Tentativa si formele ei - punerea in executare a hotararii infractionale

Tentativa si formele ei

1. Aspecte generale

Tentativa este forma de infractiune care se situeaza in faza de executare a infractiunii, intre inceputul executarii actiunii ce constituie elementul material al laturii obiective si producerea rezultatului socialmente periculos.

Codul nostru penal defineste tentativa aratand ca aceasta consta in "punerea in executare a hotararii de a savarsi infractiunea, executare care a fost insa intrerupta sau nu si-a produs efectul". Tentativa cuprinde ansamblul actelor de executare efectuate intre momentul terminarii actelor pregatitoare, pe de o parte, si momentul producerii rezultatului, pe de alta parte.

Gothe spunea: "In operele omului, ca si in cele ale naturii, sunt cu deosebire demne de remarcat intentiile". Prin urmare, tentativei, intentiei de a savarsi o infractiune trebuie sa ii acordam o importanta deosebita.

Caracterizandu-se printr-o executare neterminata sau prin absenta rezultatului - deci printr-o latura obiectiva incompleta - tentativa este o forma atipica, imperfecta, a infractiunii pe care subiectul si-a propus sa o savarseasca. Ea este insa o infractiune pentru ca, desi nedesavarsita din punct de vedere obiectiv, este o fapta incriminata si pedepsita de lege.

Toate reglementarile referitoare la raspunderea penala si la sanctiunile de drept penal sunt aplicabile daca legea penala prevede expres ca tentativa se pedepseste.

Conditiile tentativei. Din notiunea data tentativei rezulta conditiile pe care aceasta trebuie sa le indeplineasca si care o deosebesc de actele preparatorii si de infractiunea consumata. Conditiile privesc, a) existenta unei hotarari sau rezolutii de a savarsi o infractiune; b) rezolutia infractionala sa fie pusa in executare; c) executarea sa fie intrerupta ori sa nu-si produca rezultatul.

Existenta hotararii infractionale. O prima conditie se refera la existenta unei hotarari de a savarsi infractiunea. Aceasta conditie se deduce din dispozitiile art. 20 Cp., care prevad ca "tentativa consta in punerea in executare a hotararii de a savarsi infractiunea".

Hotararea de a savarsi o infractiune se manifesta numai prin intentie ca forma a vinovatiei care poate fi directa sau indirecta, fiind exclusa in cazul culpei cu prevedere, in cazul culpei simple ca si in cazul praeterintentiei.

Punerea in executare a hotararii infractionale. A doua conditie a tentativei priveste inceperea executarii hotararii infractionale, adica a realizarii actiunii ce constituie elementul material al laturii obiective. Prin inceperea actiunii se declanseaza procesul cauzal spre producerea rezulta­tului urmarit ori acceptat de faptuitor, se marcheaza trecerea de la actele de pregatire la etapa  urmatoare a actelor de executare

Delimitarea actelor de pregatire de cele de executare este o problema importanta a dreptului penal.

In doctrina penala sunt cunoscute mai multe teorii pentru delimitarea actelor de pregatire de cele de executare, teorii ce pot fi sistematizate dupa criteriile de solutionare pe care le propun in: teorii subiective, teorii obiective si teorii formale.

Teoriile subiective. In cadrul acestor teorii se considera ca o anumita activitate este de executare daca prin ea insasi, singura ori corelata cu alte imprejurari scoate in evidenta, da in vileag hotararea infractionala in vederea careia a fost realizata. Actele de executare pun in evidenta, tradeaza rezolutia in vederea carora s-au realizat - sunt univoce. Actele de pregatire sunt de regula echivoce, nu pun in evidenta rezolutia in vederea carora au fost realizate.

