Comunicare electorala

COMUNICARE ELECTORALA

Comunicarea electorala este un exercitiu al negocierii si seductiei, in care sunt implicati clasa politica - care vrea sa seduca, electoratul - care vrea sa negocieze si mass-media - care se orienteaza la conditiile de cerere si oferta. La prima vedere, intre electorat si clasa politica ar exista un gen de comunicare-negociere (optiunea de vot desfasurandu-se ca recompensa pentru politici sociale, facilitati economice, conditii de functionare bazate pe principiul liberalismului etc). Dar, in mod real, ceea ce pare a fi comunicare-negociere este expresia latenta a actiunii unui sistem complex de schimbare a cognitiilor sociale, de manipulare.

Acest tip de comunicare trebuie sa ia o forma dialogala, sa puna in joc argumente rationale. Negocierea presupune o cunoastere, memorie, ordine comparativa a faptelor, ideilor, deciziilor, pe care le poseda in egala masura si electoratul. In calitatea lor de co-locutori intr-un dialog politic, guvernantii si electoratul ar trebui sa se ordoneze intr-o relatie  pe orizontala.

Comunicarea-seductie ia o forma spectaculara, prin faptul ca apeleaza la mituri, simboluri, scenarii. Conceptul mitic in comunicarea-seductie se preteaza la asocieri nelimitate, el raspunde mai degraba unei functii  de seductie decat unei cunoasteri. In acest caz, mitul nu va dezvalui un sens si nici nu il va lichida (asa cum se intampla in comunicarea-negociere), rolul sau fiind acela de a-l naturaliza.

Comunicarea-seductie in campania electorala ia cele mai diverse forme ale publicitatii politice: discursuri, slogane electorale, machete de presa si spoturi electorale.

Daca e sa ne raportam la politicile de comunicare ale lui Geoana si Basescu in cursa pentru Primaria Bucuresti, observam ca cei doi au adoptat strategii discursive diametral opuse cu profilul imagologic pe care si l-au construit in perioada dinaintea campaniei.

Mircea Geoana a abandonat haina de diplomat al cancelariilor europene si brusc a inceput sa vorbeasca despre praful de pe cizmele din tinerete cu care a strabatut drumuri pline de noroi din curtea centralelor termice. A adoptat un discurs mai popular, mai direct, fara subtilitati de negociere diplomatica.

Mircea Geoana a abordat o comunicare-seductie in contradictie cu  profilul sau imagologic anterior. A venit cu un zambet larg deschis, ce arata o dantura perfecta (semn de sanatate tocmai buna pentru o cursa dura), dar a ramas intepenit in aceasta grimasa mult prea mult timp. Geoana a zambit de pe panouri si bannere pentru toti bucurestenii timp de patru saptamani, dar nimeni nu a reusit sa afle programul sau administrativ, elaborat de cei mai buni specialisti externi, asa cum afirmase el insusi intr-o dezbatere televizata. Mesajul "Castigi cu Geoana" a fost atat de abstract incat PSD a trebuit sa revina cu o formula imbunatatita si sa-i dea conotatia de castig material: "locuri de munca mai multe si mai bine platite", care vor asigura "cresterea nivelului de trai de la an la an". Geoana nu a venit cu un "contract" pentru bucuresteni si in lipsa acestuia a tinut toate discutiile in zona guvernarii. Nici "contractul pentru Europa" nu a fost scris temeinic. Mesajul "2007 - oras european" a ramas unul la fel de abstract in lipsa unei expuneri coerente si credibile a pasilor de actiune.

Si Traian Basescu si-a abandonat stilul care l-a consacrat. Lider charismatic, cu un discurs pe intelesul tuturor si pe placul presei, Basescu a sedus la guvernare cand prin hohote abundente, cand prin exprimarile sale deocheate. In campanie, insa, primarul a venit cu un discurs foarte tehnic, a prezentat programe si surse de finantare. L-a lasat pe Dragomir sa rada si sa se dea in spectacol. El a inteles ca o comunicare-negociere este mai potrivita pentru contextul politic actual si a ales sa fie cat se poate de sobru. Basescu nu a trebuit sa faca trimiteri la un resort mitic, simbolic (Uniunea Europeana), el cunoscand extrem de bine realitatile mahalalei romanesti. Atunci a negociat "Totul sau nimic". A pus cartile pe masa si a castigat. Dar nu la loterie. A mers sigur pe mana bucurestenilor si a invins la vot.

In societatile democratice moderne se observa o inmultire considerabila a dispozitivelor comunicationale. Ele s-au perfectionat progresiv, iar tehnicile pe care le pun in practica sunt din ce in ce mai sofisticate; intre acestea si tehnicile manipulatorii ale propagandei se mai poate face, cel putin partial, o confuzie frecventa in anumite cercuri intelectuale si politice inclinate sa supraestimeze
"puterea" mass-media. Este adevarat ca nu pot fi trasate granite clare intre propaganda si comunicare; dar aceasta zona de nedeterminare nu trebuie sa ne
impiedice sa observam ca dezvoltarea comunicarii atrage dupa sine practici si politici noi a caror functionare trebuie judecata dupa alte criterii.

