SOCIOLOGIE - definire, origini, devenire, functiile sociologiei, principalele teorii sociologice

1. Cunoasterea comuna (spontana) despre societate, bunul-simt sau "rationalitatea eronata"

Perspectivele individuale, insa, sunt, in mod inevitabil, partiale si incomplete, deoarece este practic imposibil sa cuprindem dintr-odata toate laturile si implicatiile fenomenelor si proceselor sociale. In scopul de a ne organiza observatiile, de a intelege semnificatia datelor obtinute si de a ne orienta comportamentul si actiunile, trebuie sa avem o anumita perspectiva. In perspectivele individuale asupra diferitelor aspecte ale realitatii sociale, ne bazam pe propria experienta, dar si pe informatiile si ideile furnizate de altii. In cea mai mare masura insa, ele sunt conditionate de simtul comun.

Potrivit lui S. Moscovici si M. Hewstone (1983), simtul comun reprezinta un "corpus de cunostinte fondat pe traditiile impartasite si imbogatite de mii de observatii si experiente sanctionate de practica". Dupa modul de dobandire a cunostintelor, cei doi autori identifica doua forme esentiale ale simtului comun:

simtul comun de prima mana, care semnifica "ansamblul cunostintelor spontane fondate pe experienta directa a agentilor cunoscatori";

simtul comun de mana a doua, care reprezinta "ansamblul cunostintelor stiintifice transformate in imagini si folosite in practica".

Caracteristicile cunoasterii comune (spontane)

A. Caracterul iluzoriu. Henri H. Stahl (1974) arata ca, la nivelul simtului comun, cunoasterea are un caracter iluzoriu datorita unei serii de factori:

enculturatia;

socializarea, atat cea primara, cat si cea secundara;

implicarea subiectiva a oamenilor in viata sociala.

B. Caracterul pasional

C. Caracterul contradictoriu

D. Caracterul limitat

2. Cunoasterea stiintifica. Nasterea sociologiei, ca stiinta, a insemnat punerea sub semnul intrebarii a simtului comun in abordarea si interpretarea fenomenelor si proceselor cu care suntem confruntati zilnic. De asemenea, ea a pretins adoptarea unei atitudini prudente, daca nu chiar de respingere totala, fata de intuitie, speculatie, superstitie, mit etc. Sociologia, atragea atentia Emile Durkheim (1974), in prefata la lucrarea sa Regulile metodei sociologice, "nu trebuie sa consiste intr-o simpla parafraza a prejudecatilor traditionale, ci sa ne faca sa vedem lucrurile altfel de cum apar omului de cand; caci obiectul fiecarei stiinte este de a face descoperiri si orice descoperire deconcerteaza mai mult sau mai putin opiniile acceptate". El cerea, inca de la sfarsitul secolului al XIX-lea, ca sociologia sa devina asemenea oricarei stiinte, indemnand la despartirea de cunoasterea spontana. In prezent, tot mai multi sociologi se pronunta pentru distantarea cunoasterii teoretice de cunoasterea spontana.

Definita, in mod esential, ca "studiul explicativ si comprehensiv al realitatii sociale in totalitatea ei, adica a unei realitati sui-generis, precum si a unor parti, fenomene si procese ale acestei realitati in legaturile lor multiple, variate si complexe cu intregul" (Achim Mihu, 1992), sociologia ofera raspunsuri la problemele care ne preocupa, avandu-si temeiul in datele si faptele stranse printr-o cercetare sistematica, directa sau puse la dispozitie de alte stiinte, analizate si interpretate in conformitate cu anumite cerinte riguros determinate.

Din aceasta succinta caracterizare a obiectului sociologiei rezulta ca ea este o stiinta si, in acelasi timp, o constiinta de un tip aparte.

Stiinta este "folosirea metodelor sistematice de investigare empirica, analizarea datelor, gandirea teoretica si exprimarea logica a argumentelor, pentru a forma un ansamblu de cunostinte despre un subiect anume" (Anthony Giddens, 2001). Conform acestei definitii, sociologia este un demers, o intreprindere stiintifica. Ea presupune metode sistematice de investigare empirica, analiza datelor si formularea de teorii in lumina evidentei si a argumentelor logice.