Cand activitatea desfasurata de o persoana capata caracter univoc, acea activitate a devenit de executare, a marcat trecerea la actul de executare (spre ex.: procurarea unei substante otravitoare reprezinta un act de pregatire pentru ca nu da in vileag rezolutia in vederea careia a fost realizata; cand insa, otrava a fost pusa in mancarea ce urmeaza sa fie servita unei persoane, aceasta activitate are un caracter univoc si este o activitate de executare). S-a reprosat teoriilor subiective ca extind sfera actelor de executare si acolo unde acestea sunt doar de pregatire. Este dat ca exemplu luarea amprentei unei chei de la o casa de bani si care punand in evidenta intentia de a fura poate fi socotita activitate de executare, ori in realitate ramane doar o activitate de pregatire.

Teoriile obiective. In cadrul teoriilor obiective, criteriul de distinctie intre actele de pregatire si actele de executare este cel al pozitiei acestora in procesul dinamic ce duce la savarsirea faptei.

Intre teoriile obiective, reprezentativa este teoria zisa a cauzalitatii inerte in care se considera ca acte de executare acelea care au primit o orientare precisa in cadrul activitatii infractionale, adica acele acte care sunt indreptate impotriva obiectului infractiunii. Cata vreme actele faptuitorului nu au o astfel de orientare, spre obiectul infractiunii, raman acte de pregatire. Actele de executare, fiind indreptate impotriva obiectului infractiunii sunt in masura prin ele insele, fara a fi nevoie de alte acte ulterioare sa realizeze clementul material al laturii obiective a infractiunii. Cand insa actele comise de faptuitor, pentru a realiza elementul material al laturii obiective au nevoie de alte acte ulterioare, atunci acele acte sunt de pregatire. Sunt considerate acte de pregatire, potrivit teoriilor obiective: procurarea unui cutit, a unor chei, a unei substante otravitoare, obiecte si respectiv substante ce ar putea fi folosite la savarsirea unor infractiuni (omor, furt) fiindca acestea nu realizeaza elementul material al laturii obiective a infractiunii; vor fi insa acte de executare, acelea care au primit o orientare spre obiectul infractiunii, cand, in exemplele de mai sus otrava a fost pusa in mancarea ce urmeaza sa fie servita unei persoane, cand cutitul a fost ridicat pentru a lovi victima, cand cheia a fost introdusa in incuietoare pentru a fi deschisa usa, poarta, seiful etc.

Teoriile formale. In cadrul acestor teorii criteriul de distinctie are in vedere identitatea intre actul comis de faptuitor si actiunea interzisa prin legea penala si care reprezinta elementul material al laturii obiective. Cand actul comis de o persoana se inscrie in cadrul actiunii prevazute de verbum regens, atunci acel act este de executare. Potrivit teoriilor formale, procurarea unui cutit, a unui sac, a unei chei, sunt activitati de pregatire fiindca acestea nu se inscriu in cadrul actiunii interzise (lovirea sau uciderea cu cutitul ori de luarea in cazul faptelor de furt). Cand faptuitorul a fost surprins pe cand isi umplea sacul cu grau din magazia unei unitati economice ori cu porumb de pe terenul altuia acestea sunt acte de executare deoarece corespund actiunii tipice "de luare" prevazuta in norma penala care incrimineaza furtul.

Teoriilor formale li s-a reprosat ca restrang sfera actelor de executare, lasand in afara lor acte ce nu corespund formal actiunii prevazute in verbum regens, dar care sunt in realitate acte de executare. Este edificator in acest sens urmatorul exemplu: o persoana care a fost surprinsa noaptea in curtea unui gospodar, langa cotetul cu pasari, pe care intentiona sa le sustraga. Actiunea de luare nu a inceput, deci fapta, potrivit teoriilor formale, nu este act de executare ci doar de pregatire. O astfel de solutie infrange insa realitatea, activitatea faptuitorului este de executare.

Recomandari practice. De remarcat ca fiecare teorie luata in parte nu satisface in total, nu ofera criterii precise de delimitare a actelor de pregatire de actele de executare si de aceea s-a propus in doctrina penala sa se foloseasca toate criteriile oferite de teoriile analizate mai sus intr-o opinie, ori numai criteriile din teoriile formale si obiective intr-o alta opinie.[1]

In cadrul primei opinii s-a propus sa se porneasca de la teoriile formale, iar cand acestea sunt nesatisfacatoare sa fie completate cu teoriile echivocitatii si a cauzalitatii inerte.

