GRUP SCOLAR ECONOMIC DE TURISM

Proiect pentru sustinerea examenului de certificare a competentelor profesionale

Calificarea: TEHNICIAN IN ACTIVITATI DE COMERT

TEMA: MODALITATI DE PROMOVARE PRIN MARCA AMBALAJ ETICHETA

Cuprins

Argument

CAPITOLUL I. AMBALAREA

I.1. Definirea, rolul si functiile ambalajului

I.2. Tipuri de ambalaje

I.3. Ambalejele recuperabile (reciclabile, reutilizabile)

CAPITOLUL II. MARCAREA

II.1. Definirea, rol, forme

II.2. Elemente de marcare. Forme de marcare

CAPITOLUL III. ETICHETAREA

III.1. Definirea etichetei

III.2. Etichetarea produselor nealimentare si legislatia referitoare la etichetarea produselor nealimentare

III. 2. Eticheta electronica

CAPITOLUL IV. Promovarea vanzarii

Bibliografie

In abordarea acestei teme am incercat sa prezint modalitatile si lucrurile care trebuie urmarite la achizitionarea unui produs nealimentar.

Fiind pusi sa aleaga dintr-o gama larga de produse de tot felul consumatorii se orienteaza spre acele oferte care corespund cel mai bine asteptarilor si nevoilor lor. Decizia de cumparare bazandu-se pe capacitatea de perceptie a valorii. Ei vor alege aceea oferta care considera ca le va satisface cel mai mult si mai bine nevoile. Asteptarile sau credintele consumatorilor despre ceea ce asteapta sa primeasca de la produsele achizitionate; aceste asteptari iau nastere pe baza experientei anterioare, a afirmatiilor facute de prieteni si a afirmatiilor venite din partea firmelor. Pentru formarea unei reputatii bune in randul clientilor, trebuie ca in mod constant sa oferiti produse de o calitate ceruta de clienti.

Ambalajul, marca si eticheta produsului sunt lucruri care realizeaza vanzarea produsului si ajuta la o cunoastere mai rapida a produsului cautat fata de celelalte produse de acelasi fel.

Fiecare client doreste ca la cumpararea unui produs sa faca achizitia cea mai buna la un pret cat mai mic sa cumpere un produs cat mai bun.

Comertul din zilele noastre este unul bazat pe diversitate si concurenta intre produse si producatori de pe piata. Vanzarea produselor nealimentare si promovarea acestora catre client se realizeaza mai bine si mai usor cu ajutorul acestor trei lucruri foarte importante marca, ambalaj, eticheta. Cu cat ambalajul unui produs este mai bine realizat avand un design care iese in evidenta fata de produsele similare pastrand calitatea produsului in conditii bune si punandu-le in valoare foarte bine cu atat va avea o mai mare atractie la public; facandu-l pe acesta sa achizitioneze acest produs mult mai usor decat altele asemanatoare.

Marca este un element important in strategia comerciala a unei firme, deoarece permite identificarea ofertei agentului economic respectiv si diferentierea acesteia in raport cu concurenta. Pe de alta parte, marca ofera consumatorilor posibilitatea de a se orienta spre produsele de calitate superioara, puse la dispozitie de catre producatorii care si-au castigat deja un renume pe piata. Considerata deseori ca fiind bunul cel mai de pret al unei intreprinderi, marca serveste atata producatorului cat si consumatorului.

Eticheta reprezinta un mijloc de identificare a produselor, de informare simpla si rapida a consumatorilor, de educare a acestora, de inlesnire a operatiilor comerciale, dar si de promovare a produselor pe piata.

Pentru reducerea efectelor negative pe care produsele si ambalajele le pot avea asupra mediului ambiant, intr-o serie de tari au fost introduse sisteme de marcare ecologica.

Marca ecologica are rolul de a certifica in fata consumatorilor calitatea ecologica a unui produs si ambalajului acestuia.

Utilizarea marcilor este o alta componenta a structurii activitatii promotionale care polarizeaza atentia echipelor manageriale din companiile producatoare si distribuitoare. Marcile sunt folosite in stransa relatie cu percepția acestora de catre consumatorii finali. Indeplinind functii multiple, in marketingul modern sunt create marci de productie sau de comert. Marcile de productie sunt aduse in atentia consumatorului in mod diferentiat pentru fiecare serviciu sau produs in parte, in schimb marcile de comert care se bucura de o mare extindere prin crearea lanturilor de distributie reunesc sub aceeasi marca o mare varietate de produse sau servicii care sunt vandute de acelasi comerciant. In cazul marcilor de comert comerciantul sau vanzatorul isi asuma sarcina deloc usoara de a garanta clientului un anumit nivel calitativ,indiferent de identitatea producatorului.

In multe astfel de situatii vanzatorii dispun exclusiv de laboratoare de incercari si de atasare a nivelului calitativ pentru produsele alimentare cat si pentru marfurile nealimentare. Potrivit specialistilor marcilor trebuie sa li se confere multiple atributii care sa sporeasca forta promotionala, perceptibilitate ridicata, omogenitate,distinctie,putere de evocare, personalitate, capacitate de memorizare, notorietate si asociativitate. Problema utilizari marcilor este deosebit de importanta nu numai prin prisma activitatii de promovare,ci si pe un plan mai larg, respectiv privind insasi aspectele fundamentale ale existentei unei marci sau companii pe o anumita piata. In acest context se urmareste conturarea si cunoasterea, valorilor marcii.

Ambalarea marfurilor a cunoscut o dezvoltare spectaculoasa in timp, ca urmare a tehnologiilor avansate folosite atat in productia de marfuri, cat si in obtinerea de noi materiale pentru ambalaje, de noi tipuri de ambalaje si de metode de ambalare din ce in ce mai perfectionate, care sa mentina calitatea produselor si a mediului inconjurator la un nivel ridicat.

De asemenea, exigentele consumatorilor fata de ambalaj si de ambalarea marfii au crescut odata cu evolutiile inregistrate in modul de viata si de consum. Producatorii de marfuri si de ambalaje s-au aliniat acestor exigente si chiar au venit in intampinarea cerintelor consumatorilor.