1. COMUNICAREA IN NOUL SPATIU PUBLIC
2. INFLUENTA SI MANIPULARE IN SPATIUL PUBLIC
CONTEMPORAN
3. COMUNICAREA CA PROCES DE INFLUENTA
4. TIPURI DE INFLUENTA EXERCITATA
PRIN INTERMEDIUL COMUNICARII
5. SUSTINEREA SOCIALA A PROCESULUI DE INFLUENTA
6. FUNCTIILE COMUNICARII CA PROCES
DE INFLUENTARE SOCIALA
Dictionar
Invatare sociala -; proces de asimilare a experientei sociale manifestat prin schimbari de conduita. Obiectul invatarii este experienta individuala sau colectiva si consta in cunostiinte, norme, reguli, valori etc. Invatarea sociala faciliteaza fie adaptarea unui sistem la noi contexte, fie anticiparea unor probleme cu incidenta directa asupra constituirii si functionarii sistemului. Subiectii
invatarii sociale sunt indivizii, grupurile, organizatiile si chiar societatile integrale.
Socializare -; proces psiho-social de transmitere-asimilare a atitudinilor, valorilor, conceptiilor sau modelelor de comportare specifice unui grup sau a unei comunitati, in vederea formarii, adaptarii si integrarii sociale a unei persoane. In acest sens, socializarea este un proces interactiv de comunicare, presupunand dubla considerare a dezvoltarii individuale si a influentelor sociale, respectiv modul personal de receptare si interpretare a mesajelor sociale si dinamica variabila a intensitatii si continutului influentelor sociale.
Daca se iau drept criterii finalitatea urmarita sau efectele deja produse, putem distinge urmatoarele tipuri de socializare:
. adaptativa (integratoare); conduce la configurarea acelor caracteristici sau capacitati personale care faciliteaza integrarea, participarea si realizarea sociala a unor activitati
intr-un cadru institutional dat;
. anticipatoare; consta in asimilarea acelor norme, valori si modele de comportament care faciliteaza adaptarea sau integrarea intr-un cadru institutional sau organizational viitor.
Intensitatea socializarii este maxima in copilarie sau in perioadele de tranzitie de la un stadiu de viata la altul. Corelate cu socializarea sunt procesele de desocializare si de resocializare.
Influenta sociala -; actiune exercitata de o entitate sociala (persoana, grup etc.) orientata spre modificarea actiunilor si manifestarilor alteia. Influenta sociala este asociata cu domeniul relatiilor de putere si control social, de care se deosebeste intrucat nu apeleaza la constrangere. Se asociaza cu procesele de socializare, invatare sociala sau comunicare. In acest sens, R.Boudon si F. Bourricaud apreciaza ca influenta sociala poate fi considerata ca o forma specifica a puterii, a carei resursa principala este persuasiunea.
Efectele influentei sociale sunt profund dependente de context,
intrucat acesta stimuleaza sau blocheaza receptivitatea si creeaza conditii de acceptare, intarire si manifestare a schimburilor eventual produse. Pentru ca procesul de influentare sa poata avea loc trebuie
indeplinite doua conditii:
. initiatorul influentei deliber ate se presupune a detine un grad acceptabil de competenta si informatie, fiind animat de intentii care sunt apreciate ce catre receptor ca bine orientate.
. relatia de influentare trebuie sa se bazeze pe un consens tacit al entitatilor implicate si asupra valorilor impartasite si al efectelor probabil produse.
Persuasiune -; activitate de influentare a atitudinilor si comportamentelor unor persoane in vederea producerii acelor schimbari care sunt concordante cu scopurile sau interesele agentului initiator (persoane, grupuri, institutie sau organizatie politica, sociala, culturala, comerciala etc.). Persuasiunea se realizeaza in conditiile in care se tine cont de caracteristicile de receptivitate si reactivitate ale persoanelor influentate. Persuasiunea este o activitate de convingere opusa impunerii sau fortarii unei optiuni organizata astfel incat sa duca la adoptarea personala a schimbarii asteptate.
Efectele persuasiunii sunt dependente atat de factorii personali, cat si de cei referitori la modul de organizare a influentelor. Factor ii personali sunt sintetizati in ceea ce se numeste persuabilitate, adica acea tendinta individuala de a fi receptiv la influente si de a accepta schimbari in atitudini si comportamente. Factorii referitori la modul de organizare a influentelor sunt cel mai adesea centrati pe procesul de comunicare, respectiv pe acele relatii dintre sursa, mesaj, canal de transmitere, receptare si context social care o fac sa fie persuasiva.
Manipulare -; actiune de a determina un actor social (persoana, grup, colectivitate) sa gandeasca si sa actioneze intr-un mod compatibil cu interesele initiatorului, iar nu cu interesele sale, prin utilizarea unor tehnici de persuasiune care distorsioneaza intentionat adevarul, lasand insa impresia libertatii de gandire si decizie. Spre deosebire de influenta de tipul convingerii rationale, prin manipulare nu se urmareste intelegerea mai corecta si mai profunda a situatiei, ci inculcarea unei intelegeri convenabile, recurgindu-se atat la inducerea in eroare cu argumente falsificate, cat si apelul la palierele emotionale non-rationale. Intentiile reale ale celui care transmite mesajul raman insesizabile primitorului acestuia. Din punct de vedere politic, manipularea reprezinta o forma de impunere a intereselor unei clase, grup, colectivitati, nu prin mijloacele coercitiei, puterii, ci prin cele ideologice, prin inducere in eroare.
Din acest motiv, recurgerea la manipulare in situatiile de divergenta de interese devine tot mai frecventa in societatea actuala, manipularea reprezentand un instrument mai puternic decat utilizarea fortei.
(apud Catalin Zamfir, Lazar Vlasceanu (ed), Dictionar de sociologie)
1. COMUNICAREA IN NOUL SPATIU PUBLIC
Comunicarea innoieste radical formele dominarii sociale; o face insa discret si chiar fara ca mediatorii care ii gestioneaza dezvoltarea sa fie constienti ca ea aduce cu sine un nou mod de exercitare a dominatiei sociale. Aceasta dominare este diferita de propaganda pentru ca se dezvolta la initiativa celor mai diverse institutii sociale (cu mijloace foarte diferite, de la caz la caz) si nu implica doar acceptarea pasiva a opiniilor emitatorilor sau aderarea la niste modele de comportament; ea este un "catalizator" al schimbarii sociale, intrand in mod necesar in interactiune cu indivizii si grupurile sociale carora li se adreseaza; paradoxal, ea presupune o anumita participare din partea "tintelor" pe care reuseste sa le defineasca cu o precizie din ce in ce mai mare. Comunicarea este asimetrica si inegalitara, dar nu poate fi unilaterala.
Abundenta de critici a noului spatiu public se concentreaza pe doua acuze: statul este hipertrofiat si impregnat de o rationalitate tehnicista, iar miscarile sociale care i se opun intretin putine legaturi unele cu altele.
Ni se pare eronat ca, plecand de la constatarea pregnantei tehnicilor de comunicare si a patrunderii lor in toate campurile sociale, sa se ajunga la o asemenea concluzie: aceste tehnici nu tin doar de ordinul simbolicului si cu atat mai putin pot fi analizate ca "punere in practica" a unui simplu artefact. In ciuda fortei lor, (care nu se dezvaluie ca atare, caci ele iau de obicei aparenta interactiunii sau chiar a convivialitatii), dispozitivele comunicationale se confrunta cu strategiile sociale si sunt obligate sa se adapteze raporturilor sociale, participand insa in acelasi timp la
"recladirea" lor.
Daca acceptam ca este un puternic catalizator al schimbarii sociale, comunicarea nu
intalneste in cale niste elemente inerte: ea trebuie sa tina seama de reactiile celor carora li se adreseaza (indivizi sau grupuri sociale); mai mult, ea implica o oarecare interactivitate.
Caracteristicile comunicarii in campul social sunt:
. asimetria, rezultat al importantei crescande a dispozitivelor comunicationale folosite astazi de cea mai mare parte a institutiilor sociale care ii pun pe subiectii -; cetateni in situatie de "interactiune partiala";
. diversificarea modalitatilor de exercitare (discurs argumentativ, discurs persuasiv, interactiv);
. faramitarea in spatii care se juxtapun sau chiar se suprapun (comunicarea politica se suprapune uneori cu cea publica, comunicarea publicitara de asemenea);
. o participare diferita in functie de clasa si grup social (acces la media in functie de modalitatile de exercitare a controlului social);
. tendinta spre o anumita intrepatrundere cu viata profesionala precum si cu spatiul privat; in acest sens, dispozitivele comunicationale vor ajuta la compatibilizarea miscarii de individualizare a practicilor sociale cu participarea la spatiul public).
In orice caz, complexitatea spatiului public de astazi este o invitatie la a-i intelege mai bine marile articulari.

