Modelul actului de comunicare din perpectiva Catherine Kerbrat Orecchioni

Modelul actului de comunicare din perpectiva Catherine Kerbrat Orecchioni

Daca la o prima vedere, definirea comunicarii parea un act simplu, tocmai complexitatea conceptului si practica comunicationala cotidiana sunt acelea care impun problematizarea si delimitarile terminologice. Pornind de la aceasta premisa, Denis McQuail[1], autorul uneia dintre cele mai complete carti consacrate comunicarii, precizeaza cincisprezece formulari diverse incercand sa ofere o definire completiva, fiecare formulare concentrandu-se asupra unui alt aspect ori asupra unei alte componente:

simboluri, vorbire, limbaj;

intelegerea - receptarea mesajelor;

reducerea incertitudinii care conduce la cautarea de informatii in schimbul adaptarii;

procesul de comunicare ca o intreaga secventa de transmitere a informatiei;

transfer - transmitere, miscare conotativa in spatiu si in timp;

comunicarea in ipostaza de conector, de articulator;

trasaturi comune-amplificarea a tot ce este impartasit si acceptat de ambele parti;

canal ca o extensie a transferului, avand ca referinta principala sistemul de semne sau tehnologia prin care se face transmiterea;

memorie, stocare-comunicarea are drept consecinta o acumulare de informatie, se realizeaza cu ajutorul unor adevarate depozite informative;

raspuns discriminatoriu - atentie selectiva in interpretare;

stimul - accentuarea caracterului mesajului, a raspunsului sau a reactiei;

intentia - accentueaza faptul ca actele comunicative au un scop;

momentul sau situatia-se acorda atentie contextului actului comunicativ;

putere - comunicarea este vazuta ca un mijloc de influenta.

Pornind de la aceasta diversitate de perspective care reprezinta tot atatea variabile in definitie, exista, in literatura de specialitate, o multime eterogena de modele ale comunicarii. Fara nicio exagerare, fiecare autor a incercat o noua definire si o noua schema. Totusi, poate cel mai cunoscut model al comunicarii este acela propus , in 1945, de Cl. Shannon si W. Weaver. Este un model tipic pozitivist, care face apel la "metafora telegrafului" pentru a prezenta relatia emitator-receptor, si este centrat pe continut si pe transferul de informatie. Preocuparea celor care lucrau cu acest model era ca semnificatia mesajului initial sa sufere modificari minime in timpul transmiterii si al receptiei. Intrebarile esentiale sunt: Exista paraziti care afecteaza informatia? Ce decodaj, ce distorsiuni, ce rezultate ajung la receptor? Insistenta cu care acesta este mentionat in aproape toate volumele se explica prin valoarea lui istorica, nicidecum prin profunzime ori prin subtilitatea interpretarii. De pilda, nu se acorda nicio atentie, in acest model, fenomenului de feedback. Principalul, daca nu singurul, avantaj al modelului, consta in simplitatea sau functionalitatea acestuia. Conceput in conditii speciale ce i-au determinat pe autori sa isi concentreze atentia asupra canalului, modelul este preocupat de aspectele pur cantitative si de transmiterea fidela a informatiei de la un pol la celalalt asa cum am explicat anterior. Autorii fac referire si la termenul "zgomot". Atat termenul "canal" cat si acela de "zgomot" prezinta, in limba romana, o conotatie peiorativa, dar nu pot fi evitati, deoarece sunt preluati prin traducere din limba engleza. Autorii, ce s-au aplecat ulterior asupra actului de comunicare, sunt mai multi si indreptatit interesati de zgomotul semantic si pragmatic.

A existat si un al doilea model, aparut in anii 1950, si care se concentreaza asupra acelorasi probleme legate de bruiaj. Este tot un rezultat al muncii cercetatorilor americani interesati de mass-media si de puterea sa de influenta si manipulare. El apare imediat dupa incheierea razboiului, perioada in care militarii s-au confruntat cu forme diverse de propaganda. La vremea respectiva, intentia era de a imuniza publicul. Mai este supranumit si modelul in doua trepte ori pe doua niveluri deoarece presupune doua etape ale receptarii prin mass-media. Mesajele nu actioneaza direct asupra publicului-tinta, ci prin intermediul asa-numitilor "lideri de opinie" ce functioneaza ca niste adevarate relee pentru grupurile din care fac parte.[2]