I.1. Definirea, rolul si functiile ambalajului

Ambalajul marfurilor poate fi definit din punct de vedere tehnic si economic.

- Din punct de vedere tehnic, conform STAS 5845/1-1986, ambalajul este „un mijloc(sau un ansamblu de mijloace) destinat sa cuprinda sau sa inveleasca un produs sau un ansamblu de produse, pentru a le asigura protectia temporala din punct de vedere fizic, chimic, mecanic, biologic, in scopul mentinerii calitatii si integritatii acestora in stare de livrare, in decursul manipularii, transportului, depozitarii si desfacerii pana la consumator sau pana la expirarea termenului de garantie”.

- Din punct de vedere economic, ambalajul poate fii considerat un produs finit oarecare cu o anumita destinatie, pentru care s-au realizat cheltuieli cu materii prime si cheltuieli de obtinere.

Ambalarea marfurilor este definita, conform STAS 5845/1-1986, ca fiind „operatia, procedeul sau metoda prin care se asigura, cu ajutorul ambalajului, protectia temporara a produsului in decursul manipularii, transportului, depozitarii, contribuind si la inlesnirea acestora pana la consumarea sau pana la expirarea termenului de garantie”.

Rolul ambalajului este acela de a proteja produsele alimentare si nealimentare (a mentine integralitatea si calitate acestora), de a inlesni operatiile de manipulare, transport, depozitare, desfacere (a permite circulatia produselor de la producator la consumatorul final).

Comercializarea produselor este de neconceput, in cele mai multe cazuri, fara existenta ambalajelor. Lipsa ambalajelor ar face schimbul de marfuri costisitor, ineficient si chiar imposibil.

Rolul si importanta ambalajului se reflecta in cele trei functii ale acestuia:

conservarea si protectia produselor si a calitatii acestora;

manipularea, transportul, depozitarea;

promovarea vanzarii marfurilor si informarea consumatorului.

1. Functia de conservarea si protectia produselor si a calitatii acestora

Aceasta functie presupune protejarea produsului de mediul extern (factorii fizici, chimici, biologici) si este considerata functia de baza a unui ambalaj.

Protectia impotriva factorilor fizici

Factorii fizici sunt:

solicitarile mecanice (trepidatiile din timpul transportului) – pot comprima, tasa produsul in ambalaj, creand-se un spatiu intre produs si ambalaj si ca urmare produsul nu mai este protejat impotriva solicitarilor mecanice ulterioare;

lumina - produce decolorari si degradari ale marfurilor.

Exemplu : - produsele care contin coloranti naturali se decoloreaza sub actiunea luminii sau prezinta pete si culoare neuniforma.

Pentru a opri patrunderea luminii in interiorul ambalajului se foloseste ambalajul opac ca, de exemplu cel obtinut din aminoplaste (materiale plastice) – pentru medicamente – sau din materiale complexe – pentru lapte, sucuri.

temperatura - ambalajul trebuie sa protejeze produsul de temperaturile ridicate sau scazute ori de variatii de temperatura; se folosesc in acest scop ambalaje din materiale plastice, lemn, folii de aluminiu, protectii suplimentare din rumegus;

- pentru a asigura protectia produsului, ambalajul trebuie se fie rezistent la temperaturi ridicate (daca produsul necesita sterilizare) sau la temperaturi scazute (daca produsul este conservat prin congelare).

Protectia impotriva factorilor chimici

Ambalajul trebuie sa asigure protectia produselor fata de diferite substante chimice, ca: amoniac, hidrogen, dioxid de carbon, dioxid de sulf, apa, vapori.

Ambalajul joaca un dublu rol:

a) de bariera la transferul de gaze din exteriorul in interiorul ambalajului:

- bariera la oxigen si vapori de apa eliminandu-se riscul dezvoltarii bacteriilor, mucegaiurilor si oxidarii produselor.

- bariera la substante volatile din mediu (fum, parfumuri) care ar putea modifica proprietatile organoleptice (gust, miros).

b) de bariera la transferul de gaze din interior spre exterior, evitandu-se pierderea aromei produsului (de exemplu la cafea), deshidratarea produsului sau pierderea gazului sau amestecului gazos introdus in ambalaj in vederea conservarii produsului (dioxid de carbon, azot).

Pe de alta parte, ambalajul trebuie sa fie neutru fata de produs sa nu influenteze negativ produsul in urma unor reactii chimice.

Protectia impotriva factorilor biologici

Rolul ambalajului este de a proteja produsele fata de microorganismele din atmosfera, fata de insecte si rozatoare, impiedicand astfel contaminarea lor (sa asigure o etanseitatea perfecta fata de germenii microbieni).

Pe de alta parte, ambalajul impiedica contractul direct dintre produsele sterile si persoanele care le manipuleaza.

2. Functia de manipulare, depozitare, transport

Se considera ca, pe parcursul circuitului tehnic, marfurile si ambalajele lor sunt supuse la circa 30-40 operatii de manipulare, deci unor solicitari mecanice care le pot deteriora.

Pentru a inlesni operatiile de manipulare, depozitare, transport, ambalajele trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:

sa faciliteze manipularea produselor, prin forma, greutate, volum, prezenta unor orificii care sa permita prinderea lor;

ANALIZA: Piata serviciilor - cererea si oferta de servicii ANALIZA: Intreprinderea in economia contemporana - ciclul de viata al produselor

sa asigure securitatea operatorilor si stabilitatea incarcaturii;

sa fie usor de stivuit;

sa fie precizate conditiile in care pot fi manipulate;

sa reziste la variatii de temperatura si umiditate in spatii deschise;

sa fie adaptate la normele de transport;

sa prezinte un raport optim volum-greutate;

sa poata fi adaptate la unitatile de incarcare utilizate (palete, camioane, vagoane).

Ambalajul ofera o serie de informatii cu privire la conditiile de manipulare, depozitare, transport, printr-o serie de simboluri.