In cadrul celei de a doua opinii se propune completarea criteriilor oferite de teoriile formale cu cele din teoriile obiective. in teoriile formale, asa cum s-a aratat mai sus se considera ca un act este de executare sau de pregatire dupa cum acesta se integreaza ori nu in actiunea ce constituie elementul material al laturii obiective desemnat prin "verbum regens" si care criteriu restrange sfera actelor de executare; dar care se completeaza cu criteriile obiective ce permit cuprinderea in categoria actelor de executare si acele activitati care se plaseaza in timp inainte de inceputul actiunii tipice ori concomitent cu acestea si care se leaga nemijlocit sub raportul continuitatii de aceasta actiune iar pentru realizarea careia nu este necesara o activitate ulterioara distincta.

Potrivit acestui criteriu mixt vor fi considerate acte de executare nu numai acelea ce se inscriu in actiunea tipica ci si cele care sunt legate nemijlocit de aceasta prin aceeasi orientare impotriva obiectului infractiunii.

In sprijinul acestei solutii se pot invoca si dispozitiile art. 20 Cp. in care se arata ca tentativa consta in "punerea in executare a hotararii de a savarsi infractiunea", ce permite deci cuprinderea in acte de executare si a acelor actiuni angajate direct in savarsirea faptei. Daca legiuitorul ar fi restrans tentativa numai la executarea actiunii tipice ar fi prevazut in lege ca aceasta ar consta in inceputul de executare. Practica judiciara a imbratisat acest criteriu mixt de delimitare a actelor de executare de cele de pregatire, considerand ca savarseste o tentativa de furt acela care urmarind sa sustraga grau dintr-o magazie este surprins in timp ce isi umplea sacul sau care a fost gasit de ciobanul care pazea oile, tinand in brate un miel pe care urmarea sa-1 sustraga ori a fost surprins intr-o camera in fata sifonierului avand in brate mai multe haine sau faptuitorul a fost surprins in timp ce ridicase autoturismul pe un cric in vederea sustragerii unei roti.

Intreruperea executarii ori neproducerea rezultatului. Cea de a treia conditie a tentativei priveste intreruperea executarii si neproducerea rezultatului pentru o forma a tentativei, ori executarea este dusa pana la capat si rezultatul nu se produce, pentru alte forme ale acesteia.

Prin aceasta conditie se marcheaza limita superioara a tentativei si o delimiteaza de infractiunea consumata.

Intreruperea executarii si neproducerea rezultatului, chiar daca executarea a fost integral realizata sunt datorate unor imprejurari independente de vointa faptuitorului ori tin de vointa acestuia.

Proiect: Contracte civile speciale - contractul de vanzare cumparare Proiect: Contract de inchiriere

2. Felurile tentativei

Din definitia data continutului tentativei prin art. 20 Cp., reiese ca acesta se poate realiza sub mai multe forme. Aceste forme se disting intre ele dupa: a) gradul de realizare a actiunii ce constituie elementul material al laturii obiective a infractiunii; b) dupa cauzele care determina neproducerea rezultatului, legate fie de mijloacele folosite de faptuitor, fie de obiectul material al infractiunii.

Dupa criteriul gradului de realizare a actiunii se disting in doctrina: tentativa intrerupta sau imperfecta si tentativa terminata sau perfecta.

Dupa cel de al doilea criteriu al cauzelor care determina neproducerea rezultatului se disting: tentativa proprie si tentativa improprie.

Modalitatile tentativei, dupa criteriile de mai sus nu sunt exclusive: astfel tentativa intrerupta poate fi atat proprie cat si improprie iar tentativa terminata poate fi atat proprie cat si improprie.

In examinarea modalitatilor tentativei vom tine seama de ambele criterii de clasificare si de reglementarea data continutului acesteia prin dispozitiile art. 20 Cp.

