Raspunderea patrimoniala a functionarilor publici

RASPUNDEREA PATRIMONIALA A FUNCTIONARILOR PUBLICI

Raspunderea patrimoniala este o forma a raspunderii juridice care are menirea de a restabili situatia patrimoniului persoanei vatamate, anterior savarsirii faptei ilicite care a provocat diminuarea acestuia. Formele patrimoniale cuprind raporturile obligationale in virtutea carora persoana pagubita (creditorul) are dreptul sa solicite persoanei care a pagubit-o (debitorul) sa repare paguba pricinuita.

1. Raspunderea patrimoniala a organelor administrative pentru daunele cauzate prin actele lor de putere si raspunderea patrimoniala a functionarilor publici

Raspunderea patrimoniala a organelor administrative pentru daunele cauzate prin acte administrative prejudiciante, cat si raspunderea patrimoniala a functionarilor publici sunt reglementate prin Legea privind Statutul functionarilor publici. Aceasta lege creeaza un regim juridic unitar al raspunderii civile, indiferent de persoana pagubita.

Raspunderea patrimoniala a organelor administrative pentru daunele cauzate prin actele lor de putere este o forma de raspundere juridica de natura administrativa ce se deosebeste fundamental de raspunderea contraventionala si de raspunderea administrativ-disciplinara prin aceea ca este o forma de raspundere patrimoniala si are un caracter exclusiv reparatoriu. Celelalte doua au un caracter profund coercitiv. Conditiile raspunderii patrimoniale ale organelor administrative pentru daunele cauzate prin actele lor de putere rezulta din dispozitiile Legii contenciosului administrativ: actul administrativ emis sa cauzeze un prejudiciu; cauzalitate intre actul ilegal si prejudiciu; culpa organului administrativ.

Raspunderea patrimoniala a organelor administrative pentru daunele cauzate prin actele lor de putere beneficiaza de un regim juridic specific, deosebit de cel al raspunderii civile, intemeiat pe dispozitiile Legii nr.554/2004. Potrivit acestui act normativ stabilirea acestei raspunderi juridice este conditionata de anularea ori constatarea ilegalitatii actului administrativ, respectiv de constatarea existentei unui refuz nejustificat, ambele aspecte trebuind sa fie asociate cu incalcarea unui interes legitim. In consecinta, actiunea in daune trebuie introdusa cel mult simultan cu actiunea in anulare.

Potrivit Legii contenciosului administrativ, actiunea in anulare promovata in fata instantei este conditionata de recursul administrativ prealabil, ceea ce inseamna ca acestei reguli procedurale i se va supune si actiunea in despagubiri, cand este subsidiara actiunii in anulare, fiind aplicabile totodata si dispozitiile legale privitoare la termenele de sesizare a instantei.

Conditia actiunii administrative prealabile nu mai exista atunci cand cel vatamat introduce o actiune separata in despagubiri, dar care in mod evident nu poate fi ulterioara actiunii in anulare. Termenul de prescriptie este de 30 de zile in cazul in care s-a promovat actiune in anulare fara a se promova si actiune in despagubire, desi cel vatamat cunostea intinderea pagubei. Cu privire la cererile de despagubiri mentionam ca acestea se solutioneaza de catre acele organe care sunt competente sa verifice legalitatea actelor administrative. La cererea organelor administrative pot fi introdusi in cauza si functionarii ce se fac vinovati de emiterea actului administrativ ilegal, desi raspunderea fata de victima o are organul administrativ emitent al actului. Individualizarea persoanei cu adevarat vinovata este necesara deoarece legea reglementeaza posibilitatea introducerii in proces si a functionarului vinovat de adoptarea actului vatamator.

Raspunderea patrimoniala a functionarilor publici opereaza in urmatoarele situatii

- Pentru pagubele produse cu vinovatie patrimoniului autoritatii sau institutiei publice in care functioneaza.

- Pentru nerestituirea in termenul legal a sumelor ce s-au acordat necuvenit.

- Pentru daunele platite de autoritatea sau institutia publica in calitate de comitent unor terte persoane in temeiul unei hotarari judecatoresti definitive si irevocabile.

