Comunicarea si eficacitatea receptorului

Obiective

Cunoasterea celui-celor carora ne adresam

Intelegerea mai multor puncte de vedere si dezvoltarea respectului pentru alte opinii decat cele personale.

Formarea deprinderii de a judeca opinia si nu pe cel care o emite.

1. Caracteristicile receptorului

In linii mari, pentru a avea loc o comunicare ideala, calitatile receptorului nu pot fi esentialmente diferite de cele ale emitatorului. O discutie placuta nu poate avea loc decat intre persoane apropiate ca mentalitate, conceptie, interes, mediu cultural etc. Aceasta nu inseamna ca nu avem ce invata de la oamenii diferiti de noi, dimpotriva, dar comunicarea ideala este cea dintre . domni, doamne, domnisoare, prieteni si iubiti. Despre batranete nu pot vorbi, cu adevarat intelegandu-se unul pe celalalt, decat doi batrani, asa cum despre necazurile pubertatii doar adolescentii se pot vaieta si intelege reciproc. De altfel, pentru o comunicare ideala nu este nevoie ca interlocutorii sa fie de acord, nici ca sa se contrazica, este nevoie sa existe acelasi interes in abordarea subiectului si cautarea unei solutii, precum si de convingerea ca amandoi folosesc aceeasi limba a inimii si a sufletului. Criticul si istoricul literar Serban Cioculescu, referindu-se la calitatile unui dialog, mentiona urmatoarele posibilitati reduse la esenta. Prima: emitatorul comunica o informatie egala cu afirmativul da, iar receptorul este de acord si spune si el da. In acest caz comunicarea s-a realizat, dar s-a redus la minimum, avand de-a face cu o comunicare inchisa. A doua situatie: Emitatorul transmite o informatie, comunica un adevar redus la un da, iar receptorul, primind-o, raspunde nu. Si acum comunicatia s-a inchis, mai departe dialogul devenind imposibil. Ramane cea de a treia sansa, cea ideala: emitatorul comunica da, receptorul raspunde da, dar, si argumenteaza acceptarea partiala si negatia partiala nuantand ce este pe placul lui si ce ar avea de adaugat. I. L. Caragiale, cu umoru-i atat de apreciat, a sesizat esenta comunicarii. Se povesteste ca in timpul unei discutii cu prietenul sau Eminescu a fost surprins de acesta ca face o afirmatie contrara celei sustinuta cu o zi inainte.

Dar ieri ai fost de acord cu mine, se zice ca ar fi spus exasperat Mihai Eminescu, acum de ce nu mai esti de acord, e vorba de aceeasi chestiune.

Ei, bravos, a raspuns Iancu Caragiale, cum am putea sta de vorba daca am avea amandoi aceleasi pareri?

- obiectivele, atitudinea si motivatia pentru primirea mesajului.

Chiar daca nu constientizeaza de fiecare data, receptorul mesajului are un scop cand intra in dialog. Fie acest scop pornit din noblete, fie doar din obisnuinta, receptorul urmareste ceva, are un scop, desi nu ar putea, poate, sa-l explice la primul semnal. Cand deschide aparatul de radio sau televizorul, cand cumpara ziarul preferat, oricat ar face-o din rutina, el doreste sa se informeze, desi uneori, chestionat, ar putea declara ca stie ce o sa auda sau ce va citi. Daca atitudinea beneficiarului unui mesaj este pozitiva, atunci va avea, in adevar, ceva de castigat, si invers: daca deschide televizorul doar pentru zgomotul de fond, nu va retine prea multe. La fel stau lucrurile si daca citeste o carte si daca viziteaza o expozitie. Aceasta vrea sa spuna ca avem nevoie de o atitudine primitoare, educationala, ca trebuie sa ne propunem un scop, iar acesta trebuie urmarit cu perseverenta. Este nevoie sa constientizam avantajele care decurg din primirea unui mesaj.

Atitudinea similara se impune si atunci cand ascultam necazul cuiva. Daca o facem doar din obligatie profesionala sau din politete, se va observa destul de usor dezinteresul nostru. Dar daca pornim de la premisa ca putem fi utili, ca mesajul odata primit ne cere implicare, iar persoana care l-a transmis este intr-o situatie speciala, spusele ei nu ne mai sunt indiferente ci se transforma intr-un veritabil s.o.s. Pentru pedagog, lucratorul social, pastor, jurnalist aceasta atitudine de continua legatura cu receptorul este obligatorie.

- diferenta de pregatire sociala, de educatie si cultura dintre emitator si receptor.

Nimic mai normal decat sa existe diferente intre emitator si receptor, indiferent dinspre ce domeniu vin aceste diferente. Daca nu ar fi diferente de nivel, circuitul valorilor nu ar functiona. Asemenea principiului vaselor comunicante, daca lichidul ar fi la acelasi nivel nu ar mai circula prin vase. Acelasi lucru se intampla si in natura: fara diferente de nivel, apa nu ar curge la vale, aerul nu s-ar primeni, nu am mai avea briza marii, adierea zefirului, nori si soare. Nici cel putin dealurile si muntii cu vai nu si-ar justifica aparitia si existenta. Diferentele culturale sau de temperament, desi initial sunt o piedica in calea comunicarii, pot fi transformate in cel mai bun liant de intelegere. Culturile care-si dovedesc receptivitatea sunt cele mai vii, in timp ce acelea care se inchid in ele, de teama sau de neputinta de a primi, risca sa dispara. Interferentele culturale, multiculturalitatea, interesul pentru cel care nu este asemenea tie intru-totul, receptivitatea, raspunsul la nevoile altuia sunt doar cateva din trasaturile care usureaza mesajul oferindu-i ratiune si eficienta.

