Uniunea Europeana - forma avansata de integrare economica internationala

Uniunea Europeana a aparut mai intai sub denumirea de Piata Comuna in 1958 pe baza tratatului din 1957 de la Roma, semnat de cei sase din C.E.C.O. (Franta, R.F.G., Italia, Belgia, Olanda si Luxemburg) apoi a   Comunitatii Economice Europene sau, pe scurt, Comunitatea Europeana cu 12 membri (celor de la C.E.C.O. li s-au alaturat pe parcurs Anglia, Danemarca, Spania, Portugalia, Grecia, Irlanda).

Un moment esential in denumirea Uniunii Europene a fost „Tratatul asupra Uniunii Europene” (Tratatul de la Maastricht) semnat in februarie 1992, numit astfel dupa denumirea localitatii olandeze unde a avut loc eveni­mentul. Tratatul a intrat in vigoare la 1 noiembrie 1993, cele 12 tari formand Uniunea Europeana.

Obiectivele Uniunii Europene sunt:

promovarea progresului economic si social durabil si echilibrat, prin crearea unui spatiu fara frontiere interioare prin stabilirea unei Uniuni Economice si Monetare;

afirmarea identitatii sale pe scena internationala, prin promovarea unei politici comune de aparare;

intarirea protectiei si intereselor resortisantilor statelor membre, prin instau­rarea unei cetatenii a Uniunii;

dezvoltarea unei cooperari stranse in domeniile justitiei si afacerilor interne;

dezvoltarea legislatiei comunitare si imbunatatirea politicilor si formelor de coo­perare instituite prin Tratat.

Uniunea Europeana respecta identitatea nationala a tarilor membre.

Obiectivele concrete privind politicile economice, uniunea monetara, taxele vamale practicate, sunt stipulate in Tratatul Uniunii Europene. In spiritul Tratatului a fost initiata o Conferinta Interguvernamentala a Uniunii Europene, ca Forum in care pot fi elaborate noi Tratate sau pot fi determinate amendamente de la Tratatele exis­tente.

In 1997, la Amsterdam, aceasta Conferinta a adoptat un nou Tratat asupra Uniunii Europene, care inlocuieste Tratatul de la Maastricht. Obiectivele principale ale noului Tratat sunt:

plasarea problemei locurilor de munca si drepturilor cetatenilor in centrul preo­cuparilor Uniunii Europene;

indepartarea ultimelor obstacole ramase in calea libertatii de miscare si inta­rirea securitatii cetatenilor;

afirmarea, intr-o masura mai mare, a Europei in afacerile mondiale;

sporirea eficientei structurii institutionale a Uniunii Europene in   perspectiva lar­girii Uniunii.

Uniunea Europeana dispune de institutii decizionale integrationiste comune, care urmaresc armonizarea intereselor statelor membre, obtinerea consensului, elabo­rarea, aplicarea formelor de conduita economica etc.

Pentru tarile membre, integrarea se soldeaza cu diverse avantaje econo­mice, sociale, culturale etc., cum sunt:

cresterea bunastarii populatiei din tarile participante, determinata de integrarea pietelor nationale ale fortei de munca si capitalurilor;

stimularea comertului datorita diversificarii obiceiurilor de consum, adaptarii treptate a unor standarde uniforme la scara comunitara etc.;

cresterea nivelului general de eficienta datorita restructurarii economice, asigu­rarii unui mediu economic si organizational mai concurential;

stimularea firmelor de a spori volumul productiei in corelatie cu nivelurile mai inalte ale cererii intracomunitare si cu accentuarea concurentei extracomu­nitare, prin preturi;

sporirea posibilitatilor firmelor de a colabora cu parteneri din tarile membre in domeniul cercetarii stiintifice, dezvoltarii tehnologice si  introducerii progre­sului tehnic;

intensificarea transferului de know-how;

ridicarea calificarii fortei de munca, lucratorii si managerii putand invata metode moderne de organizare, programare si conducere a productiei;

impulsionarea investitiilor si a fluxurilor de capital intr-un mediu concurential tot mai puternic, datorita liberalizarii serviciilor monetar-financiare;

asigurarea unei stabilitati a preturilor. Conform Tratatului de la Maastricht, stabilitatea preturilor constituie o tinta esentiala a Sistemului European al Bancilor Centrale (S.E.B.C.). Astfel, s-a pus accentul pe sporirea anuala a Indicelui Agregat al Preturilor de Consum sub 2%, care se poate infaptui numai pe termen mediu.