In literatura de specialitate se vorbeste de unele conditii speciale ce trebuie indeplinite pentru a antrena raspunderea patrimoniala a functionarilor publici. Referitor la vinovatia directa a functionarilor publici enumeram urmatoarele conditii

1       autorul pagubei trebuie sa aiba calitatea de functionar public;

2       fapta ilicita si paguba trebuie sa fie produse in exercitiul sau in legatura cu exercitarea atributiilor de serviciu;

3       prejudiciul cauzat patrimoniului autoritatii publice trebuie sa constea fie intr-o diminuare a acestuia, fie intr-o impiedicare a cresterii activului acelui patrimoniu;

4       prejudiciul trebuie sa fie material, efectiv, direct, real, cert si actual;

5       intre fapta ilicita si prejudiciu trebuie sa existe o legatura cauzala;

6       vinovatia faptuitorului trebuie sa existe fie sub forma intentiei (dolul), fie sub forma neglijentei ori imprudentei.

Luand in considerare toate aceste aspecte putem concluziona ca aceasta forma de raspundere este una patrimoniala careia i se aplica prin extensiune dispozitiile Codului civil in materie si ca atare este o raspundere indisolubil legata de raspunderea civila intemeiata pe dispozitiile art.998 si 999 Cod civil.

Exista pe de o parte raspunderea patrimoniala a organului sau autoritatii publice pentru actele de putere de natura prejudicianta pe care le emite si in subsidiar de raspunderea patrimoniala a functionarului public ce se poate declansa in una din cele trei ipostaze expres si limitativ prevazute de Legea privind Statutul functionarilor publici.

Repararea pagubelor produse cu vinovatie de un functionar public patrimoniului autoritatii publice in care isi desfasoara activitatea, obligarea la restituirea sumelor acordate necuvenit ori a daunelor platite de autoritatea sau institutia publica in calitate de comitent, unor terte persoane in temeiul unei hotarari judecatoresti definitive si irevocabile se dispune prin emiterea, de catre conducatorul autoritatii publice respective, a unui ordin sau dispozitie de imputare, in termen de 30 de zile de la constatarea pagubei sau, dupa caz, prin asumarea unui angajament de plata sau a hotararii judecatoresti definitive. Dreptul conducatorului autoritatii publice de a emite ordinul sau dispozitia de imputare se prescrie in termen de 3 ani de la data producerii pagubei.

Impotriva ordinului sau dispozitiei de imputare in cauza, functionarul public (titular al raspunderii patrimoniale antrenate) se poate adresa instantei de contencios administrativ care potrivit dispozitiilor legale in materie, de regula, este tribunalul, iar prin exceptie instanta competenta poate fi si curtea de apel.

Procedura de stabilire a raspunderii si de recuperare a pagubelor are o natura evident administrativa ce decurge atat din natura raporturilor juridice in care se afla functionarul public, precum si imperativele de celeritate ce stau la baza obtinerii reparatiei prin acte administrative sau angajamentul de plata al celui vizat. Procedura de recuperare a pagubelor, dispozitia de imputare, angajamentul de plata sunt detaliate la punctul 3.4.4. din lucrare.

Repararea pagubei pentru daunele platite unei terte persoane de catre autoritatea publica in cadrul careia isi desfasoara activitatea functionarul public vinovat se va face in temeiul unei hotarari judecatoresti definitive si irevocabile. Autoritatea sau institutia publica obligata la suportarea despagubirilor se va putea intoarce impotriva functionarului sau efectiv vinovat prin actiune in regres pentru a-si acoperi prejudiciul suportat, iar acesta va raspunde atat pentru paguba efectiv produsa, cat si pentru beneficiul nerealizat.

Document online: Test grila management Document online: Managementul inovarii, spiritul de initiativa si de intreprinzator

2. Elementele si formele raspunderii patrimoniale a functionarilor publici

A. Elementele raspunderii patrimoniale Raspunderea patrimoniala poate surveni numai daca sunt intrunite cumulativ patru elemente prejudiciul (paguba), fapta ilicita, vinovatia (culpa), raportul de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu

1. Prejudiciul consta fie in diminuarea activului unei unitati patrimoniale, ca urmare a unei fapte ilicite (sustrageri, degradari si deprecieri de bunuri, cheltuieli nelegale sau neeconomicoase etc.) fie in majorarea pasivului extern al entitatii respective (majorarea obligatiilor fata de terti).

