DISFUNCTII SI DISOLUTIA SISTEMULUI FAMILIAL - disfunctia conjugala si denuclearizare familiala

1. Disfunctia conjugala si denuclearizare familiala in cadrul procesului familial

In sistemul familial, interactiunile diadice conjugale polarizeaza si determina preponderent sensul evoluttiei si finalitatii biopsihoeducationale ale nucleului familial. Diada conjugala detine o pozitie prioritara generativa in interiorul microgrupului familial (Mitrofan, 1994), ea reprezentand subsistemul a carui semnificatie functionala influenteaza major functionalitatea tuturor celorlalte subsisteme nucleare familiale; relatiile parental − familiale de tip mama − fiu, tata − fiu, mama − fiica, tata − fiica.

In "perspectiva sistemic − interpersonala", tensiunile si disfunctiile ce se produc intr-unul din sistemele subsistemele familiale se repercuteaza si, de cele mai multe ori se potenteaza in cadrul celorlalte subsisteme, 'implicand in procesul disfunctional intreaga structura de roluri familiale si, prin aceasta, afectand in grade si maniere diferite pozitiile si dezvoltarea armonioasa a personalitatii membrilor sistemului familial".[1]

Pentru ca ambianta familiala sa fie un mediu protector al intimitatii tuturor membrilor familiei, trebuie sa dispuna de toate cele necesare unei vieti civilizate, ci si un spatiu al unei comunicari si relationari autentice, alaturi de sentimentul unei libertati personale, coexistent cu cel al implinirii prin solidaritate, mutualitate si afectiune. Imposibilitatea satisfacerii nevoilor bazate pe intimitate, nevoilor de hrana, caldura si confort igienic,insuficienta de mobilier si amenajari esteticofunctionale corespunzatoare exigentelor timpului si  "modelelor contemporane" suprima sau pericliteaza foarte serios sansele unui cuplu de a se dezvolta, atat interpersonal, cat si individual.

Toate tentatiile declansate de modelele socio − culturale sunt de natura sa creeze disonante adesea ireductibile in structura familiei, operand "modele" aspirationale disproportionale si greu tangibile fata de resursele reale ale cuplului, iar alteori mobilizand cuplul in eforturi supradimensionate in cursa spre "o viata mai buna". Goana dupa acumulare, efortul de a  "tine pasul" cu vremea si de a satisface nevoile mereu crescute indeparteaza, din pacate, prin consum energetic epuizant, indivizii de nevoile spirituale, ajungandu-se in final la disolutie . "A avea" devine principiul dominant care il inabusa pe "a fi".

Elementele disolutiei devin astfel vizibile si imediate: "acumulare de agresivitate, de insatisfactii, de resentimente, de lipsa de incredere in viitor, anxietate, suspiciune si dezvoltarea compensatorie a unor "comportamente de alarma" machiavelisne, criticism gratuit sau autodemobilizare, tensiuni si conflicte interpersonale, alterare generala a relatiilor in familie".(Mitrofan, 1994)

Prin urmare, caracteristica definitorie a cuplului contemporan o costituie " marea sa instabilitae si mobilitate datorita vulnerabilitatii si dinamicii profund omenesti a motivatiilor afective in continua metamorfoza".[2]

Instabilitatea cuplului modern conduce cu o frecventa considerabila la cresterea ratei divorturilor.

Dupa perioade variabile de acomodare si asimilare maritala, unele cupluri se pot devitaliza sau pot regresa in formele relationale si prezinta unele tendinte noi, de desincronizare a partenerilor sau stagnare a dezvoltarii personalitatii unuia sau ambilor soti. Astfel, un sot dominator, cu o forta exagerata a eului, care nu suporta nici un fel de contrazicere, daca impune partenerului sau o conduita de totala subordonare, el reuseste sa-si satisfaca trebuintele lui accentuate de prestigiu si de respectare a eului, insa sotul sau va deveni un mijloc de satisfacere a acestor trebuinte, transformandu-se intr-un frustrat etern. Avem de-a face in acest caz cu o disfunctie, odata ce specificitatea unui cuplu functional consta tocmai in satisfacerea bilaterala a trebuintelor consortilor prin intermediul relationarii interpersonale, fiecare dintre ei contribuind la satisfacerea trebuintelor proprii, cat si ale partenerului sau.

