Radioul - funcțiile radioului, ce este radioul local?, publicul tinta

Radioul

Revolutia Electronica, desi mai putin cunoscuta si recunoscuta, a fost foarte importanta. Consecinta cea mai importanta a revolutiei electronice, a constituit-o aparitia radioului. In primii ani de dezvoltare, comunicatiile radio au fost numite telegrafie sau telefonie fara fir, expresii care nu au rezistat in timp, si care au fost inlocuite cu termenul generic „radio”.

Cea mai larga folosire a radioului o constituie radiodifuziunea, cu al sau caz particular si de mare amploare televiziunea. Totusi domeniile principale ale radiocomunicatiilor, inclusiv cele spatiale, il reprezinta in continuare radiotelegrafia si radiotelefonia. Un subdomeniu de larga prezenta in radiodifuziune este constituit de tehnica redarii si inalta fidelitate a sunetului.

Inceputurile radioului s-au cristalizat in urma fenomenelor fizice, in special electrice, cercetate de pionierii acestei ramuri fascinante, cum ar fi Ampère, Gilbert, Volta, Faraday, Maxwell, Kelvin, sau Cavendish. Este unanim admis ca primul care a fost in masura sa realizeze o emisie si o receptie de unde radio a fost fizicianul german Heinrich Hertz in 1887, care s-a bazat pe propriile studii de fizica teoretica, la care s-au adaugat cele ale predecesorilor sai in special Maxwell. Un alt pionier care a contribuit la dezvoltarea radioului, a fost fizicianul rus Aleksandr Stepanovici Popov, cu al sau inregistrator de furtuna , 1895, care a realizat primele receptii sistematice, fiind si cel caruia i se atribuie inventarea antenei. Guglielmo Marconi, sistematizand datele de pana la el, a oferit lumii, in 1896 primul sistem practic de emisie si receptie bazat pe undele electromagnetice, bazat pe aparatul lui Tesla. Ulterior, in 1943, a fost recunoscuta prioritatea savantului Nicolae Tesla asupra acestei inventii (1893)(Tesla: „Marconi e un baiat bun. Lasa-l sa continue. Foloseste 17 din patentele mele”). Si totusi… SUA atribuie in 1865-1866 dr. Mahlon Loomis, un dentist din Philadelphia, realizarea primei transmisiuni fara fir, in statul Virginia de Vest prin eliberarea unui document oficial nr. 129971/30 iulie[1] , si pune problema exploatarii comerciale a fenomenului. Acestea au fost chiar inaintea experientelor lui Hertz, si chiar a celebrului articol al lui Maxwell din revista Philosophical Transactions in anul 1865, care se intitula „A Dynamical Theory of the Electromagnetic Field”.

In 1843 ia fiinta primul serviciu telegrafic prin fir, intre Washington si Baltimore, dupa ideea pictorului american Samuel Morse, iar din acel moment nu a mai ramas de facut decat suprimarea cablului electric, ceea ce s-a si intamplat cativa ani mai tarziu. In anul 1870 J.C. Maxwell[2] demonstreaza matematic existenta undelor electromagnetice si posibilitatea acestora de a se propaga cu viteza luminii (300.000 km/s), intarind astfel ipoteza (noua la vremea ei), ca si lumina este tot o oscilatie electromagnetica. In sfarsit, Giuliemo Marconi reuseste pentru prima data sa transmita o telegrama de 26 de cuvinte intre Glacebay Canada si Poldhor Anglia (3122 km), punand astfel bazele unei realitati, radiocomunicatiile.

In realizarea unei transmisii radio intervin doua tipuri de echipamente. Primul este echipamentul de emisie, care are rolul de a emite in eter informatia utila. Acesta, preia informatia de voce sau alta sursa, printr-un microfon, o aplica unui amplificator pentru ai amplifica semnalul, iar apoi semnalul este directionat catre un modulator. Aici are loc un amestec al semnalului util, cu un semnal de radiofrecventa, provenit de la un oscilator local. Din acest etaj, semnalul este injectat in etajul de radiofrecventa si apoi direct in antena.