Pentru a da nastere raspunderii patrimoniale a functionarilor, prejudiciul trebuie sa fie cert si actual. Prin actele de constatare a pagubei trebuie sa se faca dovada intinderii acestui prejudiciu. Prejudiciile viitoare pot fi luate in considerate numai daca fapta ilicita si pagubitoare a fost in intregime consumata si numai daca se poate stabili cu certitudine intinderea prejudiciului care se va produce in viitor (astfel, penalizarile si despagubirile datorate de unitatea patrimoniala pentru nerespectarea disciplinei financiare sau a clauzelor contractuale pot fi imputate chiar daca acestea nu au fost inca platite, deoarece se constata o crestere de obligatii patrimoniale).

In lipsa unor reglementari exprese, evaluarea prejudiciului se face in functie de preturile pietei de la data stabilirii raspunderii, urmarindu-se acoperirea integrala a pagubei. In situatia in care paguba s-a inregistrat la unele categorii de bunuri pentru care nu se poate stabili pretul pietei, evaluarea se face pe baza corelarii cu pretul altor sortimente apropiate din punct de vedere al calitatii si valorii de intrebuintare.

In toate cazurile, cand este posibil, la stabilirea prejudiciului se tine seama de uzura reala a bunurilor lipsa sau degradate, reducandu-se in mod corespun­zator suma de imputat (daca echipamentul de protectie a devenit inutilizabil inainte de expirarea duratei normale de folosinta, persoana in cauza primeste un nou echipament, dar este obligata sa suporte contravaloarea acestuia, diminuata cu valoarea uzurii calculata pana la data inlocuirii lui. Aceasta uzura se determina in functie de raportul dintre durata efectiva si durata normala de folosinta a echipamentului inlocuit

In vederea demararii lucrarilor necesare pentru stabilirea raspunderi patri­moniale, organele cu atributiuni de control financiar au obligatia sa stabileasca cu certitudine:

1       natura prejudiciului (lipsuri sau degradari de bunuri, plati nelegale, chel­tuieli neeconomicoase etc.);

2       cauzele prejudiciului si imprejurarile in care s-a produs;

3       intinderea prejudiciului;

4       persoanele vinovate si contributia fiecareia la acoperirea pagubelor.

In cazul raspunderii patrimoniale exista anumite cazuri de exonerare sau de neresponsabilitate. Persoanele respective sunt exonerate de raspundere pentru:

Riscul normal de serviciu, care poate fi un risc normat sau un risc nenormat.

Cazul de forta majora

Cazul fortuit

Exonerarea de raspundere pentru cazurile de forta majora si cazurile fortuite opereaza numai daca persoana respectiva nu a contribuit la producerea acestor evenimente.

Starea de necesitate intervine atunci cand doua interese legitime sunt in conflict si unul dintre ele trebuie cu necesitate sacrificat.

Executarea unui ordin de serviciu sau a unei operatiuni cu acordul conducerii entitatii nu duce la stabilirea raspunderii materiale a executantilor daca aceste ordine sau aprobari sunt vadit gresite (sub aspect economic, financiar, tehnic etc.), vadit neoportune. Executantii nu au dreptul de a cenzura ordi­nele primite, dar daca acestea sunt vadit gresite, neeconomicoase sau ilegale, atunci ei trebuie sa faca diligentele necesare pentru anularea sau corectarea or­dinelor primite, in caz contrar ei raspund impreuna cu persoanele care au dat aceste dispozitii. In astfel de situatii se afla persoanele care falsifica un docu­ment justificativ, fac inregistrari in contabilitate fara sa aiba la baza documente legale, denatureaza declaratiile fiscale sau situatiile financiare, efectueaza plati sau elibereaza bunuri, etc, pe baza unor dispozitii verbale.

Executarea unei obligatii legale sau contractuale

2. Fapta ilicita consta in orice actiune sau inactiune a salariatilor care este potrivnica: sarcinilor de serviciu stabilite prin contractele individuale de munca si prin fisele posturilor; ordinii de drept si actelor normative emise in baza legii (ordine, decizii, norme metodologice, normative tehnice etc.); indatoririlor profesionale; regulilor de convietuire sociala.

Astfel, se considera ca nu si-a indeplinit corespunzator sarcinile de serviciu economistul care, desi era obligat prin fisa postului, nu a verificat: legalitatea inregistrarilor in contabilitate, concordanta dintre registrul de casa si documen­tele care au stat la baza inregistrarilor din acesta; concordanta dintre facturile de aprovizionare, documentele de receptie si de stabilire a diferentelor si documentele de plata furnizorilor etc.

