Reportajul - cateva definitii, functiile reportajului, principii generale ale reportajului, mica tipologie a reportajului

Reportajul, cateva definitii

• Este o istorie povestita.
• Este un mod de a semnifica o poveste adevarata.
• Este un alt fel de “tratament” al informatiilor decat in cazul relatarii, al analizei, al comentariului, al depesei de agentie.
• Este o poveste a lumii in care traieste personajul.
• Este o arta care are la baza tehnici de realizare bine conturate.
• Practica necesita, desi e cam mult spus, talent jurnalistic si ceva aptitudini literare, deoarece reportajul este, mai degraba, o stare de spirit, o atitudine, un reflex al jurnalistului.
• Reportajul este, in sine, un gen jurnalistic, iar tehnicile sale de realizare (colectarea si redactarea informatiei) sunt instrumente necesare si in serviciul altor genuri jurnalistice, de la ancheta la interviu.
• Reportajul nu trebuie sa fie considerat o arta de lux sau un exercitiu gratuit de afirmare a personalitatii reporterului, caci, mai intai de toate, acesta ar trebui sa transmita informatii.
• Comunica o experienta traita, de aceea, este diferit de relatare, care doar comunica niste informatii.

Tipuri de evenimente abordabile in reportaj:

-fapt divers

-accident

-catastrofa

-manifestare

-intalnire sportiva

-conflict social

-razboi

-spectacol.

Reportajul surprinde evenimentul intr-un loc exact, la un moment dat.

Pentru evenimentele de durata, sunt recomandate reportajele succesive.

Functiile reportajului

o       permite intelegerea evenimentului.

o       aduce in atentia publicului informatia personalizata.

o       este informatie, inainte de a fi instrument de intelegere a realitatii.

o       restituie, pe cat de original posibil, realitatea vietii.

o       pune intr-o anumita lumina fapte concrete.

o       face legatura intre jurnalist si public.

o       dincolo de informatie, sensibilizeaza.

o       face legatura intre evenimentul relatat si viata publicului, prin semnificatie, nu prin consecinte.

o       fata de informatia comuna, reportajul trebuie sa aduca elementul-surpriza.

Principii generale ale reportajului

o       Este spectacolul unui eveniment care merita sa fie vazut si trait, avand ca obiective sa te faca sa vezi, sa intelegi, sa simti, sa traiesti.

o       Este o inlantuire de fapte, “filtrate” de reporter.

o       Are nevoie de decoruri, de personaje, de costume, de sunete, de actiune (in interiorul reportajului ar trebui sa se regaseasca elemente de scenariu, dialoguri, regie).

o       Urmeaza regulile dramaturgiei elementare: debut, desfasurare, final.

o       Este genul cel mai apropiat de tv si cinema.

o       Este mai usor de realizat atunci cand reporterul “gandeste in imagini”.

o       Jurnalistul este martor privilegiat al evenimentelor despre care scrie.

o       Regula de aur este sobrietatea.

o       Realiatea nu trebuie prezentata ca fiind buna sau rea; spectatorul trebui sa decida acest lucru.

o       Reteta optima a reportajului este urmatoarea: scriitura “vie” plus realitatea sobra.

o       In reportaj nu trebui creata impresia de ”déjà vu”. Daca acest lucru se intampla, atunci jurnalistul are preconceptii.

o       Impresiile jurnalistului sunt esentiale in compozitia reportajului.

o       Se stie ca obiectivitatea nu exista, totusi, autenticitatea informatiei si onestitatea abordarii raman reguli de aur ale reportajului.

o       Este un apel afectiv.

o       Reportajul de calitate depinde de o multitudine de factori: subiect (exotic, pitoresc), de distanta la care se desfsaaora evenimentul fata de locul in care apare publicatia, de dimensiuni, de tehnica de compunere.

o       Se spune ca reportajul bun incepe cu un fapt divers tratat dinamic si se termina cu insufletirea unei relatari seci.