- relatia personala cu emitatorul

Poate ca cel mai important in comunicare este evaluarea corecta a interlocutorului, stiinta cunoasterii locului pe care el il ocupa in raport cu altii, dar si cunoasterea pozitiei pe care ne situam noi in raport cu el. Ideal este ca sa avem de-a face doar cu prieteni, dar acest lucru, ca orice ideal nu poate fi atins, fiindca nu ne putem imprieteni cu toti oameni cu care am vorbit, vorbim sau urmeaza sa comunicam in viitor. Si poate nici nu ar fi bine sa avem atat de multi prieteni, caci, este lucru stiut, cine are multi prieteni nu are, in realitate, nici unul. Dar o relatie personala poate exista intre emitator si receptor. Iar pentru a fi o relatie de durata, ei trebuie sa se cunoasca. Acest lucru este valabil si cand este vorba de emitator - receptor persoane (doi oameni) dar si cand avem de-a face cu doua institutii care colaboreaza si iti transmit reciproc mesaje. Este valabil, desigur, si cand ne referim la mas-media. Ascultatorul unui post de radio, abonamentul unui post de televiziune au sentimentul ca apartin unui emitator special: prefera anumite posturi, anumite emisiuni, anumiti realizatori de emisiuni. Si chiar anumite ore de transmisiune.

O relatie personala ideala se cere si din partea emitatorului: el trebuie sa-si gandeasca destinatarul ca pe o fiinta vie, prezenta si activa. Cu nevoi si pretentii, cu drepturi si aproape fara nici o obligatie, fiindca toti dorim sa primim si sa ni se respecte cerintele, fie ele chiar neexprimate. Acest adevar este cu atat mai valabil mas-media, unde receptorul este cel mai exigent tocmai cu emitatorul preferat.

- atribute psiho-fizice

Receptorul are atribute care fac din el o individualitate. Cu cat vom sti mai bine sa-i aratam ca vedem in el o persoana, un individ, un caz special, cu atat vom reusi mai bine sa-l cunoastem, sa conlucram, sa-l ajutam si sa-l schimbam, daca acestea ne sunt obiectivele. Daca are probleme cu vederea, este de la sine inteles ca receptorul nu va sta ore in sir in fata ecranului de televizor. Daca are un defect loco-motor, nu va fi bucuros sa stam de vorba plimbandu-ne pe o alee dintr-un parc si cu atat mai mult nu-l vom invita la o ascensiune pe munte. Daca receptorul mesajului nostru a pierdut pe cineva drag din familie, nu-i vom vorbi despre fericirea caminului nostru, ocolit de ani si ani de nenorociri. Este necesar sa cunoastem in ce etapa a dezvoltarii personalitatii se afla interlocutorul nostru. Nu-i putem patrunde in suflet daca nu stim nimic despre trecutul lui, despre framantarile lui, daca nu avem rabdare sa-i ascultam oful. In masura in care credem despre noi ca meritam o atentie speciala - si meritam! - in aceeasi masura (cel putin!) trebuie sa stim ca si fiinta de langa noi se crede unica si nu are nimic mai de pret decat propria ei existenta, in care se cuprinde biografia ei si a celor dragi, prezentul si perspectivele zilei de maine.

- experienta anterioara in situatii similare

Receptorul va judeca orice mesaj raportandu-se la ce i s-a intamplat candva intr-o situatie similara. Este gresit sa se creada ca destinatarul are memorie scurta si poate fi inselat sau doar captat ori de cate ori se apeleaza la el. Preferinta pe care cineva o arata unei persoane nu este de fiecare data subiectiva, ci invers, este rezultatul unei bune comunicari care a avut loc candva. La fel stau lucrurile si cu mijloacele de comunicare in masa: receptorii isi aleg emisiunile si posturile dupa satisfactiile pe care le-au primit candva si nu datorita hazardului. Experienta anterioara il ajuta, de asemenea, pe emitator sa evite greselile. De pilda, daca a folosit candva un limbaj prea academic si nu a fost inteles, cu alt prilej va face eforturi sa se exprime simplu, pregatind alte exemple; si invers: nu te mai prezinti in fata unui auditoriu elevat cu glume auzite la emisiunile de divertisment.

- diferenta de informatii dintre emitator si receptor

Atunci cand exista diferente culturale si de informatie intre emitator si receptor - si ele exista mai tot timpul, fiind normal sa fie astfel - rolul activ trebuie sa si-l asume emitatorul. El tocmai pentru aceasta este emitator: fiindca are ceva de transmis, ofera ceva care lipseste, sau crede el ca lipseste, destinatarului. Dar pe cat este normal ca emitatorul sa aiba o bogatie de informatii si de daruri, pe atat este de gresit ca el sa si arate acest lucru receptorului. Acesta din urma nu gaseste nici o placere in a fi umilit, in a i se arata ca este mai sarac, fie aceasta saracie materiala, intelectuala sau morala. Receptorul vrea sa primeasca, dar nu este un recipient indiferent la continutul care se toarna in el. Este o fiinta vie, sensibila, suspicioasa si asteptatoare. De obicei a avut de-a face cu multi binevoitori care l-au dezamagit. Este mereu la panda, cucerirea unui receptor nu este o treaba usoara si nici la indemana oricui. Avem nevoie sa ne prezentam cu modestie, cu o reala modestie, sa nu frapam prin tinuta vestimentara, sa nu fim fariseici declarand ca suferim alaturi de altii in timp ce fata noastra radiaza de fericire. Fara a cadea in vulgar sau in banalitate, este necesara coborarea la nivelul receptorului. Acestuia, insa, ii trebuie sugerata cu discretie, concomitent, nevoia ca si el sa faca un efort de urcare, de depasire a nivelului in care se afla.

