Trasaturile presei inainte de ‘89 si cenzura

I. Premise. Trasaturile presei inainte de ‘89.

Instaurarea comunismului a insemnat pentru presa acceptarea si promovarea unui tip de discurs total neadaptat societatii civile si nevoilor sale de informatie si de cunoastere. In contradictie cu presa scrisa dinaintea comunismului, unii jurnalistii se transformau in propagandisti, iar scriitura lor era disimulata, mobilizatoare si falsa. Mesajele mass-media facilitau indoctrinarea cu idei comuniste, eliminand aproape complet rolul sau de informare, de cunoastere si de indrumare a opiniei publice spre alte orizonturi inafara celui comunist, iar perioada de tranzitie de la jurnalismul de obedienta la cel de opozitie a avut dificultati dintre cele mai diverse, de la cele de natura tehnologica, pana la cele legate de mentalitate, greu de eradiat.

1.Cenzura

Printre caracteristicile regimului comunist asupra presei scrise, aspectul cel mai drastic il reprezinta cenzura, fiind suprimat, chiar inainte de publicare, orice cuvant, expresie a unei pareri, a unei idei in contradictie cu ideologia comunista. Din nefericire, masurile restrictive nu se impuneau doar in presa scrisa, cenzura si cenzorii de diferite specializari subzistau si in cinematografie, teatru, opera sau literatura, unde nici o carte, film sau alta opera artistica nu putea fi exploatata daca nu primea viza de control.

Poate sectorul cel mai afectat de cenzura il reprezinta televiziunea si radioul, unde cenzorii erau cei mai numerosi. Faptul ca, Televiziunea Romana transmitea din anul 1959 un program de 81 de ore pe saptamana, iar dupa anii ’80 a ajuns sa transmita  in jur de 14 – 30 saptamanal, iar in grila de programe majoritatea emisiunilor erau politice si patriotice, demonstreaza ca mesajul transmis nu era altceva decat propaganda comunista. Totusi, trebuie sa mentionam ca emisiunile de divertisment erau produse de jurnalisti cu talent, iar, in limita timpului disponibil, se transmiteau spectacole de teatru, emisiuni culturale si filme artistice care erau vizionate cu multa placere de catre telespectatori.

Acest control al Partidului Comunist Roman si mai cu seama controlul exercitat de catre Ceausescu si Elena, devine evident pe la mijlocul anilor ’70, atingand proportii patologice in urmatoarea decada. Era aproape imposibila aparitia unor mass-media alternative sau de opozitie, cele cateva tentative de a publica materiale critice la adresa autoritatii comuniste erau repede inabusite, insa, cu timpul, oamenii au invatat sa citeasca printre rinduri. Totusi, teama sanctiunilor sau a represaliilor de orice natura, ii conducea pe jurnalisti sa isi fixeze interdictii dincolo de cele impuse de autoritati, ii conducea la autocenzura, iar o astfel de autolimitare reprezenta o amenintare mai mare pentru libertatea de exprimare si de informare.

In concluzie, posibilitatile cetatenilor de a se informa corect, dintr-o sursa sau alta, erau infime, iar interdictiile impuse, fie pentru impiedicarea aparitiei publicatiilor ilegale sau clandestine, erau exagerate. S-a ajuns pana la neputinta de a-ti procura o masina de scris proprie doar cu aprobarea scrisa a autoritatilor. Este evident ca, pentru introducerea doctrinei comuniste si a cultului personalitatii, Ceausescu s-a folosit de toate mijloacele si tehnicile manipularii in masa si a reusit, ce-i drept si prin forta, sa-si duca la bun sfarsit strategia.