Introducerea monedei Euro de la 1 ianuarie 1999 a sporit rolul uniunii mone­tare si a generat costuri si beneficii.

Costurile constau in cheltuielile facute cu modificarea facturilor, listelor de preturi, etichetelor cu preturi, formularelor utilizate, conturilor bancare, bazelor de date, automatelor bancare, producerea bancomatelor si monedelor euro. Tot un cost al trecerii la moneda unica in zona euro este reducerea unor locuri de munca datorita scaderii veniturilor realizate de unele locuri de munca, determinata de scaderea veni­turilor realizate de unele banci din schimbul de devize si din comertul legat de arbi­trajul obligatiunilor. O parte din reducerile de locuri de munca sunt compensate de cererile de locuri de munca in unele domenii economice, cum sunt cel care se ocupa de software si de aparate de birou.

Introducerea monedei euro a generat si riscuri care afecteaza posibilitatea de sustinere a acestei monede. Un risc major este legat de imposi­bilitatea sau restric­tionarea influentarii socurilor economice de catre fiecare tara prin ajustarea ratelor dobanzilor, interventia asupra ratei de schimb si ajustarea finala.

Schimbarile neasteptate in mediul macroeconomic al unei tari sau regiuni sunt socuri economice care deterioreaza balanta productiei, consu­mului, investitiilor, cheltuielilor guvernamentale. Cel mai amenintator tip de soc economic pentru zona monedei euro este socul asimetric, numit astfel, deoarece afecteaza diferit tarile. Socurile economice pot fi cauzate de scaderi sau cresteri drastice ale cererii de bunuri primare si serviciilor dintr-o tara.

Inainte de introducerea monedei euro, tarile din zona euro puteau manevra socurile asimetrice (si riscurile care urmau adesea) in trei moduri principale si anume, prin:

ajustarea ratelor dobanzii;

interventia asupra cursului de schimb;

ajustarea finala.

Lucrare: Caracteristicile formarii si dezvoltarii pietei de capital a Romaniei Lucrare: Functiunile intreprinderilor: indicatorilor economici, al executarii si controlului indeplinirii

a. Cel mai important mod este ajustarea ratei dobanzii. Ea provoaca reducerea costului imprumuturilor, ceea ce va impulsiona investitiile si consu­mul si, implicit, cres­terea economica.

In conditiile cedarii de catre bancile din zona euro a autoritatii in domeniul politicii monetare Bancii Centrale Europene din Frankfurt, incepand cu 1 ianuarie 1999, sunt imposibile ajustarile independente ale ratelor dobanzii. In prezent exista un singur set de rate pe termen scurt ale dobanzilor pentru toti participantii la euro. Prin urmare, in afara cazurilor in care socurile economice lovesc simultan toate cele 11 tari participante si cu o intensitate aproximativ egala, ajustarile ratei dobanzii nu pot fi folosite pentru rezolvarea socurilor economice.

b. Modificarea cursului de schimb era un instrument de politica    monetara aflat la indemana fiecarei tari pana la introducerea monedei unice. Vanzand mari cantitati de moneda pe pietele externe de schimb, banca centrala a unei tari putea, in fata unei recesiuni nationale, sa isi deprecieze moneda nationala si sa scada astfel pretul bunu­rilor ei din strainatate. Aceasta determina cresterea cererii pentru importurile tarii res­pective in intreaga lume si relansarea activitatii economice. Moneda euro elimina acest instrument de politica monetara deoarece ea este unica pentru toate tarile din zona euro.

Prin introducerea monedei euro este restrictionata puternic ajustarea  politicii fiscale. De regula, atunci cand un soc asimetric aduce o tara in stare de recesiune, guvernul creste cheltuielile publice. Guvernul mareste deficitul bugetar, cheltuind mai multi bani pentru programele sociale. Aceste cheltuieli introduc simultan sume masive de bani in economie, impulsionand consumul si cresterea economica si determinand iesirea economiei din recesiune.

Trecerea la euro introduce reguli severe privind stabilitatea fiscala, partici­pantii trebuind sa adere la un acord care cere ca toate deficitele bugetare ale guver­nelor din zona euro sa fie mai mici de 3% din PIB. Neavand voie sa se imprumute prea mult, guvernele din zona euro nu mai pot permite cresterea semnificativa a chel­tuielilor publice in cursul crizelor de teama de a depasi limita prevazuta.

