Ecosistemul, agricultura, sistemul agricol, sisteme de agricultura biologica

1.Ecosistemul reprezinta o unitate fundamentala, functionala a biosferei, cu un tip determinat al interactiunilor componentelor anorganice si organice si configuratie energetica proprie, care asigura desfasurarea ciclurilor bio-geochimice si transformarile de energie in fragmentul dat al scoartei terestre. Se constituie in ecosisteme lacurile, padurile, pajistile, culturile etc, cu fauna si flora lor. Structura unui ecosistem natural este constituita din patru componente. Prima este componenta abiotica reprezentata de resursele energetice si trofice ale mediului, a doua este componenta producatoare de materie organica si anume biomasa vegetala, a treia este componenta consumatoare de materie organica, reprezentata de organismele ierbivore si carnivore si a patra este componenta descompunatorilor reprezentata de microorganismele care descompun si mineralizeaza resturile organice.Exista ecositeme naturale si artificiale.

2.Inca din perioada practicarii agriculturii traditionale au aparut unele efecte nefavorabile cauzate de defrisarea padurilor, eroziune, cultivarea empirica a pamantului, irigarea la intamplare sau suprapasunat. Efectele nefavorabile s-au accentuat si prin modernizarea agriculturii, introducerea tehnologiilor de varf, prin mecanizare si automatizare excesiva a tehnologiilor de productie, utilizarea de cantitati mari de ingrasaminte si pesticide, specializare si politici guvernamentale care au favorizat maximizarea productiei. Insa interventiile abuzive la care au fost supuse terenurile agricole, au avut numeroase urmari negative de lunga durata asupra mediului, inclusiv asupra solului. Astazi este unanim acceptat faptul ca acest sistem de agricultura conventionala degradeaza chimic, biologic, si fizic mediul inconjurator.

Astfel, preocuparile privind riscurile chimizarii in agricultura, atat in ceea ce priveste sanatatea consumatorilor, cat si in planul efectelor ecologice s-au manifestat incepand cu anii '50. Totodata, demareaza cercetarile pentru a se gasi variantele tehnologice care sa diminueze acest impact negativ, rezultatele lor concretizandu-se in sisteme agricole alternative cum sunt: agricultura ecologica (agricultura biologica, agricultura organica), agricultura durabila, agricultura biodinamica, permacultura etc., care elimina sau diminueaza substantial consumul de ingrasaminte chimice si de pesticide.

Sistemele alternative reprezinta sisteme de productie agricola care utilizeaza o gama larga de tehnici si metode considerate ca fiind diferite de acelea ale agriculturii conventionale. Astfel, agricultura alternativa se bazeaza pe urmatoarele elemente:

cultivarea de plante si cresterea de specii de animale netraditionale;

obtinerea de alte produse agricole decat cele traditionale;

servicii, agroturism, prelucrarea materiilor prime agricole si alte activitati bazate pe resursele exploatatiei agricole si resursele naturale;

sisteme de productie neconventionale, precum agricultura ecologica;

marketing direct si alte strategii antreprenoriale de marketing.

Agricultura alternativa se caracterizeaza prin inlocuirea dezideratului productivist cu cel ecologic, rational; diversificarea ramurilor si a bazei biologice a productiei agricole; combaterea daunatorilor si bolilor prin metode integrate, bazate pe principiul homeostaziei; utilizarea ingrasamintelor organice (gunoi de grajd, composturi); valorificarea "vocatiei" mediului si conservarea fertilitatii solului, considerat cel mai valoros component al ecosistemului agricol.

Sistemele alternative au fost adoptate de tarile dezvoltate, in special in Uniunea Europeana si in S.U.A. Astfel, in 1992, in U.E. sunt puse in aplicare primele "masuri de insotire" a reformei, care se refera la mediul inconjurator, recunoscandu-se faptul ca agricultorul indeplineste, simultan, doua functii:

activitate de productie agricola si

activitate de protectie a mediului inconjurator, ceea ce inseamna si o diminuare a intensivitatii si, implicit, a productiei.

Sistemele alternative isi propun sa mentina pe o perioada cat mai mare potentialul productiv al ecosistemului, acceptand conditionarile ecologice, dar aceasta diminueaza cantitatea de produse obtinute. Extinderea lor la nivelul intregii suprafete agricole a lumii va limita puternic productia, astfel incat performantele obtinute prin "Revolutia verde" vor fi anulate. Prin urmare, putem spune faptul ca, in prezent, exista doua sisteme mari aplicate in agricultura care solutioneaza fiecare in parte cele doua variabile ale ecuatiei alimentare: cantitatea si permanenta, dar nu exista nici un sistem care sa le solutioneze pe ambele simultan, exigenta mentionata in definitiile formulate pentru securitatea alimentara.

De asemenea, in aceste sisteme cantitatea productiei nu mai este prioritara, aceasta pozitie fiind ocupata de mentinerea potentialului productiv pe o durata nelimitata, fapt pentru care ele pot fi abordate prin conceptul mai larg al agriculturii durabile.

