Libera circulatie a capitalurilor si platilor

Libera circulatie a platilor.

Platile, privite ca transferuri de sume de bani legate de schimbul de marfuri (inclusiv creditele comnerciale pe termen scurt si mediu), de prestarile de servicii sau de exercitarea liberei circulatii a persoanelor sunt pe deplin libere, conform art. 56 din tratat si deciziei din 31.ianuarie 1984, cauza Luisi 286/82 a CJCE.

Directiva 97/5 (JOCE 1997 L 43) impune reducerea termenelor de executare a transferurilor bancare efectuate in interiorul uniunii, fiind aplicabila si transferurilor transfrontaliere efectuate in valute ale statelor membre si euro, cu o valoare mai mica de 50.000 euro efectuate de catre institutii de credit  sau de catre orice alte persoane care executa astfel de transferuri.

Directiva 98/26 din 19 mai 1998 (JOCE 1998 L 166) vizeaza limitarea riscurilor inerente ale sistemelor de plati si de reglementare a operatiunilor cu titluri, precum si limitarea la minim a perturbarilor cauzate unui sistem de procedura de insolventa deschisa impotriva unui participant la nacel sistem – Conventia den la Lugano 2006.

Directiva 2002/47 din 6 iunie 2002 privind contractele de garantie financiara armonizeaza regimurile juridice nationale privind furnizarea de garantii si suprima formalitatile administrative complexe existente, pentru a stabili un cadru juridic clar care sa confere securitatea juridica necesara in domeniul garantiilor.

Libera circulatie a capitalurilor

Libera circulatie a capitalurilor are ca punct de plecare necesitatea efectuarii de investitii pe piata comunitara, fara restrictii, in vederea realizarii obiectivului de promovare a dezvoltarii armonioase si echilibrate a activitatilor economice in comunitate, o crestere durabila si neinflationista si un nivel ridicat de folosire a fortei de munca.

Miscarile de capital propriu –zise  implica operatiuni financiare care vizeaza in mod esential plasamentele si investitiile unei anumite sume si nu remunerarea unei prestatii.

Art. 56 alin. 1 interzice orice restrictie liberei circulatii a capitalurilor intre statele membre si intre statele membre si tarile terte.

Directiva 88/361 contine in Anexa 1 o lista care indica (nu exhaustiv) miscarile de capital vizate de art. 56 alin. 1:

a. investitii directe pe teritoriul nationale efectuate de catre nerezidenti sau investitii directe in strainatate efectuate de rezidenti, cum ar fi:

- infiintarea si extinderea de sucursale sau noi intreprinderi apartinand doar persoanei care detine capitalul si achizitinarea completa a intreprinderilor existente;

- credite pe termen lung in vederea formarii sau mentinerii unor legaturi economice durabile;

- investitii imobiliare pe teritoriul national efectuate de nerezidenti si investitii imobiliare in strainatate efectuate de rezidenti;

- operatiuni cu valori mobiliare (actiuni si alte valori mobiliare de natura participativa si obligatiuni) tranzactionate in mod normal pe piata de capital;

- acceptarea de  valori mobiliare pe piata de capital (introducerea la bursa de valori si emiterea si plasarea pe piata de capital);

b. operatiuni (administrate si tranzactii) in unitati ale intreprinderilor de plasament in:

- valori mobiliare tranzactionate in mod normal pe piata de capital (actiuni, alte titluri de proprietate si obligatiuni);

- valori mobiliare sau instrumente tranzactionate in mod normal pe piata monetara (ex. contracte swap cu decontare in sold);

c. operatiuni in conturile curente si in conturile de depozit ale institutiilor financiare efectuate de nerezidenti cu institutiile financiare intertne si de rezidenti cu institutii financiare straine;

d. cautiuni, alte garantii de drepturi de gaj;

e. transferuri in derularea contractelor de asigurare;

f. circulatia capitalului cu caracter personal (imprumuturi, cadouri si dotari, zestre, succesiuni, reglementarea datoriilor de catre imigranti in tara anterioara de resedinta);

g. importul si exportul fizic al activelor financiare (valori mobiliare si mijloace de plata de orice tip);

h. alte deplasari de capital (taxe de succesiune, daune- interese daca pot fi considerate capital, restituiri in cazul rezilierii contractelor si restituirii platilor necuvenite, drepturi de autor, patente, proiecte, marci de comert si inventii si cesiunile ori alte transferuri asupra acestora.

