Exista compatibilitate intre cariera si familie ?

Ce loc va ocupa cariera in viata unei persoane ? Este posibil sa ai simultan o cariera stralucita si o familie reusita ? Iata doua intrebari la care voi incerca sa raspund prin intermediul capitolului de fata.

Mi-amintesc ca eram in anul al III-lea de facultate, in sesiunea de vara. Afara era extrem de cald si numai de invatat nu aveam chef. Dar sesiunea era sesiune si daca-mi doream sa am vacanta, nu trebuia sa am nici o restanta.

Ma aflam la sala de lectura a caminului in care locuiam si la un moment dat mi-am aruncat ochii pe geam. Pe strada tocmai trecea un dric cu un mort inauntru. Ciudat era faptul ca in spatele dricului, nu erau decat 1-2 persoane, fara alaiul acela funebru pe care-l vedem de-obicei in astfel de ocazii. Nu canta nici o muzica, nu plangea nimeni, totul era tacut si rece, mai mult formal. Nici in fata dricului nu mergea nimeni cu vreo coroana de flori, asa cum se obisnuieste, de parca omul acela nu avea pe nimeni (familie, prieteni, rude etc.). Uimita de straniul situatiei am intrebat o colega : "Dar cine a murit ?". Ea mi-a raspuns : "Cum, nu stii ? E profesorul . Mare om, academician ! E celebru pentru lucrarile sale si pentru contributia pe care a adus-o Medicinii !"

Nu-mi venea sa-mi cred ochilor : acel cortegiu funerar, reprezentat de 1-2 persoane, mergea in urma unui fost academician celebru ? Dar unde-i erau familia, prietenii, rudele, colegii ? Nu era nimeni care sa-l conduca pe ultimul drum ? E trist si dureros ! Mi-am zis atunci ca nu-mi doresc sa ajung in varful piramidei sociale, astfel ca la moartea mea sa nu se gaseasca nimeni care sa ma planga. Nimeni sa nu-mi simta lipsa si nimeni care sa ma regrete !

"Dar ce, veti spune atunci, e bine ca femeile sa fie casnice si cu o droaie de copii pe cap, iar barbatii sa sape santuri, pentru ca sa-i iubeasca si pe ei cineva ?" Nicidecum ! Nu cred ca Dumnezeu doreste sa fim niste persoane sterse, neinsemnate, care sa trecem prin viata fara sa realizam ceva. Daca toti am fi gandit asa, astazi inca am fi fost in epoca de piatra si nu am fi lucrat pe computere, n-am fi zburat cu avionul, sau cu racheta in cosmos. Oamenii au evoluat pentru ca au pus umarul la progresul civilizatiei si bine-au facut ! Atunci unde sa fie greseala ? Unde a gresit acel academician profesor doctor docent ?

Pentru a raspunde la aceasta intrebare, doresc sa va prezint o experienta cutremuratoare a unui om care-a incercat din rasputeri sa-si faca o cariera.

Este vorba despre Maria. La 31 de ani si-a pierdut sotul si copilul si se parea ca este condamnata la singuratate. Isi revede cu amaraciune viata, dar nu poate da timpul inapoi, pentru a nu-si mai repeta greselile.

Se casatorise din dragoste cu un barbat care o iubea si care era foarte intelegator. Aveau si un baietel reusit, de numai cativa anisori. Insa in scurtul ei mariaj, era vesnic nemultumita : considera ca nu are suficienta libertate de miscare, ca nu reuseste sa lucreze atat cat ar fi necesar, din cauza responsabilitatilor familiale. Cate scene nu facea zilnic din aceasta cauza ! De cate ori a tipat la baietelul ei, care voia sa mearga in parc, sa se dea in leagan, in timp ce Maria dorea sa-si pregateasca lucrarile pentru serviciu ! I se parea ca acest copil ii rapeste tot timpul si ca o impiedica sa se realizeze profesional.

Pe sotul ei l-a cunoscut la o petrecere si-n cateva luni au constatat ca se potrivesc ca doua picaturi de apa, ca sunt suflete pereche. S-au casatorit repede si au fost tare fericiti impreuna. Considerau ca pe lume exista oameni care nu-si intalnesc niciodata jumatatea si traiesc o viata intreaga cu aceasta dorinta neimplinita. Dar ei au avut privilegiul de a intalni iubirea vietii lor.

