Conceptia actuala despre alimentatia rationala

Conceptia actuala despre alimentatia rationala

Studiul alimentatiei umane a intrat tarziu in domeniul preocuparilor stiintifice, desi inca din cele mai vechi timpuri s-au facut diverse legaturi intre alimentatie si patologie.

Astfel, Hippocrate stabileste cu 500 de ani inaintea erei noastre ca alimentatia are un rol deosebit in prevenirea si tratamentul bolilor, combatand vechile doctrine din Egipt si promovate de adeptii lui Pitagora, ca 'hrana este sursa tuturor relelor'. 'Daca reusim' - spunea Hippocrate - 'sa gasim pentru fiecare om echilibrul dintre alimentatie si exercitiile fizice, am reusit sa descoperim mijlocul de intretinere a sanatatii'.

Se expunea astfel, cu 2500 de ani in urma, principiile de baza ale alimentatiei rationale promovate de nutritia contemporana.

Faptul ca hrana constituie sursa de energie prin care organismul face fata nevoilor vitale este un adevar care se pune in discutie de abia la sfarsitul secolului al XVIII-lea si inceputul secolului al XIX-lea, paralel cu procesul de ardere interna sugerat de descoperirile lui Lavoisier.

Progresele mari ale chimiei din secolul XX aduc dupa sine si dezvoltarea chimiei alimentare. Apar clasificarile alimentelor, notiuni despre compozitia lor in proteine, glucide, lipide, saruri minerale si apa. Se urmaresc transformarile lor in organism. Se clarifica unele probleme legate de notiuni ca: modificari energetice, caldura specifica, calorii, bilant azotat etc. Incepand cu secolul al XIX-lea, studiile asupra elementelor necalorigene din alimente (Na, K, S, Mg, P, Ca etc. ) si microelementelor (Co, Zn, Cr, Fe, Cu, I etc. ), dar mai ales descoperirea vitaminelor, eclipseaza toate achizitiile primei jumatati a secolului XX in domeniul nutritiei.

La jumatatea secolului nostru, nutritionistii ajung la concluzia ca nici un sindrom de deficienta nutritiva nu este asa de daunator ca denutritia proteica, desi inca din 1838 Mulder, bazandu-se pe constatarea ca aceste substante complexe, care contin carbon, oxigen, hidrogen, azot si sulf, se gasesc in toate formele de viata, a conchis ca ele trebuie sa ocupe primul loc in desfasurarea fenomenelor vitale si le-a numit 'proteine' (de la proteias = primar = prim).

Tarziu, in 1938, Rose imparte aminoacizii in raport de nevoile organismului in aminoacizi esentiali, indispensabili pentru organism si neesentiali, care pot fi sintetizati de organism. Abia dupa al doilea razboi mondial se sustine ca: pe langa prezenta lor, raportul dintre acesti aminoacizi esentiali da valoarea biologica a proteinei alimentare.

Proteinele animale din lapte, branza, oua, carne, etc. au valoare biologica mare deoarece contin toti aminoacizii esentiali.

Cercetari efectuate in ultimul timp au aratat ca se pot obtine aceleasi rezultate daca se combina diverse vegetale in anumite proportii, astfel incat sa se ajunga la totalitatea si procentajul aminoacizilor esentiali necesari echilibrului nutritional al organismului.

Pe baza acestui principiu, Dean (SUA, 1972) a putut sa hraneasca cu unele combinatii de grau, orz si proteine de soia, copii intre 1-2 ani, copii care s-au dezvoltat exceptional din punct de vedere fizic si psihic, desi nu s-au alimentat cu proteine animale. Acest fenomen nutritional nu constituie o noutate: chinezii il aplica de sute de ani.

La fel de important este si faptul ca prin combinatii de diverse proteine animale si vegetale, Kofrany de la Institutul Max Plank din Dortmund si Kluthe din Freisburg reusesc sa obtina un bilant azotat optim numai cu 0, 35-0, 40 g proteine/kilocorp (optimum fiziologic fiind considerat astazi in jur de 1, 2 g/kilocorp).