Mica tipologie a reportajului

o       Reportaj cald / reportaj rece: in prima categorie se incadreaza textele despre evenimente neprevazute, despre fapte diverse sau despre evenimente in direct, iar in cea de-a doua categorie se incadreaza textele despre evenimente prevazute.

o       Reportaj-magazin: nu este neparat inspirat din realitata imediata (nu beneficiaza de atributul actualitatii), dar contine elemente care fac o legatura cu aceasta.

o       Reportaj atemporal: este textul asupra unui subiect comun, banal, dar care preocupa in mod constant publicul (rasism, somaj, etc.)

o       Reportaj de urmarire: ajuta la stabilirea unei concluzii asupra unui eveniment demult desfasurat (reportaj despre condamnarea unui criminal in serie despre care s-au scris nenumarate stiri).

o       Reportaj relocalizat-ex: despre un locuitor al comunei “h” care a murit in Razboiul din Golf.

Falsul” reportaj

Este mai ales, cel care se inspira din evenimentele politice. La acesta se adauga asa-numitul “mico-trottoir” (“vox populi”), care presupune intervievarea la intamplare a oamenilor de pe strada asupra unei probleme considerata importanta de catre jurnalisti. Toutsi, rezultatul care (suma de opinii nereprezentative) este foarte putin informativ. In general, este considerat o solutie superficiala, “de umplutura”.

Unghiul de abordare

o       Mai este denumit si “monstru mitologic”, “obsesie de redactor-sef”, “crema prajiturii” (jurnalistice).

o       Este diferit de subiectul materialului.

o       Este un punct de vedere precis asupra unei chestiuni.

o       Alegerea sa este o chestiune de circumstante (cerinta editoriala, posibilitatile de timp, spatiu si mijloace de realizare, etc.).

o       Utilizarea sa ca principiu “calauzitor” se justifica prin consecintele pe care le are aplicarea sa in organizarea informatiei: spatiul alocat textului se reduce, timpul de realizare este mai scurt, are calitatea de a mentine atentia treaza.

LUCRARE: Cinematograful danez LUCRARE: Lista Filmelor Romanesti din Toate Timpurile

o       In limitele reportajului, convenite de jurnalist, unghiul de abordare ar trebui sa atinga fondul problemei.

o       Alegerea unghiului de abordare echivaleaza cu marca personala a jurnalistului asupra temei.

o       Este recomandabil ca unghiul de abordare sa fie ales inainte de a pleca pe teren, deoarece confera siguranta jurnalistului in investigatia de la fata locului si mareste eficienta cercetarilor de teren.

Etape ale realizarii reportajului

1. Pregatirea

o       ca in toate cazurile de elaborare a textelor jurnalistice, presupune o pre-documentare (identificarea tipurilor de surse).

o       sunt indicate cateva minute de gandire, de ordonare a actiunii.

o       pregatirea instrumentelor necesare (agenda, pixul si reportofonul trebuie avute la indemana).

o       apoi, urmeaza momentul “reperajului”, care presupune atat identificarea si localizarea evenimentului, cat si un prim contact cu sursele.

o       daca este cazul, urmeaza informarea partenerilor de echipa asupra intentiilor privind desfasurarea invesitigatiei.

2. “La fata locului”

Jurnalistul este cel care trebuie sa “aduca” la locul actiunii, prin intermediul textului, pe cititor. Pentru a atinge acest obiectiv, se impugn anumite precizari referitoare la interactiunea cu personajele, la luarea de notite, la interpretarea informatiilor, fara a denature sensul alocat de “actorii” evenimentului respectiv.

Ajungerea “la fata locului” poate fi un moment greu pentru journalist, mai ales daca locul respectiv nu este situate intr-o zona familiara jurnalistului. In asemenea situatii, jurnalistul trebuie sa ceara ajutorul unui confrate, care este mai avizat asupra locatiei respective. Totusi, informatiile, ideile despre reportaj, mai ales daca sunt originale, trebuie impartasite cu precautie, caci, oricand se poate ivi pericolul imitatiei subiectului, desi, exclusivitatea asupra unui subiect tinde sa devina un fapt rarisim in aceste vremuri “supra mediatizate”.