Lucrurile tindeau spre perfectiune in viata lor, a aparut si bebelusul pe care l-au inconjurat cu toata dragostea de care erau capabili ; totul mergea din bine in mai bine, pana cand copilul a implinit un an, iar Maria a fost nevoita sa-si reia serviciul. O luna de zile a lucrat cu jumatate de norma, dar n-a reusit decat sa se enerveze. Isi pierdea o buna parte din timp pe drum, mai mult decat statea la birou. La aceasta s-a mai adaugat si faptul ca seful ei i-a sugerat ca daca s-ar implica mai mult in activitate, ar fi capabila sa preia intreg departamentul de contabilitate al firmei.

A discutat cu sotul ei pentru a angaja pe cineva care sa stea cu copilul, cat sunt ei plecati la serviciu, insa cea mai buna solutie parea sa fie sa-si roage mama-soacra sa stea cu cel mic, solutie aplicata in cele din urma. Acum ea avea mai mult timp la dispozitie pentru a se implica in meserie, in fata deschizandu-i-se oportunitatea unei cariere.

La o luna dupa ce si-a reluat serviciul, s-a inscris la un concurs pentru postul de sef de departament. Problema era ca intre timp, cat a fost ea in concediul de maternitate, legislatia se schimbase mult si avea acum enorm de recuperat. Avea enorm de invatat, dar dorea sa demonstreze ca poate face si altceva pe lumea asta in afara de copii.

Se pregatea intens, uneori pana noaptea tarziu si era atat de obosita, incat deseori nici nu-si auzea copilul plangand. Sotul se trezea, il lua pe cel mic in brate si-i dadea biberonul cu lapte. Desi si el era frant de oboseala, nu s-a plans vreodata ; isi intelegea sotia si-si dorea mult ca ea sa ia acel examen. In loc ca el sa fie nervos din cauza oboselii, se enerva ea. Devenise extrem de irascibila si exploda din orice fleac. Daca sotul ei trecea prin camera, i se parea ca o face intentionat pentru a-i distrage atentia si tabara peste el cu o serie de reprosuri.

Cel mai mult o deranja copilul, care ori de cate ori venea acasa plangea, se agata de ea de fiecare data cand se apuca iarasi de invatat, tipand ca vrea in bratele ei. Nu realiza ca in acele clipe, micutul ii cersea dragostea ! Maria il respingea cu brutalitate, deoarece nu avea nici timp si nici chef de joaca.

Intr-o zi copilul s-a lovit si a inceput sa planga. Ea s-a enervat si a tipat la el sa inceteze, ca nu mai rezista. Baietelul plangea si mai tare, iar atunci a intervenit mama-soacra, care l-a luat in brate si a plecat intr-o alta camera cu el. Pentru ca nu a mai suportat situatia, soacra i-a adus la cunostinta fiului ei, ca nu mai tolereaza aceasta stare de fapt si ca s-a saturat, nemaiputand ramane in casa lor. Nu suporta sa-l vada pe cel mic cum intinde bratele spre mama sa, iar aceasta nici nu-l baga in seama ; de-asemenea cum isi neglijeaza sotul, cat si comportamentul ei brutal.

El a incercat sa o scuze, pe motiv ca o intelege, deoarece ar trece printr-o perioada dificila. In cele din urma si-a convins mama sa vina totusi pe la ei, dar aceasta nu-i mai adresa Mariei nici un cuvant. Iesea cu copilul la plimbare, dupa care-l lua la ea acasa. In mintea Mariei a incoltit un gand foarte straniu : "Ce bine e sa fii singur !" Daca ar fi reusit sa fie singura, ar fi avut timp sa devina CINEVA. Problema este ca gandul a pus stapanire pe mintea ei si nu a durat mult pana i l-a impartasit si sotului ei : "Ce mi-a trebuit mie familie ? Nu puteam eu sta linistita si sa-mi vad de treaba ? As fi fost acum directoare, in loc sa-mi pierd vremea cu nimicuri !"

Pentru ea familia devenise "un nimic", o piedica sau un mijloc care-i bara drumul spre o ascensiune profesionala.