Socurile economice prezinta riscuri pentru tarile din zona euro datorita infle­xibilitatii pietei fortei de munca. In Europa, mobilitatea fortei de munca este de 3 ori mai mica decat in S.U.A. Mobilitatea ridicata a fortei de munca in S.U.A. permite reducerea somajului si constituie un factor de relansare a cres­terii economice.

In Uniunea Europeana sunt mai reduse posibilitatile de revenire de pe urma socurilor economice in raport cu S.U.A. si datorita lipsei unui sistem de transfer fiscal eficient. Guvernul american poate transfera sume mari de bani in statele sale, ceea ce reprezinta o modalitate puternica si eficienta pentru stabilizarea diferentelor economice dintre statele americane.

Guvernele tarilor din U.E. lasa la dispozitia Comisiei Europene din Bruxelles un buget anual de numai 2,5%, sau de numai 1,25% din PIB-ul U.E. Sumele de bani provenite din impozite si care sa poata fi transferate intre natiunile din zona euro sunt reduse deoarece politicienii care propun transferuri fiscale importante catre alte tari isi atrag adversitatea electoratului.

Un risc major pentru Uniunea Europeana este lipsa unui „guvern fede­ral euro­pean” unificat si puternic. Cheltuielile tarilor din zona euro nu pot fi controlate direct de nici o autoritate unica. Prin urmare, unele state pot depasi deficitele bugetare anuale asumate, fara a anunta aceasta sau pot refuza sa-si plateasca amenzile stabilite.

In acest mod, tarile stabile din punct de vedere fiscal pot fi afectate de imprumuturile excesive ale celorlalte tari deoarece solicitarile excesive venite pe o piata de capital din partea unui debitor puternic maresc costul imprumu­turilor pentru toti ceilalti care imprumuta in euro.

Cu toate aceste riscuri, moneda euro este puternica, iar economiile din zona euro dau semne de crestere economica viguroasa. Socurile economice sunt foarte rare si nu conduc intotdeauna la divergente economice. Iar dorinta de a rezolva problemele in interesul uniunii este mare, ceea ce micsoreaza vulnerabilitatea monedei euro.

Introducerea monedei euro are mai multe avantaje economice, cum sunt:

a.     eli­minarea riscului legat de cursul de schimb;

b.     reducerea costurilor tranzactiilor;

c.      sporirea transparentei preturilor;

d.     adancirea pietei financiare etc.

a. Riscul cursului de schimb influenteaza investitiile straine. Cu cat cursul de schimb are o evolutie mai putin previzibila, cu atat sunt mai riscante investitiile straine, ceea ce ingradeste cresterea lor. Moneda euro, inlocuind monedele nationale, elimina perfect riscul creat de cursul de schimb dintre monedele participante.

Acesta reprezinta un avantaj pentru investitiile internationale in zona euro. Riscul legat de rata de schimb poate genera un dezavantaj pentru un investitor care ia o decizie prezenta ce implica o plata sau furnizarea unui bun sau serviciu la o data ulterioara.

b. Costurile tranzactiilor se prezinta sub forma comisioanelor si a diferentei dintre preturile de cumparare si de vanzare pentru orice moneda data. Dupa introdu­cerea monedei euro, aceste costuri sunt eliminate.

c. Prin introducerea monedei euro a crescut si transparenta preturilor. O moneda unica face mai evidente diferentele de pret ale bunurilor, servi­ciilor si fortei de munca din diferite tari, imbunatatind competitia dintre piete.

In absenta monedei euro, cum­paratorii din zona Uniunii Europene ar intampina dificultati in compararea preturilor de dincolo de frontierele nationale. Preturile transformate in euro ofera un etalon simplu pentru a face comparatii. Discriminarile prin pret sunt mai dificile de facut dupa introducerea euro.

d. Adancirea pietelor financiare favorizeaza investirea si derularea aface­rilor. De la 1 ianuarie 1999, bursele mari din zona euro si-au cotat instrumentele financiare, inclusiv cele emise anterior in euro. Pentru investitori si pentru cei care imprumuta, pietele financiare europene au devenit mai mari, mai accesibile si mai lichide.

