Identificarea elementelor esentiale

Dupa cum se poate vedea si din schema comunicarii, emitatorul trebuie sa-si codifice gandurile intr-o forma care poate fi transmisa receptorului. Acest model simplu de comunicare ne arata complexitatea procesului si demonstreaza existenta unor etape unde se pot produce greseli. Comunicarea eficienta apare atunci cand oamenii potriviti primesc la timp informatia potrivita. Incalcarea oricareia dintre aceste trei conditii are ca rezultat un episod de comunicare ineficient.

Emitatorul, aflat in pozitia de manager sau executant, este persoana care initiaza comunicarea. Este functie emotiva (emitatorul este cel care transmite mesajul unui receptor; functia emotiva se concretizeaza in selectia informatiei pe care emita­torul o opereaza in realitatea inconjuratoare). Pentru a comunica eficient, emitatorul trebuie sa foloseasca tehnici verbale, dar si nonverbale. Sa vorbesti si sa scrii clar, organizandu-ti punctele pentru a le face mai usor de urmarit si de inteles, mentinerea contactului vizual, folosirea gramaticii corespunzatoare si oferirea informatiilor potrivite sunt esentiale in eficienta mesajului transmis. Iti vei pierde audienta daca nu vei sti cum anume sa le captezi atentia.

Mesajul reprezinta forma fizica a informatiei transmise de emitator spre receptor. Este functie poetica si reprezinta ceea ce emitatorul transmite receptorului printr-un proces de codificare a unor elemente verbale/ nonverbale. Mesajul poate sa fie cel mai crucial element al unei comunicari eficiente. Un mesaj poate sa vina in diferite forme, precum prezentare orala, document scris, etc.

Canalul este calea de transmisie a informatiei strans legata de mesaj. Dupa gradul lor de formalizare pot fi:

- canale oficiale sau formale, suprapuse relatiilor organizationale. Ele vehiculeaza informatii intre posturi, compartimente si niveluri ierarhice. Eficienta comunicarii depinde de modul de functionare al acestor canale. Aparitia unor blocaje frecvente in anumite puncte indica necesitatea revizuirii posturilor sau a investigarii climatului de munca, a relatiilor interpersonale.

- canale neoficiale sau informale. Acestea sunt generate de organizarea neformala. Ele constituie cai aditionale de comunicare care permit mesajelor sa penetreze canalele oficiale. Depasind barierele legate de statut si ierarhie reteaua canalelor informale poate vehicula stiri, noutati, informatii, mai rapid decat canalele formale.

Receptorul, executant sau manager, este persoana sau grupul de persoane beneficiare a mesajului informational. Este functie conativa (receptorul este cel caruia i se adreseaza mesajul emitatorului, adica el este cel care primeste o informatie, astfel se concretizeaza functia conativa sau de cunoastere. Efectul mesajului se masoara intr-un ras­puns verbal/ scris sau comportamental). Receptorul poate sa fie o persoana sau o intreaga audienta de oameni. In modelul comunicarii de baza, receptorul poate sa comunice atat verbal, cat si nonverbal. Cel mai bun mod in care putem sa primim un mesaj este prin ascultare atenta si prin contact vizual. Nu te lasa distrasa de altceva sau nu incerca sa mai faci si alte lucruri in timp ce asculti.

Codificarea reprezinta suma de simboluri variate la care apeleaza emitatorul pentru a transmite mesajul. Simbolurile sunt: sunete, litere, cifre, gesturi, etc.

Decodificarea asigura interpretarea mesajului si convertirea simbolurilor intr-o informatie pertinenta, de catre receptor.

Ultimul element al unei comunicari eficiente este feedback-ul care descrie raspunsul receptorului sau reactia la mesajul emitatorului. Receptorul poate transmite feedback prin punerea intrebarilor, prin comentarii sau doar prin sprijinirea mesajului care a fost transmis. Feedback-ul ajuta emitatorul sa determine modul in care mesajul transmis este interpretat si cum poate sa fie imbunatatit. 

