Peste 50 de ani de Politica Agricola Comuna

Obiectivele PAC au fost definite de articolul 39 al Tratatului de la Roma si anume :

a)          Cresterea productivitatii agricole, incurajand modernizarea exploatatiilor;

b)          Garantarea unui standard de viata echitabil populatiei agricole la paritate cu alte sectoare de activitate, mai ales, prin cresterea veniturilor celor care lucreaza in agricultura;

c)          Stabilizarea pietelor produselor agricole evitand alternanta dintre cresterea si prabusirea preturilor;

d)          Garantarea securitatii aprovizionarii cu alimente, la preturi rezonabile pentru consumatori.

Obiectivele PAC au fost concepute atat in interesul producatorului, cat si al consumatorului. Dar cum acestea se situeaza adesea in opozitie, cum este si cazul diferitelor interese nationale, PAC a fost realizata pe baza compromisului.

Trei principii fundamentale stau la baza Politicii Agricole Comune:

a)          Crearea si mentinerea unei singure piete si a unor preturi comune (o singura piata in care produsele agricole circula liber);

b)          Respectul notiunii de preferinta comunitara (in comertul agricol se manifesta preferinta pentru marfurile produse in interiorul Comunitatii, cumparatorii de produse necomunitare trebuind sa plateasca un supracost). Prin aceasta se urmarea protejarea pietei interne impotriva importurilor masive si la preturi scazute a produselor agricole originare din alte tari;

c)          Solidaritatea financiara (statele membre participa impreuna la constituirea resurselor si la ansamblul cheltuielilor legate de PAC). Pentru a finanta cheltuielile PAC, in 1992, a fost creat Fondul European de Orientare si Garantare Agricola (FEOGA)

O stransa relatie exista intre cele trei principii, nici unul neputand sa existe independent.

De-a lungul timpului, aplicarea celor trei principii a adus mari servicii Comunitatii, astfel ca:

- securitatea aprovizionarilor a fost asigurata pentru principalele categorii de marfuri alimentare;

- milioanele de agricultori din Uniunea Europeana sunt, astazi printre cei mai productivi din lume;

- ei produc bunurile alimentare esentiale pentru intreaga Uniune. In acelasi timp, prin exporturile comerciale, prin intermediul ajutorului alimentar, contribuie la hranirea unui numar important de persoane din alte parti ale globului.

Referat: Proiect la gestiunea financiara a intreprinderii Referat: Documentatie pentru cresterea ciupercilor comestibile - prelucrarea compostului - amenajarea spatiului pentru cresterea ciupercilor

Gratie PAC, Uniunea Europeana a devenit o putere agricola, iar amenintarea penuriei alimentare a disparut pentru consumatorul comunitar.

PAC nu numai ca a confirmat si a dezvoltat vocatia agricola a Europei, dar in Europa occidentala a contribuit esential la mentinerea unui anumit echilibru intre oras si sat, pe de o parte, si intre interesele agricultorilor si cele ale consumatorilor, pe de alta parte. Mai mult, ea a mentinut pe loc o populatie agricola dinamica si a incetinit exodul rural catre marile aglomeratii urbane. Toate acestea ar fi fost mult mai dificil de realizat fara PAC.

Definite prin Tratatul de la Roma si explicitate prin Conferinta de la Stressa, obiectivele PAC au fost puse in aplicare treptat intre 1958 si 1968, perioada realizarii pietei unice a produselor agricole. Primele produse au fost supuse reglementarilor pietei comune in 1962. Preturile comune insa, au fost aplicate incepand din 1968.

In vederea finantarii unitare a PAC, in ianuarie 1962 Consiliul a instituit Fondul European de Orientare si Garantii Agricole (FEOGA). FEOGA cuprinde toate creditele destinate Politicii Agricole Comune, constituind un capitol special si cel mai mare in bugetul UE. Pana in urma cu cativa ani, FEOGA reprezenta peste 50% din bugetul Uniunii.

Fondul are doua sectiuni distincte si anume:

- sectiunea "orientare", destinata ajustarii structurilor agricole si modernizarii agriculturii;

- sectiunea "garantii" ce reprezinta peste 90% din FEOGA si este destinata transpunerii in practica a celor trei principii fundamentale.