2. Caracteristicile mediului

a)     mediul politic si socio-economic

Orice comunicare trebuie sa tina seama de context. Contextul este cel care determina utilitatea informatiei, valoarea ei, sansele eficientei. Sa luam cel mai banal exemplu: unu plus unu fac doi. Fara acest adevar la indemana oricui, scolit sau nu, s-ar produce cele mai mari catastrofe, ba chiar este greu de inchipuit ca ar functiona ceva normal. Calculatoarele nu ar mai avea nici o utilitate, ceasornicele s-ar deregla, trenurile s-ar opri. Si toate celelalte. Si totusi, ce castig am avea daca intalnindu-ne cu o persoana, cunoscuta sau nu, am incepe s-o convingem ca adevarul unu si cu unu fac doi este de o importanta capitala? In cel mai bun caz receptorul ar da din cap si ne-ar parasi.

Mediul social este, la randul sau, catalizatorul comunicarii. Vorbim, in general, ceea ce intereseaza pe oameni, chestiuni la ordinea zilei: vremea, preturile, stabilitatea economica, framantarile politice, poluarea. Discutam despre copii si despre batrani, despre elevi si studenti, despre someri. Despre celibatari si orfani, despre sex si despre dragoste. Cum ar spune un filozof, suntem oameni si nimic din ce este omenesc nu ne poate lasa indiferenti. Iar omul este, inainte de orice, o individualitate prinsa intr-un context social.

Pentru un lucrator social, pentru un educator mediul social este elementul principal in care-si integreaza mesajul. Nimeni nu este dispus sa asculte informatii care nu au legatura cu interesul lui. Este in firea omului sa se intrebe la ce-i folosesc un cuvant, un obiect, o informatie, chiar un dar pentru care, evident, nu a facut nici un efort si la care poate renunta oricand.

b)     unde se afla emitatorul si unde receptorul

Nu exista, pentru individ, informatii generale utile, oricat ar fi acestea de importante. Sunt, e adevarat, cazuri in istorie, in care indivizi de exceptie au murit pentru o idee, sau chiar pentru ca nu au vrut sa rosteasca un singur cuvant in care nu au crezut. Cazul Galileo Galilei este la indemana oricui, dar nu singurul.

Pentru a putea comunica este nevoie sa renunti la convingerea ca ar fi suficient sa vorbesti, precum si la iluzia ca vorbind sau ascultand ai si patruns in sufletul celuilalt. O reala comunicare nu poate avea loc daca nu-l cunosti cu adevarat pe interlocutor. Iar a-l cunoaste inseamna a sti ceva mai mult decat cum arata si decat numele pe care-l poarta. Este necesar sa stii, daca nu totul, cel putin mediul cultural din care provine si care i-a determinat sistemul de valori. Intelegerea vietii, s-a observat, deriva in mare parte de la apartenenta de un grup. A fi om inseamna a fi conectat unei comunitati. Acest adevar este prins si in fraza Kiswahili, wa kwetu, care insemnand: "cineva care este din casa, familia si tribul meu". Tribul Dangomba din Gana, de pilda, foloseste termenul mabia "copilul mamei mele", pentru a face cunostinta cu altii, in societatea lor. Un proverb Igbo spune ca inrudirea este o forta. In Apus oamenii zic ca sangele este mai gros decat apa. La noi se zice sangele apa nu se face, cu sugestia ca tot ce tine de neam nu poate fi diminuat sau diluat. In cea mare parte a lumii, oamenii n-ar putea spune cogito ergo sum, "eu cred, de aceea exist", ci cognatus ergo sum, "eu apartin, de aceea exist". Intr-o colectivitate normal constituita, nici o soarta nenorocita nu poate veni peste cineva astfel incat acesta sa fie indepartat de comunitate sau tratat ca un strain sau ca un nimic. Cum se reflecta aceasta unitate in limba este, iata, si o problema de comunicare. "Unitatea de rasa nu poate fi, in ea insasi, decat un factor secundar si nu reclama in nici un fel o comunitate de limba, dar exista o alta unitate, infinit mai importanta, singura esentiala, cea care este constituita din legatura sociala: o vom numi etnism. Prin aceasta intelegem o unitate ce se bazeaza pe multiple legaturi religioase, de civilizatie, de aparare comuna etc., care se pot stabili chiar intre popoare si rase diferite si in lipsa oricarei legaturi politice". Acest raport se stabileste intre etnie si limba.

Referat: Organizatia - caracteristici constructive si functionale Referat: Principiile managementului calitatii

Este firesc ca orice individ sa se intrebe, de indata ce ia act de personalitatea sa, de unde vine, ce este si spre ce se indreapta. In acest caz, primele contacte sunt cu cei din jur: are parinti, frati, bunici, pe scurt, o familie. Dar si familia, la randul ei, este integrata intr-o comunitate: sat, comuna, judet, provincie, tara continent. Cele mai pregnante trasaturi sunt insa cele care tin de grupul imediat si de sistemul de legaturi directe pe care le stabileste insul, dandu-i sentimentul apartenentei. In multe societati oamenii nu se auto-percep ca izolati individualitati autonome, ci ca niste noduri interconectate in mod intim in vastele tesaturi ale rudeniei. Acelasi sange (aceeasi viata, fiindca sa nu uitam ca in viziunea semitica si de-a lungul intregii Scripturi sangele inseamna viata) mostenit de ei de la primul stramos si care curge prin venele tuturor. Indivizii sunt importanti numai pentru ca ei sunt uniti cu altii in familii, clanuri si triburi. Bunastarea lor depinde de bunastarea grupului si viata lor are semnificatie numai in masura in care este impartasita si cu ceilalti. Cele mai importante obligatii ale oamenilor, in special ale liderilor, sunt de a proteja si de a hrani aceasta viata. Sentimentul identitatii comune este prezent printre toti membrii tribului Yoruba din Nigeria. Aceasta il indreptateste pe Lowery Palmer sa scrie: Omul nu este creat pentru a fi singur. El este creat pentru a fi in relatie.