Clasificarea comunicarii

Dupa mijloacele de exprimare, comunicarea se clasifica astfel:

Comunicare verbala se realizeaza prin cuvinte si poate fi orala sau scrisa. Comunicarea verbala foloseste canalul oral sau scris, iar comunicarea orala beneficiaza si de comunicarea nonverbala si/sau cea paraverbala.

Comunicare paraverbala (paralingvistica) se manifesta prin sunete nearticulate, intonatie, accentul pus pe cuvinte, timbrul, inflexiunea si intensitatea vocii, tonalitatea etc. Acestea contribuie la transmiterea unor semnificatii suplimentare, nuantand mesajul si facilitand decodarea  acestuia.

Eseu: Elemente cu influenta asupra managementului resurselor umane din organizatie Proiect: Ce face managerul ?

Comunicare nonverbala se concretizeaza prin gesturi, atitudini elocvente, pozitia corpului, mimica sau chiar tacerea care intervine intr-o conversatie cu semnificatii foarte sugestive etc. (Ostensiva este modalitatea de a exprima sensul unui cuvant indicand fie cu mana, fie cu alt gest referentul cuvantului respectiv. Exemplu: afirmatia 'aceasta este o carte' este insotita fie de mimica, fie de gestul mainii/ al capului.)

Functiile comunicarii

Roman Jakobson opereaza distinctia dintre forma si continutul mesajului, atasand functii distincte acestor doua componente. Functiile limbajului (comunicarii) constituie un ansamblu de caracteristici lingvistice care se manifesta in relatie cu procesul comunicarii. Se ajunge astfel la o clasificare cuprinzand urmatoarele functii:

1. Functia expresiva sau emotiva este indeplinita de emitator si consta in evidentierea starilor interne ale acestuia. O valoare emotionala foarte mare au interjectiile, unele forme verbale (modul optativ), epitetele si o suma intreaga de mijloace stilistice prin care exprimam reactile noastre sufletesti la contactul cu o realitate oarecare: superlative, repetitii, inversiuni, exclamatii, interogatii etc. Ea se manifesta mai ales prin interjectii emotionale ('vai!', 'uf!', 'of!', 'ah!', 'ura!', 'valeu!', 'aoleu!' etc.), mijloace stilistice sau propozitii exclamative, avand ca scop ilustrarea atitudinii afective a vorbitorului. In general, marcile lingvistice ale subiectivitatii emitatorului sunt si marci ale acestei functii.

Functia conativa, persuasiva sau retorica orienteaza enuntul catre destinatar (receptor), cu scopul de a obtine o reactie/ raspuns de la acesta. Forma verbala conativa prin excelenta este modul imperativ al verbelor ('vorbeste!', 'haide!', 'vino!', 'raspunde!') si vocativul substantivelor. In calitatea sa de arta a construirii discursurilor persuasive, retorica avea in vedere tocmai valorificarea potentelor conative ale comunicarii interumane. Aceasta functie se afla in relatie de reciprocitate cu functia expresiva deoarece ambele ilustreaza o stare, un sentiment, o traire, adica apeleaza la afect.

3. Functia referentiala acopera referinta mesajului, dar ea vizeaza, in conceptia lui Jakobson, si cadrul situational (contextul) in care are loc transmiterea acestuia. Ideea de a trata impreuna aceste doua aspecte pare sa se fi nascut din dorinta de a separa printr-o cenzura unica aspectele ce tin de sintaxa mesajului de tot ceea ce priveste relatia acestuia cu realitati exterioare, adica de componentele de semantica si pragmatica. Desi logica, abordarea aceasta a fost receptata de alti cercetatori drept insuficient de pertinenta, motiv pentru care Derill Hymes a propus scindarea functiei jakobsoniene in doua: una propriu-zis referentiala, axata pe subiectul comunicarii si alta contextuala sau situationala, orientata catre cadrul in care se desfasoara procesul de comunicare.