Conceptul de agricultura durabila

Ideea unei agriculturi durabile (sustenabile) consta in ridicarea productivitatii acesteia, cu obtinerea unor profituri sigure si constante cu minim de efecte negative asupra mediului si asigurand securitatea alimentara a populatiei. Agricultura durabila este un concept larg care prevede complexitatea acestui sistem de productie, stabilitatea biologica a plantelor si soiurilor cultivate, conservarea si protejarea resurselor naturale, dar si introducerea, apoi generalizarea tehnologiilor moderne cat mai productive. (dupa Bujor Manescu, 2005)

Agricultura durabila presupune tehnologii viabile economic pe o perioada lunga de timp, cu recolte ridicate, obtinute cu costuri mai reduse. Orice sistem agricol trebuie sa aiba o productivitate pe termen lung si cat mai ridicata, care este conditionata nu numai de calitatea bazei de resurse, dar si de cadrul social si economic. De aceea, durabilitatea sistemelor de productie agricola, are o dimensiune fizica si una socio-economica. Mai concret, pentru a fi durabil si viabil un sistem trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii: mentinerea si ameliorarea mediului fizic si rezistenta la presiunile exterioare sau la perturbatiile puternice; satisfacerea cerintelor societatii in produse alimentare; asigurarea bunastarii economice si sociale a producatorilor agricoli. (dupa, Bujor Manescu, 2005)

J.F. Parr (1990), considera durabilitatea ca un concept ecologic cu consecinte economice, ce recunoaste dependenta cresterii economice si a bunastarii oamenilor (agricultorilor in cazul nostru) de resursele naturale pe care se sprijina toate sistemele vii, deci plantele cultivate si animalele domestice. (https://www.ase.ro/biblioteca)

AGRICULTURA durabila integreaza trei mari obiective:

protectia mediului;

eficienta economica;

echitate economica si sociala.

Realizarea obiectivelor agriculturii durabile este responsabilitatea tuturor participantilor la sistem, respectiv: agricultori, cercetatori, cadre didactice, politicieni, consumatori.

Agricultura reprezinta un sector cu un considerabil potential, ocupand, prin traditie, un loc important in structura economiei romanesti. Ea reprezinta un factor important al stabilitatii sociale si al mentinerii echilibrului ecologic, fiind ramura care asigura hrana populatiei si importante cantitati de materii prime pentru industriile alimentare si alte industrii nealimentare. Dezvoltarea agriculturii nu poate fi exclusiv economica, bazata pe principiul profitului maxim imediat profit ce nu poate fi conceput in absenta accesului la informatie - ci va trebui sa devina o dezvoltare durabila, capabila sa gaseasca criteriile cele mai adecvate de optimizare a raportului nevoi-resurse, luand in considerare patru factori: populatia, resursele naturale si mediul natural, productia industriala si poluarea. Ca activitate umanaspecializata, agricultura cuprinde atat sfera productiei, cat si parti din distributia bunurilor si serviciilor agricole, fiind considerata de unii economisti un "sector vital" al vietii socio-economice. Cu cat componenta comerciala creste ca pondere in totalul productiei agricole, cu atat agricultura va fi mai performanta, iar agricultura Romaniei mai integrata in circuitul economic intern si international. In agricultura, ca de altfel in aproape orice domeniu, uzim intrebarea devenita deja criteriu de evaluare a intregii noastre activitati si anume: "este rentabil, eficient! o cerinta fundamentala pentru economie si trebuie sa ghideze in permanenta actiunile si deciziile economice, fiind perceputa ca un termen de evaluare, un concept valoric, ce se masoara prin raportul dintre valoarea productiei obtinute si valoarea resurselor consumate.Pentru a spori practicile de management care sa asigure produse de inalta calitate si abilitati competitive, exploatatiile agricole vor trebui sa adopte metode de asistare a deciziei si un management corespunzator. In aceste conditii, exploatatiile care doresc sa devina si/sau sa ramana competitive au nevoie de resurse de calitate adecvata: resurse financiare, materiale, energetice, umane si nu in ultimul rand informationale.In acest context, sistemele informatice destinate exploatatiilor agricole isi propun sa vina in sprijinul mediului de afaceri din sectorul agricol, intr-un mod original si usor accesibil, oferind informatiile pentru un management performant si pentru organizarea eficienta a activitatii exploatatiei. Orice sistem informatic trebuie sa puna la dispozitie mijloacele pentru a atrage impreuna managementul, tehnologia informatiei si a productiei, fiind, practic,o unealta ce va face informatia mult mai accesibila si va imbunatati astfel calitatea deci orice unitate agricola moderna, indifferent de profil dimensiune si spatiul socio-economic in care activeaza,necesita un stil de conducere bazat pe flexibilitate,dinamism si previziune, ceea ce este de neconceput fara oinformare complexa, operativa si de calitate, care sa stea la baza luarii deciziilor.Scopul realizarii in cat mai bune conditii a activitatii de conducere este:

cresterea profitului unitatii (firmei) si a ratei profitului

indeplinirea si depasirea obiectivelor prevazute,

planificate pentru o anumita perioada de timp (luna,

trimestru, an);

folosirea rationala a resurselor materiale, financiare

si umane existente in unitate la un anumit moment;

reducerea continua a costurilor, ca mijloc principal de crestere a profitului in economia de piata

cresterea productivitatii muncii (exprimata in

venituri/salariat sau muncitor si ore/tone de produs)

3. Realizarea unui management performant in agricul-tura, ca in orice ramura a economiei nationale, este posibila numai cunoscand perfect evolutia diverselor fenomene economico-financiare pe parcursul unui an de activitate,variatia lor fata de prevederi si in dinamica, precum si diagnosticul corect al perioadei.Pe baza acestor date se pot stabili masurile de corectie a aspectelor negative constatate si de extindere a celor pozitive, pentru ridicarea pe o treapta superioara a rentabilitatii intregii activitati economico-financiare a exploatatiilor agricole, la acel nivel de competitivitate impus de cerintele si exigentele economiei de piata.