Specialistii in reportaj spun ca interactiunea efectiva cu persoana care il intereseaza pe jurnalistul este o arta. Tehnicienii scrisului cred, insa, ca este o arta care poate fi invatata. Jurnalistii experimentati cred ca, de regula, relationarea este o chestiune de “feeling”, ca nici o discutie nu seamana cu alta si ca, in cele din urma, colectarea informatiei in teren este strans legata de abilitatile de psiholog ale reporterului. Astfel, pentru eficienta interactiunii cu “subiectii” reportajului, jurnalistul trebuie sa fie cu adevarat interesat de oameni, de vietile lor, de preocuparile, emotiile, bucuriiile si necazurile lor si nu doar sa para ca aceste lucruri ii intereseaza.

Jurnalistii experimentati nu recomanda graba in stabilirea relatiei. Ei sustin ca, daca discutia incepe fara nici un fel de pregatire a interlocutorului, iar jurnalistul deschide din prima clipa carnetelul de notite si sta la panda cu stiloul pregatit, atunci sansele pentru informatii originale, personalizate, opinii interesante, etc. scad considerabil, caci interlocutorul se va inhiba sau, chiar mai rau, se va inchide in sine definitiv.

Mai intai de toate, dupa ce a ajuns la locul in care se intampla ceea ce il intereseaza pe jurnalist, reporterul trebuie sa observe. Primele minute de observatie sunt foarte pretioase, deoarece atunci se creeaza prima impresie. Reporterul de presa scrisa are un mare avantaj in aceasta etapa, spre deosebire de confratii sai din presa audiovizuala si anume nu este “incarcat” cu material “tehnic” (camera de luat vederi, microfoane, etc.), care de obicei afecteaza comportamentul natural al interlocutorilor.

In functie de loc, de interlocutor, de circumstante, contactul cu actorii evenimentului se stabileste mai mult sau mai putin direct.

In primul rand, jurnalistul trebuie sa se prezinte: numele intreg, publicatia pentru care lucreaza, materialul pe care doreste sa il faca, caci, totusi, reporterul face jurnalism, nu spionaj. In general, este discutabila practica gen “acoperire”, “camera ascunsa” in cazul reportajelor cu subiecte obisnuite, “domestice”.

Dupa “intrarea in atmosfera”, reporterul trebuie sa fie pregatit sa inteleaga ceea ce se intampla acolo si sa incerce sa isi abandoneze prejudecatile.

Dupa prima impresie, trebuie stabilit unghiul de abordare, daca acest lucru nu sa intamplat inca din redactie sau trebuie schimbat, daca impresiile din teren modifica substantial ideea initiala de la care s-a pornit.

In realizarea reportajelor elaborate, este necesara, uneori, o pauza de “digerare” a informatiilor.

Jurnalistul este pe teren, decorul este fixat, unghiul de abordare este stabilit. Mai trebuie alese personajele. Criteriile dupa care se opereaza aceasta selectie ar putea fi considerate urmatoarele: rolul jucat in desfasurarea faptelor, capacitatea de a evalua evenimentul sau situatia descrisa, competenta intr-un anumit domeniu, reprezentativitatea sa in comunitatea respectiva, notorietatea, autoritatea in luarea deciziilor. In cazul reportajelor in care reporterul nu are prea mult timp la dispozitie, alegerea celei mai bune surse este un fapt dificil din cauza presiunii timpului, ceea ce nu inseamna totusi ca jurnalistul trebuie sa se arunce “in bratele primului venit” la scena evenimentului. Fara exceptie, declaratiile actorilor principali sunt intotdeauna percepute ca fiind cele mai credibile si cele mai autentice.