Intreaga existenta, de la nastere la moarte, este cuprinsa organic intr-o serie de asociatii, iar viata capata valoare deplina numai in aceste legaturi apropiate. Ele nu se stabilesc insa la intamplare. Aceste legaturi apropiate includ membrii familiei extinse, clanul si satul, numeroasele societati si organizatii ale comunitatii la care se adauga mosii si stramosi, precum si zeii care sunt interesati de viata de zi cu zi a omului. Nu trebuie sa tragem concluzia ca viata comunitatii ar avea drept scop izolarea si inchiderea in sine. Dimpotriva, exista o dorinta permanenta de comunicare. Din acest motiv, nevoia de baza a individului Yoruba este de a se atasa de alte fiinte omenesti, de a comunica, a cunoaste si alta lume pentru a se integra in general.

In centrul acestui sistem comunitar al vietii este conceptul legaturilor sau conexiunilor. Viata nu este perceputa ca o impartire in mai multe unitati discrete. Ea este un curs de apa fara sfarsit care curge de la parinte la copil si de la o generatie la alta. Legatura dintre parinte si copil este vazuta dincolo de la nivelul strict biologic. In primul rand, este o legatura de natura sociala si spirituala. Copiii nu primesc de la parintii lor doar trupurile. Ei preiau si personalitatile lor, identitatea lor sociala si spiritele care se transmit prin acest curs al vietii de la parinte la copil.

3. Sentimentul apartenentei

Sistemul de legatura apare in dreptul acelui grup de oameni care si-au regasit descendenta intr-un stramos comun. Ei au credinta ca prin toti curge sangele sau viata acestuia. Multi sunt convinsi ca viata este transferata de la parinte la copil. Rezultatul: genealogia paterna si clanurile - oameni care isi deriva descendenta de la acelasi stramos pe linie barbateasca. Altii atribuie viata mamei si, implicit, clanurilor si genealogiilor materne. Nici o deosebire esentiala din punct de vedere al discutiilor noastre. Ambele viziuni vad raul vietii ca fiind mai mare decat viata conceputa la nivel de individ. Sa ne imaginam o clipa ca toti oamenii pe care ii cheama Ionescu cred ca impartasesc aceeasi viata si ca ceea ce este important nu este viata fiecaruia dintre ei, ci importante sunt continuitatea si cresterea pe viitor a clanului Ionescu. In acest caz, fiecare Ionescu poate sa intrebe pe un alt Ionescu in vederea unui ajutor pe care se asteapta sa-l primeasca chiar daca cei doi Ionesti nu s-au intalnit niciodata. Pe deasupra, fiecarui Ionescu i se poate cere sa moara pentru prosperitatea comunitatii care intruchipeaza viata la nivel de Ionescu. Este chintesenta viziunii asupra colectivitatii, in care nimeni nu mai este singur si nu se reprezinta doar pe sine.

Sistemul de legaturi ia nastere intre comunitati inrudite alcatuite din stramosi, din cei vii, cei inca nenascuti - uniti prin legaturi biologice, psihologice, sociale si spirituale. Oamenii nu se pot separa de copiii lor, de nepotii si stranepotii lor, in viata sau nenascuti, ori de parintii lor, de bunici si strabunici, in viata sau decedati. Familia intreaga trebuie sa ramana mereu impreuna. Pe masura ce copiii cresc, mananca, traiesc si se joaca, muncesc impreuna cu parintii si mamele, bunicii si bunicile, nepotii si nepoatele, vecinii si prietenii. Ei au multi parinti, deoarece toti unchii si toate matusile sunt parinti. Ei au multi frati si multe surori pentru ca printre acestia se includ si verisorii care au acelasi sange. Fiecare persoana are o responsabilitate comuna in raport cu comportamentul fiecarui alt membru. Nimeni nu poate concepe o viata fericita rupta de familie.

f). schimbari previzibile ale mediului.

Emitatorul are datoria de a privi la efectele prezente si de viitor ale mesajului sau. El vorbeste nu ca sa ocupe un spatiu (fie ca este profesor, jurnalist, fie ca este un simplu calator intr-un compartiment de tren). Comunicand, individul asteapta o reactie: de aprobare, de cunoastere si recunoastere. Spera sa stabileasca o comunicare profunda si de lunga durata. O prietenie, un canal de legatura pentru o viitoare afacere, o prietenie, o legatura amoroasa. Daca lucreaza in massmedia el isi propune ca receptorul sa-i retina vocea si numele, sa-i tina minte titlul emisiunii si ora de transmisiune. Functionarul public care a dat o informatie competenta spera sa fie apreciat, avocatul care si-a facut bine meseria spera sa fie recomandat si altor prieteni sau cunoscuti de-ai clientului sau. Lucratorul social emite si primeste informatii in speranta ca va reveni in acelasi mediu si va fi primit ci incredere, ca va gasi usa casei si a inimii deschisa pentru alte proiecte. Dar oricare dintre acesti emitatori au nevoie de premonitie, de un mic dar al profetizarii: ei trebuie sa stie cum va arata ziua de maine, s-o simta, s-o gandeasca si s-o planifice. Daca suntem nemultumiti de ziua de azi, daca realitatile ei nu ne multumesc, atunci ziua de maine trebuie construita luand in calcul toate coordonatele mediului. Societatea contemporana nu mai este la dispozitia intuitiei. Ea se lasa cercetata, si-a format instrumente de studiu, iar dezvoltarea si viitorul nu mai tin de hazard decat pentru cei neinstruiti. Mesajele, atat pentru emitator cat si pentru receptor, se filtreaza, se raporteaza la statistici, se cer verificate de practica.

Recomandare

Formeaza-ti obiceiul de a  rezerva cinci minute seara pentru una din cele mai importante intalniri : intalnirea cu tine ! Sa ai la indemana o coala de hartie sau chiar un o agenda, un carnetel special in care si-ti notezi impresii. In ziua dinaintea unei activitati :

Gandeste-te la o persoana pe care o admiri si care iti inspira o incredere deosebita si pe care ti-ai dori sa-ti fie mentor sau sa i te asemeni (de la profesor la un erou dintr-o carte).

