Rolul climatului familial in formarea stimei de sine

Rolul climatului familial in formarea stimei de sine

1. Conceptul de climat familial

Psihologia acorda un interes cu totul deosebit interdependentei complexe care ii leaga pe cei care participa la o activitate totusi incercarile de a studia caracteristicile specifice ale unei familii fata de alta nu sunt la fel de numeroase. Pentru a explica o anumita trasatura de caracter a copilului, o anume tulburare, o anume dereglare, psihanalistii au indeosebi tendinta de a invoca in mod direct personalitatea mamei sau a tatalui. Insa de acest aspect nu se poate tine seama separat ci de cadrul particular de referinta adica de climatul familial.

Un alt element important de care se tine seama in determinarea climatului familial este caracteristica familiala adica numarul si varsta copiilor.

Se crede ca, de obicei, familiile numeroase sunt mai vesele si mai calduroase decat celelalte. Este adevarat cand parintii i-au dorit pe toti acesti copii si cand intre ei domneste o atmosfera de colaborare, rezultata ea insasi din educatia primita si din caracterul celor care o ofera si o primesc. Insa atunci cand mama este coplesita de numeroasa progenitura si incearca fara succes sa instaureze ordinea, aceste familii exista si ele tot asa cum exista si familiile putin numeroase in care domneste veselia sau plictisul.

Climatul familial se deosebeste in mod infailibil de la un grup familial la altul. El poate fi asemanat cu aerul pe care il respiram adica ceea ce tese relatiile dintre membrii familiei si totodata rezultatele acestor relatii.

In definitiv, climatul familial nu poate fi inteles decat ca o rezultanta complexa a unui ansamblu in care se combina o multime de elemente. Aspecte precum mediul, personalitatea, momente privilegiate, adaptarea la lumea inconjuratoare, marimea familiei, multumiri si incurajari sau, dimpotriva, deceptii aduse de copii pot juca un oarecare rol in formarea climatului familial.

2. Tipuri de climat familial

Pentru a ne face o parere asupra unui numar de climate familiale vom propune un sistem de clasificare care nu are catusi de putin pretentia sa fie singurul, si nici sa nu epuizeze in intregime complexitatea faptelor. Astfel, dupa Rose Vincent, sunt trei tipuri de climat familial:

Climatul autoritar. Parintele care adopta stilul autoritar se caracterizeaza prin faptul ca ii cere copilului sa respecte cu strictete si fara sa comenteze regulile existente. Aceste reguli au o valoare absoluta, iar cea mai mica greseala este insotita de pedeapsa, mergand pe urmatoarea filosofie de viata: "Nimic nu este mai presus de lege!". Din aceasta cauza, parintele nu se simte obligat sa ofere explicatii suplimentare, justificarea fiind formulata prin expresii de tipul: "De ce? Pentru ca sunt mama/tatal tau! Nu discutam!".

Intentia copilului de a-si manifesta independenta este interpretata ca o forma de rebeliune, fapt care reprezinta o sursa importanta a conflictelor copil-parinte. De obicei, parintele este rece si detasat de copil, impunand respectul muncii si al efortului. Astfel, stilul autoritar il invata pe copil sa fie ordonat, disciplinat, respectuos fata de cei de care ii este frica. De asemenea, se dezvolta spiritul critic al copilului, il invata sa devina "perfectionist" ("Daca faci ceva, atunci fa-o perfect!").

Din pacate, adoptarea acestui tip de climat familial, atrage dupa sine numeroase dezavantaje:

In primul rand, copilul crescut de parinti autoritari, va invata foarte greu sa fie maleabil, sensibil la dorintele altora, el va fi neiertator cu cei care gresesc ("Cum poate fi asa proasta?").

De asemenea, acest copil va intampina dificultati in realizarea unei comunicari eficiente, ei vor fi frecvent lipsiti de initiativa, de curaj si vesnic nemultumiti, deoarece se tem in permanenta ca vor putea gresi. Pentru ei, "a gresi" este sinonim cu "a fi un ratat", de aceea preocuparea lor majora este "Ce va zice mama sau tata daca va afla?"