FEOGA finanteaza in intregime:

- mecanismele de sustinere a preturilor;

- restituirile la export si interventia publica de piata;

- fondurile structurale destinate dezvoltarii rurale (partial).

In scopul infiintarii pietei unice a produselor agricole, preturile acestora au fost unificate. Pentru a evita insa ca agricultorii din tarile cu preturi ridicate sa fie obligati sa accepte reducerea acestora, preturile unice au fost stabilite pentru fiecare produs la cel mai inalt nivel existent. In felul acesta, preturile mondiale la majoritatea produselor agricole s-au situat sub preturile unice comunitare, iar diferenta dintre acestea nu a incetat sa creasca.

Respectarea principiului preferintei comunitare presupune ca produsele comunitare sa ramana mai ieftine decat produse similare importate, astfel incat produsele comunitare sa fie preferate celor din afara Comunitatii. In acest scop, importurile au fost supuse unei taxe de intrare cunoscuta sub numele de prelevare la import, egala cu diferenta dintre pretul la frontiera si un pret de referinta  la intrare (pret prag, pret de intrare, pret ecluza, etc.). conducand la scumpirea produselor extra comunitare peste nivelul preturilor interne ale produselor comparabile. In paralel, un sistem de subventionare a exporturilor (restituiri la export) a fost pus la punct pentru a permite produselor comunitare sa fie competitive pe piata mondiala.

La randul sau, principiul solidaritatii financiare se realizeaza prin utilizarea bugetului comunitar ca principal instrument financiar pentru gestionarea PAC. Statele membre nu-si mai sprijina direct proprii agricultori. Ele contribuie direct la constituirea bugetului comunitar, din care se suporta toate costurile implicate de aplicarea mecanismelor PAC.

Piata agricola unica a reprezentat fara indoiala un succes. Schimburile agricole intracomunitare au crescut in mod semnificativ. Consumatorii comunitari au avut cel mai mult de castigat. Ei pot opta astazi pentru o gama de produse greu de imaginat cu ani in urma. In ciuda cresterii preturilor, procentul din bugetul de familie pe care o familie medie il aloca alimentatiei in UE a scazut in ultimii douazeci si cinci de ani de la 28% la 20%.

Eficienta si productivitatea agriculturii s-au ameliorat continuu. Pe masura ce Comunitatea a atins, iar pe urma a depasit nivelul de autosuficienta, numarul exploatatiilor agricole si al agricultorilor s-au redus. Cele sase tari fondatoare ale CEE numara astazi cu 50% mai putini agricultori decat acum patruzeci si cinci de ani.

Contributia agriculturii la Produsul Intern Brut, chiar daca redusa, nu este totusi de neglijat, aceasta atingand in medie 2,4%. Sub aceasta medie se situeaza Marea Britanie, Germania, Belgia si Luxemburgul, iar peste ea celelalte tari membre si, in special, Irlanda si Grecia. Odata cu aderarea tarilor din Europa Centrala si de Est, acest procent  creste.

In ciuda preferintei comunitare, PAC nu a impiedicat cresterea importurilor agricole din afara Comunitatii. De altfel, astazi UE importa mai multe produse agricole decat exporta, fapt care face ca balanta sa comerciala cu restul lumii sa fie deficitara.

Ca si Uniunea Europeana, si celelalte tari din grupul celor mai industrializate - fie ca este vorba de SUA, Japonia sau tarile vest europene nemembre - practica un nivel ridicat de subventionare a agriculturii lor. Stabilirea acestui nivel ridicat de sustinere a agriculturii a fost de neevitat in momentul cand guvernele tarilor respective au decis sa asigure securitatea alimentara a popoarelor lor si dezvoltarea echilibrata a zonelor urbane si rurale.

Aceste doua optiuni strategice au fost platite scump. De asemenea, veniturile agricole au trebuit sa poata sustina comparatia cu salariile din celelalte sectoare ale economiei.

Fara indoiala, complexitatea si rigiditatea acestor sisteme de sprijinire a agriculturii au contribuit la aparitia unor probleme serioase carora Uniunea Europeana si celelalte state trebuie sa le faca fata astazi. Pe de o parte, PAC a constituit un veritabil succes, insa daca analizam prin prisma costurilor, a excedentelor si a ajutorului acordat acelor agricultori ce ar avea cea mai mare nevoie, bilantul nu este atat de pozitiv.