Definitii, presa scrisa, presa audiovizuala

Definitii, presa scrisa, presa audiovizuala

Termenul ,, mass – media”, uneori formulat ca media este o expresie la plural cu traducerea ,, mediile de mase “. Media sau mediile de mase cuprind toate sursele de informatie publice – televiziune, radio, internet, presa etc.

Cel mai simplu mod de a cartografia universul atat de variat al presei e acela ce are drept criteriu suportul pe care este transmis mesajul; distingem astfel presa scrisa (textul este fixat pe un suport solid -hartia) si presa audiovizuala (textul e „fixat' pe unde hertziene). in cadrul fiecaruia din aceste sisteme functioneaza mai multe tipuri de clasificare

1.  Presa scrisa

Cel mai simplu criteriu de clasificare referitor la presa scrisa este ritmul de aparitie

Distingem astfel publicatii cu periodicitate zilnica cotidienele), saptamanala, lunara, trimestriala, semestriala si anuala.

Intre ritmul de aparitie si tipul de public pe care il are o anumita publicatie se stabileste o corelatie stransa: pe masura ce publicul este mai numeros si mai eterogen (ceea ce presupune abordarea unor teme foarte variate), frecventa aparitiilor este mai mare.

Un public de fani ai muzicii progresive sau de activisti ecologici nu poate consuma zilnic un produs mediatic ce trateaza numai despre aceste preocupari (a caror tematica s-ar epuiza usor intr-un asemenea ritm); in schimb, milioanele de oameni obisnuiti, ce au permanent nevoie de informatii practice, referitoare la viata lor de zi cu zi, precum si de prezentarea ultimelor evolutii din politica, din economie sau cultura, de interpretarea unor evenimente sau tendinte ale societatii in care traiesc, vor face apel zilnic la produsul mediatic ce contine toate aceste date (si multe altele).

Aceasta corelatie ofera un prim indiciu util pentru reprezentantul biroului de presa ce doreste sa identifice publicatiile adecvate pentru plasarea unor informatii: daca datele pe care doreste sa le transmita vizeaza un public foarte larg (sunt de interes general sau de maxima actualitate), el poate face apel la jurnalistii ce lucreaza la diverse cotidiene; daca ele vizeaza un public limitat, cu un contur socioprofesional bine definit, atunci el trebuie sa-i caute pe jurnalistii de la publicatiile specializate si, eventual, pe aceia care tin o rubrica de profil la ziarele cotidiene.

Publicatiile sunt diferite si dupa tirajul lor: unele au tiraje de milioane de exemplare zilnic (un numar din cotidianul Wall Street Journal apare in l .900.000 de exemplare; saptamanalul Readers Digest apare in 27.000.000 de exemplare), iar altele doar de cateva mii. Totusi, pentru specialistul in comunicarea cu presa, tirajul nu trebuie sa fie un criteriu discriminator; el colaboreaza cu jurnalisti, cu oameni specia­lizati intr-un anumit domeniu, ce trebuie respectati pentru competenta lor, si nu pentru numarul de exemplare in care se vinde publicatia unde lucreaza.

Un alt criteriu de clasificare, inspirat din experienta tipografica, este formatul publicatiei, in linii mari, se pot distinge formatele de tip revista (variind in jurul dimensiunii unei coli de hartie A4) si formatele de tip ziar. La randul lor, acestea se diferentiaza in formatul standard (asa-numitul A2) si formatul tabloid (A3). Aceasta diferenta se coreleaza adesea cu periodicitatea: majoritatea cotidienelor au formatul A2, iar majoritatea saptamanalelor fac apel la formatul tabloid, ceea ce nu exclude exceptiile: de exemplu, cotidianul Libertatea a ales formatul tabloid (la fel ca francezul Liberation), iar cotidianul Jurnalul National a utilizat multa vreme formatul de buzunar (A5), asemenea revistelor ce contin programele radio si TV.

LUCRARE: Cinematograful danez LUCRARE: Lista Filmelor Romanesti din Toate Timpurile

Din perspectiva ariei de circulatie, publicatiile pot fi: nationale (au o difuzare ce acopera intregul teritoriu al unui stat), regionale si locale, in ultima categorie intra atat jurnalele cu tiraje de cateva mii de exemplare, tiparite de o comunitate oarecare, cat si marile cotidiene ale uriaselor metropole moderne, cu tiraje de sute de mii de exemplare, fara o vocatie nationala (adica fara subiecte referitoare la evenimentele de pe intregul teritoriu al unei tari si fara o distributie nationala).

Continutul ziarelor si revistelor poate fi generalist sau specializat. Marile cotidiene trateaza teme politice, economice, sociale, sportive, culturale, ale vietii casnice, probleme internationale etc.; ele incearca sa nu ignore nici un subiect de interes si nici o arie a vietii, deoarece publicul lor este eterogen, raspandit pe o arie geografica foarte vasta, cu probleme de viata,  aspiratii si preocupari extrem de diverse. Publicatiile specializate se pot clasifica dupa publicul-tinta si dupa continutul specific.