In perioada actuala s-au rationalizat procesele de manipulare, depozitare, transport prin operatiuni de paletizare, containerizarea, modulare.

Paletizarea permite manipularea, deplasarea, stivuirea produselor grupate pe unitati de incarcare, folosindu-se palete si electrostivuitoare.

Containerul este un utilaj pentru transportul economic al marfurilor, construit din materiale rezistente, flexibile eventual, care permit plierea dupa utilizare, asigura foarte bine integritatea si calitatea marfurilor.

Modularea consta in corelarea dimensiunilor ambalajelor de desfacere cu cele ale ambalajelor de transport general, cu ale containerelor, ale mijloacelor de transport si cu cele ale spatiului de depozitare.

3. Functia de promovare a marfurilor si informarea a consumatorilor

Aceasta functie are o importanta deosebita, deoarece acceptarea unor produse de catre consumatori depinde intr-o mare masura de estetica ambalajului.

Pe de alta parte, ambalajul informeaza consumatorul asupra produsului, iar pe de alta parte, il atrage prin dimensiunea sa estetica.

In cazul vanzarii prin autoservire, de exemplu, ambalajul inlocuieste arta vanzatorului prin contactul direct al cumparatorului cu produsul respectiv, contribuind, astfel la promovarea produselor pe piata.

Pentru a-si indeplini aceasta functie, ambalajul trebuie sa indeplineasca o serie de conditii:

sa atraga atentia cumparatorului in mod spontan; sa fie usor de recunoscut; sa sugereze o idee precisa despre produs; ambalajul atrage atentia cumparatorului prin modul de realizare, eticheta, marca, design;

sa faca publicitate produsului, dar in nici un caz sa nu induca in eroare cumparatorii; pentru acesta, ambalajul trebuie sa comunice publicului caracteristicile produsului, elemente de identificare ale produsului, conditiile de utilizare; informatiile prezentate prin texte, etichete, pictograme, coduri ce se refera la marca, denumire, provenienta, mod de utilizare, toxicitate, impactul asupra mediului inconjurator, termen de valabilitate, etc.;

sa puna in valoare caracteristicile esentiale ale produsului astfel incat consumatorii sa-l deosebeasca cu usurinta de produsele similare;

noul ambalaj sa nu duca la scaderea increderii clientilor fideli in calitatea produsului, sa fie superior celui vechi;

sa permita situarea produsului intr-o grupa de produse;

caracteristicile estetice ale ambalajului au o mare importanta, actionand asupra psihicului cumparatorului, determinand astfel atractia fata de produs.

Exemplu :

forma – ambalajul trebuie sa tina seama de ambianta, locul, modul de utilizare a produselor, caracteristicile produsului, conditiile de pastrare; ambalajul trebuie sa se caracterizeze prin soliditate, greutate redusa, durabilitate, functionalitate.

culoarea – actioneaza si ea asupra psihicului cumparatorului, deoarece, in momentul vizualizari produsului, cumparatorul sesizeaza mai intai culoarea, apoi marca, forma, design-ul.

grafica – trebuie sa fie simpla, expresiva, clara, ilustratia sa fie compatibila cu produsul ambalat, iar prin elementele coloristice, stil, echilibru, sa puna in valoare denumirea produsului si marca, sa permita o citire rapida, corecta, facila, fara sa dea nastere la confuzii.

In conditiile in care raportul calitate-pret este egal la mai multe produse, acelea care se diferentiaza prin creativitatea ambalajelor ies in evidenta fata de cele concurente, fiind preferate si cumparate de consumatori.

I.2. Tipuri de ambalaje

Clasificarea ambalajelor

Clasificarea ambalajelor se poate face dupa mai multe criterii, astfel:

1.Dupa natura materialului din care sunt obtinute:

- ambalaje din hartie-carton;

- ambalaje din sticla;

- ambalaje din metal;

- ambalaje din mase plastice;

- ambalaje din materiale textile;

- ambalaje din lemn;

- ambalaje din materiale complexe.

2.Dupa natura produsului ambalat:

- ambalaje pentru produse alimentare;

- ambalaje pentru produse industriale;

- ambalaje pentru produse periculoase.

3.Dupa tipul ambalajului:

- lazi; - butelii; - cutii; - borcane; - flacoane; - damingene; - tavite;

- saci; - butoaie; - cosuri; - containere; - sacose; - pungi; - bidoane;

4.Dupa sistemul de confectionare:

- ambalaje fixe;

- ambalaje demontabile;

- ambalaje pliabile;

5.Dupa gradul de rigiditate:

- ambalaje rigide;

- ambalaje semirigide;

- ambalaje suple;

6.Dupa sistemul de inchidere:

- ambalaje deschise;

- ambalaje inchise(cu capac, dop, buson, etc.);

- ambalaje etanse.

7.Dupa domeniul de utilizare:

- ambalaje de transport;

- ambalaje de prezentare;

- ambalaje de desfacere.

8.Dupa natura de utilizare:

- ambalaje recuperabile (reciclabile, recuperabile);

- ambalaje nerecuperabile.

Caracterizarea principalelor tipuri de ambalaje

- Ambalajele din hartie, carton,(materiale celulozice)

Hartia si cartonul au o serie de proprietati care le recomanda pentru obtinerea ambalajelor:

- masa mica;

- inodore, insipide;

- hartia pergament are permeabilitate scazuta;

- hartia si cartonul acoperite, laminate sunt rezistente la uleiuri, gaze, alcool, eteri, esteri, acizi, baze slabe.

Ambalajele din hartie-carton se obtin din urmatoarele tipuri de materiale de baza:

- carton plat;

- duplex- minimum 2 straturi de material fibros, unite prin presare in stare umeda;

- triplex- minimum 3 straturi de material fibros, unite prin presare in stare umeda;

- carton ondulat- obtinut din 1-4 straturi netede si 1-3 straturi ondulate, unite intre ele prin adeziv, se foloseste la ambalarea produselor care necesita protectie contra socurilor mecanice (sticla, ceramica, mobila).