3. Vinovatia Obligatia de a repara prejudiciul cauzat nu decurge numai din faptul ca a avut loc o fapta ilicita si pagubitoare, ci este necesar ca aceasta fapta sa se fi produs cu vinovatie. Vinovatia imbraca diferite forme (intentia directa si indirecta, usurinta si neglijenta). Aceste forme de vinovatie nu prezinta importanta pentru stabilirea raspunderii patrimoniale, deoarece vinovatia cea mai mica da nastere la obligatia de a repara prejudiciul produs.

4. Raportul de cauzalitate dintre fapta ilicita si prejudiciu Pentru stabilirea raspunderii patrimoniale a angajatilor este necesar ca din complexul eveni­mentelor, a neregulilor care au avut loc, sa fie selectate acelea care au fost esentiale pentru producerea pagubei. Nu se pot imputa decat acele pagube care sunt consecinta directa a unor fapte ilicite.

B. Formele raspunderii patrimoniale. Pentru pagubele aduse entitatilor se poate naste o raspundere patrimoniala atat in sarcina autorilor directi ai prejudiciului, cat si in sarcina altor salariati care au favorizat sau nu au preintampinat pagubele sau au contribuit indirect la producerea acestora.

1. Raspunderea directa Autorii directi ai prejudiciului au, de regula, o raspundere individuala (uniper­sonala). Raspunderea individuala este o trasatura a raspunderii  patrimoniale a angajatilor, asa cum s-a aratat. Ea obliga autorii pagubei sa repare singuri prejudiciul cauzat prin faptele lor.

Gestionarii raspund patrimonial, daca fapta lor nu este infractiune, pentru:

1       lipsurile efective constatate, degradari de bunuri ca urmare a actiunilor lor;

2       primirea de bunuri in cantitati inferioare celor inscrise in documentele insotitoare (facturi, avize de insotire a marfii, bon de transfer etc.) sau cu vicii aparente, fara sa intocmeasca documente de constatare corespunzatoare (note de receptie si constatare de diferente) in prezenta comisiei de receptie, iar cand este cazul, in prezenta reprezentantului furnizorului, a carausului sau a unui delegat neutru;

3       nesolicitarea in scris a asistentei tehnice la receptionarea bunurilor, desi aceasta era necesara si, ca urmare, unitatea a fost pagubita;

4       nesesizarea in scris a conducerii entitatii asupra conditiilor de gestiune necorespunzatoare, asupra aparitiei unor riscuri de degradari, sustrageri sau risipa, care nu pot fi evitate numai de catre gestionar.

Persoanele care exercita, indiferent sub ce forma, atributiuni de conducere, sunt obligate sa asigure conditiile de gestiune, iar neindeplinirea in mod corespunzator a acestor obligatii poate sa atraga dupa sine raspunderea patrimoniala individuala, independenta de cea a gestionarilor, in urmatoarele situatii:

1       cand gestionarii au solicitat in scris asistenta tehnica necesara pentru receptionarea valorilor materiale intrate in unitate, iar persoane cu atributii de conducere nu au asigurat-o;

2       cand gestionarii au luat toate masurile, care depindeau de competenta si posibilitatile lor, pentru evitarea degradarilor si sustragerilor si au sesizat in scris organele de conducere despre conditiile de gestiune necorespun-zatoare, insa acestia nu au luat masurile necesare pentru evitarea degradarilor, deprecierilor sau sustragerilor;

3       cand au dat o dispozitie gresita sau au luat o hotarare necorespunzatoare;

4       raspund independent si integral persoanele cu functii de conducere care diminueaza patrimoniul prin angajarea cheltuielilor materiale si banesti ale entitatii publice, prin incheierea de contracte pagubitoare, prin scaderea din contabilitate a unor pagube care trebuiau imputate, prin trecerea pe cheltuieli a unor amenzi si penalitati care trebuiau recuperate de la persoanele vinovate, prin neasigurarea masurilor necesare pentru cons­tatarea si recuperarea pagubelor sau a creantelor in cadrul termenelor de prescriptie.

