Intuitia estetica la Benedeto Croce - estetica ca disciplina a filozofiei

UNIVERSITATEA BUCURESTI

FACULTATEA DE FILOZOFIE

TEZA De LICENTA

Intuitia estetica la Benedeto Croce

Incadrarea conceptiei estetice a lui Croce intre alte tipuri de estetica

Estetica, ca disciplina a filozofiei, nu cunoscuse pana la Croce o atat de mare recunoastere a rolului ei in intregul domeniu al  spiritului, importanta sa ca disciplina distincta de celelalte discipline filozofice.

Continuand opera de a gasi terenul propriu fiecarei discipline filozofice si de a le intemeia ca unitati originale ale filozofiei moderne, Croce inalta estetica la sistem, facand din ea o disciplina independenta, fara ca, prin aceasta, Croce sa devina un specialist al  unei specializari filozofice, ce nu mai tine seama de intregul filozofiei. Pentru ca, spune Croce, "riguros vorbind, nu exista stiinte filozofice de sine statatoare si ca, atunci cand este vorba de estetica, de logica sau de etica, este vorba intodeauna de intreaga filozofie".

Estetica, insa, devine filozofica numai prin recunoasterea intregului, adica a tuturor disciplinelor ca discipline distincte ale unui intreg, din care fac parte fiecare. Intreg care este spiritual. Si, ca si la Hegel, constiinta spiritului este filozofia. De aceea, recunoasterea esteticii ca disciplina filozofica va insemna, in primul rand, intemeirea ei filozofica.

Pentru a intemeia estetica drept disciplina distincta a filozofiei, Croce a avut nevoie, in primul rand, de un concept unficator al tuturor artelor, de un concept asadar care sa numeasca unitatea si care, in acelasi timp, sa arate, asa dupa cum am spus, natura artei. Iar conceptual la care se va opri pentru aceasta va fi conceptul de intuitie lirica particulara a artei si care va indica functia creatoare de arta a spiritului uman. Asfel, arta nu mai este exteriorizata, ci este identificabila cu constiinta si cu operele de arta.

Estetica, inteleasa ca stiinta a activitatii expresive, imaginative, reprezentative nu va mai folosi concepte lipsite de valoare filozofica sau concepte care sa imparta domeniul artei in genuri sau in tipuri, nu va mai folosi concepte abstracte si vagi: comical, tragicul, sublimul si va purifica arta de teoriile daunatoare despre stil si retorica, eliminarea oricaror teorii ce judeca moral arta, eliminarea confuziilor dintre drama si teatru, eliminarea teoriiilor ce tratau arta ca document social sau cultural [N. Spingal, in Istoria estetici, H. Kuhn].

Estetica nu va mai fi nici sociologie a artei, nici istorica, pentru ca estetica sa fie o disciplina aparte in tabloul general al disciplinelor filozofiei. Croce nu va mai analiza arta in raporturile ei cu celelalte domenii de cunoastere, ci se va opri la natura artei pentru a-i gasi acesteia rostul ei de a fi, asadar fundamentele ontologice.

Asa cum s-a spus, adevaratele radacini ale artei din sufletul omenesc si, prin aceasta, estetica sa poata afirma adevarata ei valoare filozofica, pentru ca in estetica metoda isi are rolul de a-si determina obiectul [G. Calinescu, Pagini de estetica].

Ca stiinta a artei, analiza lui Croce va porni de la spirit, de la idealitatea artei si nu de la concretetea ei. Arta, asfel, nu va mai fi integrata in fluxul istoriei, ca la Taine sau Sainte Bowe, la care operele de arta exista printe lucrurile naturale si sunt derivate din ele, ci Croce va aseza arta intr-un plan anistoric, plan ideal al spiritului, anume ca prima treapta dialectica a spiritului, fiindca, scriind Estetica, Croce scrie, in acelasi timp, o filozofie a spiritului, iar sensul cel mai tare al acestei filozofii nu ar fi altul decat situarea artei. Arta, dupa Croce, este un tip de cunoastere anterior tuturor celorlalte moduri de cunoastere: rationala, economica sau morala. Estetica se va institui, asfel, ca stiinta a faptului expresiv si ea va fi, in acelasi timp, o lingvistica generala, o teorie a limbajului sub toate formele in care acesta se exprima, iar aceasta nu-i va diminua caracterul ei de a fi estetica, ci ii va intari si mai bine acest caracter prin delimitarea unui camp propiu de actiune, in care stiinta ce poarta numele de estetica sa-si poata aplica inclusiv cunoasterea.

Estetica - intre intuitie si expresie

Estetica, stiinta care nu are si nu poate avea un domeniu delimitat de aplicare; [G. Calinescu, Paginii de estetica], caci arta este un termen vag si confuz [Hegel, Prelegerii de estetica] si chiar si numele sau, "estetica a dat nastere unor echivocuri, fiind considerata stiinta a simturilor [Istoria estetici, H Kuhn] si, de aceeea, bazata pe observatie si nu pe speculatie.

Ca si filozofia bergsoniana, filozofia lui Croce, poate fi catalogata drept panestetica, anume ca esteticul sau, mai clar, faptul estetic se regaseste in toate celelalte creatii ale omului, stiinta, filozofie, religie, etc.

Croce si Bergson coincid numai in ceea ce priveste locul pe care ambii il atribuie artei. Arta, dupa Croce, este o forma de cunoastere cu care e dotat oricine. Arta sau cunoasterea estetica este un suport intim al tuturor celorlalte forme ulterioare, asadar Croce nu-i refuza omului aparatul de comprehensiune a artei pentru ca acesta face parte din natura intima a fiecaruia.

Estetica, in sistemul filozofiei, ocupa un loc bine definit, la fel ca si in cadrul filozofiei hegeliene numai ca, spre deosebire de Hegel, estetica, cunoasterea estetica ocupa un loc privilegiat.

Si, de altfel, acest loc face ca restul cunoasterii sa-i fie indatorata, cunoasterea estetica este anterioara cunoasterii filozofice si a oricarui alt tip de cunoastere rationala. Ba chiar cunoasterea estetica este anterioara oricarei alte forme de cunoastere.

Estetica lui Croce este gandita in asa fel incat ea sa fie o teorie a primei manifestari spirituale a omului, adica a limbajului fara de care ,,nu putem spera o buna intelegere a formelor ulterioare ale spiritului atunci cand prima si cea mai simpla ramane gresit inteleasa, mutilata si contaminata deformat".