La aceasta idee venita din suflet, rostita cu multa ura, sotul ei nu a mai rezistat si i-a cerut sa se desparta pentru o vreme. Urma sa mearga la mama sa, luandu-l cu sine si pe baietel. Ea s-a si grabit sa-i aprobe fara rezerve gestul. Nici nu si-a privit sotul atunci cand acesta a parasit apartamentul, iar a doua zi, cand a gasit casa goala era in culmea fericirii. Era din nou stapana pe propria ei viata. La cateva zile de la plecare, el i-a dat un telefon, dar Maria l-a informat ca nu le simte lipsa : nici lui si nici copilului. Era prea preocupata cu invatatul si mai avea doar 3 saptamani pana la examen. La telefoanele care-au urmat, ea a raspuns invariabil, la fel de rece, dandu-i de inteles sotului ca mai bine sa ramana acolo unde este, cu copil cu tot !

Analiza: Proba de evaluare - probleme de adunare si scadere in concentrul 0 - 30 Analiza: Educatie pentru sanatate - continuturi ale invatarii

In cele din urma si-a vazut visul cu ochii, a luat examenul, devenind sefa de departament si directoare. Ce bine suna !

Dar, la 2 luni dupa ce s-a mutat inapoi la parinti, sotul ei a inaintat actele de divort. Acesta s-a pronuntat rapid si din acel moment nu si-a mai revazut nici sotul si nici copilul.

Interesant : ajunsa in culmea gloriei, doamna directoare nu era fericita ! Unde era fericirea mult visata ? A inceput sa i se faca dor de sot si de copil si sa simta, in sfarsit ca are nevoie de ei. La 6 luni de la divort si-a cautat fostul sot la parintii acestuia. I-a raspuns insa o voce necunoscuta, spunandu-i ca acolo nu mai locuieste nimeni cu numele acela. In continuare i-a cautat cu disperare, dar nici pana-n ziua de azi nu a aflat unde locuiesc. A reusit numai sa afle ca s-au mutat in alt oras si nu stie daca-i va regasi vreodata. Si daca-i va regasi, oare ce surprize o vor astepta la celalalt capat al firului ?

Cariera sau familie ? Le pot avea pe amandoua, sau trebuie s-o aleg pe una in detrimentul celeilalte ? Personal nu cred ca este cazul sa renunt la una in favoarea alteia, ci doar sa fiu constient(a) ce loc va ocupa cariera, respectiv familia, in viata mea. Daca o cariera va deveni mai importanta pentru mine decat familia, atunci sa nu ma mir daca familia ma va izola, sau ma va parasi. Nimeni nu va sta in casa cu o stana de piatra, care nu-si urmareste decat propriile-i interese egoiste, legate de ascensiunea sa profesionala. Daca familia va fi data la o parte in favoarea carierei, omul respectiv "si-a facut-o cu mana lui", fiind propria lui alegere. Acest lucru nu este valabil numai pentru femei, ca in cazul prezentat, ci si pentru barbati. Sotul si tatal nu este numai un musafir in casa, care revine la domiciliu dupa ce si-a terminat orele lungi de cercetare in laborator, sau dupa ce a pus punct afacerilor interminabile. Sotia si copiii sai au nevoie permanenta de el si nu de diplomele sale academice. Un copil nu va fi mandru "Tatal meu e ministru !", daca-l vede numai la televizor, sau in fotografii, iar parintele e absent din viata familiei sale.

Cele doua domenii - cariera si familia - trebuie in asa mod imbinate, incat familia sa nu sufere in favoarea profesiei. Doar cariera, are darul de a ma face fericit ? Cu siguranta ca nu ! Cariera e ceva rece, impersonal, trecator, ce ma posteaza undeva sus pe un soclu, departe de tot ce reprezinta societatea, dar nu este capabila sa-mi umple sufletul cu o fericire si cu o multumire trainica, durabila, permanenta. Este posibil sa existe picaturi de fericire intr-un desert de suflet gol, dar ele nu vor fi in stare sa adape "pamantul" arid.

Omul este o fiinta afectiva, care are nevoie de caldura si iubire si numai o familie implinita i le poate darui. Golul sentimental, singuratatea, izolarea ajung sa te apese atat de tare, astfel incat nici o cariera stralucita nu vor fi in stare sa il umple.