Numarul celor care vor fi citati in reportaj nu trebui sa fie prea mare; desigur, variaza in functie de eveniment, de spatiul alocat, etc.. Prea multe nume il pot obosi pe cititor si il pot determina sa treaca mai departe. In orice caz, trebuie stiut ca reporterul trebui sa isi aleaga cele mai importante, semnificative personaje, care sa ii aduca maximum de informatie posibil.

Deci, exista personajele, care joaca un anumit rol in poveste; de aceea, trebui sa capete o identitate clara (numele in clar, ca si functia lor precisa). De foarte putine ori, este posibil ca sursa sa doreasca sa isi pastreze anonimatul, dorinta care trebuie respectata de catre journalist, fiind suficiente precizari incomplete, de genul majuscule, prenumele sau, daca este dorinta expresa a interlocutorului, nici o precizare.

“Spectacolul” evenimentului poate incepe: exista personaje, exista decoruri, exista actiune. Regulile dupa care se face punerea in scena sunt destul de stricte, fiind oarecum similare celor din teatrul classic si necesitand prezenta elementelor precise de timp, de spatiu, de loc.

Desi trebuie sa fie (sau macar sa para) foarte relaxat, reporterul trebuie, de asemenea, sa fie vigilent. Astfel, in relatia sa cu sursele, el trebuie sa: evite pe cat posibil sursele institutionale, sa evite, de asemenea, pe “atotstiutori”, pe specialistii care par ca vorbesc in alta limba. In plus, jurnalistul trebuie sa se astepte sa fie “testat” referitor la cunoasterea subiectului, caz in care trebuie sa preia controlul discutiei, pentru a evita manipularile mai mult sau mai putin subtile.

In timpul interviului din teren, reporterul trebuuie sa respecte cateva reguli de baza:

o       sa solicite de la susra, sub o forma sau alta: o povestire, o marturie, o eplicatie, un punct de vedere sau o luare de pozitie, o decizie;

o       interviul trebuie pregatit: pana a ajunge la fata locului, jurnalistul trebuie sa aiba in buzunar lista orientativa de intrebari, iar in minte o cunoastere, chiar si superficiala, a personajului, a locului sau a evenimentului despre care urmeaza sa scrie;

o       jurnalistul trebuie sa aiba controlul interviului;

o       jurnalistul trebuie sa isi noteze tot, chiar daca apoi trebui sa rescrie raspunsurile.

Luarea notitelor nu este un fapt lipsit de importanta in munca de teren. Daca tinem cont de ideea ca reportajul este o asamblare de lucuri vazute, auzite, simtite si transmise cat mai fidel fata de semnificatia evenimentului, atunci devine evident ca jurnalistul nu poate sa tina minte toate aceste date, ci ajutandu-se de carnetelul de notite. Luarea de note nu este un lucru usor in aceasta situatie; de aceea, pot fi urnmate cateva indicatii generale care sunt menite sa simplifice munca de selectie si de ordonare a informatiilor de catre reporter. Iata cateva din acestea:

o       nu trebuie notat chiar totul: este nevoie doar de datele care se potrivesc unghiului de abordare ales.

o       ideea de forta (mesajul care ar trebui sa reiasa din text) trebui completata cu detalii scenice, impresii legate de atmosfera, de anecdote;

o       este un element al personalitatii reporterului: prezenti la acelasi eveniment, doi jurnalisti nu vor lua niciodata acelasi tip de notite si, in nici un caz, nu vor utilize aceleasi cuvinte pentru a exprima aceleasi idei;

o       caietul trebuie sa aiba dimensiuni rezonabile, ca sa poata fi usor manipulat in timpul lucrului, sa fie spiralat (se pot rupe usor foile, daca este cazul, fara a afecta si alte foi);

o       pagina poate fi impartita in coloane in timpul notarii, pe “nivele” logice (detalii legate de décor, actiune, etc.).

