Evaluarea reusitei instalarii culturilor forestiere - dinamica dezvoltarii culturilor

1. Dinamica dezvoltarii culturilor in primii ani dupa instalare

Procesul tehnologic specific instalarii artificiale a culturilor forestiere se poate considera incheiat numai in momentul in care puietii plantati sau rezultati din semanaturi directe au ajuns sa formeze starea de masiv. Prin atingerea acestui stadiu de catre cultura, puietii trec de la existenta izolata - cand fiecare exemplar trebuie sa faca fata individual actiunii factorilor mediului de viata si concurentei buruienilor - la existenta in comun, cand apar relatii intra sau interspecii si se intensifica functiile de autoprotectie si autoreglare la nivelul populatiei instalate.

Starea de masiv se realizeaza treptat prin apropierea, intrepatrunderea si interconditionarea coroanelor si implicit a radacinilor la nivelul intregii populatii. Prin constituirea starii de masiv are loc saltul calitativ de la existenta izolata, cand fiecare exemplar in parte trebuie sa invinga separat actiunea vatamatoare a factorilor stationai! si concurenta exercitata de vegetatia daunatoare , la existenta in comun, cand, in dezvoltarea sa, fiecare exemplar incepe sa fie protejat de exemplarele din jur, beneficiind astfel de protectia colectiva a arboretului nou constituit. Dupa inchiderea masivului, slabeste forta competitiva si chiar dispare treptat patura ierbacee daunatoare, iar solul capata insusirile solurilor tipic forestiere, devenind structurat, reavan si afanat. in asemenea conditii, cultura forestiera se manifesta ca o comunitate de viata stabila, capabila sa utilizeze din plin potentialul bioenergetic natural si sa indeplineasca la parametri superiori functiile de productie sau protectie atribuite.

De la instalare pana la inchiderea masivului, orice cultura forestiera trece succesiv prin doua faze principale de viata: faza de adaptare si faza de crestere individuala a puietilor.

Faza de adaptare pentru culturile rezultate din semanaturi directe, reprezinta perioada de timp in care are loc germinarea semintelor, rasarirea si cresterea plantulelor, pana la lignificarea acestora in conditiile concrete de mediu ale terenului supus impaduririi. Ca urmare, o cultura forestiera obtinuta prin semanaturi directe se poate considera adaptata numai daca procesul de germinare-rasarire s-a desfasurat normal, iar plantulele rezultate intr-un numar suficient de mare, prin capacitatea ridicata de mentinerea si dinamica lor de crestere, fac dovada ca pot folosi eficient conditiile de viata existente si sunt capabile sa infrunte cu succes influenta factorilor de mediu daunatori.

in cazul plantatiilor, teza de adaptare reprezinta perioada de timp dupa plantare in care are loc refacerea si consolidarea radacinilor in sol, devenind astfel capabile sa asigure desfasurarea normala a procesului de nutritie si sa declanseze cresterea puietilor in noile conditii de viata in care au fost transplantati. Durata fazei de adaptare este de 1-2 luni, in cazul plantatiilor si de 2-3 luni, pana la un sezon de vegetatie, in cazul semanaturilor directe

Faza de crestere individuala a puietilor se extinde mai mult in timp. Ea incepe practic dupa adaptarea puietilor si dureaza un numar variabil de ani, pana la inchiderea generalizata a masivului. Dupa instalarea culturilor, mai cu seama in cazul plantatiilor, se poate sustine ca fiecare puiet creste si se dezvolta izolat, fiind obligat sa infrunte singur actiunea negativa a factorilor stationati si concurenta vegetatiei daunatoare. Odata cu cresterea si dezvoltarea puietilor, gradul de izolare se atenueaza treptat, influenta favorabila a vecinilor facandu-se tot mai puternic resimtita pe masura ce cultura tinde sa realizeze starea de masiv la nivelul intregii populatii. De altfel, aceasta este si explicatia intreruperii aplicarii lucrarilor de ingrijire inainte de inchiderea generalizata a masivului, atunci cand cultura se apreciaza ca a ajuns la asa numita „reusita definitiva'.

Prin reusita definitiva se intelege stadiul atins de o cultura, de la care aceasta se poate dezvolta normal, fara sa mai necesite lucrari de ingrijire. La foioase, se apreciaza ca s-a ajuns la acest stadiu atunci cand coroanele puietilor se ating sau se intrepatrund, pe randuri sau in biogrupe, intr-o proportie de minimum 70% din suprafata; la rasinoase, atunci cand inaltimea puietilor este de 1,0-1,2 m; iar la culturile de plopi, cand diametrul de baza este de circa 8 cm. Reusita definitiva devanseaza, in general, cu 1-3 ani stadiul de inchidere generalizata a masivului.

Dinamica realizarii reusitei definitive si a inchiderii masivului la cateva specii principale de baza in raport cu unele caracteristici ale culturilor

Tabelul 1

Dinamica constituirii starii de masiv si atingerea reusitei definitive depind de conditiile stationale, de natura lucrarilor si metoda de impadurire, de insusirile silvobiologice ale speciilor si mai ales de desimea initiala a culturilor, in general, cu cat numarul de puieti instalati la unitatea de suprafata este mai mare si conditiile stationale sunt mai favorabile, cu atat inchiderea masivului se realizeaza mai devreme. Pe de alta parte, in conditii stationale identice speciile de lumina sau repede crescatoare ajung sa incheie mai devreme starea de masiv, comparativ cu speciile de umbra si mai incet crescatoare. Atingerea reusitei definitive si inchiderea masivului este influentata totodata de metoda de impadurire (semanaturi directe, plantatii) si de sortimentele de puieti utilizati la plantare. Concludente in aceasta privinta sunt exemplele prezentate in tabelul 1.