Dupa ce semnalul a fost astfel transformat in radiatie electromagnetica, intervine al doilea tip de echipament, cel mai cunoscut, si anume echipamentul de receptie sau mai pe scurt radioul. Aici, semnalul captat de antena receptorului, este demodulat, si apoi transmis unui amplificator de joasa frecventa. Difuzorul este ultimul element care mai intervine intre radioreceptor si urechea umana. Dupa tipul de modulatie al undei electromagnetice, intalnim doua tipuri de modulatie. Aceasta frecventa modulatoare este asigurata de oscilatorul local al echipamentului din care face parte. Intalnim Modulatia in amplitudine AM, si Modulatia in frecventa FM.

1. 1. Funcțiile radioului 

Se spune ca „radioul anunța, televiziunea arata și presa scrisa comenteaza”. Exista in aceasta afirmație mult adevar care sintetizeaza rolul canal, radioul fiind cel care da informația cu operativitate, urmeaza televiziunea care o completeaza cu imagine, iar presa scrisa la care procesul este mai lent, trebuie sa urmareasca explicarea și comentarea informației. O tipologie mai didactica o gasim in volumul ,,Din culisele celei de-a patra puterii“ autor M. Coman. Acesta sintetizeaza funcțiile mass-media in felul urmator:

1.     funcția de informare;

2.     funcția de interpretare;

3.     funcția de legatura;

4.     funcția de culturarizare;

5.     funcția de divertisment.

Informarea este oprima și importanta funcție pe care o are radioul. Principalul rol al radioului este acela de a transmite date despre lumea inconjuratoare și reușește acest lucru cu rapiditate și eficiența, in comparație cu celelalte mijloace media care nu au aceasta posibilitate. Emisiunile informative au un public numeros și o pondere mare in programele radiofonice. Sondajele efectuate au scos la iveala faptul ca publicul asculta radioul atunci cand vrea sa se informeze și ii acorda o mai mare incredere acestuia decat altor media. Acest fapt este oarecum ciudat deoarece caracteristicile pe care trebuie sa le aiba informația in orice mijloc de informare, increderea publicului ar trebui sa fie aceeași. In cazul radioului apar insa elemente noi : prioritatea difuzari și caracterul de instantaneitate al mesajului transmis de radio. Transmisia directa de la un eveniment in desfașurare, declarațile martorilor la eveniment sau ale oamenilor politici facute in direct ridica foarte mult gradul de credibilitate. Omul aude de cele mai multe ori o declarație rostita chiar de cel care o face, recunoscindu-i vocea, astfel incit nu este pusa la indoiala veridicitatea ei.

Funcția de interpretare presupune prezentarea faptelor dupa o selectare atenta și o ierarhizare corecta, dupa care acestea pot fi explicate. Daca selectarea și ierarhizarea reprezinta forme indirecte de interceptare, punerea in context și comentarea știrilor constituie forme directe, asumate, de semnificația evenimentelor. Operația cu care se confrunta cel mai des colectivul redacțional la editarea unui jurnal de știri este alegerea celei mai importante știri. La aceasta alegere se ține seama de politica postului, tipul postului etc.

Funcția de legatura este mai pregnanta in audio-vizual deoarece este canalul cu cel mai mare public și nu poate fi redus la zone convenționale. In acest sens, mulți cercetatori considera ca cea mai importanta funcție mass-media este tocmai ceea de a crea un public, adica o ,,comunitate imaginara“, un ansamblu de oameni delocalizați, nelegați prin mecanisme sociale ori prin dependințe economice, dar care impartașesc aceeași preocupare de a fi in contact cu presa și prin ea cu milioane de oameni. Un post de radio poate crea prin transmiterea de informații, dar și prin vocea prezentatorului, o anumita stare sufleteasca sau chiar o solidaritate a ascultatorilor in anumite situații (de criza, in primul rind).

