TEHNOLOGIA CreSterII CABALinelor

1. PARTICULARITATI ALE REPRODUCTIEI LA IAPA

1.1. PARTICULARITATI ALE CICLULUI SEXUAL LA IAPA

Iapa face parte din grupa femelelor poliestrice, cu 3-5 cicluri sexuale anual. La majoritatea femelelor ciclurile sexuale se manifesta primavara si toamna. Femelele cu o stare de intretinere buna si cu o alimentatie echilibrata pot sa prezinte cicluri sexuale tot timpul anului. Durata ciclului sexual este, in medie, de 21 zile, cu variatii intre 9-33 zile (fig. 14). Datorita unor particularitati ale reproductiei, la iapa este bine sa se cunoasca ciclul sexual la fiecare femela in parte (durata si intensitatea manifestarii caldurilor), mai ales in herghelii. Dupa fatare, caldurile apar la 6-9 zile si se mentin 2-9 zile. In cazul fatarii premature, ciclul sexual este intarziat si apare ca dupa o fatare normala. Dupa avortul tardiv, ciclul se reia ca dupa o fatare normala. In caz de avort precoce, caldurile apar intr-un interval mai scurt (6-21 de zile).

Proestrul. Are o durata de 4-8 zile. Modificarile organice si libidoul sunt slab manifestate. La palparea ovarului se constata la nivelul fosei de ovulatie o formatiune veziculara, elastica, fluctuanta.

Estrul. Dureaza 2-9 zile. Manifestarea clinica a caldurilor este foarte evidenta: femela urineaza des si elimina cantitati mici de urina amestecata cu mucus, departeaza si apropie ritmic buzele vulvei, cu proectarea clitorisului in afara. Femela este nervoasa, nelinistita, mai ales in apropierea armasarului. De cele mai multe ori, la vederea acestuia , ia o pozitie campata si se pregateste pentru actul sexual. Exista si femele la care caldurile se manifesta sters.

La examenul vaginal cu speculum se constata modificari organice importante: mucoasa vaginala si cervicala este puternic congestionata, acoperita cu un mucus transparent la inceputul stadiului si cenusiu-murdar catre sfarsitul ei. Gatul (colul) uterin este edematiat, usor deviat spre planseul bazinului. Orificiul cervical este dilatat, putandu-se introduce cu usurinta canula de sticla de la seringa de insamantare in timpul inocularii spermei. Pe unul din ovare se gaseste foliculul ovarian matur, fluctuant, de marimea unei nuci. Ovulatia se produce de obicei in a doua jumatate a caldurilor, cu aproximativ 24-48 de ore inainte de sfarsitul lor.Pentru descoperirea caldurilor la iepe la care libidoul este slab manifestat, in herghelii se foloseste _“armasari incercatori^”. Prin acest procedeu nu poate fi depistat momentul ovulatiei. In acest scop urmarirea evolutiei foliculului ramane singura metoda precisa pentru stabilirea dehiscentei foliculare. Modificarile de marime, forma si consistenta ale foliculului de Graaf pot fi urmarite prin exploaratie transrectala, cu rezultate bune in aceasta directie. Acest procedeu, preconizat de cercetatorul sovietic JIVOTKOV,este folosita in hergheliile in care sunt specialisti obisnuiti cu tehnica de lucru. Prin stabilirea momentului apropiat ovulatiei, femela este montata sau inaamantata artificial la timpul optim. Examenul trebuie facut cu multa grija, pentur a se evita spargerea foliculului ovarian, traumatizarea peretelui rectal, strivirea altor foliculi ovarieni.

Metestrul. Dureaza 2-8 zile. Semnele de calduri dispar si iapa se linisteste. Hiperemia organelor genitale scade, colul (gitul) uterin se inchide. In locul foliculului ovulat se formeaza corpul galben progestativ. Daca foliculul ovarian poate fi palpat la nivelul fosei de ovulatie, corpul galben progestativ nu se palpeaza deoarece se formeaza in interiorul ovarului, fara sa proemine la suprafata.

Diestrul. Dureaza 4-10 zile. Femela este linistita si consuma bine hrana. Mucoasa vaginala si floarea involta au o coloratie roz-palida. Gatu uterin este inchis si proemina in cavitatea vaginala sub forma unui con. Uterul reactioneaza slab la palpare si are o consistenta flasca, usor elastica. Ovarele sunt sensibil egale ca marime, fara formatiuni palpabile la nivelul fosei de ovulatie.

1.2. PARTICULARITATI ALE MONTEI LA IAPA

Reproductia cabalinelor la noi in tara se realizeaza aproape exclusiv prin monta, practicandu-se si in prezent doua sisteme: libera si dirijata.

Monta libera se practica in zonele de deal si munte, unde cabalinele sunt crescute in libertate pe pasune. De regula, in grupa iepelor la pasune exista si 1-2 armasari, care descopera cu usurinta iepele in calduri si le monteaza. In asemenea conditii, cand armasarul nu are mai mult de 15 - 20 de iepe in antutajul sau, procentul de fecunditate si cel de natalitate sunt foarte ridicate; ele depasesc adesea circa 90. Conditiile naturale de intretinere, pasunea buna, miscarea, soarele sunt factori care contribuie la realizarea acestor rezultate pozitive. Cu toate acestea, metoda prezinta si unele dezavantaje, ca: posibilitatea raspandirii unor boli specifice sistemului genital, in cazul cand unul din parteneri este bolnav, si epuizarea masculului, cand se solicita la prea multe monte zilnic sau intr-un interval de timp scurt.