Constiinta sociologica. C. Wright Mills a numit perspectiva sociologica de analiza imaginatie sociologica. Este un gen de constiinta speciala, o expresie a relatiilor dintre experienta proprie (biografie) si istorie, in cadrul structurilor sociale existente la un moment dat. Adesea, oamenii vad lumea prin prisma experientei lor limitate. Acest mod de a privi lucrurile limiteaza imaginea de ansamblu a societatii. In mod paradoxal, ingusteaza imaginea propriei noastre lumi personale.

Prin intermediul imaginatiei sociologice, omul poate deveni constient de omenire, adica poate fi scos din starea de "neliniste si indiferenta" care caracterizeaza societatea si publicul de masa, incapabile sa inteleaga realitatea sociala numai cu ajutorul propriei cunoasteri.

3. Sociologia - definire, origini, devenire

A. Sociologia - stiinta a societatilor moderne si contemporane

Desi nu exista un acord unanim in ceea ce priveste perioada constituirii sociologiei ca stiinta a societatii (lat. socius = "social",gr. logos = "stiinta"), cei mai multi istorici ai sociologiei considera ca aceasta s-a nascut odata cu maturizarea societatii capitaliste, in secolul al XIX-lea, deci inlauntrul epocii moderne si se inscrie in efortul mai amplu al filosofiei occidentale de a elabora o etica sociala seculara, rationala. Prin urmare, sociologia apare ca unul din rezultatele procesului de faurire a modernitatii, ea fiind stiinta care isi asuma explicit ca obiect de studiu si cercetare noua realitate social-istorica pe care o reprezinta lumea moderna.

Cu toate acestea, meditatia asupra societatii, caracteristica perioadei imediat anterioare, este apreciata ca fiind sociologica, desi ea ar apartine protosociologiei, in care sunt incluse elaboratele teoretice ale unor filosofi, istorici, teologi sau reprezentanti ai unor stiinte ale naturii. Se considera ca reprezentanti ai protosociologiei: Montesquieu si Rousseau, in Franta; Hobbes, Hume, Locke,   Ferguson si Smith, in Anglia; Machiavelli, in Italia; I. H. Radulescu, S. Barnutiu, M. Kogalniceanu, in Romania.

Daca protosociologia stabileste originile sociologiei in epoca Renasterii, exista si opinii potrivit carora istoria gandirii sociologice se extinde pana la filosofia sociala a Antichitatii, Aristotel, Platon sau Abd er-Rhaman Ibn Khaldoun fiind, astfel, considerati ca "adevaratii" intemeietori ai sociologiei.

La limita, exista si o a treia teorie despre originile sociologiei. Aceasta considera ca sociologia n-a aparut decat la sfarsitul secolului al XIX-lea, si mai mult in secolul al XX-lea, ca analiza sociologica.

Transformarile care au condus la formarea lumii moderne (a modernitatii) s-au desfasurat pe multiple planuri:

economic: industrializarea productiei, dezvoltarea economiei financiare, aparitia consumului de masa;

social: procese de urbanizare rapida si masiva, cu consecinte importante pentru modul de a gandi si de a realiza controlul social, producerea unor ample miscari demografice, aparitia "maselor populare", apte a fi ideologizate si implicate in procese revolutionare;

politic: formarea statelor nationale suverane, ca birocratii tot mai complexe, generalizarea controlului de stat asupra societatii, aparitia si raspandirea ideologiilor liberale si socialiste, construirea sistemelor politice moderne;

cultural: modificarea perceptiei si a modalitatilor de masurare a spatiului si timpului, transformarile profunde ale proceselor de invatamant si educatie, aparitia si extinderea sistemelor de comunicare in masa, dar si a posibilitatii ca acestea sa fie utilizate in scopuri manipulatorii;

spiritual: secularizarea progresiva a societatii europene, insemnand pierderea contactului, de catre ample forme ale realitatii social-politice, cu dimensiunea moral-religioasa si cautarea unor criterii de legitimare in filosofii seculare, in stiinta, privita ca instrument al emanciparii umane (Sandra Dungaciu, 2002).

Totodata, constituirea sociologiei, ca stiinta sociala "pozitiva", teoretica si aplicativa, a fost rezultatul unei logici interne a evolutiei sistemului stiintelor sociale.

B. "Pionierii" si "fondatorii" sociologiei

Ca stiinta, sociologia este produsul unui sir lung de preocupari si rezultatul unor contributii, dintre care unele reprezinta repere fundamentale.

