INTRODUCERE

Medicina moderna inseamna, din punct de vedere al studiului, patrunderea in infrastructura celulei si in intimitatea proceselor biochimice, concomitent cu decorticarea nucleului si descifrarea codului genetic. Daca adaugam la aceasta, avalansa de medicamente cu actiune tintita si aparitia conceptului de medicamente/droguri modificatoare ale evolutiei (naturale) bolii, este de inteles dificultatea in care se gaseste clinicianul in general dar mai ales medicul de familie atunci cind stabileste un plan terapeutic in care ar trebui sa-si gaseasca locul si o cura de recuperare cu factori terapeutici naturali. In ultimul deceniu al secolului XX, in Statele Unite, aproximativ 1/3 din pacientii cu asigurare medicala au optat pentru terapii alternative care sunt mai putin agresive, iar vindecarea nu se margineste la 'repararea' doar a corpului fizic ci se extinde si asupra starii psihice a bolnavului.Deci, probleme obtionale se ridica si in fata pacientului. In acest context, balneo-terapia veche de cind lumea, pare a fi o solutie.

Obiectul balneo-terapiei il constituie folosirea factorilor naturali in aplicatii externe, in scop profilactic, terapeutic, recuperator Factorii terapeutici naturali (ape cu diverse compozitii chimice, gaze terapeutice, namoluri) sunt variati mai ales prin compozitia chimica ce ii individualizeaza pina la unicitate . Tegumentul este direct implicat in aparitia rezultatelor. Pe de-o parte este receptor termic si efector in termoreglare,este o membrana, care permite sau nu, sa fie strabatuta de substantele diverse din mediul de baie, iar pe de alta parte pare a fi sau chiar este releul subtil de comunicare cu energia universala.

Profilaxia primara, pe de o parte, si/sau recuperarea capacitatii de munca, pe de alta parte, sunt activitati medicale de o deosebita importanta pentru fiecare membru al colectivitatii iar din punct de vedere economico-social sunt mai eficiente decit actul curativ, singur. Cresterea duratei medii de viata, aduce cu sine aparitia unor noi aspecte ale morbiditatii: cresterea bolilor de uzura (cardio-vasculare, metabolice, reumatismale, etc.). Acestea pot beneficia de tratamentul complex cu factori naturali care fac apel la adaptarea, antrenarea chiar normalizarea functiilor dereglate de procesul de imbatrinire, de procese patologice diverse. Factorii terapeutici naturali sunt considerati cel putin ca o alternativa la terapia allopata. Metodele terapiei balneare sunt in buna masura metode traditionale, bazate pe observatie indelungata (generatii intregi), avind caracter particular, specific, de individualitate a fiecarei surse: bioclimat, ape, namoluri. 

Romania dispune de o mare varietate de factori naturali de cura- ape minerale de toate tipurile, gaze terapeutice, namoluri si lacuri, saline- raspanditi pe intreaga suprafata a tarii, in diferite zone climatice. Atestarea documentara a folosirii lor ne intoarce in antichitatea romana, Baile Herculane, sau in istoria mai recenta, Calimanesti-Caciulata unde Napoleon al III-lea isi trata suferinta renala.

CONTINUTUL, OBIECTIVELE SI LIMITELE CUREI B.C.C.

Medicina balneara este integrata cu medicina fizica si reprezinta o specialitate terapeutica ce studiaza si aplica in practica mijloacele terapeutice fizicale: caldura/recele, lumina, energia electrica, mecanica, magnetica,si factori terapeutici naturali: ape, namoluri, gaze, clima.

In stiintele fundamentale este important a se stabili legatura de cauzalitate, dar asa cum afirma Claude Bernard: 'stiinta nu consta din fapte, ci din concluziile stabilite pe baza faptelor', iar in medicina, ca stiinta biologica, 'aranjamentul este vital' si nu totdeauna se poate evidentia legatura cauza-efect. Astfel, o metoda terapeutica, fie ea farmacologica, balneara, fizicala, nu actioneaza asupra 'fenomenului boala' in sens simplu cauzal, intru cat in fiecare caz in parte intre mijlocul terapeutic si procesul patologic se interpune organismul bolnav in ansamblul lui, cu sistemele sale de reglare proprii si multiple si cu reactivitatea sa individuala. Sistemelor de reglare homeostazice li se adreseaza balneoterapia care opereaza cu excitanti naturali aplicati ritmic si repetat, in principal, asupra unui organ de o importanta exceptionala, tegumentul. Crenoterapia reprezinta administrarea sistematica, succesiva, dozata a factorilor terapeutici naturali asupra mucoaselor, Intrarea in actiune a acestor sisteme complexe influenteaza simpla legatura cauza-efect care s-ar stabili intre agentul terapeutic si organul/functia afectata. In acest context fundamentarea stiintifica a efectelor si mecanismelor de actiune ale curelor balneare este dificila.

Un spor de dificultate este adus si de faptul ca o cura balneara este un complex de factori stimulanti care includ: schimbarea habitatului, a climei, a alimentatiei, a activitatii cotidiene, a raportului odihna/activitate plus administrarea factorilor terapeutici specifici.

Studierea factorilor terapeutici naturali a permis, cel putin partial, stabilirea mecanismelor prin care actioneaza si produc efecte, terapia balneara fiind naturala si in acelasi timp holistica. A. Hoff (1956) si B. Jungmann (1971) au clasificat metodele terapeutice in 4 grupe: amputatia (eliminarea), substitutia, dirijarea functiilor si stimularea organismului in vederea elaborarii unor raspunsuri adaptative complexe. Primele 3 sunt definite ca mijloace terapeutice artificiale, iar a patra grupa cuprinde metode care apeleaza sistematic la functiile de reglare ale organismului si sunt denumite metode naturale. Aceasta stimulare sau reglare produsa de terapia balneara are motivatie stiintifica in fiziologia adaptarii. Raspunsurile adaptative complexe ale functiilor organismului la aplicarea sistematica, succesiva, dozata, a unor factori stresanti: termici, chimici, mecanici sau kinetici pe tegument (balneoterapie) sau pe mucoase (crenoterapie) se constitue in ceea ce B. Jordan denumea 'terapie de adaptare'.