Monta dirijata se practica in cadrul statiunilor de monta comunala si in hergheliile de stat. Armasarii, avand toate controalele sanitar veterinare efectuate sunt insotiti de catre un calaret de la depozit care este instruit in ingrijirea si alimentatia armasarului si in dirijarea montei. In herghelii exista un grajd special cu boxe, destinat adapostirii individuale a armasarilor pepinieri si o hala de monta prevazuta cu bara de incercare si cu dusumea din pamant batut sau din nisip fin. In general, desi conditiile in care se efectueaza monta dirijata sunt mult superioare, totusi rezultatele, exprimate prin procente de fertilitate si natalitate, in majoritatea cazurilor sunt cuprinse intre 50 si 60% in medie pe tara. Aceasta se datoreste in principal necunoasterii omului care intervine in acest act atat de complex si dificil al montei la cabaline. Daca la alte specii psihismul nu are un rol prea important in desfasurarea montei, la iapa acesta joaca un rol deosebit de important. Arta dirijarii montei la iapa consta in a face tot ce este posibil ca sa se imita cat mai mult monta in libertate. In primul rand, apropierea celor doi parteneri sa se faca treptat, calm, in deplina liniste si fara spectatori. Interventia omului sa fie blanda si, daca este posibil, cat mai redusa. Din acest punct de vedere, trebuie sa se stie ca iapa nu primeste masculul la prima senzatie de dorinta pe care o incearca; ea asteapta ca organele sale sa fie bine pregatite pentru conceptie; pana la acest stadiu orice tentativa a armasarului nu este acceptata. De partea sa armasarul este stimulat si perfect pregatit pentru aceasta rezistenta, asa incat cand iapa cedeaza, in sfarsit, impetuozitatile sale, fecundatia este aproape sigura. Daca in cazul statiunilor de monta armasarul pepinier se foloseste si ca incercator, in herghelii se utilizeaza anumiti armasari pentru incercarea prealabila a iepelor. Rezultatul montei depinde in buna masura de modul in care se cunoaste cum sa se foloseasca armasarul incercator si de felul in care acesta stie sa descopere iapa in calduri. Armasarul incercator incepe prin a mirosi iapa la cap, apoi de-a lungul corpului, apropiindu-se progresiv de trenul posterior. In tot acest timp, trebuie urmarite reactiile iepei. De aceea este necesar ca cel ce supravegheaza monta sa cunoasca bine semnele caldurilor, comportamentul femelei si al masculului, pentru a obtine o fecunditate ridicata. Pentru descoperirea exacta a caldurilor la iapa se recurge la asa-zisa incercare sau proba a iepelor. In acest scop este necesar sa existe o bara de incercare, care consta dintr-un perete gros de scandura de 140-150 cm latime, captusit cu panza tare sau cu piele, neted, lipsit de asperitati si fara muchii. De o parte si de alta a acestei bare se aduce armasarul incercator si iapa de incercare. Pe deasupra barei, armasarul incercator miroase si atinge usor iapa cu botul pe gat, in flanc, in zona organelor genitale externe, fara sa o sperie sau sa-I provoace reactii dureroase. In timp ce iapa care nu este in calduri reactioneaza puternic la apropierea armasarului, incercand chiar sa-l loveasca, iapa in calduri accepta apropierea armasarului si se apropie de bara de incercare. Acesta este primul semn important al caldurilor. Al doilea simptom clar al caldurilor este ridicarea si deplasarea intr-o parte a cozii. In sfarsit, al treilea simptom consta in reactia si prolabarea ritmica a clitorisului concomitent cu eliminarea de cantitati mici de urina amestecate cu scurgeri mucoase. Götze (1960) recomanda ca in diagnosticarea caldurilor sa se noteze fiecare din aceste trei simptome cu un simbol, ca, de exemplu: +, ? sau - . In cazul cand toate trei simptomele sunt clar exprimate se va nota + + +, ceea ce inseamna ca iapa este in calduri si pregatita pentru monta. Din acest punct de vedere este interesanta si practica experienta specialistilor din Germania in notarea si efectuarea montei dirijate la iapa (H. MERKT, 1970). Astfel, in sala de monta aproape de bara de incercare se fixeaza, pe un perete, o tabla pe care sunt trecute pe ordonata iepele repartizate unui armasar, iar pe abscisa zilele calendaristice din ianuarie pana in iunie. In rubricile zilnice se trec simbolurile pentru incercare, calduri, monta, diagnosticul gestatiei, fatare sau avort. In lucrarile de rutina din cadrul hergheliei se face zilnic incercarea tuturor iepelor, chiar daca s-a stabilit gestatia in stadiu precoce, pentru ca adesea poate avea loc moartea si resorbtia embrionului. Aceasta incercare se face la interval de 48 ore, insa nu mai rar deoarece caldurile de durata scurta (de doua zile) trec fara sa fie observate. In scopul realizarii unui procent ridicat de fecunditate este necesar ca monta sa se faca inaintea ovulatiei si cat mai aproape de aceasta. Se recomanda ca monta sa se efectueze fie incepand din prima zi cu repetrare din 48 in 48 de ore, pana la sfarsitul estrului, fie din a doua zi cu repetare la acelasi interval, deoarece nu se stie cat dureaza caldurile si cand se produce ovulatia. Uneori, mai ales spre sfarsitul sezonului sexual, la unele iepe cu instalarea dificila a gestatiei se practica cu succes 2 sau 3 monte consecutiv, la interval de 24 ore. Practica hergheliei de la Cislau arata in acest sens ca se pot obtine rezultate bune, gestatie urmata de fatare normala. Cele mai sigure rezultate se obtin insa cand un medic veterinar cu experienta stabileste prin examen clinic transrectal al ovarului, in timpul caldurilor, momentul ovulatiei. In cazul unei aprecieri judicioase se poate efectua o singura monta in apropierea momentului ovulatiei, cu rezultate bune. Se poate folosi astfel mult mai rational armasarul la monta. Exista si situatii cand unele iepe, in special nulipare, desi sunt in calduri, se manifesta foarte violent la apropierea armasarului in timpul incercarii, din cauza unei senzatii de frica. In asemenea situatii se recomanda ca sa fie adus armasarul in apropierea tarcului in care iapa sta libera. La nevoie, se poate amenaja si o bara de incercare. O grija deosebita trebuie sa se acorde la incercarea iepelor cu manz. Se va proteja manzul pentru a nu fi lovit fie de iapa fie de armasar, in cazul cand iapa nefiind in calduri se apara de armasar. Acelasi lucru este valabil si in cazul cand se practica examenul transrectal de catre medicul veterinar pentru stabilirea starii foliculului si cand se vor lua masuri de protectie atat pentru examinator, cat si pentru manz si iapa. In sfarsit, nu rare sunt cazurile cand unele iepe gestante manifesta estrul. In asemenea situatii, cand gestatia este incipienta si se executa monta, nu se inregistreaza avort. Daca insa gestatia este avansata, monta este urmata de avort.In caz de dubiu asupra gestatiei, se recomanda sa se repete diagnosticul de gestatie prin examen transrectal inainte ca iapa sa fie montata; in caz de gestatie monta va fi categoric interzisa. Ca regim de utilizare, armasarul adult se repartizeaza pentru 60-70 de iepe intr-un sezon sexual si la circa 150-160 de monte. Maximum de fecunditate se realizeaza cand armasarul este in varsta de 6-15 ani. Cu toate acestea, in cadrul hergheliilor unii armasari de valoare folositi cu grija si foarte rational pot depasii in activitate varsta de 20-22 de ani.

