Observatia - obiectul observarii, tehnica de observare, pozitia observatorului

In sensul cel mai general, observatia consta in investigarea sistematica, pe baza unui plan dinainte elaborat si cu ajutorul unor instrumente adecvate, a actiunilor si interactiunilor,  evenimentelor, relatiilor si proceselor dintr-un camp social dat.

Observatia se prezinta astazi ca un teren de analiza si diferentiere a unor tehnici destul de diversificate. Diferentierea se produce in functie de trei criterii:

a)      obiectul observarii; b) tehnica de observare; si: c) pozitia observatorului.

Obiectul observarii este reprezentat de comportamentul individual sau/si interactional al oamenilor si de manifestarile psiho-sociale asociate acestuia in procesul relationarii sociale. Prezentul este timpul efectiv al observarii, spre deosebire de ancheta sau documente, care procurau date mai ales despre trecutul actiunilor sau interactiunilor sociale. Practic nu exista tip de comportament sau manifestare psiho-sociala care sa nu poata fi obiect al observatiei. Analistul social se poate concentra asupra diferitelor fatete ale actiunilor si interactiunilor sociale: forma (schimburi de mesaje si raporturi sociale, deplasari in spatiul social, caracteristici fizice ca indicii ale unor stari subiective etc.), durata (repartitia in timpul subiectiv si social), frecventa (producerea si reproducerea evenimentelor, experientelor sau starilor in timp), intensitatea, succesiunea. Diferentele in procesul observarii apar in functie de modul de inregistrare a comportamentelor.

Tehnicile de observare se deosebesc, din aceasta perspectiva, dupa modul in care se realizeaza inregistrarea datelor. Trei posibilitati s-au dovedit disponibile:

a) inregistrarea datelor in procesul observarii de catre analistul social sau de catre un grup de observatori (inregistrare in situ) ;

b) folosirea unor aparate de tip audio video sau audio-video ;

c) implicarea observatorului in fluxul relatiilor si schimburilor de semnificatii ca participant direct si inregistrarea post festum a datelor.

Un alt criteriu de diferentiere este reprezentat de pozitia observatorului in raport cu obiectele sau domeniul observate. Observatia consta in perceperea directa a fenomenelor sociale produse de oamenii care particularizeaza diferite roluri sociale. Observatorul este el insusi o persoana care percepe comportamentele altora si atunci gradul sau de implicare in universul investigat are influenta asupra fidelitatii si validitatii datelor culese. Mai intai Gold si apoi Gans¹ au distins trei roluri diferite ale analistului social:

1. participant, total implicat emotional si comportamental in situatii sociale si care post festum se manifesta ca cercetator, inregistrand date si informatii ;

2. cercetator, exterior situatiilor sociale, care culege date cu ajutorul unui instrument special destinat inregistrarii de observatii;

3. cercetator-participant, care este numai partial implicat in situatiile sociale, in asa fel incat sa poata produce si inregistra date sau informatii.

Fiecare din aceste roluri isi are propria justificare. Consistenta unor situatii sociale nu poate fi relevata empiric si teoretic decat in masura in care analistul social s-a implicat afectiv si comportamental in constructia si derularea lor. Aceeasi implicare poate induce influente si produce distorsiuni in desfasurarea 'naturala' a unei situatii si atunci este preferabil sa se opteze pentru participarea partiala sau pentru excluderea oricarei implicari. In mod evident, gradul de implicare interfereaza cu modul de inregistrare a datelor, rezultand urmatoarele combinatii:

Combinatiile se particularizeaza in trei tipuri de practicare a observatiei:

0bservatia structurata consta in utilizarea unor tehnici de masurare in care se specifica modul de inregistrare a datelor repartizate pe categorii de codificare a manifestarilor sociale, cercetatorul nefiind implicat in domeniul investigat;                                     

Observatia participativa consta in implicarea totala sau partiala a cercetatorului in situatiile sociale investigate si in invocarea introspectiei sau/si a memoriei sale sociale pentru inregistrarea post-festum a datelor si informatiilor;

Observatia nedistorsionanta presupune utilizarea unor instrumente tehnice de inregistrare (audio, video sau audio-video) a situatiilor sociale in vederea aplicarii ulterioare a unor sisteme de categorizare a informatiilor pentru prelucrari empirice si interpretari teoretice.