Funcția de educație sau de culturalizare se realizeaza prin majoritatea emisiunilor radiofonice deschizand publicului, prin cultura, drumul spre educație. Autorul Roger Clausse considera ca ,,o emisiune este educativa daca este conceputa și realizata avind un anumit scop didactic și este incorporata intr-un ansamblu coerent și progresiv“, iar Garvey[3] aprecia ca ,,cei mici nu vor accepta o emisiune intelectuala pur și simplu“ și ,,ca scriitor nu ai ce face, daca vrei sa ai audiența in rindul copiilor. Comedia pare sa fie un instrument de educație (mijloc de invațare) foarte folositor.”

LUCRARE: Cinematograful danez LUCRARE: Lista Filmelor Romanesti din Toate Timpurile

Radioul joaca un rol important in evoluția noțiunilor de frumos și de bun gust. L.Foucher, citindu-l pe fostul președinte al Consiliului Superior al Radiodifuziunii franceze, Paul Rivet, arata ca ,,radiodifuziunea va putea fi la inalțimea imenselor posibilitați cu care a dotat-o tehnica daca va releva omul, printr-o educație progresiva și inteligenta, bucuriile profunde și dezinteresate ale frumuseții sub toate aspectele sale, daca il va face sa ințeleaga sensul cercetarii speculative, in aparența lipsita de orice practica, dar atit de exaltanta pentru inteligența, daca ii va infațișa aceasta minunata odisee care este istoria omenirii de la cele mai importante origini pina in zilele noastre, pe toate meridianele, daca ii va arata infaptuirile stramoșilor lui, insuflandu-i respectul fața de ele. Prin acest mijloc Radiodifuziunea poate și trebuie sa exulte in om sentimentul demnitații sale, al nobleței dintodeauna“ (L.Fouscher, 1957).

Radioul ramane un mijloc eficace de propagare a culturii, și prin cultura, a educației. Prezentand publicului valorile spirituale naționale și internaționale, capodoperele marilor clasici și ale contemporanilor, radioul reușește sa-și indeplineasca funcția de culturalizare.

Funcția de divertisment este realizata prin grile de programe spații corespunzatoare in special la sfarșit de saptamana, pentru difuzarea unor emisiuni de varietați, de umor sau muzicale. Acest emisiuni sunt de regula inregistrate și difuzate la sfarșit de saptamana.

1. 2. Ce este radioul local?

Radioul, forma a mass-media, lipsit de puterea imaginii, se bazeaza pe impactul cuvantului, vorbirii, sunetului.

Pentru realizarea unui post de radio local multi cred ca sunt necesare:

un editor de ziar cu ambitii politice medii;

trei tineri redactori de la cotidienele locale (responsabile pana acum cu problemele tineretului);

doi dj-ei cu dialect local si o colectie cuprinzatoare de discuri;

doua masini de scris;

un aparat de inregistrare;

o licenta de emisie.

Dupa aceasta reteta, nu lipsita de o oarecare malitiozitate, s-au nascut in trecut numeroase posturi de radio locale. Caracteristici deosebite: entuziasm, profesionalism deficitar, retribuire deplorabila.

Pe radioul local s-a intiparit pana azi – pe langa presupusa provincialitate – pecetea inferioritatii, a amatorismului si neprofesionalismului. Faptul ca programele emise de unele posturi local sunt intr-adevar inferioare si neprofesioniste este o consecinta a unei finantari deseori nesigure sau a experientelor deficitare a patronilor si redactorilor-sefi. Totusi, nu este vorba de o consecinta logica a acestor media in sine. Astfel spus: radioul local nu trebuie sa fie cel mai rau radio doar pentru ca este local.

Dimpotriva: radioul local ascunde o multime de sanse si posibilitati demne de invidiat de catre orice post national. Apropierea de ascultatori si de cotidianul acestora ca si marea valoare de identificare a locurilor, persoanelor si evenimentelor sunt elementele ce pot fi folosite excelent pentru succesul unui post si pe care statiile nationale le castiga anevoios si scump prin activitati de marketing s.a.m.d. un post local primeste aceste posibilitati cadou.

Fireste – si aici este problema – un program radio local ce isi foloseste la maxim sansele este un program costisitor. Competenta redactionala, pe plan local, unde nu te poti servi de competenta agentiilor internationale de stiri, nu se obtine la un tarif redus. Orice informatie, pentru care un redactor trebuie sa apeleze la telefon in loc sa foloseasca o stire a unei agentii, este o informatie nespus de scumpa.