Art. 58 alin. 1 din Tratatul CE permite instituirea unor masuri nationale cu privire la circulatia capitalurilor pentru controlul fiscal, administrativ sau in scopuri statistice, urmarind prevenirea savarsirii de infractiuni in domeniu.

In situatia in care, printr-o pozitie sau actiune comuna a fost prevazuta o actiune comunitara vizand intreruperea sau reducerea relatiilor economice cu unul sau nai multe state terte, Consiliul decide, cu majoritate calificata, asupra unei propuneri a Comisiei si poate lua masuri de limitare a liberei circulatii a capitalurilor si platilor. Daca o astfel de masura nu este luata de catre Consiliu, orice stat membru poate lua el insusi masuri unilaterale impotriva respectivului stat tert.

Masuri speciale de protectie pot fi luate cu titlu de derogare in materia capitalurilor si platilor in caz de dificultati sau amenintare grava cu dificultati in balanta de plati provenind fie dintr-un dezechilibru global al balantei, fie din natura devizelor de care dispune statul, dar si in ipoteza unei crize neasteptate in aceasta balanta, cand statul mebru interesat poate lua masuri de supraveghere si salvgardare (art. 120 al Tratatului CE).

Referat: Gestiunea productiei Document online: Teoria economica si revolta impotriva ratiunii

Fara a abroga directiva din 1988, TM a accentuat profund liberalizarea circulatiei capitalurilor, dispozitiile trataului avand efect direct si neconditionat, principiul stabilit fiind acela al unei libertati totale intre statele membre, dar si cu privire la statele terte.

Atunci cand perturbarile provin din statele terte si exista un pericol sau o dificultate grava pentru functionarea Uniunii Economine si Monetare, Comisia primeste putere de decizie, dupa consultarea BCE, insa clauzele de salvgardare specifice directivei din 24 iunie 1998 pot fi invocate intotdeauna.

CJCE a admis faptul ca interesul general, in sensul dreptului comunitar, poate justifica restrictiile cu privire la libera circulatie a capitalurilor (hot. Konle C- 302/97 din 1 iunie 1999).

Se impune precizarea ca in materia liberei circulatii a capitalurilor si platilor, la nivel comunitar au fost adoptate acte normative pentru prevenirea spalarii banilor cum ar fi:

directiva Consiliului din 10 iuie 1991 privind prevenirea folosiri sistemului financiar in scopul spalarii banilor,

directiva Parlamentului si a Consiliului 2001/97/CE din 4 decembrie 2002 pentru prevenire utilizarii sistemului financiar in scopul spalarii banilor.

Libera  circulatie a capitalurilor si fiscalitatea.

Art. 58 pct. a din tratat prevede ca statele membre pot aplica dispozitiile pertinente ale legislatiei fiscale ce stabilesc o distinctie intre contribuabilii care nu se regasesc in aceeasi situatie in ceea ce priveste rezidenta lor sau locurile in care sunt investite capitalurile lor.

Pct. b al aceluiasi articol prevede posibilitatea de a efectua controale pentru depistarea eventualelor fraude sau in scop statistic.

Tratatul precizeaza ca masurile luate de statele membre nu trebuie sa constituie nici un mijloc de discriminare arbitrara, nici o restrictie deghizata impotriva liberei circulatii a capitalurilor sau platilor.

Fiscalitatile indirecte sau drepturile de mutatie nu sunt armonizate si dispozitiile pertinente de fiscalitate directa sau in materie de drepturi de mutatie pot lua in considerare rezidenta contribuabilului si include veniturile rezidentului obtinute in strainatate, fara a exista o discriminare arbitrara.

