Ierarhizarea comportamentului animal in timpul pasunatului - comportamentul animal la diferite scari de analiza

Intelegerea aspectului temporal si spatial al pasunatului intr-un mediu inconjurator complex este determinant pentru optimizarea productiei animale. Fiecare situatie reprezinta un mediu unic in care animalul trebuie sa-si gaseasca alimentatia, sa mentina balanta sa termica, sa se integreze social la nivelul turmei spre a se mentine el insusi, cat si specia.

Sursa de hrana este repartizata larg in parcela, nefiind concentrata doar in anumite puncte. Animalele, accesand resursele furajere de la diferite niveluri de organizare ecologica, se confrunta cu o serie de probleme care se pun la scari diferite de timp si spatiu.

Pentru a rezolva aceste probleme animalul va trebui sa ia o serie de decizii, fiecare dintre acestea avand o implicare la o scara de timp si spatiu diferita.

Obiectivele acestui subcapitol sunt legate de posibilitatea de a ne forma o idee cat mai precisa privind mecanismele comportamentale ale animalelor in timpul pasunatului (de la nivelul larg peisager pana la cel fin, de planta), identificarea diferitelor niveluri ierarhice, descoperirea si intelegerea mecanismelor si functiilor care conduc un animal spre luarea unei decizii. Intelegerea si cunoasterea acestor mecanisme va conduce la practicarea unei gestiuni adaptate pentru un tip de vegetatie sau altul.

1.Comportamentul animal la diferite scari de analiza

Dupa Laca si Ortega (1995), resursele furajere ale ierbivorelor sunt repartizate la diferite niveluri ierarhice si anume: sistemul regional, peisajul (ecosistemul), comunitatea vegetala, „patchul”, palcul (o mica zona omogena), statiunea alimentara, si cel mai fin nivel planta. Limitele intre doua subunitati in interiorul fiecarui nivel ierarhic trebuie sa fie definite prin perceptia animalelor cat si prin raspunsul la pasunat al comunitatii vegetale.

Definirea comunitatilor vegetale prin compozitia lor floristica nu coincide cu punctul de vedere al animalului si cu perceptia sa de heterogenitate.

Animalul percepe grupari relativ importante de populatii de plante care sunt in legatura cu natura solului, imbinate in functie de parametri geomorfologici pentru a forma sisteme peisagere (habitate). Sistemele regionale sunt alcatuite prin imbinarea si asamblarea la scara larga a peisajelor.

Un postulat de baza al teoriei ierarhizarii comportamentului animal spune ca parametrii functionali, frecventa si ritmul activitatilor sunt intotdeauna cele mai importante pentru a delimita nivelurile ierarhice. Scarile in ecologia ierarhizarii sunt definite identificand astfel frecventa si ritmul proceselor pertinente cum ar fii: numarul de muscaturi/zi, decizia de a conserva o parte a plantei sau alta, parasirea statiunii alimentare de cateva sute de ori pe zi, traversarea a zeci de comunitatii vegetale.

Modelul reprezentarii ierarhice a selectiei alimentare de la nivelul de habitat pana la cel de planta a fost realizat de catre Stuth (1991), si preluat de Roguet (1998). Reprezentarea ierarhica a selectiei alimentare la diferite scari de analiza da la nivelul de habitat pana la nivelul de tufa este prezentat in figura 12.9.

Acest model ierarhic se bazeaza pe faptul ca animalul primeste informatii din mediul sau inconjurator dar in mod egal si despre starea lui interna.

In timpul procesului de pasunat deciziile sunt luate printr-un schimb de informatii intre diferitele scari ierarhice. Astfel capacitatea de a aprecia mai multe „patch”-uri ori statiuni alimentare este diminuata intrucat animalul obtine informatii cel mai mult prin gust si miros.

Figura 12.9.Reprezentarea ierarhica a selectiei alimentare

(Roguet, 1998).

In cele ce urmeaza vom incerca sa intelegem cheile selectivitatii animale intr-un mediu heterogen, cu atat mai important cu cat oferta alimentara este mai consistenta. Mecanismele decizionale ale selectivitatii nu sunt aceleasi la diferite scari spatiale astfel:

- la nivel de statiune alimentara, culoarea si gustul sunt cele mai importante;

- la nivel de parcela cele mai importante sunt inaltimea si mirosul;

- la nivelurile superioare cele mai importante mecanisme sunt cele vizuale cat si accesibilitatea.