Momentul optim pentru monta. Pentru realizarea unei fecunditati si natalitati ridicate la iapa, este necesara sa se cunoasca si sa se determine momentul optim pentru monta (valabil si pentru insamantarea artificiala). Aceasta se impune mai ales pentru faptul ca durata caldurilor la iapa este foarte mare, ea variind intre 3 si 8 zile si uneori chiar mai mult. Ovulatia poate avea loc in tot acest interval, de aceea o monta efectuata la inceputul caldurilor este total ineficienta in cazul in care ovulatia are loc la sfarsitul perioadei de calduri. Pentru motivul mentionat, in herghelii se aplica sistemul montei din 48 in 48 ore, pentru ca in organele genitale femele sa existe in tot timpul estrului un numar suficient de spermatozoizi apti pentru fecundare. La baza acestui mod de lucru sta constatarea ca spermatozoizii traiesc in tractul genital circa 48 de ore, iar ovulul este apt pentru fecundare 3-5 ore de la dehiscenta. Cu toate acestea, metoda aratata nu da intotdeauna rezultate satisfacatoare, procentul de conceptie continuand sa ramana nesatisfacator. Din aceste motive unii specialisti si crescatori de cai recomanda explorarea manuala a ovarului in timpul caldurilor. Un specialist cu experienta reuseste ca prin acest examen sa aprecieze cu exactitate foarte mare stadiul de dezvoltare a foliculului ovarian si, in functie de aceasta, sa stabileasca cu suficienta precizie momentul ovulatiei. In acest mod se poate dirija si reduce la minimum necesar monta. Pentru aplicarea metodei sunt necesare trei examene ale ovarului pe zi, in tot timpul caldurilor. H. I. JIVOTKOV, care a descris si introdus in practica cresterii cailor aceasta metoda, a realizat peste 90% fecunditate la iapa. El descrie sase stadii in dezvoltarea folicului, si anume: primul stadiu se caracterizeaza printr-o usoara marime a ovarului in care se dezvolta foliculul. Forma ovarului este de bob de fasole cu extremitate ceva mai mare; in stadiul al doilea, ovarul se mareste, are consistenta moale elastica. Monta in acest stadiu realizeaza o fecunditate de 10-15%; in stadiul al treilea, ovarul se aseamana cu o para. La partea mai bombata se simte foluculul cu fluctuatie clara la interior. Monta in acest stadiu realizeaza o fecunditate de 40-50%; in stadiul al patrulea, foliculul ajunge la dezvoltarea maxima. Peretele folicular este subtiat si foarte destins din cauza presiunii lichidului din interior. Acesta este semnul dehiscentei apropiate. Ovarul capata o forma aproape sferica. O singura monta sau insamantarea iepei in acest stadiu da o fecunditate de 70-80%; stadiul al cincelea este stadiul dehiscentei foliculare. Ovarul in urma rupturii foliculare si aiesirii ovulului din fosa de ovulatie asi pierde forma sferica, este moale, flasc, dureros. Monta in primele momente dupa dehiscenta da un procent de 80-90 fecunditate; stadiul al saselea se caracterizeaza prin formarea corpului galben, care dureaza circa 10-12 ore. Ovarul este turtit lateral, redus in volum, moale-elastic si nedureros. In lipsa fecundatiei corpul galben involueaza in 7-15 zile. De la inceputul dezvoltarii foliculului si pana in momentul ovulatiei nu trec mai putin de trei zile si nici mai mult de 12 zile. Aceasta variatie se pune pe seama temperaturii mediului ambiant. Frigul temporizeaza producerea ovulatiei, in timp ce caldura o accentueaza. Fara indoiala ca in acest fenomen mai intervin, cu contributie cel putin egala, furajarea, ingrijirea, intretinerea si exploatarea.

