Prelucrarea datelor din sondaje - erorile de raspuns, tehnici de completare si de codificare a raspunsurilor pe tipuri de intrebari

Prelucrarea datelor din sondaje

1. Erorile de raspuns

In toate etapele pregatirii si realizarii sondajului pot aparea erori cauzatoare de distorsiuni. Chiar in primul stadiu al pregatirii unui sondaj, cel al stabilirii programului de studiu si al precizarii conceptelor de baza, se pot produce erori grave: neglijarea anumitor caracteristici ce se pot dovedi de mare utilitate pe parcurs, imperfectiunile unor definitii etc.

Alte erori pot aparea in decursul elaborarii chestionarelor; formularea unor intrebari poate conduce confuzii; poate fi defectuasa.

La randul lor, instructiunile date operatorilor, pot si ele sa se transforme intr-o importanta sursa de erori: ele pot sa nu fie suficient de detaliate, sau pot sa fie prea rigide. Unii operatori sunt alesi uneori fara sa indeplineasca calitatile cerute, iar altii fara sa aiba pregatirea prealabila necesara.

Conditiile generale in care se desfasoara sondajele pot favoriza si ele erori: daca cei intervievati au impresia ca rezultatele vor fi folosite in alte scopuri, decat cele ale cunoaste obiective, ei vor fi inclinati sa dea, dupa temperamentul fiecaruia, fie raspunsuri care sa-l satisfaca pe operator, fie sa-l deruteze.

Noi riscuri de erori apar si in cursul analizei informatiilor. Chiar si aparatura cea mai perfectionata nu constituie o garantie absoluta ca nu se vor strecura erori.

Este incontestabil faptul ca nici un sondaj nu poate fi ferit de erori: acestea se strecoara la orice pas: ele il urmaresc pe statistician ca pe propria sa umbra, toate acestea nu justifica pesimismul. Daca este adevarat ca erorile sunt mai frecvente decat ne asteptam in general, experienta ne arata ca pot fi luate diverse masuri pentru a le evita.

Despre unele din aceste surse de erori si despre masurile de contracarare a lor am discutat si intr-un capitol anterior (Capitolul 4), motiv pentru care ne propunem acum sa examinam mai amanuntit erorile de raspuns. Ce se intelege prin aceste erori de raspuns? Sa presupunem ca pentru fiecare persoana intr-un esantion, exista un raspuns avand o valoare individuala indubitabila. Aceasta valoare este independenta de obiectul anchetei, de cum sunt puse intrebarile si de catre cine. De exemplu daca intrebam o persoana ce varsta are, exista un singur rapsuns corect. Admitem deci ca pentru fiecare persoana exista un singur raspuns avand o valoarte indiscutabila: tocmai pe acesta incearca operatorul sa-l gaseasca. El va avea insa succes, mai ales in intrebarile de opinie, numai in cazuri din complexul de cauze pe care le cunoasteti. Vom numi diferenta dintre valoarea individuala adevarata si cea consemnata in formular ca eroare individuala de raspuns. Daca persoana intervievata spune ca are un salariu lunar de 37570 u.m., iar operatorul consemneaza 37670 u.m., avem o eroare individuala de raspuns. Daca operatorul influenteaza intr-un mod oarecare, prin ton , prin atitudine, etc., opinia adevarata a interlocutorului, vom avea iarasi o eroare individuala de raspuns. Daca interlocutorul declara ca a incalcat pragul unei carciumi o singura data si el in realitate a facut-o de trei ori aceasta constituie o eroare de raspuns.  Suma tuturor erorilor de raspuns ce se acumuleaza in decursul sondajului se numeste eroarea totala de raspuns. Marimea acestui total este de natura algebrica. Intr-o oarecare masura erorile in sens negativ vor fi compensate de cele in sens positiv. Sansele compensarii variaza dupa tipul erorii individuale de raspuns. Iata cateva exemple ale erorilor de raspuns:

a)     Inregistrarile operatorilor, oricare ar fi motivul lor: neatentie, lipsa de memorie, etc., nu pot fi considerate a fi erori sistematice. Intr-un caz se poate inregistra un salariu in plus, in alte cazuri se poate inregistra un salariu in minus. Exista toate sansele ca astfel de erori sa se compenseze si eroarea totala de raspuns sa se apropie de zero.

b)       Mai grav este ceea ce se numeste „distorsiunea operatorilor de interviu”, adica influentarea opiniei interlocutorului prin diferite mijloace. In acest caz, daca un operator are opinii bine definite, el va putea influenta in mod sistematic pe interlocutor, in timp ce alt operator il va putea influenta in sens contrar. Astfel de erori nu se compenseaza ele se cumuleaza.

c)        In sfarsit, erori sistematice. Sa luam exemplul cu „frecventarea carciumii”.