Observatia este cea mai veche metoda stiintifica. Principalele ei caracteristici sunt:

Este directa;

Se desfasoara cel mai des in mediul natural al subiectilor;

Permite studierea unor subiecti care nu pot sau nu vor sa se exprime;

Permite compararea raportarilor verbale cu comportamentul efectiv;

Se poate analiza si contextul in care se desfasoara comportamentul studiat.

Observatia este foarte potrivita pentru studiul unor comportamente nonverbale sau spatiale. Ea ne cere sa construim un sistem de clasificare explicita, exhaustiva si mutual exclusiva a comportamentelor precum si o metoda de esantionare a perioadelor de timp in care ne desfasuram studiul.

Astfel, daca incercam sa observam modul in care se desfasoara circulatia intr-o intersectie va trebuie sa ne construim un ghid sau o grila de observatie in care sa includem tipurile de comportament posibile (in principal ne va interesa sensul in care se misca masinile, eventual viteza cu care trec prin intersectie si cat asteapta la semafor; putem face ceva similar pentru pietoni). Vom trece in acest ghid observatiile noastre referitoare la fiecare participant in trafic. Trebuie avut in vedere factorul timp: exista ore de varf, in week-end circulatia este redusa, dimineata oamenii merg la serviciu, dupa-masa se intorc, ceea ce ar putea modifica radical circulatia din intersectie, etc. Observatia noastra trebuie sa nu neglijeze nici una dintre perioadele in care comportamentul poate fi diferit. In momentul in care am lucrat bine s-ar putea sa aflam cum am putea modifica mersul semafoarelor astfel incat sa fluidizam circulatia din intersectie.

Ghidul de observatie poate sa nu existe (caz in care observatorul noteaza comportamentele care i se par cele mai importante) sau sa fie extrem de structurat, cuprinzand toate posibilele comportamente, caz in care observatorul trebuie sa noteze doar frecventa respectivelor comportamente.

Observatia se poate desfasura in mai multe feluri. O prima distinctie se face intre observatii:

Non-participative, in care observatorul este exterior fenomenului (cum ar fi exemplul de mai sus). Este mai obiectiv, dar nu permite o cunoastere mai intima a contextului;

Participative, in care observatorul este integrat in mediu;

O a doua distinctie se face intre observatii:

Deschise, in care observatorul isi declara calitatea. Apare aici problema unei posibile modificari de comportament din partea celor studiati, tocmai datorita faptului ca se stiu observati;

Ascunse, in care observatorul nu-si declara calitatea. In acest caz nu exista probleme referitoare la schimbari de comportament din partea subiectilor, fiind posibile mai degraba din partea observatorului, care poate ajunge sa se identifice cu subiectii. Pot exista si probleme de natura etica, incepand cu incalcarea vietii private si terminand cu posibilitatea unui comportament ne-etic din partea observatorului. In ultimul caz, sa ne inchipuim un cercetator care vrea sa studieze viata unor bande de infractori si care ar trebui sa se integreze in viata bandei.

Exista posibilitatea unor situatii intermediare, in care observatorul se integreaza in mediu, dar fara a fi un participant propriu-zis.

Din combinarea celor doua criterii obtinem 4 situatii distincte:[1]

Grad de recunoastere a participarii la situatie Slab<------------>Puternic	Cercetator-"spion"	Cercetator - "actor social"
	Observator "nedeclarat"	Observator "neutru"
	Gradul de recunoastere a statutului de cercetator Lucrare: Functia de previziune Referat: Costul capitalurilor proprii Slab<-------- ----- ------ -------->Puternic

Exista cateva reguli de observare, cele mai importante fiind legate de conditiile prealabile. Unele dintre ele pot fi rezolvate cu ajutorul tehnicii moderne, observatiile putand fi filmate.

Conditii prealabile:

familiarizarea cu obiectivele cercetarii;

cunoasterea unitatilor de observatie: fiecare comportament observat trebuie sa fie corect inclus in grila de observatie;

observatiile se noteaza cat mai repede cu putinta (este evident ca un observator "spion" nu va putea lua note decat dupa ce a iesit din mediul studiat).