O asemenea competenta poate fi dobandita cu ajutorul analizei economico-financiare a activitatii din cadrulexploatatiei agricole. Teoretic, analiza studiaza metodologia cunoasterii activitatii economico-financiare a intreprinderii agricole, a factorilor si cauzelor care le-au determinat,precum si a rezervelor interne de imbunatatire a rezultatelor prin utilizarea cat mai eficienta a resurselor dis Practic, analiza economico-financiara se manifesta ca instrument al cercetarii stiintifice a exploatatiilor agricole.Ea are, in egala masura, o functie de diagnoza - ajutand la diagnosticarea diverselor rezultate economico-financiareprin prisma relatiilor cauzale ce le-au determinat si aexigentelor etapei - si o functie de reglare - contribuind laimbunatatirea acestor rezultate.Analiza activitatii economice ca forma a cunoasterii,parcurge drumul de la forma de manifestare exterioara laceea ce tine de latura interna a fenomenelor si proceseloreconomice, de la aparenta la esenta acestora. In efectuarea analizei economice se parcurge drumul invers producerii fenomenelor. Analiza porneste de la rezultatele procesului examinat catre elemente si de la factori spre cauzeleprimare.

Etapele analizei economice constituie materializarea in timp a modului de desfasurare a procesului de analiza;astfel, printre principalele etape ale analizei regasim:

delimitarea obiectului analizei;

intocmirea planului de analiza si a modelului fenomenului sau procesului analizat

culegerea materialului informational necesar;

Referat: Capitalul de risc si crearea companiilor inovative Proiect: Organele societatii cu raspundere limitata

verificarea datelor culese;

efectuarea calculatiilor de analiza;

interpretarea rezultatelor, formularea concluziilor si

stabilirea masurilor pentru imbunatatirea activitatii in perioada urmatoare.

In cazul unitatilor agricole, una dintre cele mai importante etape ale analizei, prin continutul si volumul de munca pe care il necesita,o reprezinta efectuarea calculatieicare sa permita atingerea obiectivelor analizei.Rentabilitatea reprezinta o categorie economica complexa, care oglindeste intr-o forma sintetica eficienta intregi activitati economice a unei firme. In conditiileeconomiei de piata urmarirea rentabilitatii constituie oregula pentru oricare agent economic. Ea constituie oconditie esentiala a insasi existentei unitatilor economice.Supravietuirea intreprinderii si asigurare rentabilitatii salesunt primele griji ale oricarui conducator. Ele sunt valabilein orice moment, chiar de la infiintareintreprinderii.Notiunea de rentabilitate este, indubitabil, legata de cea de profit, tocmai prin faptul ca rentabilitatea reflectacapacitatea unitatilor de a obtine profit "ca diferenta pozitivaintre incasarile obtinute din activitatea proprie (cifra de afaceri) si cheltuielile de fabricatie, de comercializare si pentru tranzactia propriu-zisa (costuri)"3, adica "de a acoperi cheltuielile din venituri proprii si totodata de arealiza si un venit sub forma profitului".

Rentabilitatea presupune obtinerea unor venituri mai mar decat cheltuielile in urma vinderii si incasarii productiei

fabricate, intelegandu-se prin aceasta "capacitatea intreprin-

derii de a degaja un excedent financiar din activitatile

desfasurate"5.Astfel, rentabilitatea este un instrument de

fundamentare a deciziilor atat cu privire la administrarea

interna a unitatii economice, cat si in relatiile cupartenerii externi.Ea este expresia sintetica a rezultatelorde orice natura,indicator de referinta in orientarea deciziilor si comportamentului intreprinderii.

Rentabilitatea este o notiune eminamente relativa: nu se pot aprecia in mod pertinent profiturile decat in raport cu mijloace investite pentru obtinerea lor. Ea exprima "eficientare surselo financiare si materiale investite in activitatea de ansamblu a intreprinderii, masurand profitabilitatea mijloacelor alocate, mai precis capacitatea lor relativa de a aduce profit.

Conceptul de rentabilitate este pe deplin valabil si pentru exploatatiile agricole, cu tot specificul pe care il prezinta agricultura. Rentabilitatea nu este o marime fixa, ea variaza im functie de o serie de factori care trebuie luati inseama de orice manager.

Cele mai importante variabile care influenteaza marimea rentabilitatii sunt:

- volumul productiei, cresterea lui determinand o

-crestere a incasarilor, in timp ce cheltuielile fixe raman constante;

4. Sistemul agricol reprezinta un ansamblu de sectoare, tehnologii, masini si agregate tehnologice, in care solul este folosit ca principala resursa de productie pentru culturile  agricole, pomicole, viticole, legumicole, floricole ca si pentru cresterea animalelor. Structura sectoarelor poate fi diferita de la o ferma la alta.

In Europa, in domeniul agricol, in functie de tehnologiile utilizate, de nivelul lor de intensificare, specializare, de cantitatea si calitatea biomasei, de raporturile cu mediul inconjurator etc. sunt practicate diferite sisteme de agricultura: a) durabila; b) conventionala; c) biologica; d) organica; e) de precizie; f) extensive.

Tipuri de sisteme agricole

Agricultura durabila (integrata) - productie intensiva de produse competitive, avand raporturi armonioase, prietenoase cu mediul inconjurator. Expresia intalnita frecvent "sisteme integrate", semnifica utilizarea stiintifica, armonioasa a tuturor componentelor tehnologice: pentru lucrarile solului, rotatia culturilor, fertilizare, irigare, combaterea bolilor si daunatorilor inclusiv prin metode biologice, la cresterea animalelor, stocarea, prelucrarea si utilizarea reziduurilor rezultate din activitatile agricole etc., pentru realizarea unor productii ridicate si stabile in unitati multisectoriale (vegetale si zootehnice).

Agricultura conventionala - intensiv mecanizata, cu produse competitive, dar care se bazeaza in mod deosebit pe concentrarea si specializarea productiei. Diferitele componente ale sistemului tehnologic sunt intens aplicate. Astfel, in mod regulat afanarea solului este efectuata doar prin aratura cu intoarcerea brazdei, fiind urmata de numeroase lucrari secundare de pregatire a patului germinativ si intretinere in perioada de vegetatie. Se practica fertilizarea minerala cu doze mari si foarte mari, monocultura sau cel mult rotatii scurte de doi, trei ani, tratamente chimice intensive pentru combaterea buruienilor, bolilor si daunatorilor.