In ceea ce priveste prezenta si valoarea grasimilor in alimentatie, acestea incep sa fie cunoscute abia in ultimele decenii. In 1926, Grauss si Burr au facut o prima observatie asupra simptomelor carentei care rezulta ca urmare a excluderii lipidelor din alimentatie.

In 1930, Burr descopera ca aceste perturbari se datoresc absentei acizilor grasi polinesaturati. De abia in 1944, Hansen precizeaza in ce constau perturbarile carentiale in alimentatia insuficienta in acizi grasi polinesaturati.

O serie de cercetari efectuate intre 1957-1963 arata ca o alimentatie bogata in grasimi duce la aparitia dislipidemiilor si instalarea arterosclerozei, iar alti autori arata faptul ca grasimile vegetale pot avea un rol important in prevenirea arterosclerozei.

Terroine (1963) atribuie lipidelor bogate in acizi grasi nesaturati (acidul oleic, linoleic, linolenic, arahidonic) denumirea de lipide esentiale, termen sub care sunt cunoscuti azi.

Dupa aceasta data abunda cercetarile asupra rolului acizilor grasi polinesaturati in prevenirea bolilor degenerative de tipul arterosclerozei.

Astfel, unii autori arata ca un regim sarac in grasimi saturate si bogat in grasimi polinesaturate scade numarul de coronarite si de infarct miocardic.

Se constata insa de unii cercetatori ca la animalele hranite cu grasimi nesaturate in cantitate mare apar hepatoze si hepatite necrotice.

Recent, americanii subliniaza rolul dislipidemiilor in geneza procesului aterogen si rolul regimurilor hipercalorice bogate in grasimi alimentare in aparitia acestui proces.

Pentru a preveni aceste efecte nedorite azi se preconizeaza ca in alimentatia rationala grasimile sa ocupe 25-30 % din cantitatea calorica globala si ca 1/3 pana la maximum 1/2 din acestia trebuie sa constituie grasimile polinesaturate de origine vegetala.

Daca se poate azi afirma cu convingere ca ne aflam la sfarsitul deceniului proteinelor si grasimilor, in ceea ce priveste glucidele nu ne gasim prea departe de inceput. Oricat ar parea de paradoxal, continua sa existe foarte putine cunostinte referitoare la soarta diferitelor tipuri de glucide in organism.

Informatiile despre metabolismul polizaharidelor, tri- si dizaharidelor, hexozelor si pentozelor au inca foarte mica importanta teoretica si practica.

In ultimii ani, cercetari intreprinse in acest domeniu par sa aduca unele relatii despre resorbtia glucidelor, a dizaharidelor, despre metabolismul fructozei, etc. Se arata posibilitatea existentei unei relatii cauza-efect intre consumul de zahar si frecventa infarctului miocardic.

In ceea ce priveste elementele minerale si microelementele s-a ajuns la concluzia ca din cele peste 110 elemente cunoscute azi, un numar de peste 60 se gasesc in organismul uman. Sursa de substante minerale o constituie hrana naturala. Uneori insa si solul poate contribui la aparitia unor deficiente. In soluri al caror continut in calciu si fosfor este foarte redus, plantele cultivate aici sunt sarace in aceste elemente, fapt cu consecinte grave asupra nutritiei populatiei.

Deficientele de microelemente sunt mai bine cunoscute in ultimul deceniu. Se cunoaste rolul deficientei de iod in aparitia cariei dentare, rolul deficientei de zinc in aparitia unor boli carentiale grave, sau al bogatiei de cadmiu in aparitia infarctului miocardic, ca si rolul cobaltului si cromului in determinarea arterosclerozei.

In ceea ce priveste vitaminele, cercetarile din ultimul timp, paralel cu aprofundarea metabolismelor celorlalte principii alimentare, par sa arunce o noua lumina asupra lor si a necesitatii de suplimentare cu vitamine a unor regimuri neadecvate. Interrelatiile dintre vitamine si aminoacizi, dintre vitamine si diversele minerale, intre diverse vitamine sunt mai bine cunoscute azi.