2. Limbajul de lemn

Despre limbajul de lemn se vorbeste din ultimele decenii ale secolului nostru, iar in spatiul romanesc, doar dupa revolutia din decembrie 1989. Fenomenul lingvistic este anticipat de catre George Orwell in romanul «O mie noua sute optzeci si patru » dar mai cu seama in eseul Politics and English Language si The Principles of Newspeak. Limbajul de lemn este o trasatura a regimurilor totalitare si era utilizat in mod determinat pentru a masca realitatea si pentru a impune formelor de comunicare sociala si membrilor societatii, posibilitatea de ai manipula pe altii, de a le induce moduri de gandire conforme cu ideologia. Ca subsistem al unei limbi, nouvorba, asa cum mai este denumita, desemneaza elemente lexicale si unitati frazeologice specifice, cu caracter de expresii fixe si clisee, ceea ce ofera o minima transparenta si o exprimare codificata. 

trei repere fundamentale ale istoriei presei:

GENEZA-DEZVOLTAREA-APOGEUL. Mesagerii istoriei fragmentate, din care se poate intrupa integralitatea, isi leaga

numele de alfabete, hartie, tipar, unde hertiene, tehnologii computerizate, sateliti, Internet, continuturi, modalitati, efecte,

opinie publica, un lant al unei veritabile si indispensabile comunicari interumane.

Daca popoarele dezvoltate, inalt civilizate, cu traditii de tari democrate de secole, din spatiul european sau

transatlantic, din alte spatii geografice ale Terrei, au osardit la studiul istoriei presei, cum indemna, cu trei secole in urma

Pierre Bayle, oferind posterioritatii volume despre semnificatia scriiturii jurnalistice, pe meleagurile carpato-dunarenepontice,

unde vicisitudinile istoriei ca istorie de neam, de limba si de hotare au apasat vremurile si oamenii, cartile despre

romanii nascuti sau facuti “istorici ai clipei” au intarziat.

Au intarziat pentru ca semnele dintai ale cuvantului tiparit in jurnale sau in reviste s-au ivit ele insele decalate cu sir

de decenii, sau chiar cu secole, in urma celor din natiunile europene civilizate. Trebuia, asadar, sa avem ziare, sa avem

Lucrare: Generatia asteptata - IIFF Anonimul - film Document online: Istoria cinematografului - pe ani

imprimate purtatoare de lumina cartilor cu tot ce insemnau aceste trebuinte si abia dupa aceea, la izvoarele lor de

inspiratie si la chipurile lor de truda jurnalistica, sa se puna pe tapet studiul drumului lor, al binefacerilor lor, al aspiratiilor

lor.

SCURT INCURS DIACRONIC

Pana sa se ajunga la sintagma latineasca “stilum prendere” (= ”a lua condeiul”), a fost nevoie de o intaie revolutie, a

vorbirii, a limbajului articulat, in care rastimp s -a acumulat o experienta orala, transmisibila din generatie in generatie. De

aici spre scriere, spre inventarea zecilor, sutelor de alfabete, s -a parcurs drumul spre cea de a doua revolutie, a scrisului

manuscris, intrupat in tomuri vechi de peste trei mii de ani.

Spre mijlocul secolului al XV-lea se iveste un nume, prima stea a unei constelatii: JOHANNES GENSFLEISCH zis

JOHANN GUTENBERG DE MAINZ (1400-1468), care imprima primele carti europene – BIBLIA fiind inceputul – folosind

caractere mobile metalice. Era a treia revolutie, revolutia tiparului, inaugurarea GALAXIEI GUTENBERG. Ea anunta, prin

MARSHALL McLUHAN revolutia revolutiilor, a patra, mult stiuta, mult disputata, mult tehnologizata revolutie a MASSMEDIA.

Aparitia tiparului, a erei vizuale, a avut mai mult efecte: unificarea limbilor nationale, a natiunilor, prin constiinta de

neam, constituirea categoriilor de intelectuali, separarea stiintelor de arte, rolul-busola revenind imprimatelor, in primul

rand cartii (cartilor). Cartea a nascut logocentrismul occidental, ducand la detribalizarea individului, iar repetabilitatea

secventiala a textului tiparit a imprimat circulatiei informatiilor o viteza fara precedent, care a supras olicitat simtul vizual, in

detrimentul celorlalte, a auditivului, cu precadere. McLUHAN considera ca litera a contribuit in mare masura la

unidimensionarea omului postrenascentist, creator si totodata produs al propriului sau fapt de cultura. Pana cand insa ?