De asemenea miscarile nu sunt decise la aceeasi scara de timp chiar la nivelul aceleiasi unitati animale si anume:

- schimbarea zonei de muscatura se face prin miscarea corpului si dureaza mai putin de o secunda;

- schimbarea statiunii alimentare mobilizeaza animalul si dureaza 10-100 secunde;

- schimbarea „sitului” se face la nivel de cireada si decizia este luata la nivel de 30 min – 3 ore.

2.Alegerea spatiala la scara larga

Nivelul larg de ierarhizare al comportamentului animal cuprinde urmatoarele graduari: nivelul habitat (peisager), nivelul de comunitate vegetala si „patch”.

2.1.Nivelul de habitat (peisaj)

In nivelul de crestere al animalelor acest nivel poate sa fie asimilat celui de mare parcela caracterizat prin limitari fizice: garduri, o anumita distribuire a comunitatilor vegetale, grad diferit de accesibilitate la nivel de planta; distributie caracteristica a punctelor de atractie pentru animale (puncte de apa, zone de umbra etc.).

Animalul incepe prin intelegerea naturii mediului inconjurator, prin a localiza limitele acestuia (drumurile de acces si de fuga in caz de pericol), identificarea comunitatilor vegetale, organizarea comunitatilor cat si rezonabilitatea speciilor cautate. Astfel dupa ce animalele au experienta mediului inconjurator (ameliorarea perceptiei obstacolelor), vor avea capacitatea de a optimiza strategia de pasunat cu cea de supravietuire.

Daca animalul este introdus pentru prima data intr-un mediu nou va incepe prin a determina limitele acestuia, iar dupa ce va avea o experienta suficienta va cauta elementul vital pentru el: APA.

In ecosistemele naturale punctele de apa sunt elemente esentiale, in jurul lor erbivorele salbatice organizeaza strategia de pasunat in cautare de resurse furajere importante din punct de vedere energetic, aflate in apropierea punctelor de apa.

Erbivorele mari au un comportament centrat pe sursa de apa. In gestiunea unei parcele sursa de apa este importanta in determinarea comportamentului spatial al animalelor. Astfel, daca sursa de apa este amplasata corect vom putea influenta animalele sa frecventeze si pasuneze zonele care in mod normal sunt abandonate datorita slabului interes furajer pe care il exercita.

Se considera ca zona optima de pasunat se gaseste pe o raza de 800 m in jurul sursei de apa, distanta de 1,6 km este maxima pentru bovine si ovine, in ideea echilibrarii nevoilor lor de apa si hrana.

Elementele topografice, (panta, roca, concentratia zonelor de arbusti), limiteaza accesul spre zone cu un bun potential furajer, limiteaza miscarile animalelor chiar daca sursa de apa este la o distanta apreciabila.

Animalele prefera urmele (cararile), existente decat sa penetreze zonele cu arbusti sau sa traverseze terenurile dificile. S-a dovedit ca animalele atunci cand pasuneaza suprafetele in panta vor urmari curbele de nivel si nu vor ataca panta in linie dreapta.

Rolul experientei se observa in utilizarea superioara a unei parcele atunci cand sunt amestecate animale experimentate cu animale mai putin experimentate.

Ierarhia nevoilor fiziologice

Studiile privind comportamentul animalelor au permis stabilirea unei ierarhii a nevoilor fiziologice ce influenteaza activitatile animalelor (ca de exemplu deplasarea intr-o parcela). Aceasta ierarhie ne permite sa determinam probabilitatea ca o zona sa fie vizitata de catre animale.

Nevoia cea mai importanta pentru un animal este reglarea balantei hidrice dupa declansarea setei, urmatoarea nevoie este regularizarea termica si mentinerea homeotermiei. Cea dea treia cerinta in ordinea importantei este mentinerea balantei energetice si satisfacerea foamei, se mai pot enumera dintre nevoi asigurarea securitatii prin supravegherea activitatii pradatorilor, somnul, cat si altele care permit sa-si minimalizeze pierderile energetice.

