Responsabilitatea parintilor in educatia copilului

Responsabilitatea parintilor in educatia copilului

Universul copilului se limiteaza la inceput, la familie. In primul rand mama si tatal : de la cea dintai el asteapta satisfacerea nevoile sale fundamentale - securitate, afectiune - de la cel de-al doilea el asteapta, deasemenea, afectiune, protectie, initiere in viata, un model. Dar mai mult decat atat, tatal si mama formeaza un cuplu care se repercuteaza ca atare asupra copilului. Ce atitudine au ? Sunt prea uniti, nu se inteleg, sunt neglijenti, posesivi ? In orice caz copilul  va ramane marcat de aceasta comportare. Familia reprezinta pentru el, la scara rdusa, o imagine a societatii in care va trebui candva sa se integreze. Ea va lasa amprenta adanca asupra personalitatii copilului si va da, in parte, orientarea vietii lui. [1]

Parintii au datoria morala de a-si educa copiii. Contrar parerii generale ce predomina astazi in societate, parintii pot culege roadele muncii lor in familie, pot avea copii placuti si bine crescuti. Conditia este sa-si ia in serios responsabilitatea de printi de a-si creste si educa copiii.

Legea, deasemenea, pune in sarcina parintilor indatorire de a se ingriji de cresterea si dezvoltarea copiilor.

"Ambii parinti au acelasi drepturi si indatoriri fata de copiii lor minori, fara a deosebi dupa cum acestia sunt din casatorie, din afara casatoriei ori infiati. Ei exercita drepturile lor parintesti numai in interesul copiilor." [2]

"Parintii sunt datori sa ingrijeasca de copil. Ei sunt obligate sa creasca

copilul, ingrijind de sanatatea si dezvoltarea lui fizica, de educarea, invatatura si pregatirea profesionala a acestuia, potrivit cu insusirile lui, in conformitate cu telurile statului ; spre a-l face folositor colectivitatii." [3]

"Parintilor si oricarei alte persone care au in ingrijire un copil le revine in primul rand responsabilitatea de a asigura in limita posibilitatilor si mijloacelor lor financiare, conditiile de viata necesare dezvoltarii copilului." [4]

"Educatia copilului trebuie sa urmareasca urmatoarele :

a ) dezvoltarea personalitatii copilului, a aptitudinilor, a capacitatiilor sale

mentale si fizice, la nivelul potentialului maxim

b)     dezvoltarea respectului pentru drepturile omului si a libertatilor fundamentale, precum si pentru principiile consecrate in Cartea Natiunilor Unite

c)      dezvoltatea respectului fata de parinti, fata de identitatea si valorile sale, precum si fata de valorile nationale ala tarii in care traieste, ale tarii din care poate fi original si ale civilizatiilor diferite de a sa

d)     pregatirea copilului pentru a-si asuma responsabilitatea vietii intr-o societate libera, in spiritual intelegerii, pacii, tolerantei, egalitatii intre sexe si prieteniei dintre popoarele si grupurile entice, nationale si religioase si personale de origine autohtona

e)     dezvoltarea respectului fata de mediul natural. "[5]

Parintii din lumea intreaga se chinuie sa gaseasca cele mai bune modalitati de a-si educa copiii. Parintii spera si isi viseaza copiii devenind puternici, capabili, iubitori, oameni adevarati. Spera si isi viseaza copiii tari in fata problemelor, durerii emotionale si pierderilor. Intrebarea care se pune cum pot fi creati copiii si adulti sanatosi, fericiti, rezistenti emotional ? Cum sa-si educe parintii copiii in cel mai bun mod cu putinta, astfel incat acestia sa ajunga capabili de a infrunta si rezolva greutatile si complexitatea vietii ?

Din cauza faptului ca societatea de astazi este confruntata cu cele mai mari tranzitii si crize sociale, parintii au tendinta, sau sunt obligati de situatii obiective, sa-si incredinteze autoritatea si responsanbilitatea educarii in exclusivitate institutiilor specializate. Parintii muncesc din greu pentru bunastarea copiilor, avand credinta ca toate cunostintele primite de fii si fiicele lor ii vor ajuta pe acesti incepatori in ale vietii sa devina piloni adevarati, echilibrati si puternici pentru familia si societatea din care fac parte.

Daca acesti copii nu sunt pregatiti sa infrunte realitatea, rata sinuciderilor, a consumului de droguri si a alcoolismului va creste.

Educarea copiilor inseamna in aceas timp un mare privilegiu si o mare responsabilitate : un privilegiu de a invata pe cineva, dar totodata o mare raspundere de a modela un destin.