2. Raspunderea indirecta Pentru pagubele aduse patrimoniului se naste nu numai o raspundere directa in sarcina autorilor prejudiciului, ci si o raspundere indirecta in sarcina persoanelor care prin actiunile sau omisiunile lor au favorizat sau nu au prevenit prejudiciul. Raspunderea indirecta imbraca doua forme: raspunderea patrimoniala subsidiara si raspunderea patrimoniala solidara.

a) Raspunderea patrimoniala subsidiara este tot o forma a raspunderii pentru fapte proprii. Faptele care genereaza raspunderea subsidiara au un rol secundar fata de faptele autorilor directi ai pagubei. Aceasta forma a raspunderii patrimoniale subsidiara ia nastere in urmatoarele situatii:

1       pentru incadrarea sau trecerea unei persoane in functie de gestionar sau in subordinea gestionarilor fara avizul scris al tuturor gestionarilor din ges­tiunea respectiva;

2       pentru plata unor sume, predarea unor bunuri sau prestarea unor servicii necuvenite.

Daca a intervenit prescriptia, insolvabilitatea sau disparitia, se stabileste o raspundere patrimoniala a angajatilor subsidiara. In realitate, raspunderea subsidiara ia nastere concomitent cu raspunderea directa, dar executarea creantelor se face in ordinea aratata:

1       pentru neorganizarea sau neexercitarea unui control eficient si la termen, prin intermediul caruia s-ar fi putut evita paguba;

2       pentru neluarea in termen a masurilor de recuperare a pagubei, favorizandu-se prin aceasta pagubirea entitatii respective;

3       pentru neluarea in termen a masurilor pentru inlocuirea gestionarilor sau a altor persoane, desi au existat sesizari motivate in scris conform carora acestia nu-si indeplinesc in mod corespunzator atributiile;

4       pentru neindeplinirea oricaror atributiuni de serviciu prin intermediul carora se puteau preveni pagubele.

b) Raspunderea patrimoniala solidara a personalului este specifica dreptului civil, dar in anumite cazuri prevazute expres in norme legale ea intervine si in conditiile Dreptului administrativ si Dreptului muncii.

Raspunderea solidara consta in obligatia mai multor persoane de a acoperi acelasi prejudiciu, iar plata facuta de una dintre ele elibereaza pe celelalte persoane de raspundere fata de entitatea respectiva. Entitatea pagubita are dreptul sa se indrepte, pentru intreaga paguba, impotriva oricareia dintre persoanele vinovate, fara ca acestea sa poata opune principiul beneficiului diviziunii. Persoana care a acoperit paguba se poate indrepta, pe cale de actiune in regres, impotriva celorlalte persoane vinovate pentru cotele din paguba ce le revin, stabilite in conditiile raspunderi conjuncte.

Raspunderea materiala solidara intervine in urmatoarele situatii

1       pentru incadrarea, trecerea sau mentinerea in functia de gestionar sau intr-o alta functie a unei persoane, fara ca aceasta sa indeplineasca conditii legale;

2       pentru neconstituirea la termen si in conditiile normelor legale a garantiilor de la gestionari.

Daca autorii directi ai pagubei raspund patrimonial, atunci si persoanele care prin actiunile sau omisiunile lor au favorizat producerea prejudiciului raspund tot patrimonial, indiferent de organul care a constatat diminuarea patrimoniului, indiferent de functia ocupata de persoanele respective.

Daca paguba s-a produs prin infractiune, atunci, pe langa raspunderea penala, ia nastere o raspundere civila delictuala in sarcina autorilor directi ai pagubei, iar cei care au favorizat prejudiciul vor fi atrasi in procesul penal ca parti "civilmente responsabile". Partile civilmente responsabile sunt acele persoane care, datorita unor actiuni sau omisiuni proprii, sunt tinute sa raspunda patrimonial (daca faptele lor nu sunt infractiuni si nu au provocat in mod direct prejudiciul) pentru pagubele produse de alte persoane prin fapte care au caracter penal.

3. Procedura de stabilire si de recuperare a pagubelor patrimoniale

Raspunderea patrimoniala a persoanelor vinovate de pagubirea patrimoniului poate fi stabilita numai daca prejudiciul a fost constatat in cel mult 3 ani de la producerea lui din culpa. In cazul restituirii sumelor sau a contravalorii bunurilor, ori serviciilor nedatorate, acest termen este de un an, daca beneficiarul acestora nu este in culpa. Constatarea pagubei da nastere la raporturi juridice, numai daca:

1       prejudiciul este stabilit de organe competente, investite legal cu acest drept;

2       prin actele de constatare se face dovada, fara echivoc, in ceea ce priveste marimea pagubei si persoanele vinovate.