Acest tip de agricultura a fost larg raspandit in Romania pana in 1989. Astazi, este unanim acceptat ca acest tip de agricultura poate afecta mediul inconjurator, mai ales daca diferitele componente ale sistemului tehnologic agricol sunt aplicate fara a se lua in considerare specificul local: climat, sol, relief, conditiile sociale si economice, care determina nivelul de vulnerabilitate sau de susceptibilitate fata de diferitele procese de degradare chimice, biologice, fizice a mediului.

Agricultura biologica - mediu intensiv si astfel, mai putin agresiv in raport cu factorii de mediu, cu rezultatele (produse) agricole mai putin competitive din punct de vedere economic pe termen scurt, dar care sunt considerate superioare din punct de vedere calitativ. In raport cu mediul inconjurator acest sistem este mai bine armonizat, tratamentele aplicate pentru combaterea bolilor si daunatorilor sunt de preferinta biologice, totusi sunt acceptate si doze reduse de ingrasaminte minerale si pesticide. Pentru controlul calitatii produselor este necesara certificarea tehnologiilor utilizate. Produsele sunt comercializate pe o piata speciala.

Agricultura organica - se deosebeste de cea biologica prin utilizarea exclusiva a ingrasamintelor organice in doze relativ ridicate, aplicate in functie de specificul local, cu predilectie in scopul fertilizarii culturilor si refacerii pe termen lung a starii structurale a solurilor, degradate prin activitati antropice intensive si/sau datorita unor procese naturale.

Agricultura extensiva cu inputuri reduse - de subzistenta, cu o productie slab competitiva. Poate afecta intr-o a-numita masura mediul inconjurator, inclusiv calitatea biomasei, mai ales prin dezechilibre de nutritie. Ingrasamintele minerale si alte substante agrochimice (erbicide, insecto-fungicide, amendamente minerale) etc., nu sunt practic utilizate sau aplicate doar in cantitati foarte mici (cu exceptia sectorului legumicol). De asemenea, hibrizii si soiurile performante nu sunt raspandite pe scara larga. Acest sistem este practicat si in Romania de catre producatorii individuali.

Agricultura de precizie - cea mai avansata forma de agricultura, care este practicata chiar si in cele mai dezvoltate tari ale Uniunii Europene si SUA pe suprafete mai restranse, avand la baza cele mai moderne metode de control a starii de calitate a diferitelor resurse de mediu, aplicarea in timp optim a tuturor componentelor tehnologice si astfel un control riguros asupra posibililor factori care ar determina degradarea mediului ambiental.

Sistemele agricole sunt strans legate de conditiile economice, sociale si de mediu. Solutionarea acestora este cea mai importanta conditie pentru introdu-cerea si promovarea agriculturii durabile. Alegerea sistemului de agricultura este conditionata de nivelul dotarii tehnice, nivelul de cunostinte profesionale, dar si de mentalitatea, educatia in general, ca si de respectul pentru natura, pentru mediul inconjurator al tuturor care lucreaza in acest domeniu.

Sisteme de agricultura durabila

Sistemele de agricultura durabila (integrata) sunt caracterizate printr-o activitate productiva multisectoriala, productia vegetala fiind intotdeauna in relatie directa cu cea animaliera. In sistemele de agricultura durabila, pentru dezvoltarea unei activitati productive intensive, cu rezultate de productie competitive sunt necesare urmatoarele masuri:

● diversitate mare a culturilor vegetale, dar in acelasi timp soiuri si hibrizi cu un potential genetic ridicat si adaptati conditiilor locale;

● culturile perene sunt folosite, atat pentru necesitatile sectorului zootehnic, cat si pentru imbunatatirea si conservarea starii structurale a solului, culturile de leguminoase perene (dar si anuale) sunt preferate pentru imbunatatirea bilantului azotului in sol, culturile ascunse sunt introduse, dupa recoltarea culturii principale, pentru protectia solului la suprafata impotriva factorilor naturali si antropici agresivi (ploi torentiale, vant, circulatie necontrolata pe sol);

● utilizare de materiale organice reziduale provenite de regula din sectorul zootehnic (de preferinta a celor solide compostate) in combinatie cu ingrasaminte minerale;

● se folosesc pentru asigurarea cu nutrienti a culturilor, dar si pentru conservarea starii de fertilitate a solului;

● folosirea pe scara larga a mijloacelor profilactice si biologice de protectie, limitand cat mai mult utilizarea substantelor chimice, de mare importanta in combaterea buruienilor este si capacitatea plantelor cultivate de reducere a proliferarii acestora precum si calitatea lucrarilor mecanice facute in acest scop;

● exploatare rationala si protectia pajistilor si fanetelor naturale si a zonelor supuse eroziunii printr-un pasunat in sistem controlat;

● furajarea animalelor trebuie sa fie in concordanta cu productivitatea rasei, iar manipularea si depozitarea reziduurilor zootehnice trebuie sa respecte anumite reguli in scopul minimizarii poluarii. Numarul de animale trebuie sa fie corelat cu suprafata de teren agricol a fermei;

● efectuarea in perioada optima a tuturor lucrarilor solului precum si a celor de recoltat si transport;

● la amenajarea fermei trebuie luate in considerare, pe langa aspectele de protectia si conservarea ecosistemelor, a biodiversitatii si cele economice si sociale.

Agricultura durabila reprezinta pentru zonele rurale, cea mai buna perspectiva, apta sa ofere o solutie integrata pentru problemele economice, sociale si de mediu.

Sisteme de agricultura conventionala

Aceste sisteme sunt caracterizate prin specializarea si intensificarea puternica a activitatii agricole si minimizarea costurilor de productie. Ingrasamintele minerale si pesticidele sunt folosite pe scara larga la culturile de camp, dar si in horticultura, viticultura, legumicultura.