Definirea spatiului public la Habermas
Notiunea de spatiu public constituie elementul conceptual de baza al analizei pe care Habermas o realizeaza asupra relatiei dintre comunicarea de masa si democratie. Aceasta analiza integreaza urmatoarele concepte: opinia publica, mass media si actorii politici.
Dupa Habermas (Sfera publica si transformarea ei structurala), spatiul public s-a constituit ca loc de mediere intre societatea civila si stat, in care se formeaza si se exprima opinia publica. Prin spatiu public el intelege acea sfera in care "reuniti ca public, cetatenii trateaza neconstransi sub garantia de a putea sa se intruneasca si sa se uneasca liberi, sa-si exprime si sa-si publice liber opinia lor asupra problemelor de interes general. In cadrul acestei sfere publice se dezvolta o constiinta politica care cere puterii reglementari legale ale functionarii relatiilor economice si sociale prin elaborarea unor legi cu valabilitate generala si care actioneaza totodata ca opinie publica, ca unica sursa de legitimare a acestor legi" (Habermas, opera citata). Opinia publica avea deci dubla functie: legitimarea normelor publice, a legilor si cea de instanta publica rationala de judecare si critica a puterii.
Insa spatiul public initiat si instituit de burghezie continea in germene elementele propriei deformari, caci el nu se poate intinde
"la scara de masa" fara a se perverti. Antagonismele sociale
impiedica opinia publica sa exprime si sa condenseze in chip rational interesul general. In realitate, in cursul evolutiei societatii moderne spatiul public va fi macinat de interesele particulare si grupurile de presiune, de "masificarea societatii", toate acestea facand imposibila definirea si urmarirea rationala a unui interes general. "Societatea de masa" va produce relativizarea dintre public si privat si va determina criza "spatiului public".
Conceptul de spatiu public, oricat ar fi de contestat printre specialisti, ramane totusi un element important in analiza comunicarii sociale. Politologi sau sociologi ai comunicarii au pus stapanire pe acest concept si l-au imbogatit (plecand de la conceptul de spatiu public teoretizat de
Habermas) aducandu-i doua modificari esentiale (apud Camelia Beciu, Politica discursiva):
1. sa accepte ideea ca spatiul public este un spatiu conflictual;
2. sa refuze sa recurga la o teorie manipulatorie a mass-media sau la o conceptie pesimista si unilaterala a consumului.
Din punctul de vedere al comunicarii, interesant este demersul lui Paul Beaud care scrie:
"Autonomizarea socialului il someaza pe fiecare sa se considere un individ social, sa gaseasca
in social noi norme ale apartenentei, ale integrarii sale. Gratie mai ales stiintelor umane, spatiul public intra in fosta sfera privata, inlocuieste structurile traditionale de socializare cu propriile instrumente de comunicare".
Trebuie facuta insa o distinctie intre societatea civila si spatiul public (apud D. Wolton,
Les contradictions de la communication politique, in La communication, Etat des savoirs); daca societatea civila este istoric anterioara nasterii spatiului public si ii conditioneaza cel putin teoretic aparitia, spatiul public traduce fenomenul de politizare a celei mai mari parti a problemelor cu care se confrunta societatea, in sensul ca democratia face din aproape toate problemele propriul obiect de confruntare si negociere.
In acest context, putem defini spatiul public drept "spatiu simbolic in care se opun si isi raspund discursurile in cea mai mare parte contradictorii tinute de diferiti actori politici, sociali, religiosi, culturali, intelectuali care compun societatea. Este o zona intermediara intre societatea civila si stat. Consecinta acestei extensiuni a spatiului public este diminuarea rolului societatii civile si supradimensionarea comunicarii politice". (apud D. Wolton, op. cit.)
Aceasta reprezentare despre spatiul public sintetizeaza particularitatile mecanismului democratic actual care functioneaza prin interactiunea dintre actorii sociali, comunicarea de masa si opinia publica: se configureaza deci o noua dinamica sociala bazata pe interactiunea dintre putere, mass media si opinia publica.
2. INFLUENTA SI MANIPULARE IN SPATIUL
PUBLIC CONTEMPORAN
Trecerea in revista a conceptiilor asupra spatiului public a reliefat accentele critice si provocarile de ordin etic pe care sistemul socio-economic si politic actual le arunca specialistilor
in comunicare. Rezumand, pericolul se naste din descoperirea posibilitatii de manipulare si de control a campului social prin utilizarea potentialului simbolic al comunicarii.
Totusi, manipularea nu este un efect automat al functionarii sistemului de comunicare, ci o posibila utilizare a lui de catre persoane interesate in acest lucru. Cu alte cuvinte, daca procesul de comunicare, prin caracteristicile sale (indeosebi prin relatia de influenta si putere ce se stabileste intre emitator si receptor) face posibila manipularea, numai intentia celui ce initiaza procesul face ca acesta sa fie manipulativ. Putem distinge astfel intr-o ''manipulare'' ca efect de sistem la nivelul receptorului, datorata pozitiei de putere si influenta de care se bucura sursa si de o manipulare voita, cu rea intentie din partea emitatorului.
Daca in primul caz, efectele ''manipularii'' sunt limitate de insasi functionarea normala a sistemului, in cazul celei de-a doua singurul remediu este responsabilitatea etica pe care ar trebui sa si-o asume emitatorul mesajului.
Lamurirea acestui aspect presupune insa o deconstructie a conceptului de manipulare printr-un apel la paradigmele interactioniste ce se dezvolta in sociologia comunicarii. Intr-o exegeza recenta asupra opiniei publice, St. Buzarnescu (Sociologia opiniei publice) preia o definitie multidimensionala a manipularii: "Manipularea este definita ca actiune de a determina un actor social (persoana, grup, colectivitate) sa gandeasca si sa actioneze intr-un mod compatibil cu interesele intiatorului iar nu cu interesele sale, prin utilizarea unor tehnici de persuasiune care distorsioneaza intentionat adevarul, lasand impresia libertatii de gandire si decizie. Spre deosebire de influenta de tipul convingerii rationale, prin manipulare nu se urmareste intelegerea mai corecta si mai profunda a situatiei, ci inocularea unei intelegeri convenabile, recugandu-se atat la inducerea in eroare cu argumente falsificate, cat si la apelul la palierele nonrationale. Intentiile reale ale celui care transmite mesajul raman insesizabile primitorului acestuia.'
Diversificarea permanenta a surselor de concepere si difuzare de mesaje a condus la o practica manipulativa care are la baza coduri precise dar identificabile numai de profesionisti si total inaccesibile celor neinitiati in domeniu. Unii analisti considera ca manipularea, ca metoda de substituire a violentei fizice printr-o violenta simbolica (P. Bourdieu), contribuie la reprimarea eficienta a unor aspiratii pe care nu le poate satisface altfel la nivelul receptorului.
Teoria comunicarii dezvoltata pe linia sociologiei actionale a lui Boudon refuza insa abordarea pur mecanicista a acestei probleme si considera ca in locul unei manipulari in sens unic ar trebui luate in considerare ajustarile reciproce dintre emitatorii si receptorii mesajului. R. Boudon precizeaza: "Receptorul nu este o pasta moale pe care s-ar imprima ulterior un mesaj () El are capacitatea nu numai de a selectiona mesajele care ii parvin, ci si capacitata de a le interpreta si a le judeca in functie de situatia sa personala si sociala, de credintele, opiniile, ideile, asteptarile sale"
(Tratat de sociologie).
Aceasta pozitie este dezvoltata in cadrul teoriilor sociologice interactioniste de catre
Denis McQuail (Comunicarea) care face o analiza a comunicarii ca proces de influenta intr-un cadru teoretic bazat pe conceptul de putere. In acest context, pentru autor, ''utilizarea termenului de influenta implica utilizarea puterii pentru a obtine conformarea celuilalt, in situatii in care comunicarea este principalul instrument, canal sau mijloc de exercitare a resurselor puterii''.
Autorul distinge cinci baze ale puterii, adica proprietati care ii dau comunicatorului posibilitatea sa isi exercite influenta: puterea recompensatoare, coercitiva, legitima, referentiala, cea a expertului. In situatiile de comunicare prin influentare (si este cazul intregului proces de comunicare realizat in spatiul public) influenta, chiar si in forma extrema a persuasiunii nu poate fi eficienta decat daca este acceptata de receptor. Ori, acesti cinci termeni care descriu tipurile de putere sociala ca atribute ale agentului influentei, implica si un tip special de coorientare a receptorului. ''Astfel, recompensa sau coercitia sunt eficiente in cazul unei orientari calculative a receptorului, influenta legitima se bazeaza pe supunerea reglementata normativ, puterea referentiala depinde de identificarea cu comunicatorul, iar puterea expertului pe increderea si convingerea receptorului''.
Limite de sistem in exercitarea influentei
Functionarea sistemului comunicational limiteaza aceste efecte ale exercitarii influentei. McQuail (op. cit.) trece in revista cateva din generalizarile cele mai frecvente, datorate cercetarii sociologice in domeniu:
1. schimbarea in directia incurajata de sursa va fi cu atat mai mare cu cat monopolul respectivei surse de comunicare asupra receptorului e mai complet (nu este cazul unei societati care se preocupa de mentinerea echilibrului comunicational prin