Exista, astfel, numeroase publicatii pentru femei, pentru copii sau tineret, pentru batrani, pentru barbati, pentru locuitorii zonelor rurale, pentru diversele profesii (medici, juristi, cadre didactice, specialisti in telecomunicatii etc.), la fel cum exista publicatii pe teme economice (si chiar mai specializate, unele ocupandu-se de problemele financiare, altele de viata burselor, de investitii, de imobiliar sau de anumite ramuri industriale etc.), pe teme casnice (despre arta culinara, despre gradinarit, despre interiorul casei, despre ingrijirea copiilor etc.), pe teme sportive (in general sau pe ramuri de sport), pe teme politice, pe teme religioase, pe temele privind petrecerea timpului liber (de la programele emisiunilor de radio si televiziune la presa de vulgarizare stiintifica sau la presa diverselor hobbyuri, cum ar fi moda, pescuitul, navigarea pe Internet, navomodelismul, jocurile pe calculator, sahul, filatelia, muzica etc.), ori pe teme aflate la limita dintre presa si literatura (asa-numita presa sentimentala, care publica povestiri tandre, confesiuni, zodiacuri, sfaturi de viata etc.;

2. Presa audiovizuala

O parte dintre criteriile folosite pentru a clasifica diversele tipuri de publicatii se aplica si in cazul audiovizualului. Astfel, dupa aria de difuzare, posturile pot fi locale, regionale si nationale.

Facilitatile tehnologice fac insa ca tot mai multe posturi sa devina si internationale. Difuzarea programelor prin satelit, corelata cu utilizarea antenelor parabolice si mai ales cu raspandirea cablului, a permis institutiilor din audiovizual sa acopere teritorii tot mai vaste, in televiziune, in special, posturile locale si nationale sunt concurate de un adevarat „fluviu' de imagini oferite de institutii aflate in locuri indepartate ale planetei, in radio insa, datorita miniaturizarii care caracterizeaza echipamentele moderne, se impun tot mai mult posturile locale.

Acestea, profitand de faptul ca mesajele radio pot fi urmarite si in timpul desfasurarii activi­tatilor cotidiene (pe durata toaletei matinale, a deplasarii la locul de munca sau in alte locuri, a treburilor casnice), distribuie constant informatii utilitare si programe relaxante, dominate indeosebi de muzica.

Succesul unor asemenea programe depinde, in cazul informatiilor, de actualitatea si de imediatetea lor, iar in acela al muzicii - de calitatea sonora a auditiei; in ambele cazuri este privilegiata proximitatea, deoarece numai posturile locale pot avea informatii de interes practic imediat si numai pe o arie locala se poate difuza in benzile ultrascurte, cele care asigura receptarea muzicii in regim stereofonic de calitate. Este evident deci ca reprezentantul biroului de presa trebuie sa acorde o atentie aparte jurnalistilor care lucreaza in aceste institutii, indeosebi atunci cand informatia pe ce doreste sa o distribuie vizeaza un public--tmta circumscris intr-o anumita arie geografica.

Din punctul de vedere al continuturilor, posturile pot fi generaliste sau specializate Si unele, si altele pot avea difuzare nationala ori internationala: posturi de televiziune generaliste din tarile dezvoltate, precum BBC, France-1, ARD, RAI, ABC sau TVE, sunt receptate in numeroase tari ale lumii, ca si unele posturi foarte specializate - HBO si TNT (filme), Euronews si CNN (stiri), Eurosport si C-SPAN (sport), Discovery si Animal Planet (stiinta) sau MTV si MCM (muzica).

Cel mai important criteriu de clasificare in audiovizual este cel bazat pe corelarea a doua axe: modul de finantare si rolul asumat. Din aceasta perspectiva, distingem posturi de serviciu public si posturi comerciale.

Primele sunt finantate indeosebi din bugetul statului, celelalte -din veniturile publicitare. Primele isi declara o vocatie in primul rand cultural-educativa, celelalte isi propun sa raspunda nevoii de relaxare si ofera mai ales programe de divertisment.

Posturile de serviciu public au dominat multa vreme peisajul audio­vizual, in special in Europa. Ele sunt finantate din fonduri provenite atat din taxele platite de persoanele care poseda radiouri sau televizoare, cat si din bugetul statului. Un asemenea mod de finantare nu exclude „retetele publicitare', adica sumele obtinute din reclamele difuzate pe aceste posturi, si nici sponsorizarile, adica sumele oferite de diverse institutii (publice sau private) sau de diverse persoane pentru realizarea anumitor emisiuni.

Aceste posturi au, in general, o vocatie generalista; chiar daca o anumita specializare se realizeaza prin aparitia mai multor canale (cum ar fi, la Radio Romania, canalele de Actualitati, de Cultura, de Tineret sau, in televiziune, asa-numitele „programe' TVR l si TVR 2 sau RAI Uno, RAI Due, RAI Tre), ele cuprind o mare varietate de teme, formate, genuri, pentru a raspunde intereselor unui public numeros si divers, pe de o parte, si, pe de alta parte, pentru a face fata misiunii lor, pentru a asigura educarea si culturalizarea audientei in cele mai diverse sfere ale cunoasterii si creatiei.

Posturile comerciale de radio sau de televiziune au inceput indeosebi ca posturi „de proximitate', dedicate unui public definit fie prin veci­natatea geografica, fie prin preocupari sau interese comune. Bazandu-se pe o audienta sigura, ele au putut vinde, la preturi convenabile, timpi de antena diferitelor firme care doreau sa faca reclama pentru produsele lor. Posturile locale au o dimensiune generalista: ele difuzeaza stiri, reportaje tematice, dezbateri, emisiuni culturale, muzica, sport; in unele zone, cum ar fi continentul nord-american, numeroase posturi locale functioneaza si in regim de posturi publice, subventionate de autoritatile locale, de sponsori sau chiar prin contributiile .