Tunderea ovinelor se face odata pe an, in perioada 15 mai- 15 iunie,
in zilele cand temperatura medie depaseste +100C. In cazul rasei Turcana, tunsul poate fi efectuat bianula,
primul tuns fiind facut in aprilie, iar cel de-al doilea in septembrie.
Oile ce se tund in luna aprilie,
trebuie sa fie adapostite in saivane calduroase si
fara curenti.
De
regula, tunderea se face dupa ce ovinele au fost scoase la
pasune, cand lana este in „pai”, adica fibrele de lana au
la baza o portiune mai dura, situatie in care tunsul se va
efectua mult mai usor.
Tunsul
mieilor fatati in anul curent (mituirea ) se face in perioada 1
iulie-1 august, cand lana are o lungime de minim 4 cm. Mituitul contribuie
la crsterea sporului in greutate si la eliminarea stresului termic.
Stresul termic apare atunci cand temperaturile zilnice sunt
ridicate, iar oile nu au fost tunse, fapt ce
provoaca reducerea productiei de lapte si scaderea sporului
mediu zilnic. De asemenea, stresul termic contribuie la scaderea apetitului
nsi a consumului de furaje, la tulburari ale proceselor de
termoreglare, ingreuneaza suptul sau mulsul si diminueaza
calitatea lanii, ca urmare a intensitatii
luminii solare si a solidificarii usucului.
Organizarea tunsului cuprinde
urmatoarele urmatoarele actiuni:
- Pregatirea oilor- prin asigurarea unui regim de
odihna si post, timp de 24 – 36 de ore inainte de tuns si
curatarea cojocului de impuritatile vegetale.
- Stabilirea ordinii la tuns- se vor tunde mai intai
batalii si oile sterpe, apoi mioarele, miorii, oile mame si la
urma berbecii.
- Asigurarea inventarului necesar – pe langa
foarfeci sau agregat de tuns, inventarul va cuprinde
un polizor pentru ascutit, o masa-gratar din plasa pentru
scuturarea si ambalarea cojocului si un cantar pentru catarirea
cojoacelor si a oilor tunse.
- Asigurarea numarului tunzatorilor- in
functie de metoda de tundere si numarul de ovine ce trebuie tunse.
- Amenajarea locului de tuns- trebuie sa fie curat, uscat, ferit de ploi si soare.
Tunderea electromecanica se face in incaperi special amenajate.
Crescatorii de ovine vor adopta una din
cele 5 metode de tuns cunoscute si aplicate in lume, in functie de
posibilitatile materiale si de competenta
profesionala. Iata care sunt metodele de tundere a ovinelor:
- Tunderea manuala – cea mai raspandita
in Romania, se face cu foarfecele de tuns. Are o productivitate
scazuta -30 oi cu lana
fina,50-60 cu lana semifina si 60-70 oi cu lana
groasa).
- Tunderea mecanica se face cu masini de
tuns (agregat de 12 masini). Productivitatea creste de 2 ori,
comparativ cu tunsul manual, iar lana este tunsa
uniform, aproape de piele, iar productia de lana creste de
100-200 g. pe oaie.
- Tunsul chimic se efectueaza prin administrarea
unor substante ciclostatice , care au
proprietatea de a opri diviziunea celulara la nivelul stratului
generator al bulbului pilos. Intrucat aceasta metoda s-a dovedit
ca provoaca o serie de probleme nedorite, la noi in tara nu a fost pus in practica,
ci doar experimentat.
- Tunsul biologic se efectueaza prin
administrarea unui hormon local al pielii, numit factor epidermic de
crestere care are efect citostatic numai la nivelul stratului generator al
bulbului. Acest procedeu este foarte costisitor
si nu se aplica inca in productie.
- Tunsul cu robot, mecanic sau cu laser, se poate face
usor si rapid pe spate si pe flancuri. Aceasta metoda
se foloseste in Australia,
este inca in curs de perfectionare si
urmeaza ca in urmatorii ani sa fie folosita la scara
larga si in tarile cu efective mari de ovine.
Dupa ce oaia a fost tunsa , se
cantareste, apoi este preluata de un cioban, care va dezinfecta
eventualele taieturi ale pielii cu tinctura de iod sau creolina
5%, va tunde smocurile de lana ramase netunse,
reteaza coarnele crescute anormal, ajusteaza unghiile,
etc.
La 2-3 zile dupa tundere, se trece la
imbaierea oilor in scopul prevenirii aparitiei scabiei , iar
dupa cca. 2 saptamani se repeta
imbaierea. De asemenea, toamna, inainte de intrarea in
stabulatie, ovinele se imbaiaza obligatoriu .