incurajarea diversitatii existentei surselor de informare);
2. efectele comunicarii sunt mai mari atunci cand mesajul este in acord cu opiniile si credintele existente, ca si cu dispozitia receptorului;
3. comunicarea de masa poate fi eficienta si poate produce o schimbare de atitudine in probleme nefamiliare, periferice, in care individul nu e angajat sau care nu se raporteaza la predispozitiile sale;
4. probabilitatea reusitei influentei este cu atat mai mare cu cat receptorul acorda un prestigiu si o credibilitate mai mare sursei mesajului.
Gasiti exemple de comunicare sociala in care efectele influentei sunt limitate de functionarea sistemului comunicational in sensul amintit mai sus. Identificati efecte pozitive si negative ale acestei limitari.
Se mentioneaza mai sus (Comunicarea in actiune) ca functionarea sistemului comunicational limiteaza efectele influentei. Presupunand ca cei care exercita influenta cunosc aceste "legi" sociologice, cum credeti ca vor actiona si cu ce efecte? (analizati din acest punct de vedere fiecare "lege" in parte). Care sunt relatiile ce se stabilesc intre influenta si manipulare? Comentati implicatiile etice ale acestui fapt.
3. COMUNICAREA CA PROCES DE INFLUENTA
Conform lui Michael Mann (The Sources of Social Power, apud John B. Thompson, Media si modernitatea), se pot distinge patru forme majore de putere: economica, politica, coercitiva, simbolica.
Interesul nostru se concentreaza asupra puterii culturale sau simbolice, deoarece acest tip de putere se mentine si se propaga la nivel social prin intermediul comunicarii. Puterea simbolica rezulta din activitatea de a produce, transmite si primi forme simbolice semnificative. Indivizii sunt angajati constant in comunicare (schimbul de informatii cu continut simbolic). Astfel, indivizii isi asuma diferite tipuri de resurse, in principal "mijloace de informare si de comunicare". Aceste resurse includ mijloacele tehnice de fixare si transmitere, abilitatile, competentele si formele de cunoastere folosite in producerea, transmiterea si receptarea informatiei si a continutului simbolic, precum si prestigiul acumulat, recunoasterea si respectul acordate anumitor producatori si institutii ("capital simbolic"). In producerea formelor simbolice, indivizii isi aproprie aceste resurse, dar si altele, pentru a indeplini actiuni care pot interveni in cursul evenimentelor si care au diferite tipuri de consecinte. Actiunile simbolice pot da nastere reactiilor, ii pot face pe altii sa actioneze sau sa raspunda in anumite moduri, sa urmeze un anumit curs al actiunii in locul altuia, sa creada sau sa nu creada, sa-si afirme sustinerea unei stari de lucruri sau sa se ridice intr-o revolta colectiva.
Desi activitatea simbolica este o trasatura generala a vietii sociale, exista totusi o serie de institutii care si-au asumat intr-un mod special un rol important din punct de vedere istoric in acumularea mijloacelor de informatie si comunicare. Acestea sunt:
. Institutiile religioase, preocupate in special de producerea si raspandirea formelor simbolice care se refera la mantuire, la valorile spirituale si la alte credinte cu substrat religios);
. Institutiile educationale, care sunt preocupate de transmiterea continutului simbolic dobandit (sau a cunoasterii) si de inculcarea indemanarilor si competentelor;
. Institutiile mass-media, care sunt orientate spre producerea la scara larga si spre raspandirea generalizata a formelor simbolice in spatiu si timp.
Acestea si alte institutii culturale au asigurat baze importante pentru acumularea mijloacelor de informare si comunicare, precum si a resurselor materiale si financiare si au modelat felurile in care informatia si continutul simbolic sunt produse si circula in lumea sociala.
Influenta poate insemna fie a-l determina pe altul sa ti se conformeze, fie, pur si simplu, o mare similitudine de gandire si comportament intre transmitator si receptor. Influenta, chiar si
in forma extrema a persuasiunii, nu poate fi eficienta decat daca este acceptata de receptor.
Cea mai buna caracterizare a influentei ca un concept distinct fata de cel de putere a fost facuta de Parsons (Sociological Theory and Modern Society, apud McQuail, op. cit.). Acesta considera influenta un "mecanism generalizat prin intermediul caruia sunt determinate atitudinile si opiniile", in special in cadrul unui proces de interactiune sociala intentionata". In acelasi context, Parsons considera influenta drept "un mijloc simbolic de persuasiune": ea
"determina decizia celuilalt de a actiona intr-un anumit fel pentru ca simte ca acesta este un lucru bun pentru el, si nu pentru ca prin nonconformare si-ar incalca anumite obligatii". Astfel, influenta este rezultatul co-orientarii transmitatorului si receptorului in cadrul procesului de comunicare.
Parsons sugerereaza ca un actor social poate incerca sa obtina conformarea altuia fie influentandu-i intentiile, fie manipuland in beneficiul sau situatia in care acesta se afla.
Comunicarea este rezervata, in cea mai mare parte celui dintai mijloc si poate fi folosita pozitiv,
in cadrul argumentatiei rationale, si negativ, activand anumite obligatii ale celui supus procesului de influentare. In aceste variante, influenta este redusa la categoria unica a persuasiunii.
O alta analiza utila a puterii si influentei este cea realizata de Cartwright si Zender in cadrul studiului lor asupra dinamicii grupurilor (Group Dynamics, apud Denis McQuail, op. cit.).
Aici relatia de putere este definita: "o persoana are putere asupra alteia daca poate indeplini o actiune care va produce o schimbare in cealalta persoana".
Abilitatea de a-l influenta pe altul depinde de doua componente: anumite "proprietati ale agentului", pe care autorii le numesc "resurse de putere" si anumite nevoi sau valori ale persoanei influentate, numite "baze motivationale ale puterii". Ei sustin ca "un act de influenta stabileste o relatie intre resursele unui agent si baza motivationala a persoanei influentate".
Kelman (Process of opinion chage, apud Denis McQuail, op. cit.) a incercat sa explice trei procese esentiale de influenta sociala, referindu-se in special la schimbarea opiniei si la comunicare. Preocupat mai ales de diferentele calitative dintre schimbari de opinie masurate, el a deosebit trei procese: conformare, identificare si internalizare.
. Conformare inseamna acceptarea influentei in speranta obtinerii unui raspuns dorit de la celalalt, sub forma unei recompense sau a evitarii unei pedepse.
. Identificarea are loc "atunci cand un individ adopta un comportament inspirat de o alta persoana sau un grup, pentru ca acesta este asociat cu o auto-definire satisfacatoare raportata la acea persoana sau grup". Atat in cazul identificarii cat si al conformarii, schimbarea sau influenta sunt legate de o sursa exterioara si depind de sprijinul social.
. Spre deosebire de acestea, internalizarea se refera la o schimbare congruenta cu sistemul de valori al persoanei care accepta influenta: "individul adopta pozitia comunicatorului, pentru ca o considera utila in solutionarea unei probleme, sau pentru ca este apropiata de propria sa orientare sau ceruta de propriile sale valori."
Fiecare dintre cele trei forme de influenta este caracterizata de anumite conditii prealabile si de anumite consecinte care privesc baza acceptarii influentei, baza puterii agentului de influenta, probabilitatea permanentei efectelor si alte probleme.
Identificati situatii de comunicare sociala in care schimbarea opiniei receptorului sa corespunda celor trei procese identificate de Kelman. Identificati variabile care contribuie la intarirea acestor efecte. Realizati pe baza acestei analize un comentariu al situatiilor de comunicare identificate.
4. TIPURI DE INFLUENTA EXERCITATA
PRIN INTERMEDIUL COMUNICARII
French si Raven (The bases of social power) propun cinci tipuri de relatii de putere intre un "agent" comunicativ si un receptor, accentul cazand pe relatia interpersonala, fie ca relatia se stabileste intre indivizi, fie ca numai receptorul este un individ, in timp ce agentul poate fi un rol, o norma, un grup sau o parte a unui grup.
Cele cinci baze ale puterii sau influentei, adica proprietatile agentului sau comunicatorului care ii dau acestuia posibilitatea sa-si exercite influenta sunt urmatoarele: puterea recompensatoare, puterea coercitiva, puterea legitima, puterea referentiala, puterea expertului.
. Puterea recompensatoare este definita ca puterea a carei baza este "abilitatea de a rasplati", referinta prima fiind promisiunea sau oferirea unor avantaje materiale; transferand-o la influenta comunicationala, recompensa ar trebui conceputa in termenii satisfacerii unor dorinte ale receptorului.
. Puterea coercitiva se bazeaza pe faptul ca receptorul se asteapta sa fie pedepsit de agentul comunicator daca nu se conformeaza incercarii de influenta a acestuia.
Asadar, spre deosebire de puterea care recompenseaza, in acest caz intervine o rasplata negativa. French si Raven considera important sa distinga aceste tipuri de exercitiu al puterii, in special pentru ca puterea recompensatoare tinde sa creasca atractia dintre transmitatorul si receptorul influentei, in timp ce puterea coercitiva are efectul invers, cu implicatii foarte diferite pe termen lung pentru relatia dintre participanti.