2. Receptia tehnico-financiara

Imediat dupa executare, orice lucrare aferenta tehnologiei de lucru adoptata pentru impadurirea unui teren este receptionata de o comisie special constituita, in prezenta responsabilului sub supravegherea caruia s-a executat lucrarea respectiva. Receptia consta in verificarea pe teren a lucrarii sub raport cantitativ si calitativ, rezultatele obtinute fiind consemnate intr-un proces verbal de receptie, document care sta la baza intocmirii formelor contabile pentru plata muncitorilor.

La instalarea artificiala a padurii, o importanta deosebita se acorda verificarii lucrarilor de instalare propriu-zisa a culturilor forestiere, indiferent de metoda de impadurire adoptata (semanaturi directe sau plantatii). Aceasta verificare este cunoscuta in practica sub denumirea de receptie tehnico-financiara a culturilor forestiere. Dupa verificare, suprafata pe care a fost instalata cultura forestiera se inscrie in „Registrul de impadurire' si va face obiectul controlului anual ce se executa sistematic pana cand cultura atinge reusita definitiva. Receptia consta in verificarea masurii in care lucrarile s-au efectuat conform documentatiei tehnice specificate in proiectul sau studiul de impadurire elaborat in acest scop. in acest sens se parcurge terenul supus impaduririi pe mai multe directii, prilej cu care se verifica daca suprafata raportata ca fiind parcursa cu lucrari de impaduriri corespunde efectiv situatiei din teren si masura in care s-a reusit in executie materializarea prevederilor din schema de impadurire propusa (asocierea speciilor, dispozitivul de instalare si desimea initiala). Datele generale obtinute in acest mod se completeaza ulterior prin observatii si masuratori de detaliu, efectuate in cuprinsul unor suprafete de proba cu caracter permanent, materializate pe teren prin borne si amplasate dupa o schema mecanica. Distantele de amplasare a bornelor pe doua directii se stabilesc in functie de aria adoptata pentru suprafetele de proba si de faptul ca trebuie intrunita conditia ca suprafata cumulata a acestora sa reprezinte minim 4% din intinderea santierului de impadurire [***, 1991].

Suprafetele de proba trebuie sa aiba forme geometrice regulate (cerc, patrat sau dreptunghi), aria acestora fiind conditionata in primul rand de extensiunea terenului de impadurit (figura 1). Se recomanda suprafete de proba de 100 m pentru santiere de impadurit cuprinse intre 0,5 - 3,0 ha; de 200 m² pentru santiere de 3,1 - 10,0 ha; de 300 m² cand acestea sunt intre 10,1 - 20,0 ha si de 400 m² pentru santiere de peste 20,0 ha. in cazul unor terenuri cu relief framantat, intens fragmentat, caracterizate prin variatii insemnate ale conditiilor microstationale pe spatii restranse, se recomanda adoptarea suprafetelor de proba de arie mica (100 sau 200 m²) indiferent de marimea santierului de impadurire. Asemenea locuri de proba, uniform distribuite, pot surprinde mai bine realitatea din teren, respectiv influenta conditiilor microstationale asupra evolutiei in timp a culturilor instalate, evitandu-se astfel necesitatea suplimentarii suprafetelor de proba (peste cota de 4%), cu prilejul efectuarii controlului anual.

    

Schema de amplasare pe teren a suprafetelor de control: a) suprafete de 100 m²; b) suprafete de 200 m²

Pe baza de observatii si masuratori directe, in suprafetele de proba se stabileste suprafata efectiva de pregatire a terenului si a solului, in cazul aplicarii unor tehnici partiale de executie (benzi, tablii, vetre etc.), desimea initiala concreta a culturilor, prin masurarea distantelor intre randuri si pe rand a locurilor de amplasare a materialului de impadurire (seminte, puieti etc.) si se verifica sub raport tehnic corectitudinea de executare a tuturor lucrarilor aferente tehnologiei de impadurire adoptate.

in cazul culturilor forestiere instalate prin plantatii, cu prilejul receptiei se procedeaza si la inventarierea puietilor din cuprinsul suprafetelor de proba, in functie de care se stabileste compozitia reala de impadurire, corespunzatoare fiecarei suprafete de proba, precum si ia nivelul intregii culturi. Totodata, prin observatii se apreciaza calitatea materialului de impadurire folosit si starea fitosanitara a puietilor.

Receptia tehnico-financiara fiind efectuata imediat dupa executarea impaduririlor nu ofera informatii cu privire !a reusita culturilor forestiere respective, nici chiar in cazul instalarii lor prin plantatii, in acest ultim caz insa, rezultatele inventarierilor in suprafetele de proba obtinute cu prilejul receptiei reprezinta baza de raportare a datelor ce se vor obtine prin verificarile ulterioare la care sunt supuse culturile forestiere in scopul cunoasterii evolutiei acestora. Pentru semanaturi directe, datele primare de raportare necesare aprecierii reusitei definitive se obtin cu prilejul controlului impaduririlor efectuat la incheierea primului sezon de vegetatie parcurs de semintisul rezultat.