- Ambalaje din materiale plastice

Materialele plastice sunt utilizate pe scara larga pentru obtinerea ambalajelor, datorita urmatoarelor proprietati:

- masa specifica redusa;

- rezistenta in mediul umed;

- rezistenta la actiunea acizilor si alcalinilor;

- rezistenta mecanica buna;

- se prelucreaza usor, obtinandu-se ambalaje de forme si dimensiuni diferite;

- proprietati igienico-sanitare

Ambalajele din materiale plastice sunt:

saci, pungi, ambalaje flexibile obtinute din polietilena, polipropilena, policlorura de vinil(PVC).

- pahare, tavite, farfurii- obtinute din forme rigide, care au capacitatea de formare la cald;

- ambalaje complexe

- Ambalaje din metal

Metalul este utilizat in industria chimica. Cutiile metalice ofera avantajul rigiditatii, evitind riscurile de spargere in timpul transportului.

- Ambalaje din sticla

Ambalajele din sticla, butelii, borcane, flacoane, etc; detin o pondere importanta in totalul ambalajelor, datorita propritatilor sticlei:

- ofera protectie buna(bariera la gaze, vapori, lichide);

- este transparenta(permite vizualizarea produsului, fiind astfel un factor de promovare a vanzarii);

- prezinta stabilitate fata de alcalii, acizi(singurul acid care o ataca este acidul fluorhidric);

- nu are miros;

- poate fi colorata protejand produsul fata de radiatiile ultraviolete;

- poate fi prelucrata in diverse forme;

- este material reciclabil si economic.

Ambalajele din sticla au insa si dezavantaje:

- fragilitate(rezistenta slaba la socurile mecanice);

- greutate relativ mare, ceea ce le face dificil de manevrat si ridica cheltuielile de transport;

- Ambalajele din lemn

Lemnul se foloseste in special la confectionarea ambalajelor de transport datorita solicitarilor mecanice si uzura la care este expus.

- Ambalajele din materiale textile

Sacii textili prezinta avantaje ca: rezistenta la rupere, higroscopicitate, permeabilitate la vaporii de aer, apa; dar si dezavantaje: nu rezista la foc. Au o pondere mica in ambalarea marfurilor.

- Ambalaje din materiale complexe

Au aparut pe piata ambalajelor in ultimii 60 ani. S-a considerat ca un singur tip de material nu raspunde intotdeauna la toate cerintele unui produs sau ale altuia. De acea sa folosit tehnica acoperirii unui material(hartie, carton, material plastic, metal) cu doua sau trei straturi de alte materiale, astfel complexul obtinut sa insumeze propritatile componentelor.

I.3. Ambalejele recuperabile (reciclabile, reutilizabile)

Problema compatibilitatii ambientale a ambalajului a devenit deosebit de importanta.

“Ambalajul total” presupune, pe langa indeplinirea functiilor prezentate anterior, si contabilitatea sa cu mediul ambiant (functia sociala a ambalajului).

Unul dintre criteriile care confera calitatea antipoluanta a unui ambalaj este posibilitatea recuperarii, deci a reutilizarii lui, sau a materialului din care este facut.

Recuperarea si reciclarea materialelor si ambalajelor au efecte pozitive, pe de o parte asupra reducerii utilizarii resurselor naturale, iar pe de alta parte asupra reducerii cantitatii de reziduuri, evitandu-se poluarea mediului inconjurator

Ambalajele din hartie, carton, sticla, materiale plastice, aluminiu, lemn sunt reciclabile. Ambalajele din hartie-carton pot fi considerate ecologice. Aluminiul, metalul utilizat in proportie mare la obtinerea ambalajelor metalice(cutii, bidoane, folii, etc.)poate fi reciclat de un numar infinit de ori si nu este toxic.Ambalajele din lemn(lazi, butoaie) sunt recuperabile, dar necesita cheltuieli mari pentru recuperare si reconditionare. In domeniul recuperarii materialelor plastice a fost elaborat un sistem global de clasificare a materialelor de ambalare, sub coordonarea Societatii pentru Industria Materialelor Plastice(SPI) SUA.

Simbolurile grafice sunt urmatoarele:

Acestea semnifica faptul ca ambalajul este reciclabil.

Cifrele si literele indica natura materialului:

1.PETE- polietilena tereftalat;

2.HDPE- polietilena de inalta densitate;

3.V- vinil, inclusiv policlorura de vinil;

4.LDPE- polietilena de joasa densitate;

5.PP- polipropilena;

6.PS- polistiren;

7.OTHER- alte materiale plastice.

Acest sistem de codificare permite trierea (sortarea) ambalajelor in functie de materialul plastic din care sunt confectionate.

Statele membre UE au prevazut:

- promovarea ambalajelor standard, pentru a facilita reutilizarea lor;

- eliminarea discriminarilor intre ambalajele noi si cele recuperate;

- fabricarea de produse care permit utilizarea de ambalaje obtinute din materiale reciclate;

- excluderea de pe piata a ambalajelor care nu sunt recuperabile sau reciclabile.

Ambalajele prezinta o serie de simboluri referitoare la protectia mediului inconjurator, deci a vietii si a sanatatii consumatorilor(fig. 1.2.).

Marca este un element important in strategia comerciala a unei firme, deoarece permite identificarea ofertei agentului economic respectiv si diferentierea acesteia in raport cu concurenta. Pe de alta parte, marca ofera consumatorilor posibilitatea de a se orienta spre produsele de calitate superioara, puse la dispozitie de catre producatorii care si-au castigat deja un renume pe piata. Considerata deseori ca fiind bunul cel mai de pret al unei intreprinderi, marca serveste atata producatorului cat si consumatorului.

II.1. Definirea, rol, forme

Definirea marcii: Marca este un semn distinctiv care permite unei persoane fizice sau juridice sa distinga produsele sau serviciile sale, de cele ale concurentilor, oferind garantia unei calitati superioare constante.