A. amputatia sau eliminarea se refera la mijloacele chirurgicale, partial la terapia cu antibiotice si seruri si vaccinuri si terapia cu energii inalte din oncologie.

B. substitutia include metode de tratament prin care sunt inlocuite artificial substante vitale imposibil de produs de catre un organism bolnav: insulina in diabet, vitamina B₁₂ in anemia megaloblastica etc.

C.dirijarea functiilor reprezinta arsenalul farmacologic, dietetic si imunologic ce urmareste modificarea si dirijarea unor functii tulburate: secretia gastrica, tranzitul intestinal, tensiunea arteriala etc.

D.stimularea/reglarea functiilor de adaptare presupune aplicarea sistematica, succesiva, dozata, a unor factori stimulanti de natura: termica, chimica, mecanica, asupra tegumentului (balneoterapie) sau mucoaselor (crenoterapie) in scopul obtinerii unor reactii fiziologice de raspuns adaptativ.

Amputatia, substitutia si dirijarea sunt metodele medicinei allopate, medicina, dezvoltata in lumea occidentala, bazata pe experimente, dovezi obiective repetabile. Aceste metode au o actiune tintita, asupra unui organ sau unei functii, de foarte multe ori, ignorandu-se organismul in intregul lui, dar avand efect destul de prompt si previzibil. Terapia de adaptare se adreseaza organismului in intregul lui si urmareste echilibrarea balantelor homeostatice, raspunsul fiind mai lent, uneori greu de anticipat. Putem compara cuplul pacient/factor terapeutic natural cu un sistem cibernetic optimizat la nivelul sistemelor de autoreglare sub actiunea complexa a factorilor terapeutici.

Cura balneara se adreseaza reechilibrarii principalelor balante homeostatice in scopul cresterii capacitatii adaptative a unor functii sau a organismului in ansamblu. Punctual, se urmaresc si obiective recuperatorii si/sau curative. Astfel, curele se diferentiaza in: cure profilactice, terapeutice si recuperatorii.

Definitii ale unor termeni de specialitate

1. Balneo-climatologia (balneologie sau medicina balneo-climatica) – o ramura a medicinii, care se ocupa de studiul factorilor naturali terapeutici (ape minerale, termale, namoluri, gaze terapeutice si climat) si aplicarea lor in scop profilactic, curativ si de recuperare.
2. Balneoterapie – componenta a balneo-climatologiei, care are ca obiect utilizarea factorilor naturali terapeutici in asistenta medicala profilactica, curativa si de recuperare.
3. Climatoterapie – componenta a balneo-climatologiei care are ca obiect utilizarea factorilor fizici ai climatului si vremii in asistenta medicala profilactica si curativa.
4. Statiunea balneo-climatica – localitatea care dispune de factori naturali terapeutici (ape minerale, termale, namoluri, gaze terapeutice si climat), stiintific dovedite si traditional recunoscute ca eficiente terapeutic, de instalatii specifice pentru cura si care are organizare ce permite acordarea asistentei medicale balneo-climatice in conditii corespunzatoare.
5. Statiune climatica – localitatea situata in zone cu factori climatici benefici si care are conditii pentru asigurarea mentinerii si ameliorarii sanatatii si/sau a capacitatii functionale a organismului precum si a odihnei si reconfortarii.
6. Cura balneo-climatica – o forma de asistenta medicala care se aplica in statiunile balneo-climatice pe perioade definite de timp in scop profilactic, curativ sau de recuperare si care utilizeaza in principal factorii naturali terapeutici ai statiunii, aplicate dupa o metodologie specifica.
7. Asistenta medicala din statiunea balneo-climatica – totalitatea serviciilor medicale efectuate sub forma de cura in statiunile baleno-climatice prin utilizarea unuia sau mai multor factori naturali terapeutici si a unor metode de medicina fizica precum si prin medicatie, dieta, psihoterapie si educatie sanitara.
8. Factori naturali terapeutici – ansamblul elementelor fizice/chimice terapeutice, sanogene naturale. sunt considerati factori naturali: apele minerale terapeutice, lacurile si namolurile terapeutice, gazele terapeutice, ansamblul elementelor fizico/chimice ale climatului, inclusiv microclimatul de saline si pesteri.
9. Talasoterapie – componenta a balneoterapiei care utilizeaza factorii naturali terapeutici ai litoralului (bioclimat specific, apa de mare, radiatiile solare, plaje cu nisip, aerosoli), in scop profilactic, curativ si de recuperare.
10. Termalism – termen folosit in unele tari europene pentru definirea notiunii de balneo-climatologie (balneologie).
11. Cura termala = cura balneo-climatica.
12. Crenoterapie – termen folosit in tara noastra pentru tratamentul cu ape minerale in cura interna (cura de baut); in unele tari europene termenul este folosit in sensul de „cura cu ape minerale de izvor” atat in cura interna cat si in cura externa (sub forma de bai).
13. Crioterapie – forma a terapiei cu factori termici reci, la temperaturi in jurul punctului crioscopic (0sC): gheata, apa cu gheata, aer rece, geluri si alte substante refrigeratoare.
14. Sanatoriul balneo-climatic – unitate medicala cu paturi in statiunile balneo-climatice care are ca obiect efectuarea unor cure profilactice, curative si de recuperare folosind factori naturali terapeutici specifici, metode de medicina fizica, medicatie, dieta, psihoterapie si educatie sanitara, in conditiile unui regim particular definit ca „regim sanatorial” (program riguros alternativ de tratament si odihna, dieta, plimbari in aer liber, „cura de teren”).