Identificand arta cu limbajul, nu, ca in cazul formalismului, drept studiu al sintaxei sau stilisticii, ci ca un studiu al artei ca limbaj sau expresie individuala, deoarece numai idealitatea este aceea care permite continuturilor sa devina forma, adica expresie, limbaj.

Croce adopta idealitatea continutului cu forma, fiindca amandoua sunt de natura ideala. Continutul este tot una cu expresia. Continutul este forma pentru ca forma a adoptat idealitatea continutului, aceasta dimensiune ideala a intuitiei duce la consecinta imposibilitatii separarii artelor.

Teoria artei a lui Croce purifica arta de obscurantismele care o faceau sa fie confundata cand cu religia, cand cu ratiunea, cand cu senzorialul brut, teorii ce s-au opus ca estetica de a deveni un tip de cunoastere autonom, deoarece faptul ca arta a fost privita, in unele cazuri, ca o manifestare inferioara sau cultica. Alte ori, arta a fost considerata chiar inutila, ca si stiinta care se preocupa cu studiul unui domeniu inferior, sa fie subordonata altor tipuri de cunoastere sau manifestare, considerate mai inalte, cum ar fi religia sau ratiunea.

Numai ca aceste tipuri de estetica numita estetica a religiei sau diferitele tipuri de estetica intelectualista sau estetici utilitariste. Ca estetica pragmatista sau estetica marxista, confunda si incalca domenii nepermis pentru ca, in cazurile sus-mentionate (estetica religiei, estetica marxista sau estetica pragmatista), faptul estetic s-ar confunda cu religia, economia sau morala.

In aceste cazuri, estetica ar fi inclusa intr-un alt domeniu al cunoasterii si al esteticii, nu i s-ar recunoaste integritatea sa ca domeniu distinct al filozofiei.

Estetica lui Croce are si ea un adjectiv descriptiv: acela de idealista, ceea ce vrea sa insemne ca estetica lui Croce va fi o estetica pur filozofica, inchipuita ca sistem filozofic. Asfel, estetica isi va insusi o pozitivitate aparte, una care nu isi va mai dori sa normeze arta instituind legi sau reguli dupa care artistii sa-si conduca creatia lor sau pe care sa caute a le reprezenta conceptual, la care Croce a recurs pentru a defini arta:  "intuitie lirica particulara".

El nu va mai ingradi in nici un fel arta, ci va largi la infinitul uman posibilitatile artei de manifestare. Rolul esteticii si relatia ei cu arta va capata o alta asezare estetica, nu va mai fi un substitut al artei si nu va mai incalca in nici un fel teritoriul artei, ci va fi numai constiinta reflectata a creatiilor artistice.

Faptul de arta

Croce aplica un alt mod de intelegere artei, nu ca pana la el, dinstinctiv, ci comprehensiv, nu analiza specifica stiintei sau problemelor filozofice, ci printr-un tip de discurs adaptat domeniului de aplicare: faptul de arta, caci faptul de arta nu e nici stiinta nici filozofie si, de aceea, discursul filozofic nu va trebui sa distinga intre obiectul de studiu material si forma, planuri de studiu, diferente de gust intre rama unui tablou si expresia acelui tablou, etc.

Considerand estetica drept cunoastere filozofica a artei, Croce adopta, astfel, un mod aparte de intelegere a artei fara sa mai distinga intre materia si forma expresiei artistice pentru ca ele nu sunt doua, ci una.

A intuiti inseamna a exprima, nimic altceva, nimic mai mult, dar nici mai putin decat exprima. In intuitia estetica, materia si forma nu se disting una de cealalta. Continutul ar fi o expresie diferita de expresia formei, iar impreuna formeaza expresia unica, acea expresie ce constituie obiectul de arta frumos. Iar acest concept integrator al artei nu admite grade de intensitate pentru ca intuitia estetica, atunci cand se realizeaza, in expresie, este expresie: la fel intr-un poem ca cel al lui Dante, Divina comedie, ca si intr-un poem aprins de dragoste sa zicem din poezia populara culeasa de L.Blaga, deoarece intuitia estetica se realizeaza la fel, atat in primul caz, cat si in cel de al doilea.

Arta nu e expresie a expresiei sau intuitie a intuitiei, pentru ca in arta nu intalnim aceasta ridicare la puterea a doua a expresiei si numai aducerea la forma a impresiilor, adica punerea intr-o forma coerenta, pentru a putea fi exprimate si comunicate, a impresiilor. Arta are chracter teoretic, pentru ca a exprima inseamna a vorbi, adica a scoate la lumina ceea ce sufletul contemplator a surprins. Iar acest lucru indica faptul ca aceasta activitate este o activitate teoretica.

Acest tip de intuitie pe care eu a-si numi-o intuitie comprehensiva particulara, adica acel tip de intuitie care cauta sa intrevada opera artistica unitar, in care artistul investeste un mesaj, unitate ce se desprinde tocmai din aceasta coerenta interna a comunicarii [vorbire limpede si clara], pentru ca arta, dupa Croce [urmandu-l pe Gianbatista Vico] este descoperitoarea realului [primii oameni au fost de la natura poetii sublimi]. Asadar, estetica este stiinta activitatii expresive, reprezentative, imaginative.

Activitatea spirituala a reprezentarii a fost, pana la Croce, obturata de conceptele unor estetici false, lipsite de valoare filozofica, concepte ce nu sunt altceva, spune Croce, decat o serie de clase, care se pot modela in modul cel mai diferit si multiplica dupa plac, in care se incearca sa se repartizeze infinitele complicatii si nuante de valori si valori negative ale vietii: frumosul, sublimul, maiestuosul, solemnul, seriosul, gravul, nobilul, inaltul au o semnificatie preponderent pozitiva. Altele ca: uratul, oribilul, durerosul, inspamintatorul, monstruosul, stupidul, extravagantul au o semnificatie preponderent negativa.