Trasaturile de mai sus reflecta diminuarea stimei de sine ("Am gresit! Nu sunt bun de nimic" Niciodata nu voi putea sa"). Unele cercetari (W. Damon, D.Hart, 1988) arata ca un nivel scazut al stimei de sine in copilarie are urmari negative foarte marcante pe parcursul intregii vieti, asemenea unui cosmar care te urmareste in permanenta si care (in cazurile fericite) scapi cu mare greutate.

Climatul anarhic sau "lasa-ma sa-te-las". In cadrul acestui tip de climat parintele nu este preocupat de realizarile copilului si nici nu manifesta frecvent trairi emotionale pentru el. Mai mult chiar, in unele cazuri duse la extrem, lasa de inteles ca acesta este "in plus", si reprezinta o povara de care s-ar putea lipsi oricand mergandu-se pe principiul: "In viata nu te poti baza pe nimeni altcineva decat pe tine insuti!".

Copilul al carui parinte se manifesta indiferent, invata ca parerea lui nu conteaza prea mult, se simte lipsit de importanta si uneori absolvit de orice responsabilitate. Asemenea copilului crescut intr-un climat autoritar el poate dezvolta o stima de sine redusa, poate deveni timorat si urmarit in permanenta de un complex de inferioritate ("Niciodata nu voi fi in stare sa fac ceva suficient de bun ca sa-i multumesc pe ai mei!").

Spre deosebire de copilul crescut autoritar (care toata viata se va ghida dupa regulile stricte pe care le-a invatat in copilarie), copilul crescut de parinti indiferenti, se va baza doar pe experienta lui de viata. De aceea, dupa ce va ajunge la varsta adulta si se va pune problema cum sa primeasca sfaturi referitoare la cum ar trebui sa se comporte, cum ar trebui sa-si educe copilul, de ce ar trebui sa se fereasca etc., el nu va fi dispus sa asculte ("Ce sti tu? Ai trait ce am trait eu? Cine esti tu sa-mi dai sfaturi?").

Lipsa afectiunii, chiar daca pe de o parte il face mai rezistent la greutatile vietii, copilul crescut in climatul "lasa-ma sa-te-las" va fi mai rigid, mai insensibil la sentimentele si dorintele celorlalti, mai apatic, mai pragmatic. Unii se grabesc sa-l eticheteze ca fiind un copil "fara suflet", "de gheata" fara sa banuiasca faptul ca prejudiciul afectiv pe care il resimte, il determina sa se ghideze pe principiul "Iubirea te face mai vulnerabil, mai slab."

Climatul "democratic". Parintii care sunt adeptii dezvoltarii acestui tip de climat au in vedere intotdeauna in vedere ca drepturile copilului sa fie respectate fara a omite stabilirea unor reguli care sa fie respectate consecvent si urmate de toti membrii familiei, cu exceptia situatiilor in care este imposibil acest lucru..

Impunerea de reguli implica o anumita flexibilitate, deoarece pentru el nu legea este cea mai importanta (asa cum este pentru parintele autoritar), ci omul este pe primul loc, ghidandu-se dupa principiul "Toti suntem egali in fata lui Dumnezeu!" si este impotriva ideii "Unii sunt mai egali decat altii!" . Prin urmare, parintele care imbratiseaza acest stil parental este suficient de indulgent, flexibil si deschis pentru a accepta tot ceea ce ar putea ameliora viata copilului si familiei, insa in acelasi timp suficient de autoritar pentru a impune o disciplina riguroasa, a-l invata pe copil sa accepte reguli si sa indeplineasca eficient sarcinile care i se dau. Pe de alta parte, adoptii acestui tip de climat familial sunt suficient de protectori pentru a-i oferi copilului securitatea de care are nevoie pentru a-l sprijini atunci cand situatia o cere, insa sunt suficienti de intelegatori si increzatori in capacitatile copilului de a lua unele decizii personale. Copilul este incurajat sa fie independent, respectandu-i opiniile, interesele si personalitatea. Fata de copil se manifesta caldura, este apreciat si este considerat un membru responsabil al familiei.

Ca urmare a acestei atitudini parentale, copilul isi va dezvolta un echilibru emotional care va sta la baza dezvoltarii armonioase a personalitatii, isi va dezvolta deprinderi de comunicare eficienta, va manifesta creativitate, capacitate decizionala si autonomie personala.