. Puterea referentiala se bazeaza pe identificarea receptorului cu agentul, identificarea fiind definita ca "sentiment al identitatii" sau "dorinta de unificare". French si Raven subliniaza, in acest context, importanta conceptului de grup de referinta si a celui de
"sugestie de prestigiu". O persoana sau un grup de prestigiu constituie un model de referinta cu care incearca sa se asocieze sau identifice altii, care le adopta atitudinile si convingerile.
. Puterea legitima se bazeaza pe intelegerea de ambele parti a faptului ca cineva are dreptul sa pretinda ascultare de la ceilalti. Aceasta acceptare a influentei poate fi reprezentata de o relatie intre roluri, ca intre profesor si elev, sau parinte si copil, dar poate exista si pe baza unei angajari reciproce. "In toate cazurile, notiunea de legitimitate implica un cod sau un standard, acceptat de individ, in virtutea caruia agentul extern isi poate exercita puterea".
. Puterea expertului este influenta care se bazeaza pe atribuirea unor cunostiinte superioare agentului, care au efect asupra structurii cognitive a receptorului.
Trebuie remarcat ca o astfel de putere este determinata, in foarte mare masura, de contextul situational si institutional, pentru ca, prin definitie, receptorul nu este in mod normal in pozitia de a evalua corectitudinea informatiei primite. Producerea unui efect se bazeaza pe definirea, acceptabila pentru receptor, a statutului de expert intr-o situatie si pentru un anumit domeniu.
Desi cei cinci termeni care descriu diferitele tipuri de putere sociala se refera, in primul rand, la atribute ale agentului influentei, ei implica si un tip special de coorientare a receptorului.
Astfel, recompensa sau coercitia sunt eficiente in cazul unei orientari calculative a receptorului; influenta legitima se bazeaza pe supunerea reglementata normativ; puterea expertului pe
increderea si convingerea receptorului. Separat, bazele puterii sunt ineficiente in absenta unei orientari complementare adecvate a receptorului.
Dupa cum comenteaza Collins si Raven, "foarte rar la un moment dat actioneaza o singura sursa de putere. De obicei, situatia de influenta implica diverse combinatii, in care formele de putere se relationeaza non-aditiv si interactiv".
Identificati situatii de comunicare (comunicare interpersonala, de grup sau de masa) in care influenta emitatorului asupra receptorului se bazeaza pe cele cinci tipuri de putere descrise mai sus. Mentionati si tipul de coorientare al receptorului
in fiecare situatie.
Realizati acelasi exercitiu, dar pentru cazul in receptorul exercita asupra emitatorului cele cinci tipuri de influenta.
Analizati rezultatele exercitiilor de mai sus si comentati concluziile.
5. SUSTINEREA SOCIALA A PROCESULUI DE INFLUENTA
Variabila cheie in cadrul procesului de influenta este sustinerea acceptarii influentei prin intermediul unor persoane cunoscute de subiect si considerate demne de incredere sau prin normele si definitiile care functioneaza in grupul de referinta sau in cadrul institutional. Influenta este mai usor acceptata atunci cand vine din partea cuiva cunoscut, iar sursele externe de comunicare nu sunt eficiente fara autorizare institutionala si confirmare interpersonala.
Cele mai promitatoare cercetari in acest domeniu au fost realizate de Lazarsfeld (studiul despre alegerile prezidentiale din 1940) si, ulterior, de Katz si Lazarsfeld (Personal influence) care au propus ipoteza unei comunicari in doua trepte: "ideile ajung prin intermediul radioului si al ziarelor la liderii de opinie, iar de la acestia la sectiunile mai putin active ale populatiei".
Conform acestei ipoteze, indivizii sunt mai predispusi sa tina seama de informatiile si sfaturile venite din partea celor pe care ii cunosc personal din urmatoarele motive:
. au mai mare incredere in ei;
. un contact personal poate exercita o presiune informala in sensul conformarii;
. exista posibilitatea discutarii si argumentarii, persuasiunea fiind rezultatul schimbului reciproc de opinii;
. o sugestie venita din partea unei cunostiinte din propriul cerc de contacte sociale poarta in sine garantia conformarii la normele de grup.
Influenta personala poate fi considerata, fara indoiala, un exercitiu de putere sociala bazat pe relatia dintre cel care da si cel care primeste. Cu toate modificarile pe care le-a suferit, fundamentul teoretic al ipotezei existentei celor doua trepte in actiunea influentei mediatice ramane
in picioare si se conjuga cu cunostiintele din acest moment despre gatekeepers "paznici ai barierei", surse cheie de informatie, controlori ai canalelor de comunicare pentru anumite circuite ale informatiei si influentei.
6. FUNCTIILE COMUNICARII CA PROCES
DE INFLUENTARE SOCIALA
Cercetarile de psihologie a comunicarii ( apud Jean Claude Abric, Psychologie de la communication) au pus in evidenta rolul important jucat de comunicare, inteleasa ca proces de influentare sociala in structurarea campului social, pe trei nivele esentiale: normativ, cognitiv si social. Influenta, sub aspectul sau normativ, creeaza, intareste si impune valori; sub aspect cognitiv, ea determina un anumit decodaj al realitatii si o utilizare corespunzatoare acestuia a informatiei, iar sub aspect social, ea joaca un rol esential in organizatie, mentinand sau punand sub semnul intrebarii statusurile, relatiile de putere si de autoritate.
Putem distinge astfel patru functii:
. crearea de norme; influenta permite focalizarea punctelor de referinta comune care
intemeiaza coeziunea de grup, asigura permanenta si determina consistenta comportamentului membrilor sai atunci cand grupul nu este prezent;
. socializarea individului; influenta are, de asemenea, si o fata educativa. Ea este un proces care permite copiilor sau unui nou membru al grupului sa cunoasca, sa accepte si sa integreze progresiv regulile, principiile si modurile de functionare ale grupului sau de apartenenta. Ea joaca, prin intermediul unui sistem de interactiune, un rol determinant in dezvoltarea socio-cognitiva a copiilor si dezvoltarea sociala a inteligentei.
. controlul social; influenta ajuta grupurile sociale sa-si pastreze integritatea si le permite sa prevada si sa canalizeze comportamentele membrilor sai. Ea intareste astfel dependenta individului de sistemul social.
. inovarea; influenta permite transformarea progresiva a normelor grupului, evolutia regulilor si a punctelor de vedere, acceptarea ideilor noi, adesea minoritare, eliberand astfel creativitatea. Mult timp ignorata de teoreticienii comunicarii ca proces de influenta, aceasta functie este acum recunoscuta, chiar daca mecanismele sale de actiune nu sunt in totalitate cunoscute.
Daca primele trei functii sunt observabile, explicite si directe, functia inovatoare este implicita si mascata. Ea devine vizibila in perioade mari de timp. Insa toate aceste functii sunt direct influentate de contextul comunicarii si de tipul de interactiune implicat.
Care sunt caracteristicile comunicarii in campul social?
. asimetria;
. diversificarea modalitatilor de exercitare (discurs argumentativ, discurs persuasiv, interactiv);
. faramitarea in spatii care se juxtapun sau chiar se suprapun (comunicarea politica se suprapune uneori cu cea publica, comunicarea publicitara de asemenea);
. o participare diferita in functie de clasa si grup social (acces la media in functie de modalitatile de exercitare a controlului social);
. tendinta spre o anumita intrepatrundere cu viata profesionala precum si cu spatiul privat;
Cum putem defini spatiul public?
Spatiul public - "spatiu simbolic in care se opun si isi raspund discursurile in cea mai mare parte contradictorii tinute de diferiti actori politici, sociali, religiosi, culturali, intelectuali care compun societatea. Este o zona intermediara intre societatea civila si stat. Consecinta acestei extensiuni a spatiului public este diminuarea rolului societatii civile si supradimensionarea comunicarii politice" (Dominique Wolton).
Care este relatia dintre influenta si comunicare?
''Utilizarea termenului de influenta implica utilizarea puterii pentru a obtine conformarea celuilalt, in situatii in care comunicarea este principalul instrument, canal sau mijloc de exercitare a resurselor puterii" (Denis McQuail).
Autorul distinge cinci baze ale puterii, adica proprietati care ii dau comunicatorului posibilitatea sa isi exercite influenta: puterea recompensatoare, coercitiva, legitima, referentiala, cea a expertului. In situatiile de comunicare prin influentare (si este cazul intregului proces de comunicare realizat in spatiul public) influenta, chiar si in forma extrema a persuasiunii, nu poate fi eficienta decat daca este acceptata de receptor.
Parsons considera influenta un "mecanism generalizat prin intermediul caruia sunt determinate atitudinile si opiniile, in special in cadrul unui proces de interactiune sociala intentionata". In acelasi context, influenta mai este definita drept "un mijloc simbolic de persuasiune": ea "determina decizia celuilalt de a actiona intr-un anumit fel pentru ca simte ca acesta este un lucru bun pentru el, si nu pentru ca prin nonconformare si-ar incalca anumite obligatii".
Care sunt functiile comunicarii ca proces de influenta in campul social?
. crearea de norme;
. socializarea individului;
. controlul social;
. inovarea.
Daca primele trei functii sunt observabile, explicite si directe, functia inovatoare este implicita si mascata. Ea devine vizibila in perioade mari de timp. Insa toate aceste functii sunt direct influentate de contextul comunicarii si de tipul de interactiune implicat.

