Teoriile despre patrimoniu

Precizari prealabile. Explicarea notiunii de patrimoniu si a caracterelor care il definesc si particularizeaza ca entitate juridica distincta a constituit o preocupare a literaturii de specialitate. Evolutia conceptiilor despre patrimoniu a fost strans legata de fazele si etapele de dezvoltare a societatii omenesti moderne si contemporane. Doua teorii sau conceptii au fost retinute de doctrina juridica: teoria personalista a patrimoniului sau patrimoniului‑personalitate si teoria patrimoniului-scop sau de afectatiune.

Aceste doua teorii pot fi considerate clasice, fiecare avand neajunsurile sale. De aceea, in ce ne priveste, asa cum vom arata, apreciem ca exista sau poate fi elaborata si impartasita si o a treia teorie, mixta sau eclectica.

Teoria personalista sau a patrimoniului - persona-litate . Teoria a fost elaborata in spatiul doctrinei juridice din Franta, fiind acceptata, fara rezerve, pana la sfarsitul secolului al XIX-lea.

Potrivit acestei teorii^[2], patrimoniul ar constitui unul dintre atributele personalitatii umane. Ba mai mult, s-a afirmat ca patrimoniul este emanatia personalitatii umane si expresia puterii juridice cu care este investita orice persoana . Asadar, patrimoniul este strans legat de persoana fizica.

Datorita legaturii dintre patrimoniu si persoana fizica, patrimoniul ar avea, potrivit acestei conceptii, urmatoarele caractere sau trasaturi specifice:

- numai persoanele pot avea un patrimoniu; nu se poate admite un patrimoniu fara o persoana care sa ii serveasca drept suport^[4].

-orice persoana trebuie sa aiba in mod obligatoriu un patrimoniu;

- patrimoniul nu poate fi separat de persoana careia ii apartine, fiind inalienabil^[5];

- o persoana poate avea numai un singur patrimoniu, care este unitar si indivizibil.

Aceasta constructie juridica a corespuns pe deplin realitatilor si intereselor economice existente inainte de sfarsitul secolului al XIX-lea, cand intreprinderile aveau forma intreprinderilor individuale si a societatilor de persoane, dar inca din momentul aparitiei ei avea dificultati in a explica existenta unor persoane juridice cum ar fi fundatia .

Caracterul indivizibil al patrimoniului a constituit explicatia si fundamentul posibilitatii angajarii raspunderii nelimitate a intreprinzatorilor, cu intreaga lor avere, fata de creditorii intreprinderii, fara a fi limitata la capitalul acelei intreprinderi sau, dupa caz, la partile sociale ale cosocietarilor. Numai in aceste conditii, detinatorii de capital financiar erau dispusi sa acorde credite diferitilor intreprinzatori.

Revolutia industriala accentuata in ultimele decenii ale secolului al XIX-lea a generat procesul obiectiv de concentrare a capitalurilor. Urmare a acestui fapt devin tot mai numeroase intreprinderile de capital sub forma societatilor anonime, pe actiuni. Specificul societatilor pe actiuni consta in aceea ca, la infiintarea si functionarea lor, identitatea si calitatile cosocietarilor nu au nici o importanta. Ba mai mult, adeseori, ei nici nu se cunosc.

Capitalul societatii este constituit din actiuni liber cesibile sau transmisibile. Raspunderea actionarilor este limitata doar la valoarea actiunilor pe care le detin din capitalul societatii.

In aceste conditii, regula indivizibilitatii patrimoniului si caracterul sau unitar nu mai corespundeau realitatii si nevoilor social-economice. Admiterea divizibilitatii patrimoniului determinata de limitarea raspunderii actionarilor, la inceput propusa, a sfarsit prin a fi proclamata si sustinuta de doctrina juridica. Regula diviziunii patrimoniului a permis astfel crearea conditiilor pentru toate persoanele de a participa, in calitate de actionari, cu parti sau valori din patrimoniul lor, la doua sau mai multe societati comerciale, stiind ca raspunderea, fata de creditorii fiecarei societati, este limitata doar la intinderea aportului la capitalul social.

In concluzie, pe plan practic, teoria patrimoniului-personalitate a ajuns la rezultate daunatoare. Este motivul pentru care in dreptul francez au fost elaborate procedee de ocolire a principiului indivizibilitatii patrimoniului, printre care cel mai important este procedeul fictiunii. Conform acestui procedeu 'intrucat patrimoniul unei persoane nu poate fi divizat, se vor crea atatea persoane cate mase de bunuri distincte se doreste a se avea. Aceste persoane nu se vor naste si nu vor trai decat in scopul de a sustine un patrimoniu. Daca un comerciant vrea sa desfasoare doua activitati comerciale si sa afecteze fiecareia numai o parte din averea sa, va crea doua persoane juridice'^[7]. In acest fel, va realiza ceea ce a dorit: 'alaturi de patrimoniul sau civil, el va avea, in fapt, unul sau mai multe patrimonii comerciale' .