Alte avantaje ale introducerii monedei euro sunt legate de modificarile inter­venite in comportamentul pietelor financiare si al companiilor.

a. Stabilitatea macroeconomica este un astfel de avantaj. Moneda euro introduce un regim cu inflatie redusa si stabilitate macroeconomica pentru multe dintre tarile din zona euro.

Acest fapt este posibil datorita caracterului independent al Bancii Centrale Europene. Cu cat o banca centrala este mai independenta, cu atat este mai probabil ca ea sa reziste in fata presiunilor politice ale guvernului sau. Banca Centrala Europeana este modelata dupa Bundesbank. Nivelul ridicat de independenta al Bancii Centrale Europene permite un viitor economic mai stabil pentru tarile membre in tarile cu rezultate mai slabe in lupta impotriva inflatiei.

b. Ratele reduse ale dobanzilor reprezinta un alt avantaj. In masura in care moneda euro reduce inflatia, ea mai exercita o presiune in sensul diminuarii ratelor dobanzii, ceea ce este un avantaj pentru investitori.

Moneda euro aduce rate mai mici de inflatie si prin reducerea riscului pentru schimbul valutar. Astfel, dobanda suplimentara care oferea o compensatie pentru riscul pierderii unei sume de bani datorita modificarii cursului de schimb, numita prima de risc, este eliminata din marimea ratei dobanzii, ceea ce poate determina micsorarea ratelor reale ale dobanzii.

Moneda euro incurajeaza reforma structurala in Europa.

Astfel, tarile care doresc sa introduca moneda euro trebuie sa-si ajusteze economiile, indeplinind crite­riile de convergenta. Asemenea masuri stimuleaza cresterea economica.

Moneda euro tinde sa devina o moneda in care se pastreaza, pe scara larga, rezervele internationale, ceea ce aduce beneficii pietelor de capital dintr-o tara, deoa­rece cumparatorii sunt interesati sa cumpere hartii de valoare exprimate in aceasta moneda.

3. Romania si Uniunea Europeana

Procesul de extindere a Uniunii Europene a demarat avand la baza transfor­marile intervenite dupa 1990 in aceasta parte a Europei si impactul asupra perfor­mantelor politice, economice si sociale ale acestor tari.

Cooperarea economica dintre Uniunea Europeana si tarile din Europa Centrala si de Rasarit a inceput imediat dupa 1989, prin suprimarea cotelor la importul unor produse si prin extinderea sistemului generalizat de preferinte, premise catre libera­lizare a schimburilor comerciale.

In acelasi timp, Uniunea Europeana a acordat o asistenta financiara conside­rabila prin intermediul Programului PHARE - initial conceput pentru Polonia si Ungaria si extins apoi la alte tari din Centrul si Estul Europei (Cehia, Slovacia, Romania si Bulgaria) Programul ISPA si Programul SAPARD.

In ciuda dificultatilor procesului de aderare a tarilor est-europene mai sarace, Uniunea Europeana a formulat clar obiectivele strategice ale extinderii catre Est.

In primul rand se urmareste garantarea pacii si stabilitatii pe continent, prin garantarea democratiei, aplicarii legilor, respectarea drepturilor omului si protectia minoritatilor.

Cel de al doilea obiectiv se refera la crearea unei piete deschise si competitive care sa ofere conditiile unei dezvoltari economice durabile, premisa necesara ridicarii stan­dardelor de viata in tarile aflate in tranzitie.

Cadrul juridic al relatiilor dintre U.E. si tarile aflate in tranzitie a fost repre­zentat de acordurile comerciale semnate imediat dupa 1989, transformate apoi in acorduri de asociere (numite si Acorduri Europene). Acestea se refereau la comertul bilateral, vizand liberalizarea treptata a schimburilor comerciale, la domeniul politic si la alte domenii de cooperare.

Romania a incheiat Acordul European in februarie 1993 acesta intrand in vigoa­re in februarie 1995, dupa ratificarea sa de catre toate statele membre. Cu timpul, Uniunea Europeana a devenit principalul partener comercial si de investitii, dar si cea mai importanta piata de desfacere pentru exportul Romaniei.

Integrarea Romaniei in Uniunea Europeana are avantaje economice, cum sunt:

posibilitatea obtinerii de economii de scara;

intensificarea concurentei in cadrul noii piete marite;

economisirea de devize convertibile cu efecte benefice asupra balantelor de plati.