De exemplu, in speta Bachmann impotriva Belgiei (hot. din 28 ianuarie 1992) CJCE a admis ca fiscalitatea directa a statului belgian, care permitea deductibilitatea initiala a primelor de catre cel care subscrie, in contrapartida cu taxarea capitalurilor depuse in urma unui contract, reprezinta o favoare ce nu este extinsa asupra companiilor den asigurari stabilite in celelalte state; aceasta decizie a statuat ca sistemul belgian se baza pe un sacrificiu al fiscului, ceea ce implica faptul ce exista certitudinea de a taxa capitalurile depuse in urma unui contract, or, tinand seama de imposibilitatea de a controla companiile ce nu au sediul social in Belgia, sistemul nu putea fi extins asupra acestora si astfel Curtea a legitimat coerenta regimului fiscal impus de statul belgian.

Acordul privind Spatiul Economic European (SEE) reprezinta, in aceasta materie, o prelungire a TM si prevede interdictia restrictiilor sau a discriminarilor in ce priveste miscarile de capital, cum ar fi platile curente.

Spatiul financiar european

Spatiul european trebuie sa permita intermediarilor profesionisti (stabilimente de credit, societati de asigurari sau servicii de investitii) sa propuna serviciile lor intregii clientele comunitare, fiind avute in vedere serviciile bancare traditionale (operatiuni de credit, gestiunea mijloacelor de plata).

Accesul la pietele reglementate (in special bursele de valori) este necesar si presupune, de regula, recurgerea la intermediari, care trebuie sa se bucure de libertate de actiune.

Potrivit art. 55 alin. 2 permite ca libertatea acestor servicii sa depinda de cea a miscarii capitalurilor, care a permis coordonarea legislatiilor nationale in materia dreptului bancar, al asigurarilor si investitiilor, reglementate si printr-o serie de directive, incepand din 1988.

Regimurile juridice distincte pentru banca si asigurare

Banca si asigurarea reprezinta doua materii distincte la nivelul productiei, chiar daca directivele au tradus principii comune (consimtamantul administrativ si regulile prudentiale), astfel ca exista diferente intre stabilimentele de credit si intreprinderile de asigurari, asa  cum regulile prudentiale sunt diferentiate.

Directivele adoptate, fie ca reglementeaza materia bancara sau sectorul asigurarilor, se bazeaza pe controlul unic al autoritatilor statului de sediu al unei banci sau al unei companii de asigurari (principiul Home Country Control, in opozitie cu principiul Risk Country Control si care reprezinta, in fapt, controlul exercitat de autoritatile statului a riscului, pretului si angajamentului) si in acest context, sediul social este important deoarece acesta este locul in care vor fi centralizate controalele administrative; chiar daca exista armonizare intre legislatiile nationale, in special a regulilor prudentiale, ea nu este totala.

Marile grupuri financiare sunt tentate sa mentina sediile sociale in state alese de ele si vor crea noi sucursale, in locul filialelor stabilite in state a caror reputatie este o fiscalitate excesiva si coercitiva, in alte state, cu fiscalitate mai putin coercitiva.

Directivele in materie de banci si asigurari sunt cuprinse in anexa VII a Acordului SEE.

In ce priveste sectorul bancar prima directiva de coordonare a fost nr. 77/ 780/CEE din 12 decembrie 1977 privind coordonarea legilor, reglementarilor si dispozitiilor administrative privind initierea activitatii institutiilor de credit si contine o definitie a institutiei de credit, impunand acesteia anumite forme sociale si solicita un acord intre toate statele membre.

Incepand cu 1977 se acorda o mai mare libertate statelor membre, in sensul de recunoastere reciproca a unor servicii care nu sunt specifice activitatii bancare, cum ar fi gestiunea patrimoniului.

S-a instituit o armonizare a regulilor de supraveghere si a regulilor prudentiale, directiva 83/550 din 13 iunie 1983 impune o supraveghere a institutiilor de credit pe baza consolidata, ulterior directiva 86/635 din 8 decembrie 1986 privind conturile anuale si conturile consolidate ale bancilor si altor institutii financiare reprezinta in fapt, coordonarea dreptului societatilor pe considerente de grup.

