Tehnica mecanica
Masini de semanat cu distributie centra¬lizataMasini de semanat cu distributie centralizata Paralel cu perfectionarea masinilor de semanat cu distributie individuala, in ultimul timp s-au realizat masini de semanat cu distributie centralizata. In constructia acestui nou grup de masini s-au conturat doua tendinte caracterizate in principal prin tipul aparatului de distributie folosit si prin latimea lor de lucru. Una din aceste tendinte este concretizata prin masinile echipate cu aparate de distributie centrifugale, iar cea de a doua tendinta prin masinile echipate cu aparate de distributie pneumatice. Masinile de semanat cu aparate de distributie centrifugale, indiferent de tara in care se fabrica, sunt similare din punct de vedere constructiv fiind masini purtate, cu diferite latimi de lucru . Sunt fabricate si variante de agregate formate din doua masini de semanat, dispuse in linie. Masina de semanat cu aparat de distributie centrifugal este formata dintr-un cadru sprijinit pe roti, pe care sunt montate: triunghiul de prindere, cutia de seminte, aparatul de distributie si brazdarele. In ultimul timp aceste masini de semanat se prevad si cu organe de nivelare realizate sub forma unor grape cu colti curbati sau tavalugi profilati. Cutia de seminte este de forma cilindrica, avand in partea inferioara un rezervor de alimentare, de forma tronconica, in care se gaseste montat aparatul de distributie. Aparatul de distributie are forma unui con montat pe un arbore si prevazut in interior cu patru palete. Actionarea aparatului de distributie se face de la rotile de transport ale masinii, printr-o transmisie cu roti dintate si curea trapezoidala, realizandu-se un raport de transmisie constant. Tuburile de conducere a semintelor sunt telescopice. Brazdarele masinii sunt de tip cultural, reglarea adancimii de lucru a acestora facandu-se prin intermediul unor arcuri. Aceste masini s-au construit cu 15-19 brazdare dispuse pe doua randuri. Masinile de semanat cu aparate de distributie centrifugale pot fi folosite la distribuirea diferitelor tipuri de seminte (cereale paioase, legume, ierburi etc), cu posibilitatea de a regla normele de insamantare in limite largi (0,5-500 kg/ha). Ele pot lucra cu viteze de lucru cuprinse intre 4 si 9 km/h. Masinile de semanat cu aparate de distributie pneumatica sunt caracterizate prin faptul ca distributia si transportul semintelor prin tuburi, spre brazdare se face sub actiunea unui curent de aer debitat de un ventilator, organ ce face parte componenta din constructia masinii. Dozarea semintelor, in cazul acestor masini se face prin intermediul unor distribuitoare de tip mecanic. Masinile de semanat cu aparate de distributie pneumatica au fost construite in serie de firma "Accord', fiind in general cunoscute sub aceasta denumire. Semanatoarea "Accord' este formata dintr-un cadru sub forma unei grinzi cu sectiune patrata, prevazut cu triunghi de cuplare la mecanismul de suspendare al tractorului si sustinut in lucru pe roti cu pneuri, pe acest cadru fiind montate organele componente ale masinii: cutia de seminte, dozatorul de seminte, ventilatorul, brazda-rele si marcatoarele. Cutia de seminte are capacitatea de cca. 0,9 m3. Ea este montata in partea centrala a cadrului masinii. Dozatorul de seminte este de tipul unui aparat cu cilindru canelat, de dimensiuni marite, actionat de la roata masinii, reglarea debitului facandu-se prin modificarea lungimii active a canelurilor. Dozatorul asigura posibilitatea reglarii continue a normelor de insamantare la cereale paioase, intre 13 si 560 kg/ha. Ventilatorul este de tip centrifug, asigurand un debit de 2 180 m3/h, la turatia de 4 000 rot/min, actionarea acestuia facandu-se de la priza de putere a tractorului. Distributia semintelor se realizeaza printr-un cap de distributie central si prin mai multe capete de distributie ajutatoare, legatura intre capul de distributie central si capetele de distributie ajutatoare fiind facuta prin conducte de material plastic. Legatura intre capetele de distributie ajutatoare si brazdare se face tot prin conducte de material plastic.
Brazdarele masinii sunt de tip cultural, reglarea adancimii de lucru a acestora facandu-se prin intermediul arcurilor. Procesul de lucru al masinii de semanat, cu distributie pneumatica decurge in felul urmator (fig. 1.4.7 ). Din rezervorul 1 , semintele dozate de distribuitorul 2 sunt introduse in conducta 3 si sub actiunea curentului de aer debitat de ventilator (prin conducta 4) sunt transportate spre capul de distributie central 5. De la capul de distributie central prin conducte, semintele sunt transportate spre capetele de distributie ajutatoare 6. In capetele de distributie ajutatoare se realizeaza repartitia semintelor spre un grup de opt brazdare, conducerea semintelor spre brazdare facandu-se prin conducte din material plastic. Masinile de semanat cu distributie pneumatica, fabricate de firma "Accord' sunt construite in variante cu latimi de lucru de 5, 6 si 7 m. Greutatea masinii cu aceste latimi de lucru este de 650, 780 si 900 kg. Viteza de lucru este de 6-12 km/h. Aceeasi firma, in scopul executarii mai multor lucrari la o singura trecere a masinii realizeaza agregate combinate pentru pregatirea solului, administrat ingrasaminte si semanat, repartizarea semintelor si a ingrasamintelor putandu-se face diferit, fie prin ingroparea acestora cu acelasi brazdar (fig.1.3.8 ), fie prin ingroparea semintelor prin intermediul brazdarelor si imprastierea ingrasamintelor pe suprafata solului.
Fig.1.3.7. Schema de functionare a masinii de semanat cu distributie pneumatica
Fig. 1.3.8. Schema introducerii semintelor 1 si a ingrasamintelor 2 in sol, cu masini de semanat "Accord' In figura1.3.9 se arata schema unei masini de semanat prin imprastiere a semintelor de ierburi, prevazuta cu distributie pneumatica a semintelor. Pentru agitarea semintelor, in cutia 1 de seminte sunt prevazute agitatoarele 2, cu degete montate pe axe oscilante. Dozarea semintelor se realizeaza prin intermediul benzii 3 montata, in partea inferioara a cutiei de seminte, si a unui uniformizator 4.
Fig. 1.3.9. Schema masinii de semanat prin imprastiere, cu distributie pneumatica a semintelor Semintele dozate in cantitati determinate sunt introduse in conducta de refulare 5. Sub actiunea curentului de aer debitat de ventilatorul 6 se realizeaza transportul semintelor spre difuzoarele 7. Amestecul de aer si seminte format in timpul transportului este evacuat prin difuzoare, cu o viteza de 15-20 m/s, sub forma unor jeturi, pe intreaga latime de lucru a masinii, realizandu-se astfel imprastierea semintelor pe sol.
|