Din perspectiva relatiilor de cuplu, fiecare devine "cauza" si "efect" in evolutia celuilalt. Mai mult decat atat , in perioada de tranzitie pe care o traverseaza familia, in care femeia tinde spre un alt statut. Au loc modificari ale rolului marital  care pot zdruncina vechea structura a familiei.

Rolul marital include un ansamblu de comportamente menit sa asigure desfasurarea vietii familiale. Rose L. Coser subliniaza ca diviziunea rolurilor in interiorul familiei este intotdeauna coreclata cu contextul social mai larg. In sprijinul acestor argumente autorul aduce doua argumente, si anume:

diferentierea rolurilor in familie pare sa fie marcata in societatea in care familia indeplineste mai multe functii decat in acela in care functiile familiei se limiteaza in principal la reproducere si socializare;

un alt factor care actioneaza in direcsia unei slabe diviziunia rolurilor in familia moderna il constituie sistemul moral de valori egalitar izvorat in atragerea femeii in productie si an alte activitati extra-familiale.

Referindu-se la aceeasi problema, a influentei sociale externe asupra rolului si relatiilor familiale (in special pentru sot − sotie), Elizabeth Bott subliniaza faptul ca exista variatii considerabile in modul in care barbatii si sotiile lor realizeaza in diverse societati rolurile conjugale, relatiile dintre membri (parteneri) fiind influentate de specificul culturii date. Fiecare partener isi asuma si exercita rolul marital intr-un stil personal, crescand astfel ambianta familiala specifica fiecarei familii. Exista insa familii in care climatul familial este periclitat de o participare redusa a unuia dintre soti la viata cotidiana a familiei.

Miscarea feminista si emanciparea femeii reprezinta o dovada clara a schimbarii configuratiei rolului marital feminin. Astfel, femeile si-au accentuat complezul de rol − sex incercand sa recupereze o imagine sociala a barbatului. Asteptarile lor au devenit tot mai multe, iar acest lucru s-a diminuat in paralel cu diminuarea obligatiilor pe care le avea in mod traditional. Prezenta tot mai mare a femeilor pe piata de munca a dus la schimbari dramatice in viata de familie. Sarcina si ingrijirea copilului se afla in evident conflict cu munca in afara gospodariei. Jack Goody,(2003) releva o diminuare a natalitatii pe baza aceluiasi motiv: putine femei au in prezent mai mult de doi copii, tot mai multe au doar unul, iar unele, nici unul. Acest lucru devine valabil peste tot in Europa. I. Mitrofan si Cristian Ciuperca (1999) se declara ferm convinsi impotriva miscarii feministe, ce are drept consecinte desacralizarea relatiilor dintre sexe si dezorganizarea familiei ca institutie sociala. Astfel, se cauta intarirea, modificarea si afirmarea pozitiei femeii si se obtin de fapt, destramarea si ignorarea familiei contemporane. "Modernitatea" casatoriei inseamna, din aceasta perspectiva, adaptarea barbatului la noile cerinte ale femeii si prelungirea unui stil de viata bazat pe incertitudinesi nesiguranta.

Pe de alta parte, in literatura de specialitate, se precizeaza ca femeile continua de fapt sa presteze marea majoritate a treburilor casnice, cum ar fi gatitul sau ingrijirea copiilor si a casei, barbatii doar incepand sa fie mai dornici in participarea in aceste situatii. Iar o femeie casatorita nu munceste doar pentru propria sa satisfactie, ci si pentru a mentine standardul de viata al cuplului intr-o societate in care locuintele sunt scumpe, si standardul de confort cere achizitionarea unui numar sporit de bunuri de consum. Tranzitia sociala se reflecta asadar intr-o tranzitie si denuclearizare a "vietii" familiale.

Pentru reflectarea exercitatii "corecte" a rolului marital, aducem in atentie o multitudine de factori, dintre care cel mai important se contureaza modul in care viitorul sot / sotie este pregatit, educat pentru rol-status-ul de sot si parinte. Educatia pentru viata de familie se desfasoara de timpuriu, prin confruntarea copilului cu modelele de rol al parintilor.

Avand in vedere aparitia si poliferarea unui numar ridicat al familiilor dezorganizatese cere o preventie a aparitiei acestor aspecte negative. Scoala (conform opiniei Mitrofan, I.) poate fi de mare ajutor prin introducerea in programele de studiu si a unor activitati specifice privind relatiile dintre sexe si psihologia vietii familiale.