Eseu: Elemente cu influenta asupra managementului resurselor umane din organizatie Proiect: Ce face managerul ?

Comunicarea Politica este definita ca actiune colectiva semiotica ce se realizeaza in contextul manifestarii relatiei de putere si ca act de exercitare a puterii prin folosirea exclusiva a semenelor; @ CP mai inseamna audientele, acordarea de interviuri, dezbaterea motiunilor de cenzura, sondajele electorale, difuzarea comunicatelor de presa, prezentarea programelor politice, conferintele de presa, discursuri si mitinguri electorale, participarea la vot; @ CP este influentata de statutul comunicatorilor, contextual, intentiile asumate, metodele de persuadare, mijloacele coercitive de exercitare a puterii; @ CP include procedurile, normele si actiunile prin care este folosita si organizata inf politica, actiunile de recrutare de personal, de concepentruie, de marketing, de ancheta, de evaluare strategica, de analiza a peisajului audio-vizual, tiparirea afiselor electorale, calcul financiar, inregistrarea interventiilor unui candidat pe un post TV;
@ marketul politic este o forma specializata de comunicarea politica axata pe castigarea alegerilor prin conceperea si utilizarea unor tehnici si condusa de comunicatori profesionisti;

Agentii comunicarii politice reprezinta autorii unui eveniment sau actiuni ale caror impulsuri intentionate au cauzat evevenimentul; @ grupurile de presiune, partidele politice, institutiile si autoritatile publice, mass media, cetatenii, compartimentele birocratice;
Partidele politice: @grupuri institutionalizate de cetateni care se prezinta sub forma unor instrumente de castigare si administrare a puterii politice; @ indeplinesc urmatoarele cond: coeziunea (partidele au fractiuni, aripi, grupuri de interese, dar este respectata disciplina de partid), stabilitatea (este data de nr si calitatea membrilor sai si de inconstanta ideologica), recunoastere din partea societatii (au personalitate juridica si minim de recunoastere si prestigiu social), concentrarea actiunilor pe impunerea moralei (a unor modele de comportament, valori, atitudini si convingeri pentru intreaga societate, partidele fiind capabile sa-si exercite puterea cucerita);
@ functiile partidelor politice: integreaza si mobilizeaza cetatenii (cu ajutorul strategiilor persuasive), determina constanta in opentruiunile electoratului (prin solicitarea loialitatii sustinatorilor partidului), recruteaza oameni politici (indivizii au mai mari sanse in politica daca apartin unui partid decat daca sunt independenti, partidele avand prestigiu social si resurse materiale), elaboreaza si implementeaza politici publice (nu dupa bunul plac ci in functie de grupuriele de interese, contextul intern si international), stabilesc cai de comunicare intre cetateni si stat (prin feedback asigurandu-se autoreglarea sist politic si prevenindu-se conflictele sociela);
@ familii de partide: conservatorii, liberalii, crestin-democratii, socialistii/social-democratii, ecologistii, comunistii, nationalistii/regionalistii, extremistii de dreapa;
@ partidele de stanga au electorat stabil si fidel format majoritar din muncitori areligiosi, intervin in economie, sunt mai tolerante fata de imigratie;
@ partidele de dreapta au sprijinul crestinilor practicanti din randul fermierilor si a micilor intreprinzatori, adepte ale statului minimal in ec, opresc imigratia;
@ partidele minore nu guverneaza singure dar isi negociaza spijinul beneficiind de unele avantaje;
@ partidele pan-europene au aparut ca urmare a federalizarii partidelor si cristalizarii familiilor de partide;
Institutiile si autoritatile publice: @ consiliile locale, parlamentul, guvernul, presedintele sau monarhul, primarii, functionarii publici (care pot influenata poz sau neg actul de guvernare prin inertie, corupentruie, slaba pregatire profesionala, neloialitate); @ in UE: Parlamentul European, Consiliul UE, Comisia Europeana;
Grupurile de presiune: @ asociatii civice, sindicatele (care sprijina partidele de stanga militand pentru imbunatatira sit muncitorilor), patronatele, cultele (Biserica s-a opus legalizarii avorturilor si a divortului), organizatiile ecologiste (reducerea poluarii si cresterea accizelor) care participa indirect la actul guvernarii si la luarea deciziilor;
Mass-media: @ "caine de paza al democratiei"; @ mijloc de comunicare intre stat, cetateni si partide. Dar si mijloc de coagulare a unor grupuri de interes; @ media informeaza, stabilesc agenda autoritatilor publice, educa, distreaza, dar produc si profit; @ ziaristii pot devenii lideri informali de opinie, prevenindu-se deteriorarea climatului democratic;
Cetatenii: @ au calitatea de alegatori, petenti sau reprezentanti alesi in structurile de conducere ale statului; @ pot fi agenti ai comunicarii politice doar daca intra in spatiul public;