1.3. PARTICULARITATI ALE INOCULArii materialului seminal la iApA

Doza de material seminal inoculat la iapa este de 15-20 ml in cazul materialului seminal brut si de 30-50 ml, in cazul materialului seminal diluat. In cazul utilizarii capsulelor de gelatina, care au capacitatea de 10 ml, se folosesc 3-4 bucati. Exista urmatoarele forme de conservare a materialului seminal pentru inocularea iepelor in calduri : material seminal brut, care poate fi inoculat dupa recoltare imediat sau refrigerat cateva ore; material seminal diluat si refrigerat, existand mai multe retete pentru diluarea materialului seminal de armasar; material seminal congelat, mai ales sub forma de granule si pastrat in azot lichid; aplicand aceasta metoda Knopp obtine rezultate satisfacatoare.

Locul de inoculare a materialului seminal la iapa este intrauterin, asemanator cu cel din monta. Sunt valabile observatiile facute in cazul locului de inoculare a materialului seminal la scroafa. Inocularea materialului seminal la iapa nu prezinta dificultati, sub aspectul tehnicii de lucru, dar ridica cele mai mari probleme din punct de vedere al momentului inocularii in perioada de calduri, deoarece acest moment se stabileste practic cu multa dificultate. Datorita masurilor sanitar-veterinare de profilaxie si de combatere a durinei si exantemului genital veziculos, aplicarea insamantarilor artificiale la iepe, atat pe plan mondial cat si in tara noastra, este limitata. Pentru inocularea materialului seminal la iapa exista trei metode. Indiferent de metoda, iapa in calduri trebuie bine contentionata prin aplicarea platlonjelor si chiar a iavasalei.

REFERAT: Neoplazia gastrointestinala la pisici REFERAT: Gripa aviara - lucrare de specialitate (Diagnostic, tratament si combatere)

Dupa Prof. univ. dr. I. DUMITRESCU si colab., este absolut necesar sa se ia in mod corespunzator toate masurile de protectie a muncii, pentru evitarea accidentelor, care pot apare, mai mult decat la alte specii, in timpul inocularii materialului seminal la iapa.

Introducerea de capsule gelatinoase, care se face direct, manual; aceste capsule sunt impinse intracervical cu degetul, profund, ajungand in cavitatea uterina, unde invelisul lor se dizolva. Desi inocularea prin acest procedeu este foarte comoda si simpla, totusi ea necesita o aparatura speciala pentru confectionarea capsulelor de gelatina si pentru umplerea lor cu material seminal. Folosirea unui dispozitiv de inoculare de tip suflerie (asemanator, in principiu. cu cel deja amintit), care prezinta doua tuburi care se introduc intracervical (prin unul patrunde material seminal, iar prin celalalt iese aerul). Folosirea unei seringi speciale pentru inocularea materialului seminal la iapa (care are o montura metalica, iar doza de material seminal este aspirata intr-un recipient de sticla). Pentru ultimele doua variante de inoculare este necesar un speculum vaginal special pentru iapa (fie modelul Polanski, modificat de Falcoianu si confectionat din metal, fie speculum tubular), precum si o sursa de lumina (de obicei lampa frontala asemanatoare cu cea folosita pentru vaca si oaie). Se vor respecta intocmai masurile de igiena in folosirea speculumurilor vaginale. Mentionam ca la iapa inocularea materialului seminal se poate face si cu un cateter de cauciuc sau de material plastic, atasat la un flacon prevazut cu o para de suflerie.

Indicele de fecunditate dupa prima insamantare este de 50-60 %, iar dupa 2-3 inoculari, se poate ridica la 70-80 %; elementul cel mai important il constituie inocularea in momentul optim al caldurilor, care insa, dupa cum s-a aratat, este greu de stabilit practic. Dupa Conf. univ. dr. A. SONEA se poate utiliza cu succes e c o g r a f u l.

1.4. PARTICULARITATI ALE GESTATIEI SI PARTURITIEI

LA IAPA

Ca urmare a procesului fecundatiei, in organism se instaleaza gestatia, care dureaza pana la fatare. Cabalinele prezinta, din acest punct de vedere, unele caracteristici particulare, in ceea ce priveste durata gestatiei, tipul de placenta, endocrionologia gestatiei, parturitia.