Marcile functiei referentiale: formulele de salut si de adresare care ne pot indica relatia dintre emitator si receptor, statutul acestora, diverse adverbe de loc, de timp, asa-numitele deictice.

4. Functia fatica are in vedere caracteristicile mijlocului de comunicare si controlul bunei functionari a acestuia. Nenumarate semnale fatice insotesc comunicarea interpersonala: confirmari verbale sau prin miscari ale capului, dar mai ales jocul privirilor prin care se reconfirma mereu pastrarea contactului.

In plan obiectiv, concret, functia fatica verifica functionalitatea canalului, prin intrebari de control de genul "Alo! Mai esti?" "Ma auzi?" in cazul unei convorbiri telefonice; pe messenger sunt multe alte forme de exprimare a functiei fatice: buzz, emoticonuri diverse, intrebari etc.

In plan subiectiv, functia fatica verifica atentia receptorului, gradul de intelegere a mesajului, prin intrebari ca "Intelegi?", "Ma urmaresti?" etc.

5. Functia metalingvistica verifica termenii comunicarii (codul), garantand faptul ca acele cuvinte folosite au forma si sensul corecte, astfel incat receptarea mesajului sa fie clara. Se ofera explicatii suplimentare, gesturi care sa completeze ideea, intonatia sugestiva pentru decodarea mesajului de catre receptor.

Se manifesta ori de cate ori in cadrul comunicarii apare necesitatea de a se atrage atentia asupra codului utilizat. Perifrazele explicative care precizeaza acceptiunea in care trebuie inteles un termen, gesturile sau tonul ce indica receptorului cheia in care trebuie decodificat mesajul, apartin toate sferei metalingvisticului.

6. Functia poetica e centrata pe mesaj, masoara originalitatea, unicitatea acestuia, gradul sau de expresivitate. Este foarte evidenta in stilul artistic, dar este prezenta si in stilul publicistic sau colocvial si marcile ei sunt in general figurile de stil.

Ea nu are in vedere si referinta sau fenomenul real pe care il vizeaza comunicarea. Asa se si explica alegerea de catre Jakobson a denumirii acestei functii. Se stie ca, spre deosebire de limbajul stiintific, pentru care ceea ce conteaza cu precadere este despre ce se vorbeste, limbajul poetic pune accentul pe cum se spune. Daca cel dintai privilegiaza semnificatul, cel de-al doilea privilegiaza semnificantul. In spatele cuvintelor dintr-un text stiintific se vad intelesurile pe care ele ni le dezvaluie, pe cand cuvintele unui poem sunt, in mare masura, opace, ele retinand atentia cititorului asupra aspectului lor concret, ceea ce face ca orice incercare de a le inlocui cu sinonime sa distruga poeticitatea textului.

Potrivit conceptiei lui Roman Jakobson, cele sase functii pe care el le-a definit coexista practic in orice comunicare. Diferita de la caz la caz este numai ierarhia lor de importanta, stratificarea rezultata constituind un criteriu de clasificare a evenimentelor verbale.

Tipurile comunicarii

Comunicarea verbala se face prin cuvinte, oral sau in scris;

Comunicarea nonverbala se manifesta prin accentul pe cuvinte, tonul folosit, intonatia, volumul glasului, caracteristici care sprijina intelegerea deplina a mesajului transmis;

Comunicarea paraverbala se compune din gesturi, unghiul si intensitatea privirii, atitudinea corpului, a capului, gestica mainilor, miscarea sprancenelor, a umerilor etc.

Procesul comunicarii

In functie de traseul parcurs si de completitudinea etapelor, procesul de comunicare poate imbraca urmatoarele forme:

Proces de comunicare unilaterala

Se desfasoara intr-un singur sens, de la emitent la receptor. Aceasta forma este lipsita de ultima etapa a procesului, feed-back-ul. Din anumite motive, emitentul nu considera necesara verificarea raspunsului. Printre caracteristicile comunicarii unilaterale se numara:

plasarea sub controlul exclusiv al emitentului;

desfasurarea rapida;

bazarea pe presupunerea concordantei mesajelor transmise si a celor receptate.