Chiar si aprecierile prudente estimeaza ca o „parte de program” locala, cu 6 ore de emisie proprie si vindecarea celorlalte ore de emisie, costa anual 2 milioane de marci. Un program complet de 24 de ore consta cel putin 5 milioane. Intrucat aria de acoperire redusa a unui post local limiteaza puternic veniturile din reclama, echilibrul dintre munca si castig este foarte precar. S-a raspandit, de asemenea, o opinie falsa ca radioul local s-ar putea realiza ce proiect cu costuri reduse. Faptul ca bugetul anual al unei statii locale pare mai mic decat al unui post national este o iluzie. La un post local, raportul dintre efortul necesar si numarul potentialilor ascultatori este, in domeniul redactional, considerabil mai mare.

Aceasta se intampla in teorie. In practica insa, statiile locale nu dispun de posibilitatile financiare si de personal necesare unei relatari performante. Pentru echilibrarea acestui deficit, exista mai multe posibilitati. Doua exemple (unul cu sens si unul fara):

1. 2. 1. Principiul exploatarii (principiul fara sens)

Marele tel propus, insufletit de ambitie si stimulat de asteptarile indivizilor, este:

oameni dependenti de munca se unesc in jurul unui redactor-sef fanatic;

lipsa de somn ca semn al angajamentului profesional;

nu pot exista ore suplimentare, intrucat nu exista un program fix de lucru;

voluntarilor li se vinde suprasolicitarea drept responsabilitate;

elanul muncii jurnalistilor tineri va fi stabilit prin plan pentru toti;

salariile si indemnizatiile sunt mai degraba chestiuni simbolice, pentru ca insasi favoarea de a face parte din aceasta afacere poate rasplati suficient pe cineva.

Acesta este materialul din care se pot crea foarte bine scurte aventuri pentru ecran. In afara Hollywood-ului, acest principiu este putin valabil, in ciuda tuturor legendelor despre jurnalisti. Cel putin ulterior, cand vrei sa contesti cu astfel de sacrificii de sine nu numai faza de inceput, stimulanta dar si stresanta, ci si lipsa unei organizari rationale si responsabile, fenomen devenit un insotitor permanent al postului.

O echipa ce lucreaza mult in aceste conditii se iroseste in zadar. Dupa scurt timp, rezultatul este aproape intotdeauna un climat apasator, intrigi, frustrare si dezamagire, un numar crescut de imbolnaviri si concedieri ale unor buni colaboratori.

1. 2. 2. Principiul economic (un principiu intelept)

Studentii de la stiinte economice invata in primele semestre ca principiul economic pentru o actiune rationala si de succes a fortelor de productie cere:

fie sa ajungi cu un capital dat de bani, personal, timp etc. la un venit cat mai mare posibil de produse, servicii etc. (principiul maximului);

fie sa ajungi cu un capital cat mai mic la un tel dat (principiul minimului).

Urmatoarele principii pot fi aplicate si fara prea mari dificultati in munca zilnica a unui radiojurnalist. De exemplu:

Propuneti-va teluri realiste[4]

Dati-va seama ca exista multe lucruri pe care, ca post local, nu vi le puteti permite. Nu priviti cu invidie la „cei mari”, ci concentrati-va asupra a ceea ce stiti cel mai bine. Faceti mai bine mai putin, dar cu multa grija si profesionalism.

Folositi-va forta de munca in mod eficient[5]

Verificati daca activitatile pe care le desfasurati necesita delegarea competentei. Alcatuirea unei agende a manifestarilor, deschiderea corespondentei sau ingrijirea arhivei sunt sarcini ale asistentei de redactie si nu ale redactorilor sau reporterilor.

