Comunicarea - model global al comunicarii

Am putut constata ca, atunci cind tratam despre relatiile publice, ne ocupam de una de formele de comunicare publica. Este, poate, profitabil sa ne amintim citeva chestiuni legate de comunicare.

Editorii celebrului Handbook of Rhetorical and Communication Theory[1] recunosc lipsa de coeziune din interiorul cimpului de studiu, care antreneaza si limite ale disciplinei comunicare. Ei spun, in concluzie: "In actuala stare a cunostintelor, nu putem organiza cercetarea si teoria privind retorica si comunicarea intr-o schema unica". Este adevarat ca este la fel de greu sa spui ce nu studiaza specialistii in comunicare sau ce ginduri sau activitati umane ai exclude din cercetarea comunicarii.

Comunicare. Avem de-a face cu un termen ambiguu, utilizat pentru a evoca lucruri/situatii dintre cele mai diverse. Doua utilaje comunica (unul transmite un semnal si declanseaza la celalalt executarea unei operatii), doua vai comunica printr-un defileu, doua incaperi comunica printr-o usa, doua generatii comunica prin intermediul genelor. Urcind o treapta intr-o ierarhie imaginara a intelesurilor termenului, vom spune ca animalele comunica intre ele sau cu omul. Deja, in aceste cazuri, fata de cele din prima enumerare, se poate constata existenta semnificarii. Cind insa vorbim despre comunicarea dintre oameni, avem o activitate de creare de semnificatii, mereu noi, uneori surprinzatoare (desi niciodata in afara sistemului, adica a codului!). Apare procesul de semioza, cel definit de Peirce drept 'actiune, influenta care constituie sau implica o cooperare intre trei subiecti - de exemplu, un semn, obiectul sau si interpretantul sau - asa  incit o astfel de influenta sa nu poata fi redusa la o actiune intre perechi de subiecti'.

Desi este foarte posibil ca omul sa nu fie cea mai sociabila fiinta de pe Pamint, el nu se poate manifesta decit in relatie cu semenii sai, cu alteritatea. Or, manifestarea esential umana a relatiilor dintre indivizi este una de tip comunicational. Vedem aici imperativul categoric al relatiei de comunicare: existenta insasi a speciei umane nu poate fi conceputa fara comunicare.

Ca activitate umana, comunicarea este un proces continuu si dinamic: ea are la baza atitudini care sint intentionale si care implica ideea de schimb.

Incercind sa ne inscriem in cerintele unei necesare igiene intelectuale, vom defini conceptul de comunicare din mai multe perspective, lasind pentru mai departe doar grija de a specifica la care dintre definitii trebuie facut apel pentru intelegerea corecta a textului pe care-l construim.

Mai intii, o precizare: limba romana permite o distinctie de o valoare epistemologica imensa, aceea dintre comunicare si comunicatie. Primul dintre acesti termeni se refera la actiunea de 'a comunica', in timp ce al doilea se refera la punerea in contact a doua puncte in vederea transportarii a ceva, idealul acestei activitati fiind acela de a transmite (si, eventual, de a difuza).

Noi ne vom ocupa doar de ceea ce este stenografiat de primul termen, acela de 'comunicare' (pentru care cel mai raspindit sens este de a transmite o informatie sau de a impartasi ceva din cunostintele despre lume).

Dominique Wolton considera comunicarea drept o experienta antropologica fundamentala, aceea de a schimba/de a impartasi ceva cu cineva[2].

Conform americanului I. A. Richards, comunicarea este un aspect discret al activitatii umane. Ea are loc atunci cind o constiinta actioneaza asupra mediului inconjurator astfel incit este influentata o alta constiinta si in aceasta a doua constiinta se produce o experienta asemanatoare cu cea din prima si a carei cauza se gaseste partial in cea dintii.[3]

Lasind deoparte definitia reluata dupa Shannon in Tratatul[4] lui Umberto Eco ('trecerea unui semnal de la o sursa la un receptor, prin intermediul unui emitator si al unui canal'), aducem in discutie o alta definitie, preluata de la Oswald Ducrot si menita sa ne asigure alte puncte de ancorare: comunicarea este punerea altcuiva sub influenta simbolica, urmata de reactia aceluia (constienta sau nu).