In acest caz, exista motive lesne de inteles, de a se produce erori sistematice, fara a exista vreo sansa de a se elimina aceste erori.

Dar chiar daca raspunsurile se pot compensa pe intregul esantion, ele pot prezenta erori nete pe unele sectiuni ale esantionului. In exemplu cu inregistrarile eronate ale operatorilor, desi acestea se pot compensa pe total esantion, pot aparea minusuri in sectiunea celor care au salarii mari sau foarte mari si care se feresc sa atraga atentia asupra acestui fapt.

Dar chiar in cazul cand putem crede ca am ajuns la o informatie care sa reprezinte „eroarea totala de raspuns”, ne putem imagina ca aceasta nu va coincide exact cu situatia reala. Diferenta dintre eroarea totala de raspuns si situatia reala o vom numi distorsiunea de raspuns. Aceasta diferenta se masoara prin variatia de raspuns.

Se poate usor constata o analogie intre distorsiunea, respectiv varianta de raspuns si distorsiunea si varianta de esantionare.

In ambele cazuri de distorsiune, valoarea scontata a estimatiei- sa spunem valoarea medie a frecventarii carciumilor- difera de valoarea adevarata pentru populatie. In cazul distorsiunii de raspuns, diferenta rezulta din relatarea sistematic micsorata a comportamentului celor intervievati sau din faptul ca oamenii se gandesc sau ar trebui sa se gandeasca la munca si nu stiu inca daca seara nu vor simti indemnul sa viziteze o carciuma. In contul distorsiunii de esantionare, diferenta rezulta din faptul ca esantionul obtinut poate sa nu fie suficient de reprezentativ pentru populatia cercetata.

Varianta de raspuns, ca si varianta de esantionare, poate fi estimata chiar pe baza rezultatelor esantionarii. In masura in care erorile individuale de raspuns sunt complet independente una de alta (asa cum se poate presupune ca se intampla in cazul purei neatentii) si se compenseaza in medie, ele sunt efectiv prevazute in formulele obisnuite de estimare a variantei esantionarii.

Daca dorim sa tinem cont si de varianta de raspuns, formula pe baza carora se calculeaza varianta de esantionare sufera unele modificari. Acestea se refera, de exemplu, la erorile de inregistrare ale operatorilor. Daca fiecare operator face asemenea erori, producand o distorsiune sistematica, chiar daca acestea se compenseaza reciproc, apare totusi o crestere a variantei totale. Apare astfel o componenta aditionala a variatiei de raspuns, care face necesara o modificare corespunzatoare a formulelor folosite pentru calcularea variantei de esantionare.

Modificarea despre care este vorba poate fi ilustrata in felul urmator. Sa presupunem ca „R” operatori, interiveveaza n persoane constituind un esantion aleator simplu dintr-o populatie numeroasa. Sa admitem mai departe ca operatorul „i” produce o distorsiune neta b si ca totalul distorsiunilor produse de intreaga populatie de operatori este σpe care o vom defini ca:

σ=

unde este media distorsiunilor nete.

In ce priveste variatia estimarii unei caracteristici oarecare , am vazut ca ea este:

La aceasta trebuie adaugata varianta de raspuns rezultata din erorile operatorilor si atunci, daca vrem sa evitam subestimarea variantei V, formula de mai sus va trebui modificata, devenind:

V+

Aceasta ultima formula arata ca adevarata varianta a esantionarii este compusa din doua parti: prima este partea exprimata prin formula obisnuita de varianta a esantionarii si a doua exprimand variabilitatea operatorului.

De fapt, distinctia priveste sursa erorilor de esantionare si a celor de alt gen (de raspuns, printre altele): in privinta estimatiei, situatia nu este la fel de clara. Diferenta cu adevarat clara si importanta este intre varianta (de esantionare + de raspuns) care poate fi estimata chiar din esantion si distorsiunea (de esantionare + de raspuns) care nu poate fi estimata.

