Administrarea si necesitatea ingrasamintelor - clasificarea ingrasamintelor

1. Necesitatea ingrasamintelor

Puietii vigurosi, cu continut bogat in substante nutritive, crescuti intru-un timp cat mai scurt in conditii optime de nutritie, constituie o garante pentru obtinerea unor culturi forestiere cu o buna reusita.

Pentru cresterea sustinuta si viguroasa a puietilor sunt necesare cantitati insemnate de substante minerale, care depasesc adeseori pe cele consumate anual de arborii maturi si de multe culturi agricole. Culturile forestiere sunt socotite culturi extenuante de sol, datorita consumului ridicat de substante minerale.

In afara consumului productiv al puietilor, la saracirea solului din pepiniera contribuie si oxidarile accelerate ale humusului, inlesnite de numeroasele prasile necesare pentru combaterea buruienilor si a crustei. De asemenea, pierderile de substante nutritive prin levigare contribuie si ele la saracirea solului. Putem adauga faptul ca la recoltarea puietilor nu raman resturi organice, pe seama carora solul sa recupereze, macar in parte, substantele minerale consumate.

Toate aceste cauze fac ca solurile din pepiniere sa saraceasca treptat, putand ajunge complet epuizate daca nu se intervine cu aplicarea unor ingrasaminte, care, pe langa faptul ca imbogatesc solul cu substante nutritive deficitare, contribuie in plus la mobilizarea resurselor interne si la imbunatatirea insusirilor fizice ale solului.

Rezervele de substante nutritive din sol sunt in majoritatea lor greu accesibile. Productia depinde insa doar de acea parte a rezervelor care este accesibila, de rezervele ce pot fi asimilate. Fractiunea asimilabila a substantelor nutritive se reface treptat pe seama rezervelor totale, dar mult mai incet decat absorbtia lor de catre plantele cultivate. Pe de alta parte, plantele nu iau din sol elemente nutritive in aceleasi raporturi in care ele se gasesc in solutia solului, ci in alte raporturi, potrivit cerintelor lor biologice.

Toate acestea justifica necesitatea frecventa de aplicare a ingrasamintelor, pentru sporirea cantitativa si mai ales calitativa a productiei de puieti.

2. Clasificarea ingrasamintelor

Dupa natura lor, ingrasamintele pot fi: organice, chimice si bacteriene.

Ingrasamintele organice se obtin din diferite produse de natura organica, dintre care multe se incorporeaza direct in sol, in starea in care se gasesc, iar altele se folosesc numai dupa ce sunt supuse in prealabil unor procese de fermentare.

Ingrasamintele chimice sau minerale se obtin, in majoritatea lor, in urma prelucrarii industriale a unor produse de natura anorganica. Unele dintre ele se gasesc in natura sub forma de zacaminte.

Ingrasamintele bacteriene, microbiene sau microbiologice sunt culturi artificiale de bacterii folositoare care, prin activitatea desfasurata, dupa introducerea lor in sol, favorizeaza asimilarea azotului atmosferic sau contribuie la descompunerea substantelor nutritive aflate in forme greu accesibile plantelor.

Dupa numarul elementelor pe care le contin, ingrasamintele pot fi simple, binare, ternare sau complexe. Cele simple, binare, ternare, contin unul, doua sau trei din principalele elemente: azot, fosfor, potasiu iar cele complexe contin mai multe microelemente necesare nutritiei.  Ingrasamintele mixte se obtin din amestecul mai multor ingrasaminte simple, fara ca prin aceasta asociere sa rezulte compusi noi, din punct de vedere chimic.

Dupa modul cum reactioneaza in urma incorporarii lor in sol ingrasamintele pot fi cu actiune lenta sau cu actiune imediata.

3. Stabilirea nevoilor de aplicare a ingrasamintelor

Starea de aprovizionare a solului cu elemente nutritive se poate determina prin mai multe cai.

Analiza chimica a solului ofera indicatii pretioase cu privire la continutul de elemente nutritive si deci la necesitatea administrarii celor deficitare, sub forma de ingrasaminte. Trebuie insa cunoscute nivelurile optime de aprovizionare, niveluri care depind si de cerintele speciei cultivate.

Analiza chimica repetata a solului – presupune doua determinari succesive: una inainte de instalarea culturilor si una dupa recoltarea puietilor: Analiza repetata permite sa se identifice mai bine natura si cantitatea substantelor consumate de puieti.

Analiza chimica a frunzelor sau diagnoza foliara ofera date valoroase in masura in care se dispune de date de referinta, pentru comparare.

Analiza chimica a semintelor permite sa se traga concluzii asupra cerintelor plantulelor, cel putin pentru primul an de crestere.