Iar, in altele, cum e cazul comicului, duiosului, melancolicului, umoristicului, tragi-comicului prevaleaza aspectul de amestec, aceste enumerari de concepte pseudo-estetice care nu surprind si nici nu domina realul prin speculatie, ci doar il schematizeaza

Asadar, ele nu pot fi concepte filozofice sau estetice, ci, mai degraba, psihologice. Si, fiindca disciplina naturalista care isi propune sa construiasca tipuri si scheme de viata spirituala a omului este psihologia, al carui caracter pur empiric si descriptiv se accentueaza tot mai mult. Acele concepte nu sunt nici filozofice, nici estetice, ci trebuie atribuite psihologiei, Croce, pentru a-si distinge domeniul de studiu, arta, dar si pentru a-si personaliza disciplina esteticii, a definit arta cu concizie si simplitate "intuitie lirica particulara a artei concept filozofic pentru ca el se aplica la toate tipurile de arta si indeparteaza din teoria artei toate vechiturile si buruienile ce incurcau arta de a fi inteleasa ca un tip de cunoastere.

Arta este cunoastere pentru ca odata cu arta incepe actiunea spiritului ca miscare dialectica a sa in cele patru forme ale sale de cunoastere, anume:

i)            cunoasterea estetica sau intuitiva;

ii)          cunoasterea logica sau rationala;

iii)        cunoasterea economica sau utilitara;

Referat: Fisa de evaluare clasa 1 Proiect: Descoperind Literatura Creativa - cum sa cream povestiri

iv)        cunoasterea integratoare sau moral.

Intuitia si ratiunea sunt moduri de cunoastere. Utilul si eticul considerate ca moduri de actiune. Arta apartine primului cuplu de notiuni ale teoriei si apartine celei dintai, fiind ca atare cea dintai forma a spiritului, prima modalitate de manifestare a Lui

Conceptul nu poate exista fara expresie. Utilul fara ambele, iar moralitatea fara cele trei trepte care o preced. Asadar, cunoasterea estetica precede celelalte moduri sau forme de cunoastere care fara aceasta forma a cunoasterii estetice sau intuitive nu ar mai putea exista nici ele, intrucat cunoasterea logica este cunoasterea legaturilor dintre lucruri, iar lucrurile sunt intuitii. Cunoasterea utilitara este expresia vointei de manifestare a spiritului, iar spiritual nu ar putea sa vrea sau sa nu vrea ceva ce mai inainte nu a fost intuit sau cunoscut. Cunoasterea morala este cunoasterea tuturor lucrurilor ca intreg, cea care ordoneaza spre perfectiune realul.

Aceasta este schita generala a filozofiei spiritului, in care, conform opiniei lui Croce, ,,filozofia trebuie sa-si gaseasca intreaga menire si intruchipare ,,aceasta separare radicala a activitatilor spirituale, aminteste de vechile facultati sufletesti".

Teoria estetica croceeana nu este o dezvoltare liniara, ci o lunga serie de transformari si descoperiri. Eu nu voi analiza teoria artei croceene decat in unitatea ei.

Critica dupa care sistemul filozofic cladit de Croce este un sistem deductivist ar fi putut avea sens numai daca Croce si-ar fi expus sistemul sau ca sistem inchis care sa nu mai suporte ajustari sau transformari.

Teoria artei se propune ca drum al descoperirilor cunoasterii estetice, filozofie ca filozofare [Antonio Garin], drum ce isi are tinta sa, anume aceea de a demonstra autonomia artei, statut pe care arta si-l capata nu din materia pe care o foloseste in expresie, ci din forma; ceea ce prevaleaza in arta nu este continutul sau materialul folosit, ci rezultatul expresiei. La aceasta, importanta nu este intensitatea sau descendenta materiei, deoarece materia poate fi folosita gresit si ea poate fi daunatoare expresiei intr-un anumit sens, ori continutul poate fi impropiu expresiei sau unei anumite expresii.

Folosita gresit, si ea poate fi daunatoare expresiei intr-un anumit sens ori continutul poate fi impropriu expresiei sau unei anumite expresii. Croce isi va revizui conceptia sa asupra conceptului de intuitie specific artei, anume conceptul de intuitie lirica, desi conceptul de arta ca limbaj constituie principiul estetic al lui Croce de la prima si pana la ultima lui lucrare. Totusi, el a simtit nevoia de a-si preciza definitia sa si, precizand-o, a transformat-o si a ajuns la concluzii neasteptate.

Intuitia lirica si esteticile false

In "Elemente de estetica", el a subliniat faptul ca intuitia este expresia unui sentiment, sinteza unei emotii si a unei imagini, iar, in "Breviarul de estetica noteaza ca aceasta este o intuitie pura, ideala si, in consecinta, o expresie care nu este nici logica, nici practica si care are ca obiect nu un sentiment particular, ci unul cozmic, caracterul de totalitate a expresiei artistice. Aceasta inseamna ca este vorba de o expresie care nu este nici naturalista, nici oratoricala, nici hedonista, nici intelectuala, ci poetica.

In acest sens, poetic coincide cu pur cathartic sau universal [Poezia si literatura], unde ii va atribui expresiei germenele moralitatii, asadar, recunoscand artei caracterul de a fi totalizatoarea personalitatii artistice.

Intuitiei lirice, asa cum apare in prima sa lucrare, i se vor descoperi trasaturi ce, in "Estetica" nu fusesera observate sau nu fusesera teoretizate explicit. Intuitiei lirice i se vor adauga, pe rand, determinari ce vor complecta sau vor imbogati conceptul ce a stat la baza intregi activitati de teoretician al artei: intuitia lirica, concept ce a facut posibila o estetica generala fara ca artele sa mai fie clasificate si impartite in categorii exterioare faptelor estetice.

Acest concept va primi determinari ce sunt de natura sa imbogateasca si sa defineasca si mai bine arta. Dar conceptul la care Croce a recurs in Estetica purta in el urmele determinarilor ulterioare, caci acest concept cuprinde rezolvarea tuturor esteticilor conceptualiste sau veriste sau rezolvari vizavi de esteticile senzualiste sau psihologiste, iar determinarile ulterioare nu au facut nimic altceva decat sa intareasca si mai mult acest rol de a salva estetica - stiinta artei - de acele estetici false care subordonau faptul estetic.

Caci tocmai acest lucru de a autonomiza faptul estetic il are de indeplinit estetica ca stiinta a artei pentru ca, daca faptul estetic ramane subordonat, intregul spirit uman va avea de suferit in ordinea libertatii. Din aceasta observatie, s-ar putea crede ca Croce, din analizator al esteticii si al faptului estetic a devenit analizator de fapte morale.