Instrumentul comunicarii politice este codul sau sistemul de semne folosit pentru formularea mesajelor; @ clasificarea semnelor:
@cuvintele - semne lingvistice cu urmatoarele proprietati: continuitatea, arbitrarietatea, discontinuitatea, linearitatea;
@ iconii - semne care dobandesc semnificatii prin prisma asemanarii cu obiectele denotate: fotografii, portrete, caricaturi, semne de circulatie, reclame, semne de ghidare; trimit comunicarea in zona concretului;
@ indicii - parti ale unui obiect, fenomen, proces, parti ale unui obiect, fenomen, proces; elemente de paralimbaj (ritmul, intensitatea, calitatea vorbirii, volumul vocii), miscarile si posturile corpului - indici ai starilor psihice sau fizice ale locutorilor (gesturile, pozitiile corpului, mimica), tipul corporal, charisma - influenta asupra celorlalti, vestimentatia si accesoriile - se exprima atitudinera fata de ceilalti participanti la procesul comunicarii, utilizarea spatiului si impunerea distantelor sociale (distanta intima, personala, sociala, publica), contactul tactil - are rol in dezvoltarea intelectuala, indicii de control ai timpului - se refera la diferenta de statut social al locutorilor, au caracter natural, pot fi falsi, in comunicare sunt folositi indicii emisi constient;
@ simbolurile - semne care "condenseaza" practici sociale "asezate" intr-o comunitate si care declanseaza sau intretin forme de solidaritate sociala (secera si ciocanul, crucea, semiluna, zvastica);
@ discursurile ideologice (liberale, socialiste, crestin-democrate, nationaliste) pot fi: partizane ( apartine unei comunitati politice care se afla in polemica cu o alta), colective (autorul discursului este colectiv), disimulate (ascund problemele esentiale), rationale (se adreseaza inimii si mintii), aflate in serviciul puterii ;
@ mesajele politice ca instante ale discursului ideologic pot fi: elaborate (pentru elita politica) sau axate pe dimensiunea afectiva a comunicatorilor (pentru cetateanul de rand), dar de cele mai multe ori ele sunt egal dozate, de informare ( se proclama identitatea proprie), persuasive (folosite ca arma politica);
@ subtipuri de mesaje de influentare: titulatura (clara, dar si ambigua aratand ideologia partidului), logo-ul - tipul (simbolul esential, concludent si lapidar faciliteaza recunoastrea partidului in spatiul politic), statutul ( doc in care sunt consemntae structura, ideologia, valorile, obiectivele partidului), programul politic (polemice sau informative si prin care se popularizeaza strategiile si tacticile de actiune ale partidului);
@ subtipuri de mesaje persuasive: mesajele transmise in timpul audientelor (este o modalitate colocviala a comunicarii politice si asigura feedback-ul sist politic), discursurile de la reuniunile partidului (axate pe dimensiunea relationala inatand soliaritatea de grup), discursurile de la mitingurile electorale (au continut informativ mare si sunt tendentioase), sloganul politic (este o formula concisa a carei scop este afilierea la un partid sau o cauza, indeplinind urmatoarele cond: este polemic, condensat, anonim, pozitiv, de bun gust, decent), afisele politice (se adreseaza trecatorilor si asigura notorietate partidului sau canidatului), reclama politica (condensata, dinamica, costisitoare), comunicatul de presa (folosit persuasiv sau ca modalitate de informare este produsul unui birou de presa al unui partid), interviul ( succesiune de intrebari si raspunsuri pe o tema determinata si care este folosita de mass-media si se bazeaza pe incredere intre protagonisti, respect reciproc, politete, intrebari precise, adecvate, centrate pe probleme de interes public cu raspunsuri sincere, relevante si clare), conferintele de presa (se transmit inf de importanta maxima intr-o forma a interviului colectiv care cuprinde: cuv de deschidere al moderatoului, discursul liderului organizatiei, intrebarile ziaristilor si raspunsurile organizatorilor, cuvantul de incheirere, dialogul informal), dezbaterile politice televizate (confruntare de personalitati, valori, opinii, convingeri, comunicarea fiind formala arbitrata de un moderator, publicul tinta fiind telespectatorii si adversarii directi, incercandu-se persuadarea electoratului pentru acceotarea ofertei proprii prin transmiterea unei imagini pozitive si favorabile);

Impulsurile intentionate aferente comunicarii politice sunt schimbari de stare produse prin urmarea unor reguli: exclamatii, saluturi, scarpinatul in cap, aranjarea parului, citirea unor ziare, imbracarea hainelor, ridicatul din umeri; @ este dificil de distins deoarece din exterior nu putem sti daca un comportament este constient si voluntar decat daca il comparam cu unele comportamente trecute si viitoare si il analizam in contextul in care se produce; @ cei care vor sa participe la procesul comunicarii politice trebuie sa insuseasca, sa recunoasca si sa urmeze un set de reguli ale comunicarii, trebuie sa descopere si sa interpreteze impulsurile intentionate pentru a retine inf politica esentiala;

Maniera de infaptuire a comunicarii politice:
@ valorile comunicarii politice: eficacitatea ( se refera la atingerea obiectivelor propuse, pe baza recepentruarii si intelegerii mesajului politic de catre recepentruor, in acord cu intentia emitentului), eficienta (este data de obtinerea reactiei dorite din partea recepentruorului pe baza recepentruarii si intelegerii celui mai simplu mesaj politic, prin economisirea mijloacelor folosite), politetea (prin imitarea modului de comportare a oamenilor virtuosi, prin sinceritate, curaj, blandete, altruism), moralitate (comunicarea politica este reusita daca ea duce la respecarea de catre oamenii de stat a normelor de politete);