Auguste Comte (1798-1857) este considerat drept fondatorul sociologiei si cel care a inventat termenul sociologie, utilizat pentru prima oara in al 47-lea capitol al lucrarii Cours de philosophie positive (1830-1942). Parinte al pozitivismului, Auguste Comte este sensibil la transformarile din societatile europene ale secolului al XIX-lea. In aceasta miscare de ansamblu, el distinge trecerea de la o societate "militara si teocratica" la o societate "industriala si stiintifica".

Sociologiei ii sunt acordate doua domenii de studiu: statica si dinamica sociala. Preluand opozitia anatomie/fiziologie de la biologi, Comte numeste statica studiul determinantelor ordinii si consensului social. Studiul progresului spiritului omenesc si al societatilor constituie obiectul dinamicii sociale. Comte postuleaza ca dezvoltarea spiritului uman a parcurs trei stari: starea teologica sau fictiva, starea metafizica sau abstracta si starea stiintifica sau pozitiva.

Referat: Dimensiunile creativitatii la matematica Referat: Metoda - tehnica prin care continutul este comunicat cu scopul de a atinge obiectivele formarii

Herbert Spencer (1820-1903) este considerat unul dintre "pionierii" sociologiei, fundamentand o conceptie evolutionista (darwinism social), ce a servit ca suport doctrinar liberalismului capitalist.

Karl Marx (1818-1883) s-a considerat, mai degraba, ganditor si activist politic. si nu sociolog. Desi Lucien Goldmann ii neaga aceasta calitate, Georges Gurvitch proclama ca, dimpotriva, Marx a fost in primul si cel mai important rand sociolog. Scrierile lui acopera, insa, o mare diversitate de domenii. Chiar si cei mai inversunati critici ai sai ii considera lucrarile ca fiind importante pentru dezvoltarea sociologiei. Multe dintre ele s-au concentrat asupra problemelor economice, insa, intrucat a fost totdeauna preocupat sa lege problemele economice de institutiile sociale, opera lui a fost si mai este inca plina de semnificatii sociologice.

Punctul sau de vedere a fost fundamentat pe ceea ce Marx a numit conceptia materialista asupra istoriei. Potrivit acesteia, nu ideile sau valorile umane sunt cauza principala a schimbarii sociale. Nu constiinta determina modul real in care oamenii isi organizeaza viata lor sociala, ci mai curand aceasta este o "reflectare a vietii lor reale, materiale". Semnificatia fenomenelor sociale nu trebuie cautata in constiinta autorilor lor, ci in ele insele, fiind produsele unui determinism obiectiv, similar cu cel care guverneaza si natura.

Karl Marx s-a concentrat asupra schimbarilor din vremurile moderne, desi a scris despre diferite epoci istorice. Cele mai importante transformari erau legate de dezvoltarea capitalismului. Acesta este un sistem de productie care contrasteaza radical cu sistemele economice anterioare din istorie, deoarece implica productia de bunuri si servicii vandute unor categorii largi de consumatori. Cei care detin capital formeaza clasa conducatoare. Populatia in masa formeaza o clasa de muncitori salariati, care nu poseda mijloace pentru a se intretine, trebuind sa-si gaseasca slujbe oferite de posesorii de capital. Prin urmare, capitalismul este un sistem de clasa, in care conflictul dintre clase este un fenomen frecvent intalnit. Prin aceasta, Marx fundamenteaza una dintre principalele perspective din sociologie, si anume, conflictualismul.

Emile Durkheim (1858-1917), considerat unul dintre fondatorii sociologiei stiintifice moderne, a militat pentru ca sociologia sa dobandeasca mai multa rigoare si un statut academic recunoscut. Desi a preluat si dezvoltat unele aspecte din opera lui A. Comte, Durkheim considera ca multe dintre ideile predecesorului sau erau prea speculative si vagi si ca acesta nu-si indeplinise misiunea - aceea de a pune bazele stiintifice ale sociologiei. Potrivit lui E. Durkheim, pentru a deveni stiintifica, sociologia trebuie sa studieze actiunile noastre ca indivizi, cum ar fi starea economiei sau influenta religiei. El credea ca trebuie sa studiem viata sociala cu aceeasi obiectivitate cu care oamenii de stiinta studiaza lumea naturala.