Aceasta ierarhizare a cerintelor fiziologice permite explicarea comportamentului animal. Satisfacerea primelor doua cerinte primare conduce animalul sa demareze procesul de pasunat. Cea mai mare parte a rumegatoarelor dupa satisfacerea foamei merg spre locurile de repaus pentru rumegare. Animalul va cauta pe parcursul unei zile sa-si organizeze pasunatul in functie de satisfacerea foamei, cerintelor de apa si reglarea termica.

Aceasta poate explica de ce in plina vara vom putea vedea ca un animal va inceta sa manance intr-o zona foarte buna pentru a merge intr-o zona de calitate mai putin buna dar care este situata langa un arbore ori un arbust.

Distributia temporala a activitatilor de pasunat

Consecinta ierarhizarii nevoilor fiziologice in timpul executari pasunatului este importanta.

De exemplu durata pasunatului se va diminua odata cu scaderea digestibilitatii furajului sau odata cu cresterea timpului cat alimentele raman in rumen (senzatia de satietate). Atunci cand temperatura zilnica este relativ blanda, peste 50 % din activitatile de pasunat se desfasoara in timpul zilei. Odata cu modificarea temperaturilor (pe timpul veri) pasunatul va fii limitat pe timpul orelor foarte calde axandu-se pa pasunatul in orele diminetii si dupa masa spre seara.

2.2.Nivelul de comunitate vegetala si „patch”

Ce este „patchul” ?.

Structura ecosistemului de pajiste este ierarhica, dinamismul interactiunii factorilor abiotici si al acestora cu biocenoza se desfasoara la cele mai diferite scari spatio- temporale (Botnariuc, 1999).

Dupa Botanriuc (1999), structura oricarui ecosistem nu este omogena ci este o structura mozaicata (en. Patchiness), heterogena si totodata dinamica. Un „petic” (patch), al acestui mozaic se refera la o unitate spatiala ce difera de ambianta ei prin natura si aparenta (Wiens, 1976; Kaltar si Wiens, 1990, citati de Wu si Loucks, 1995).

Factorii care influenteaza alegerea unei comunitati vegetale

Anumite studii sugereaza ca selectia unei comunitati vegetale de catre un animal este influentata de caracteristicile unui „site” care influenteaza capacitatea ierbivorelor de a preleva hrana. Cantitatea de hrana si calitatea ei, cat si abundenta sezoniera a plantelor preferate influenteaza maniera in care este utilizata comunitatea vegetala.

Preferinta pentru o comunitate „i” (sau Pi), este masurata in ratia alimentara prin raportul dintre proportia de timp de pasunat (Pt), si proportia de suprafata (Ps), ocupata de comunitate, astfel:

Pi= Pt/Ps

Pi= (ti/T)/(Si/S)

unde:

ti- reprezinta timpul cat este pasunata comunitatea „i”

T- timpul de pasunat total; Si- suprafata comunitatii „i”; S- suprafata totala

Acesti parametri releva ca timpul de pasunat al unui animal intr-un „site” este important, la fel si cantitatea de furaj prelevata. Rezulta ipoteza conform careia comunitatea vegetala care ofera animalului o viteza de prelevare ridicata este preferata de catre acesta.

Sub o alta forma, interesul pentru o comunitate vegetala se poate exprima si prin ritmul de ingestie (g S.U./minut), de furaj. Daca o comunitate vegetala care optimizeaza ritmul de ingestie este localizata langa un punct de atractie pentru animale (sursa de apa, umbra), preferinta pentru comunitatea vegetala respectiva creste.

Tipologia alegerii alimentare

Relatia dintre ratie/ocupatie/suprafata nu este suficienta pentru a explica atractia unui animal pentru o comunitate vegetala. De acea relatia este ponderata de o alta si anume utilizare/disponibilitate (masa ierboasa explorata/masa ierboasa disponibila).

Incrucisand cele doua relatii obtinem patru categorii de preferinte majore redate in tabelul

Tabelul

Categorii de preferinta ale alegerii alimentare animale

Din tabelul precedent se poate observa ca la nivelul de comunitate vegetala se formeaza patru zone bine delimitate si anume:

a.zonele preferate,  sunt acelea care au in acelasi timp o rata mare de prezente asociata cu o prelevare intensa (o mare parte din hrana este prelevata din aceste zone);

b.zonele de slab impact, sunt acelea care prezinta un timp de ocupatie mare dar care este asociat cu o slaba utilizare a resurselor furajere disponibile. Astfel de zone sunt locurile de odihna, zone din apropierea taberelor de noapte etc.;

c.zonele de impact puternic, sunt acele zone unde timpul de prezenta al animalelor este scurt dar utilizarea resurselor este puternica (de o parte si de alta a drumului, in apropierea punctelor de apa);

d.zonele evitate, sunt in general zone unde accesul animalelor este dificil, si totodata prezinta un interes furajer redus.