Materialele organice reziduale care provin de la animale (gunoiul de grajd, namolul de la porci etc.) si cele de origine vegetala trebuie aplicate, de regula, pe terenurile agricole chiar daca sunt o sursa bogata de elemente nutritive pentru culturi si in acelasi timp de protectie  a solului impotriva degradarii.

In asolamente predomina doar anumite plante, cu precadere cele cerealiere si tehnice, cea mai raspandita fiind monocultura (de porumb pentru boabe) si rotatia de doi ani porumb si grau, cu aplicarea unor doze mari de ingrasaminte minerale si alte substante chimice pentru combaterea bolilor si daunatorilor.

Lucrarea solului este intensiva, fiind adesea folosite masini de mare capacitate care,  mai ales in conditii de irigare, intensifica riscul de degradare si poluare a mediului inconjurator. In astfel de unitati agricole, scopul major este cel al obtinerii unui profit maxim, fiind minimizata protectia resurselor mediului inconjurator. Sunt organizate ferme, mari, concentrari de terenuri. In cadrul acestor ferme se concentreaza procese de productie, de capital si forta de munca, conditiile sociale de viata ale mediului rural fiind in mare masura neglijate.

Sisteme de agricultura biologica

Agricultura biologica (ecologica, organica, bioorganica, biodinamica) este considerata o solutie viabila, care rezolva impactul negativ al agriculturii asupra mediului si a calitatii produselor. In acest sistem, alte substante organice si minerale naturale inlocuiesc fertilizantii minerali, pesticidele, medicamentele si stimulatorii de crestere.

Productia obtinuta este mai scazuta, dar se poate obtine un profit economic acceptabil prin vanzarea produselor (de calitate superioara) la preturi mai mari pe o piata special organizata. Agricultura biologica are trei obiective majore si anume:

► obtinerea produselor agricole de calitate, in cantitate suficienta si la preturi rezonabile;

► imbunatatirea si conservarea starii de calitate a tuturor resurselor mediului inconjurator si reducerea la minimum a surselor de poluare;

► crearea cadrului general pentru producatorii de produse agroalimentare, care sa asigure cantitatile necesare dezvoltarii societatii, sa garanteze securitatea mediului de lucru, sa permita cresterea veniturilor, sa ofere satisfactia muncii si armonizarea vietii cu natura.

Agricultura biologica creeaza conditiile necesare pentru construirea ecosistemelor naturale asigurand dezvoltarea durabila a societatii cu precadere in mediul rural. Pentru promovarea cu succes a unei agriculturi biologice este necesar sa se respecte anumite conditii de catre producatorii agricoli, care se refera mai ales la rotatia culturilor, fertilizare si controlul buruienilor, bolilor si daunatorilor.

Pierderile posibile de azot din sol sunt reduse la minimum prin fertilizarea cu ingrasaminte organice naturale, care sunt aplicate in doze optime in functie de caracteristicile specifice locale si cerintele plantelor cultivate, prin utilizarea plantelor leguminoase fixatoare de azot si prin stimularea activitatii microorganismelor din sol. Acest scop poate fi asigurat prin tehnici de cultura mai putin intensive, perioade de timp corect alese pentru lucrarile agricole, includerea culturilor ascunse.

Controlul asupra buruienilor, bolilor si daunatorilor trebuie sa fie realizat prin intermediul unor mijloace profilactice, biologice si mecanice. Pe cat posibil se va folosi capacitatea naturala a culturilor de a inhiba  proliferarea buruienilor. Acest sistem de agricultura este considerat mai apropiat de ceea ce are loc in mod natural pentru producerea de biomasa si de aceea si consecintele negative asupra mediului inconjurator sunt mult mai reduse.

Sistemele de agricultura biologica competitive se bazeaza pe cele mai recente rezultate ale cercetarii, in scopul obtinerii unor produse agroalimentare de calitate. In promovarea si dezvoltarea agriculturii biologice, pentru mentinerea volumului total al productiei este necesar sa creasca suprafata de teren. Pentru fermieri, procesarea si marketingul produselor biologice, sunt deosebit de importante, datorita nivelului limitat al productiei.

Modelele de agricultura biologica sunt considerate ca sisteme de agricultura durabila. De aceea, orice ferma in sistem biologic va indeplini cerintele agriculturii durabile in ceea ce priveste calitatea produselor, tehnologiile de productie si impactul asupra mediului.

5. Agricultura ecologica este consecinta unei serii de reflectii si rezultatul dezvoltarii mai multor metode de productie agricola initiate alternativ indeosebi in nordul Europei. Se cuvine sa mentionam aici in special trei curente de gandire: 'Agricultura biodinamica', aparuta in Germania sub impulsul lui Rudolf Steiner; Agricultura organica' ('organic farming'), nascuta in Anglia, idei dezvoltate de Sir Howard in 'Testamentul agricol' (1940); Agricultura biologica', dezvoltata in Elvetia de catre Hans Peter Rusch si H. Müller.

Diferite curente care stau la originea anumitor termeni protejati de catre legile comunitare, considera esentiala legatura dintre agricultura si natura, cat si respectul pentru ecosistemele naturale si se distanteaza cu un demers mai degraba dirijist pentru agricultura, maximizand randamentul cu ajutorul mai multor interventii, cu diferite categorii de produse de sinteza.