Analiza: Modul de folosire a ingrasamintelor naturale in livada Referat: Lucrarile solului – aspecte privind utilizarea masinilor

Metoda culturilor comparative presupune delimitarea unor suprafete de proba si tratarea lor cu ingrasaminte de natura variata. Parcela unde puietii au dezvoltarea cea mai viguroasa, in conditiile unei formule de ingrasamant simple si ieftine, indica natura si cantitatea ingrasamintelor ce trebuie administrate.

Carenta in anumite elemente poate fi identificata si dupa simptome specifice ale plantelor. De exemplu, dupa unii autori, lipsa azotului provoaca la puietii de pin culoarea galbena a acelor, lipsa fosforului provoaca o culoare albastra - rosiatica iar a potasiului  o culoare verde deschis. Nu toate plantele se comporta insa asemanator la carenta unui element si nici semnele exterioare nu se datoresc intotdeauna unor carente de nutritie, deci aceasta metoda, a stabilirii necesitatilor de substante minerale dupa simptomele carentelor, prezinta imperfectiuni si greutati.

Ingrasaminte organice

Solurile din pepinierele forestiere trebuie sa fie sufi­cient de bogate in materie organica. Humusul este un component esential si specific al solului. El rezulta din materia organica transformata si fin dispersata, care, in stare saturata, exercita un complex de influente extrem de favorabile asupra solului.

Humusul saturat sau slab acid constituie un important rezervor de substante minerale nutritive usor asimilabile de catre plante si un mediu prielnic pentru dezvoltarea si activitatea intensa a microorganismelor din sol.

Humusul sporeste complexul absorbtiv, mareste permeabilitatea pen­tru apa si aer, favorizeaza inmagazinarea apei si incalzirea solului, fiind, In acelasi timp, un factor de baza in formarea structurii glomerulare. Datorita functiilor sale multiple si extrem de favorabile, humusul are o impor­tanta deosebita pentru solurile din pepiniera, intens cultivate. Dar, ca orice materie organica, humusul sufera procese continue de descompunere si epuizare sub actiunea microorganismelor. Daca aceasta descompunere are loc fara procesul invers de formare a humusului — asa cum se intampla, de regula, in solul intens cultivat al pepinierelor — continutul lui se reduce si fertilitatea solului scade treptat. Pentru a mentine ridicata fer­tilitatea solurilor din pepiniere, prezenta permanenta a humusului este indispensabila.

Continutul in materie organica al solului in pepiniera trebuie sa fie cuprins intre 6 si 8 %, ceea ce corespunde, in cazul unui humus de tipul mull, la un raport C/N de 10 - 15 si la o proportie a azotului total de 0,14 - 0,35% . Continutul in humus trebuie sa fie cu atat mai ridicat, cu cat solul este textural mai greu, iar climatul mai rece si umed.

Datorita faptului ca prin recoltarea materialului de plantat nu se lasa resturi organice, in toate pepinierele silvice sunt strict necesare adau­suri de ingrasaminte organice care sa mentina si, la nevoie, sa imboga­teasca continutul solului in humus si in alte substante minerale nutritive.

Ingrasamintele organice sunt ingrasaminte complexe, care contin, pe langa materia organica, mai mult sau mai putin humificata, aproape toata gama de macro si microelemente necesare in nutritia plantelor. Chiar daca accesibilitatea si costul tot mai redus al ingrasamintelor chimice largesc posibilitatea folosirii lor, nu trebuie sa se ajunga la inlocuirea completa a ingrasamintelor organice, care, prin continutul si efectul lor favorabil, raman in continuare indispensabile.

Dintre ingrasamintele organice, cele mai indicate pentru culturile din pepiniere forestiere sunt: gunoiul de ferma, compostul, humusul de pa­dure, turba, mranita, mustul de balegar, gunoiul de tarla si ingrasamantul verde.

Gunoiul de ferma, ca ingrasamant complex, ofera plantelor substante nutritive in forme usor asimilabile si, in acelasi timp, imbogateste solul in humus si alti compusi organici cu efecte stimulatoare asupra cresterii puietilor. El contine 64—79 % apa, 14 - 32 % materie organica si 2,2 - 6,5 % elemente minerale nutritive ( N, K₂O, P₂O₅, CaO etc). Printr-o gunoire cu 20 tone la ha - cat se recomanda obis­nuit in pepiniere - se aduc in sol in jur de 70 kg N, 28 kg P₂O₅, 76 kg K₂O si aproximativ 4 500 kg materii organice.

Transportat in pepiniera, gunoiul de ferma se imprastie si se ingroapa imediat, la adancimea de 10 - 20 cm; altfel, o serie de elemente minerale pot fi spalate de apa din precipitatii, iar azotul amoniacal se pierde in atmosfera prin volatilizare. Gunoiul de ferma are in sol o actiune lenta, de lunga durata. Eficienta lui se resimte 4 -5 ani pe solurile mai grele si 3 - 4 ani pe cele usoare.