Tentativa intrerupta. Se mai numeste si tentativa simpla, neterminata, imperfecta, indepartata. Se caracterizeaza prin punerea in executare a hotararii de a savarsi infractiunea, executare care se intrerupe si rezultatul nu se produce.

Cauza care determina neproducerea rezultatului este intreruperea executarii si se situeaza in timp, deci dupa inceputul executarii, putand fi de natura umana (actiunea altei persoane) ori neumana (obstacole care nu pot fi depasite), (spre ex.: infractorul este imobilizat de o alta persoana si impiedicat sa loveasca victima ori este prins si imobilizat in timpul sustragerii sau furtul nu poate fi consumat din cauza existentei incuietorilor).

Intrucat mijloacele de executare pe care le foloseste faptuitorul se presupune ca sunt suficiente sa conduca la rezultatul periculos urmarit - tentativa poate fi si proprie dupa celalalt criteriu de clasificare. Cand astfel de mijloace sunt insuficiente pentru producerea rezultatului, tentativa ar fi si improprie, dar acest aspect nu se mai cerceteaza din moment ce actiunea a fost intrerupta si in codul penal nu se prevede un tratament penal diferentiat pentru felurile tentativei.

Tentativa perfecta. Se mai numeste si tentativa terminata, fara efect, fara rezultat, completa si consta in punerea in executare a hotararii de a savarsi o infractiune, executare care a fost dusa pana la capat, iar rezultatul nu se produce. Exemplu clasic din literatura juridica: se trage cu arma in directia victimei, dar aceasta se fereste si nu este ucisa

Tentativa terminata poate fi atat proprie cat si improprie dupa criteriul cauzelor care determina neproducerea rezultatului. intrucat legiuitorul, in art. 20 al. 2 Cp. a reglementat distinct tentativa improprie, vom examina distinct si noi aceasta modalitate a tentativei.

Tentativa terminata este si proprie intrucat mijloacele folosite sunt idonee, suficiente sa produca rezultatul socialmente periculos.

Pentru tentativa terminata proprie, cauza care determina neproducerea rezultatului se poate situa in orice moment, dar desigur pana la producerea rezultatului - cand infractiunea ar deveni consumata. Cauza neproducerii rezultatului poate fi anterioara inceputului executarii (spre ex.: autorul nu este bun tintas in cazul incercarii de ucidere a victimei prin impuscare) sau dupa executare spre ex.: dupa ce victima a ingerat otrava oferita de infractor, este dusa la spital si salvata). De altfel, cum bine se precizeaza in literatura juridica, nu intereseaza cauza care determina neproducerea rezultatului tentativei proprii terminate.

Tentativa proprie terminata este posibila numai la infractiunile asa zise materiale. La infractiunile formale (de pericol) odata cu executarea actiunii in intregime, fapta se consuma fara sa fie necesara producerea

Tentativa improprie. Se caracterizeaza ca orice tentativa prin punerea in executare a hotararii de a savarsi infractiunea, executare care este realizata in intregime, iar producerea rezultatului nu a fost posibila datorita insuficientei sau defectuozitatii mijloacelor folosite ori datorita imprejurarii ca in timpul cand s-au savarsit actele de executare, obiectul lipsea de 1a locul unde faptuitorul credea ca se afla. Intrucat in cazul tentativei improprii actiunea ce constituie elementul material este dusa pana Ia capat, tentativa este si terminata, dupa criteriul gradului de realizare a activitatii infractionale.

Cauza care impiedica producerea rezultatului (consumarea infractiunii) se situeaza in timp anterior inceputului executarii actiunii. Insuficienta, defectuozitatea mijloacelor, ca si lipsa obiectului infractiunii de la locul stiut de faptuitor, sunt preexistente.

Se poate sustine de la inceput "ab initio", soarta consumarii infractiunii este pecetluita, in sensul ca nu va avea loc, deoarece cauza este preexistenta inceputului de executare. Aceasta imposibilitate de consumare a infractiunii cum corect este subliniata de doctrina penala este relativa, deoarece mijloacele sunt prin natura lor proprii sa produca rezultatul, iar in cazul si imprejurarile in care hotararea este a fost pusa in executare, se dovedesc insuficiente, defectuoase. Este si motivul pentru care tentativa improprie este incriminata.