Asistam la schimbarea radicala a filosofiei asupra vietii de familie, si mai ales asupra rolului copiilor. De exemplu, in societatea traditionala, se acorda o mai mare atentie copiilor si a realizarii lor. Astazi, desi aceasta filozofie nu este complet abondonata, se pleaca de la faptul ca adultii traiesc in primul rand pentru ei si abia apoi pentru copiilor. De multe ori, chiar se renunta la ei invocandu-se cauze maimult sai mai putin obiective.

Asa cum rezulta din cercetarile efectuate (Mitrofan, .I.,1999) printre cele mai importante simptome apar: pericolul iminent al dezinstitutionalizarii si denuclearizarii si inantenticizarii relatiilor familiale. 

Consecinta imediata a denuclearizarii o constituie "fragilizarea" si de cele mai multe ori, "psihosociopatologizarea" relatiilor dintre soti si , in special, dintre parinti si copii.

Distorsiunile sau amputarile exercitarii rolurilor familiale, alaturi de modificarea ambiantei familiale duc adesea la proliferarea unor noi metode (coabitarea, casatoria deschisa, monoparentalitatea, semicasnicia, celibatul) sau pseudomodele familiale (grupul comunitar, casatoria dintre homosexuali). Astazi, activismul individului presupune ignorarea familiei ca atare.

Toate schimbarile bruste intervin in cadrul familiei poarta pecetea unei crize psihosociale, ce anunta disfunctii "cu rasunet la distanta". Aceste disfunctii pot periclita echilibrul psihologic si social al consortilor sau ex-consortilor, dar mai ales al copiilor acestora. In acest caz preventia nu-si mai face efectul : scoala ocupa prea putin timp din timpul copilului-adolescent in comparatie cu timpul petrecut in mediul familial. Multi dintre acesti copii sunt viitori adulti plutind in confuzia modelelor parentale multiple, incomplete sau absente, frustrate de caldura si comunicare afectiva. Progarmati la imaturitate socioafectiva ei vor fi tentati sa nege valorile convietuirii familiale, cautand noi formule de viata mai putin frustrante. Efectele denuclearizarii in acest caz se prelungesc in viata generatiilor tinere.

Inautenticizarea relatiilor familiale este a doua tendinta specifica multora dintre cuplurile contemporane.

Infidelitatea, disfunctiile sexual-afective, alcoolismul sunt consecinte ale unui frecvent proces de inadaptare si disfunctie maritala. Cauzele acestui proces trebuie cautate in miezul formarii pesonalitatii, in disfunctiile ei de maturizare psihologica (afectiva, sociala, morala), in absenta unei minime culturi a relatiilor civilizate intre sexe. Adesea, precaritatea conditiei economice sub nivelul satisfacerii nevoilor bazale, corelate cu un sistem educativ-institutional incomplet sau deficitar sunt de natura sa accentueze si chiar sa agraveze deficitele sociofamiliale.

Nu putem ignora faptul ca armonia, valorizarea si stimularea interpersonala este la fel de importanta ca si cale prosperitatii materiale, aflandu-se cu aceasta in stransa interdependenta. Dar calea afectiva − cu toate implicatiile ei in planul evolutiei spirituale− este prioritara.

Referat: Fisa de evaluare clasa 1 Proiect: Descoperind Literatura Creativa - cum sa cream povestiri

Pereclitare acestei cai duce, cel mai adesea la esec marital, sexual si afectiv. Multe dintre insatisfactiile, esecurile si tulburarile de dinamica sexuala sunt consecintele mai apropiate sau mai indepartate ale unor impresii sau atitudini inductoare de culpabilitate apartinand parintilor. (Mitrofan, 1994)

Ch. Gelleman (1974) considera ca stabilitatea si fericirea cuplului a fi conditionata de patru factori: dragostea, sexualitatea, casatoria si copiii. Acesti factori se interconditioneaza reciproc. Daca nu exista dragoste, atunci sexualitatea este doar mecanica, lipsita de caldura, simpla functie organica.

Disfunctiile familiale genereaza si disfunctii la nivel societal. Principalele efecte[3] intalnite:

varsta medie la casatorie, tendinta fiind mai accentuata in cazul barbatilor;

varsta medie a primului contact sexual va scadea, iar numarul partenerilor cu care o pesoana intretine relatii sexuale va creste;

va continua sa creasca numarul divorturilor si sa scada cel al recasatoriilor;

va scadea numarul mediu de copii pe familie si va creste varsta mamei din perspectiva primei nasteri.