Durata gestatiei Este un caracter genetic al speciei si variaza in limite restranse, in functie de anumiti factori. In general, se stie ca la speciile unipare, din care face parte si iapa, gestatia cu gemeni este mai rara (1 - 1,5%) si mai scurta cu 7 - 8 zile decat gestatia cu un singur produs. De asemenea, exista diferente de circa 1 - 2 zile intre gestatia cu fetus mascul si femel. In cazul cand produsul este mascul s-a constatat o medie a duratei gestatiei de 341,13 0,1 zile, iar in cazul sexului femel de 337 0,96 zile, deci o diferenta in plus pentru sexul mascul de peste 4 zile. In general, asa cum s-a aratat, exista variatii in durata gestatiei de la o rasa la alta, astfel: Araba - 337 (301 - 371) zile; Trapasa - 337,0 - 341,5 zile; Lipitana - 339,4 - 340,3 zile; Furioso North - Star- 338,1 - 341,2 zile; Pur sange englez - 338 (301 - 349) zile; Hutula - 339,4 - 345,2 zile; Belgeiana 333,7 zile; Percheron 322,0 zile; Ponei 333,0 zile; iapa x asin 350,0 zile.

Se constata o durata mai mare a gestatiei la iepele batrane sau in timpul lunilor de iarna, si de asemenea, in cazul unei nutritii mai saracacioase, in timp ce o alimentatie abundenta scurteaza durata gestatiei. Tipul de placenta la iapa este difuz epitelio-corial. Ea cuprinde intreaga suprafata a mucoasei uterine, fiind caracterizata printr-o juxtapunere fina a corionului cu epiteliul uterin. Incepand cu a 40-a - a 45-a zi de gestatie apar niste formatiuni cupuliforme endometriale care contin un coagul bogat in globule rosii, leucocite si gonadotropina. In acest tip de placenta exista sase straturi (tesuturi) diferite care separa fatul de sangele matern, si anume: endoteliul vascular, corio-alantoida, seroasa ectodermica, epiteliul uterin, tesutul conjunctiv al endometrului si endoteliul vascular matern (E. S. E. Hafez, 1968).

In ceea ce priveste endocrinologia gestatiei la iapa se deosebesc patru faze bine distincte. Prima faza, cea a corpului galben adevarat, incepe odata cu fecundatia si dureaza pana in a 40-a - 42-a zi. In aceasta perioada singura sursa de progesteron necesar mentinerii gestatiei este corpul galben format initial. A doua faza, intre a 42-a si a 150-a zi, este specifica solipedelor. S-ar parea ca activitatea corpului galben initial format este insuficienta pentru mentinerea sarcinei in continuare. De aceea, natura intervine cu o compensare: uterul produce gonadotropina serica si aceasta, la randul ei, determina cresterea si maturarea de noi foliculi insotiti chiar de calduri. Unii din acesti foliculi ovuleaza, iar altii sufera un proces de luteinizare, aparand in locul lor corpi galbeni accesorii care produc cantitati sporite de progesteron, in timp ce corpul galben initial regreseaza. In oviduct se gasesc in aceasta perioada una sau mai multe ovule. In faza a treia, gonadotropina serica dispare complet din circuitul sanguin si corpii galbeni involueaza. Aceasta faza dureaza intre a 150 -a si a 200-a zi. In sfarsit, faza a patra, intre a 200-a zi si parturitie, se caracterizeaza printr-o activitate intensa a placentei, care suplineste in totalitate activitatea corpilor galbeni ovarieni. Ovariectomia incepand cu a 200-a zi de gestatie nu mai este urmata de avort. Nivelul estrogenilor urinari, care apar la circa 50 de zile de gestatie, creste mult, realizand un varf cu platou intre a 190 -a si a 250-a zi, pentru ca sa scada si sa dispara dupa fatare. Un fenomen, de asemenea particular speciei cabaline este cresterea exagerata in timpul vietii intrauterine a ovarului fetusului, depasind la un moment dat dimensiunile gonadei materne.

Parturitia la iapa, decurge mult mai usor decat la vaca, datorita conformatiei bazinului si axului sau, care se aseamana cu o linie curbata avand convexitatea indreptata dorsal (la vaca are aspectul unei linii frante). Stadiul de deschidere a gatului uterin variaza intre 24-48 ore, timp in care iapa manifesta o stare de neliniste, se culca si se scoala frecvent, transpira in regiunea flancului si grebanului, defeca si urineaza des.

Stadiul de expulzare a manzului este scurt si variaza intre 5-30 minute. Pe masura ce gatul uterin se dilata, se angajeaza punga alantoidiana secondata de punga amniotica inn care se afla fatul. In urma contractiilor uterine si a “presei abdominale”, fatul se angajeaza in conductul pelvin pe care il strabate cu usurinta si este eliminat in mediul extern. De multe ori punga amniotica nu se rupe si fatul se poate axfisia daca nu se intervine urgent pentru spargerea amniosului si scoaterea manzului (“fatarea in sac”).

Eliminarea anexelor fetale incepe la cateva minute dupa expulzarea fatului si se desfasoara destul de repede (intre 10-30 minute), datorita tipului de placenta (epitelio-coriala), fapt pentru care retentia anexelor fetale se intalneste foarte rar.

2. TEHNOLOGIA AMELIORARII LA CABALINE

2.1. Ameliorarea genetica a raselor

de cabaline din tara noastra

In manualul universitar 'ZOOTEHNIE GENERALA SI SPECIALA' in subcapitolul 'Ameliorarea cabalinelor', prof. univ. dr. R. Morar mentioneaza ca agricultura romaneasca are nevoie de un cal cu o mare capacitate de efort, perfectionat, cu o dezvoltare corporala optima, precoce si cu o buna capacitate de transmitere a acestor insusiri la descendenti.