Un mijloc este insuficient cand sub raport cantitativ, in caz concret nu produce rezultatul ex. otrava pusa in mancare este insuficienta sa omoare victima.

Tentativa improprie astfel cum a fost examinata mai sus este cunoscuta si sub denumirea de tentativa relativ improprie. Punerea in executare a hotararii de a savarsi infractiunea, executare care este dusa pana la sfarsit, dar rezultatul nu se produce datorita modului gresit de concepere al infractiunii

De fapt, nici nu ne gasim in prezenta unei tentative, deoarece tentativa este o forma atipica de infractiune legiuitorul penal a prevazut ca "nu exista tentativa atunci cand imposibilitatea de consumare a infractiunii este datorita modului cum a fost conceputa executarea".

Tentativa absolut improprie. Tentativa absolut improprie sau tentativa absurda cum mai este denumita in doctrina penala se caracterizeaza prin puterea in executare a hotararii de a savarsi infractiunea, executare care este dusa pana la sfarsit, dar rezultatul nu se produce datorita modului gresit de concepere al infractiunii.

De fapt, nici nu ne gasim in prezenta unei tentative, deoarece tentativa este o forma atipica de infractiune. Legiuitorul penal a prevazut in art. 20 al. 3 C.p., ca "nu exista tentativa atunci cand imposibilitatea de consumare a infractiunii este datorita modului cum a fost conceputa executarea".

Intrucat in doctrina penala s-a consacrat expresia de tentativa absurda, o vom folosi si noi, cu precizarea facuta mai sus.

In cazul tentativei absurde neconsumarea infractiunii se datoreaza modului gresit de concepere al savarsirii infractiunii. Faptuitorul are o imagine deformata asupra posibilitatii de realizare a faptei sale, crede astfel ca poate produce moartea cuiva prin farmece, rugi, vraji, ori oferindu-i o substanta total inofensiva (un pahar cu apa, o bucata de zahar) ori ca poate comite o inselaciune cu ajutorul unui fals grosolan care poate fi observat de oricine.

Deosebirea dintre tentativa relativ improprie si cea absurda este importanta, intrucat tentativa relativ improprie este o forma atipica de infractiune si antreneaza raspunderea penala a faptuitorului, pe cand tentativa absurda poate pune in discutie responsabilitatea faptuitorului care in nici un caz nu va putea fi tras la raspundere penala.

Infractiunea putativa. In doctrina penala se mai face distinctie intre tentativa absurda si infractiunea putativa in care fapta savarsita are caracter penal numai in mintea faptuitorului, lipsindu-i acest caracter in realitate (de ex.: insusirea unui bun gasit fara ca infractorul sa cunoasca imprejurarea ca bunul era abandonat ori incheierea unei noi casatorii de catre o persoana ce se considera casatorita fara sa stie ca vechea casatorie incetase prin moartea sotului acesteia).

Consideram ca fapta putativa trebuie deosebita si de tentativa relativ improprie la care consumarea infractiunii nu este posibila datorita lipsei obiectului de unde credea faptuitorul ca se afla in momentul savarsiri faptei. In cazul tentativei relativ improprii lipsa obiectului este accidentala, obiectul exista in materialitatea lui, dar in alt loc. Exista, asadar relatia de ocrotire penala cu privire la acest obiect. In cazul faptei putative lipsa obiectului este totala, definitiva, lipseste cu alte cuvinte obiectul ocrotirii penale

Fapta de a trage cu arma intr-un cadavru, de a incheia o noua casatorie cu o persoana ce se credea casatorita, nu este infractiune, ci fapta putativa din cauza ca prin astfel de fapte nu se mai poate aduce atingere obiectului deoarece nu mai exista o relatie sociala de ocrotire. Viata persoanei incetase mai inainte, casatoria incetase prin moartea celuilalt sot.