Ca urmare a incurajarilor facute si a increderii care i se acorda, copilul va avea un nivel ridicat al stimei de sine care ii va permite sa obtina eficienta ridicata si productivitate in actiunile intreprinse. Respectul pentru om, cultivat de stilul democratic il va invata pe copil sa ii respecte pe altii, sa ia in considerare opinia celorlalti, sa accepte observatii avand totodata curajul sa isi exprime punctul de vedere. Pe masura ce va creste copilul, independenta care i s-a acordat il va ajuta sa-si identifice propriile atitudini si sa-si aleaga meseria care i se potriveste cel mai bine, sa isi indeplineasca propriile vise, nu pe cele ale parintilor.

Cu toate ca in aparenta climatul democratic are numai avantaje, totusi, este bine sa mentionam faptul ca un copil crescut in acest mod se va adapta cu greu stilului autoritar(pe care il poate intalni la scoala, in grupurile de prieteni, in armata etc.). El ar putea fi considerat "bleg" pentru ca nu va executa foarte prompt sarcinile solicitate, sau, dimpotriva, "impertinent" pentru ca "discuta ordinele". VINCENT , 1972, p. 181.

Viata unei familii este din ce in ce mai receptiva fata de lumea exterioara, este in cele din urma o realitate, pe care este mai bine s-o cunoastem si care poate ca in sine nu e nici buna, nici rea, continand totodata atat aspecte favorabile cat si nefavorabile. Fiecaruia in parte ii revine sarcina sa gaseasca in ea partea cea mai buna.

3. Consecinte ale atmosferei familiale

Parintii sunt din plin preocupati atat material si moral de actiunile copiilor lor si in cazul schimbarii tipului de climat rezulta o stare de neliniste pentru ca aceasta actiune este urmata intotdeauna dupa un esec si o perioada de nehotarare cu privire la atitudinea ce trebuie adoptata.

Atitudinea calda in relatiile cu parintii si dintre ei (acceptanta si de intelegere) are, in general, efecte pozitive. Parintii afectuosi si calzi pot fi de control lejer sau activ intensiv. SCHIOPU, 1995, p.193.

In familiile in care acceptanta si caldura este asociata cu un control lejer si neglijente - copiii sunt mai dezordonati, necompetitivi, deseori neadaptati la scoala unde intalnesc profesori care nu suporta autonomia si independenta. Parintii care manifesta un control activ intensiv maresc dependenta copiilor fata de ei si, in consecinta, copiii din aceste familii sunt mai putin prietenosi si creativi, mai putin liberi (autonomi) cu dificultati mai mari de maturizare. Permisivitatea si restrictia la parintii calzi dau efecte diferite, mai accentuate la baieti, in sensul celor descrise mai sus.

Daca in copilaria timpurie parintii sunt restrictivi, calzi si atenti fata de autonomia copiilor, iar in perioada scolara mica raman calzi si atenti (control activ), adeseori copiii lor devin ordonati si pretentiosi in conduitele cu colegii lor. Copiii din aceasta categorie manifesta mai putine conduite nepermise la scoala atunci cand cadrul didactic nu este de fata - si au motivatii bune in munca scolara. Cele mai bune situatii sunt cele ale familiilor cu atitudine clara, calda, atente la autonomie, control echilibrat.

Parintii ostili, cu autoritate (rejectivi) creeaza la copii deseori conformism usor agresiv ce nu poate fi exprimat, deoarece in forul lor interior acesti copii nu admit ostilitatea constituita si o condamna - adeseori traiesc sentimente profunde de culpabilitate si revolta de sine si de aici incidenta reactiilor nevrotice la acesti copii, uneori tendinte de autopedepsire, incredere redusa in altii, "dificultati" in relatiile cu colegii, teama de adulti, timiditati, nefericire. Parintii ostili (rejectivi) neglijenti - in controlul conduitelor copiilor - maximizeaza activitatea - duritatea, neglijenta, impulsivitatea. Daca astfel de parinti au accese de disciplinare a copiilor (de cele mai multe ori arbitrare, inconsistente si dezordonate), provoaca stari si conduite dezordonate. In aceasta categorie de familii se intalneste mai deseori delincventa juvenila. Ca atare, disciplina dezordonata in familie are efectele cele mai daunatoare. Unele studii, efectuate mai ales in Danemarca, au pus in evidenta un fel de imunitate fata de influentele negative ale familiei, ostile restrictive si dezordonate la unii copii. SCHIOPU, VERZA , p. 194.