CAP.I. FACTORII NATURALI DE CURA

Factorii naturali de cura sunt: climatul (cu vegetatia, hidrografia si relieful), apele minerale (de la izvoare si din lacuri), namolurile si gazele terapeutice.

I. Clima are un impact semnificativ asupra organismului, deseori neluat in seama nici de pacient nici de medicul care face recomandarea de cura balneara. In mod normal trimiterea intr-o statiune balneara trebuie facuta de catre specialistul recuperator. In circumstante uneori chiar obiective: absenta specialistului, departarea domiciliului pacientului fata de ambulatorul de specialitate, patologia locomotorie sau absenta mijloacelor adecvate de locomotie, etc, trimiterea se face de catre medicul de familie, care trebuie sa ia in calcul si actiunea/efectele climatului. Impactul climatului asupra organismului se masoara prin indicele de confort termic si stresul bioclimatic.

Indicele de confort termic reprezinta acea zona termica in intervalul careia pacientul are senzatia de confort termic. In medie acest indice este situat intre 16,8 si 20 grade C si se numeste temperatura efectiv echivalenta. Ea depinde de starea generala, adecvarea sau nu a imbracamintei, prezenta sau absenta vantului care in general este un factor de disconfort.

Stresul bioclimatic reprezinta limitele de oscilatie ale principalelor elemente meteorologice intre care organismul uman are in echilibru principalele sisteme de reglare (balantele homeostazice in echilibru) si dincolo de care sunt antrenate mecanismele de adaptare homeostazica. Se investigheaza doi indici: stresul bioclimatic cutanat - care reprezinta senzatia de cald/frig resimtita de pacient la nivel tegumentar - si stresul bioclimatic respirator - care reflecta schimburile de gaze respiratorii intre organism si mediu.

Dupa efectele produse de clima asupra organismului se descriu urmatoarele tipuri de bioclimat:

bioclimatul de crutare localizat in zonele colinare si de ses, zonele subalpine si impadurite joase. Se recomanda pacientilor cu afectiuni respiratorii, nevroze, afectiuni cardiace, stari de convalescenta si debilitate fizica.

bioclimatul excitant localizat in zonele de peste 1000 m si de stepa. Se recomanda pacientilor cu afectiuni hematologice si endocrine.

bioclimatul stimulant tonifiant prezinta elemente mixte: si de crutare si de stimulare evidente in raport de anotimp. Este regasit pe tarmul Marii Negre si beneficiaza de cura in aceasta zona pacientii cu afectiuni locomotorii reumatismale, post-traumatice, neurologice; afectiuni drmatologice, ginecologice, respiratorii.

Referat: Arginina - totul despre arginina Document online: Fotbalul - sportul rege - reguli de joc

Meteosensibilitatea este reactia unor persoane la schimbarea vremii in ceea ce inseamna amplitidinea si/sau combinatia neobisnuita a unor factori climatici. Se poate considera si ca o lipsa de adaptare la factori naturali indusa de sindromul de deconditionare si de hipomobilitate.

II. Apele minerale. Sunt solutii naturale de saruri disociate ionic sau nu, aflate in echilibru la izvor/sursa. Pentru ca apa sa fie declarata minerala ea trebuie sa indeplineasca cel putin una din urmatoarele conditii:

sa contina cel putin 1 g saruri/l;

sa contina elemente chimice solide sau gazoase cu actiune terapeutica dovedita stiintific;

sa aiba la izvor cel putin 20 grade C;

sa contina microelemente;

In functie de concentratia sarurilor, apele minerale se grupeaza in:

# hipotone - contin sub 6 g saruri/l;

# izotone - contin 7 - 9 g/l;

# slab hipertone - contin pana la 15 g/l;

# hipertone - contin peste 15 g/l.

Dupa modul de formare, apele minerale se clasifica astfel:

@ juvenile - nascute din condensarea vaporilor din magma;

@ veterice - provenite din fostele mari; se gasesc in vecinatatea campurilor petrolifere;

@ meteorice/vadoase - formate din apa din precipitatii la care s-a adaugat bioxidul de carbon din atmosfera si mineralele din solul strabatut;

@ mixte - provenite din amestecul apelor juvenile si vadoase; in aceasta grupare se pot incadra majoritatea apelor din Romania;

Un alt criteriu de grupare/clasificare al apelor minerale ia in calcul termalitatea lor. Astfel, se descriu:

ape minerale reci a caror temperatura la sursa se gaseste in jurul 20⁰-22⁰ C;

ape minerale hipoterme/oligoterme cu temperatura cuprinsa intre 23⁰-34⁰ C;

ape minerale izoterme cu temperatura in jurul valorii de 37⁰ C;

ape minerale hiperterme a caror temperatura depaseste 38⁰ C.

Datorita complexitatii compozitiei chimice si a proprietatilor fizice apele minerale au fost grupate in trei grupe ce contin 11 categorii, dupa cum urmeaza:

# grupa A: ape minerale cu mineralizare peste 1 g/l - ape cloruro-sodice, alcaline, alcalino-teroase, sulfatate-sodice-magneziene, carbogazoase;

# grupa B: ape minerale cu mineralizarea sub 1 g/l , ce contin oligominerale sau au termalitate - oligometalice, feruginoase, arsenicale, iodurate, sulfuroase;

# grupa C: apele radonice/radioactive.

III. Lacurile terapeutice. Sunt suprafete de apa care au luat nastere prin unul din mecanismele de geneza ale apelor minerale si care pot fi folosite la scaldat, in scop profilactic/terapeutic/recuperator. In tara noastra sunt trei tipuri de lacuri:

# de liman - aparute la locul de varsare in mare a unui rau;

# de campie - a caror compozitie chimica este determinata nde compozitia solului din vecinatate;

# din masivele de sare.

IV. Namolurile. Sunt mase plastice naturale, roci de consistenta pastoasa, folosite ca remediu terapeutic. Ele au luat nastere fie prin depozitare materialului organic si anorganic subacvatica (sedimente curative), fie prin descompunerea unor roci sub actiunea agentilor atmosferici (pamanturi terapeutice).