PRINCIPIILE DE BAZA ALE PRODUCERII SI PROCESARII DE ALIMENTE ECOLOGICE (ORGANICE, BIOLOGICE)

- Producerea de alimente cu calitati nutritive ridicate, in cantitati suficiente.
- Interactiunea in mod constructiv cu ciclurile si sistemele naturale.
- Incurajarea dezvoltarii sistemelor de tip ferma, implicand toate verigile din circuitul biologic: microorganisme, sol, flora si fauna.
- Mentinerea si cresterea fertilitatii solului pe termen lung.
- Promovarea sistemelor de exploatare rationala a resurselor de apa.
- Utilizarea, in masura posibilitatilor, in sistem inchis, in ceea ce priveste disponibilitatea nutrientilor.
- Asigurarea conditiilor de dezvoltare a animalelor, in conformitate cu prevederile legale ale productiei ecologice.
- Minimizarea tuturor formelor de poluare, rezultate din tehnologiile agricole.
- Mentinerea biodiversitatii sistemului agricol.
- Obtinerea de efecte pozitive pentru cei implicati in productoa ecologica, prin cresterea calitatii vietii, inclusiv prin asigurarea securitatii mediului, in conformitate cu Carta Drepturilor Omului.

          Obiectivele agriculturii ecologice ar putea fi astfel sintetizate:

sa evite toate formele de poluare, atat la nivelul produselor cat si la nivelul mediului;
sa mentina fertilitatea naturala a solurilor, prin aceasta putandu-se asigura de o maniera durabila securitatea alimentara a planetei;
sa permita agricultorilor un nivel de viata decent;
sa produca, in cantitati suficiente si la un nivel calitativ corespunzator alimente -produse de care depind alte obiective

sa realizeze produse agricole de inalta calitate nutritiva si in conditii eficiente;

sa dezvolte si sa intareasca sistemele vii pe parcursul ciclurilor de productie;

sa mentina si sa amelioreze fertilitatea solului pe termen lung;

sa evite toate formele de poluare care pot rezulta din practica agricola;

sa permita agricultorilor o remunerare justa ca satisfactie a muncii lor si un mediu de lucru sigur si sanatos.

sǎ promoveze si diversifice ciclurile biologice in cadrul sistemelor agrare, respectand micro-organismele, flora si fauna solului, culturile si cresterea animalelor;
sa mentina si sa amelioreze fertilitatea solurilor pe termen lung; sa utilizeze atat cat se poate resursele naturale si reciclabile la nivel local;

sa puna la punct sisteme agricole cat mai autosuficiente, in ceea ce priveste materia organica si elemente nutritive;

sa asigure tuturor animalelor conditii de viata cat mai putin contrarii aspectelor fundamentale ale comportamentului lor natural;

sa mentina diversitatea genetica a sistemelor agricole, a mediului lor, inclusiv protectia plantelor si a animalelor salbatice;
sa tina cont de impactul tehnicilor culturale asupra mediului si a relatiilor sociale.

I.F.O.A.M.- ingloband toate cele trei curente ale agriculturii ecologice prezinta in caietul de sarcini elemente specifice tuturor. Ele nu se contrazic ci se completeaza avand la baza aceleasi principii, dar mai ales aceleasi obiective nobile ale "mentinerii sanatatii pamantului, plantelor, animalelor si omului'.

Agricultura ecologica are o mare contributie la o dezvoltare economica de durata si joaca un rol important in imbunatatirea conditiei mediului, prezervarea solului, imbunatatirea calitatii apelor, biodiversificare si protejarea naturii.Agricultura ecologica poate sa mearga inainte in economia rurala si sa o faca viabila prin extinderea activitatilor economice cu valoare adaugata mare si prin generarea de locuri de munca in zone rurale.

In majoritatea industriilor de procesare a alimentelor si in vinificatie exista o mare lipsa de capacitate pentru valorificarea strugurilor, carnii si legumelor, fapt care limiteaza volumul produselor exportabile.

Pentru a fi validate ca fiind ecologice si a fi scoase pe piata produsele alimentare trebuie sa aiba pe etichete referinte explicite referitoare la metodele ecologice de productie a acestora si referitor la certificarea de evaluare a calitatii emisa de o organizatie supervizoare. Fermele ecologice reprezinta un nou sector.Romania beneficiaza de conditii corespunzatoare pentru a promova agricultura ecologica, cum ar fi:sol fertil si productiv;

agricultura traditionala romaneasca se bazeaza pe abordari care nu dauneaza mediului si exista posibilitati de a identifica zone ecologice nepoluate unde agricultura ecologica ar putea fi dezvoltata;

In vederea dezvoltarii sectorului agro-ecologic si pentru imbunatatirea competitivitatii produselor ecologice pe pietele de export trebuie identificate si implementate urmatoarele:

captarea si retinerea de mai multa valoare pe componenta nationala a lantului valoric prin orientarea productiei si a vanzarilor catre produse primare si produse de procesare, promovarea produselor ecologice de export romanesti;

acoperirea nisei de piata existenta prin identificarea de noi piete de export siconsolidarea pietelor existente;implementarea legislatiei elaborate pentru acest sector pentru a consolida sistemul de control prin masuri suplimentare menite sa supervizeze organismele de inspectie si certificare pentru a creste calitatea produselor exportate;

crearea unui sistem corespunzator de productie, procesare si marketing pentru produse ecologice, menit sa satisfaca nevoile pietelor interne si externe;

promovarea exporturilor produselor ecologice romanesti prin dezvoltarea activitatii de cercetare;

imbunatatirea formarii profesionale a tuturor actorilor implicati in sectorul ecologic:

v   -crescatori,

v   -procesatori,

v   -inspectori,

v   -experti de la minister,

v   -exportatori si importatori.

crearea de grupuri organizate de producatori pentru extinderea productiei si a pietii.

In mod strategic obiectivul calitativ al sectorului este pozitionarea agriculturii ecologice in centrul agriculturii nationale, ca un pivot pentru dezvoltarea de durata in mediul rural.

Principalul obiectiv al politicii agricole a UE referitor la dezvoltarea rurala este promovarea si dezvoltarea unei relatii compatibile intre agricultura si mediu.