Observa felul in care vorbeste, gesturile pe care le face, felul in care este imbracat, modul in care incurajeaza oamenii si cum ii asculta. Identifica daca incurajarile lui sunt formale sau specifice, are formule generale, magice, sau vorbeste cu fiecare persoana intr-un fel anume. Descopera gestul lui de incurajare.

Noteaza ce diferente sunt intre felul in care se comporta el si felul in care te comporti tu cu oamenii. Care sunt gesturile sau expresiile pe care le-ai prelua si tu.

Foloseste primul prilej ce ti se ofera sa intalnesti o persoana necunoscuta. Elimina orice gand critic si orice tentatie de a face evaluari. Observa felul in care gandeste si vorbeste. Arata-i ca il accepti asa cum este. Fa primul pas in a te dezvalui si observa-i reactia. Cand ramai singur, constientizeaza ce gust ti-a lasat intalnirea.

Alege o intalnire "grea", care iti inspira teama.

Vizualizeaza scena. Priveste usa biroului pe care o vei deschide. Incearca sa nu privesti scena imaginara de undeva din exteriorul tau. Iti vezi hainele, iti simti corpul si chiar auzi bataile inimii. Deschide usa, inainteaza, intinde mana si saluta-l. Aminteste-ti de toate "cheile de contact".

Vizualizeaza-te in timpul discutiei. Preia atitudinea posturala in timp ce asculti cuvintele rostite de amandoi, ca si cum ar apartine unei singure persoane.

Asculta cu toata fiinta ta . Relaxeaza-te si fii procupat doar de intelegerea mesajului.

Nu pierzi nimic, dimpotriva, daca socotesti, cel putin o clipa, ca persoana de langa tine inseamna mai mult decat tine.

Accepta ideea ca valoarea ta sta in capacitatea de a te darui.

Nu accepta ideea ca nu ai ce da : poti darui un zambet, un cuvant, o mangaiere.

Cursul 5. Moduri de comunicare eficienta

Obiective

• Constientizarea importantei cuvintelor rostite.
• Atentia acordata efectelor produse.
• Convingerea ca nu comunici prin simplu fapt al vorbirii, ci doar cand se stabileste o relatie emitere-receptie, expeditor-primitor.
• Importanta ascultarii este mai mare decat grija vorbirii.

a). Comunicarea verbala

Este evident ca in viata de zi cu zi nu vom intalni aproape niciodata o singura forma de comunicare (adica nici una din subdiviziunile numite mai inainte comunicare intrapersonala, interpersonala, verbala, feedback) in stare pura, fiindca nici chiar surdo-mutii, sa zicem, nu comunica doar prin maini, ci apeleaza si la mimica. La randul lui, un reporter radio, desi transmite un meci de footbal si nu-l vede nimeni cand vorbeste, odata cu mesajul lui se aude si vocea tribunei, iar el va face totul sa ne arate ce se intampla pe stadion, in speranta ca vom si vedea. Ca sa nu mai vorbim ca aceasta comunicare, desi cu ajutorul cuvintelor, nu seamana cu discutia dintre doi oameni, si aceasta din urma tot comunicare verbala, primul neputand comunica fara ajutorul tehnicii. "Comunicarea asa cum este ea in domeniul relatiilor publice cuprinde toate aceste forme, desi in mod predominant este folosita comunicarea de masa mai curand decat schimburile comunicationale intre indivizi."

Comunicarea verbala este forma curenta de comunicare intre oameni. Comunicarea verbala se realizeaza in legatura cu fiintele apropiate: cu membrii familiei - sot, sotie, parinti, copii, cu iubita pentru cei necasatoriti. Se realizeaza cu vecinii, cu colegii de serviciu, cu oamenii intalniti intamplator pe strada, in magazine, in timpul concediului. Comunicarea verbala se realizeaza zilnic in relatiile sociale cu functionarii de la institutiile statului sau de la firmele particulare. Se recunoaste, de obicei, ca nu este nici o legatura reala intre un anumit cuvant, sunet, semn scris sau obiect si cel pe care-l semnifica in lumea noastra a experientei. Conventiile pe care oamenii le stabilesc pentru a induce semnificatii cu ajutorul anumitor cuvinte, gesturi sau obiecte sunt doar atat - conventii. Doar cateva exemple: pentru deget, atat de familiar fiecaruia dintre noi, fiecare limba are un cuvant format dintr-un numar arbitrar de sunete sau litere (semne). Al doilea exemplu tine de gest: a da din cap, miscandu-l de la stanga la dreapta, inseamna aprobare pentru anumite colectivitati si dezaprobare pentru altele.La romani, clatinarea capului pe orizontala inseamna nu, iar la bulgari inseamna da. In sfarsit, a spune cuiva care a pornit sa faca o treaba, spor la treaba sau noroc este o urare de bun simt, a spune aceleasi cuvinte unui pescar sau vanator este vai si amar de ziua lui!A spune buna ziua la un botez inseamna ceva banal, acelasi lucru fiind o impolitete la o inmormantare.

Pentru a putea comunica eficient verbal este nevoie nu doar sa vrem aceasta, sa gandim la ce urmeaza sa spunem, ci si sa putem vorbi. Capitalul vorbirii este dat de vocabularul limbii in care ne exprimam. In discutia cu un german, de exemplu, putem sa-i comunicam raportat direct la numarul cuvintelor din limba germana pe care le stim. Cu un rus aidoma. Nu conteaza cat de inteligent si sensibil suntem in asemenea situatii, ci doar ce putem exprima.

Vocabularul

Este nevoie sa ne gandim adesea la sensul cuvintelor, mai atunci cand ele nu fac parte din limbajul cotidian. O simpla deschidere a unui dictionar si citirea unui cuvant la intamplare ne-ar demonstra ca nu stim prea multe despre sensul lui. Ca sa va convingeti, faceti astfel: scrieti pe o coala de hartie 10 cuvinte si sensul lor in dreptul fiecaruia. Verificati-va, cautand sa vedeti ce spun dictionarele si vedeti astfel cat de aproape sau departe ati fost de adevar.