Semne folosite ca marci

1. Numele de marca

- numele unor persoane sau pseudonime, nume istorice, denumiri geografice, etc

Exemple: Ford, Chanel, Gilette, Pierre Cardin, Christian Dior, Atlantic, etc;

-denumiri din vocabularul curent sau inventate; acestea trebuie sa fie de fantezie, sa aiba o rezonanta placuta pentru a fi usor de receptionat si memorat.

Exemple: Whirpool, Trident, Sheel, Goldstar, Rex, Rolex, Sony, etc.

2.Cifrele si literele

- se folosesc alaturi de numele de marca si semnifica varianta modelului, anul aparitiei, o caracteristica de calitate.

Exemple: Peugeut 407, Peugeut 307, Mercedes SL55, Mercedes CLK 230, Audi A6, Audi TT, Porsche Carera GT, etc.

3.Sigla

- reprezinta o prescurtare cu ajutorul initialelor, a unor nume, a unor firme sau a unor denumiri facilitand citirea, pronuntarea si memorarea acestora.

Exemple: CK(Calvin Klein), XL(Xavier Laurent), BMW(Bayerische Motoren Wersce), IBM(International Bussines Machine),etc.

4.Reprezentari grafice (reprezentarea grafica a numelui de marca)

Emblemele:

sunt semne cu valoare simbolica prin care producatorul poate sugera obiectul sau de activitate, calitatea produsului, ideea pe care o promoveaza;

- se folosesc in acest sens figuri geometrice, reprezentari din lumea animala sau vegetala, obiecte, personaje, etc.

Exemple: Puma, Peugeot, Lacoste, Jaguar, Audi, etc.

Vignetele:

- sunt combinatii de linii drepte, curbe, incadrari, etc.

Exemple: Adidas, Mercedes, Reebook, Lotto, etc.

5.Culoarea

- poate fi asociata numelui de marca

Exemplu: galben(marca Kodak), portocaliu(marca Orange), etc.

Rolul marcii:

Este foarte bine determinat in perioada actuala intrucat contribuie, pe de o parte, la identificarea produsului si diferentierea acestuia fata de produsele concurente, iar pe de alta parte garanteaza un nivel calitativ constant pentru consumatori, comunica o serie de informatii despre produs, facand si reclama acestuia.

Rolul marcii se exprim5 prin urmatoarele functii:

1.Functia de identificare – marca ofera cumparatorului posibilitatea sa se orienteze rapid spre produse care corespund nevoilor sale si care si-au castigat o buna reputatie.

2.Functia de garantare a unui nivel calitativ constant – marcile de prestigiu asigura garantia unei calitati superioare pentru produsul sau serviciul respectiv.

3.Functia de concurenta – marca permite producatorului sa-si diferentieze produsele sale de cele ale concurentilor. Ca urmare a diversificarii ofertei de marfuri, exista o diferentiere a marcilor chiar in cadrul aceleiasi firme.

Exemplu: Marcile de autoturisme pentru un numar din ce in ce mai mare de modele: Ford Mondeo, Ford Focus, Ford Mustang, Skoda Fabia, Skoda Felicia, Skoda Octavia.

4. Functia de comunicatie – marca transmite consumatorilor o idee despre produs, informatii despre calitatea acestuia.

5.Functia de reclama – este determinata de dinamismul marcilor si de publicitate.

6.Functia de personalizare – ofera consumatorilor posibilitatea sa-si afirme personalitatea prin alegerea anumitor marci de produse.

II.2. Elemente de marcare. Forme de marcare

Marcarea este un mijloc de identificare a produselor si de identificare a consumatorilor. De aceea, presupune o serie de elemente de identificare a produsului si de informare a consumatorului.

Elemente de identificare a produsului:

denumirea produsului;

denumirea fabricii producatoare, marca de fabrica;

calitatea produsului;

numarul standardului sau al normei tehnice;

data fabricatiei, termenul de valabilitate sau de garantie;

cantitate ambalata;

Elemente de informare a consumatorului:

- compozitia chimica a produsului;

- conditii de pastrare;

- indicatii de utilizare;

- conditii de intretinere etc.

Prezentarea elementelor mentionate se face prin urmatoarele forme de marcare :

- imprimarea pe ambalaje de hartie, carton, materiale plastice, materiale complexe;

- litografierea pe ambalaje de hartie superioara(cerata sau metalizata);

- stantarea pe ambalaje metalice, din sticla, mase plastice;

- stantarea si pirogravarea pe lemn.

III.1. Definirea etichetei

Eticheta reprezinta un mijloc de identificare a produselor, de informare simpla si rapida a consumatorilor, de educare a acestora, de inlesnire a operatiilor comerciale, dar si de promovare a produselor pe piata.

III.2. Etichetarea produselor nealimentare si legislatia referitoare la etichetarea produselor nealimentare

In ceea ce priveste etichetarea produselor textile, H.G. nr. 332/2001 privind etichetarea produselor textile destinate populatiei defineste eticheta astfel: „Orice text scris, imprimat, litografiat, gravat sau ilustrat, care contine elemente de identificare a produsului si, dupa caz, instructiuni de utilizare, spalare sau calcare si care insoteste produsul prezentat consumatorilor pentru vanzare sau este aderent la ambalajul acestuia; eticheta poate avea inscrise sau atasate suplimentar sigle sau alte insemne ecologice, precum si elemente de publicitate, cu respectarea prevederilor legale”.

In cazul etichetarii produselor textile este foarte important sa se indice modul de intretinere al acestora, conform unor simboluri internationale.

In ceea ce priveste produsele cosmetice, Directia Consiliului Uniunii Europene 76/768 din 1976, referitoare la produsele cosmetice, prevede ca eticheta acestora sa cuprinda In mod obligatoriu:

numele si adresa fabricantului, comerciantului, exportatorului;

tara de origine;

masa neta;

termenul de valabilitate exprimat astfel: „a se utiliza de preferinta inainte de..”;

modul de utilizare;

elemente de identificare a lotului;

lista ingredientelor in ordine descrescatoare a cantitatilor.