Se admite, reamintim, existenta unor diferite surse de erori de raspuns, dintre care vom trece in revista unele mai importante rezultand din partea operatorilor de interviu si anume:

a) caracteristicile operatorilor de interviu. Experienta a aratat ca unele caracteristici personale ale unui operator (sex, varsta, prezentabilitate etc.) ar putea influenta raspunsurile obtinute. Este posibil, de asemenea ca unele insusiri personale ale operatorilor sa-i faca a fi mai inclinati spre greseli mai mult sau mai putin sistematice;

b) distorsiunea operatorilor de interviu. Studii recente afirma ca aceasta sursa de erori ar fi mai putin decisiva decat s-a crezut;

c) anticipatiile operatorului de interviu. Studii recente sustin ca influentarea exercitata de operatorii de interviu ar proveni nu atat din caracteristicile personale ale acestora si nici din opiniile sau ideologia lor, cat din anticipatiile lor cu privire la vederile si comportamentul interlocutorilor. Nu vom pomeni decat in trecere sursa posibila de erori care ar fi frauda operatorului. Preferam sa credem ca aceasta nu poate fi decat cu totul izolata.

In sfarsit, vom semnala si existenta unor erori de raspuns care pot proveni din reactiile reciproce dintre operatori si cei pe care ii intervieveaza. O persoana poate sa-si supraestimeze frecventarea slujbelor religioase pentru a parea in ochii operatorului mai habotnica decat este in realitate: ea poate sa-si ascunda parerile politice fiindca operatorul da semne de nerabdare: ca poate fi intru totul de parerea operatorului fiindca vrea sa scape mai repede de aceasta. Ca si in viata de toate zilele, ce spun si cum spun oamenii despre ceea ce fac si ceea ce cred, depinde de imprejurari si de persoana cu care vorbesc.

LUCRARE: Cinematograful danez LUCRARE: Lista Filmelor Romanesti din Toate Timpurile

Rezumand cele de mai sus se poate spune ca au fost examinate erorile de raspuns datorate operatorilor de interviu, persoanelor intervievate si interactiunii lor. La acestea se adauga si posibilitatea producerii unor erori provenind din influenta unor factori diversi, precum:

a) lungimea chestionarului- poate produce oboseala si imprecizie ambelor pari: operatori si intervievati;

b) structura intrebarilor- gravitatea erorilor de raspuns poate varia dupa cum se pun intrebari deschise sau precodificate, iar in ultimul caz, dupa numarul si ordinea raspunsurilor alternative intre care poate alege intervievatul;

c) continutul intrebarii- intrebarile care implica prestigiul respondentului sau rolul lui social, precum si cele relative la viata intima a celor intervievati, ii poate determina pe acestia sa dea, constinent sau nu, raspunsuri inexacte; riscuri asemanatoare pot avea si intrebarile pentru al caror raspuns trebuie sa se faca apel la memorie;

d) formularea intrebarilor- am vazut si cu prilejul discutarii alcatuirii chestionarelor si nu strica sa reamintim aici ca folosirea cuvintelor cu mai multe intelesuri, a termenilor tehnici, a neologismelor care n-au intrat in uzul curent al oamenilor etc., pot duce la erori de raspuns;

e) locul interviului-poate fi la domiciliul sau la locul de munca, cu sau fara prezenta unor terte persoane se poate constitui de asemenea un factor de influnetare a raspunsurilor;

f) in sfarsit, interesul sau plictisul ce pot influenta promptitudinea si exactitatea raspunsurilor intervievatilor.

In privinta detectarii erorilor de raspuns se pot distinge doua modalitati de procedare. Se poate proceda la o verificare a raspunsurilor in totalitatea lor, ajungand astfel la o apreciere a volumului erorilor brute. Acesta nu tine insa seama de faptul ca erorile intr-un sens sau altul se pot compensa. Daca se tine seama de acest fapt ajungem la un sold, care ne indica volumul erorilor nete.

Din punct de vedere metodologic, erorile brute intereseaza in primul rand desi detectarea lor nu este niciodata simpla si adesea este chiar imposibila. Asa cum se intampla in cazul sondajelor de opinie.

