sistemul de sustinere a preturilor in Uniune

Lectiile trecutului

Ca orice politica dinamica, PAC a suferit de-a lungul timpului ajustari si modificari atat in scopul adaptarii la noile circumstante si prioritati, cat si datorita evolutiilor pietei si a tehnologiilor. Au fost facute eforturi insemnate, in special pentru limitarea productiei excedentare, reducerea costurilor bugetare si impiedicarea prabusirii veniturilor agricole. Primele masuri de reforma insa s-au lovit de rigiditatea functionala a sistemului creat de PAC. Sistemul de subventionare, bazat pe garantarea preturilor de productie, a dat nastere la dependente structurale greu de ajustat.

Prima modificare a PAC a fost operata in 1979, insa schimbari importante au fost introduse intre 1984 si 1988. Reamintim ca sistemul garantarii preturilor de productie constituia miezul PAC.

Inainte de aplicarea modificarilor mentionate, agricultorii primeau un pret minim pentru produsele lor, chiar daca aceste produse erau excedentare si contribuiau la marirea stocurilor comunitare de interventie ce trebuiau ulterior exportate pe piata mondiala apeland la subventii.

Totusi sistemul de sustinere a preturilor a permis Comunitatii sa atinga gradul de autosuficienta la majoritatea produselor agricole. In 1973, nevoile comunitare de cereale, carne de vita, produsele lactate, carne de pasare si legume erau asigurate in proportie de 100% din productia proprie.

Uniunea Europeana producea inainte de 1993 cu 20% mai multe cereale decat avea nevoie. Chiar daca luam in considerare exporturile si stocurile strategice, excedentul ramas este destul de important. Fara o actiune concertata de reforma, acest dezechilibru crescand al pietei s-ar fi agravat. Inainte de 1993, productia agricola a Comunitatii Europene crestea in medie cu 2%, in timp ce cererea stagna sau chiar era in scadere.

In anumite sectoare ale agriculturii, progresul stiintei si tehnologiei a permis agricultorilor o sporire remarcabila a randamentelor, ceea ce a contribuit la marirea excedentelor. Intre 1970 si 1990 randamentele cerealiere s-au dublat in Franta si Olanda. In acelasi timp, randamentele la lapte in aceste doua tari, precum si la zahar in Italia au crescut cu 505.

Schimburile inregistrate in gustul consumatorului, precum o scadere a atractiei pentru carnea rosie sau pentru produsele lactate au accentuat dezechilibrul intre cerere si oferta. Pe de alta parte, produse importate, in particular oleaginoasele si asa numitele produse de substitutie a cerealelor, ce nu sunt in totalitate acoperite de taxe vamale sau de prelevari la import, continua sa fie mai avantajoase decat cerealele in furajarea animalelor. Aceste produse castiga noi segmente pe piata europeana, deoarece acestea raman in continuare competitive. Lacunele PAC le da posibilitatea evitarii rigorilor principiului preferintei comunitare concurand in  felul acesta cerealele comunitare si substituindu-le in consumul animalelor.

In ciuda eforturilor facute pentru a impiedica o noua crestere a costurilor bugetare aferente PAC, sumele din bugetul comunitar consacrate agriculturii nu au incetat sa creasca; de la 26 miliarde ECU in 1988, acestea s-au ridicat la 36 miliarde in 1992, continuand sa creasca in ciuda reformei intreprinse in 1992. Anul financiar 1994 a fost primul an in care efectele bugetare ale reformei au fost simtite. Proportia bugetului comunitar consacrata agriculturii s-a diminuat in termeni relativi. Daca in 1988 aceasta era de 63%, in 1994 ea s-a redus la 49,7%. Aceasta situatie insa nu este decat reflectarea cresterii cheltuielilor consacrate altor politici, in special celor referitoare la dezvoltarea sociala si regionala.

Daca pana in 1993 sumele suplimentare erau in principal absorbite de acumularea stocurilor excedentare si de subventiile necesare desfacerii lor pe pietele mondiale, dupa 1993 acestea au fost canalizate catre compensarea pierderilor rezultate din reducerea sustinerii preturilor.

In 1991, PAC se gasea in situatia in care nu mai aducea un sprijin indispensabil agricultorilor, nici micilor exploatari si nici celor situate in regiunile defavorizate ale Comunitatii. Practic, resursele financiare comunitare erau prost repartizate. Incercarile pentru operarea unor modificari substantiale vizand reducerea costurilor si comprimarea excedentelor au fost temperate. Pentru cea mai mare parte a produselor, garantiile acordate au fost supuse unor plafoane. In felul acesta agricultorii ce nu respectau plafoanele erau obligati sa suporte o taxa de prelevare necesara desfacerii excedentelor rezultate. Cu toate acestea bugetul comunitar nu a incetat sa creasca. In acelasi timp consumatorul comunitar trebuia sa suporte cresterea preturilor cu amanuntul la alimente. Intre 1985 - 1991 indicele preturilor agricole a crescut cu 17,9%, in timp ce preturile alimentare cu amanuntul au crescut cu 30% in aceeasi perioada.

din Baical, la pinguinii din Antarctida.

In momentul actual, in lume se folosesc circa 700 de substante din care se obtin citeva mii de preparate pesticide ce poseda o inalta activ biologica.     De obicei pesticidele se clasifica in functie de scopul utilizarii lor. Mai frecvent sunt folosite:

erbicidele - in lupta cu plantele buruienoase,

insecticidele - in lupta cu insectele daunatoare,

algidele - pentru nimicirea algelor si a vegetatiei

buruienoase din bazinele acvatice,

fungicidele - in lupta cu mucegaiurile plantelor si cu diferite ciuperci,

defolianti - pentru caderea frunzelor,

bactericidele in lupta cu bacteriile si bolile bacteriene ale plantelor,

acaricidele - in lupta contra acarienilor,

zoocidele - in lupta cu rozatoarele s.a.

Dupa indicele lor chimic, pesticidele pot fi clasificate astfel :

pesticide clororganice - derivatii halogenati ai hidrocarburilor alifatice si aromatice;

pesticide fosfororganice - eteri complecsi ai acizilor fosforici;

carbamati - derivatii acizilor carb

Inainte de 1992, PAC se gasea cu siguranta intr-un impas, deoarece in timp ce agricultorii faceau sacrificii, eforturile erau putin benefice consumatorilor si contribuabililor. Mai mult, pana in momentul declansarii reformei, PAC a evoluat de asa maniera incat 205 din agricultorii Comunitatii erau beneficiarii a peste 80% din buget. Acestia reprezentau in general exploatarile cele mai mari si cele mai eficiente. Micile exploatari insa au beneficiat cel mai putin de ajutorul acordat prin PAC, nefiind in masura sa profite pe deplin nici de noile tehnologii sau de metodele intensive de productie.

Importul de furaje ieftine a castigat segmente importante de piata in detrimentul cerealelor europene, ale caror excedente au dat nastere la stocuri uriase devenite de acum structurale. In anumite parti ale Comunitatii supra exploatarea terenurilor, prin folosirea de ingrasaminte si pesticide, a condus la o crestere fara precedent a randamentelor, in timp ce regiunile agricole marginale erau afectate de exodul rural si desertificare. O actiune energica se impunea de urgenta.