Eticheta incaltamintei se face individual, pe unitate de produs, si presupune inscrierea obligatorie a marfurilor pentru partile componente: partea superioara exterioara(fata), partile interioare si talpa. Este reglementata de H.G. nr. 26/i998.

Simbolurile pentru partile componente ale incaltamintei:

Natura materiilor prime din care sunt obtinute partile componente ale incaltamintei:

Pe langa elementele de marcare prezentate, pe eticheta sau pe ambalajul produsului este inscriptionat si codul de bare. Codul cu bare simbolizeaza caracterele numerice sau alfanumerice prin alternarea unor bare de culoare inchisa cu spatii albe.

Informatiile cuprinse in coduri se refera la:

- elementele de identificare ale produsului: denumirea produsului, denumirea fabricii producatoare sau marca de fabrica, cantitatea ambalata;

- pret;

- caracteristici de calitate ale produsului.

Datele codificate in sistemul „cod cu bare” sunt citite prin metoda lecturii optice cu ajutorul unui echipament informatic numit „scanner”.

Acesta presupune existenta unor case de marcat electronice, prevazute cu dispozitive de citire optica, conectate la calculator.

Interpretarea informatiilor codificate este imposibila pentru consumatori.

De aceea informatiile referitoare la termenul de valabilitate, foarte importante pentru consumatori, sunt reprezentate clar pe etichete sau imprimate pe ambalaj.

De asemenea, si alte elemente de identificare a produsului si de informare a consumatorului sunt prezentate clar pe etichete sau in documentele care insotesc produsele.

Marcarea ecologica a produselor

Pentru reducerea efectelor negative pe care produsele si ambalajele le pot avea asupra mediului ambiant, intr-o serie de tari au fost introduse sisteme de marcare ecologica.

Marca ecologica are rolul de a certifica in fata consumatorilor calitatea ecologica a unui produs si ambalajului acestuia.

Primul sistem de marcare ecologica „Blue angel” a fost introdus in Germania in 1978.

Daca un produs indeplineste criteriile de performanta ecologica (implicatiile produsului si ale procesului de obtinere a lui asupra mediului, cerinte de securitate, indeplinirea functiilor de baza), este inscris in catalogul „Blue angel” si obtine marca de produs ecologic. Acesta apare pe eticheta produsului.

In Germania a fost introdusa si marca ecologica pentru ambalaje „Den Grune Punkt”(punctul verde) in 1990. Se aplica pe ambalajele destinate colectarii, in vederea reciclarii sau pentru incinerare.

Punctul verde nu garanteaza ca ambalajul respectiv va fii valorificat. Sistemul de colectare selectiva si valorificare a deseurilor de ambalaje menajere functioneaza doar daca se predau ambalajele de catre consumatori.

Stilul german de marcare ecologica a fost preluat si de alte tari: Olanda, Franta, Danemarca, Marea Britanie.

In Canada a fost introdus un sistem de marcare ecologica in 1988 „Environmental Choice”.

In Japonia a fost introdusa marca ecologica „Eco-chark” in 1989.

Tarile nordice au stabilit un sistem de marcare ecologica in 1989.

In Franta a fost introdus in anul 1991, un sistem de marcare ecologica asemanatoar cu sistemul german ”Blue angel” care are la baza analizarea intregului ciclu de viata al produselor.

La nivelul Uniunii Europene, introducerea sistemul unitar de marcare ecologica urmareste promovarea produselor cu impact ambiental redu si informare corecta a consumatorilor cu privire la caracteristicile ecologice ale produselor.

Dreptul de aplicare a marcii ecologice „Eco” se acorda numai firmelor ale caror produse sunt conforme cu reglementarile foarte stricte ale Uniunii Europene privind protectia sanatatii, securitatii, vietii consumatorilor, precum si a mediului inconjurator.

Marca ecologica „Eco” semnifica faptul ca produsul si ambalajul acestuia au impact redus asupra mediului inconjurator pe intregul ciclu de viata al produsului incepand cu cercetarea, proiectarea si terminand cu valorificarea post-consum sau integrarea in natura(biodegradabilitatea).

Dreptul de aplicare a acestei marci se acorda numai produselor care nu contin substante periculoase si care nu se obtin prin procese tehnologice poluante (nu se folosesc ingrasaminte chimice, hormoni sau alte substante pentru accelerarea cresterii animalelor).Dreptul de aplicare a marcii este conferit pe o perioada de timp de 3 ani, dupa care producatorul respectiv trebuie sa reinnoiasca cererea.

III. 2. Eticheta electronica

Pe scurt EEG este un afisaj electronic al pretului, parte a unui sistem de preturi electronice, folosit in magazinele retail (hypermarchet, supermarket, magazine discount, cash&carry)

1. Introducere

Termenii de identificare automata si captura automata a datelor se refera la tehnologiile care realizeaza transferul direct al datelor de identificare de pe obiect intr-un calculator sau intr-un sistem controlat de un microprocesor fara a se utiliza in acest sens o tastatura sau un periferic similar. Multe din aceste tehnologii au redus la minim sau chiar nu necesita implicarea factorului uman in cadrul procesului de preluare a datelor.

Sistemele automate de identificare si captura a datelor sunt utilizate din ce in ce mai mult pentru colectarea informatiilor in aplicatii din ce in ce mai mult pentru colectarea informatiilor in aplicatii din cele mai variate domenii: industrie, comert, transporturi, sanatate, posta etc.

Aplicatiile din industrie vizeaza atat aprovizionarea cu materii prime si materiale cat si procesul efectiv de productie. Aplicatiile din domeniul aprovizionarii includ receptia materiilor prime si materialelor, sortarea si depozitarea acestora, gestiunea stocurilor etc. Aplicatiile din domeniul productiei includ monitorizarea comenzilor si a stadiilor de executie, gradul de utilizare al masinilor, pontajul muncitorilor etc.