Mijloacele de detectare a erorilor brute sunt:

a) confruntarea raspunsurilor cu documentele oficiale. De exemplu, in privinta varstei declarate se poate consulta arhiva Oficiilor de stare civila. In privinta veniturilor salariatilor, se pot consulta statele de salarii. In privinta impozitarii veniturilor patronale se pot consulta actele evidentei contabile, vamale etc. Toate acestea presupun o munca minutioasa, timp si bani. Probleme destul de dificile, dar daca luam in serios detectarea erorilor de raspuns, cum ar fi cel putin in cazul declararea veniturilor patronale, incercarea trebuie facuta.

b) verificarea coerentei. De obicei, aceasta se face cerand aceeasi informatie in doua sau mai multe feluri. Un exemplu elementar ar fi acesta: intrebam o persoana despre varsta sa la inceputul interviului, iar spre sfarsit o intrebam despre data nasterii. Daca cele doua raspunsuri nu se potrivesc, eroarea este dovedita. Si mai bine, poate fi data in vileag lipsa de coerenta a raspunsurilor daca intrebarile sunt puse la date diferite. Acest procedeu este aplicabil numai in cazul unor intrebari despre fapte care nu se schimba in timp, pe cand opiniile pot oscila chiar in cursul unui singur interviu si cu atat mai mult intre doua interviuri. In cazul acesta, lipsa de potrivire a raspunsurilor este doar o manifestare a variabilitatii persoanei intervievate si nu ne spune nimic despre validitatea unuia sau altuia dintre cele doua raspunsuri.

c) reintervievarea: pentru a se evita variabilitatea si a se ajunge la un raspuns valid, nu este suficient ca acelasi operator sau unul de calitate asemanator sa viziteze a doua oara persoana in cauza. Este necesar mai degraba ca, pentru a se verifica validitatea raspunsului initial, al doilea interviu sa fie calitativ superior celui dintai. Se procedeaza conform controalelor de calitate. Acestea sunt, de fapt, studii intensive ale unor esantioane relativ mici. La controalele de calitate se schimba formularea intrebarii, pentru a se evita repetarea erorii de raspuns initiale. Ele nu urmaresc sa stabileasca corectitudinea consemnarilor anterioare, ci sa evidentieze caracterul eronat al raspunsului. Se afirma ca, in general, raspunsurile primite la controlul de calitate au fost mai demne de incredere decat raspunsurile initiale. Este posibil ca unul din principalele lor merite sa fie prevrenirea operatorilor initiali de a face o treaba de mantuiala.

2. Tehnici de completare si de codificare a raspunsurilor pe tipuri de intrebari

O faza preliminara a prelucrarii datelor consta in verificarea modului cum au fost completate chestionarele. Aceasta verificare se face sub un trplu aspect:

a) obtinerea raspunsurilor solicitate. Primul lucru care trebuie verificat este daca fiecarei intrebari ii corespunde un raspuns. Omisiunile pot interveni din mai multe cauze: daca o persoana a evitat raspunsul, daca operatorul a sarit peste intrebare saun-a consemnat raspunsul, daca intrebarea n-avea legatura stricta cu subiectul sondajului. Daca omisiunile sunt numeroase, intregul chestionar trebuie anulat. De obicei, acest lucru se evita umplandu-se golurile prin referirea in context sau la memoria operatorului.

b) trebuie verificata apoi exactitatea raspunsurilor, in primul rand prin evidentierea neconcordantelor, mai ales daca acestea sunt evidente;

c) trebuie verificata in sfarsit uniformitatea interpretarii de catre operatori a instructiunilor si intrebarilor.

Aceste operatiuni de verificare prelimiara fiind terminate, se poate trece la cele de codificare si analiza.

Prin codificare se intelege traducerea informatiilor culese pe teren intr-un limbaj determinat, intr-un cod, in vederea transcrierii acestora pe un suport ce poate fi prelucrat electronic (baza de date).

Un chestionar reprezinta raspunsul unuia dintre subiectii cuprinsi in esantion. Fiecare intrebare cuprinsa in chestionar este tradusa in codul convenit. Se atribuie fiecarei intrebari un loc bine determinat in baza de date (un camp sau o succesiune de campuri).

In Capitolul 7- Elaborarea chestionarelor am prezentat principalele tipuri de intrebari folosite in tehnica sondajului. In acest capitol vom aborda tehnicile de completare si de codificare a raspunsurilor pentru diferite tipuri de intrebari. Pentru aceasta vom considera o serie de tipuri de intrebari care constituie prin tehnica lor de completare si codificare fundamentele prelucrarii primare a datelor oricarui sondaj.