Economiile de scara sunt o consecinta a posibilitatii dimensionarii optime a firmei, ceea ce permite obtinerea unor costuri medii unitare mai mici cu implicatii favorabile asupra preturilor de vanzare si a ratei profitului.

Obtinerea lor inseamna o crestere semnificativa a competitivitatii pe piata mondiala. Marile intreprinderi roma­nesti, generatoare de economii de scara, se vor putea evidentia mai bine pe piata mai ampla a U.E.

Piata interna, actualmente limitata si cu putere de cumparare scazuta, nu va mai constitui o piedica in dezvoltarea de capacitati de productie care sa permita detinerea de economii de scara. Aceasta este insa posibil doar in condi­tiile alinierii economiei romanesti la noile tehnologii folosite pe plan mondial.

Extinderea pietei de la nivel national la cel regional duce la intensificarea con­curentei. Intr-o zona integrata economic, fiecare producator poate adopta o dimensiune optima a productiei, generand costuri mai mici si efecte favorabile pentru consumator (preturi mai mici, calitate mai buna, stimularea inovatiei si introducerea progresului tehnic). Pentru atingerea standardelor impuse de piata europeana, firmele romanesti trebuie sa adopte masuri de introducere a progresului tehnic, de adoptare a unor stra­tegii de marketing adecvate, de ridicare a calificarii fortei de munca.

Criteriile de aderare adoptate in 1993, cu ocazia summit-ului de la   Copenhaga, pe care Romania trebuie sa le indeplineasca, pot fi grupate astfel:

criterii politice:

o         stabilitatea institutiilor democratice;

o         suprematia legii;

o         respectarea drepturilor omului;

o         respectarea si protectia minoritatilor;

criterii economice:

o         existenta economiei de piata functionala;

o         capacitatea de a face fata presiunii concurentei din U.E.

Este obligatoriu ca Romania sa poata sa-si insuseasca valorile europene prin asumarea obligatiilor ce decurg din calitatea de membru pentru aderarea la obiectivele uniunii politice, economice si monetare. Referitor la aceste directive, au fost vizate, in special, trei aspecte ale integrarii europene: concurenta, controlul ajutoarelor de stat si acquis-ul comunitar. Acest ultim element cuprinde o imagine de ansamblu a legislatiei comunitare pe care Romania, ca si celelalte tari candidate, trebuie sa o adopte in propria legislatie pentru reglementarea fiecarui sector al pietei interne.

Romania a inceput procesul de aderare impreuna cu Bulgaria, Letonia, Lituania, Malta si Slovacia, abia in anul 2000, dupa Conferinta de la Helsinki. Reco­mandarea Comisiei pentru Romania s-a facut sub rezerva alocarii mai eficiente a resurselor bugetare necesare centrelor de ingrijiri a copiilor si a reformei structurale a institutiilor din acest domeniu.

In urma invitatiei primite, Romania a elaborat un Program National pentru Adoptarea Aquis-ului (P.N.A.A.) prin care se detaliaza modul in care se vor respecta prioritatile parteneriatului pentru aderare si modul de pregatire a aderarii la U.E. Acest program include calendarul realizarii prioritatilor si a obiectivelor, pre­cizandu-se chiar si resursele umane si financiare ale Romaniei si ale U.E. folosite.

Devizele convertibile economisite au un rol important in sustinerea monedei nationale si in finantarea deficitelor balantelor de plati.

Avantajele si beneficiile aderarii Romaniei la Uniunea Europeana sunt diverse, printre acestea inscriindu-se:

posibilitatea de a dezvolta anumite activitati care nu pot fi abordate eficient de catre anumite tari in mod individual, datorita limitelor impuse de piata interna. Alte impedimente care pot fi depasite sunt legate de folosirea ineficienta a unor resurse materiale, cheltuieli prea mari pentru activitatile de cercetare-dezvoltare etc.;

cresterea puterii de negociere, in raport cu tarile terte sau de alte grupuri regio­nale, in functie de noul nivel al indicatorilor economici determinati: pro­dusul national produs, volumul comertului exterior, nivelul tehnologic, capacitatea de finantare externa etc.;

formularea unei politici economice nationale intr-un cadru integrat, ceea ce presupune luarea in considerare si a constrangerilor la care sunt supusi ceilalti membri;

posibilitatea accelerarii dezvoltarii economice si utilizarii la un nivel mai ridicat a factorilor de productie;