Aplicatiile comerciale ale sistemelor automate de identificare si captura a datelor vizeaza in principal controlul operatiilor de depozitare si distributie, gestiunea stocurilor si a vanzarilor din magazine, etc.

In domeniul transporturilor sistemele automate de identificare si captura a datelor servesc la urmarirea containerelor, a vagoanelor de cale ferata, a camioanelor etc.

Aplicatiile din domeniul sanatatii servesc la identificarea pacientilor, la sortarea si gestiunea stocurilor de medicamente, materiale sanitare, reactivi, sange.

In domeniul postal sistemele automate de identificare si captura a datelor sunt utilizate la sortarea rapida a corespondentei si coletelor.

Alternativa la sistemele automate de identificare si captura a datelor o constituie colectarea si introducerea manuala a informatiilor. Metoda de colectare si introducerea manuala a datelor prezinta urmatoarele dezavantaje:

Aparitia erorilor atat in timpul inregistrarii informatiilor pe hartie cat si la introducerea lor in calculator. Rata medie a erorilor la introducerea manuala a datelor este de o eroare la 300 de caractere; pentru comparatie valoarea specifica codurilor de bare liniare este de o eroare la 800000 caractere, iar in cazul codurilor de bare matriciale de o eroare la 6000000 caractere.

Durata relativ ridicata a operatiei de colectare si introducere a datelor. Daca la sistemele automate de identificare si captura a datelor preluarea informatiilor se realizeaza aproape instantaneu colectarea manuala a datelor necesita un anumit interval de timp pentru ca acestea sa fie inregistrate pe hartie si ulterior introduse in calculator. Viteza inregistrata in cazul scrierii de mana a documentelor este de 5-7 caractere/secunda si poate ajunge la maxim 10-15 caractere/secunda in cazul introducerii datelor de la tastatura. In schimb sistemele automate de captura a datelor sunt capabile sa citeasca sute de caractere/secunda.

Colectarea manuala a datelor solicita permanent atentia operatorilor; implicit cresc costurile asociate cu forta de munca, fiind necesara o micsorare a volumului de munca per operator pentru a se obtine o acuratete ridicata in procesarea datelor.

Aceste deficiente sunt eliminate efectiv cand este folosita identificarea si captura automata a datelor.

Aproape toate tehnologiile de identificare automata au la baza 3 componente principale, care constituie totodata si pasi parcursi secvential in cadrul proceselor de captura automata:

Codificarea informatiei. Un cod este un set de simboluri sau semne ce reprezinta caractere alfanumerice. Cand datele sunt codificate, caracterele sunt transformate intr-un cod ce poate fi interpretat doar de masini (la majoritatea tehnologiilor informatia codificata nu poate fi citita de observatorul uman). O eticheta sau un tag continand datele codificate este atasata produsului, pentru a permite identificarea sa ulterioara.

Citirea informatiei codificate este realizata cu ajutorul unui scanner sau a unui cititor; acesta transforma informatia citita intr-un semnal electric.

Decodificarea informatiei este efectuata de un dispozitiv numit decodor. Acesta transforma semnalul electric in informatie binara din care extrage in final datele initiale.

Exista o multitudine de tehnologii ce stau la baza sistemelor automate de identificare si captura a datelor. De exemplu, numai in grupa codurilor de bare (ce reprezinta in prezent tehnologia cu cele mai variate aplicatii) au fost inventate peste 250 de simbologii.

2. Tehnologii actuale

Tehnologiile utilizate la identificarea si captura automata a datelor pot fi clasificate in functie de principiul ce sta la baza achizitiei de date in urmatoarele 6 mari grupe:

Tehnologii optice. Cea mai mare parte a acestor tehnologii utilizeaza simbolurile grafice cu un contrast ridicat astfel incat sa poata fi interpretate cu usurinta de un cititor optic. Din aceasta grupa de tehnologii fac parte codurile de bare unidimensionale si bidimensionale, recunoasterea optica a caracterelor.

Tehnologii magnetice. Acestea au la baza stocarea informatiei codificate prin magnetizarea unui suport, respectiv citirea magnetizarii remanente a suportului si refacerea informatiei initiale, intr-un mod similar celui in care sunt inregistrate pe banda si redate sunetul si imaginea. Din aceasta grupa fac parte:

Tehnologii pe baza de banda magnetica folosite la cardurile bancare, cartelele de acces la metrou, carduri de fidelitate, cartele personale de acces la diferite servicii etc.

Tehnologii de recunoastere a caracterelor tiparite cu cerneala magnetica folosite pe scara larga de catre banci pentru procesarea cecurilor.

Tehnologii pe baza de unde electromagnetice. La aceste tehnologii transferul de informatii intre cititor si tag-urile in care sunt stocate datele se realizeaza prin unde electromagnetice. Cea mai reprezentativa tehnologie din aceasta grupa este cea de identificare cu unde de radiofrecventa.

Tehnologii utilizand circuite integrate (cipuri). Acestea au la baza mici cipuri (circuite integrate) inzestrate cu memorie semiconductoare, capabila sa pastreze informatia codificata. Cipurile sunt montate pe mici cartele din material plastic (de regula, de dimensiunea unei carti de credit), fiind de aceea cunoscute sub numele de cartele inteligente (smart carduri), cartele cu cip sau cartele cu circuit integrat. Cartelele cu cip pot fi recunoscute cu usurinta dupa contactele aurii care asigura conexiunile fizice intre cip si echipamentul de citire. Ele sunt utilizate in domeniul bancar sub forma de carduri, in telefonia mobila sub forma de cartele SIM etc.

Tehnologii biometrice. Acestea utilizeaza o serie de particularitati ale organismului uman pentru a identifica in mod unic, absolut si sigur un individ. Cele mai cunoscute tehnologii sunt: recunoasterea vocala, analiza amprentei digitale si scanarea retinei.

Tehnologii pe baza de atingere. Stau la baza ecranelor sensibile la atingere (touch-screen) ale unor dispozitive precum agende electronice, PDA-uri etc. Introducerea informatiilor se realizeaza prin simpla atingere a suprafetei ecranului ce este dotat in acest sens cu senzori.