In perioada scolara mica se contureaza atitudinea fata de parinti, stilul evaluarii acestora. Rose Vincent a efectuat un studiu mai amplu privind imaginea mamei si a tatalui la copii de la 4 la 8 ani si de la 9 la 13 ani. Observatiile sale au fost condensate in tabelul nr.1. VINCENT, p.197.

Tabel nr.1:

In general, copiii sunt mai severi fata de mama si mai critici. Au fata de ea o imagine ideala mai putin clara, pe cand fata de tata, opiniile sunt mai clare.

Relatiile din familie (dintre copii si parinti) au efecte si in ceea ce priveste formarea constiintei de sine a copilului - ori de aceasta depinde in cea mai mare masura autoechilibrul si acele fonduri de trairi subiective ce se denumesc prin termenii de fericire si nefericire. SCHIOPU, VERZA, p. 194.

Copiii care traiesc tensiunea rejectiei si a autoritarismului excesiv si brutal sufera de pe urma simtirii valorii inadecvate. Ei tind sa se simta inferiori si au dificultati in a primi si a da afectiunea altora, se simt singuri si nefericiti, vinovati si depresivi din aceste motive. Acesti copii traiesc potentialul redus de a reusi si de a invinge dificultatile vietii. Unii dintre ei sunt agresivi cu tendinte defensive exacerbate - ca reactii de aparare. Copiii acceptati cu caldura in familie manifesta in genere estimatie inalta de sine, au incredere, primesc responsabilitati cu auto constiinta realizarii lor.

3.1. Influenta grijii parintesti

Importanta simtului de raspundere al parintilor si a unei ingrijiri parintesti competente este larg recunoscuta in primul rand sub aspectul asigurarii supravietuirii fizice si a sanatatii mamei si a copilului; dar, in al doilea rand, se recunoaste din ce in ce mai mult si marea importanta a grijii parintesti pentru sanatatea psihica a copiilor, deoarece parintii sunt cei care influenteaza dezvoltarea personalitatii copilului si viitoarea lui atitudine fata de munca, casatorie si viata sociala in general. In zilele noastre, este larg raspandita parerea ca intre modul de crestere al copiilor si climatul moral si emotional al unei tari, exista o stransa legatura. Autoritatea parinteasca reprezinta o indispensabila garantie impotriva a numeroase plagi sociale, cum ar fi: delincventa, insuccese scolare, intoleranta nationala si rasiala, sau alte diverse forme de contradictii si prejudecati.

Rapoartele pe care unele tari le prezinta expun, cu toata sinceritatea, deficientele existente in domeniul educatiei si al asigurarii sociale. STEM, 1972, p. 36.

Unele se opresc asupra lipsei de preocupari in aceasta directie, asupra dezbinarii vietii de familie, asupra exploatarii copiilor si a maternitatii ignorante, lipsite de protectie, ca si asupra paternitatii indiferente. Rapoartele care sunt prezentate de tarile cu asigurare sociala si medicala adecvata subliniaza neglijarea factorilor psihologici si, in special, sentimentali. Oricare ar fi problemele scoase in evidenta, toate rapoartele exprima o adanca preocupare pentru ca parintii sa-si educe copiii in interesul viitorului tinere generatii si pentru binele colectivitatii careia ii apartin.

3.2. Rolul personalitatii parintilor

Rolul important care le revine parintilor in cresterea climatului familial tinde sa se extinda din ce in ce mai mult. De cand s-au raspandit ideile psihanalizei, s-a creat obisnuinta ca, pentru a explica deosebirile de climat familial de la o familie la alta, sa se invoce personalitatea parintilor, a unuia, a celuilalt sau a amandurora, comentariile fiind de altfel in general in scop critic.

Personalitatea parintilor - ca a oricarei fiinte umane - cuprinde doua aspecte. Un aspect constient: este constituit prin personajul care vrea sa fie si crede sa fie fiecare. Al doilea este subconstient: este adesea, dupa cum se crede, mai important decat cel dintai. Subconstientul este cel care participa la construirea vietii familiale si la educarea copiilor. Adesea o intonatie nefericita, o remarca, niste observatii involuntare care contrazic anumite scopuri afisate de noi au mai multa importanta pentru ceilalti, care se asemenea ne percep prin subconstient, decat un an de eforturi. Psihanalistii cred ca acest subconstient vine de la parinti. Subconstientul este purtatorul de cuvant care face ca ordinele, restrictiile, si amenintarile de odinioara sa fie din nou auzite, dupa ce au fost modificate sau intarite de constrangerea sociala.