Referat: Organizatia - caracteristici constructive si functionale Referat: Principiile managementului calitatii

O disciplina fara disciplina

Domeniul s-a unificat, cumva, totusi, pastrindu-si diversitatea de perspective de abordare (comunicare interpersonala, comunicare organizationala, interactiune sociala). Tendintele constatate in ultima vreme sint diverse, dar pot fi prinse intr-un numar relativ restrins de grupe. Mai intii, sa amintim despre cresterea interesului pentru cercetarea interpretarii si a efectelor comunicarii. Legat de aceasta, analistii media au devenit mai putin atenti la continutul mesajelor de televiziune si se concentreaza mai mult pe modul in care mesajele sint interpretate de indivizi (se utilizeaza metode etnologice). Exista incercari de a patrunde "cutia neagra" din gindire, prin modelarea structurilor mentale si a proceselor cognitive care ghideaza comportamentul comunicativ. De asemenea, studiul relatiilor personale capata mai mare amploare decit studiul relatiilor de grup. Alaturi de persuadarea in conditiile comportamentului de grup, acum sint studiate relatii precum idilele, prietenia, familia.

Asa cum se poate constata, si cum o constata si Em. Griffin[5], pluralismul abordarilor si al domeniilor de studiu este o dovada ca 'nu exista disciplina in cadrul disciplinei'.

Un posibil model global al comunicarii

Specialistii din domeniul comunicarii deplingeau prin anii '80 lipsa unei teorii unice si inglobatoare pentru tot ceea ce constituiau eforturile lor. Acum, nu mai este demult asa.

Mai intii, insa, o precizare: un model este o axiomatica, o paradigma a structurii si functionarii a ceva anume. Ambitia de a construi un model nu poate sa apara decit intr-o faza cind stiinta este matura[6], cind domeniul, conceptele, si modurile de lucru ii sint clar stabilite si cind nu ramine de facut decit un efort de sistematizare si de formalizare.

Prin anii '70, cercetatorii din comunicare stiau ca ei nu atinsesera o faza respectabila, ca, in loc de nivelul academic la care se gasesc stiintele mature, ei erau inca intr-un empirism care mentinea o multitudine de perspective de abordare si aceasta pe domenii dintre cele mai diferite. Intelesesera, totusi, cu totii, ca subiectul lor de studiu este interactiunea simbolica verbala si ca, deci, cercetarea lor este orientata spre mesaj, deci se crease o apropiere intre diversele viziuni. Tot atunci au aparut si primele modele. De fapt, in graba unificarii, au fost propuse tot felul de reprezentari pictografice ale activitatii comunicationale. Acestea aveau forme dintre cele mai diferite: forma de tabla de Monopoly, de virtej, de scheme de circuite electrice sau hidraulice (sa nu uitam ca totul se petrecea in spatiul anglo-saxon, unde comunicarea si comunicatia  sint numite cu acelasi termen, communication), forma de arbore genealogic, de cub Rubic, de scara, de roti continind alte roti. Nici unul nu a intrunit consensul general, ca paradigma a proceselor de comunicare. Pe la sfirsitul acelui deceniu, Communication Quarterly (din 1977) continea disputa dintre trei tipuri de teorii. Unele se centrau pe legi (ca fiind acoperitoare), altele pe reguli (era vorba despre reguli interpretative, ca in celelalte stiinte umaniste); in fine, altele erau centrate pe sisteme, care erau date ca deschise, astfel ca nu tineau nici de legi, nici de reguli, intrucit teoria sistemelor, care refuza sa considere o conversatie drept un act izolat, dadea sistemul comunicarii umane drept o multime de oameni, interdependenti, care coopereaza pentru a schimba mediul. Teoreticienii sistemelor se deosebesc de cei ai regulilor, de exemplu, prin aceea ca joaca rolul indivizilor si se concentreaza pe modele de relatii in interiorul sistemului, luat in intregul sau. Punctul lor de plecare se afla, totusi, incadrat in perspectiva legilor, intrucit ei vad evenimentul comunicational ca fiind mult mai mult decit suma partilor sale.

Pentru a pregati introducerea unei propuneri de model global al comunicarii, evocam mai intii alte modele, care au influentat gindirea cercetatorilor timp de generatii. Ne vom ocupa, pe scurt, de modelul Shannon-Weaver si de modelul Jakobson.