Nu toate aceste tehnologii pot fi utilizate in cadrul sistemelor electronice de identificare a marfurilor. Cel mai bine se preteaza codurile de bare si tehnologiile bazate pe identificarea cu unde de radiofrecventa.

DEFINITIE: Promovarea reprezinta acea parte a procesului de comunicatie al firmei prin care aceasta, folosind un ansamblu de metode si tehnici specifice (concretizate in activitati promotionale), incearca sa influenteze comportamentul clientilor sai actuali si potentiali in vederea obtinerii unor rezultate cat mai bune (profituri) pe o perioada mai lunga de timp.

Philip Kotler: “ansamblu divers de instrumente specifice, majoritatea pe termen scurt, destinate sa stimuleze achizitionarea mai rapida sau intr-un volum mai mare a unor produse sau servicii de catre consumatori sau de catre clienti industriali”

Utilizarea marcilor este o alta componenta a structurii activitatii promotionale care polarizeaza atentia echipelor manageriale din companiile producatoare si distribuitoare. Marcile sunt folosite in stransa relatie cu pereceptia acestora de catra consumatorii finali.Indeplinind functii multiple, in marketingul modern sunt create marci de productie sau de comert.Marcile de productie sunt aduse in atentia consumatorului in mod diferentiat pentru fiecare serviciu sau produs in parte, in schimb marcile de comert care se bucura de o mare extindere prin crearea lanturilor de distributie reunesc sub aceeasi marca o mare varietate de produse sau servicii care sunt vandute de acelasi comerciant. In cazul marcilor de comert comerciantul sau vanzatorul isi asuma sarcina deloc usoara de a garanta clientului un anumit nivel calitativ,indiferent de identitatea producatorului.

In multe astfel de situatii vinzatorii dispun exclusiv de laboratoare de incercari si de atasare a nivelului calitativ pentru produsele alimentare cat si pentru marfurile nealimentare.Potrivit specialistilor marcilor trebuie sa li se confere multiple atributii care sa sporeasca forta promotionala, perceptibilitate ridicata, omogenitate,distinctie,putere de evocare, personalitate, capacitate de memorizare, notorietate si asociativitate. Problema utilizari marcilor este deosebit de importanta nu numai prin prisma activitatii de promovare,ci si pe un plan mai larg, respectiv privind insasi aspectele fundamentale ale existentei unei marci sau companii pe o anumita piata.In acest context se urmareste conturarea si cunoasterea, in termeni operationali a valorii capitalizate in marca(brand equity),specialisi folosind 5 categorii principale pentru a-i defini componentele:

fidelitatea fata de marca

constientizarea numelui marcii

calitatea perceputa

asocieri ale marcii(altele decat perceptia caltatii)

alte drepturi de proprietate asupra unor active legate de marca.

Pe plan strategic viziunea marketingului, companiile sau organizatiile moderne vtrebuie sa decida in privinta utilizarii marci sau marcilor,daca se recurge la promovarea imaginii compeniei in sine sau a unor marci distincte, independent de numele companiei.A cesta are de luat o decizie de mare insemnatate,deoarece are efecte directe asupra pozitiei organizatiei modene pe piata.De exemplu,daca se decide utilizarea denumiriii companiei ca instrument pe planul marcii, atunci toate produsele sau serviciile aduse pe piata trebuie sa fie de un nivel calitativ relativ ridicat,deoarece,in caz contrar un esec al vreunui produs au afecta in mod negativ compania in asamblul ei.

La randul lor,manifestarile promotionale reprezinta o alta componenta sau instrument al politicii promotionale. In aceasta categorie sunt incluse cele mai adesea participarile companiei la manifestari cu caracter expozitional si sponsorizarile. In cazul acestor instrumente promotionale este necesar sa se ia decizii complexe, care vizeaza selectarea expozitiilor la care se participa sau a domeniului de sponsorizarea, costurile aferente. Integrarea in alte activitati cu caracter promotional etc.

In fine, publicitatea directa (dupa unii autori printre care Philip Kotler), sau marketingul direct se inscrie, de asemenea, in arsenalul activitatilor promotionale de pasind, insa. de multe sori, cadrul strict al politicii promotionale. Se are in vedere ca marketingul direct este si o forma de vanzare, nu numai de promovare in sine a produselor sau serviciilor unei companii.Fara a intra in detalii referitoare la controversele dintrea specialisti in definirea sau incadrarea marketingilui direct in sfera ampla a marketingului, este notabil faptul ca, in marketingul direct, acest instrument, oricum ar fi definit este vorba de un instrument de marketing si-a dovedit deja viabilitatea,sunt tot mai numeroase organizatiile moderne care includ si marketingul direct in eforturile lor de sprijinire a vanzarilor clasice.Ca urmare a unor eforturi de cristalizare conceptuala specialisti aduc in discutie inclusiv componentele specifice ale mixului de marketing direct:

baza de date

oferta

comunicarea

logistica.

Aceste componente ale mixului de marketing direct imbraca numeroase particularitati, prin raportare la componente similare asociate marketingului clasic.­

Ana Lucia Ristea „Tehnologia Comercializarii Marfurilor”, 1997, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti;

C-tin Tudose, Vasile Dinu „Tehnologia Comercializarii Marfurilor”, manual pentru licee economice, administrative, de servicii si comerciale, 1993, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti

Gabriela Iordache, Delia Georgescu, Valentina Capota „Comert si Servicii”, manual pentru clasa a XI-a, 2005, Editura Niculescu;

Suzana Ilie, Roxana Georgescu „Studiul Marfurilor”, manual pentru Scoala de arte si Meserii, clasa a X-a, 2005, Editura Polirom;

Institutul Virgil Madgearu „Meseria de Comerciant”,1995, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti;

2) Revista Magazinul Progresiv, nr.28 iulie-august,   art. „Despre Protectia Consumatorului”, Anca Popescu;