Rezultatele comunicarii politice dezvaluie adevaratele intentii ale politicienilor si influenteaza performantele viitoare; @ reprezinta dobandirea drepentruului de a administra puterea in interes egoist (de grup, personal); @ rezultatul obtinut finalizeaza actiunea si o trece in capitolul experientelor de viata (placute sau mai putin placute); @ actiunile reusite sporesc increderea de sine a agentului si il motiveaza pe acesta spre realizarea altor actiuni; @ rez bune trebuie sarbatorite pentru a elibera agentul de energia acumulata si neconsumata; @ intr-o democratie veritabila, invinsii si invingatorii trebuie sa sarbatoreasca impreuna deoarece alternanata la putere granteaza societatea democratica si ordinea sociala;

Cunoasterea contextului politic reprezinta dobandirea unor cunostinte suficiente cu privire la: starea electoratului-tinta (cunaosterea cetatenilor, a afinitatilor lor politice, a nevoilor - fiziologice, de autorealizare, de stima, de socializare - si dorintelor care pot fi transformate in teme de campanie electorala), cunoasterea regulilor jocului politic (care presupune studiu teoretic si experienta, dar si o implicare progresiva in activitatea politica), cunoasterea adversarilor si partenerilor politici (este o conditie necesara deoarece pot aparea incompatibilitati care pot duce la pierderea credibilitatii, aliantele ciudate putand provoca confuzie in electorat) , canalele de transmitrea a propriilor mesaje politice (identificarea oportunitatilor de difuzare a mesajelor politice prin mass-media, si nu controlul mass-media cu scopul de a bloca accesul adversarilor politici; este necesar si contactul direct cu alegatorii);

Asumarea imaginii publice:
@ politicianul este nevoit sa-si construiasca o imagine publica credibila, care se face in 2 etape: aratarea diferentelor specifice in raport cu ceilalti candidati (data de experienta, varsta, sex, convingeri religioase) si simplificarea imaginii publice (accentuarea trasaturii definitorii care-i poate asigura credibilitate candidatului: salvatorul, expertul, eroul, omul obisnuit); @ imaginea publica esentiala trebuie sustinuta in ochii electoratului, insa candidatul trebuie sa fie credibil (prin educatie, experienta, statut social), atractiv (prin dorinta electoratului de identificare cu acesta) si puternic (trebuie sa aiba capacitatea sa controleze publicul si sa-l faca sa urmeze recomandarile sale);
@ cei care vb in public trebuie sa fie competenti, sa aiba caracter si charisma; @ trebuie sa fie entuziast, empatic, obiectiv, hotarat, respectuos, pozitiv, moral, moderat, credibil, competent, stapan pe sine si pe limbaj; @ trebuie sa mentioneze experienta sau calificarea dobandita, sursele de cercetare, sa arate ca este interesat de bunastarea auditoriului decat de a sa personala; @ imaginile publice pot fi distorsionate sau pot fi mostenite ("baronii locali");

Selectarea temelor de comunicare si a mesajelor:
@ axa candidat-electorat-context politic determina o serie de cond care trebuiesc indeplinite: angajarea unei firme de consultanta, compatibilitatea ofertei politice cu imaginea publica a candidatului, nu trebuie folosit continutul tematic al campaniilor trecute, trebuie minimizate riscurile, trebuie studiate ofertele politice ale contracandidatilor, trebuie sa existe compatibilitate intre oferta politica si doctrina ideologica a candidatului; @ titulatura, logo-tipul si sloganul oficial trebuie scoase in evidenta tot timpul si cu orice ocazie; @ afisul politic trebuie sa fie simplificat, iar interviurile sa fie acordate rar si doar publicatiilor serioase; @ mesajele politice trebuie sa fie mobilizatoare pentru membrii de partid si centrate pe aspiratii si valori morale in intalnirile electorale; @ intalnirile tv trebuie minutios pregatite;

"Modalizarea" campaniei de comunicare:
@ campaniile de comunicare politica pot fi: de notorietate ( pentru candidatii mai putin cunoscuti, care nu au sanse mari decat in viitor) sau persuasive (efectuate de cei care mizeaza pe castigarea alegerilor obtinandu-se un ascendent asupra adversarilor si o atitudine favorabila a electoratului), de crestere progresiva in intensitate (se creeaza atitudinea favorabila, se atata, apoi se motiveaza electoratul), campania fulger (se folosesc toate resursele intr-o perioada scurta de timp), in etape (oferta politica este oferita trepentruata) sau oportunista (candidatii care nu au resurse speculeaza orice ev: acceidente, greve, demonstratii); de convingere (mesajele sunt adresate cognitivului urmarindu-se castigarea adeziunii in cunostinta de cauza, electoratul astfel castigat fiind fidel) si campania propagandistica (electoratul este tratat ca o masa amorfa si omogena; acet tip de campanie este imorala si ineficace pe termen lung; electoratul nu este stabil si nu se pot face predictii ale comportamentului sau);

Transmiterea mesajelor:
@ mesajele trebuie transmise de la politician la electorat prin canale naturale sau artificiale cat mai eficient si cat mai fidel: direct de la om la om (se stabileste o relatie personala candidat-alegator, dar este incomoda), prin media (auditoriu numeros, eterogen, dispersat geografic, dar costisitor) prin internet (multitudine de informatii, de raspunsuri la intrebari, dar deocammdata dez redusa), cu ajutorul zvonului politc (ca simpentruom al comunicarii politice deficitare; teme ale zvonurilor: putere oculta, averi scandaloaese, sexualitatea devianta, sanatate, acorduri secrete; se pot preveni si combate prin tacere, oferirea de inf credibile si complete, prin dezmintire; )

Concluzii:
@ CP ar trebui sa se desfasoare in contact direct cu cetateanul deoarece in ultimul timp aceata se realizeaza in spatiul virtual: mass-media, internet , aparand urmatoarele riscuri ale acestui tip de comunicare:
@ CP devine costisitoare - rezulta o dependenta a partidelor politice fata de anumite cercuri de presiune economico-financiare, care le pot pretinde satisfacerea unor interse de grup, strategia politica devenind strategia sponsorilor;
@ imaginea omului politic este mai importanta decat personalitatea sa - catatenii cunosc doar persoane "virtuale" sau simulacre, politiceinii preferand sa aiba o imagine publica buna decat sa-si modifice in bine comportamentul privat sau public; @ cetatenii sunt influentatti de ceea ce arata politicianul, nu de ceea ce este el cu adevarat;
@ cariera omului politic depinde de echipa de consultanti - care pun si ei accent pe imagine nu pe doctrina sau proces legislativ, scoatand la vanzare politicianul cu sanse pe "piata politica";
@ electoratul devine labil - cetateanul voteaza sub influenta campaniei electorale care se adreseaza laturii sale afective, emotionale, neluand decizii in cunostinta de cauza;
@ programele partidelor politice sunt axate pe atingerea obiectivelor pragmatice, nu pe doctrine - se fac aliante cu parteneri opusi ca doctrina, actiunile sunt incoerente;
@ este practicata demagogia - partidele duc mai mult o politica de relatii publice decat sa ia masuri care ar deranja populatia, marindu-se cheltuielile publice, datoria statului, pe spinarea cetateanului;