Obiectivul cantitativ este de a extinde zona cultivata prin metode ecologice la 150.000 hectare in 2007 si crearea unei piete interne cu produse ecologice. Romania are mari oportunitati de promovare si dezvoltare a agriculturii ecologice datorita unei suprafete agricole de 14,8 milioane hectare si a solurilor nepoluate. Cresterea participarii producatorilor agricoli ecologici la evenimente economice din tara sau din strainatate (BioFach 2006).

Prin examinarea lantului valoric si a cerintelor consumatorilor de pe piata internationala au putut fi identificati urmatorii factori critici de succes:

pret;

sortimente;

ambalaj - branding;

disponibilitate.

Atingerea tintelor de export este legata de alte obiective (pe termen scurt, mediu si lung) care pot contribui la imbunatatirea competitivitatii sectorului ecologic romanesc in perioada viitor:

cresterea numarului de operatori din acest sector care primesc sprijin financiar din partea Programelor Guvernamentale Romanesti;

cresterea rolului organizatiilor non-guvernamentale (ONG) in acest sector prin programe pentru dezvoltarea comertului cu produse ecologice;

cresterea numarului de exportatori implicati activ in programele pentru dezvoltarea comertului cu produse agricole ecologice, in zone dezavantajate; spijinirea exploatarilor comerciale in agricultura ecologica, pentru a fi mai des intalnite pe piata; asocierea micilor producatori din domeniul agriculturii ecologice in scopul de a coopera in marketingul produselor ecologice;cresterea numarului de organizatii municipale si regionale implicate direct in implementarea Strategiei Nationale de Export din faza initiala;

cresterea numarului de unitati de procesare locala si de proiecte pentru investitii straine directe;

cresterea investitiilor in activitatile inrudite exporturilor in zonele rurale;

cresterea numarului de angajati din unitatile exportatoare care implementeaza reglementarile agriculturii ecologice;

cresterea investitiilor in activitati legate de produse agricole ecologice exportabile din zone rurale mai putin dezvoltate; cresterea volumului de productie al agriculturii ecologice; cresterea numarului de noi companii implicate in activitati exportatoare de produse agricole ecologice primare si procesate; cresterea numarului de module de exploatare optima prin asocierea fermelor agricole si de animale; cresterea capacitatilor specifice de procesare din agricultura ecologica;imbunatatirea capacitatii in termeni de produse si valoare adaugata;cresterea serviciilor de orientare spre exportul produselor agricole ecologice; diversificarea speciilor exportabile cultivate (ex.: legume, fructe) si a gamei de produse procesate (ex.: paine, produse de patiserie);cresterea numarului de proiecte investitionale noi aprobate.

Produse ecologice

Produsele BIO sunt acele produse care sunt obtinute doar din extractele plantelor crescute pe pamanturi netratate chimic si din seminte nemodificate genetic. In plus la produsul finit nu se adauga conservanti chimici, nu se adauga coloranti si nu se adauga parfumuri sintetice sau obtinute din petrol sau derivate (doar cele din uleiuri esentiale).

. Produsele BIO obtin intotdeauna cele mai mari calificative calitative ( OKO Test sau alte publicatii germane independente de testare comparativa a calitatii produselor de pe o piata), pentru efectele pe care le creaza (normalizarea tipului de ten, regenerarea pielii, protejarea epidermei, lipsa de agresivitate fata de piele - speciale pentru persoanele alergice, etc).

. Produsele Bio sunt produse ce au aparut initial pentru persoanele alergice si persoanele cu pielea sensibila. Apoi, datorita efectelor spectaculoase, din ce in ce mai multe persoane au inceput sa foloseasca aceste produse. Nu pentru ca aveau o problema cu tenul (al lor sau copiilor) ci pentru ca vroiau sa elimine riscul de a deveni persoane cu astfel de probleme: alergii, sensibilitati ale pielii sau chiar cancer de piele sau pulmonar explicatia simpla se gaseste in folosirea derivatelor din petrol utilizate in produsele non-bio si nedescompunerea acestora in mod natural, fiind astfel inhalate sau ramanand o perioada lunga in contact cu pielea)