Ori de cate ori aveti cel mai mic dubiu in legatura cu sensul unui cuvant cautati in dictionar.(autorul acestor randuri se mandreste cu o singura performanta culturala: a tocit un dictionar!)

Nick Stanton, de la care vom prelua cateva din sfaturile care urmeaza, este de parere ca jocurile de cuvinte destinate amuzamentului sunt o metoda eficienta de a verifica vocabularul personal. Este, in adevar, o solutie la dispozitia oricui, fiindca reviste de rebus sau cu doua-trei careuri de cuvinte incrucisate se gasesc pretutindeni. Printre modalitati de a spori vocabularul se recomanda:

- Lectura intensa

In afara de lectura pentru munca sau studii, va trebui sa va straduiti sa cititi cat mai mult posibil: carti sau articole pe teme cat mai diverse; un ziar in mod regulat (este preferabil un cotidian de calitate); reviste serioase.

- Cuvantul saptamanii

Incercati sa alegeti cate un cuvant in fiecare saptamana, din cele pe care le-ati intalnit si nu ati stiut ce inseamna. Folositi-l cat mai des in scris si conversatie. Prietenii dumneavoastra vor gasi acest fapt amuzant, probabil, dar, curand va vor invidia pentru vocabularul dumneavoastra.

- Folositi dictionarele

Daca auziti pe cineva folosind un cuvant necunoscut de dumneavoastra, intrebati ce inseamna sau cautati-l in dictionar. Este bine sa folositi un dictionar serios, de tipul DEX--ului sau Dictionarul Enciclopedic.

- radacini latine sau grecesti

Multe cuvinte chiar si cele care provin din alta limba sunt formate cu radacini latine sau grecesti. Desi putina lume invata latina sau greaca, este folositor sa cunoastem cateva dintre afixele cele mai uzuale, (afixele sunt parti de cuvant care apar de obicei la inceputul sau sfarsitul cuvantului, respectiv prefixele sau sufixele). De exemplu, "auto" provine din greceste si inseamna "de unul singur", formand cuvinte de genul "automatic", "autobiografie", "autograf".

Exercitii pentru a va ajuta sa cititi rapid

Scopul exercitiilor de citire este de a va obisnui ochii sa se miste continuu si iute peste pagina, iar mintea sa se obisnuiasca sa caute intelesul ideilor citite si nu al cuvintelor singulare.

Poate ca exercitiile vi se vor parea la inceput incomode, fapt care va va face sa va concentrati mai mult asupra mecanismului exercitiului decat asupra intelesului cuvintelor.

Cu toate acestea, cu putina straduinta, actiunile incomode vor deveni automate.

Poate ca unul din aceste exercitii vi se va parea nefolositor la inceput, dar incercati sa-l faceti in mod serios inainte de a-l respinge.

Urmarirea

Urmati cuvintele de-a lungul paginii cu degetul sau cu un stilou; incercati sa pastrati o viteza constanta de-a lungul fiecarui rand.

La inceput, veti constata ca aveti tendinta de a va concentra asupra urmaririi decat asupra retinerii cuvintelor dar, cu putina practica veti incepe sa nu mai luati in seama decat citirea lor.

Apoi, mariti viteza in mod gradat, pastrand miscarea lina si regulata. Incercati apoi, sa urmariti randurile alternative, apoi cel de-al treilea, apoi cel de-al patrulea rand.

Vi se va parea caraghios, poate, sa executi acest exercitiu, dar este unul din bunele obiceiuri la care copiii sunt indemnati sa renunte. De fapt, aceasta metoda de utilizare a degetului sau a unui indicator nu este decat o copie simplificata a celor folosite in cursurile mai sofisticate de antrenare a lecturii rapide, la care se folosesc spoturi de lumina pe un film pentru a incuraja ochiul sa se miste lin, dar cu o viteza crescanda.

Mentinerea ritmului

Unul din scopurile lecturii rapide este obtinerea unui ritm constant, folosind un sunet ritmic. Poate fi realizat lovind usor pagina cu degetul sau cu creionul la sfarsitul randului, din doua in doua randuri sau chiar mai rar. Exersati pana cand veti gasi un ritm si un sunet convenabil. Apoi, in mod gradat, mariti ritmul, ca si in exercitiul anterior.

Sunetul si miscarea degetului care bate ritmul, actioneaza precum metronomul unui muzician.

Cititi totul mai repede.

Exersati sa cititi totul din ce in ce mai repede

b). Treptele ascultarii

In functie de importanta si semnificatia informatiei din mesaj, ascultarea cunoaste diferite niveluri de intensitate:

Ascultarea circumstantiala - reprezentata de discutiile superficiale. La acest gen de ascultare se participa atunci cand mesajul contine informatii obisnuite, necritice si fara relevanta. Nu necesita eforturi mari de concentrare. La asa mesaj, asa ascultare si, evident, rezultate pe masura. S-ar putea traduce si in termenii, el vorbette, el asculta, sau A se face ca vorbeste, B se face ca asculta, lui C i se pare ca discutam .

Ascultarea de facto: este caracterizata prin punerea de intrebari, solicitarea de lamuriri, dezvoltarea comunicarii interpersonale prin actiunea furnizare-primire de feedback.

Ascultarea empatica - este adoptata atunci cand emitatorul incearca sa inteleaga gandurile si sentimentele interlocutorului si isi manifesta prin ascultare empatia fata de acesta. 'Prin urmare, recomanda Stephen R. Covey, daca doriti sa va insusiti cu succes comunicarea interpersonala nu va puteti multumi numai cu o tehnica. Trebuie sa va cultivati aptitudinea unei ascultari empatice, intemeiate pe un caracter care sa inspire incredere, sa trezeasca dorinta in celalalt de a se deschide.'

Ascultarea empatica este, cu adevarat, o ascultare eficienta in comunicarea de suport si deschiderea comunicarii interpersonale.