Pana la urmatoarea etapa, impactul cu GALAXIA MARCONI (cinematograful, radioul, televiziunea). Tehnologiile erei

electronice se deosebesc auditiv (vorbirea) de cele vizuale (tiparul) in sensul ca reprezinta o extindere a intregului sistem

nervos, solicitat simultan pe canalele mai multor simturi, ceea ce duce la o armonizare a acestora.

In timp ce tehnologia guttenberg-iana era “exploziva”, fragmentand personalitatea individului, noua constelatie

electronica are o forta “imploziva”, de tamaduire a “schizofreniei” culturale si de reunire a indivizilor in asa-numitul urias

“SAT GLOBAL”

NOSTALGIC, LA GENEZA SCRIERII DINTAI

Ma socotesc un privilegiat ca in aceasta schita de inceput asupra presei, imi intorc gandurile in tara in care a pus

piciorul, cu secole in urma, unul dintre primii nostri romani peregrini, NICOLAE MILESCU -SPATARUL, evocandu-i

dimensiunile in memorialul JURNAL DE CALATORIE IN CHINA.

In plina eflorescenta a presei, spre mijlocul deceniului VII al secolului al XX-lea, descindeam si eu in CHINA, cu o

prima experienta de jurnalist si de cadru didactic la Universitatea din Bucuresti, pentru a afla acolo, unde predam romana,

la sursele stravechi ale hieroglifelor chinezesti, traduse de asistentii mei, Ian, Ceao, si Mao, cum s-a ivit HARTIA, la

inceputul erei crestine, din coji de arbori si din plase pescaresti. Era, se consemneaza, in anul 105, in provincia Hunnan;

un eunuc Ts’ai Louen, care se dusese cu mintea si priceperea la izvorul izvoarelor descoperise albul unei coli de hartie pe

care asternuse un omagiu imperial. Timpul dinastiei Han a trecut, dar buletinul periodic “Ti Bao”, conceput pentru

informarea printilor, nobililor si demnitarilor chinezi asupra decretelor date de imparati, a ramas. A ramas in hrisoave, a

ramas in memoria generatiilor, care isi interfereaza, la clipe de ragaz, cunostintele despre lumina tiparului izvodita aici, in

tara-continent, amplificand in semnificatii momentul genezei.

Ce mai aflasem in vizitele mele la muzeele din Beijing, sub cupolele pavilioanelor care ornamenteaza Palatul de

Iarna, Palatul de vara sau punctele de observare ale Marelui Zid chinezesc? Iata:

Ø Ø Ca spre sfarsitul secolului al VI -lea, imparatul Hsuantsung isi revendica paternitatea unei “publicatii” numite

“K’ai yuan tsa-pao” (= “monitor de stat”), in forma de gravura impresionanta in reliefuri, care a “aparut” secole de-a randul;

Ø Ø Ca un chinez dotat, Pi Tcheng, transformase bulgarii de pamant lipicios in idiograme mobile, folosite ulterior

de Wang Tcheng intr-un cunoscut “Tratat de agricultura”;

Ø Ø Ca la biblioteca Nationala a Chinei se afla prima enciclopedie (a istoriei, stiintei si culturii marelui popor)

datand de cca. 2.000 de ani. Multe alte uluitoare imagini mi se intiparisera in minte timp de peste doi ani petrecuti in tara

inventatorilor, pe care le-am consemnat intr-o alta carte (Aici e Pamantul!), in fata carora azi rostesc cu recunostinta:

“sese-ni” (adica “ Va multumesc”) si, deocamdata, “tai-te” (adica “La revedere”).

Ø Ø Arta de a fabrica hartia a trecut din China, prin filiera araba – la Bagdad se construise prima fabrica de hartie

– in Europa. De la J. LIPS, aflam: “Prin mijlocirea arabilor, arta aceasta a ajuns in Europa, unde s- a fabricat pentru intaia

oara hartie la FABRIANO, in ITALIA, pe semne inca inainte de 1276” (cf. Obarsia lucrurilor, p. 324, apud Octavian Butoi,

Introducere in teoria presei, 1974, Bucuresti, p. 207).