Creati-va surse[6]

Folositi pentru relatari reteaua de uniuni si asociatii locale si regionale deja existenta. Folositi ca surse colaboratori ai autoritatilor si ai birourilor de relatii cu publicul oficiale, care (bineinteles, contra unui onorariu corespunzator) va vor furniza informatii. Veti constata ca exista foarte multi oameni bucurosi sa colaboreze cu un post de radio. Timpul necesar verificarii ulterioare a acestor informatii este relativ redus, raportat la utilitatea lor. Ca surse si colaboratori din afara profesiei „se ofera” printre altii:

functionarii de la politie (luati aprobari de la biroul de la relatii cu publicul);

colaboratorii autoritatilor (la fel, sau pastrati confidentialitatea);

soferii de taxi;

persoanele care asculta pe frecventele radio pentru cetateni (citizen band);

pompierii;

birourile de presa ale asociatiilor sportive.

Inca de la alegerea locului de emisie, ar trebui sa se tina seama de faptul ca o redactie este accesibila tuturor. In caz ideal, alegeti-va un „studio de sticla”, astfel incat ascultatorii dumneavoastra sa va poata privi muncind, fara a deranja. Ascultatorii dumneavoastra sunt capitolul cel mai valoros pentru relatarea locala. Faceti-va sediul cunoscut, indicati ori de cate ori este posibil adresa dvs., desfasurati activitati in fata usii si sacrificati-va cat mai des timpul pentru ascultatori. Ca post local de succes nu emiteti pentru o grupa, ci din mijlocul ei.

1. 3. Publicul tinta

Orice post de radio local, oriunde ar fi el situat, este supus inca din primul moment de emisie unui mediu saturat de concurenta. Daca postul nu vrea sa fie audiat doar de prietenii si cunostintele redactorilor, el trebuie sa lupte cu celelalte posturi pentru „urechea” ascultatorilor. Nici un post de radio, fie el si necomercial, nu isi poate permite sa ignore necesitatile publicului tinta. Parerea tot mai rar intalnita ca pretentiile si constiinta sociala a ascultatorilor sunt in scadere este total eronata. Cine isi inchipuie ca publicul sau ar fi atat de progresist, incat ar putea trece cu vederea lipsurile profesionale, n-are decat sa urmareasca evolutia a ceea ce s-a numit „cotidian” alternativ. Daca acesta nu ar fi reusit sa indeplineasca cerintele, esentiale pentru orice cititor de magazine ilustrate (articole sportive, programe tv, paginatie profesionista), peisajul ziaristic german ar fi fost mai sarac cu un produs valoros. Totusi, adeseori, multe statii locale de radio se prezinta – cel putin la inceput – intr-o tinuta care, in domeniul tipografic, ar fi de asteptat de la o publicatie scolara de nivel mediu. Radioul este complicat, predispus din punct de vedere tehnic la tot felul de erori. Cine crede ca este suficient sa emiti cu o mana de jurnalisti din tanara generatie si cu dj-ei amatori, a pierdut deja partida. Motivatia numerosilor amatori ca vor sa faca radio nu are nicio legatura cu calificarea reala. Din pacate, trebuie s-o repetam: moderatorii si reporterii practica o meserie calificata, nu un hobby. Ca ascultatorii nu observa acest fapt la un program radio de succes, ca oamenii, pur si simplu, isi practica profesia, desi creeaza impresia ca si-ar urma doar vocatia, este o amagire necesara ce face parte din calificarea profesionala.

Ascultatorii unui post de radio local nu iarta atat de usor deficientele tehnice, prezentatorii nesiguri si programul muzical ce nu vizeaza publicul tinta. Cine pretinde sa obtina o licenta de emisie pentru un anumit program, isi asuma in acelasi timp o mare raspundere. El nu trebuie sa uite ca ascultatorii te urmaresc doar atata vreme cat raspunzi asteptarilor.

Nu este necesar ca fiecare program radio sa se adreseze unor milioane de ascultatori. Dar faptul ca doar numarul de ascultatori este cel care decide in alcatuirea unui program radio poate fi si consolarea unei orientari nesatisfacatoare. Cine vrea sa se multumeasca din capul locului cu un program ascultat doar de un cerc restrans de entuziasti, ar trebui sa se intrebe de ce nu isi trimite produsul pe caseta. Ar fi cu mult mai simplu.