Vom considera urmatoarea partitionare a intrebarilor folosite in tehnica sondajului:

a)     intrebari cu variante de raspuns disjuncte (cu raspuns unic)

Exemplu:

Doriti sa cumparati:

1.     un apartament in bloc

2.     un apartament in vila

3.     o casa

4.     o vila

5.     altele

Respondentul va putea alege doar o singura varianta de raspuns.Pentru acest tip de intrebare in Baza de date se va aloca un singur camp care va lua o valoare de la 0 la 6 unde: 1- va reprezenta optiunea respondentului pentru „un apartament in bloc”, 2- un apartament in vila, etc. Iar „0” reprezinta „Nu stiu”.

b) intrebari cu variante de raspuns care nu sunt disjuncte

Exemplu:

Spatii auxiliare ale bunului imobiliar ce urmeaza sa fie achizitionat

Garaj X

Parcare

Pivnita

sau BoxeX

Pod

Terase

Altele

„Varianta 2”

„Varianta 1”

Acestea sunt doua variante sub care acest tip de intrebare se utilizeaza in sondaje. Prima varianta se foloseste in cazul in care vrem sa stim atat numarul celor care spun „Da”, numarul celor care spun „Nu”, dar si numarul celor care sunt „nehotarati”. A doua varianta se foloseste atunci cand ne intereseaza numai numarul celor care spun „Da”, acestia bifand in careurile respective.

In cazul acestui tip de intrebare, in baza de date se va aloca cate un camp pentru fiecare spatiu auxiliar mentionar in cadrul intrebarii. Astfel, pentru exemplul nostru, vor fi alocate 7 campuri in baza de date care vor lua valori pentru prima varianta, 1-Da, 2-Nu, 0-Nu stiu, iar pentru a doua varianta,

1-Da, 0- Nu sau Nu stiu.

c) intrebari deschise – intrebari care nu au raspunsuri predefinite, intrebari la care respondentul raspunde liber.

Exemplu :

In ce zona doriti sa achizitionati un apartament?

………………………………………………..

Pentru intrebarile deschise, codificarea poate consta:

a)     fie in determinarea prealabila a raspunsurilor la care ne asteptam din partea majoritatii celor chestionati (caz in care va trebuie sa se prevada o pozitie);

b)     fie in a fi stabilita dupa verificarea chestionarelor (sau a unei parti a acestora , sa zicem 10%, alese la intamplare din total), ceea ce va permite sa se stabileasca in mare categoriile de raspuns primite;

c)      fie prin determinarea categoriilor de raspunsuri pe parcursul parcurgerii chestionarelor si se va decide in functie de cele constatate.

Se considera ca metoda b) este de de parte cea mai rationala. Ea ar permite sa evalueze importanta ce trebuie acordata fiecarei categorii de raspunsuri si sa se regrupeze in categoria „Altele” raspunsurile ce nu pot fi incadrate in nici una din categoriile majoritare.

Exista si intrebari deschise la care se pot da mai multe raspunsuri. Sa consideram un exemplu in care persoana selectata in esantion trebuie sa raspunda la intrebarea „Ce bunuri de folosinta indelungata aveti in dotarea gostodariei dumneavoastra?” In acest caz un respondent poate raspunde:

Radio

Radio-casetofon

Televizor

Video

DVD Player

Frigider

Aragaz

Masina de spalat

Aparat foto

Pentru o intrebare de felul celei anterioare, exista mai multe procedee de codificare, si anume:

a)     identificarea tuturor bunurilor de folosinta indelungata enumerate de toate persoanele selectate in esantion si alocarea unui camp care va lua valoarea 1 sau 0 in cazul in care bunul respectiv corespunzator campului a fost mentionat sau nu;

b)     dupa identificarea tuturor bunurilor de folosinta indelungata mentionate in chestionare se pot realiza grupari (exemplu:frigider+aragaz) carora le va fi atribuit un cod. Spre exemplu toti cei care poseda frigider si/sau aragaz vor primi codul 6. Procedeul poate fi anevoios, mai ales in cazul in care combinatiile posibile sunt in numar prea mare.

c)      un alt procedeu de codificare este cel al progresiei geometrice. El consta in a atribui fiecarui raspuns cifre de cod corespunzator ridicarii succesive la putere a lui 2, adica 1,2,4,8,16,32,64 etc. Revenind la exemplul nostru, procedeul va fi aplicat precum urmeaza:

