Glicemia - glucoza principalul carburant al organismului

GLUCIDELE (sau HIDRATII DE CARBON)

Glucidele sunt molecule compuse din carbon, oxigen si hidrogen.

Glucoza este principalul "carburant" al organismului. Ea este stocata, ca rezerva, sub forma de glucogen, in muschi si ficat.

Glicemia reprezinta procentul de glucoza din sange. Pe nemancate, are de obicei valoarea de un gram de glucoza la litrul de sange.

Cand se absoarbe - pe nemancate - o glucida (paine, miere, fainoase, cereale, dulciuri etc.), se observa o variatie a procentului de glucoza din sange, dupa cum urmeaza:

intr-un prim timp, glicemia creste (mai mult sau mai putin, in functie de natura glucidei),

intr-un al doilea timp (dupa secretarea insulinei, de catre pancreas), glicemia scade, iar glucoza patrunde, astfel, in celule,

intr-un al treilea timp, glicemia revine la normal (vezi schema de mai jos).

Multa vreme, glucidele au fost incadrate in doua categorii bine diferentiate, in functie de capacitatea lor de a fi asimilate de catre organism: zaharuri rapide pe de o parte, si zaharuri lente, de cealalta.

La rubrica zaharuri rapide, figurau zaharurile simple si zaharurile duble, ca: glucoza si zaharoza, care se gasesc in zaharul rafinat (din trestie de zahar sau din sfecla), miere si fructe.

Denumirea de "zaharuri rapide" se baza pe credinta conform careia - avand in vedere simplitatea moleculei de hidrat de carbon - asimilarea lor de catre organism se facea rapid, la putin timp dupa ingerare.

In schimb, se incadrau in categoria zaharurilor lente toate glucidele a caror molecula complexa trebuia sa faca obiectul unei transformari chimice in zaharuri simple (glucoza) in cursul procesului de digestie, asa cum este, in special, cazul amidonului din fainoase, care elibereaza glucoza in organisme, in mod lent si progresiv.

Aceasta clasificare este complet depasita, in prezent, deoarece; corespunde unei credinte eronate.

Experimente recente dovedesc, efectiv, ca molecula de hidrat de carbon nu conditioneaza prin complexitate rapiditatea cu care glucoza este eliberata si asimilata de catre organism.

Se constata ca varful glicemic al tuturor glucidelor (adica absorbtia lor maxima), luat in mod izolat, pe nemancate, survine in acelasi interval de timp (dupa circa o jumatate de ora de la ingerare).

Astfel ca, in loc sa vorbim de viteza de asimilare, este mai adecvat sa studiem glucidele in functie de cresterea glicemiei pe care o induc, adica in functie de cantitatea de glucoza produsa.

Este admis, prin urmare, de catre toti oamenii de stiinta (vezi bibliografia) ca, de acum, clasificarea glucidelor trebuie sa se faca in functie de puterea lor glicemica, definita prin conceptul de indice glicemic.

Zaharuri simple (glucoza si fructoza din fructe si miere)

Zaharuri complexe (cereale, faina, cartofi, legume uscate)

Zaharuri duble (zahar alb, maltoza din bere, lactoza din lapte)