Statiile radio locale ce deservesc o zona industrializata intens populata sunt deseori invidiate de posturile din mediu rural. Evenimentele numeroase dintr-un oras mare, cultura, teatrele si nu in ultimul rand zecile de mii de potentiali ascultatori sunt tot atatea situatii la care jurnalistii locali nici nu viseaza. Este evident ca zeului jurnalistic ii poate dauna sa relateze despre evenimente despre care, cel putin ocazional, se vorbeste in intreaga tara. Si din punct de vedere geografic este mai usor ca relatarea unui asemenea eveniment sa ajunga la ascultatori. Este suficienta o transmisie de pe un car de reportaj. Dar, pe langa avantaje, exista si un sir de dezavantaje, adeseori subapreciate. De exemplu publicul radio din zonele industrializate intens populate este, in medie, mai tanar si mai nestatornic decat la sate. Cel care isi castiga un anumit public in provincie il pastreaza mai usor. In zonele industrializate, populatia dispune de o multime de alte oferte de program si nu rareori se intampla ca un post sa-si piarda ascultatorii in decursul unui an (de exemplu, in Berlin).

Un alt exemplu ar fi ca in orasele mari, importanta radioului este mai redusa. Tinerii petrec mai putin timp acasa, posibilitatile de informare sunt mai variate, locurile de comunicare sunt mai numeroase. Altfel spus: intr-un oras mare nu este nimeni prea dependent de un program radio.

Ca un al treilea exemplu ar fi ca interesul fata de informatiile locale si regionale este in general mai redus. Ganditi-va ca intr-un oras ca Berlin, Munchen sau Hamburg locuiesc poate zeci de mii de oameni, originari din alte localitati cum ar fi oameni care studiaza ori s-au mutat aici din motive profesionale. Asemenea persoane au nevoie de unele informatii pentru a se orienta mai bine in noul lor oras (utilitare), dar fata de alte informatii manifesta un interes mai redus (politica, istoria orasului).

Este posibil ca punctul cel mai important in orasele mari concurenta este mai mare. Peisajul media este mai larg si aproape suprasaturat. In unele metropole, tocmai in domeniul frecventelor radio, piata a suferit un colaps pe care politicienii media nu vor sa-l recunoasca. Alocarea recenta a unor noi frecvente radio in zona Berlinului s-a facut doar din motive politice, dupa reunificarea orasului. O necesitate reala de oferte media suplimentare nu se observa deloc. Pietele radio din Hamburg si Munchen au „redus sanatos” la tacere posturile regionale, impartindu-si intre ele ariile de acoperire. In ciuda euforiei initiale a strategiilor media s-au pierdut cateva locuri de munca.

Aceste caracteristici nu sunt proprii doar peisajului media din metropole. In forme mai atenuate, le observam si in orasele mai mari, subcentre ale unei regiuni. Este posibil, in acest caz, ca un post local sa nu concureze cu alte posturi ce pot fi receptionate in regiuni. Dar exista si posibilitatea ca posturile de radio si tv nationale sa aiba studiouri regionale. Si astfel exista in mod direct concurenta.

Un post local dintr-un oras mare trebuie sa chibzuiasca bine pentru cine vrea intr-adevar sa emita. Simplul fapt ca un post ofera relatari locale nu este suficient pentru a atrage ascultatorii altor posturi existente. Din acest motiv, noile statii de concentreaza in orasele mari asupra unor grupe bine delimitate, neglijate pana acum de alte posturi.

Acest fapt este valabil in primul rand pentru posturile ce depinde financiar de reclama. Pe pietele foarte disputate, banii pentru reclama nu stau si asteapta cuminti sa fie investiti la un post. Problema principala a noilor posturi regionale este ca grupa foarte interesanta (14 – 39 ani) pentru industria publicitara, interesanta din cauza puterii de cumparare si a orientarii ei spre viitor, este peste tot deja „acaparata”.