Multiplele fatete ale teoriei acestui fondator al sociologiei pot fi rezumate folosind conceptul de integrare. De ce si cum se integreaza indivizii in societate? Inca din lucrarea Despre diviziunea muncii sociale, Durkheim avea in vedere natura si cauzele evolutiei societatilor moderne spre o mai mare diferentiere a functiilor sociale, ridicand, din nou, problema organizarii sociale si contestand explicatia artificiala a contractului social. El propunea, in schimb, o teorie intemeiata pe norma si pe sanctiune, ca premise ale oricarei existente din societate.

Preocupat de schimbarile produse in societatea din timpul vietii sale, Durkheim credea ca ceea ce sustine o societate sunt valorile si obiceiurile impartasite de membrii ei. Analiza sa asupra schimbarii sociale se baza pe dezvoltarea diviziunii sociale, care a inlocuit treptat religia, ca baza a coeziunii sociale. Pe masura ce diviziunea sociala a muncii se adanceste, oamenii devin tot mai dependenti unul de altul, intrucat fiecare are nevoie de bunuri si servicii oferite de cei care le furnizeaza. Procesele schimbarii in lumea moderna sunt atat de rapide, incat dau nastere unor dificultati sociale majore, pe care el le leaga de anomie. Reperele si standardele morale traditionale, asigurate mai inainte de religie, sunt rasturnate de dezvoltarea sociala moderna, iar aceasta inoculeaza indivizilor din societatile moderne sentimentul ca viata lor cotidiana este lipsita de sens. In acest context, desi suicidul pare sa fie un act pur personal, el este determinat de factori sociali, una dintre influente fiind chiar anomia.

Lucrarea lui Durkheim, Regulile metodei sociologice, constituie prima fundamentare riguroasa a metodologiei sociologiei. Ea sublinia-za necesitatea inlaturarii din stiinta a prenotiunilor, propune criterii de distingere a normalului de patologic in viata sociala, stabileste regulile analizei tipologice, fundamenteaza explicatia sociologica determinista si prescrie regulile analizei comparative.

Max Weber (1864-1920). Sociologul german are o opera impresionanta, care se opune ideilor lui Marx si Durkheim. Ideile sale au marcat mai ales sociologia americana si pe cea germana. El a fondat un curent sociologic numit sociologia comprehensiva.

Influenta lui Max Weber este considerabila in toate ramurile sociologiei.

Potrivit conceptiei sale sociologice, fiecare participant la o cultura data este legat de anumite valori. Omul de stiinta traieste valorile, ca oricare alt om, conform unei anumite constiinte. Insa, intrucat el este si detasat de ele, cauta sa le inteleaga mai intai dintr-o perspectiva globala. Astfel, el poate porni de la aceasta intelegere catre semnificatia lor, dar si catre interpretarea rationala, care pune in legatura mijloacele si scopul utilizate de catre actorul social. Acest ansamblu de demersuri nu este posibil fara a admite ca orice conduita sociala are un sens si nici unul dintre ele nu trebuie interpretat ca intuitie.

Intelegand prin sociologie o stiinta a actiunii sociale, Max Weber distinge patru tipuri de actiuni:

actiunea rationala in raport cu un scop (actorul isi organizeaza mijloacele necesare atingerii scopului, pe care il concepe in mod clar);

actiunea rationala in raport cu o valoare (actorul este consecvent cu ideea pe care si-o face despre ceea ce este valid din punct de vedere moral);

actiunea traditionala (cea dictata de cutuma);

actiunea afectiva (care este o reactie pur emotionala).

Sarcina sociologului este, asadar, de a intelege sensul pe care actorul social il da conduitei sale.

Contributia lui Max Weber nu se reduce la aspectele metodologice. Intr-una din lucrarile sale celebre, Etica protestanta si spiritul capitalismului, Max Weber demonstreaza ca orice comportament individual nu este inteligibil decat atunci cand sunt luate in consideratie conceptiile generale si individuale despre lume, in cadrul carora credinta religioasa reprezinta numai o parte. El constituie, astfel, un tip al capitalismului din ideea de capitalism, asa cum apare ea din cunoasterea realitatii germane a epocii (protestantismul).

Merita, de asemenea, sa fie amintite preocuparile lui Max Weber privind birocratia, ca tip de organizare sociala. Birocratia, sistemul ierarhic functional, cu relatii oficiale intre membrii sai, reglementate de norme fixe, este instrumentul rationalizarii in lumea moderna. Forma superioara de organizare din punct de vedere tehnic, birocratia permite obtinerea eficientei si calcularea rezultatului, subordonand pe fiecare unei finalitati obiective.