3. Infractiuni la care tentativa nu este posibila

Imposibilitatea tentativei. Din continutul tentativei, definit prin art. 20 Cod penal, se desprinde concluzia ca aceasta nu este posibila la toate infractiunile, fie din cauza elementului subiectiv, fie a celui material.

Imposibilitate datorita elementului subiectiv. Tentativa nu este posibila in raport cu elementul subiectiv, la infractiunile ce se savarsesc din culpa si nici la cele praeterintentionate. In adevar, tentativa presupune punerea in executare a hotararii de a savarsi infractiunea, deci presupune intentia ca forma a vinovatiei, in ambele modalitati ale acesteia (intentie directa si indirecta). Tentativa exista si la infractiunile ce se savarsesc cu intentie indirecta fiindca si in cazul acestei modalitati a intentiei, faptuitorul pune in executare hotararea de a savarsi fapta chiar cu riscul producerii rezultatului prevazut ca posibil.

Tentativa nu au infractiunile savarsite din culpa in oricare din cele doua modalitati (simpla si cu prevedere) fiindca nu exista o rezolutie infractionala si astfel nu se poate sustine ca ne aflam in fata unei puneri in executare a hotararii de a savarsi o infractiune care este esentiala pentru tentativa.

Infractiunea savarsita din culpa devine periculoasa prin rezultatul sau, deci prin consumare.

Tentativa nu au nici infractiunile praeterintentionate fiindca in cazul acestora se produce un rezultat mai grav decat cel urmarit ori acceptat de infractor, dar acest rezultat imputabil faptuitorului este realizat din culpa.

De altfel producerea rezultatului mai grav decat cel urmarit face ca fapta sa fie consumata si nu ramasa in faza de tentativa.

Imposibilitate datorita elementului obiectiv. Tentativa nu este posibila, in raport cu elementul material, la o infractiune de inactiune deoarece aceasta se consuma in momentul neindeplinirii obligatiei cerute pana la incriminare.

Tentativa nu au tot, tot dupa criteriul elementului material, infractiunile ce nu permit o desfasurare in timp a actiunii, cum sunt asa numitele infractiuni cu executare prompta, spre exemplu infractiunile savarsite oral, prin cuvinte (verbis) cum sunt: insulta, calomnia, marturia mincinoasa.

Nu au, de asemenea, tentativa infractiunile de obicei care presupun repetarea actiunii tipice de mai multe ori, astfel incat sa rezulte obisnuinta, indeletnicirea, si nici infractiunile continui care presupun prelungirea actiunii in timp pentru consumarea infractiunii.

In legatura cu aceste doua categorii de infractiuni (de obicei, continua) in doctrina parerile sunt impartite, sustinandu-se si opinia ca tentativa ar fi posibila.

4. Incriminarea si sanctionarea tentativei

Justificarea incriminarii. Reprezentand un inceput de executare ori o executare integrala a actiunii ce constituie elementul material al laturii obiective, tentativa este periculoasa si este incriminata de legislatia penala. Tentativa este o forma atipica de infractiune datorita imprejurarii ca latura obiectiva a acesteia nu se realizeaza in intregime (actiunea este intrerupta, ori desi realizata in intregime consumarea infractiunii nu are loc).

Latura subiectiva a tentativei se realizeaza integral prin punerea in executare a hotararii infractionale (a intentiei de a savarsi infractiunea).

Continutul tentativei. Ca forma atipica de infractiune continutul tentativei este format din totalitatea conditiilor cerute de lege pentru ca o fapta sa constituie tentativa, conditii ce se degaja din reglementarea prevazuta in partea generala privind tentativa si in dispozitiile partii spe­ciale care prevad sanctionarea tentativei la acele infractiuni.

Continutul tentativei este examinat in doctrina penala ca orice continut de infractiune sub raportul conditiilor preexistente si al continutului constitutiv.

Intinderea incriminarii tentativei. in doctrina penala si in legislatie sunt cunoscute doua conceptii privind incriminarea tentativei: a incriminarii nelimitate si a incriminarii limitate.