Pentru agrement si sport se va perfectiona calul de sport in directia cresterii taliei, vitezei si rezistentei. Pentru realizarea acestui deziderat, munca de ameliorare a materialului cabalin din tara noastra va fi dusa in doua directii: se va ameliora materialul din herghelii, adica rasele perfectionate, iar de aici, prin furnizarea materialului biologic de reproductie, se vor ameliora caii de tractiune din diferite zone ale tarii. In hergheliile de stat se va urmari ridicarea potentialului genetic si productiv al efectivului, pentru rolul lui de ameliorator al cailor locali, dar si pentru valorificarea la export. In diferitele zone din tara noastra se vor creste tipuri diferite de cai. Astfel, la campie se va uniformiza un cal intermediar cu o masa corporala de 500 -600 kg, cu o buna dezvoltare corporala, rezistent si rapid. In zona de deal se va forma un cal mai putin masiv, de tip ,ezomorf, cu o masa corporala de 450 - 550 kg, bine adaptat terenurilor accidentate, rezistent la effort, cu o viteza buna de deplasare si putin pretentios la furajare. In zona de munte se va forma un cal brevimorf (talia 140 - 150 cm), avand masa corporala de 400 - 450 kg, temperamentul linistit, constitutia robusta, 'caracter' bun, rezistent, folosit la calarie, tractiune si portsamar, dar nepretentios la hrana. Ca si la celelalte specii, pe langa hranire si ingrijire, un rol deosebit va fi acordat selectiei si potrivirii perechilor.

2.2. PRINCIPALELE CRITERII PENTRU EVALUAREA

PERFORMANTELOR ZOOTEHNICE LA ARMASARI

Prof. univ. dr. R. Morar afirma ca in vederea selectiei, animalele vor fi supuse unui examen minutios sanitar-veterinar pentru depistarea durinei, anemiei infectioase, morvei, unor afectiuni cronice si tari ca: emfizem pulmonar, exostoze (spavan, 'scoici' etc.).

SELECTIA cailor se face pe baza criteriilor genotipice si fenotipice, fiind supusi unor aprecieri complexe; aplicarea la aceasta specie se face diferit: astfel, criteriile fenotipice (dezvoltarea corporala, conformatia si constitutia, capacitatea energetica sau performantele productive) au o pondere mai mare decat la taurine, datorita heritabilitatii (h²) mari a acestor insusiri si, in special, a diferitelor raporturi mecanice care determina capacitatea de efort a cabalinelor.

Armasarii de reproductie vor fi verificati din punct de vedere al comportamentului sexual, a calitatii si cantitatii materialului seminal si vor fi inlaturati de la reproductie armasarii criptorhizi si monorhizi.

Criteriile fenotipice folosite in aprecierea cailor de reproductie sunt: dezvoltarea si conformatia corporala, constitutia, capacitatea energetica sau performantele productive.

Dezvoltarea corporala se apreciaza pe baza masei corporale si a principalelor masuratori corporale in anumite perioade date, in functie de rasa, sex, varsta. Conformatia se apreciaza prin metoda punctelor prin examinarea animalului in statiune si in mers. Fiind un criteriu foarte important, se elimina de la reproductie animalele cu defecte mari de aplomb, cele cu constitutie debila sau grosolana (cap 'conic', spinare si sale de magar sau 'de crap') etc.

Capacitatea energetica sau performantele productive reprezinta criteriul fenotipic cel mai important. Se stabilesc prin probele de calificare pe hipodromul de stat si constituie cel mai important criteriu de selectie la cabaline. In functie de specializarea rasei, se apreciaza rezultatele de pe hipodrom (rasele de galop si de trap) fata de celelalte rase. Produsii sunt adusi la varsta de 1,5 ani, dar inaintea supunerii la probele de calificare, animalele sunt supuse dresajului si antrenamentului (timp de 7 - 8 luni, in vederea dezvoltarii aparatului locomotor), antrenament efectuat pe baza unor norme fundamentate stiintific.

In monografia 'ZOOTEHNIE SPECIALA' elaborata de prof. univ. dr. R. Morar si asist. univ. Dana Pusta se arata ca d r e s a j u l reprezinta prima parte a pregatirii calului pentru folosirea la tractiune sau la calarie. Dresajul urmareste eliminarea reflexelor negative si crearea unor reflexe pozitive, adica supunerea animalului vointei omului, in vederea efectuarii unui efort. Durata dresajului este de 90 de zile si se face dupa o anumita tehnica care se bazeaza pe urmatoarele principii: repetitie, ritmicitate, continuitate si progresivitate.

Tabelul nr. 12

Schema dresajului cailor tineri in herghelii

Imediat dupa terminarea dresajului se efectueazaantrenamentul, care urmareste dezvoltarea aparatului locomotor si a celorlalte aparate, in vederea maririi capacitatii de efort. Pentru calul de trap, antrenamentul dureaza 90 de zile; pentru animalele folosite la tractiune, antrenamentul incepe la 2 - 3 ani si dureaza 3 - 4 luni. La inceput animalele sunt supuse la eforturi usoare (greutati mici, distante scurte etc.); odata cu dezvoltarea musculaturii, se intensifica si efortul. Dupa 1 -2 luni, efortul se intensifica trepata, in masura in care animalele nu dau semne de oboseala. Caii de galop sunt antrenati de la 18 luni, timp de 7 - 8 luni, in asa fel incat la varsta de 2 ani se organizeaza primele curse (pe distante de 700 - 800 m), pentru verificarea pregatirii lor. Caii de trap se antreneza la sulky, iar la varsta de doi ani sunt prezentati la probele de verificare cu public.