6. Un sistem de agricultura din zona judetului timis ex comuna teremia mare

Teremia Mare este asezata in nord - vestul Banatului romanesc, intre Sannicolau Mare si Kikinda.
Coordonatele sale geografice sunt 20.516701° longitudine estica si 45.9333° latitudine nordica.Teritoriul fiind amplasat la extremitatea estica a Campiei Tisei, respectiv in Campia Banatului Nordic, interfluviul Mures-Bega, relieful are aspectul unei campii de divagare, acumulare si subsidenta, cu sesuri aluviale dispuse in trepte alternative, axate in intregime pe bazinul hidrografic al Arancai. In acest perimetru, se disting trei unitati principale de relief: in partea de nord, in zona vetrei satelor Teremia Mica si Nerau, este situata partea sudica a Campiei Aranca, cu altitudini absolute cuprinse intre 84-87 m, avand aspectul unui ses aluvial usor valurit, strabatut de o multime de meandre si albii parasite, cu crovuri si grinduri; Campia Giucosin, in partea centrala a arealului, in zona localitatii Teremia Mare, reprezentand, in fapt, conul de dejectie al raului Giucosin, microrelieful fiind format din dune si interdune, diferentele de nivel intre acestea depasind 10 m, cum este cazul in lunca Neraului, altitudinea generala osciland intre 84-95 m si partea nordica a Campiei Galatca, situata in partea sudica a comunei, avand aspectul unei arii larg depresionare, amplasate la ingemanarea conurilor de dejectie ale Giucosinului in nord si Galatcai in sud, constituind o forma de tranzitie intre campurile de dune ale celor doua cursuri de apa, cu altitudini cuprinse intre 87-90 m.
Amplasat in bazinul hidrografic al raului Aranca, respectiv in sistemul de desecare-drenare Aranca, teritoriul este strabatut de acest curs de apa, avand ca principal afluent Giucosinul, regularizat si canalizat, precum si de o vasta retea de canale de desecare si irigare, de canale colectoare, a caror constructie a fost inceputa inca din secolul XIX.
Climatul zonei, temperat-continental, cu slabe influente mediteraneene, inregistreaza o medie anuala de 10,80C si o valoare medie multianuala a precipitatiilor de 536,3 mm (statia Sannicolau Mare). In general, iernile sunt mai blande, verile nu prea calduroase, iar primaverile si toamnele sunt mai lungi. Precipitatiile medii anuale sunt favorabile tuturor culturilor obisnuite, insa repartizarea lor anuala, cu un pronuntat deficit in cursul verii, creeaza probleme culturilor mari consumatoare de apa, cum sunt porumbul si legumele.
Situata la interferenta zonei silvostepei cu zona antestepei, vegetatia lemnoasa de pe teritoriul comunei este reprezentata de exemplare izolate sau palcuri rare formate de specii ca Quercus robur (gorun), Fraxinus excelsior (frasin), Ulmus foliacea (ulm), Acer campestre (jugastru), Morus alba (dud alb), Ligustrum vulgare (lemn cainesc), Pirus piraster (par paduret), Crataegus monogyna (paducel), Prunus spinosa (porumbar), in timp ce vegetatia lemnoasa cultivata pe marginea drumurilor si in vatra satelor este alcatuita din dud, prun, nuc, mar, par, cires, visin, plop canadian (Populus canadensis) si salcam (Robinia pseudacacia).
Pe suprafete izolate, in proximitatea canalelor de desecare, in depresiuni inchise, pe meandre parasite ale unor vechi cursuri de apa pe cale de disparitie, supravietuieste o formatiune vegetala de mlastina alcatuita din Phragmites communis (stuf), Calamagrostis pseudophragmites (trestie de camp), Juncus articulatus (rugina).
Vegetatia ierboasa mezofila este reprezentata in special de Festuca sulcata (paius) , Koeleria gracilis, Salvia pratensis si S. austriaca (jales), Centauarea micranthos (pesma), cea xerofila de Agropyron cristatum (pir), Lolium perenne (raigras), Bromus inermis (obsiga), Poa bulbosa (firuta), Cynodon dactylon (pir gros), Euphorbia helioscopia (laptele cucului), iar vegetatia ierboasa halofila, de specii precum Festuca pseudovina (paius), Aster tripolium (albastrica), Atriplex littoralis (caprita), Poa annua (hirusor), Statice gmelini (limba pestelui), Artemisia monogyna var. salina (pelin), Puccinellia distans (iarba de saratura), Trifolium fragiferum, T. angulatum si T. ornithopodioides (trifoi), Polygonum aviculare (troscot), Lotus tenuis (ghizdei).
Plantele cultivate uzual cuprind intreaga paleta de specii raspandite in mod curent in Campia Banatului, dar si unele mai pretentioase, precum orezul sau ricinul.
Prin gruparea unitatilor de teren (U.T.) din cartograma alaturata rezulta urmatoarele tipuri dominante de soluri :
1. Cernoziomuri, 1-27 (tipice, gleizate, saraturate): 0,7%;
2. Cernoziomuri cambice, 28-30 (molice, gleizate): 1,3%;
3. Soluri brune eumezobazice, 31-32 (molice, gleizate): 1,3%;
4. Lacovisti si soluri gleice, 33-34 (saraturate): 0,5%;
5. Solonceacuri si soloneturi, 35-39 (vertice, alcalizate, gleizate, cambice): 1,0%;
6. Vertisoluri, 40-51 (pseudogleizate, alcalizate, saraturate): 6,5%;
7. Psamosoluri, 52-53 (molice, saraturate).1,1%;
8. Soluri aluviale, 54-55 (molice, gleizate, saraturate): 1,8%;
9. Protosoluri antropice, 56 (gleizate): 0,1%;
10.  Asociatii de cernoziomuri, soloneturi si vertisoluri, 701-706: 21,7%.
Terenul agricol al comunei se constituie din urmatoarele folosinte: arabil 6423 ha (76,8%), pasuni 976 ha (11,7%), fanete 27 ha (0,38%), vii 931 ha (11,1%) si livezi 2 ha (0,02%).
Referitor la incadrarea in clase de calitate (fertilitate), pentru categoria de folosinta 'arabil', situatia se prezinta astfel: cl I 1085 ha (13,0%),  cl a II-a 4421 ha (52,9%), cl. a III-a 1180 ha (14,1%), cl. a IV-a 1230 ha (14,7%) si cl. a V-a 442 ha (5,3%).
Intre principalii factori limitativi care influenteaza semnificativ calitatea inveli-sului de sol evidentiem fenomenul de salinizare, care produce limitari intre foarte severe si mode-rate pe 3% din suprafata, fenomenul de alcalizare, cu limitari intre extrem de severe si moderate (2,8%), limitari conditionate de textura fina (20%), gradul de compactitate (33%) si textura grosiera (1,1%), limitari datorate excesului de umiditate freatica, din precipitatii si baltiri (10,6%).
In vederea eliminarii sau diminuarii factorilor limitativi enumerati se recomanda spalarea solurilor prin irigatii in cazul saraturarii, drenarea apei in exces, executarea lucrarilor de scarificare si subsolaj pe solurile cu textura fina, iar ca masuri agropedoameliorative, pentru fixarea dunelor cu nisip la suprafata, se recomanda instalarea de culturi protectoare si perdele de protectie.
Se vor aplica sisteme tehnologice agricole care sa cuprinda lucrari minime ale solului, mulcirea cu resturi vegetale, culturi de protectie si amelioratoare, utilizarea ingrasamintelor organice etc.