Sa nu uitam ca societatea are nevoie de indivizi cat mai pregatiti, trecuti printr-o multime de ani de studii, cu alte cuvinte are nevoie de un individ care sa puna accentul mai mult pe el insusi si mai putin pe familie, iar prin conditiionarile amintite chiar ii determina sa-si constituie un camin la o varsta care pentru societatea traditionala ar parea inaintata.

Din perspectiva cresterii varstei la casatorie, primul contact sexual va avea loc mai devreme, iar tabu-ul virginitatii va ramane o amintire si multimea contactelor interpersonale la care te obliga societatea contemporana va face ca numarul partenerilor sa creasca.

Pe de alta parte modificarile in sistemul familial sunt determinate de aparitia dezechilibrelor sau acarentelor exterioare grupului familial (manifestate la nivelul macrosistemului), la care se adauga cauzele interne ale grupului familial (manifestate la nivelul microsistemului). Disfunctiile familiale au fost regrupate pentru o mai buna intelegere in doua grupe reprezentative: externe si interne. (Mandrila, 2003)

Din cadrul disfunctiilor externe fac parte: schimbarile din mediul social provocate de dezvoltarea economiei si comertului, mobilitatea teritoriala sub forma migratiilor temporare; procesele de urbanizare si modernizare, cresterea gradului de educatie a populatiei (scolarizarea), noile tehnologii si progresul si, in acelasi timp regresul economic; relatiile tensionate ale cuplului cu familia de origine, cel mai frecvent intalnite in conflictele nora−soacra, ginere−socru; relatiile deficitare cu grupul de prieteni; unii factorii incidentali sau situationali pot precipita starile de criza conjugala, la care se adauga revolutia sexuala prin liberalizarea gradata a sexului.

Disfunctiile interne se divid, la randul lor, in doua subgrupe: disfunctii individuale si disfunctii intrafamiliale. Dintre cauzele individuale amintim: orientare sexuala devianta, structura de personalitate, criteriul normalitatii fizice si psihice, devianta psihosexelor si sociosexelor, imaturitatea partenerilor la casatorie si dependenta de drog, alcool sau alte substante. De mentionat este faptul ca disfunctiile interne vizeaza dimensiunea psihologica si fiziologica a individului, care se manifesta in cadrul familiei si pot afecta intreg sistemul familial.

La baza orientarii sexuale deviante s-au formulat mai multe teorii legate de cauzalitatea acestei deviante. Mandrila, (2003) face referire la patru teorii. Teoria biologica − se subdivide in teorii genetice ce considera ca sexualitatea umana este determinata genetic prin combinarea cromozomilor sexuali (x si y) si teorii hormonale care sustin ca glandele endocrine ar fi implicate in aparitia homosexualitatii. Teoriile psihanalitice apreciaza ca patternurile de relationare din familia de origine pot constitui cauze ale aparitiei homosexualitatii. Teoriile psihologice afirma ca homosexualitatea este o conduita dobandita. Teoriile sociologice sustin ca factorii determinanti ar fi influenta subculturilor din mediul micro si macro−social.

Structura de personalitate poate constitui un factor de conflictualitate in familie. Cuplurile in care s-a constatat o frecventa mai mare a conflictului prezinta o corelatie intre caracteristicile conflictelor conjugale si trasaturile de personalitate a unuia dintre soti (rigiditatea psihoafectiva, suspiciunea, spiritul critic, egocentrismul, etc.).

Criteriul normalitatii psihice si fizice constituie factorul biologic si mijlocul de transmitere a capitalului de sanatate sau de boala, care pot afecta individul si intregul sistem familial.