C. Geneza si dezvoltarea sociologiei romanesti

Ca si in celelalte tari ale Europei, si in Romania sociologia poate fi identificata printr-o forma extinsa de gandire sociologica, precum si printr-o protosociologie, pe baza careia s-a ajuns la analiza sociologica propriu-zisa.

Inca in stadiul protosociologic, se pot distinge, in Romania, cele doua orientari sociologice de baza, identificate mai inainte pentru analiza sociologica europeana: o sociologie a ordinii (a echilibrului intre antiteze la I.E. Radulescu); o sociologie a schimbarii revolutionare (a clasei taranesti, la N. Balcescu).

In a doua jumatate a secolului al XIX-lea, s-au conturat cateva orientari ce au cristalizat optiunile fundamentale existente in societatea romaneasca.

Pe langa poporanism, avand ca reprezentanti pe Constantin Stere si Constantin Dobrogeanu-Gherea, si conservatorism, ilustrat de Titu Maiorescu, liberalismul, pozitivismul, evolutionalismul etc. au avut unii adepti, mai ales in ultima parte a secolului al XIX-lea si la inceputul secolului al XX-lea: de exemplu, Stefan Zeletin (1882-1934), care lupta pentru ascensiunea burgheziei liberale; Spiru Haret (1851-1912), care vedea in invatamant fundamentul dezvoltarii socio-culturale si economice a tarii, dar s-a preocupat si de analiza chestiei taranesti, a crizei bisericesti etc. El a scris Mecanica sociala (aparuta la Paris, in anul 1910), in care societatea este infatisata ca o "reuniune de indivizi in interactiune si constransi din exterior"; omul, principalul element constitutiv al societatii, ar trebui sa aiba ca scop fundamental realizarea civilizatiei lui interioare; in societate exista oameni cu inteligenta medie si oameni cu inteligenta maximala; "cresterea geometrica a inteligentei mijlocii a societatii" este o lege.

Dimitrie Draghicescu (1875-1945) a fost studentul lui E. Durkheim. In principalele sale scrieri de sociologie: Rolul individului in determinismul social (1940), Idealul creator. Eseu psihosociologic asupra evolutiei (1914) - apreciate ulterior de catre G. Bouthoul, P. Sorokin s.a. -, el a dezvoltat o conceptie sociologica in ton cu sociologiile vremii. "Sociologia este stiinta unei societati concrete, a unei natiuni. Faptul social nu este universal". "Universalizarea unei societati concrete" poate fi inteleasa ca internationalizare sau deznationalizare. Nici "occidentalizarea" nu poate fi "Idealul", fiindca nici o stare a societatii nu este sub speciae aeternitatis. Sociologia, aprecia el la debutul secolului al XX-lea, ar trebui sa "resubiectivizeze istoria", sa scoata la lumina actorul social. "Personalitatile marcante", geniile si elitele sunt forta principala ce pot contribui la renasterea unei natii. Prin cunoastere se poate "democra-tiza geniul", se poate forma "constiinta sociala" capabila sa treaca la "activitate sociala".

Dimitrie Gusti (1880-1955) a tinut primul curs sistematic de sociologie la Iasi, a intemeiat Seminarul modern de sociologie, etica si politica. "A-ti cunoaste tara este cel mai bun mijloc de a o sluji", spunea el. Dimitrie Gusti a facut studii la Paris, Leipzig, Berlin. Contributia fondatorului "Scolii sociologice de la Bucuresti" poate fi sintetizata in teoria vointei sociale, teoria cadrelor si manifestarilor, teoria unitatilor sociale, legea paralelismului sociologic si metodologia monografica, prezente in principalele sale scrieri: Despre natura vietii sociale (1910); Realitate, stiinta si reforma sociala (1919); Sociologia monografica - stiinta realitatii sociale (1934) s.a.