In teoria informatiei, actul de comunicare este reprezentat linear din cauza interesului pronuntat al autorilor Cl. Shannon[3] si W. Weaver pentru problemele tehnologice; procesul de comunicare este, de asemenea, unidirectional. Sunt stabilite cinci functii si se identifica un factor disfunctional, respectiv bruiajul . Primul element al procesului imaginat de cei doi este constituit de o sursa de informatii care produce un mesaj sau un pachet de mesaje ce urmeaza a fi transmise. Semnalele trebuie adaptate particularitatilor canalului care conduce la receptor. Acesta reconstruieste mesajul din semnalele primite, ceea ce indreptateste afirmatia ca mesajul primit ajunge la destinatie. Semnalul are un pronuntat grad de vulnerabilitate, deoarece poate fi distorsionat de zgomot sau interfereaza cu o alta sursa; se intalneste si situatia in care exista mai multe semnale pe acelasi canal simultan. Astfel de contexte conduc, uneori, la diferente intre semnalul transmis si cel receptionat, ceea ce echivaleaza cu urmatoarea constatare: mesajul produs de sursa si cel reconstruit de receptor nu au acelasi inteles. Incapacitatea emitatorilor de a-si da seama ca un mesaj transmis si unul primit nu sunt intodeauna identice este probabil cea mai frecventa cauza a unor comunicari esuate. Modelul lui Shannon porneste de la un concept statistic al transmiterii semnalului, concept propus si analizat intaia oara de catre Wiener. In ceea ce priveste importanta in contributie, acest model are meritul de a discuta si de a atrage atentia asupra notiunilor de entropie si redundanta, precizand ca, pentru o comunicare eficienta, este absolut necesar un echilibru intre cele doua; echilibrul poate compensa bruiajul. In rezumat, cu cat exista mai mult zgomot pe un canal de comunicare, cu atat este mai utila redundanta de care nu ne putem dispensa pentru ca ne ofera posibilitatea de a diminua entropia relativa a mesajului. Consecinta negativa a redundantei se regaseste in cantitatea diminuata de informatii ce poate fi transmisa intr-o perioada de timp strict delimitata. In acelasi timp, ea reprezinta o masura de siguranta, dar si o posibilitate de predictie. Celalalt element, entropia, evidentiaza gradul sporit de incertitudine si de posibilitate de a alege, fiind indicat de majoritatea autorilor ca un element cheie in aplicabilitatea modelului Shannon. Formula entropica trebuie privita ca un mod intim de a pune in legatura sursa si destinatia, fiind intr-o masura mai mica un element indispensabil informatiei .

In afara acestor contributii pur teoretice, modelul lui Shannon si Weaver a fost apreciat pentru eficienta practica reliefata si de posibilitatea dezvoltarii comunicarii digitale in urmatoarele decenii, de pilda inregistrarile audio-digitale, compact disc sau pe banda au fost primite cu binemeritate comentarii laudative: "Suntem martorii a ceea ce este mai mult decat o schimbare tehnologica, este o schimbare de mentalitate, am obtinut noi cai de a vedea si de a reprezenta anumite fenomene naturale. Teoria lui Shannon, exprimata intr-o maniera eleganta, ne da posibilitatea de a masura entitatile analoge ale perceptiilor noastre in biti digitali separati. Avantajul este ca limbajul numeric a putut fi inteles de masini, iar prin computere a putut fi manipulat foarte repede si aproape fara distorsiuni si pierderi."[8] Viitorul sistemului digital a fost unul mai mult decat promitator. A urmat ceea ce numerosi autori au prezis: rescrierea legii copyrightului, uniformizarea organizatiilor, globalizarea societatii, disparitia granitelor si a ierarhiilor, inutilitatea unor corporatii mamut axate pe comunicare deoarece internetul face ca indemnul "Do it yourself!" sa fie accesibil tuturor. In ciuda aprecierilor mai mult decat magulitoare, teoria este dezamagitoare pentru lingvisti, filologi in general, multi etichetand-o ca aplicabila exclusiv in domeniul mass-media. Fara a proceda la analiza unor detalii, subliniem ca acest model pare a exclude intelesul din definitia informatiei.

Ulterior, modelul Shannon-Weaver a fost imbogatit prin contributia lui DeFleur care a analizat si corespondenta dintre semnificatia mesajului transmis si al aceluia receptionat. Autorul remarca corect ca, intr-un proces de comunicare, semnificatia este transformata in mesaj si descrie modalitatea in care emitatorul transforma mesajul in informatie pentru a putea trece apoi prin ceea ce numim canal (acesta poate fi si mijloc de comunicare in masa). Receptorul decodeaza informatia ca mesaj si o transforma, la randul lui, in semnificatii. In final, in cazul in care se constata o corespondenta intre cele doua semnificatii, atunci se poate vorbi de comunicare; DeFleur atrage atentia ca o corespondenta perfecta este foarte rar posibila. El adauga o serie de componente modelului initial pentru a evidentia ca sursa inregistreaza un feedback celui ce ofera posibilitatea de a capta eficient modalitatea de transmitere la particularitatile destinatarului, incat procentul de a atinge corespondenta intre intelesuri (izomorfism) creste. In acest mod, modelul lui Shannon si Weaver este considerabil imbogatit si nu mai poate fi criticat pentru absenta feedback-ului. Se impune remarca ca, in cazul comunicarii de masa, emitatorii primesc de la audienta doar un feedback indirect si limitat.