"Estetica prima mare lucrare de teoria artei a lui Croce, se instituie ca metafizica, daca, spune Croce, "prin acest cuvant se revendica si se afirma functia filozofiei ca autoconstiinta a spiritului, spre deosebire de functia pur empirica si clasificatorie a stiintelor naturale

In Estetica se desprind astfel de stiinte cu care fusese mult timp confundata, dar, mai mult decit acest lucru, isi gaseste si un rol privilegiat in ordinea filozofiei ca treapta necesara pentru oricare cunoastere.

Ulterioara cunoasterii, care deriva, la randul ei, din aceasta  cunoastere, asadar a primei forme de manifestare, adica a limbajului fara de care celelalte forme nu ar fi posibile. Estetica lui Croce este conceputa ca lingvistica generala, adica drept stiinta a limbajului, caci, dupa Croce, aceste doua stiinte, estetica si lingvistica, nu sunt doua, ci una singura, stiinta faptului expresiv.

Unitatea lor se poate demonstrata prin faptul ca ceea ce stiinta lingvisticii, prin ceea ce are reductibil la filozofie, este studiul expresiei ,,cine se preocupa cu lingvistica generala se preocupa de probleme estetice si invers, filozofia artei si filozofia limbajului sunt acelasi lucru

Pentru ca lingvistica sa se diferentieze de estetica, ar trebui ca lingvistica sa nu se preocupe de expresie, va sa zica, ar trebui sa se nege ca limbajul este expresie. Ori limbajul nu este nimic altceva decat expresie. Limbajul e sunet delimitat, articulat, organizat in scopul expresiei si nu sunete fara sens care sa fie fapt de interjectie comun oamenilor si animalelor.

Lingvistica nu e nici stiinta a onomatopeelor, adica a reproducerii unor sunete fara sens, carora, ulterior, sa le fii atribuit un sens. Si, cum lingvistica nu are nici o categorie speciala de expresii ca obiect de studiu, care sa-i confere o demnitate aparte, exista, desigur, false estetici: materialiste, utilitariste, psihologizante, pozitiviste si altele asemanatoare. Dar ele fac parte din filozofiile si gnoseologiile eronate, care poarta aceste nume si ele pot fii respinse odata cu respingerea generala a materialismului, psiholgismului, utilitarismului si asa mai departe.

In speta, esteticile false sunt:

i)      intelectualista sau conceptualista, care confunda arta cu teoria artei;

ii)            sentimentala, care confunda arta cu sentimentul brut si care propune efuziunea sentimentului in arta;

iii)          hedonista, care confunda arta cu acea arta usoara si care produce delectare;

iv)          formalista, care confunda arta cu delectarile artei pentru arta.

Estetici false care, cateodata, se combina cate doua sau cate trei.

Desi Croce i se opune lui Hegel, considerand filozofia acestuia intelectualista, totusi, pe urmele lui Hegel, Croce construieste o filozofie a spiritului in care va include si estetica. Acest tip de estetica inclusa intr-un sistem filozofic si trecand prin toate celelalte forme ale spiritului care compun spiritual ca intreg: etica - economia - logica si care va avea ca miza reordonarea domeniilor spiritului intr-o succesiune ce va situa arta inaintea tuturor manifestarilor spiritului uman si de a surprinde functia acesteia de cunoastere aurorala, expresie a intuitiei primare a realului.

Deoarece, in sistemul croceean, intuitia estetica joaca rolul unui catalizator al cunoasterii in jurul careia se cladesc notiunile si conceptele logicii, regulile si legile economiei, cat si normele si preceptele moralei.

Omul nu are decat doua moduri de cunoastere: intuitia si ratiunea. Trecerea de la prima la cea de a doua si intoarcerea la cea dintai epuizeaza intreaga cunoastere. Dar intuitiile sunt intuitii chiar daca in acestea sunt amestecate concepte, deoarece cunoasterea prin concepte nu este nimic altceva decat cunoasterea legaturilor dintre lucruri, iar lucrurile sunt intuitii. Conceptual, exista apa in toate locurile sau starile in care s-ar gasi ea. Intuitia este aceasta apa, apa din pahar, culoarea apei stravezie etc. Acestea sunt cele doua forme teoretice si, in afara de ele, nu s-ar putea concepe o a treia forma.

Asa cum s-a mai incercat sa se propuna ca a treia forma istoricitatea, aceasta nu e forma, ci continut, ea nu construieste concepte sau legi, ci numai desfasoara intuitii.

Estetica si natura Artei

Sistemul filozofic croceean se cladeste si se elaboreaza in jurul unei singure probleme majore, aceea a determinarii fundamentelor ontologice de a raspunde, asadar, la intrebarea: ce este arta?, iar cautarea nu se produce plecand de la o structura logica dinainte elaborata, ci cautarea se va realiza progresiv in jurul conceptului de intuitie estetica cu care Croce a definit problema naturii artei.

Arta, spune Croce, este intuitie lirica, expresia unui sentiment, dar nu expresia lui imediata si nemijlocita, ci obiectivarea sentimentului. O astfel de prezenta nemijlocita nici nu ar putea fii posibila ca arta. Caci arta ordoneaza sentimetele intr-o forma exterioara sentimentului sau faptului natural, obiectivare a sentimentului de inaltare la cuvint si, de aceea, zice Croce, teoreza a sentimentului, intuitia se afla plasata intre senzatie, limita inferioara si intelect, limita superioara, si ea nu are nevoie de functia complementara a nici uneia dintre acestea. Aratand autonomia intuitiei fata de intelect, Croce delimiteaza locul artei in raport cu logica. Aratand autonomia ei fata de senzatie, o definea drept functie prin excelenta creatoare sau ordonatoare. Ca atare, intuitia este expresie si, prin aceasta, chiar forma.

La aceasta identificare a intuitiei cu expresia, se poate aduce urmatoarea critica: daca intuitia este ideala, nu exista decat intr-un plan ideal al constiintei, iar, atunci cand intuitia se concretizeaza in expresie, adica atunci cand intuitia, care este un sistem de semene ideale, se materializeaza in fapte fizice, formeaza un proces extrinsec, o praxis si nu o theorezis. Acest caracter mental al obiectului estetic, care il sustrage oricarei judecati de existenta, pare sa coincida, la prima vedere, cu binecunoscutul caracter de dezinteresare, sustinut de Kant. Din aceasta cauza, caracteristica artei nu este tot una cu cea a istoriei, nu este ceea ce numim realul.