In functie de materialul depus, sedimentele curative sunt de doua feluri: biolitice (din material organic) si abiolitice (din material anorganic). Din categoria pamanturilor terapeutice fac parte: lutul, marna. loesul.

In Romania se gasesc urmatoarele tipuri de namol:

@ N. sapropelice: sunt depozite sulfuroase, onctuoase, formate pe fundul lacurilor de liman, litorale, de campie, din fostele mari (Techirghiol, Amara).

@ Turbele: sunt depozite de culoare bruna (Poiana-Stampei, Mangalia- singura turba marina-, Stobor - singura turba vitriolica).

@ N. minerale: provenite din sedimentarea sarurilor unor izvoare carbogazoase, calcice, feruginoase, sulfuroase.

Din punct de vedere fizic, namolurile sunt alcatuite dintr-o faza lichida ce contine apa si saruri munerale solubile, dintr-o faza solida ce contine saruri cristaline, argiloase (acid silicic si silicati) si substante coloidale organo-minerale (acizii humici) si uneori o faza gazoasa (ce contine hidrogen sulfurat). Actiunea este indusa atat prin mecanisme fizice cat si chimice.

CAP. II. ELEMENTE DE MEDICINA FIZICA

Complexul terapeutic balneo-fizical se compune din mijloacele medicinei fizice (hidrotermoterapie, inhaloterapie -ambele putand sa se efectueze si cu factori naturali - si electroterapie), din kinetoterapie (miscare si posturi) si din balneoterapie.

Energia, ca marime fizica, exista si se defineste prin formele de manifestare: produce caldura -energie calorica, produce lucru mecanic - energie mecanica, produce miscare - energie cinetica si tot astfel. Ea nu exista in forma pura, ca atare. In medicina fizica se folosesc aproape toate formele de energie: electrica ( cu toate variantele de frecventa), magnetica, lumina (in toate formele ei), campurile energetice, energia kinetica, termica, etc.  In acest context medicina balneofizioterapica este veriga de legatura dintre medicina allopata si cea neconventionala/alternativa, care se bazeaza pe notiunea de energie aproape in intregime. Dar, notiunea de energia folosita in medicina alternativa este mai putin convingatoare decat cea folosita de fizicieni intru cat se refera la bioenergie, adica acea energie care sustine viul/viata.

.Electroterapia intrebuinteaza semnalul electric, electromegnetic, cuantic drept purtatori de informatie in modelarea unor programe biologice de sanogeneza. Semnificatia particularitatilor acestor nu trebuie in nici un caz minimalizata intru cat ne poate duce la semnificatia “placebo” care nu este adevarata in acest caz, iar cunoasterea riguros stiintifica ne ajuta sa depasim etapa “empirismului terapeutic:curentarea bolnavului care simte cum lucreaza curentul”. Structura tinta a electroterapiei este membrana celulara care sub actiunea diverselor forme de energie raspunde variat si specific: depolarizare, activarea/inhibarea pompelor enzimatice, a canalelor ionice etc. In raport de frecventa de oscilatie a undei de energie (electrice sau electromagnetice) sau a campului penetratia in tesuturi este mai mare sau mai mica, prin urmare si membranele influentate apartin diverselor structuri.

Curentul continuu/galvanic, care are frecventa de oscilatie zero are penetratia cea mai mica, doar la nivel tegumentar, unde produce depolarizarea membranelor si disocierea electrolitilor. La trecerea curentului galvanic prin tesuturile organismului, acestea se comporta ca o solutie hidroelectrolitica si se disociaza, ionii migrand prin diaelectroliza spre electrozii de semn contrar. Expresia biologica a acestor fenomene fizico-chimice este vasodilatatia activa semnificativa si accelerarea metabolismului celular. Se adauga efectele particulare ale undei de depolarizare asupra structurilor nervoase. Rezultanta acestor procese se constituie in efecte terapeutice: analgetic, vasoactiv, rezorbtiv, decontracturant. Aplicarea acestui curent se face prin intermediul electrozilor de plumb de diferite dimensiuni, sau prin baile hidroelectrolitice generale (baia Stenger) sau partiale (bai galvanice). Folosind migrarea ionilor sub actiunea curentului galvanic se pot introduce in organism diverse substante cu diverse scopuri terapeutice: analgetice, miorelaxante etc.

Prin intreruperea curentului galvanic se obtine un curent ritmat, cu impulsuri a caror frecventa se situeaza intre 1 si 1000 Hz, care poate avea diverse forme: exponential, triunghiular, trapezoidal, sinusoidal si care la fel ca si curentul galvanic au efecte polare si produc disociere hidroelectrolitica. Este domeniul de joasa frecventa, domeniul in care se afla si curentul sinusoidal de la retea. Modularea acestui curent a dus la obtinerea curentilor diadinamici. Efectele terapeutice ale curentilor de joasa frecventa sunt analgetic si de stimulare musculara. Explicatia analgeziei indusa de acesti curenti se gaseste in fenomele locale produse (vasodilatatie, accelerare a metabolismului local), in interferarea transmisiei nervoase a durerii (fenomenul de acoperire descris de Lulies, teoria portii a lui Melczak si Wall, control axonal) si in modularea secretiei de endorfine endogene la nivel central. In aceasta categorie de curenti se incadreaza si curentii TENS (neurostimularea electrica transcutana), produsi de aparate de folosinta individuala, in suferintele dureroase cronice. Prin intermediul joasei frecvente se stimuleaza in conditii fiziologice musculatura striata normal inervata, musculatura neteda si musculatura striata spastica.