Devianta psihosexelor si sociosexelor este cauzata de actiunea factorilor psihologici (interni), coroborati cu cei externi. Dintre deviantele psihosociale care pot constitui un impediment in dizolvarea unui cuplu, pot fi amintite si parafiliile: zoofilia (forma de perversiune, in care obiectul placerii este un animal), pedofilia (atractia unui adult pentru copii mici−explicatia numarului mare de abuzuri sexuale suferite in familie), necrofilia (atractia pentru cadavre), fetisismul (atrctia erotica pentru obiecte apartinand sexului opus). Se mai aduga parafiliile privind deformare actului sexual: coprofilia (obtinerea placarilor sexuale prin mirosire materiilor fecale), frotterismul (obtinerea satisfactiei sexuale prin frecarea de o persoana in multime), exhibitionismul (expunerea organelor sexuale), voyerismul (placere prin observarea unor acte sexuale ale altor persoane), sadomasochismul (acceptarea propriei dureri fizice sau psihice), travestismul (obtinerea placerii sexuale prin purtarea hainelor sexului opus).

Imaturitatea partenerilor la casatorie constituie o alta cauza care poate influenta negativ dinamica cuplului, fiind semnalat de numeroase cercetari. Fenomenul atrage dupa sine, alti factori negativi, cum ar fi dificultatile materiale, lipsa locuintei, stresul emotional suplimentar din partea tinerei mame, imposibilitatea indeplinirii unui rol marital complex, care in final, in cele mai multe cazuri determina un esec in educarea copiilor, si chiar abandonul acestora.

Dependenta de alcool, droguri sau alte substante reprezinta o forma de "aparare", de compensatie sau de refugiu a unor indivizi, ale caror necesitati de baza sau expectante superioare nu sunt satisfacute.

Dintre disfunctiile intrafamiliale amintim: nivelul increderii in sine, devianta in comunicare, setul de norme si reguli fixate in familie, distorsiunea rolurilor in familie si impactul bolii si dizabilitatii in familie.

Nivelul increderii in sine. In familiile cu probleme, nivelul increderii in sine al membrilor ei este scazut, comunicarea fiind vaga, incoerenta, nestructurata, marcata de retineri, iar regulile stabilite in familie sunt inflexibile.

Devianta in comunicare. O comunicare sanatoasa in familie presupune ca emitatorul si receptorul mesajului sa se concentreze asupra aceleiasi probleme. In familiile dizarmonice cominicarea este vaga, "deghizata", obscura.

Setul de norme si reguli fixate in fiecare familie. Intelegerea regulilor unei familii presupune intelegerea modului in care familia isi defineste regulile modului de viata. Regulile pot fi clasificate, la randul lor, in metareguli si reguli. In familiile rigide exista metareguli care contin mesajul nerostit, iar regulile nu pot fi puse la indoiala − ceea ce poate duce la manifestari de interiorizare a membrilor familiei, in special ale copiilor.

Distorsiunea rolurilor in familie capata o noua conotatie (rolul mamei se diminueaza prin incadrarea in munca a femeilor − are loc o diminuare a perioadei petrecute in familie).

Structura si autoritatea in familie excesiva poate diminua increderea in sine a membrilor familiei si slaba dezvoltare a personalitatii acestora. De aceea, scopul interventiei in cazul relatiilor disfunctionale, de exemplu copii − parinti, este a restabili autoritatea ierarhica.

Impactul bolii si dizabilitatii in familie manifesta un control redus asupra existentei − mai ales in cazul familiilor marginale.

Putem conchide asupra faptului ca valorile trecutului se prabusesc continuu si ireversibil, si odata cu aceste se diminueaza importanta si atasamentul fata de institutia famliei, se redimensioneaza structura si functiile fundamentale ale ei. Mai mult, se poate observa ca orice domeniu al realitatii sociale este afectat, iar ceea ce se intampla cu familia reprezinta, pana la un anumit punct o reflectare a crizei prin care trece societatea, o imagine a mutatiilor semnificative ce au rascolit contemporaneitatea.

Prezentul nu ofera seturi de valori diferite, iar diversitatea se impune cu tot mai multa putere in fata uniformitatii. Tocmai de aceea, suntem martorii unei oferte spectaculoase in materie de relatii interpersonale.

Familia strabate o etapa critica si manifesta semne de criza. Aceasta criza concorda cu ceea ce prevedea Sorokin, inca din 1940. Familia va deveni o simpla coabitare accidentala a femeii si a barbatului, caminul devenind un adapost al relatiilor sexuale.[4]

Un lucru cert este ca revolutia industriala a impus renuntarea la structura familiei patriarhale, iar revolutia sexuala impune, la randul ei detasarea de structura familiei nucleare.