Reprezentarea estetica face abstractie de judecata de existenta. La aceasta localizare a artei intr-un speculativ plan ideal al spiritului si-a adus critica dupa care teoria artei nu este contemplarea unor adevaruri eterne cu privire la natura unui obiect etern numit arta, ci solutionarea anumitor probleme ce se ivesc din situatia in care se gaseste artistul aici si acum [E. Colingud, Istoria esteticii, H .Kuhn].

In conceptia lui Croce, insa, intuitia nu ar fi altceva decat impletirea dialectica a sensibilului cu rationalul, fapt care nu ar putea spune prea mult artistilor care au nevoie de sfaturi utile creatiei. Insa acest tip de analiza a artei se opreste aici, adica la determinarea naturii artei, pentru ca, altfel, estetica ar risca sa fie o teorie nefundamentata pe nimic, iar discursul estetic, pentru a mai putea vorbi despre arta, ar trebui sa porneasca de la fapte exterioare faptelor estetice: culori, linii, cuvinte, nu ca fapte de expresie, ci luate ca elemente in sine sau concepte, clase, tipuri, categorii estetice, adica de la universale ce nu pot fii niciodata fapte estetice si care, daca ar putea sa aiba vreun sens, ar fi numai atunci cand acele opere la care se refera ar fi insusi conceptul sau notiunea psihologica care incearca sa-i surprinda continutul.

Pentru a comprehenda arta, o afirma si Ortega Y. Gasset, nu e nevoie sa distingem in arta diferitele moduri in care aceasta se exprima, ci ceea ce intereseaza cu adevarat in arta este mesajul si nu pluraritatea de directii speciale ale artei [Ortega Y. Gasset, Dezumanizarea artei]. Iar, daca artei i s-a invocat atat de mult caracterul ei practic, fara de care nu ar mai putea fii posibila si, mai précis, lipsa dexteritatii de a creea duce inevitabil la imposibilitatea exprimarii. S-a intamplat tocmai pentru ca creatia artei tine intr-un anumit sens de o anumita dexteritate, dar care nu e insa practica, ci teoretica. Ea nu se refera la indemanarea practica de a crea, ci la capacitatea constiintei de a ordona, de a surprinde intr-o intuitie cumulul, preaplinul sentimentului, organizat ca o armonie simetrica si care sa duca la expresivitate

Practica sau economia sau morala nu inseamna o subordonare a acestei prime forme, ci numai conditia de posibilitate a celor din urma [economica, practica sau morala] pentru ca expresia estetica surprinde intregul [caracterul cosmologic si totalizator al expresiei] fara ca prin aceasta sa determine in vreun fel drumul ulterior al spiritului. Ci artistul, intuind, nu face nimic altceva decat sa deschida, cum spune Hegel, orizontul de unitate al oricarei cunoasteri.

Arta nu este  o activitate rationala sau o manipulatoare a ideii, asa cum au crezut esteticile intelectualiste. Artistii, intr-un asemenea caz, ar trebui sa exprime in arta lor nu expresia asa cum li se prezinta ca intuitie, ci ideea care sa le reglementeze intuitia si, atunci, ideea sa capete o forma sensibila.

O asfel de arta rationanta nu este cu putinta pentru ca ea n-ar mai fi arta, ci teorie a artei sau orice altceva. Arta, spune Croce, nu este o cunoastere prin concepte, ci o cunoastere prin imagini. Ca atare, ea este anterioara fata de tot ce exista real sau ireal. Intuitia este o reprezentare pura sau ideala. Chiar daca intuitia este primitiva in raport cu travaliul ulterior al spiritului, intuitia surprinde individualul in care exista, in germene, universalul [in tabloul lui Van Gogh, in reprezentarea unei perechi de incaltari taranesti sunt exprimate cerul si pamantul, truda si grija celei care le incalta etc] [ MartIn Heideger, Originea operei de arta], iar aceasta nu este o contradictie, ci aprofundarea filozofica a conceptului individual diferentiat din ce in ce mai précis de particular si de specific.

Individualul estetic

Individualul este dotat cu caracterul de totalitate cozmica, adica inserat in mod intrinsic intr-un tot si, prin aceasta, nu ne indepartam de notiunea de arta, prima cunoastere naiva, spontana si imediata. Intuitia se caracterizeaza, asfel, ca lirica si cathartica pentru ca arta este arta dezinteresata, placerea pe care ne-o produce arta este o placere fara interes [G.Calinescu, Pagini de estetica].

Artistul se exprima pe sine asa cum este, dar el este acest sens al expresiei sale si el nu poate sa faca decat opera pe care o face. Deoarece, intre opera si artist nu exista doar o relatie de creatie, ci si una de consubstantialitate. Intuitia nu desemneaza numai caracterul unei lumi, ci si caracterul subiectului creator.

S-a spus ca arta reda, intodeauna, nu ce tine de universul nostru concret, realul in care ne invartim in fiecare zi, ci ca ea nu ar putea fi capabila sa reprezinte realul, ci numai irealul, adica un univers de valori si imagini ce nu ar fi nicaieri decat in afara omului, dar si a vietii, lucru ce nu este adevarat intocmai, pentru ca artistul se reprezinta pe sine in creatia sa si nimic mai mult, iar, daca expresiile par ireale si nu expresii asemeni expresiilor din natura, se intampla si pentru ca expresia artistica nu este o expresie pur si simplu, ci o viziune a unei personalitati creatoare. Artistul se exprima pe sine exprimandu-si lumea [Michael Dufrene, Estetica, Vasile Morar].

Arta nu este o manifestare irationala. Pentru ca, atunci, arta ar fi o arta verista. Artistul unei asemenea arte n-ar fi decat un simplu mestesugar care n-ar mai crea printr-o activitate teoretica de contemplare a lumii reale, ci, pur si simplu, reproducator al faptului natural. Iar, daca lucrul acesta nu este posibil, pentru simplu fapt ca naturalul nu este niciodata arta, nici arta, dar nici estetica nu ar putea fi naturaliste, fiindca, daca ar fi asa, artistul ar crea intocmai dupa datele exacte ale faptelor naturale pe care s-ar stradui sa le redea intru totul asa cum sunt ele si nedeformate, iar esteticile care ar vedea arta ca pe o activitate de surprindere a faptului natural si care isi vor spune estetici naturaliste vor incerca sa ajute arta indicand cum artistii sa-si exprime frumosul artei lor cu ajutorul unor tehnici ce nu ar fi altceva decat tehnici ale frumosului, ceea ce ar insemna ca arta sau frumosul artistic ar deveni doar o problema de reteta si, in acest caz, arta nu ar mai fi libera, ci s-ar subordona altor domenii exterioare artei, conformandu-se unor principii exteriore.