Cu aceasta viziune am pornit, atat eu, cat si sotul meu la drum in viata. La terminarea facultatii am avut de ales ; ce sa facem ? Sa mergem inainte cu specializari, primariate, doctorate, dar riscand la finalul acestora sa nu ne gasim post amandoi in acelasi oras si sa fim despartiti, sau sa mergem la tara undeva, dar sa ramanem o familie unita ? Am ales a doua varianta, desi prietenii ne condamnau pentru acest lucru. Pentru noi familia a fost mai importanta si am dorit sa ramanem impreuna cu orice risc.

Dumnezeu a binecuvantat alegerea noastra. Dupa cativa ani de munca, ne-am luat propria noastra casa si tot ce ne era necesar. Locuim amandoi in acelasi oras, acum el este medic la o intreprindere, iar eu lucrez intr-o clinica privata ; in curand, deoarece avem peste 8 ani vechime, ne vom putea da si examenul de specialitate ca medici generalisti.

Deoarece am pus pe primul plan familia, am ajuns ca in timp sa facem si cariera. Daca am cunoscut ordinea prioritatilor din viata noastra, Dumnezeu ne-a ajutat sa avem un mariaj foarte reusit, dar si impliniri profesionale. Ma intreb : "Ce s-ar fi-ntamplat cu noi daca alegeam invers ?" Nici macar nu vreau sa aflu, dar rezultatul ar fi fost cu siguranta altul !

Un alt caz, care reflecta ce inseamna sa-ti urmezi orbeste cariera si inclinatiile personale, este cel pe care-l voi relata in continuare.

Povestitorul, Marian, este un barbat de 29 de ani, care considera ca in sfarsit s-a realizat profesional si si-a vazut visul cu ochii. Provine dintr-o familie educata, tatal sau este economist, iar mama sa, doctorita. Parintii lui doreau ca el sa devina avocat, "pentru a fi mai respectat decat un doctor si pentru a castiga mai multi bani decat un economist". Parintii sai voiau numai faima si avere, dar Marian avea alte inclinatii. Inca de mic, tundea cu pasiune papusile surorii sale, facandu-le frizuri caraghioase, unele insa interesante. Cand mergea la tara la bunica, ii impletea acesteia toata matasea de porumb, incat o exaspera pe batrana.

Cand a crescut, primul care l-a lasat sa-l tunda a fost bunicul sau, de fapt singurul care l-a inteles. Il incuraja prin cuvinte ca acestea : "Nepoate, sa nu faci niciodata decat ceea ce-ti place, caci omul nu are decat o viata !" Din nefericire, bunicul sau s-a stins inainte de vreme si nu a mai apucat sa-l vada realizat.

In adolescenta Marian nu visa decat sa-si deschida propriul sau salon de coafura. Cum vedea o femeie pe strada, isi si imagina ce coafura i s-ar potrivi mai bine si ce culoare de par i-ar pune-n valoare frumusetea. In ultimul an de liceu acosta fete pe strada si le propunea sa se tunda sub indrumarea lui. Mergea la ele si se prezenta drept stilist, propunandu-le sa accepte sugestiile sale in materie de coafura.

Unele fete credeau ca el foloseste doar pretexte pentru a le "agata" si l-au si palmuit in consecinta ; altele insa au acceptat sa mearga la cea mai apropiata frizerie, pentru a fi tunse asa cum dorea el. Frizerita careia i-a cerut voie s-a lasat convinsa cu greu sa-i cedeze scaunul, pe motiv ca-si pericliteaza postul. In cele din urma a acceptat si a ramas uimita ce bine a iesit. La randul sau, clienta a fost entuziasmata si i-a promis ca-l va recomanda si altor colege de-ale sale. Astfel, clientela frizeritei a crescut vazand cu ochii, lucru care nu a ramas neobservat nici de patron. Acesta i-a indrumat pasii spre un curs de calificare, pe care Marian l-a si urmat in secret, fara stirea parintilor. Si uite-asa, la 19 ani avea deja primul sau scaun de frizer, cu acte in regula.

Tatal sau, cand a aflat, a facut o criza si l-a amenintat ca-l da afara din casa daca nu renunta la "tampenia asta". Dupa ce se chinuise atatia ani cu el si cu meditatiile pe care i le platea, cum sa devina fiul sau frizer ?