In functie de gradul de dificultate al mesajului se intalnesc cel putin trei tipuri de ascultare:

Ascultarea de informare - in acest caz mesajul este simplu si pentru a-l percepe e necesara doar retinerea ideii principale.

Ascultarea atenta: Mesajul este complex. Pe langa ideea principala este necesara si retinerea faptelor ce sprijina ideea

Ascultarea focalizata: implica un nivel inalt de concentrare, analiza, sinteza si evaluare

c. Perturbatiile procesului de ascultare

Pentru a ne insusi, iar apoi a aplica in mod corect deprinderile de ascultare eficiente in comunicarea interpersonala este necesar sa constientizam factorii perturbatori care pot sa apara. Iata cativa dintre acesti factori si barierele pe care le genereaza:

Lipsa de interes

Aceasta cauza este cea mai importanta bariera in procesul ascultarii deoarece blocheaza vorbitorul in cursul discutiei. De asemenea, este necesar sa ne intrebam pentru ce nu este cineva dispus sa ne asculte? Printre altele, nu suntem ascultati fiindca interlocutorul prefera sa vorbeasca ( si cati nu doresc sa vorbeasca, mai ales printre noi, romanii, cu o atat de bogata literatura orala!) sau nu ascultatorul (de cele mai multe ori din vina noastra) se convinge lesne ca nu i se comunica nimic nou. In alte situatii destinatarul comunicarii noastre nu doreste sa asculte fiindca mesajul este negativ, considerand parerile ca un atac la persoana. Si cine vrea sa fie criticat, ba chiar sa suporte de buna voie observatiile, cand poate foarte bine sa plece, parasindu-ne dupa un simplu buna ziua. Sau chiar fara acest salut, ca doar e buna ziua oricum, iar pentru el s-a aratat momentan cu ghinion. Asa ca se grabeste sa se racoreasca, sa vorbeasca si sa-si dea singur nota pentru comportare. O nota nu de trecere, un nefericit cinci, o, nu, nota maxima si-o ofera cu siguranta, de buna seama singur, fiindca tot vorbind a devenit profesor .

Supraevaluarea vorbirii

Emitatorul poate supraevalua vorbitul si subevalua ascultarea. Desi cand intra intr-o sala de conferinte sau se alatura unui grup individul trage concluzia, dupa doua trei minute, ca nu se discuta ceva interesant, dupa alte doua trei minute intra in priza si vrea sa vorbeasca. Pretextand ca ar avea de pus o intrebare, ia cuvantul si vorbeste. Daca sunt lasati, unii pot vorbi chiar si o jumatate de ora. Aceasta inseamna ca, pe moment, a descoperit importanta vorbirii, ceea ce este corect, dar o supraevalueaza. In alta situatie, vorbitorul, fericit ca are in jurul lui pe cineva interesat, care pune intrebari si cere lamuriri, se lasa antrenat in discutii care nu au legatura cu subiectul, ceea ce va face ca alti ascultatori sa se simta frustrati si sa paraseasca sala. 'Persoanele cu o buna comunicare stiu sa-si supravegheze raportul vorbire-ascultare. Presedintele Abraham Lincoln, considerat ca unul dintre cei mai eficienti lideri si cu cele mai bune aptitudini de comunicare din istoria Americii spunea: Cand sunt gata sa fac un schimb de opinii cu cineva petrec o treime din timp gandindu-ma la mine si la ceea ce am de spus si doua treimi la el si la ce are de spus. Un sfat demn de urmat.

Idei preconcepute

Fiecare dintre noi este posesorul mai multor idei preconcepute decat ar fi dispus sa accepte, mai ales fiindca socoteste ca are convingeri obiective, dobandite in urma unor experiente pe care le-a inteles cum se cuvine ori in urma unor lecturi de buna calitate asupra carora a meditat indelung. Or, in acest caz, de unde oare sa avem tocmai noi idei preconcepute? Altii da, fiindca chiar demonstreaza acest fapt ori de cate ori nu sunt de acord cu noi! Daca lucrurile spuse vin in dezacord cu ceea ce asteptam sa auzim este dificil sa ascultam. Aceasta nu trebuie sa ne descurajeze, dimpotriva. Daca suntem interesati, in adevar, de comunicare, ne dam seama cu usurinta ca este mult mai important sa discutam cu cineva care ne contrazice, ne atrage atentia asupra superficialitatii ideii, asupra fisurilor din constructia noastra sau asupra combinatiilor precare ale argumentelor, in timp ce o discutie cu cineva care da din cap afirmativ si spune doar da, da, nu ne va di de nici un folos, oricata satisfactie am simti pe moment.

Egocentrismul

Eu, eu, eu si ceilalti pare a fi refrenul cel mai preferat de fiecare dintre noi. Evident, nu l-am compus noi, dar aceasta nu ne deranjeaza prea mult, nu dorim brevet de inventator. Primul om care a vrut cu adevarat si constient sa fie ca Domnia Sa a fost Cain: el a vrut si a si facut ce I-a trecut prin minte: a adus o jertfa dupa voia lui, din roadele lui, dumnezeului lui, care era chiar el . Mai tarziu, Renasterea, Romantismul, Dreapta politica au pus in centrul universului individul, considerand ca Maria Sa Eul nu are altceva de facut decat sa se uite in oglinda si sa se lase sa se dezvolte. Evident, pentru cei care n-au uitat ca omul este creat si slava este a Creatorului, viziunea minunatiei umane a fost benefica: omul este, in adevar masura lucrurilor, daca se accepta in prealabil ca el a fost creat cu putin mai prejos decat ingerii, asa cum ne asigura Scriptura. Altfel, exista riscul megalomaniei. Asadar, daca nu vrei sa ei act de locul exact pe care il ocupi sub soare si printre semeni, una din cele mai mari bariere in a asculta este preocuparea de sine a individului. Daca ne pasa mai mult de noi insine nu-i vom putea asculta pe cei din jur. Aceasta inseamna sa acceptam ca si altii au dreptate, ca nu detinem un monopol al adevarului, ca nu suntem primii si nici singurii care gandesc sau pot vorbi.