Utilul ar aparea in expresie ca fapt ordonator, ca ceva exterior [anumite simboluri care au fost indicate spre a fi aduse la expresie sau incluse in intuitie, tocmai anumite ornamente sau anumite sugestii utile pentru a reprezenta retetarul ce ii fusese indicat acelei arte si acelui artist care lucreaza sub indrumarea esteticilor ce isi pledau tehnicile de creatie sau reprezentarea intr-o forma sensibila a ideii, deoarece atitudinea estetica este o atitudine aparte fata de atitudinea intelectiva recunostea insusi Hegel.

Productiei artistice ii cerem mai curand forme vii, in care universalul sa nu fie prezent ca lege si regula; ci sa actioneze identificanduse cu sufletul si sentimentul, dupa cum si in imaginatie rationalul si universalul sunt contopite cu un sentiment sensibil concret, asadar, arta este expresie lirica a sentimentului. La stadiul prezent al analizei pot spune, pentru a intari si mai mult teoria lui Croce, ca arta devine arta daca si numai atunci cand  materia sau continutul expresiei elibereaza frumosul si nevrand sa spuna prin aceasta decat ca un continut determinat isi determina si forma care i se potriveste, asa dupa cum Michelangelo, pentru a-l sclupta pe David al sau, a avut nevoie de o bucata anume de marmura, iar rezultatul final a fost cauzat intr-un anumit fel de aceasta [c.f. Irving Stone, Agonie si extaz.].

Materialul prelucrat lucreaza cu imaginatia, suna replica la idealismul descarnat al lui Croce.

Imaginatia lucreaza cu textura pietrei sau, in cazul unei picturi, cu incarcatura de culoare de pe pensula [c.f. Samuel Alexander, Istoria esteticii H. Kuhn], ceea ce nu spune intru totu ca materia i-a determinat, pana la ultima consecinta, forma, expresia, frumusetea finala a statuii, ci, mai degraba, ca, pentru o anumita intuitie a unui tip aparte de frumos, este nevoie desigur de o anumita materie care sa poata intruchipa acea intuitie.

Cu toate ca operele de arta sunt, in acelasi timp, utile sau economic sau moral, sunt, mai intai de toate, frumoase pentru ca frumoasul se poate obtine si pornind de la bine, util sau logic, asa dupa cum o constructie utila, in prima instanta, implica locuirea si, de aceea, intretinerea vietii. Faptul util si bun, in acelasi timp, poate fi si fapt estetic, iar, ca fapt estetic, poate imprima in receptor numai senzatia de frumos, nu si pe aceea de util sau de bun. Ceea ce in expresie este fapt logic, practic sau fapt economic sau moral redevine fapt estetic si nimic mai mult, asa dupa cum constructiile arhitectonice, atunci cand sunt frumoase, implica importanta artei in circulatia ideilor in spirit.

Am vazut pana acum ca arta este forma si prin aceasta expresie. Pentru ca expresiei nu-i poate lipsi forma, artistilor nu li se iarta sa se exprime intr-o forma nereusita pentru ca ei sunt creatori de expresii, iar expresiile pentru a fi expresii aparte, unice si individualizate trebuie sa reprezinte o forma care sa le distinga de celelalte forme ale vietii comune.

Arta, asadar, nu ar putea fi confundata nici cu retorica sau oratoria, nici cu jurnalistica sau publicistica, nici cu acele productii care, desi se exprima sub forma unei specii particulare a artei: roman, piesa de teatru, poem, tablouri etc. si care sunt subjugate altor interese exterioare expresiei, crearea unor opinii legate de un interes social, de exemplu [reclama, de pilda, nu este si nu poate fi niciodata arta pentru ca in ea interesul care primeaza este intodeauna interesul economic si nu cel estetic, expresiv. Asadar, daca in arta doar acest interes estetic sau expresiv primeaza, inseamna ca ea isi are ca singura functie exprimabilitatea, iar aceasta o poate obtine atat din impresii pure sau care nu au mai fost aduse la forma, cat si din forme si expresii.

Opunadu-se teoriei dupa care arta n-ar fi decat o expresie sensibila a ideii [a lui Hegel], Croce concepe arta ca pe o inovatoare a ideii. Ea are functia de a lua in stapanire realul, functie gnoseologica, deci de a exprima aparenta, pentru ca, mai apoi, aceasta cunoastere sa circule in intregul organism al spiritului. Desi arta nu zamisleste idei, ca la Hegel, ci numai impresii particulare, deoarece intuitia numita artistica nu se deosebeste de intuitia comuna, deci extensiv si nu intensiv, "ar fi asfel daca ar actiona in mod diferit asupra unei materii similare contopite intr-un intreg numit expresie, pe care acela ce o transpune in expresie o gaseste estetica [frumoasa] si, de aceea, exprimabila, adusa la foma.

Sunt infeudate intr-o forma de catre artist si, prin aceasta, aduse la expresie. Expresie care, la randul ei, are rolul comunicarii, deci este deghizarea cuvantului, deci a limbajului si, asa cum incearca aceasta lucrare sa demonstreze, chiar si a Ideii.

In expresie, pot aparea senzatiile, dar si ideile sau chiar forme bine ordonate, care sunt contopite in expresie laolalta si care nu mai sunt forme, idei sau senzatii, pentru ca au intrat in expresie dupa cum, pentru a fauri o statuie de bronz, pot fi topite impreuna bucati informe si forme extrem de cizelate; asa si in expresia artistica, intra laolalta idei, descrieri, sentimente, senzatii fara ca, impreuna cu trecerea lor in expresie, sa isi mai pastreze caracterul lor anterior si sa devina elemente ale expresiei indistincte una de alta.

Pentru ca expresia este un tot unitar, din care, daca s-ar decupa sau taia ceea ce mai inainte era idée sau senzatie intr-un tot unitar, expresia aceea ar avea de suferit, chiar nu ar mai fi expresie, pentru ca expresia este o legatura organica a impresiilor si, dupa cum diviziunea unui organism viu in creier, muschi si altele transforma ceea ce era viu intr-un maldar de parti amorfe, asa si diviziunea unei opere in linii, culori, sunete, senzatii, idei etc. anuleaza caracterul acelei expresii de a fi expresie, ba, mai mult, expresia estetica este o sinteza in care e imposibil sa se distinga ceea ce este direct de ceea ce este indirect.