In evaluarea programelor observatia nu este folosita la adevarata sa valoare. O prima cauza este explicarea problemelor prin cauze sociale sau economice (de genul: saracia este datorata situatiei economice generale, salariilor mici, educatiei reduse, provenientei dintr-o familie cu mijloace reduse, etc.). In anumite cazuri astfel de explicatii nu sunt suficiente, comportamentul putand fi cauza reala, iar pentru studiul comportamentelor observatia este cea mai buna metoda.

O a doua cauza este costul in timp si forta de munca pentru a face suficiente observatii referitoare la un grup mare de oameni sau la o comunitate. Cercetarile efectuate pe astfel de teme dureaza perioade mari de timp, exact ceea ce lipseste de obicei intr-o evaluare. Ca sa dam un exemplu, cercetarea unui clasic al observatiei, William Foot Whyte, Street Corner Society: The Social Structure of an Italian Slum (1943) a durat 5 ani!

Observatia se poate dovedi utila in multe cazuri. Sa luam doar un exemplu: in cazul in care desfasuram un program de training pentru functionari in domeniul relatiilor cu publicul, cum ne putem da seama cel mai bine de succesul sau insuccesul programului? Posibilitatea cea mai corecta este sa observam cum se desfasoara relatiile cu publicul. Cel mai mare avantaj al observatiei este faptul ca este directa: lucram direct cu fenomenul studiat.

Grila de observatie pentru invatare activa

Scopul cercetarii este determinarea gradului in care profesorul incurajeaza invatarea activa.

Grila este structurata, observatorul trebuind sa identifice in ce masura profesorul da dovada de anumite comportamente. La final scorurile pentru fiecare comportament se insumeaza, obtinandu-se scorul profesorului.

Numele profesorului: ________________ Clasa: ___________ Data: _________

Comportamentul profesorului

Scorul final:_____ _______ ______ ______________

Comentarii: _____ _______ ______ ______________

Sursa: https://www.cabarrus.k12.nc.us/pdf/ActiveLearningObsInstru.1.pdf

Observatia continua versus observatia esantionata. Observarea continua se refera la perioade limitate din viata unei colectivitati sau la secvente comportamentale bine precizate ale unui numar mic de

actori sociali. De regula, se procedeaza la o esantionare a comportamentelor ce urmeaza a fi observate.

Este practic imposibil sa observi toate unitatile de comportament ale unui individ. In functie de obiectivele cercetarii vor fi retinute doar comportamentele relevante, adica se va face o selectie a faptelor de observatie.

"Observatia presupune, prin definitie, o alegere a faptelor de observat. Este o distingere clara a unor detalii semnificative dintr-un tot amorf. Este un rod al unor idei pe care mai dinainte le ai asupra a ceea ce este si ceea ce nu este semnificativ" (Stahl, 1934, 5).

Observatia esantionata (sau instantanee), pusa la punct in 1934 de catre Tippett, se bazeaza pe tehnica sondajului, fiind numita uneori "esantionaj al muncii" sau "inspectie instantanee". In sociologie, desi observatia instantanee porneste de la ceea ce indeobste se intelege prin "privirea maistrului" nu este deloc o inspectie si, mai ales, nu este facuta cu scopul de a controla, nefiind aplicabila doar in studiul muncii.

Observatia instantanee prezinta avantajul de a fi relativ comoda, putandu-se aplica fara perturbarea comportamentului celor studiati. Exista posibilitatea aplicarii acestei metode fara ca cei studiati sa fie avertizati; procedeul implica anumite riscuri: observatorul, odata deconspirat, pierde total increderea celor in mijlocul carora efectueaza studiul. Marele avantaj pe care il confera aplicarea acestei metode consta in posibilitatea ce se creeaza de a studia alternativ mai multe activitati intr-o perioada de timp scurta. Prin intermediul observatiei instantanee se poate stabili, cu un grad convenabil de precizie (de exemplu, in studiul muncii), lista operatiilor ce se efectueaza, ponderea fiecarei operatii (ca timp, in procente) si se poate compara ceea ce efectiv se face cu ceea ce este prevazut a se face. Observatia instantanee este recomandabil a se aplica numai in studiul unor activitati variate. Aplicarea practica a metodei trebuie sa tina seama de gradul de precizie pe care dorim sa-l aiba rezultatele. Prin conventie, se considera ca un grad de precizie de 0,05 este convenabil.