Compostul este ingrasamantul organic gospodaresc, care poate si tre­buie sa fie preparat, in pepiniere forestiere, din diverse materiale organice, ca: buruieni, litiera, recolta de leguminoase (din sola in ameliorare), humus brut, turba etc. Daca la aceste materii organice se adauga gunoi de ferma sau cel putin must de balegar, descompunerea este mult accelerata si cali­tatea compostului mai buna.

Materialul de compostat trebuie sa contina 70 - 75 % apa, o cantitate minima de azot (1,2%) si bacterii de fermentare aeroba, apoi sa fie maruntit si omogen amestecat.

Pentru grabirea si mai ales pentru imbogatirea compostului in sub­stante minerale nutritive (indeosebi cand materia prima folosita este saraca in asemenea substante), se recomanda adausuri de ingrasaminte chimice. In acest caz, la un m³ de compost se folosesc 3-5 kg P₂O₅ (sub forma de ingrasamant fosfatic bogat in calciu), 5-10 kg N (de preferinta cianamida de calciu), 4-5 kg K₂O (sub forma de sulfat de potasiu) si in jur de 4 kg CaO, daca este posibil sub forma de var nestins.

Compostarea dureaza timp diferit, de la 5-6 luni pana la 2-3 ani, in functie de natura materiilor organice folosite si conditiile de fermentare asigurate. Dupa preparare, compostul se cerne si se foloseste ca ingrasamant organic complex, deosebit de bun, cu actiune indelungata. Daca se dispune de cantitati suficiente, se administreaza in doze de aproximativ 20 tone la ha. In caz contrar, se foloseste prin imprastiere numai pe spatiul rigolelor obisnuit, in amestec cu nisip, pentru a putea fi mai usor si uniform dispersat.

Ingrasamantul verde este, de asemenea, deosebit de pretios prin efec­tul sau complex. Pentru a imbogati solul in materie organica si azot, se recurge obisnuit la cultivarea solei in ameliorare, timp de cel putin un an, cu plante leguminoase. Pe soluri mai usoare textural, se recomanda lupinul galben, seradela, mazarea furajera, mazarichea sau trifoiul, iar pe soluri mai grele trifoiul, lupinul albastru, bobul si lucerna.

Reusita si recolta bogata a culturilor de leguminoase sunt conditionate de reactia solului (pH egal sau mai mare de 5) si de aprovizionarea cu fosfor si potasiu.

Prima (uneori si a doua) cositura a ingrasamantului verde se foloseste la compostare, iar ultima recolta se incorporeaza in sol, odata cu aratura de toamna.

Turba este un amestec de resturi vegetale semidescompuse. Se extrage din turbariile care se formeaza in regiunile cu umiditate mare din zonele inalte (turbarii inalte) sau joase (turbarii joase, de mlastina). Turba prove­nita din turbarii inalte si reci este de regula acida - pH egal cu 3,5-4, iar cea de mlastini joase este mai putin acida sau chiar neutra si mai bogata in substante fertilizante.

Turba de mlastina, cu grad mai mare de descompunere, in stare maruntita, poate fi incorporata direct in sol ca ingrasamant organic, inlocuind la nevoie cu succes gunoiul de ferma. De regula, turba se prepara inainte de folosire, prin compostare. Turba este foarte mult intrebuintata, in ultimul timp, la pregatirea substratului nutritiv din spatii adapostite.

Humusul de padure sub forma de mull sau moder constituie un foarte bun ingrasamant organic, indicat atat pentru culturi de camp, cat mai ales pentru pregatirea amestecurilor folosite in spatii adapostite. Pentru a nu lipsi solul padurilor de acest ingrasamant, la nevoie se colecteaza cantita­tile necesare numai din locuri depresionate, unde este acumulat prin coluvionare.

Mranita provine din descompunerea avansata a gunoiului de ferma, fata de care este mai bogata in substante minerale nutritive. In amestecuri cu nisip se foloseste de obicei ca ingrasamant localizat, aplicat cel mult pe spatiul rigolelor semanate. Mranita se utilizeaza pe scara larga la pregatirea diferitelor amestecuri de pamanturi pentru sere si rasadnite.

Mustul de balegar este lichidul care se scurge din gunoiul de ferma si din urina animalelor. Acest ingrasamant este foarte bogat in elemente nutritive, indeosebi azot si potasiu, in forme usor solubile si deci accesibile plantelor. In amestec cu 2—3 parti de apa se foloseste ca ingrasamant stadial, aplicat prin stropiri in perioada de vegetatie, cand se constata defi­ciente in nutritia culturilor.

Gunoiul de tarla este indicat mai cu seama in pepinierele de munte, greu accesibile. In acest scop, tarla se aseaza in apropierea pepinierei si gunoiul rezultat se foloseste ca ingrasamant, asemenea gunoiului de ferma. Instalarea tarlei in cuprinsul pepinierei, desi comoda, prezinta dezavan­tajul ca solul se taseaza puternic si ingrasamantul poate ajunge in exces.