Strategia animalelor de utilizare a spatiului tinde spre a alege itinerarii care optimizeaza sansele de a intalni zone de interes. Cunoasterea parcelei si a potentialului zonelor de pasunat este importanta deoarece animalele sunt capabile sa invete si sa memoreze.

Intr-o experienta a INRA din Franta, pe o parcela de mai multe hectare au fost amplasate 130 boluri cu furaje concentrate, parcela fiind apoi pasunata cu ovine 1 ora/zi timp de doua saptamani. Numarul de boluri gasite a crescut in primele 7 zile apoi s-a stabilizat in urmatoarea saptamana, animalele gasindu-le din ce in ce mai repede. Aceasta semnifica ca animalele au inceput prin memorarea zonelor de interes, apoi au utilizat aceasta cartografie mentala pentru a spori ritmul de ingestie (Dumont si Petit, 1998).

O alta experienta foarte interesanta este cea efectuata de catre Orth si Carrere (1998), unde pe o pajiste alcatuita din 8 comunitati vegetale diferite a fost dovedit, la nivel de parcela, faptul ca gradul de consumatie (estimat prin punctul de prelevare a ierbii), este corelat liniar cu valoarea pastorala (P<

Desi vegetatia a fost heterogena au fost obtinuti coeficienti de corelatie cuprinsi intre 0,81 si 0,86 pentru pasunatul cu bovinele si r=0,76-0,80 pentru pasunatul mixt bovine si cabaline. Cele opt comunitati vegetale prezente corespund la o gama larga de valori pastorale de la 5 (Brachypodium pinnatum), la 51 (pentru comunitatea de Holcus lanatus), redate in tabelul 12.7.

Tabel 12.7.

Procentul de utilizare a diferitelor comunitati vegetale in functie de VP (Orth si Carrere, 1998)

In cele doua parcele (pasunate cu bovine cat si mixt), animalele au consumat de preferinta zonele cu cea mai mare valoare pastorala. Daca comparam procentele de prelevare obtinute in mijlocul lunii iulie si sfarsitul de august observam ca cele doua grupe de animale au o strategie diferita privind zonele de cea mai mare valoare pastorala. Zonele cu Calluna vulgaris si Brachypodium pinnatum sunt consumate tardiv de catre bovine, punctul de prelevare variaza putin in cursul sezonului de pasunat si in cazul pasunatului mixt.

Aceasta dovedeste ca, in principal, calitatea unei comunitati vegetale are importanta in alegerea ei de catre animale, dar pot interveni si alti parametrii care influenteaza atractivitatea pentru o zona sau alta cum sunt: pozitia geografica, cantitatea de iarba, digestibilitatea, si efectele fenologice.

Un alt studiu al comportamentului alimentar al oii domestice (Ovis aries), a aratat diferente semnificative in ceea ce priveste timpul de plimbare pe pasune in timpul pasunatului cand furajul de pe aceasta difera fata de pasunea precedenta. Oile cautau lucerna in noua pasune deoarece in pasunea precedenta aceasta era un constituent major al pajistii, iar in pasunea actuala nu era in cantitate mare. Oile pareau sa isi ajusteze dieta mai putin preferata in cateva zile si in functie de aceasta si-au modificat comportamentul de pasunat (Ernest si David, 1980). Studiul a avut loc la Cook Ranch, aproape de Florence, Montana. Topografia zonei este variata de la platouri deschise la dealuri cu portiuni impadurite. Vegetatia consta in cea mai mare parte in graminee (Agropyron cristatum, A. intermedium, A. spicaturn, Bromus tectorum, Festuca ovina) dar si leguminoase (Medicago sp., Onobrychis viciifolia, Lupinus sp.), respectiv si plante din alte familii botanice (Artemisia sp., Centaurea maculosa, Pinus ponderosa, Populus trichocarpa).