Ca momente importante in aplicarea observatiei instantanee, in afara stabilirii prin observatie a ponderii elementelor in cadrul activitatii studiate, amintim fixarea intervalelor dintre observatiile instantanee; aceasta se realizeaza in functie de timpul total de studiu, de numarul activitatilor care sunt studiate si de distanta dintre locurile de desfasurare a acestor activitati. Se ia in consideratie timpul minim pentru parcurgerea distantei intre cele mai indepartate locuri ce sunt studiate alternativ.

Determinarea momentelor de efectuare a observatiilor instantanee se face prin tragere la sorti. In final, se completeaza o fisa de observatie in care sunt trecute: numarul observatiilor, ziua, orarul de observare, continutul observarii si eventualele remarci explicative suplimentare.

Reguli de observare

In orice tip de observatie cercetatorul trebuie sa-si puna o serie de intrebari: ce va observa? Cum o va face? Cum sa se inregistreze faptele de observatie? Cum sa le interpreteze in vederea teoretizarii? Ruth C. Kohn si Pierre Nègre (1991, 67) propun un model al observarii care ne poate ajuta in stabilirea unor reguli de observare (Figura 9.4).

Fig. 8.4. Un model al observarii (dupa Kohn si Nègre, 1991, 67)

Cine? Pentru cine?

Pentru ce?

Cum? Ce?

Cand?

Unde?

Theodore Caplow (1970, 155) sintetizeaza experienta de cercetare si formuleaza 13 reguli de observare, incluzand conditiile prealabile, procedura, continutul si modul de notare. In deplin acord cu autorul citat, prezentam aceste reguli.

Conditii prealabile observarii

. Inainte de inceperea cercetarii de teren, cel ce face observatia trebuie sa se familiarizeze cu obiectivele cercetarii;

. Tehnicile de observare si procedeele de notare a faptelor de observatie trebuie precis formulate si suficient de mult repetate pentru ca observatia sa fie valida;

. Inainte de a observa, cercetatorul trebuie sa memoreze lista unitatilor de observare (secventele comportamentale).

. Procedura de notare

. Observatorul trebuie sa noteze, pe cat posibil, faptele de observatie pe teren;

. Rastimpul admisibil intre observare si notare este de ordinul minutelor, si in cazuri exceptionale, de ordinul orelor. Henri H. Stahl (1943, 17) atrage atentia in acest sens: "oricat de buna memorie ai avea,

observatia care nu se noteaza de indata, poate fi considerata ca pierduta";

. Rastimpul la care ne-am referit variaza in functie de natura cercetarii;

. Observatorul nu trebuie sa uite ca el insusi este observat si ca notarea s-a facut in perioade de observare;

Continutul notelor de observatie

. Notele de observatie trebuie sa includa: data, ora, durata observatiei, locul desfasurarii evenimentelor

(facandu-se apel la harta, fotografie, desen etc.); circumstantele observarii, aparatele utilizate in observatie, factorii de mediu care pot influenta comportamentele (temperatura, iluminatul, zgomotele

etc.), precum si modificarile care au survenit in timpul observarii;

. In notele de observatie nu-si au locul opiniile, ipotezele, remarcile cercetatorului. Este gresit sa notam

ca persoana observata era, de exemplu, emotionata. Va trebui sa notam doar expresia faciala, paloarea, contractia musculara etc.;

. Conversatia cu persoanele observate, dialogul, trebuie notate in stil direct, asa cum s-au desfasurat.

Notarea cuvant cu cuvant a declaratiilor persoanelor intervievate se va inchide intre ghilimele ("), iar

sinteza, prescurtarea conversatiei se marcheaza cu apostrof ('), asa cum se accepta prin conventie in

studiile etnografice (Fielding, 1993, 162).

. Opiniile si deductiile cercetatorului trebuie notate separat, la intervale prestabilite;

Definitivarea notelor de observatie

. Notele de observatie trebuie revazute, adaugite, corectate de indata ce timpul permite acest lucru;

. Notele de observatie trebuie clasificate provizoriu, iar cand sistemul de categorii este bine conturat, sa

se treaca la clasificarea lor definitiva.

. Fireste ca aceste reguli de observatie pot fi amanuntite, nuantate si particularizate in raport de tipul de

observatie. Oricum, ele constituie un bun indreptar pentru cercetatorul incepator.