Nu din materia pe care o foloseste in expresie, ci numai din forma, forma fiind cea care o face sa devina autonoma, dar si distincta si delimitata, avand o arie propie de actiune si, anume, faptul expresiv, adica acea forma a spiritului care se distinge de celelalte forme sau fapte ale spiritului: fapte logice, economice sau morale, demonstrand autonomia artei.

Gustul estetic

Estetica lui Croce are la baza un anumit gust al Artei. Desi estetica sa este o estetica idealista, ceea ce ar fi trebuit sa presupuna o reprimare a gustului sau, din contra, o buna analiza a aceestuia. Oricum, gustul estetic al lui Croce nu mai indeparteaza arta, ca in teoriile unor romantici care vedeau arta ca pe un apanaj al geniului.

Intelegerea si creatia artei tin de o ordine supranaturala. Gustul lui Croce nu da loc la astfel de confuzii, pentru ca intuitia estetica exista in fiecare suflet individual, iar diferenta dintre intuitia unui geniu si intuitia noastra nu este decat una cantitativa si nu asa cum s-a crezut o diferenta calitativa. Facultatea artistica ar fi diferita si exceptionala in raport cu limbajul de fiecare zi.

Dar, spune Croce, intr-un loc edificator din poezia si literatura pentru literatura, in care omul vorbeste despre el insusi ca individ legat cu strasnicie de individualitatea lui practica si in care nu vibreaza sentimentul de smerenie al individului inaintea Totului, al omului in fata umanitatii care il inalta si il depaseste, asadar intuitia estetica este aceea care reuseste sa inalte omul si sa-l purifice de neputintele sale. Ea nu tine de o ordine supranaturala. Intuitia nu este o intuitie pura, un spatiu apriori al cunoasterii, intuitie de spatiu sau de timp, ca la promotorul conceptului de intuitie in filozofie (l-am numit aici pe Kant).

Kant determina intuitia drept categorie a spatialitatii si a temporalitatii. Spatii apriori ale constiintei, prin care evenimentele sau senzatiile se ordoneaza in spatiu si in timp.

La Croce, intuitia nu mai este o intuitie in general, ci cazul particular al intuitiei, a cutarui sau cutarui lucru. Ceea ce se exprima in intuitie nu este spatiul sau timpul, ci impresiile pe care noi le avem acumulate din timpuri diferite, intamplari, evenimente, senzatii, sunete, culori care nu au timpul sau durata lor in intuitie, intuitia nefiind temporala sau spatiala pentru ca ea este o forma spirituala de manifestare.

S-a obiectat ca intuitia trebuie sa fie temporala. Bergson chiar a invaluit-o in conceptul de durata. Insa chiar definitia pozitiva data de Croce artei, intuitie cosmologica, indica o conceptie despre arta care se transforma in aceea de filozofie, cunoastere pura.

In poezie, de exemplu, leaga particularul de universal, primeste in ea, depasindu-le, deopotriva placerea si durerea. Intalnind in ea mai presus de antagonismul partilor viziunea unitatii partilor in intreg, mai presus de conflict armonia si mai presus de marginirea finitului intinderile infinitului.

Dar aceasta definitie a artei nu distinge arta de istorie sau, in cazul lui Croce, de filozofie. Pentru a distinge cunoasterea estetica de cunoasterea rationala, Croce recurge la conceptual de catharsis, criteriu de puritate a formei sau, prin notiuni de unitati ale multiplului, ale partilor intregului sau ale particularului, in universal in care se pot recunoaste principiile generale ale ontologiei frumosului, fiindca intotdeauna frumosul este cel care hotaraste in legatura cu expresia artistica.

Conceptia lui Croce ca intuitia nu exista daca nu este si exprimata, adica recognoscibila intr-o forma, caci: "forma este hotarul extern sensibil al unui lucru in contrast de continutul lucrului si de continutul sau substantial si esential

Continut si forma sunt ambele estetice, iar interesul estetic priveste totalitatea obiectelor frumoase. In fata unui tablou reusit sau atunci cand ascultam o simfonie sau o partitura muzicala oarecare, desi muzica pentru a se putea manifesta, adica de a fi muzica sau nu, a fost catalogata ca fiind o arta temporala, iar pictura o arta relativa la spatiu, ca si arhitectura sau sculptura, au fost incadrate in arte ale spatiului care s-ar opune, astfel, artelor temporale.

Croce se opune acestor impartiri ale artelor, considerandu-le arbritrare si daunatoare intelegerii artei si confera conceptului sau care comprehendeaza arta, intuitia estetica sau intuitia lirica, o alta configuratie, aducandu-i si alte determinari care sa o fereasca de a interpreta arta gresit.

Intuitia este, dupa el, activitate spirituala. Dupa cum am aratat anterior, ea are trei determinante: de a fi lirica, cozmologica si totalizatoare. Intuitia este intodeauna intuitie a unui ce de intuit, adica a acestui fapt individual, a acestuia de aici, din fata noastra, adica intuitia imediata a faptului estetic, intuitie atat ca mod de interpretare, cat si intuitia cuprinsa in forma, adica in expresie.

Arta, dupa Croce, nu este simtita spatial sau temporal, caci nici intuitiile noastre nu sunt intuitii de spatiu si de timp, ci numai intutii particulare ale cutarui sau cutarui fapt, intuitii care compun viata unui psihic individual ca istorie a sa.

Croce considera arta ca fiind de o natura diferita de a celorlalte lucruri. Ea are, nici mai mult nici mai putin, decat un caracter cozmologic, numai ca acest termen este unul care poate da nastere la numeroase echivocuri,  cititorul putand pune in el aproape orice.

Si, totusi, Croce, prin acest termen, nu si-a dorit sa invaluie si mai mult arta intr-un mister ce o poate face inumana sau imposibil de interpretat, ci numai ii dezvaluie artei caracterul ei integrator si forta sa de expresie, vrand sa spuna ca arta reuseste sa ordoneze universal fluxurile de sentimente si impresii care ne transporta si care ni se prezinta ca un haos, ca o materie informa, pe care artistul, asemeni alchimistului, o ordoneaza si din care reuseste sa scoata, pastrand proportia, aur veritabil, adica obiecte frumoase, unice, din care spiritual se hraneste.