Curentii de medie frecventa sunt curenti sinusoidali avand perioada de oscilatie de 2500 - 10000 Hz la care cu cat frecventa este mai mare cu atat efectele de stimulare motorie si senzoriala sunt mai reduse si penetratia in tesuturi este mai mare (depasesc tegumentul si ajung pana la nivelul muschilor). Efectele terapeutice sunt analgetic antiinflamator, vasculoactiv.

Terapia cu inalta frecventa cuprinde curentii electrici si electromagnetici si undele electromagnetice cu frecventa peste 300 Khz cunoscuti sub numele de unde scurte, ultrascurte, unde decimetrice, centrimetrice, microunde. In practica medicala se folosesc anumite frecvente, stabilite prin conventii internationale. Datorita frecventei foarte mari de oscilatie aceste unde au o penetratie foarte buna in tesuturi unde energia undei se transforma in caldura si nu au efecte excitomotorii. Deci, efectele terapeutice ale inaltei frecvente sunt efectele caldurii profunde: vasodilatatie, spasmoliza, analgezie.

Ultrasunetele folosite in fizioterapie reprezinta o banda ingusta de frecvente: 800 - 1000 Khz, produse de un cristal piezoelectric sub actiunea diferentei de potential a unui curent de inalta frecventa. Ultrasunetul este o unda mecanica vibratorie care produce in profunzime un adevarat micromasaj. Efectele terapeutice ale ultrasunetului se datoresc caldurii profunde si oscilatiei mecanice. Acestea sunt : spasmolitic, analgetic , miorelaxant/ decontracturant, fibrolitic,simpaticolitic.

Oscilatiile electromagnetice de inalta frecventa - lumina - atat din sursa naturala cat si artificiala, se constituie intr-un “aliat”in fizioterapeutie denumit fototerapie. Aici se plaseaza terapia laser (un fascicol ordonat si cilindric de lumina), lumina polarizata, terapia cu radiatii ultraviolete si infrarosii (baia generala si partiala de lumina, soluxul). Efectele terapeutice ale acestor forme de terapie sunt analgetice, vasodilatatoare, antiinflamatorii.

Terapia cu campuri electromagnetice de joasa frecventa 1 - 100 Hz aduce organismului o forma de energie cu o foarte buna penetratie si distributie in tot corpul cu efect biotrofic general, sedativ si trofic vascular. Stimuleaza circulatia periferica, ameliorand troficitatea tesuturilor.

2. Masoterapia reprezinta un domeniu deosebit de complex care a suferit permanent modificari si imbunatatiri. Masajul medical clasic este definit ca o suita de prelucrari mecanice manuale desfasurate la suprafata organismului, aplicate sistematic, intr-o anumita ordine, in functie de scopul terapeutic urmarit, regiunea pe care se aplica si starea generala si locala a organismului. Efectele terapeutice sunt analgetic, decontracturant/miorelaxant, antiinflamator, rezorbtiv, sedativ sau tonifiant toate depinzand de tipul de masaj si de manevrele folosite. In afara masajului medical clasic se mai folosesc si alte forme de mesaj care se bazeaza in fundamentarea lor stiintifica pe organizarea metamerica (masajul reflex segmentar, masajul tesutului conjunctiv, terapia zonala Fitzgerald si altele), pe prezenta zonelor energetice ale organismului si proiectia organelor si sistelor la diverse nivele: tegumentar, ureche, ochi, plante/palme endonazal, etc.

3. Kinetoterapia. Kinetologia sau kineziologia (un termen creat in 1857 de catre Dally) se ocupa cu studiul miscarii organismelor vii si structurilor ce participa la aceste miscari, mecanismelor neuro-musculare si articulare ce asigura activitatea motrice normala. Kinetoterapia reprezinta aplicarea acestor cunostiinte in activitatea de refacere/recuperare a afectiunilor sistemului neuro-mio-artro-kinetic. Obiectivele terapeutice ale kinetoterapiei sunt: refacerea fortei de contractie si a rezistentei musculare, refacerea mobilitatii articulare, pastrarea/refacerea aliniamentului si posturii corporeale, pastrarea/refacerea coordonarii, echilibrului si controlului actului motor, corectarea deficitului respirator si antrenamentul pentru efort. Metodologia de lucru este vasta si variata incluzand diverse tehnici de la posturi (tehnici akinetice) pana la diverse forme de mobilizare articulara si musculara (asistata sau nu), miscari contra rezistentei, efectuate pe anumite traiecte, intr-o anumita succesiune, etc.

4. Hidrotermoterapia. Reprezinta folosirea apei  si a factorului termic (cald sau rece) in scop profilactic, terapeutic si recuperator. Apa, ca agent terapeutic actioneaza prin componenta mecanica (in conformitate cu legile fizice ale lui Arhimede si Pascal), prin componenta termica si cand este vorba despre o apa minerala si prin compozitia sa chimica. Aplicatiile de hidrotermoterapie sunt generale sau partiale si in functie de parametrul termic la care se efectueaza efectele terapeutice sunt variate: antispastic, antialgic, antiinflamator.

CAP.III. CURA BALNEARA PROFILACTICA

Conditiile de trai si munca asigurate omului contemporan prin dezvoltarea industriala si evolutia spre urbanizare exercita o serie de influente nefaste asupra organismului de care medicina actuala trebuie sa tina seama.

A. O prima consecinta a vietii moderne este sindromul hipokinetic manifestat prin reducerea maselor musculare, reducerea capacitatii de efort si obezitate. Acest sindrom reprezinta el insusi un factor de risc in aparitia multor boli:

# boli ale aparatului locomotor- datorita insuficientei musculare, a viciilor posturale, este favorizata instalarea reumatismelor degenerative;

boli cardio-vasculare si respiratorii- prin lipsa solicitarii;

alte aparate si sisteme: digestiv, renal, endocrin, osos, nervos, prin lipsa stimulilor kinetici (miscare, gravitatie, presiuni discontinui, stimuli mecanici) necesari mentinerii unui nivel functional corespunzator.