Tabelul nr. 13

Programul antrenamentului de viteza

Prof. univ. dr. R. Morar mentioneaza ca dupa energia disponibila, organismul animal cheltuieste 30-35% pentru lucru mecanic util, iar restul se cheltuieste pentru autodeplasare si pentru desfasurarea celorlalte functii interne.

Caii usori cheltuiesc mai putina energie pentru autodeplasare si consuma mai multa energie pentru lucru mecanic util, comparativ cu caii grei.

Capacitatea de efort a unui cal depinde de o serie de factori intrinseci (talie, masa corporala, varsta, conformatie, starea de intretinere, temperament) si de factori extrinseci ca: starea vremii, temperatura, umiditate, masa deplasata, calitatea harnasamentelor, rezistenta la tractiune, starea terenului, inhamarea si potrivirea cailor la atelaj, ritmul de efort etc.

Pentru agricultura sunt preferate, astazi, tipurile intermediare de cai, apte pentru diferite activitati. Efortul cailor poate fi apreciat stiintific, in scopul stabilirii regimului de hranire in raport cu cerintele organismului pentru ca ei sa poata efectua efortul respectiv.

Efortul se poate calcula dupa formula:

T = E x S

in care:

T = travaliul exprimat in kg / m;

E = forta de tractiune care se exprima in kg / forta necesara pentru miscarea greutatii vehiculului;

S = lungimea drumului parcurs, in m.

Forta de tractiune se poate determina cu dinamometrul, care se interpune intre sleauri si crucioiul vehiculului sau masinii agricole.

Puterea de tractiune normala este egala cu 13-15% din masa corporala a animalului, daca efortul este pe un teren orizontal. Astfel, un cal de 600 kg are o forta de tractiune normala de 70-75 kg; el poate duce usor un vehicol cu o greutate de 1.000 kg, in functie de calitatea drumului si a vehiculului. In anumite momente ale efortului, forta de tractiune poate creste la 40-50% din greutatea (masa) corporala sau chiar mai mult. Cu o astfel de forta este pornit vehiculul incarcat pe drum desfundat sau in panta. Cand tractiunea este la deal, se mai adauga forta necesara pentru mentinerea si avansarea carutei si a corpului, spre a nu fi trase inapoi, comparativ cu forta necesara pentru tractarea carutei pe drum drept. Forta de tractiune si efortul efectuat sunt influentate de starea vehiculului, a hamurilor, de calitatea drumului si directia lor (panta, ses); de asemenea, aceasta forta este influentata si de corectitudinea exteriorului animalului. Efortul cailor se clasifica in: usor, mijlociu, greu si foarte greu, in functie de numarul de kg / m executati intr-o zi de catre animalul respectiv. Se considera tractiune usoara intre 700.000 - 1.500.000 kg/m; tractiune mijlocie intre 1.500.000 - 2.100.000 kg/m; tractiune grea intre 2.100.000 - 3.000.000 kg/m, tractiune foarte grea, peste 3.000.000 kg/m.

In cadrul diferitelor lucrari agricole se pot face calcule pentru calificarea efortului, tinand seama de caracteristicile acestor lucrari. La caii Pur sange de galop verificarea aptitudinilor are loc la varsta de 2 si 3 ani, cursele fiind publice si pe distante diferite. La doi ani distanta este de 700 - 800 m, cu o greutate purtata de 55 kg. Se examineaza desfasurarea antrenamentelor si obisnuirea animalului cu publicul. In continuare, animalele sunt pregatite pentru curse tot mai grele, fiind triati caii cei mai buni, care la trei ani se vor prezenta la 'Derby' (2.400 m), cu scopul stabilirii celui mai bun exemplar al generatiei si se ierarhizeaza intregul efectiv. In afara probei de 3 ani, se organizeaza si alte probe pe distante mai lungi, pentru stabilirea celor mai iuti cai ('feyeri') si a celor mai buni fondisti numiti 'stayeri'.

Rasele de trap se supun probelor de calificare la 2,3 si 4 ani. Aprecierea se face pe baza timpului realizat pe distanta de 1 km. Derbiul are loc la varsta de 4 ani. Cursele efectuate pana la 4 ani au ca scop formarea mersului la trap, tractionand 'sulky'. In urma derbiului cele mai bune exemplare (armasari si iepe) vor fi repartizate in herghelii, apoi ceilalti armasari vor fi distribuiti in 'depozite de armasari', iar femelele in diferite ferme.

Pentru caii din celelalte rase perfectionate, probele de calificare se stabilesc la varsta de 4-5 ani si se organizeaza in fiecare herghelie; probele vor fi specifice pentru fiecare rasa. Astfel, rasa Hutula va fi supusa la tractiune si portsamar, rasa Ardeneza la tractiune (10-20 km), iar celelalte rase la probe de calarie si tractiune, adica pe langa viteza se va aprecia puterea de tractiune si rezistenta.

Tabelul nr. 14

Performantele realizate de produsii unor herghelii din tara

(dupa Moldoveanu si colab.)

Inainte si dupa probe se determina principalii indici fiziologici si timpul de revenire la normal. Exemplarele neclasate se folosesc la tractiune sau se vand.

Criteriile genotipice ale selectiei vizeaza: originea, valoarea descendentilor si rudele colaterale.