Legiuitorul penal roman a adoptat sistemul incriminarii limitate a tentativei, numai la infractiunile grave, unde si tentativa prezinta un pericol social ridicat.

Prin dispozitiile art. 21 al. 1 Cp., s-a prevazut ca tentativa se pedepseste numai cand legea prevede expres aceasta. Asadar in partea speciala a codului penal si in legile speciale ori legile nepenale cu dispozitiuni penale pentru a fi pedepsita tentativa la infractiunile prevazute se impune o prevedere concreta in acest sens. Ca modalitate tehnica de incriminare a tentativei legiuitorul a prevazut dupa fiecare incriminare a infractiunii ca "tentativa se pedepseste;", ori prevederea aceasta este inserata dupa un grup de infractiuni aflate intr-o sectiune, capitol, din legea penala.

Sanctionarea tentativei. Teoriile cunoscute in doctrina penala privind sanctionarea tentativei sunt: teoria parificarii pedepsei pentru tentativa cu pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea consumata si teoria diversificarii pedepselor. Legiuitorul penal roman a adoptat pe cea a diversificarii pedepsei, in raport cu pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea consumata. Astfel, potrivit dispozitiilor art. 21 al. 2 C.p.: "pedeapsa pentru tentativa la o infractiune este cuprinsa intre jumatatea minimului special si jumatatea maximului special prevazute pentru infractiune, fara ca minimul sa fie mai mic decat minimul general". Daca pedeapsa pentru infractiunea consumata este detentiunea pe viata, pedeapsa pentru tentativa va fi inchisoarea de la 10 la 25 de ani.

In cazul in care pentru infractiunea consumata sunt prevazute pedepse alternative, in mod constant s-a decis in practica judiciara, ca instanta trebuie mai intai sa se fixeze asupra uneia dintre pedepse si apoi sa aplice pedeapsa pentru tentativa.

5. Depistarea si impiedicarea producerii rezultatului

Notiuni. Intreruperea executarii actiunii ca si impiedicarea producerii rezultatului in cazul in care executarea a fost dusa pana la capat, din proprie initiativa a faptuitorului, au pe planul dreptului penal valoarea unor cauze de nepedepsire.

Desistarea reprezinta renuntarea de buna voie din partea faptuitorului la continuarea actiunii ce constituie elementul material al laturii obiective a infractiunii.

Impiedicarea producerii rezultatului consta in zadarnicirea din partea faptuitorului, de buna voie, a aparitiei rezultatului faptei sale care a fost realizata in intregime.

Atat desistarea cat si impiedicarea producerii rezultatului sunt cauze de nepedepsire, reprezinta o incurajare a faptuitorului de a renunta la continuarea executarii faptei, ori la producerea rezultatului impiedicand aparitia acestuia si drept consecinta rezultatul socialmente periculos nu se produce, valoarea sociala ocrotita nu mai este vatamata.

Spre deosebire de tentativa intrerupta unde intreruperea executarii era independenta de vointa faptuitorului, desistarea consta in renuntarea de buna voie a faptuitorului la continuarea executarii activitatii infractionale. Avand o atitudine activa, de oprire a executarii, cel ce se desista va beneficia de nepedepsire pentru infractiunea in vederea careia incepuse savarsirea actului de executare.

Si in cazul impiedicarii producerii rezultatului, faptuitorul are o atitudine activa, pozitiva, de zadarnicire a consumarii infractiunii.

Conditiile desistarii. Pentru a constitui cauza de nepedepsire desistarea faptuitorului trebuie sa indeplineasca anumite conditii:

- Sa existe un inceput de executare a faptei, adica sa inceapa realizarea actiunii ce reprezinta elementul material al laturii obiective a infractiunii.