# scaderea gradului de longevitate: miscarea fizica sistematica, in mediu natural este benefica cresterii duratei medii de viata;

Combaterea acestor consecinte se face in cadrul curei balneare profilactice prin cura de teren, dietoterapie, crenoterapie. (vezi metodologia curei profilactice).

B. Pe de alta parte, reducerea contactului cu natura, desfasurarea activitatilor in spatii inchise, au dus la aparitia notiunii de 'homo domesticus' si la consecintele acestui mod de viata, adica la sindromul de deconditionare. Principala caracteristica a acestei situatii este pierderea/reducerea capacitatii functionale de termoreglare. In raport de evolutia anotimpurilor termoreglarea are o ritmicitate sezoniera prin solicitarea succesiva a celor doua aspecte majore: termoliza in sezonul estival si termogeneza in sezomul hibernal. Cele doua functii au o influienta reciproca negativa, adaptarea la rece anuland-o pe cea la cald si invers. Adaptarea la rece este in legatura nemijlocita cu apararea impotriva asa-numitelor boli 'a frigore' specifice sezonului rece: afectiuni respiratorii (unele cu caracter epidemic), reumatismale,ginecologice, reno-urinare, oto-rino-laringologice. Termoreglarea la rece este adaptativa, deci nestimularea ei duce la pierderea raspunsului periferic circulator. Solicitarea ei sistematica, repetata, prin aplicarea unor stimuli reci, pe suprafete intinse ale tegumentului, in perioada calda a anului, induce un raspuns adecvat al circulatiei periferice de termoreglare de la nivelul tegumentului, extremitatilor. Cea mai cunoscuta si eficienta modalitate de adaptare a termoreglarii la rece este cura helio-marina efectuata timp de 12-14 zile. Ea consta in aplicarea succesiva a factorilor contrastanti - cald: expunerea la soare, rece: imersia in apa marii. (vezi helioterapia)

Continutul medical al activitatii profilactice este variat si se adreseaza unei largi categorii de oameni sanatosi sau aparent sanatosi , obositi de ritmul alert al vietii cotidiene, care au o alimentatie nerationala, care solicita tubul digestiv, ficatul si aparatul biliar, rinichiul la regimuri secretorii nefiziologice.

Curele balneoclimatice profilactice, in care accentul se pune pe utilizarea factorilor termici caracteristici (in sezonul cald), sau pe sudatie (in celelalte perioade ale anului), pe miscare pentru cresterea capacitatii de efort, pe diete si crenoterapia cu ape minerale pentru asigurarea unui bun drenaj biliar si a unei bune evacuari a tubului digestiv, a unei diureze crescute cu rol in 'spalarea' cailor urinare, se constituie in ceea ce se numeste profilaxie primara. Ea urmareste cresterea capacitatii adaptative a unor functii sau a organismului in ansamblu, eventual corectarea/inlaturareaunor tulburari de reglare neuro-endocrina.

Un aspect particular al curelor profilactice il constituie profilaxia recidivelor si consta in corectarea unor modificari functionale restante, eventual a unor mecanisme de reglare restante dupa rezolvarea problemelor din fazele acute, manifeste clinic ale bolii.

INDICATIILE CURELOR BALNEARE PROFILACTICE

Curele profilactice din sezonul estival efectuate pe Litoral, cu accent pe helioterapie, aplicatii de factori contrastanti, sunt recomandate oricarui om sanatos. Referitor la helioterapie se recomanda evitarea abuzului de ultraviolete, indeosebi la varstele extreme:  copiii pana la un an si batranii peste 60-65 de ani, femeile aflate in perioade de modificari endocrine: pubertate, menopauza, sarcina. De asemenea, trebuie precautie la efectele nedorite ale radiatiei solare: de la eritem -care poate ajunge pana la arsura cu flictene- cat si la cele mai putin cunoscute -riscul de oncogeneza. Varstnicii si copii in primii ani de viata sunt mai susceptibili la supraincalzirea cu infrarosii, deci si la insolatie, astfel incat este recomandabil ca aceste grupe de varsta sa efectueze cura in lunile mai, iunie sau septembrie. Helioterapia montana are particularitati legate de temperatura mai scazuta a aerului, variatiile termice diurne semnificative si umiditatea relativa a aerului mai crescuta. Curele profilactice in statiunile de pe litoral se adreseaza persoanelor care muncesc in subteran, in medii industriale cu scame, pulberi, substante si gaze toxice, la temperaturi ridicate sau in mediu rece si umed. Curele din statiunile cu resurse pentru crenoterapie sunt recomandate persoanelor de peste 50 de ani, sedentare, hiperponderale, cu tendinta la constipatie.

METODOLOGIA CURELOR BALNEARE PROFILACTICE

Curele balneare profilactice au indicatia cea mai larga atat din punct de vadere al persoanelor care pot beneficia de ele cat si cel al statiunilor  balneoclimatice in care se pot efectua. Trebuie diferentiata profilaxia primara de cea secundara. Cura balneara cu sens de profilaxie primara utilizeaza:

factori terapeutici naturali specifici statiunii: climatul, ape minerale, namoluri, gaze terapeutice;

metode ale terapiei fizicale: hidrotermoterapie, kinetoterapie, masoterapie, electroterapie;

dietoterapia.

Aplicatia de factori termici contrastanti. Este o metoda care se practica in sezonul cald, in aer liber, in scopul dezvoltarii capacitatii de adaptare la rece, necesitand 10-14 zile consecutive. Se poate face pe litoral sau la malul oricarei alte suprafete de apa.

.Helioterapia generala progresiva consta in 4-6 expuneri generale succesive la contrastul cald/rece: expunerea la soare (cald), imersia in apa marii/lacului (rece), impachetari in nisipul cald -psamoterapie - (cald), imersie in apa (rece), cu contraste termice cat mai accentuate, progresive ca durata si intensitate a factorului rece.