o       nu trebuie notat chiar totul, dar, oricum, cat mai minutios posibil, mai ales in ceea ce priveste frazele socante ale interlocutorilor sau detaliile cu adevarat semnificative, deoarece memoria poate juca feste pe termen lung.

o       selectia finala a informatiilor care vor intra in text trebuie facuta “la sange”, mergand pe logica pastrarii esentialului si a detaliilor cu adevarat importante.

o       declaratiile trebuie atribuite de fiecare data cand sunt notate, pentru a nu le incurca intre ele; de asemenea, pe masura ce persoanele vorbesc, pot fi remarcate elemente de personalitate ale celui care vorbeste.

o       Nu in ultimul rand, reporterul trebuie sa noteze tot ce ii vine in minte si crede ca poate fi de folos ulterior (culoarea cerului, numele strazii, etc.).

3. Redactarea reportajului

Prima metoda de incepere a textului este sa vorbesti cu cineva despre reportaj; in acest fel, automat, informatia se selecteaza si se organizeaza. A doua metoda de a demara redactarea textului consta in a scrie de-a valma tot ce iti trece prin minte pentru a nu se pierde detaliile, impresiile cele mai puternice, ideile, etc.

In general, soarta reportajului se joaca in primul paragraf, de aceea, prima parte a textului trebuie sa contina, pe cat posibil, imaginea cea mai vie a evenimentului respectiv, detalii legate de personajul-cheie, referiri la scena capitala, declaratia cea mai incitanta, etc.

Elementele montajului in reportaj sunt, de regula: personaje, declaratii, anecdote, scene, situatii, valori, mirosuri, zgomote, decor.

Obstacolele care pot sa apara in intelegerea reportajului: un intertitlu foarte apropiat de titlu, o fraza prea lunga, un cuvant complicat, o succesiune de cifre sau de sigle, un personaj incomplet identificat. O alta sursa a ambiguitatii ar putea fi si suspansul, care este necesar si obligatoriu in primele fraze pentru a atrage atentia si a capta interesul, dar care nu trebuie sa se prelungeasca prea mult, deoarece scopul reportajului ramane, dincolo de jocurile stilistice, informatia.

Stilul reportajului:

o       concizia: nu sunt indicate digresiunile, deoarece ocupa spatiul si reprezinta o sursa de ambiguitate.

o       precizia: a termenilor, a locurilor, temporala, a explicatiilor, etc.

o       simplitatea: nu sunt indicate cuvintele-obstacol (neologisme, regionalisme, etc.) si frazele complicate.

o       culoarea: reportajul trebuie sa sugereze, sa creeze impresii.

o       vitalitatea: textul  trebuie sa transmita o “felie de viata”.

„Legile alternantei”

Sunt esentiale si, de regula, contribuie la reusita unui montaj.

a)     Alternanta planurilor: larg / strans (de regula, se aplica asupra decorurilor).

b)     Actiune / reflectie (asupra personajelor).

c)      Fraze concrete / fraze abstracte.

d)     Stil direct / stil indirect.

e)     Fraze scurte / fraze lungi.

f)      Paragrafe scurte ./ paragrafe lungi

Fraza, paragraful cadenteaza povestirea.

Fraza ideala: subiect-verb-complement.

Verbul nu este intotdeauna obligatoriu.

Frecventa paragrafelor: paragraful este un factor important de vizibilitate si lizibilitate. Lungimea medie a paragrafului lizibil: 10-15 linii.

Relansarea: la modul ideal, ar trebui facuta in fiecare paragraf, prin imagini noi, anecdote, citate, etc.

Verbele: timpul prezent, diateza activa; timpul “flash-back”: perfect compus, care permite, pentru intoarcerile in trecut, coerenta actiunilor si separarea cronologica a nivelelor temporale.

Cuvintele: trebuie alese dupa principiile: scurt, concret, cunoscut.

Termenii: cat mai afectivi.

Limbajul:

- vorbit: trebuie pastrat, deoarece aduce autenticitate;

-comun, trebuie aplicat, indiferent de domeniu sau de tipul de eveniment, caci scopul reportajului este de a fi citit de cat mai multi oameni.