Un obstacol serios este influenta intre ideologiile generatiilor si schimbarilor introduse de generatiile noi. Oricum erotizarea societatii si libera circulatie a cunostintelor de sexologie au condus la forma exprimata de mai multi autori sub termenul de "democratizare sexuala" − lucru care a ciontribuit intr-un anumit procentaj la fenomenul de disolutie familiala.

Printre fenomenele raspunzatoare de modificarile survenite in structura si functiile familiale, pe langa cele amintite, aducem in atentie:

puternicul proces de mobilitate teritoriala, sub forma unei migratii definitive sau temporare, care contribuie la spargerea modelelor traditionale de viata familiala;

procese de urbanizare si modernizare care au contribuit la interferarea modelelor familiale urbane si rurale traditionale;

cresterea gradului de scolarizare a populatiei − ridicarea nivelului de instructie a femeilor, care au antrenat o serie de modificari in varsta la casatorie.

Toate aceste fenomene au facut ca, acestui concept de structura a familiei, teoretizat si operationalizat in literatura de specialitate (L. Strauss, T. Parsons, M. Voinea, A. Stanoiu) sa i se asocieze tot mai mult astazi, cel de "restructurare a familiei" si "disolutie familiala".

Denuclearizare familiei poate fi asociata cu epoca de tranzitie a familiei. In acest context, o serie de simptome ale disfunctionalitatii familiale au aparut ca relevante pentru starea de criza familiala, dintre acestea cele mai importante fiind conflictul conjugal, violenta familiala, abandonul copilului, divortul emotional, anormalizarea raporturilor parinti−copii prin defectuoasa exercitare a rolurilor parentale, cresterea riscului de fragilizare in dezvoltarea psihocomportamentala a copilului.

Drept urmare, trecem in revista constelatia de simptome familiale in perioada de tranzitie:[5]

Sentimentul acut al insecuritatii economico−sociale, cu cresterea anxietatii de relatie, a suspiciunii si conflictualitatii familiale;

Proliferarea fenomenului "copii strazii"−victime ale abandonului si dezorganizarii familiale;

Oarecare rezistenta psihologica a femeilor de peste 30 de ani si a cuplurilor in general, fata de utilizarea mijloacelor contraceptive, practicandu-se, abuziv si ingrijorator, avorturile;

Neintelegeri familiale, tensiuni si disfunctii ale cuplului tanar, a carui durata de viata comuna este in scadere;

Preferarea de catre tot mai multe cupluri tinere a formelor de convietuire nelegiferate−uniuni libere. De altfel, dificultatile materiale cu care se confrunta tinerii in general le diminueaza asteptarile, increderea si speranta in viata familiala;

Cuplurile de varsta medie, prezinta o tendinta de deresponzabilizare de grija fata de varstnici, raporturile cu acestia fiind resimtite tot mai frecvent ca impovaratoare;

Actualele modificari legislative cu privire la proprietatea privata si drepturile de mostenire duc la o crestere a tensiunilor si conflictelor parinti−copii, si, in special a celor fraterne la adulti.

Perioada de tranzitie a familiei si disolutie duce spre cresterea simultana a riscului unor tensiuni familiale ce necesita masuri si solutii adecvate legislative, terapeutice si de asistenta social−educationala.

Pentru ilustrarea mutarii accentului de la solidaritate spre disolutie familiala, aducem in atentie cateva date statistice semnificative: dupa 1990 rata casatoriilor este in scadere (ajungand la 6,5 casatorii la 1000 de locuitori in 1998), evolutia ratei divorturilor (1,78 divorturi la 1000 de locuitori) este un punct maxim in istoria evolutiei demografice in Romania. Un alt fenomen demografic care marcheza schimbarile in cadrul familiei este natalitatea (ce inregistreaza o schimbare abrupta). Rata natalitatii scade de la 13,6 copii la 1000 de locuitori in 1990 la 10,5 copii la 1000 de locuitori in 1998.

Daca rata de casatorie este in scadere, ne punem intrebarea existentei unei forme alternative la casatoria legalizata−cuplurile consensuale cu o pondere aflata in crestere. Ancheta asupra sanatatii reproducerii a inregistrat 4,4% femei intre 15 si 44 ani aflate in cupluri consensuale.