Pasunile au variat in functie de suprafata (21,5-325,4 ha), si compozitia floristica. Turma de oi cu care s-a efectuat studiul era alcatuita din 624 oi si 954 miei. Oile adulte aveau varsta de 1-6 ani. Activitatea acestora a fost monitorizata la 20 de secunde in staul si la 5 minute pe pasune (Ernest si David, 1980).

Una din problemele raspunsului animalelor la comunitati de plante noi si diferite este faptul ca acestea consuma mai mult timp si energie cautand speciile cele mai preferate. Experienta anterioara alimentara, cu vegetatia specifica poate influenta dieta acestora (Arnold, 1964; Arnold si Maller, 1977). In toate studiile sistemelor de pasunat, oile s-au adaptat noilor conditii de pasunat in 2-3 zile (Razmi, 1978).

3.Alegerea spatiala la scara fina

Alegerea spatiala la scara fina presupune desfasurarea unor procese in timpul pasunatului in interiorul comunitatii vegetale care a fost deja aleasa de catre animal. Animalul nu va mai efectua deplasari decat cu „capul plecat” continuand sa pasuneze. La aceasta scara animalul este confruntat cu alegerea intre diferite statiuni alimentare.

Scara fina a alegeri exercitate de catre animal prin pasunat se compune din urmatoarele trepte:

a. nivelul statiunii alimentare;

b. nivelul de planta.

a.Nivelul statiunii alimentare

Statiunea este definita prin oprirea animalului din deplasare, coborarea capului si inceputul pasunatului. Din punct de vedere al animalului, acest nivel nu exista, el are sens doar din punct de vedere vegetal.

Din punct de vedere vegetal statiunea alimentara este o zona omogena pentru ansamblul factorilor de mediu (un „patch”). Diferenta dintre statiunea alimentara si „patch” este acela ca mai multe statiuni alimentare se pot gasi in interiorul aceluiasi „patch”.

Comportamentul din timpul pasunatului la acest nivel se clasifica in:

- timp de cautare si timp de deplasare intre statiunile alimentare;

- frecventa si durata muscaturilor in interiorul statiunii alimentare

Identificarea statiunilor alimentare ocupa intre 20 si 30% din timpul de pasunat, acest timp fiind asociat cu calitatea ierbii oferite. Daca cantitatea si calitatea ierbii scade, timpul de cautare este mai scurt, apare deci o reducere a timpului de pasunat, (iarba de calitate redusa este digerata lent, senzatia de satietate este deci mai lunga si rumenul ramane plin mai mult timp).

Heterogenitatea din interiorul comunitatilor vegetale are influenta mare asupra distantei dintre statiunile alimentare. In comunitatile heterogene a fost determinata o distanta medie intre statiunile alimentare de 20-25 de pasi, comparativ cu o distanta mult mai mica de doar 2-3 pasi determinata in acele comunitati vegetale omogene.

La scara de statiune alimentara, exista o relatie determinata intre structura covorului vegetal si marimea muscaturii, cat si intre marimea si frecventa acesteia.

La acest nivel sunt inca cercetati factorii care fac ca un animal sa se opreasca din pasunatul unei statiuni alimentare si sa se deplaseze spre o alta. Una dintre ipoteze este aceea ca animalul isi schimba pozitia ca urmare a scaderi ritmului de ingestie sub un anumit prag. Existenta acestui prag experimental inca nu a fost dovedita cu certitudine. O alta ipoteza este aceea ca marimea muscaturii este un criteriu decizional. Cand aceasta devine prea mica animalul se deplaseaza.

Din acest moment ne pot preocupa factorii care influenteaza alegerea unei statiuni alimentare. Intrebarea se pune de urmatoarea maniera: „animalul prefera sa se deplaseze spre un covor vegetal inalt (o oferta abundenta), ori prefera sa se indrepte spre un covor vegetal mult mai redus”. Raspunsul a fost gasit experimental si este „factorul vizual”, deci este inaltimea covorului vegetal pe care animalul o coreleaza cu abundenta resurselor vegetale.

b.Nivelul de planta La acest nivel factorii care determina alegerea animalului sunt palatabilitatea (apetabilitatea), unei plante si preferinta intrinseca a animalului pentru planta respectiva. Pe langa cei doi factori poate interveni si un schimb de informatii, privind gustul, cat si o senzatie de „feed-back” post ingestiv. Rezultatul va fi o crestere sau o diminuare a preferintelor pentru o planta sau alta.