Directiva 89/646/CEE din 15 decembrie 1989 reglementeaza sistemul acordului unic pentru infiintarea de sucursale si pentru libera prestare de servicii si in baza acesteia, o institutie de credit, agreata intr-un stat membru, poate sa infiinteze, in mod liber, sucursale (fara personalitate juridica) sau sa actioneze in cadrul liberei prestari de servicii in alte state membre, fara a solicita acordul administrativ (sistem fundamentat pe recunoasterea reciproca a acordului); acest sistem functioneaza numai numai pentru activitatile si serviciile enumerate in anexa II a directivei, enumerare restrictiva dar foarte larga si care corespunde modelului de banca universala si nu modelului de banca specializata).

Sistemul functioneaza pe principiul Home country Control, care solicita un control exercitat in statul sediului social, indiferent cate sucursale ae avea o banca transnationala).

Sistemul licentei unice in relatiile cu statele terte are la baza tot reciprocitatea, care se poate realiza in doua moduri.

Primul, este reprezentat de solicitarea catre statele terte de a acorda in legislatiile nationale acelasi tratament intreprinderilor comunitare cu cel oferit resortisantilor, cunoscut sub denunirea de „reciprocitate oglinda”.

Cel de-al doilea mod are in vedere reciprocitatea bazata pe cerinta clasica a nediscriminarii. Atunci cand un stat tert nu acorda intreprinderilor europene tratamentul cel mai favorabil pe care il rezerva nationalilor sai, lipsa reciprocitatii este contestabila prin principiile de drept international, in special cele ale GATT si OMC, iar refuzul statului tert poate antrena masuri de replica din partea Comunitatii, care pot merge pana la suspendarea acordurilor.

Cu privire la protejarea depunatorilor si clientilor, exista directiva Parlamentului si a Consiliului nr. 94/19/CE din 30 mai 1994 cu privire la sistemele de garantare a depozitelor, care nu armonizeaza legislatiile nationale, dar prevede un sistem minimal.

Regulile protectioniste pentru consumatori se regasesc in Conventiile de la Bruxelles sau de la Roma, insa acestea nu sunt suficiente si au fost introduse principii precum: transparenta relatiilor cu clientul, modificarea contractului cu ajutorul denuntatorului, responsabilitatile partilor si in particular ale bancherilor, dar si a institutiilor care emit moneda electronica (obligate, la randul lor, sa respecte regulile prudentiale).

Serviciile de investitii

Sunt acele servicii pe care le ofera unii profesionisti investitorilor si celor care economisesc pentru constituirea si gestiunea portofoliilor lor – de exemplu, receptia si transmiterea de ordine de cumparare sau vanzare, negocierea de valori imobiliare, de instrumente ale pietei monetare sau de capital, de contracte financiare la termen sau de optiuni, conservarea valorilor si gestiunea patrimoniului, servicii oferite prin institutii de credit, dar si prin alte societati specializate – de asigurare, dar toate presupun accesul la pietele reglementate si in unele state, accesul la aceste piete este rezervat numai unei anumite categorii de intreprinderi.

Directiva nr, 93/22/CEE din 10 mai 1993 reia principiile recunoscute in materie de banci si prevede acordul administrativ ca o conditie obligatorie, insa conditiile in care este obtinut este lasat la aprecierea autoritatilor, avand in vedere ca onorabilitatea si experienta conducatorilor reprezinta o cerinta esentiala.

Acordul este solicitat si obtinut pe principiul recunoasterii reciproce, ca si sistemul licentei unice sau pasaportului unic.

Directiva nr. 97/9/CE din 3 martie 1997 impune oricarui stat membru sa prevada un sistem de indemnizare a investitiilor, o armonizare minimala.

Pentru a se evita sa se ajunga la o concurenta intre legislatii, care ar determina concurenta intre intreprinderi, sucursalele nu vor putea oferi in statele in care functioneaza, o garantie superioara celei ce rezulta din sistemul statului de primire, chiar bdaca sistemul in vigoare in statul sediului este mai protectionist.

Operatiile pe titluri implica participarea la sistemele de plati, compensare si transfer, dar conduc la anumite riscuri, denumite sistemice si in plus, insolvabilitatea unui participant nu trebuie sa afecteze sistemul si garantiile sale.