Exemplu parintilor este fundamental unei instruiri eficace, puterea propiului exemplu. Acesta este deosebit de important in educatia copilului din doua motive. Unul : oricine nu traieste invataturile pe care le "predica", va constata ca articularea verbala a acestora nu va avea o prea mare eficacitate. Dimpotriva, un astfel de parinte va degenera in mod treptat ajungand sa abandoneze educarea. Doi : daca exista o contrazicere de termini intre teorie si practica, copilul va ignora invatatura si va alege sa o discrediteze, urmand mai degraba un exemplu negativ.Viata parintelului se ridica la un nivel mai inalt decat invataturile lui si striga cu atata putere incat copilul poate deveni surd la ceea ce parintele spune.

Exista o idee profunda in aceste cuvinte ale doamnei de Stael : ca numai acela care stie sa se joace cu un copil va fi in stare sa-l invete ceva.

A deveni tu insuti un copil este prima conditie pentru a creste un copil. Aceasta implica o copilarie simulate, o varbarie binevoitoare, pe care copilul o ghiceste imediat si o detesta profound. Inseaman a te lasa atras de viata tot atat de complet si de naiv cat este atras el insusi ; inseaman a-l trata cu adevarat ca pe unul din semenii tai, adica a-i arata aceiasi delicatete, aceasi incredere ca unei personae mature. Inseamna a nu actiona asupra copilului cerandu-i sa fie ceea ce am vrea noi ca el sa fie, ci influentandu-l prin felul nostru de a fi. Inseamna a nu sta de vorba cu copilul folosind siretenie si forta, ci a te prezenta in fata lui patruns de propria ta seriozitate si cinste. [6]

"A creste" un copil inseamna a-i lua sufletul in maini si a merge pe o carare ingusta.

Familiile care formeaza tinerii si tinerele cei mai puternici din punct de vedere moral si cei mai muncitori saunt aceia in care copiii si parintii sunt camarazi de munca, de joaca ; in care parintii ii sustin fara greutate in cresterea si evolutia lor, respectand mereu in ei fiinta umana. Intr-o astfel de familie, copiii nu sunt considerati apartinand unei specii, in timp ce parintii apartin alteia. Acestia cuceresc consideratia copiilor, prin faptul ca sunt naturali si sinceri ; traiesc in asa fel incat copiii sa poata asista la realizarile, la stradaniile lor si chiar, pe cat este posibil, la bucuriile, durerile si greselile lor. Astfel de parinti pot, de asemenea, fara superioritate artificiala sa admita nevoia de expansiune a copiilor si sa-i educe fara ca acestia sa-si dea seama, printr-un schimb natural de idei si feluri de a vedea lucrurile.

Copiii nu trebuie sa primeasca orice lucru ca si cum ar fi vorba de un dar, ci, dupa posibilitatiile lor, sa participle la munca din casa ; vor incata sa se poarte atent cu parintii si unii fata de altii ; au datori si drepturi tot atat  de nestramutate ca acelea ale persoanelor mai in varsta, iar acestia se vor purta cu consideratie fata de copii, dupa cum si ei vor invata sa aiba consideratie fata de ceilalti. Vor fi pusi zilnic in fata cu realizarile vietii, vor putea sa devina cu adevarat folositori, nu numai sa se prefaca a fi. Intr-o astfel de familie nu se da niciodata un ordin decat adaugandu-se motivele din moment ce acestea pot fi intelese. Astfel, sentimentul de responsabilitate este transmis copiilor insusi chiar de la varsta cea mai

frageda. [7]

Iata cele 12 porunci pe care Lewin [8] ni le ofera :

1.     sa dai copilului sentimentul de siguranta

2.     sa dai copilului sentimentul ca este iubit si dorit

3.     sa eviti amenintarea, frica si pedeapsa

4.     sa-l inveti pe copil independenta si sa-l faci sa-si asume responsabilitatea

5.     sa ramai calm si sa nu te sochezi de manifestarile instinctului de copil

6.     sa fi cat poti de tolerant ca sa eviti conflictele

7.     sa eviti sa-l faci pe copil sa se simta inferior, a nu-l impinge pe copil dincolo de ceea ce este natural pentru el

8.     sa respecti sentimentele si datoriile copilului chiar daca nu corespund propriilor tale norme

9.     sa raspunzi cu franchete la intrebarile pe care copiii pot sa le puna, dar direct oferindu-le raspunsuri adecvate varstei lor

10.  sa te interesezi de ceea ce face copilul chiar daca nu consideri ca este ceva direct util

11.  sa tratezi dificultatile copilului fara sa-l consideri anormal

12.  sa favorizezi cresterea, progresul, mai curand decat perfectiunea.