„Feed-back”-ul are o importanta fundamentala printre criteriile de alegere alimentara. Daca un animal a fost bolnav dupa ce a ingerat un tip de planta va avea o aversiune pentru aceasta.

Un echilibru se realizeaza si intre savoarea alimentelor si aportul energetic al acestora, intalnit mai ales in asociatiile dintre trifoi alb si graminee. Trifoiul este mult mai bogat in proteine si mult mai digestibil deci mai savuros decat gramineele mai bogate in carbohidrati. Pe de alta parte aportul energetic va fi mult mai repede satisfacut daca procentul de graminee ingerat este mai ridicat.

Nivelul de preferinta pentru o specie in particular este in functie de starea sa morfologica si fenologica, proportia sa intre alte specii disponibile cat si specia de animale.

Selectia unei specii este determinata de realizarea preferintelor aflate sub actiunea factorilor de mediu. Exista specii care nu sunt selectionate de animal decat in anumite conditii, de exemplu: o specie de calitate medie nu va fi aleasa daca este inconjurata de specii de buna calitate, dar este imediat aleasa daca este inconjurata de specii mai putin preferate decat ea. Selectia este deci un fenomen dinamic nascut din interactiunea specie x situatie.

In acest sens, a fost realizata de catre Stuth (1991) o clasificare a nivelurilor de preferinta bazata pe proportia unei anumite specii, identificata in ratia alimentara, in raport cu proportia ei in covorul vegetal, in patru categorii si anume:

a.specii preferate- sunt acele specii care se gasesc intr-o proportie mai mare in hrana ingerata decat in covorul vegetal. Aceste specii nu sunt dominante in covorul vegetal, ele contribuie la cresterea valorii nutritive a ratiei alimentare deci si a performantelor animale, o altfel de specie este trifoiul alb;

b.specii proportionale sau dorite- sunt acele specii consumate de obicei proportional cu reprezentarea lor in covorul vegetal. Reprezinta biomasa esentiala a pajistilor de buna calitate. Cum ele sunt abandonate permit animalului sa-si optimizeze ritmul de ingestie. Astfel de specii sunt gramineele bune furajere (golomat, paius, iarba campului, lanarita);

c.specii nepreferate- sunt acele specii care se regasesc in hrana in proportii mai mici decat in covorul vegetal, ele sunt refuzate de catre animale fiind greu accesibile ori sunt necorespunzatoare calitativ (contin lignina, taninuri, siliciu), in general specii slab furajere. Aceste specii sunt consumate de catre animale in primele stadii vegetative, primavara, sau cand reprezinta o sursa singulara de furaj;

d.specii refuzate- sunt acele specii care nu se intalnesc niciodata in hrana animalelor doar uneori in situatii extraordinare;

e.specii toxice- sunt acele specii care sunt evitate intotdeauna de catre animale.

In concluzie, ierarhizarea comportamentului animal lasa sa se inteleaga ca ele sunt capabile sa integreze informatiile de care dispun, in conditiile specifice mediului inconjurator la diferite niveluri.

Experienta, invatarea si fiziologia le furnizeaza animalelor aceste informatii. Criteriile de decizie sunt bazate atat pe perceptia unor factori externi cat si interni resimtiti de catre animale. Roguet (1998), citand pe Senft (1987) si Bailey (1996), a realizat o recapitualare a obiectivelor si factorilor care influenteaza decizia animalului la diferite scari spatio temporale. Aceasta recapitualizare este redata in tabelul 12.8.

Indiferent de situatie, animalele sunt continuu in curs de a alege intre plante sau intre parti ale acestora la scara de statiune alimentara. Aceasta alegere este influentata de urmatoarele elemente:

- plantele prezente in campul vizual al animalului;

- memoria de scurt timp a animalului (ce a intalnit in statiunile alimentare precedente);

- frecventa senzatiilor pozitive resimtite dupa ce a facut o alegere ori alta.

Tipul de plante ales este influentat mult si de specia de animale, de abundenta relativa a furajului, complexitatea mediului inconjurator, in raport cu satisfacerea nevoilor fiziologice, hidrice si termice.

Tabel 12.8.

Obiective si factori care influenteaza decizia animala la diferite scari

(dupa Roguet, 1998)