Procesul comunicarii unilaterale isi dovedeste eficienta in anumite situatii cand discutiile, dezbaterile si chiar simple explicatii sunt nepermise, considerate consumatoare inutile de timp.

4. Proces de comunicare bilaterala

Se desfasoara in doua sensuri: emitent-receptor si receptor-emitent. Aceasta forma a comunicarii, prezinta urmatoarele caracteristici:

iese de sub controlul exclusiv al emitentului prin interventia receptorului;

in comparatie cu procesul precedent, pare mai dezorganizat, deorece receptorii au posibilitatea interventiilor prin intrebari, sugestii, comentarii;

cere mai mult timp intrucat transmiterea si receptia se pot transforma in discutii;

semnificatia mesajului poate fi verificata si la nevoie, clarificata si redefinita.

Desi poarta dezavantajul consumului de timp, aceasta forma se dovedeste mult mai propice si eficienta in cazul comunicarii organizationale.

5. Elementele esentiale caracteristice procesului de comunicare:

• cel putin doi parteneri (emitator si receptor) intre care se stabilesc anumite relatii;

capacitatea partenerilor de a emite si de a receptiona semnale intr-un anumit cod, cunoscut de ambii parteneri, fiecare fiind, pe rand, emitator si receptor;

existenta unui mesaj;

existenta unui mijloc de transmitere a mesajului;

mesajul specific prin care emitatorul primeste de la receptor un anume raspuns cu privire la mesajul comunicat initial (feed-back);

existenta unor canale de comunicare sau a unor "drumuri" urmate de mesaje (canale formale sau informale);

prezenta unor bariere de comunicare, perturbatii ce pot interveni in procesul de comunicare (zgomote, filtre).

Cateva dintre particularitatile comunicarii:

comunicarea are rolul de a pune in legatura oamenii, in mediul in care acestia evolueaza;

orice proces de comunicare este contextualizat, el avand loc intr-un anumit spatiu psihologic, fizic, temporal, social si cultural;

in procesul de comunicare, prin continutul mesajului se urmareste realizarea scopurilor si transmiterea semnificatiilor;

procesul de comunicare are un caracter dinamic, orice comunicare are, dupa momentul initierii, o anumita evolutie, se schimba si schimba persoanele implicate in proces;

orice mesaj are un continut manifest si unul latent, uneori acesta din urma fiind mult mai semnificativ;

procesul de comunicare are o dimensiune multipla: comunicarea exteriorizata (actiunile verbale si non-verbale ce pot fi observate de catre interlocutori), metacomunicarea (ceea ce se poate intelege dincolo de cuvinte), intracomunicarea (realizata la nivelul sinelui, de catre fiecare individ in forul sau interior);

semnificatia data unui mesaj poate fi diferita atat intre partenerii actului de comunicare, cat si intre receptorii aceluiasi mesaj;

in situatii de criza procesul de comunicare are un ritm mai rapid si o sfera mai mare de cuprindere.

"Cuvantul comunicare are un sens foarte larg, el cuprinzand toate procedeele prin care un spirit poate afecta un alt spirit. Evident, aceasta include nu numai limbajul scris sau vorbit, ci si muzica, artele vizuale, teatrul, baletul si in fapt, toate comportamentele umane. In anumite cazuri, este poate de dorit a largi si mai mult definitia comunicarii pentru a include toate procedeele prin care un mecanism (spre exemplu, echipamentul automat de reperaj al unui avion si de calcul al traiectoriei acestuia) afecteaza un alt mecanism (spre exemplu, o racheta teleghidata in urmarirea acestui avion)"

(Shannon si Weaver).