Radio 001

Radio-casetofon 002

Televizor 004

Video 008

DVD Player 016

Frigider 032

Aragaz 061

Masina de spalat 128

Aparat foto 256

Pentru o persoana care poseda doua sau mai multe asemenea bunuri,

este suficient sa se adune codurile referitoare la fiecare dintre ele. Astfel, pentru o persoana care poseda, sa spunem un radio, un video si un aparat foto, vom aduna 1+8+256=265. Cifra maxima la care se va putea ajunge va fi:1+2+4+8+16+32+64+128+256=511. Codul 512 va putea fi aplicat unui alt obiect, in afara celor din lista de mai sus. Aceasta limita maximala arata ca un singur camp va fi suficient pentru a reprezenta toate obiectele din lista de mai sus. Fiecare suma astfel obtinuta are semnificatia ei precisa. Pentru a o interpreta va fi suficient sa fie descompusa in multiplii succesivi ai lui 2. Se poate alcatui o tabela a descompusilor pentru identificarea mai usoara a bunurilor detinute.

d) intrebari care realizeaza clasamente

Exemplu

Stabiliti care este importanta urmatoarelor elemente pentru achizitionarea unui imobil:

Zona 1

Pret3

sau

Suprafata2

Utilitati 4

Vecinitati 5

„Varianta 1” „Varianta 2”

(1-cel mai important,

5-cel mai putin imporant)

In prima varianta trebuie marcat (bifat) un singur „X” si pe linie si pe coloana in timp ce pentru a doua varianta se aloca pentru fiecare element un numar intre 1 si 5 corespunzator importantei acordate de respondent elementului respectiv achizitionarea unui imobil.

In baza de date pentru fiecare element mentionat se va aloca un camp care va putea sa ia valori de la 1 la 5 in functie de locul ocupat de elementul respectiv in achizitionarea unui imobil. Trebuie sa avem grija ca valoarea pentru unul dintre campuri sa nu se repete si la alt camp aferent intrebarii respective.

d)     intrebari pentru analize scolare

Exemplu:

Cum apreciati in Bucuresti starea:

Putem doar sa incercuim codul afferent (fara sa mai punem “X”)

Respondentul va aprecia starea celor 5 categorii de infrastructura mentionate in intrebare. In acest caz, pentru fiecare categorie de infrastructura mentionata se va aloca un camp care va lua un cod de la 0 la 5 (1- Foarte buna, … 5- Foarte slaba, 0- Nu stiu).

Intrebarile puse pentru analizele scalare ale atitudinilor vor fi categorisite la fel ca intrebarile inchise. Daca este vorba, de exemplu, de stabilirea unei atitudini cu cinci posibilitati: categoric impotriva, impotriva, indifferent, de accord, intru totul de acord, se pot atribui acestor luari de pozitie cifrele 1, 2, 3, 4, si 5 (0 fiind rezervat pentru “nu stiu”)

Fiecarei categorii de infrastructura ii va corespunde un camp distinct in baza de date.

Sa mai ilustram printr-un alt exemplu:

Cum apreciati ca trebuie sa fie proprietatea taraneasca?

Pentru o intrebare putem aloca un camp in baza de date sau mai multe campuri in functie de numarul sub-intrebarilor in care poate fi impartita. Spre exemplu, intrebarea anterioara poate fi impartita in 3 sub-intrebari, fiecarei sub-intrebari alocandu-i-se un camp in baza de date.

f) intrebari ce pot fi impartite in sub-intrebari cu mai multe variante de raspuns

Exemplu:

Activitatea dumneavoastra universara este:

Respondentul va putea allege pentru fiecare categorie mentionata 3 variante de raspuns (Parinti, Profesori, Societate) care nu sunt disjuncte. Pentru fiecare categorie mentionata (Sprijinita, Controlata, Coordonata, Obstructionata) se aloca un camp care poate lua valorile 1, 2, 3, 12, 13, 23, 123 in functie de raspunsurile respondentilor.

In continuare vom prezenta cateva reguli generale ale codificarii:

1. Trebuie sa urmarim in primul rand eficienta, atat din punctual de vedere al elementelor codificarii, cat si din punctual de vedere al prelucrarii datelor din baza de date.

2. Codul trebuie sa fie uniform, in sensul ca pe intreg procesul transcrierii in baza de date a raspunsurilor primate la un chestionar sa se adopte aceleasi semen pentru aceleasi raspunsuri. De exemplu: semnul “0” va corespunde totdeauna non-raspunsului (fie accidental, fie voluntar); un camp vid va corespunde lipsei eligibilitatii unei personae de a raspunde la intrebarea respective (de exemplu in cazul intrebarii adresate doar posesorilor de carnet de sofer).