-trebuie sa fie cat mai explicativ, ceea ce se obtine, de regula, prin comparatii, juxtapuneri, etc.

-trebuie adaptat, in functie de public: astfel, limbajul abstract nu trebuie aplicat pentru redactarea unor texte destinate omul obisnuit, dar nici limbajul specializat nu trebuie simplificat la extrem (poate aparea foarte usor pericolul vulgarizarii).

Forma finala pe care o imbraca informatia face parte din operatiunea “seductie” si trebui sa se bazeze pe elemente ca: titraj, foto.

Titlul: informeaza, atrage atentia.

Sapoul: “vinde” reportajul, de aceea trebuie redactat in stil “nervos” (fraze scurte, cuvinte sugestive, grafica speciala).

Intertitlul: ofera timp pentru respiratie, atrage atentia, informeaza, mentine tempoul reportajului.

Ilustratia: autentifica informatia, aduce informatie complementara, atrage atentia.

“Montajul” reportajului este conceput in scopul de a-l face pe cititor sa vada, sa auda, sa simta el insusi ce a trait reporterul.

Reportajul inseamna si punerea in scena a motivului si a circumstantelor reportajului, care reies, de regula, din titraj sau din sapou, in timp ce in corpul reportajului urmeaza expunerea faptului.

Pentru un reportaj reusit, este nevoie de decoruri, scene, oameni, lucruri vazute, lucruri intelese, lucruri invatate, simtite.

In reportaj, se evita de obicei citatele, explicatiile, referintele documentare sau statistice care, prin lungimea lor, pot rupe ritmul povestirii.

Comunicarea sensului, a sensibilitatii se face prin vocabular precis si expresiv.

Exemple de tip “Asa nu”

“Tinerii cauta jocuri si atmosfera”

“Fiecare cartier are blocurile lui, din ce in ce mai numeroase, cu tablite pe care scrie “Internet Café”. In cele mai multe cazuri este vorba despre o incapere plina de fum, cu tineri patrunsi de un joc de ultima ora sau de discutia cu un amic din strainatate, cunoscut pe chat. Calculatoarele merg mai greu, spatiul este cam stramt, fumul cam gros. Dar tinerii vin: pentru ca ora de joc este ieftina. Pentru acest tip de Internet Café, cleintii nu sunt o problema. Pusti dornici de un joc ieftin se gasesc in orice cartier. Mai ales ca acum au gasit o noua provocare: concurs pe echipe intre internet-café-uri.

La competitie participa si localurile selecte. Daca pentru patronii unui Internet Café de la coltul blocului, efortul financiar nu este foarte mare, pentru lansarea unui Internet Café in zona centrala este nevoie de o investitie destul de mare. Calculatoarele performante, mobilierul modern, un bar select, chiria mare ridica, implicit, si costul orei de navigare. Clientela este alta. Pustii de cartier au acces doar daca au bani. Iar strainii devin clienti fideli. Pentru reusita succesului, Internet-Café-ul poate fi sustinut de afaceri conexe, cum sunt, in acest caz, un centru de frumusete si fitness si o florarie. In ce priveste pretul, in cazul acestor internet cafeuri nu este elementul care primeaza. Printre cei care deschid usa acestor internet cafeuri sunt, in general, tinerii, care cauta jocuri de ultima ora.

Amplasat in centrul orasului, un astfel de internet café select este zilnic vizitat de 80-100 de persoane, in mare parte studenti. Nu are jocuri. In schimb, ofera atmosfera. Clientii vin pentru browsing, mail si chat. Au avantajul ca platesc pentru cat stau pe internet, chiar daca este vorba de 10 minute. Desi preturile nu sunt foarte mici, afacerea merge, pentru ca tinerii care vin aici apreciaza atmosfera linistita si echipamentul modern. In plus, in afara de navigarea pe internet, clientii au posibilitatea sa tehnoredacteze si sa printeze. Pentru studentii de la universitate, pare a fi locul ideal. Din 2002, numarul vizitatorilor a crescut constant.