Conducatorii entitatilor si compartimentelor financiar-contabile au obligatia sa asigure toate masurile necesare pentru constatarea daunelor in cadrul terme­nelor de prescriptie. De asemenea, ei trebuie sa faca toate demersurile in vederea obtinerii titlurilor executorii. Principalele titluri executorii folosite pentru recuperarea pagubelor stabilite in conditiile Dreptului administrativ si Dreptului muncii sunt: ordinul sau dispozitia de imputare, angajamentul de plata, hotararea judecato­reasca

1. Dispozitia sau ordinul de imputare numai pentru functionarii publici, se emite de catre cel care incadreaza in munca (con­ducerea entitatii sau a organului ierarhic superior, dupa caz) in termen de 60 de zile de la data cand a luat cunostinta de producerea pagubei. Acest termen incepe sa curga de la data inregistrarii la registratura generala a entitatii a actului prin care s-a constatat paguba (proces-verbal de control, proces-verbal de inventariere etc.), indiferent de data cand acest prejudiciu a fost cunoscut sau constatat de catre sefii de compartimente din subordine.

Dupa scurgerea acestui termen, de regula nu se poate emite o noua decizie de imputare impotriva altei persoane sau pentru o suma mai mare. In acest caz, paguba se recupereaza de la cei vinovati de pierderea acestui termen, care sunt tinuti sa raspunda in cadrul termenului general de prescriptie, de 3 ani.

Daca printr-o hotarare judecatoreasca se constata producerea unui prejudiciu sau se modifica parametrii unei decizii de imputare, termenul de 60 de zile incepe sa curga de la data cand hotararea respectiva nu mai poate fi recurata.

Decizia de imputare este un act unilateral. Din continutul acestui titlu executoriu nu pot lipsi: numarul si data emiterii, calitatea si semnatura emitentului, cuantumul pagubei imputate, persoanele vinovate si responsabilitatea fiecareia dintre ele, data producerii si respectiv luarii la cunostinta despre acest prejudiciu.

Decizia de imputare devine executorie (titlu executoriu) de la data comunicarii catre cel obligat la plata. Comunicarea deciziei de imputare trebuie facuta in termen de 15 zile de la emitere. De la data comunicarii deciziei de imputare incepe sa curga si termenul de 30 de zile pentru contestarea acestei decizii. Contestatia impotriva deciziei de imputare nu suspenda, de regula, executarea acesteia.

Dovada comunicarii deciziei de imputare se poate face prin:

1       dovada scrisa si datata de catre cel obligat la plata (semnatura putand fi intr-o condica de corespondenta sau pe un exemplar al acestei decizii);

2       intocmirea unui proces-verbal, cu martori, in situatia in care debitorul refuza primirea deciziei de imputare;

3       scrisoare recomandata cu confirmare de primire;

4       notificarea prin intermediul organelor de executare la domiciliul sau la locul nasterii debitorului.

2. Angajamentul de plata Pentru acoperirea pagubelor aduse entitatilor, cei in cauza pot sa-si ia un angajament scris de plata, care constituie titlu executoriu. Angajamentul de plata este un act juridic unilateral, prin care persoana vinovata de producerea prejudiciului recunoaste ca datoreaza o anumita suma de bani si se obliga s-o achite. Angajamentul de plata este o modalitate mai simpla si mai operativa de recuperare a pagubelor decat prin intermediul deciziei de imputare.

a)     Angajamentul de plata poate fi obtinut si dupa curgerea termenului de 60 de zile, el reprezentand o recunoastere a creantei de catre debitor. Din continutul angajamentului de plata trebuie sa rezulte, fara echivoc, recu­noasterea debitului si dorinta persoanei respective de a-l achita, indiferent de forma lui de redactare.

Contestatiile impotriva angajamentului de plata se depun la organele de jurisdictie in termen de 30 de zile de la data cand salariatul respectiv a luat cunostinta despre viciile de consimtamant care au avut loc.

3. Hotararea judecatoreasca.