Modul cum individul evolueaza este la fel de important ca si caracterul lui formand a ceea ce se numeste "personalitate echilibrata". Dar acest echilibru poate relua in cursul unei existente forme foarte variate si poate sa si dispara pentru a reaparea mai tarziu. In concluzie, in loc sa se studieze in mod izolat caracterul, greselile fiecarui personaj din familie, in prezent se tinde pentru a intelege ceea ce se petrece in interiorul unei familii, sa se priveasca faptele sub aspect istoric si dinamic.

3.3. Tensiunile din familie si succesul scolar

Intre succesul scolar si viata de familie exista o stransa interdependenta. Astfel, elevul bun face cinste familiei, creeaza in exterior o impresie magulitoare despre ea in timp ce "elevul rau" care nu realizeaza ambitiile parintilor sai si , de asemenea, facandu-i sa se simta vinovati, inspirandu-le indoieli legate de aptitudinile lor de educatori, provoaca adesea o stare de nemultumire generala in familie. El starneste certuri: "Fiul tau a luat o nota proasta. Daca te-ai fi ocupat mai mult de el"etc. si aceasta atmosfera neprielnica il marcheaza pe copil, care traieste intr-o stare de tensiune putin favorabila succesului: este un cerc vicios. Copilul pierde putin cate putin orice siguranta. Studii foarte numeroase au aratat ca elevii cu note proaste ajung sa aiba o parere foarte proasta despre ei insisi (stima de sine scazuta) pe toate planurile.

Si invers, s-a observat deseori cat de mult influenteaza dificultatile familiale succesul la scoala. Copilul preocupat de neintelegerile dintre parintii sai, sau care nu se simte iubit, nu poate sa-si concentreze atentia. Cel care are grave rivalitati cu un frate, o sora, se razbuna manifestandu-si agresivitatea fata de colegi, uneori chiar printr-un mic furt. Cel care simte nevoia sa atraga atentia ia o atitudine provocatoare si "raspunde"profesoarei. Cel care se manifesta agresiv fata de parinti poate refuza sa lucreze si chiar sa asculte. In cazuri de lene sau indisciplina, o conversatie intre parinti si profesori poate uneori elucida cauzele.

3.3. Colaborarea familie-scoala

Contactul dintre parinti si profesori se dovedeste a fi necesar dar este totusi destul de dificil. Cele medii schimba o cantitate mica de informatii si raporturile lor nu sunt intotdeauna lipsite de "agresivitate". Nu sunt rare cazurile cand parintii se arata gelosi pe profesor, ceea ce-i face sa-l critice in mod sistematic. Se intampla sa comenteze metodele sau temele date, sa spuna ca e prea putin, sa-l copleseasca pe copil cu lectii particulare, sau sa spuna ca-i prea mult si sa le faca in locul copilului, sau chiar sa mearga la controversa deschisa si pana la plangere oficiala.

Este destul de periculos pentru copil sa distrugi astfel in inchipuirea lui imaginea profesorului. Dar nici cealalta extrema nu este buna: atitudinea parintilor care aproba sistematic tot ceea ce se face la scoala, un siretlic pentru a se dispensa sa se gandeasca la asta si a arunca profesorilor intreaga raspundere a educatiei copilului.

Pe de alta parte, profesorii nu se arata intotdeauna liberi de conflictele lor personale si de reactiile lor emotive, si nici disponibili intotdeauna. Nu este bine nici ca ei sa faca apel la parinti pentru a-si intari autoritatea prin pedepse.

Parintii si profesorii nu trebuie niciodata sa actioneze ca niste complici uniti pentru a-l strivi pe copil. Colaborarea lor este cu totul altceva: ea se bazeaza pe o cunoastere reciproca si pe o recunoastere reciproca si pe o intelegere sincera a problemelor fiecaruia. Cu toate ca nu este suficient, contactul dintre profesor si parinte, poate preveni esecurile scolare de ordin psihologic sau se pot depista suficient de devreme, acestea avand si ele un rol important in determinarea nivelului stimei de sine.