Spre deosebire de posturile ce isi delimiteaza publicul tinta prin orientarea lor muzicala – si astfel pot oferi industriei publicitare o grupa bine definita, chiar daca este redusa ca numar – publicul tinta al unui post local este, de cele mai multe ori, eterogen, la fel ca si populatia. Pentru posturile finantate din reclama, ramane in acest caz posibil doar sa fie receptate de un numar mare de ascultatori. In radio, principiul „putin dar bun” nu este valabil.

Radiourile locale din mediul rural nu sunt expuse aceleiasi concurente acerbe, in schimb trebuie sa lupte cu un comportament conservator al populatiei in varsta, desi numarul acesteia este redus, in ceea ce priveste deprinderile de ascultare, cu dezinteresul celor mai tineri fata de evenimentele locale si cu o piata publicitara foarte limitata, uneori aproape absenta.

O analiza a concurentei programelor de radio receptate in zona proprie trebuie, chiar de la inceperea emisiei, sa raspunda la urmatoarele intrebari:

- De unde provin ascultatorii nostri? Viitorii nostri ascultatori fideli nu vor fi niste novici, ci asculta deja radio. Ce program si de ce?

- Care sunt punctele slabe ale celorlalte programe de divertisment, de care am putea profita? Ce domenii de programe sunt neglijate? Cat de mare este partea de informatie utilitara? Exista programe si sunt ele reusite?

- Care sunt atuurile celorlalti? Unde ne putem face de ras?

- Carui public tinta i se adreseaza programele? Cat de precis este profilul programului de stiri si al celui muzical?

- Exista vreo lacuna pe piata, un public tinta ce nu este deservit?

- Cat de mare este numarul persoanelor care ar fi interesate sau chiar asteapta un nou program?

- Cati ascultatori ar putea fi atrasi de la posturile concurente? (Celui ce va concura cu posturi de radio ai caror ascultatori sunt deja foarte bine deserviti si de aceea schimba foarte rar pe alta frecventa, ii ca fi greu sa se impuna pe piata.)

1. 4. Concurenta

Concurentii unui mijloc de comunicare sunt, in principiu, acele mass-media de acelasi tip – si nu altele – avand aceeasi zona de raspandire. Un ziar local se lupta pentru cititori cu ziarele distribuite gratuit la domiciliu, cu ziarele de bulevard supraregionale sau cu cele dintr-un oras mare situat in vecinatate. Niciun cititor al unui cotidian local nu-si va anula abonamentul pentru ca exista posturi de radio sau de televiziune locale. Rezervele manifestate de ziarele regionale fata de presupusa concurenta pe care le-o face radioul, pe care redactorii radio le traiesc tot mai frecvent in studiouri, sunt nefondate si nu sunt motivate prin comportamentul real al ascultatorilor si cititorilor.

De aceea un post local de radio nu trebuie sa se masoare cu presa locala, ci cu calitatea altor programe receptate in zona. O mare greseala a multor radiouri este faptul ca tind spre o relatare locala cat mai savanta, uitand de pretentiile ascultatorilor referitoare la calitatea unui program radio profesionist. Un post de radio ce nu dispune cel putin de cativa moderatori profesionisti si nu prezinta un program muzical bine gandit nu va avea nicio sansa in fata preaputernicei concurente a numeroaselor posturi de radio – indiferent cat de stralucita este relatarea sa locala.

Apropierea de ascultatori si de evenimentele locale este un element indispensabil unui post local, dar este si o optiune. Principala obligatie a unui post de radio este de a gestiona un program profesionist. Comparati ce sanse ar avea un ziar local daca si-ar distribui paginile la domiciliu pe hartie de scris, prost xeroxata, plina de modificari facute cu mana? Orice initiativa cetateneasca, cat de mica ar fi, a invatat intre timp ca accesul la continut se face prin forma si, drept urmare, isi produce fluturasii de mult timp la imprimanta laser. Adeseori, o punere in pagina demodata poate duce la ruina un ziar local. Faptul nu se petrece pentru ca, in multe regiuni, pe piata ziarelor, pur si simplu nu exista concurenta. Succesul notabil al foilor gratuite de mica publicitate arata ca multe redactii de ziare trebuie sa dea dovada de idei si initiative noi daca vor sa-si creasca din nou numarul cititorilor.