Helioterapia asociata cu ungeri cu namol rece si imersie in apa lacului, dupa metoda antica egipteana. Intr-o prima faza se face o expunere la soare de aproximativ 20 min., pe nisipul cald, urmata de ungerea cu namol a intregului corp. Urmeaza expunerea la soare de aproximativ 20-30 min. care produce o hiperemie usoara si apoi baia rece in apa lacului sau a marii.

In statiunile cu ape termale factorul rece este reprezentat de dusuri reci cu temperatura si durata adecvata.

Miscarea. Este esentiala in combaterea sindromului hipokinetic. Ca forme de miscare cu efort fizic progresiv se practica:

alergarile usoare, mersul pe teren variat, urcatul pantelor, mersul in ritm rapid.

gimnastica in grup sub indrumarea kinetoterapeutului.

inotul, tenisul si alte jocuri sportive.

In toate aceste forme de miscare practicate de neantrenati, esentiala este solicitarea pana la limita de efort a organismului si desfasurarea ei in aer liber.

Crenoterapia/cura interna cu ape minerale. Actiunea apelor minerale in cura interna are caracter trifazic: etapa reflexa, etapa neurochimica si atapa post-cura. In prima etapa sunt redesteptate reflexe conditionate si neconditionate induse de ingestia propriu-zisa. In a doua etapa sunt modulate verigile neuroendocrine ale raspunsului adaptativ specific si nespecific a caror persistenta se constitue in etapa a treia. Cura interna produce efecte prin proprietatile fizice ale apei: termalitate, osmolaritate, cantitate dar si prin compozitia sa chimica ce moduleaza echilibrul hidro-mineral al organismului in sensul unor schimbari calitative in mineralizarea organismului, schimbari cunoscute sub numele de transmineralizare. Actiunea terapeutica a curei interne se bazeaza pe faptul ca organismul este supus unui aport controlat de apa si electroliti fata de care se adapteaza prin mecanisme homeostatice. In cursul curei balneare aceste mecanisme sunt antrenate/corectate/perfectionate.

Are mai multe obiective:

Cura de drenaj bilio-duodenal si intestinal isi propune realizarea unei mai bune eliminari a bilei si golirea inestinului de continut. Se realizeaza cu ape sulfuroase sau cloruro-sodice (in unele tari se foloseste apa de mare.).

Cura de diureza, necesara 'spalarii' cailor urinare si indepartarii din organism a deseurilor metabolice se realizeaza cu ape hipotone, oligominerale, sulfuroase.

Cura excito-secretorie gastrica este indicata celor cu inapetenta, cu tendinta la constipatie si se realizeaza cu ape hipertone.

Dietoterapia aplicata in statiunile balneare are ca obiective:

reducerea greutatii la hiperponderali

deprinderea unui mod de alimentatie rational si sanatos

asigurarea unui repaus digestiv necesar oricarui organism la anumite intervale de timp.

Regimul dietetic de crutare trebuie considerat ca o metoda a terapiei de intretinere, iar un concediu petrecut intr-o statiune balneoclimatica reprezinta un prilej de eliminare a oricarui abuz sau uz de substante toxice (tutun, alcool, condimente), in scopul asigurarii conditiilor necesare organismului de a elimina substantele toxice acumulate in timpul anului si de a oferi ficatului si stomacului conditii necesare refacerii.

Curele de sudatie. Se adreseaza atat sistemului cardio-circulator cat si celui de termoliza sudoripara. Scopul sudatiei este acela de a produce o anumita 'epurare metabolica'. Toate statiunile dispun de posibilitati de sudatie sub forma de bai cu ape minerale, impachetari cu namoluri, termoterapie 'a sec' (bai de lumina), efectuate tot timpul anului.

Factorii mecanici. Se aplica sub forma de masaj uscat clasic, dus-masaj, dus subacval, dus scotian care in plus asociaza si factorul contrastant termic.. Toate aceste metode au efect tonizant asupra musculaturii, tegumentului, circulatiei sangelui.

Cura externa cu ape minerale produce efecte datorita actiunilor combinate ale factorilor: mecanici (presiuni conforme cu legile fizice descrise de Archimede si Pascal sau adaugate de catre terapeut), termici (reci, calzi contrastanti), chimici (absorbtia unor compusi chimici prin piele). In afara de balneatie, apele minerale mai sunt folosite pentru administrarea sub forma de inhalatii/aerosoli, irigatii vaginale.

CAP.IV. CURELE BALNEARE TERAPEUTICE

Pacientii care au suferinte prezente pot beneficia de factorii terapeutici naturali in cadrul unui tratament complex. Fata de medicina de spital, care opereaza cu mijloace farmacodinamice sau chirurgicale - in pricipal - medicina balneara aduce o metodologie diferita bazata pe capacitatea de raspuns nespecific si general a organismului, fiind o terapie de adaptare si reglare. Ea nu substitue medicina allopata, ci o completeaza, vine ca o alternativa care in nici un caz nu se opune medicinei clasice, conventionale.

Tratamentul complex care se poate efectua intr-o statiune balneo-climatica se compune din factorii naturali specifici arealului si elemente ale medicinei fizice. Acest complex terapeutic este valoros si benefic pentru ca pacientii, mai ales cei varstnici, sunt “posesori/purtatori” de polipatologie si in acest context se pot atinge obiective terapeutice pentru mai multe din suferintele lor.

Profilarea statiunilor pe anumite domenii de patologie este determinata de specificul factorilor naturali de cura: de ex. statiunile cu ape carbogazoase sunt indicate in afectiunile cardio-vasculare, statiunile dezvoltate pe marginea lacurilor sarate sunt indicate in afectiuni reumatismale, etc. In cazul pacientilor cu polipatologie alegerea se face in functie de posibilitatile de tratament concomitent al suferintei principale si a celor asociate. De ex. la Vatra Dornei se pot trata afectiunile cardio-vasculare si cele reumatismale degenerative.