posibilitatea reducerii decalajelor existente intre Romania si alte tari mai dezvol­tate din punct de vedere economic. Nivelul de dezvoltare al tarii noastre, exprimat prin indicatorul PIB/locuitor, arata existenta unor decalaje profunde intre nivelul din U.E. si cel din Romania, dar si intre Romania si celelalte state candidate;

imbunatatirea calitatii produselor romanesti potrivit standardelor europene, ca urmare a sporirii concurentei din partea produselor vest-europene;

cunoasterea de catre exportatorii romani a mecanismelor si politicilor pietei interne a U.E. cu efecte benefice pe termen mediu si lung;

existenta unui sprijin financiar adecvat pentru restructurarea sectorului agricol si perspectiva aderarii.

Pentru inlaturarea discrepantelor existente, Romania beneficiaza de asistenta financiara, prin intermediul fondurilor PHARE, ISPA, SAPARD, fondul pentru I.M.M, pentru dezvoltare regionala, pentru dezvoltarea invatamantului si cercetarii. Realitatea arata ca aceste fonduri alocate de U.E. sunt folosite intr-o prea mica masura, datorita politicilor guvernamentale neadecvate, accesului limitat al adminis­tratiei la informatii, structurilor monopoliste etc.

Perioada de preaderare a Romaniei la Uniunea Europeana are anumite costuri, printre acestea inscriindu-se:

supunerea inca a exporturilor industriale ale Romaniei unor bariere tarifare sau netarifare pe piata U.E., fapt care ingradeste dezvoltarea libera a acestora;

existenta unor conditii nefavorabile si discriminatorii pentru produsele agricole la intrarea pe piata U.E. datorita restrictiilor cantitative si sanitar-veterinare impuse produselor din exteriorul Uniunii.

Aderarea Romaniei la U.E. va insemna accentuarea concurentei careia nume­rosi producatori interni si exportatori din economie nu-i vor face fata daca nu cresc productivitatea si competitivitatea produselor realizate.

Pentru a se integra in sistemul economic al U.E. Romania trebuie sa urma­reasca consolidarea si mentinerea stabilitatii macroeconomice reale pe baza realizarii unei productii de marfuri si servicii viabile si vandabile. Este foarte importanta elabo­rarea unor politici industriale active, care sa duca la consolidarea firmelor competitive din industrie si din domeniul serviciilor. E nevoie de eforturi deosebite pentru depa­sirea dificultatilor existente, adoptarea tehnologiilor de varf folosite pe plan mondial, atragerea de capitaluri si specializarea fortei de munca pentru domeniile deficitare.

De la 1 februarie 1995 Romania este oficial membru asociat cu drepturi depline al Uniunii Europene. In aceasta calitate ea a inceput sa aplice reglementarile economice valabile pentru aceasta comunitate si a promovat o politica de aderare care sa conduca la indeplinirea cerintelor pe care le solicita integrarea.

Obiectivele si formele politicii de integrare a Romaniei sunt diverse, printre ele inscriindu-se:

stabilirea si respectarea riguroasa a structurilor operationale compatibile cu inte­resul national si mondial;

imbunatatirea utilizarii avantajelor comerciale acordate Romaniei;

incurajarea investitiilor straine in Romania prin ameliorarea cadrului legislativ si prin luarea in considerare a reglementarilor regionale sau globale;

continuarea modernizarii sistemului de invatamant romanesc si realizarea unei concordante intre institutiile si programele de studii existente in Romania si cele ale comunitatii europene;

racordarea sistemului national de cercetare stiintifica si dezvoltare tehnologica cu exigentele procesului mondial de integrare;

promovarea si intensificarea cooperarii in domeniul culturii, audiovizua­lului, informatiilor si comunicatiilor, pentru punerea in valoare a patrimo­niului cul­tural romanesc la nivel regional si global;

elaborarea si aplicarea politicilor nationale de dezvoltare si cooperare care sa fie compatibile cu standardele comunitare.

Procesul aderarii tarii noastre la Uniunea Europeana este supravegheat de Delegatia Comisiei Europene in Romania. In „Raportul de tara” pentru 2002, Uniunea Europeana stabileste data estimata pentru aderarea Romaniei la Uniunea Europeana si a fost adoptata foaia de parcurs pentru Romania in vederea aderarii la Uniune in 2007. Documentul cuprinde obligatiile care trebuie indeplinite pana in acel moment, punand accent pe imbunatatirea capacitatii administrative si judiciare.