Totusi Marian a cedat pe moment dorintei parintilor sai si a urmat Facultatea de Drept la o Universitate particulara. Anii de facultate insa i s-au parut a fi cei mai anosti din viata lui ; nu i-a placut deloc ce a invatat acolo si de-abia a reusit sa-si ia examenele. A terminat facultatea, care insa nu i-a placut de nici o culoare.

Singurul lucru bun in facultate a fost ca a cunoscut-o pe sotia sa, pe care a iubit-o enorm. La terminarea facultatii, a inceput sa simta ca viata lui e goala si anosta, ca traieste degeaba si si-a adus aminte de sfaturile bunicului sau, regretand ca a cedat presiunii parintilor. Asa ca in scurt timp, a inceput sa-si puna planul in aplicare. A imprumutat bani de la un prieten si dupa 3 luni de munca asidua si-a deschis propriul sau salon de coafura. A muncit ca un rob, dar a considerat ca merita pentru a-si implini visul.

Cand au aflat parintii si mai ales sotia sa, au facut o criza : "Cum sa spun ca sotul meu e frizer ?" Desi stia de aceasta pasiune a lui, credea ca ii va trece, la fel cum credeau si parintii sai. In aceeasi seara ea si-a luat lucrurile si a plecat inapoi la casa parinteasca, iar apoi i-a trimis prin posta instiintarea de divort.

Dar lui nu-i pasa : era in sfarsit un om liber si fericit ! Pentru el zambetul incantat pe care-l vedea in oglinda, cand termina de aranjat o clienta, reprezenta cea mai mare multumire. Deocamdata, as spune eu (deoarece in timp se va convinge ca doar cariera nu-i va aduce implinirea mult visata ; omul are nevoie si de o familie care sa-l astepte cu bratele deschise cand se intoarce de la serviciu !) se simte un om realizat. Cariera iti poate oferi o implinire, dar numai de moment, pentru ca in timp nu este capabila sa-ti ofere dragostea de care o fiinta umana are atata nevoie.

"Bine, ar spune cineva, dar sotia sa nu l-a inteles si nu l-a iubit destul si de-aceea l-a parasit !" Sunt de-acord cu dvs., ca acesta nu reprezinta un temei crestin de divort. Ceea ce cred insa, este ca el le-a inselat asteptarile atat sotiei sale, cat si parintilor. Era cazul ca din start sa puna piciorul in prag si sa hotarasca el ce vrea sa faca cu viata sa. Astfel i-a incurcat si pe parinti si pe viitoarea lui sotie. Parintii lui au cheltuit bani grei pentru a-l intretine la o facultate privata, iar sotia sa a dorit sa se casatoreasca cu un om de-aceeasi profesie cu ea, cu care sa lucreze pe picior de egalitate, eventual cot la cot. Ar fi trebuit sa o intrebe inainte de casatorie : "Daca eu as deveni frizer, te-ai mai casatori cu mine ?". Daca raspunsul ei ar fi fost afirmativ, ar fi putut merge impreuna inainte si reciproc, in cazul unui raspuns negativ, s-ar fi despartit inca inainte de a-si uni destinele.

Cartile trebuiau date pe fata de la inceput. Nu e nimic rau in a-ti urma visele si idealurile, dar in acest scop nu este cazul sa calci peste cadavre, sau sa inseli asteptarile celor dragi. Fara incredere nu se cladeste o casnicie.

Pe de alta parte, ce rost avea sa cheltuie banii parintilor la o facultate privata, daca el nu avea de gand sa profeseze ca avocat niciodata ? Era cazul sa le comunice deschis, pe fata, ceea ce doreste el de la viata !

Nu vreau sa fiu inteleasa gresit : si meseria de frizer este o meserie nobila, la fel ca si cea de avocat ! Orice meserie devine nobila, in momentul in care este facuta intr-un mod cinstit, cu daruire, dar trebuie sa stii in viata ce drum vrei sa urmezi, pentru a nu-i dezamagi sau incurca pe altii. De-asemenea, era necesar sa discute mai intai cu sotia sa, inainte de a face pasul acesta, de a-si deschide un salon de coafura. Era cazul sa-i prezinte exact planurile sale, la modul cel mai serios cu putinta, sa se consulte cu ea, sa-i ceara parerea si sa ajunga amandoi la un consens.