Aceste localuri sunt deseori vizitate de straini, cum ar fi studenti din Indonezia ce studiaza in Romania. Vin aici de cel putin trei ori pe saptamana pentru ca atmosfera este placuta. Stau pe mail chiar si doua ore, pentru a trimite mesaje prietenilor si familiei.

Din necesitate, din placerea de a juca un joc sau chiar din dependenta, internet café-ul raspunde nevoii tinerei generatii de a fi informata, de a fi in contact cu lumea. Atata timp cat puterea de cumparare este mica si putini isi permit sa isi cumpere un PC si sa se conecteze la internet de acasa, aceste localuri, din cartiere obisnuite sau din centrul orasului, au toate sansele sa fie o afacere profitabila”.

Observatii:

o       Ideea de reportaj este buna: acest gen de afacere se dezvolta, este pe placul tuturor, exista o piata, etc.;

o       Textului ii lipseste informatia! In afara de cifra de 80-100 de persoane (media vizitatorilor calculata pentru un internet café, neatribuita), de faptul ca se face comparatia intre localurile de cartier si cele din centrul orasului, care sunt vizitate de tineri, nu prea exista alte informatii, ceea ce reprezinta cea mai mare deficienta a acestui asa-numit “reportaj”;

o       Multe clisee de gandire si de exprimare;

o       Probleme de topica, de punctuatie.

o       Un astfel de text este universal: este valabil pentru 2002, pentru 2003, poate pentru 2004, etc. Lipseste “decupajul” exact al unei realitati care se desfasoara intr-un anumit interval de timp si in spatii concrete;

o       Detaliile sunt esenta reportajului; din textul de fata, lipsesc aproape in totalitate!

“Asa da” (vezi copie xerox dupa reportaj „pozitiv”)

Exercitii

1. Identificati si explicati elementele care fac diferenta intre relatare si reportaj.
2. Este reportajul un gen informativ sau de interpretare? Explicati.
3. Identificati trei tipuri de evenimente care ar putea constitui subiecte de reportaj. Elaborati planul de realizare a unuia dintre subiecte.
4. Care sunt categoriile de publicatii in care apar frecvent reportaje? Identificati-le si argumentati-va alegerea.
5. Identificati caracteristicile limbajului utilizat intr-un reportaj dintr-o publicatie saptamanala sau lunara cunoscuta. Comentati.
6. Alegeti un reportaj care vi se pare bine realizat si explicati care sunt motivele pentru care considerati ca textul respectiv este unul bun.
7. Redactati un reportaj de maximum 2 pagini A4, pornind de la o tema caracteristica unui sezon calendaristic (traditiile de Craciun, semnificatia Martisorului, Noaptea de Inviere, vara in Bucuresti, traditii de toamna, etc.).

Bibliografie

• Adler, Ronald, Rodman, George, Understanding Human Communication, 1980
• Boucher, Jean-Dominique, Le reportage écrit, Montpellier, Editions du Centre de formation et de perfectionnement des journalistes.
• Coman, Mihai, coord., 2000, Manual de Jurnalism, vol. 1, 2, Iasi, Polirom, (editia a doua).
• De Broucker, José, 1995, Pratiques de l’information et d’écritures journalistiques, Paris, CFPJ.
• Martin-Lagardette, Jean-Luc, 2000, Le guide de l’écriture journalistique, Paris, La Découverte & Syros, (editia a patra).
• Montant, Henri, L’interview écrite et le portrait, Montpellier, Editions du Centre de formation et de perfectionnement des journalistes.
• Rivers, L. William, Work, R. Alison, 1988, Writing for the Media, Mountain View, Mayfield Publishing Company.
• Serbanescu, Andra, Cum se scrie un text, 2001, Iasi, Editura Polirom.