Vointa de a crea liantul social este motivata afectiv si rational. Iubirea de sine, simpatia si religiozitatea motiveaza afectiv vointa. Iubirea de sine insotita de constiinta de sine se manifesta sub forma simpatiei. Omul constata ca are o identitate comuna, similara cu a celorlalti si capata impreuna constiinta de grup. Iubirea de sine, respectul de sine, constiinta de sine si simpatia sunt reunite in religiozitate - venerarea necunoscutului, frica respectuoasa care subordoneaza constient eul puterii naturii si societatii. Motivarea vointei neevoluate (cand omul nu-si reprezinta scopul si foloseste mijloacele pe care le are la indemana) se deosebeste de motivarea vointei evoluate (omul cauta mijloace adecvate pentru a-si atinge scopul) si de cea a vointei rationale (cand omul se concentreaza asupra scopurilor de ales, stapanind bine mijloacele). "Impulsul spre socializarea vointei" se exercita in cadre naturale si cadre sociale ale vointei sociale (cosmic, biologic, istoric, psihic). Acestea provoaca reactii ale vointei care se manifesta (economic, spiritual, etico-juridic, politico-administrativ). Legea paralelismului sociologic surprinde raporturile dintre vointa sociala, cadre si manifestari. Comunitatile, institutiile, grupurile sunt unitati sociale pentru studiul carora este necesar demersul interdisciplinar. Tehnica de cercetare privilegiata este monografia. D. Gusti si echipele sale au intentionat cunoasterea sociologica a intregii societati romanesti, pentru a intocmi un "atlas sociologic al poporului roman".

Printre discipolii si colaboratorii lui Gusti se numara Mircea Vulcanescu, Henri H. Stahl, Traian Herseni, Anton Golopentia, Constantin Brailoiu.

Petre Andrei (1891-1940) a fost un promotor al integralismului in sociologia romaneasca (sociologia trateaza faptul social in totalitatea sa). Doar o asemenea sociologie poate studia manifestarile constitutive si manifestarile organizationale, mai exact modul in care se cristalizeaza relatiile reciproce in institutii. Ca sa cercetam o institutie trebuie sa o plasam in "totul social". Putem cerceta sociologic si valorile (sa facem sociologia valorilor) si personalitatile, pe "purtatorii" valorilor si pe creatorii lor. Petre Andrei s-a ocupat, de asemenea, de studiul sociologic al traditiei, solidaritatii, claselor sociale, evolutiei. In Problemele metodei in sociologie (1927), ca si in Sociologie generala (1936), sociologul iesean a realizat o temeinica prezentare a sociologiei lui Max Weber.

Sociologia universitara s-a dezvoltat prin activitatea profesorala si publicistica a lui Virgil Barbat, Eugeniu Sperantia, Alexandru Claudian, George Em. Marica.

4. Neutralitate axiologica si valori sociale. In general, paradigmele difera nu numai din punctul de vedere al conceptelor folosite, ci si in raport de valorile carora li se subordoneaza.

Referindu-se nu numai la realitatile prezente, ci si la ceea ce ar trebui sa fie, paradigmele includ judecati de valoare, reflecta valorile la care cercetatorul a aderat.

In acest caz, se pune intrebarea: Mai poate fi realizata cunoasterea obiectiva a socialului? La aceasta intrebare s-au conturat doua tipuri de raspunsuri:

unul, care sustine ideea de neutralitate axiologica;

altul, care pledeaza pentru afirmarea deschisa a valorilor adoptate de cercetator.

Sociologul german Max Weber evidentiaza faptul ca asigurarea obiectivitatii este posibila numai prin neutralitate axiologica (independenta fata de valori). Aceasta atitudine are doua laturi:

Prima: sociologul trebuie sa se lase condus de etosul stiintei, si nu de comandamentele morale sau politice ce decurg din rolul lui de cetatean sau adept al unei anumite orientari politice;

A doua latura se refera la imposibilitatea de a deriva judecatile de valoare din enunturile teoretice sau existentiale.

Majoritatea celor care recunosc existenta unei legaturi indisolubile intre cercetarea stiintifica si valori nu interpreteaza acest fapt ca fiind o piedica de netrecut pentru promovarea cunoasterii stiintifice in sociologie. Ei pretind, insa, respectarea urmatoarei norme: fiecare cercetator sa dezvaluie cu claritate premisele valorice de la care a plecat in studierea diverselor aspecte ale realitatii sociale. Altfel spus, este preferabil sa se recunoasca deschis valorile impartasite de cercetator, decat sa se afirme neutralitatea axiologica, imposibil de atins.