Intr-o circularitate perpetua a spiritului, arta nu are un punct terminus, pentru ca ea, asemeni limbajului, suporta noi transformari si noi acomodari.

Croce nu exteriorizeaza arta, nu o identifica cu lucrurile, ci cu constiinta. Cu toate ca expresia este, pana la urma, forma, adica exterioara constiintei si, de aceea, comunicabila, iar aceasta se explica prin faptul ca, atunci cand vorbeste despre arta, Croce are in vedere nu un obiect artistic, cum ar fi Mona Lisa lui Leonardo sau sunetul auzit al Simfoniei a noua de Beethowen, ci intuitia estetica si numai ea ca intuitie, adica acea facultate a sufletului uman care vede si imagineaza lucruri in forme bine conturate, adica intuitia, in cazul nostru, a lui Beethowen, care a dat nastere Simfoniei a noua sau intuitia lui Leonardo care a stat la baza creatiei.

Intuitiile sunt intuitii atunci cand si numai daca artistul poate sa le dea viata si sa le traduca in expresie. O intuitie care nu poate capata forma nu este intuitie cu adevarat decat atunci cand este adusa la expresie altfel, daca aceea intuitie care a fost suspectata de a putea fi exprimata si care se dovedeste pe parcurs ca nu poate gasi forma exprimarii, este o intuitie insuficienta si saraca si ea nu devine intuitie decat atunci cand si daca dobandeste forma, adica artistul reuseste sa o plasmuiasca intr-o forma si numai daca reuseste acest lucru.

In caz contrar, vorbim despre despre o intuitie care se dovedeste insuficienta si saraca atunci cand artistul si-a inceput efortul transpunerii ei intr-o forma comunicabila, adica intr-un mod particular al artei: poezie, pictura, muzica, arhitectura etc.

Am facut aceasta analiza a intuitiei estetice croceene pentru a demonstra ca adevarata sinceritate a artistului consta in forma si ca autenticitatea artistului vine din forma pe care artistul o gaseste si prin care reuseste sa exprime continuturile operei sale, adica sentimente umane, impresii pe care artistul le-a acumulat mai mult sau mai putin voit in sufletul sau.

Si, dupa cum am spus deja, aducerea la forma a impresiilor nu este un act irational si nici un act rational, asa cum sustine, de exemplu, teoria verismului in arta, teorie estetica ce sustinea ca arta exprima concepte, ca o anume opera exprima cutare sau cutare gen sau specie literara.

Arta, spune Croce, nu este nici stiinta, nici filozofie. Ea constituie un domeniu aparte de cunoastere, deoarece artistul nu cauta sa exprime lumea. El nu este un simplu mestesugar care ne reda cu maiestrie realitatea, asa cum este ea, asemenea, de pilda, fotografiei care, pe langa aceasta, mai are si marele defect de a nu putea reda miscarea si care este arta in masura in care este un act spiritual si in imaginea fotografica transpare viziunea artistului, punctul lui de vedere.

Artistul pune in expresia artei sale propria sa atitudine fata de real. Realul din arta ne apare transformat pentru ca artistul nu isi doreste sa se exprime decat pe sine, adica intuitia pe care el o are. El nu exprima realul brut, pentru ca acesta nu se lasa cunoscut decat ca impresii ce apartin unui subiect pe care pana acum l-am numit artist.

Pentru ca sa concretizez mai bine ideile exprimate, arta are un deplin scop in sine, eliberarea expresiei de fiziologic si de sensorial [c.f. Eugene Ionescu, Nu].

Cunoasterea estetica - cunoastere intuitiva

Cunoasterea este, asadar, aceea ce este unic si individual in concretetea lui imediata si, mai précis, cunoasterea formei. Nu cunoastem din opera unui artist decat rezultatul final. Nu stim la ce cazne s-a supus artistul pana ce in fata lui a luat nastere forma aceea unica si la cate renuntari a procedat pe parcursul creatiei pana ce el a decis sa puna capat si sa considere ca forma la care a ajuns este cea cautata, aceea ce reuseste sa comunice sentimentul pe care el l-a avut si pe care a dorit sa-l exprime.

De aceea, estetica lui Croce nu va atinge in nici un fel drumul  pe care il parcurg impresiile pana ce artistul reuseste sa le "infeudeze in forma". Opera de arta este intotdeauna un obiect incheiat, altfel nu am mai vorbi despre forme ale spiritului, ci despre fapte pisihologice, intentionalitati de creatie, accidente mentale, credinte, manii, suferinta autorului, fapte care tin mai degraba de o psihologie si mai putin de o determinare spirituala a creatiei cum este aceasta determinare a obiectului de arta ca forma, altfel spus, ca intuitia unui artist ce se obiectiveaza intr-o expresie unica si definitiva.

Croce nu concepe creatia determinist. Creatorul de arta lucreaza, spune Croce, facand asociatii, meditind, elaborand. El pastreaza vechiul concept al romantismului de inspiratie. Numai ca inspiratia, spune el, este intotdeauna constienta, o munca spirituala de a da la iveala in sufletul celui ce-si doreste sa creeze impuritatile neestetice de cele estetice si, cu aceasta, sa gaseasca forma, faptul estetic exprimabil.

Artistul intra in starea de gratie cautand cu mintea inventia pana ce ii apare iluminarea intuitiei, fulgerul acela al constiintei, care ii apare dintr-o data. pentru a-i ilumina dintr-o sclipire ceea ce el voia sa exprime iesind din bolboroseala infantila pentru a ajunge la expresia unica si clara a unei viziuni eliberatoare a constiintei sale, dar si a spiritului uman care, prin arta, se inalta si se purifica.

Definitia pozitiva data de Croce artei, "intuitie cozmologica indica o conceptie de arta care retransforma arta in filozofie, cunoasterea pura in poezie. Ea leaga particularul de universal, primeste in ea depasindu-le, deopotriva placerea si durerea.

Miscarea spiritului nu mai ia forma impusa de logica, ci a elanului vital. Pentru Croce, spiritual nu inseamna un mecanism caruia ratiunea ii impune legile ei.

BIBLIOGRAFIE

Benedetto CROCE - Estetica, Ed. Univers, Bucuresti, 1971

Vasile MORAR - Estetica, Ed. Universitatii, Bucuresti, 2003

Everett GILBERT si Helmut KUHN - Istoria Esteticii, Ed. Meridiane, Bucuresti, 1972