Analiza in serie a fenomenelor demografice nu poate oferi decat o imagine saraca a dinamicii familiale. Ne punem intrebarea cat de importante raman casatoria si familia si ce anume se schimba in sistemul familial. Rezultatele Anchetei Valori 1997 releva in acest sens: principalul element de schimbare in modelul de familie este corelat cu schimbarea de rol si statut al parintilor si in primul rand al femeii; trecerea de la o centrare pe copii si familie la o centrare pe autorealizare personala.[6]

Ionica Berevoescu (Dilema, nr. 363/2000) considera ca schimbarile sugeratede datele demografice prezentate nu trebuie interpretate in termeni de "criza a familiei", mai degraba reflecta o crestere a tendintei spre autorealizare a propriei vieti si deschidere catre modele culturale alternative.

Pe de alta parte Mitrofan I. (1999) cosidera ca toate aceste modificari survenite in sanul familiei nucleare sunt edificatoare pentru un proces de "prefacere, de mutatie psihosociala". Aceasta nu inseamna ca familia nucleara va disparea, ci doar ca ea nu mai poate servi drept model ideal al societatii (Toffler, 1983).

Evident, combaterea tuturor acestor "virusuri" ale "sigurantei familiei" nucleare    n-ar putea fi decat strategii iluzorii. Pentru ca, intr-o lume bolnava si bantuita inca de agresivitate era de asteptat ca simulacrul familial sa se produca.

"Daca familia a ramas sau nu "celula de baza"?− In raspunsul la aceasta intrebare parerile sunt impartite. Pe de o parte unii afirma ca modernitatea a ucis familia ca celula de baza a socializarii, pe de alta parte auzim ca dupa ce un timp a fost slabita, si-a regasit functionalitatea sa primara, ca urmare a intrarii tardive in viata activa, a casatoriilor la o varsta din ce in ce maiinaintata, etc. In Romania, ca si in alte parti ale Europei de Est, s-a mentinut celula familiala, prin prezenta in acelasi camin a doua cupluri de adulti cu copiii respectivi. In zorii sec.XXI, familia pare, asadar a fi afectata de altceva−informatica, tehnologie−coraborate cu neglijarea aducationala a copiilor, extirparea "mesei de duminica", pregatesc altfel de individ si de societate.

O alta dimensiune a disfunctionalitatii cuplului o constituie proasta functionare a elementelor intrinseci ale relatiei de cuplu. Astfel, instabilitatea si dizolvarea cuplului este direct proportionla cu lipsa contractelor reglatoare ale relatiilor conjugale cu exterorul. Acum o relatie este mentinuta in primul rand de reactiile interne si calitatile intrinseci ale persoanelor implicate. Dar ce se intampla cand si acestea se afla intr-o perpetua stare de deteriorare?

"Relatia de cuplu" consta, dupa R.J. Stenberg din "trei componente: intimitate, pasiune si angajament".[7] Extirparea uneia sau ponderea in care fiecare exista intr-un cuplu da specificul relatiei, conducand deseori spre disolutie.

Din combinare, respectiv lipsa uneia sau altei componente a relatiei rezulta cateva tipuri de relatii conjugale dizarmonice: simpatie (lipsesc angajamentul si pasiunea), faza de indragostire (este existenta doar pasiunea), iubirea golita (descrie un cuplu care exista doar in baza unui angajament luat de a fi impreuna, fara imtimitate sau pasiune, cum adesea se poate vedea de exemplu la casnicii de 30 de ani care stagneaza), cuplu pasional (in cazul caruia numai atractia fizica nu sustine emotional cuplul pana la construirea intimitatii). Un alt tip de relatie conjugala dizarmonica este relatia defectuoasa, care isi pierde amprenta unui cuplu conjugal, devenind o prietenie pe termen lung, genul de angajament de dragoste si intimitate intalnit adesea in casniciile in care atractia fizica a disparut. La toate aceste tipuri se adauga idila, o combinatie de intimitate si pasiune, dar careia ii lipseste tocmai angajamentul in virtutea imposibilitatii de a mai continua relatia.

Asadar, dizolvarea conjugala nu se raporteaza numai la factori externi cuplului, ci concomitent la factori interni, mai exact la (in)existenta componentelor unei iubiri implinite − adesea dezirabila.

Dizolvarea intervine de timpuriu (imediat dupa casatorie) sau dupa un timp indelungat. Poate lua forma unei "recapitulari finale plina de reprosuri",[8] un amestec de contradictii, comunicare moarta, "ca esti vinovata, ca sunt vinovat, ce importanta mai are?".