Prin urmare, nici in stiintele naturii si cu atat mai putin in stiintele sociale si comportamentale nu este posibila, nici dezirabila detasarea de valorile sociale. Etica responsabilitatii, concept propus de Max Weber, trebuie sa orienteze activitatea de cercetare stiintifica si disciplinele socio-umane.

5. Functiile sociologiei

Definita ca studiul sistematic al societatilor umane, punand accent, in special, pe sistemele moderne industrializate, implicand metode de investigare si evaluare a teoriilor, necesare evidentierii si argumentarii logice, sociologia are functii importante:

a) expozitiva, de descriere a realitatii sociale, de prezentare a faptelor, fenomenelor si proceselor sociale, asa cum acestea au loc. Este asa-numita dimensiune sociografica a sociologiei;

b) explicativa. Ca oricare stiinta, sociologia urmareste explicarea a ceea ce se intampla in societate, analiza diferitelor aspecte ale realitatii sociale, clarificarea si intelegerea diverselor relatii dintre diversele laturi ale vietii sociale, dintre faptele, fenomenele si procesele sociale ce caracterizeaza o societate;

c) critic-ameliorativa, prin studierea fenomenelor sociale, critica realitatilor problematice si propunerea de solutii ce pot fi integrate in diferite politici sociale. Dimensiunea critica a sociologiei face ca aceasta disciplina stiintifica sa nu se poata dezvolta cu adevarat decat in societatile democratice;

d) aplicativa sau programatic-inginereasca. Rezultatele cercetarilor sociologice pot fi utilizate in elaborarea politicilor sociale, sociologul neputandu-se substitui, insa, politicianului.

6. Principalele teorii sociologice

Dintre numeroase teorii sociologice, le-am selectat pe cele mai semnificative, care, prin importanta si renume, au marcat profund gandirea sociologilor, si anume: interactionismul simbolic, functionalismul si conflictualismul.

A. Interactionismul

Teoria interactionista, bazata pe modelul individualismului, desemneaza toate formele de interactiuni dintre indivizi si grupuri. Ea apartine microsociologiei: porneste de la punctul de vedere al individului si dezvolta ideea ca fiecare fiinta umana, in asociere cu altele, contribuie la a face din societate ceea ce este. Ea are in vedere, inainte de toate, bogatia trairilor fiecarui individ, care actioneaza liber si intr-un anumit context social. Starea societatii ar depinde indeosebi de multitudinea interactiunilor concrete intre persoane sau grupuri. Exemplul aglomeratiei la orele de varf in marile orase ilustreaza aceasta interactiune intre indivizi, in care fiecare alege, in mod izolat, sa procedeze precum ceilalti, luand autoturismul pentru a merge la serviciu. Consecinta sociala a acestor nenumarate gesturi individuale identice este nefavorabila: aglomeratie, ore lungi de asteptare, poluare, nervozitate etc. Deciziile individuale interactioneaza. La limita, ele au un impact direct asupra functionarii globale a societatii.

Potrivit antropologului american Henri Garfinkel, nu se poate niciodata analiza un fenomen social intr-o maniera obiectiva, rece. In interactiunea dintre oameni, apare faptul. In felul acesta, fiecare persoana isi reevalueaza constant raporturile cu celelalte, bazandu-se pe propria experienta si cunoastere a comportamentelor celorlalti. Sociologul trebuie sa descopere motivele actiunilor individuale si sensul pe care fiecare le atribuie acestor actiuni. Teoria interactionista pune accent, prin urmare, pe demersul subiectiv in analiza fenomenelor.

B. Functionalismul

Teoria functionalista s-a dezvoltat in ideea de a explica functionarea globala a societatii. Ea a pornit de la o intrebare importanta: Ce trebuie sa faca o societate pentru a se mentine, in pofida fortelor (violenta indivizilor si a grupurilor, revolutii, razboaie etc.) care ar putea sa o distruga?

Bronislaw Malinowski, considerat ca unul dintre fondatorii functionalismului, a fost primul care a fixat reperele acestei teorii, punand urmatoarele intrebari cu privire la indivizi si institutii: Ce functioneaza? Cum? De ce?

El constata ca institutiile, precum familia, religia etc., trebuie sa raspunda unor nevoi colective precise.

De exemplu, familia are mai multe functii in societate: o functie economica, o functie de reproducere si o functie de educatie sau de transmitere a mostenirii culturale a unei societati.