Aprecierea dupa origine. Acest criteriu are o mare importanta la cabaline, deoarece insusirile care conditioneaza viteza (conformatia corporala, dezvoltarea aparatului locomotor si altele) au heritabilitate mare. Primele registre genealogice au fost intocmite la cabaline (Pur sange englez).

Aprecierea dupa descendenti. Reprezinta criteriul decisiv pe baza caruia se confirma valoarea unui reproducator. Armasarii tineri 'candidati pepinieri' sunt folositi la monta ta inceput in herghelii pe un numar limitat de iepe si pe baza primilor 15-20 descendenti se stabileste valoarea lor. Vor fi declarati 'pepinieri' daca transmit insusiri valoroase sau sunt inlaturati daca produc descendenti fara valoare. La iepe, aceasta apreciere se face pe baza primilor doi produsi obtinuti. Pentru a evita aprecierile eronate, descendentii vor fi crescuti in conditii corespunzatoare, aproape identice, care permit exteriorizarea integrala a calitatilor mostenite.

Aprecierea dupa rude colaterale. Cand numarul rudelor colaterale (surori, semisurori, frati etc.) este numeros, ofera o siguranta mai mare asupra valorii individului analizat.

2.3. AMELIORAREA IN RASA CURATA

Aceasta metoda consta in izolarea reproductiva a unei populatii (rasa, varietate, linie, etc.). In acest fel s-au pastrat de-a lungul anilor si s-au imbunatatit insusirile valoroase ale raselor Araba, Pur sange englez, Trapas etc., care au fost continuu supuse unei selectii severe dupa performantele proprii si s-a facut ameliorarea pe baza de linii si familii, precum si cresterea dirijata a tineretului.

Hergheliile sunt ferme de elita cu efective care variaza intre 50-100 de iepe si 5-10 armasari. Originea tuturor animalelor este inscrisa in Registrul genealogic de herghelie. Armasarii sunt selectionati dupa performantele proprii si descendenta. In activitatea hergheliei se utilizeaza urmatoarea metoda de lucru: armasarii pepinieri primesc un nume, toti fiii si fiicele armasarului primesc numele lui si un numar matricol care indica al catelea produs nascut este in herghelie in anul respectiv. Deci, fiecare herghelie este formata dintr-un numar de familii de semisurori care poarta acelasi nume; fiecare armasar este inlocuit prin unul din fii lui (selectie intre fiii armasarului, selectie intrafamiliala pe baza performantelor proprii si descendenti), care primeste numele tatalui si un numar de 'armasar pepinier' in continuarea tatalui. Iepele dintr-o linie (cu acelasi nume) se imperecheaza cu armasari din alta linie, pentru evitarea consangvinizarii. Liniile de sange sunt, de fapt, concretizarea metodei de selectie intrafamiliala a masculilor. Pentru consolidarea liniilor formate, se practica incrucisari intre ele. Astfel, la rasa Araba se practica incrucisari intre El Sbaa x Nedjari, la rasa Hutul intre Gurgul x Pietrosu.

2.4. AMELIORAREA PRIN INCRUCISARE

Metoda de ameliorare prin incrucisare s-a folosit in mod deosebit pentru ameliorarea cailor locali. S-au utilizat toate tipurile de incrucisari: incrucisarea de transformare (absorbtie); incrucisarea pentru formarea de rase noi; incrucisarea de infuzie; incrucisarea industriala.

Incrucisarea de absorbtie (de transformare). Consta in incrucisarea raselor locale cu rasele perfectionate pana la a 4-a, a 5-a generatie, contribuie la formarea de tipuri noi, chiar rase noi, apropiate prin insusirile lor cu rasa amelioratoare. Astfel, calul ameliorat de Banat este foarte apropiat, prin insusirile lui, de calul Nonius folosit la incrucisari de absorbtie in aceasta regiune, iar calul ameliorat de Fagaras se transforma cu Lipitanul in continuare.

Incrucisarea pentru formarea de rase noi. S-a folosit la S.Z.E. Bontida si la S.Z.E. Rusetu, pentru formarea Semigreului romanesc necesar agriculturii, prin incrucisarea iepelor de rasa Trapas, Furioso North-Star si Lipitana cu armasari Ardenezi.

Incrucisarea de infuzie. S-a practicat mult in trecut si se practica si astazi in cresterea cailor. Astfel, pentru mentinerea temperamentului vioi la calul Nonius si imbunatatirea mersului s-a facut in trecut infuzie cu Pur sange englez si cu Arabul.

Incrucisarea industriala de prima generatie. Se practica in special intre iepe din rase ameliorate cu armasari Ardenezi, produsii obtinuti avand o capacitate de tractiune ridicata.

Intrebari de verificare

1. Caracterizati principalele rase si populatii de cabaline crescute in zona dvs. de activitate.

2. Prezentati aspectele tehnice privind activitatea de reproductie a cabalinelor.

3. Care sunt principalele aspecte tehnice privind cresterea tineretului cabalin?

4. Prezentati normele referitoare la hranirea si ingrijirea iepelor de reproductie

5. Prezentati normele referitoare la hranirea si ingrijirea armasarilor de reproductie

6. Prezentati normele referitoare la hranirea si ingrijirea cailor de munca.

Care sunt directiile si obiectivele ameliorarii cabalinelor?

8. Prezentati principalele sisteme (metode) de ameliorare folosite la cabaline.