Intr-o familie orice problema va fi discutata si mai ales una de asemenea anvergura, care implica o schimbare de 180⁰ in viata unui om. In loc de aceasta, Marian a luat hotararea singur, de parca era in joc numai propria-i viata. N-a tinut in nici un fel cont de dorintele sotiei sale si i-a inselat asteptarile. Ba mai mult, a pus-o in fata faptului implinit, fara sa conteze parerea ei. Astfel ea s-a simtit tradata si inselata in momentul in care a aflat adevarul.

Personal m-a socat aceasta povestire, care demonstreaza inca o data ca parintii nu pot dirija la nesfarsit viitorul copiilor lor. Nu ii pot determina sa faca numai ce vor ei si nici nu e drept sa faca acest lucru. Fiecare om are dreptul sa-si urmeze propriul sau drum in viata. Daca e bun sau rau, nu conteaza parerea altora ; conteaza sa faci ceea ce-ti doresti cu adevarat, cu conditia sa stii ceea ce alegi, dupa ce ai cantarit bine toate alternativele !

Cunosc personal un baiat care a urmat profesia recomandata de mama sa, dar care lui nu-i placea. La terminarea facultatii, el a ales o cu totul alta directie. Este vorba despre un coleg de facultate de-al sotului meu, Sorin, care a intrat primul pe lista la Medicina si a si terminat facultatea cu 10. A absolvit-o la insistentele mamei sale, desi el nu-si dorea deloc sa devina medic. A invatat din rasputeri si a obtinut numai note de 10, pentru a-i demonstra acesteia ca este capabil.

Insa la terminarea studiilor, dupa ce a primit diploma, a mers direct acasa si i-a spus mamei sale : "Iata-mi diploma de medic. Daca vrei poti sa o pui pe perete, ca sa te mandresti cu ea ! Incepand de astazi eu ma fac preot, adica ceea ce-am dorit sa ma fac de la inceput !" A urmat si cursurile facultatii de teologie, pe care a facut-o cu mare pasiune si a absolvit-o tot cu media 10. Pentru rezultate deosebite, la scurt timp de la angajare, a fost avansat la rangul de episcop.

Astazi este episcop intr-o alta tara, dar este fericit ca practica meseria la care a visat de cand era mic.

Revin cu o intrebare legata de experienta relatata la inceputul acestui capitol : unde gresise acel academician, astfel incat la inmormantare era singur, fara familie si fara prieteni ? Gresise prin faptul ca se dedicase exclusiv carierei sale si-si neglijase familia si prietenii. Cariera in general, dar mai ales ambitia de a ajunge pe cele mai inalte culmi omenesti, iti vor inghiti cam tot timpul. Ziua are tot 24 de ore si daca esti somer si daca esti academician. Problema este cum imi petrec timpul alocat ?

Daca voi investi prea mult in cariera, nu-mi va mai ramane prea mult timp pentru familie. Si reciproca este perfect valabila ! Important este sa stiu sa le echilibrez pe cele doua.

In general, cei care au ajuns pe inalte culmi profesionale, nu au acordat prea mult timp familiei. Ca sa fii un Einstein, un Eminescu, o Curie, nu e deloc usor. O astfel de cariera cere destule sacrificii, incat acesti oameni rar daca au avut o viata personala. S-au sacrificat pe altarul stiintei, al artei si au devenit celebri (din pacate, multi dintre ei postum !), dar fiti siguri ca acest lucru nu le-a adus fericirea mult visata.

Omul este o fiinta sociala, afectiva, care are nevoie imensa de iubire, acceptare si sprijin din partea unei familii. Familia nu are pret ! Ea nu poate fi sacrificata pe altarul carierei. Cine a facut astfel, ajunge in fata mormantului singur, fara rude sau prieteni si nimeni nu-l mai plange. Ramane sa traiasca doar in constiinta urmasilor prin intermediul operelor lor, in vreme ce ei vor trai si vor muri avand sufletul gol. Mor singuri si izolati, fara sa cunoasca vreodata linistea si dragostea unui camin.

Pentru a nu sfarsi capitolul de fata intr-o nota pesimista, doresc sa afirm ca exista o solutie. Daca exista o ordine corecta a prioritatilor in viata ta (Dumnezeu, familia si apoi cariera / afacerea), cu siguranta ca nu vei gresi. Vei reusi sa ai si familie si cariera si vei putea fi multumit de amandoua.