La inceput, functionalismul tintea sa explice cum o institutie integreaza membrii intr-o societate si contribuie la mentinerea ordinii sociale.

Alti fondatori ai functionalismului (Clyde Kluckhohn, Talcott Parsons) au acordat mare atentie contributiei institutiilor la buna functionare a societatii, subliniind urmatoarele:

a) societatea functioneaza ca un tot coerent, cu structuri si grupuri sociale bine coordonate;

b) societatea poseda propria structura, care tinde spre ordine sociala;

c) societatea are institutii care-si au utilitatea lor;

d) pentru ca societatea tinde spre o anumita ordine sociala, membrii sai trebuie sa impartaseasca aceleasi valori fundamentale.

Functionalistii acorda o mare importanta mecanismelor de integrare in societate (familie, scoala etc.).

Un alt sociolog american, Robert King Merton, a fost preocupat, cu precadere, sa descrie functionarea institutiilor sociale si impactul acestora asupra individului. El a explicat cum este posibil ca institutiile sa exercite presiuni asupra indivizilor si cum unii dintre ei devin mai curand nonconformisti decat conformisti.

C. Conflictualismul

Demersul critic ofera o perspectiva diferita asupra societatii si raportului sau cu individul. Curentul dominant in demersul critic este, fara indoiala, marxismul. Marxismul dezaproba integral structurile societatilor capitaliste. Lui Karl Marx i se datoreaza, in principal, aceasta teorie. El a descris modul in care societatea engleza a secolului al XIX-lea a fost organizata in vederea satisfacerii intereselor unei minoritati care poseda si gestiona bogatiile, in defavoarea majoritatii populatiei. Aceasta exercitare a puterii de catre clasa avuta ia forma exploatarii economice a clasei muncitoare. Aceasta din urma este deposedata de mijloacele de munca si pierde roadele muncii sale in favoarea capitalistilor, a profiturilor acestora. Marx constata existenta a doua clase sociale antagoniste: burghezia, care poseda mijloacele de productie si bogatiile dintr-o societate, si proletariatul, care nu dispune decat de forta sa de munca, pe care o vinde pentru a-si satisface trebuintele. Interesele celei dintai sunt de a spori continuu productivitatea, profiturile, bogatia. Interesele celei de-a doua sunt de a-si spori salariile si de a-si ameliora conditiile de munca si calitatea vietii. Antagonismul fundamental intre interesele acestor doua clase conduce la lupta de clasa.

Potrivit acestei teorii, problemele sociale rezulta din actiunile clasei dominante si sunt produsul societatii capitaliste in ansamblul sau. Contrar teoriei functionaliste, care reproseaza problemele aparute institutiilor si indivizilor incapabili sa-si indeplineasca rolurile sociale, teoria marxista demonstreaza ca societatea capitalista este incapabila sa satisfaca trebuintele fundamentale ale indivizilor si ca aceasta este locul unei lupte pentru putere de care profita, de fapt, o minoritate. Aceasta minoritate nu este capabila sa puna capat problemelor cu care se confrunta proletariatul: alcoolismul, violenta, somajul, bolile. Astfel, un somaj prea ridicat poate chiar sa avantajeze clasa dominanta, care are posibilitatea sa reduca salariile si sa-si sporeasca profiturile. Marx explica procesul de dezumanizare a proletariatului prin faptul ca, in societatea capitalista, totul poate deveni obiect comercial si de profit.

7. Identitate, cultura si raporturi sociale

Pentru a studia interdependenta dintre individ si societate se urmaresc doua demersuri complementare. Primul porneste de la individ si de la adaptarea sa la societate. Se stie ca identitatea individului - ansamblu de caracteristici (sex, varsta, etnie, clasa sociala) care definesc o persoana - se formeaza in acelasi timp in care dobandeste cultura; prin interiorizarea de valori, de norme si de scheme de comportament, individul se ataseaza afectiv de societate. Conceptele de identitate si de cultura permit intelegerea acestui demers de integrare in societate. Cel de-al doilea demers porneste de la societate, de la structurile si conflictele sociale, pentru a stabili, dupa cum evidentiaza C.W. Mills, legaturile dintre individ si "provocarile" pe care acesta trebuie sa le infrunte zilnic. Conceptul de raporturi sociale este nucleul analizei conflictelor si tensiunilor care exista in societate si a consecintelor lor asupra individului si formarii identitatii sale.