Trebuie amintit ca exista o lista de contraindicatii generale cu caracter absolut dat fiind ca in acele boli orice factor excitant, solicitant duce la agravarea bolii si o alta de contraindicatii relative: anumite stadii de evolutie a bolii sau anumite perioade ale anului. In principiu cura se poate efectua in orice perioada a anului, insa exista diferente sezoniere in actiunea climatului.

Metodele aplicate in tratamentul cu factori naturali sunt cele descrise la capitolul dedicat curei profilactice.

Indicatiile curei terapeutice tin de boala, forma/faza de evolutie a ei si de factorii naturali ai statiunii. Exista o lista de indicatii pentru trimiterea in statiunile balneare.

CAP.V. CURA RECUPERATORIE

Cura de recuperare se adreseaza pacientilor cu una sau mai multe suferinte cronice constituite deja ca atare si are scopul de a “amenda” consecintele suferitei/suferintelor cat mai mult posibil, in vederea conservarii restantului functional. Complexul terapeutic administrat acestor pacienti este cel descris la cura terapeutica.

Sunt foarte multe capitole de patologie care au beneficiu terapeutic de pe urma unei cure balneare: boli reumatismale degenerative si inflamatorii, stari post-traumatice, boli neurologice, sechele ale unor afectiuni cardio-vasculare, boli digestive, renale, respiratorii, genitale, dermatologice.

Recuperarea in afectiunile reumatismale.

Desi termenul de reumatism este folosit in sensuri extrem de diverse si uneori extrem de confuze, il vom folosi in aceasta prezentare in sensul afectarii produse la nivelul aparatului locomotor: articulatii muschi, tesuturi periarticulare. Sunt boli cu etiologie si patologie foarte variata, dar pentru simplificare le vom grupa in trei categorii: reumatisme degenerative, reumatisme inflamatorii si ab-articulare.

Reumatismele degenerative afecteaza articulatia, termenul generic fiind acela de artroza si avand diverse localizari: rahis, articulatii periferice mari sau mici (sold, genunchi, degete). Curele balneare profilactice se refera la corecterea /limitarea conditiilor care favorizeaza aparitia si instalarea artrozelor (tulburari de statica vertebrala, deviatii axiale ale membrelor), corectarea tulburarilor neuro-endocrino-metabolice, circulatorii si mentinerea/cresterea capacitatii functionale a aparatului locomotor. Curele terapeutice si de recuperare au ca obiectiv: inlaturarea/reducere verigilor fiziopatologice algice si inflamatorii, ameliorarea functiilor articulare si musculare diminuate si prevenirea/corectarea deposturarilor secundare. Factorii terapeutici folositi sunt: climatul, apele minerale si namolurile.

Caracterul dominant al suferintei din reumatiamele inflamatorii il constitue, desigur, inflamatia care afecteaza articulatia, partile moi periarticulare sau ambele constituente. Verigile fiziopatologice ale acestui grup heterogen de suferinte sunt complexe si controlarea lor se face tot complex:medicamentos si/sau fizical-kinetic. Aceste suferinte afecteaza mersul, prehensiunea, deci calitatea vietii bolnavilor. Evolutia lor este continua, deci, si managementul terapeutic va fi continuu si obligatoriu va cuprinde terapia remisiva, care a facut progrese considerabile. Cura balneara in acest context se adreseaza sindromului inflamator mai putin si mai mult corectarii componentei neuro-endocrine de adaptare. Prezenta sindromului inflamator biologic si clinic contraindica balneoterapia. Cura se efectueaza in afara puseelor evolutive, sau la sfarsitul lor si se adreseaza fenomenelor algice si inflamatorii reziduale, musculare si neuro-endocrine adaptative, perturbate de evolutia suferintei. Factorii terapeutici naturali folositi sunt: clima, apele minerale si namolurile.

In grupul reumatismelor ab-articulare sunt incluse diverse suferinte grupate dupa substratul anatomic afectat sau tipul leziunilor. Nu este obiectul acestui curs clasificarea lor, deci, nu vom face nici o precizare in acest sens. Sunt probabil cele mai pretabile la tratament balnear cu rezultate foarte bune. Un tratament balneo-fizical bine condus ofera satisfactie pacientului si motivatie pe mai departe medicului curant. Factorii terapeutici sunt aceiasi ca cei enumerati la celelalte reumatisme.

Recuperarea in sechelele post-traumatice.

Dupa rezolvarea medico-chirurgicala a unui traumatism, urmeaza cura balneara de recuperare. Ea se adreseaza articulatiilor (atat cele afectate cat si cele indemne), muschilor (care pot avea si tulburari de inervatie si vascularizatie) cu diverse obiective: controlarea fenomenelor algice si inflamatorii, a perturbarii gradului de mobilitate sau a fortei de contractie musculara, corectarea tulburarilor de circulatie sanguina si starii neuro-psihice a pacientului.

Recuperarea in afectiunile sistemului nervos.

Destul de multe afectiuni ale sistemului nervos pot beneficia de rezultatele unei cure balneare. Cel putin trei categorii de suferinte au beneficiu dintr-o cura balneara: leziunile neurologice ale neuronului motor central, leziunile neuronului motor periferic si afectiunile nevrotice. Pilonul terapeutic central al recuperarii sindroamelor motorii este kinetoterapia ( a sec sau in piscine) in asociere cu termoterapia, masajul si electroterapia excitomotorie. Starile nevrotice sunt indicate pentru tratament intr-un anume tip de climat (se va evita “purtatul pacientului pe drumurile” unei statiuni cu climat excitant) care sa confere relaxare si intr-un anume tip de statiune (in nici un caz statiuni mari, aglomerate).