Bagajul emotional

Nu intram niciunul dintre noi intr-un loc public cu mainile goale. Metaforic vorbind, suntem toti incarcati, plini chiar de personalitatea noastra. Experientele personale anterioare, pozitive sau negative, pot influenta ascultarea. Daca n-ai trecut niciodata prin experiente emotionale puternice, vei fi nevoit probabil sa filtrezi ceea ce iti spun altii despre acele experiente. Daca esti preocupat de anumite subiecte, daca un anumit subiect te determina sa intri in defensiva sau daca iti proiectezi frecvent punctul de vedere asupra celorlalti, va fi nevoie sa-ti controlezi reactiile inainte de a deveni un ascultator adevarat. Este bine ca suntem sensibili si nu ramanem indiferenti la experientele si marturisirile semenilor nostri, dar daca vrem sa-i intelegem este si mai bine cand nu ne lasam condusi de emotii. Sunt ei suficient de emotionati daca au ajuns intr-o situatie disperata pe care o comunica, nu mai este nevoie si de bataile inimii noastre, mai necesare sunt acum gandirea lucida, detasarea, apelul la ratiune.

Tendinta spre polemica

Sunt oameni predispusi la certa. Din motive pe care nu le analizam acum, unora li se pare ca este de buna calitate comportarea certareata, polemica, indiferent de pretul care urmeaza a fi platit. De ei sau de victimele lor. Unii cred ca asa isi demonstreaza personalitatea, contrazicand socotesc ca se definesc de multime si au curaj. Ascultatorul, dandu-si seama ca nu e de acord cu ce aude nu mai asculta in continuare mesajul, ci incepe pregatirea raspunsului adoptand o atitudine defensiva sau agresiva ce altereaza ideea de comunicare.

Rezistenta la transformare

Teoretic, cei mai multi oameni socotesc ca sunt pregatiti sa primeasca sfaturi si sa se schimbe. Oricat ar fi de compromis conceptul de revolutionar, tot mai multi accepta mai degraba sa fie socotiti revolutionari si liberali, decat reactionari si conservatori. Nimeni nu e dispus sa creada despre sine ca e batran si sclerozat, incapabil de-a mai intelege ceva. Dar, in general, oamenii se opun schimbarii, tinzand sa-si pastreze un 'status quo' dupa principiul energiei minime. Exista tendinta de a adopta continutul, dar a nu perfecta schimbarea. "Oamenii pot intelege limpede argumentele prezentate, dar nu au incredere in motivatiile celor care propun schimbarea".

Limbajul vorbitorului

Intrucat comunicam cu ajutorul limbii, orice defect in folosirea cuvintelor pune sub semnul intrebarii eficienta limbajului, ca sa nu spunem mai mult: desfiinteaza comunicarea. Vocabularul este in acest caz deosebit de important, fiindca nu se poate comunica orice folosind doar cateva zeci de cuvinte din fondul principal al unei limbi. Exista, referindu-ne la vocabular, cel putin doua pericole grave:

Vorbirea simpla, rod al saraciei de cuvinte, care face imposibila comunicarea elevata, transmiterea ideilor si conceptelor.

Abuzul de neologisme, vorbirea savanta, pentru epatare si punerea in dificultate a ascultatorului. Efectul este cel cunoscut vizibil mai ales in cazul criticilor de arta: cei mai multi ei vorbesc, ei inteleg ce au vrut sa spuna. Sa speram ca ei inteleg .

De asemenea, nu trebuie pierdut din vedere ca, adesea, cuvintele folosite in comunicarea interpersonala au mai multe sensuri. Ascultatorul, in mod firesc, este tentat sa aleaga sensurile directe, cunoscute si care concorda cu sistemul lui personal de gandire. Cuvintele auzite in timpul comunicarii si care au inteles necunoscut sau neclar il indeparteaza ascultatorul de la continutul mesajului.

Viteza vorbirii

Specialisti in comunicare au calculat viteza normala cu care un om poate vorbi - ea este de 125-150 cuvinte pe minut, pe cand viteza cu care creierul poate receptiona si prelucra informatie verbala este de 480-600 cuvinte pe minut. Rezulta ca atunci cand nu ne facem intelesi vina nu este a creierului, ci . a limbii, nu pentru ca am spus prea multe cuvinte nu am fost intelesi, ci fiindca nu am spus ce trebuia, cui trebuia si cand trebuia. Pe de alta parte, sa nu ne facem iluzia ca vom fi apreciati fiindca nu facem scurta la limba si deci putem palavragi tot timpul. Nu suntem la concurenta cu crainici sportivi si chiar de-am fi nu e mare lucru daca-i intrecem: oricum vorbesc inconsistent si nu se ocupa decat de traiectoria unui balon

Atentie, nu deranjati!

In procesul comunicarii apar numeroase perturbatii, unele de natura externa, altele interne. Constientizate si unele si altele pot fi evitate sau, in cel mai rau caz, minimalizate. Perturbatii de acest gen pot fi: zgomotul, caracteristicile vocii, infatisarea, timpul limitat, stimuli vizuali colaterali, oboseala, stresul, timpul zilei. 'Studiile de specialitate au aratat ca timpul optim pentru procesul de ascultare este intre orele 8.oo - 11.oo si 15.oo - 18.oo. Acesta este intervalul ideal pentru interviuri.

Pentru vorbitorul profesionist, inconvenientele mentionate mai inainte nu pot fi surprize, el trebuie sa le cunoasca si sa ia masurile adecvate. Un reporter, de pilda, isi controleaza de mai multe ori aparatul de inregistrat, inchide usile si ferestrele, intrerupe telefoanele, scrie pe usa (sau cere gazdei sa ia masuri in acest sens) Rog, nu deranjati.