- Executarea faptei sa fie intrerupta. Ca urmare a intreruperii executarii faptei rezultatul nu se produce. Nu reprezinta o intrerupere faptul ca inculpatul nu a repetat lovitura aplicata victimei cu intentia de a ucide, iar victima a scapat cu viata, s-a decis corect in practica judiciara,

Intreruperea sa fie expresia vointei libere a faptuitorului, adica sa fie realizata intreruperea actiunii de bunavoie, din proprie initiativa. Este indeplinita aceasta conditie cand faptuitorul nu a voit sa continue executarea faptei, desi avea posibilitatea sa o faca. Aceasta conditie nu se realizeaza cand infractorul si-a intrerupt activitatea infractionala pentru ca nu a putut sa o continue din cauza unui obstacol de netrecut (de ex.: nu a putut deschide o usa ori de a escalada un gard) sau de teama de a fi denuntat.

Conditiile impiedicarii producerii rezultatului. Pentru ca impiedicarea producerii rezultatului sa constituie o cauza de nepedepsire se cer indeplinite urmatoarele conditii:

a) Faptuitorul sa fi executat in intregime actiunea ce reprezinta elementul material al laturii obiective a infractiunii;

b) Faptuitorul, dupa executarea faptei, sa impiedice producerea rezultatului. Aceasta impiedicare a producerii rezultatului este posibila numai la asa-zisele infractiuni materiale ce presupun producerea unui anumit rezultat, nu si in cazul infractiunilor zise formale, care se consuma o data cu savarsirea actiunii infractionale prin crearea starii de pericol pentru valoarea sociala ocrotita;

c) Impiedicarea producerii rezultatului sa fie facuta de faptuitor din proprie initiativa, de bunavoie;

d) impiedicarea producerii rezultatului sa aiba loc mai inainte de descoperirea faptei. Conditia priveste deopotriva descoperirea faptei de organele de urmarire penala, ca si de catre orice persoana.

Impiedicarea producerii rezultatului este posibila la infractiunile la care producerea rezultatului se situeaza in timp ulterior executarii activitatii infractionale (spre ex.: este posibila impiedicarea mortii victimei care a fost otravita, prin administrarea de catre faptuitor a unui antidot si internarea victimei intr-o unitate sanitara).

Restituirea bunurilor sustrase nu valoreaza cu o impiedicare a producerii rezultatului deoarece infractiunea s-a consumat din momentul sustragerii. Activitatea inculpatului de restituire a bunurilor poate constitui o circumstanta atenuata (art. 74 lit. c Cp.).

Efectele desistarii si impiedicarii producerii rezultatului

Desistarea si impiedicarea producerii rezultatului sunt cauze de nepedepsire, de impunitate. Faptuitorul care se gaseste intr-una din aceste situatii nu va fi pedepsit pentru tentativa la infractiunea in vederea careia incepuse executarea ori impiedicase rezultatul.

Daca pana in momentul desistarii si impiedicarii producerii rezultatului activitatile indeplinite realizeaza continutul unei alte infractiuni, faptuitorul urmeaza sa raspunda penal pentru infractiunea realizata.

Actele executate pana in momentul desistarii sau al impiedicarii producerii rezultatului, fiind susceptibile de a primi o calificare distincta sunt cunoscute in doctrina ca acte de executare calificate. Cand tentativa se pedepseste, aceste acte de executare calificata se inglobeaza in continutul acesteia.

Bibliografie

Apetrei M. - Drept penal. Partea generala Editura Victor, Bucuresti, 2006

Dobrinoiu Vasile, Pascu Ilie, Molnar Ioan, Nistoreanu Gheorghe, Boroi Alexandru, Lazar Valerica - Drept Penal. Partea generala, Editura Europa Nova, Bucuresti, 1999

Nistoreanu Gh., Boroi Al. - Drept Penal. Partea generala, Editura All Beck, Bucuresti, 2002

Pascu I. - Drept penal . Partea Generala, Editura Hamangiu, Bucuresti, 2007

Simensky Th. - Un dictionar al intelepciunii, Editura Junimea, Iasi, 1979

Toader Dalia - Drept Penal Roman, Note de curs, Bucuresti, 2005

Ungureanu Augustin - Drept Penal Roman. Partea generala, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1995