Statul unitar prezinta urmatoarele caracteristici principale

a)-este format dintr-un ansamblu unic de organisme constitutionale prin care se exercita puterea politica la nivel central si local;

b)-populatia are o singura cetatenie.

Desi statul este unitar, teritoriul sau poate fi impartit in unitati administrativ teritoriale. Subdiviziunile administrativ-teritoriale ale statului unitar au caracter eminamente administrativ si nu constituie state in interiorul statului. Structura unitara a statului este, de regula, conceputa pe principiul centralizarii, ea presupunand asa cum s-a aratat deja, un ansamblu unic de institutii in care puterea de control apartine autoritatilor publice centrale asupra autoritatilor locale.

Aceasta inseamna ca statul unitar are o singura constitutie si o legislatie uniforma, o singura organizare administrativ-teritoriala, un singur parlament, un singur sef al statului si un guvern unic, un singur sistem de organizare

Distingand intre 'forma de stat' si 'forma de guvernamant' G. Burdeau considera ca forma de stat vizeaza consistenta puterii in care statul este titular; forma de guvernamant este determinata de maniera in care sunt desemnati agentii acestei puteri si modul in care ei o exercita. G. Burdeau, op. cit. p. 50

judecatoreasca a caror competenta se extinde pe intregul teritoriu al statului fara nici o exceptie¹⁾.

Teoretic, exercitarea puterii presupune concentrarea acesteia la un centru unic de decizie care o va transforma in decizii obligatorii pentru intreaga populatie si toate autoritatile si institutiile de pe intreg teritoriul statului, denumite si acte de putere.

Spre exemplu, in monarhiile absolute puterea era exercitata pe principiile stricte de centralizare pentru ca monarhul sa controleze, direct sau prin aparatul sau specializat, pe functionarii administrativi si modul in care i se respecta deciziile. Centralizarea a fost reazemul absolutismului monarhic.

Intr-un stat democratic centralizat, aparatul central statal reprezinta de fapt intreaga natiune servind interesele generale ale acesteia, si nu ale unei singure persoane, respectiv monarhului.²⁾

Statul centralizat a fost sustinut nu numai de factorii politici si juridici, ci si de cei economici deoarece reglementarile locale impiedica relatiile economico-financiare, comerciale, necesare dezvoltarii economiei de piata. Centralizarea nu exclude insa crearea la nivel local a unui aparat functionaresc care faciliteaza raporturile centrului cu cei administrati. In acest caz aparatul local este supus controlului ierarhic al centrului.

Practica a dovedit ca o structura statala unitara, conceputa pe metodele stricte de centralizare, nu are eficienta necesara in conditiile statului modern. Astfel, intr-un stat modern, nu se poate concepe ca membrii guvernului pot sa cunoasca si sa satisfaca interesele locale in foarte bune conditii. Ar fi o sufocare a guvernului sa i se pretinda cunoasterea si rezolvarea intereselor publice locale. Ca urmare, sunt necesare autoritatii locale care au un dublul rol:

-sunt intermediari intre guvern si populatie;

-cunosc si se ocupa si de rezolvarea intereselor publice locale, fiind responsabili in fata celor care ii aleg pe plan local.

Aceasta presupune intr-un stat unitar o anumita autonomie pentru autoritatile locale, respectiv numai administrativa si limitata de lege.

Din punct de vedere legislativ si judecatoresc, nu se poate vorbi de vreo autonomie locala, legile fiind unice in elaborare, executare si ca fundament al judecatii.

Intr-adevar activitatea judecatoreasca se desfasoara si prin autoritati locale (tribunale judetene si judecatorii), dar judecata se face numai dupa aceleasi legi peste tot existand controlul judecatoresc pe trei trepte de jurisdictie: fond, apel si recurs, care se exercita inclusiv de autoritatea suprema judecatoreasca.

In vederea satisfacerii intereselor locale, cu respectarea legilor, se foloseste principiul desconcentrarii si descentralizarii la organizarea si functionarea statului unitar.

Charles Cadoux, Droit Constitutionnel ei Institutions Politiques, Cujas, Paris, 1973, p.100-102

Charles Debbasch. Science administrative. Administration publique. Dalloz, Paris, 1989,p.98[u1] 

Analiza: Contract de garantie Lucrare: Contracte civile speciale - contractul de vanzare cumparare

a)         Desconcentrarea

Desconcentrarea consta in delegarea unor atributii ale puterii centrale unor autoritati locale numite de puterea centrala ca reprezentanti ai guvernului in teritoriu. Astfel prefectii sunt reprezentanti ai guvernului in teritoriu insarcinati :

-sa asigure respectarea legii si a actelor normative emise de Guvern, pe raza de competenta a prefecturii; deci, vizeaza realizarea intereselor nationale in teritoriu;

-sa exercite controlul cu privire la legalitatea actelor administrative emise de autoritatile publice locale;

-sa conduca serviciile publice desconcentrate ale ministerelor si altele prevazute de lege, care difera de la un stat la altul.

Avantajul desconcentrarii consta, intre altele, in faptul ca agentii locali desemnati de guvern cunosc mai bine realitatile politice, economice si sociale la nivel local, au resurse proprii putand sa ia astfel decizii operative si eficiente¹⁾. Prefectii se afla sub autoritatea guvernului si controlul ierarhic al acestuia. De mentionat ca prefectii trebuie sa respecte legea. Socotim ca prin Ordonanta nr. 22/1997 a Guvernului Victor Ciorbea, se introdusese in Legea administratiei publice locale o dispozitie cel putin criticabila, ca sa nu zicem contrara principiului legalitatii, respectiv ca prefectii sunt obligati sa infaptuiasca 'Programul politic al Guvernului'. Or cand Programul politic al Guvernului contravine legii, prefectul trebuie sa respecte legea si nu programul asa cum prevedea Ordonanta sus citata. Programul politic al Guvernului nu creeaza drepturi si obligatii juridice decat daca o initiativa legislativa a Guvernului, prin care se prevede reglementari conform programului acestuia, este transformata in lege de Parlament si promulgata de Presedinte. Or, in astfel de situatie, drepturile si obligatiile juridice izvorasc din legea respectiva, nu din Programul politic al Guvernului.

b)         Descentralizarea

Principiului centralizarii i s-a adus, pe langa desconcentrare un al doilea corectiv principal respectiv descentralizarea, care consta in posibilitatea recunoscuta de puterea centrala colectivitatilor locale de a adopta in anumite domenii sau la nivel teritorial anumite acte sau decizii, fara a se consulta in prealabil cu centrul sau a cere aprobarea acestuia. Astfel, autoritatile publice locale, respectiv primarii si consiliile locale beneficiaza de o anumita independenta fata de puterea centrala si actioneaza in mod autonom, principiu al carui temei consta in aceea ca nu sunt numite de puterea centrala ci alese de colectivitatile locale.

Descentralizarea este reglementata in asa fel incat sa nu fie in contradictie cu centralizarea si nu are legatura cu principiile statului federal. Autoritatile descentralizate sunt autoritatile administratiei publice locale care nu sunt subordonate la centru, fiind autonome- respectiv: Consiliile judetene, municipale, orasenesti, comunale si primarii.

A se vedea Legea administratiei publice locale. Legea nr.69/1991, M.O.nr.79/18.04.1996         

Descentralizarea are la baza principiul potrivit caruia cei guvernati isi cunosc mai bine interesele si-si gestioneaza cu mai multa eficienta resursele ce li se aloca si cele create pe plan local, prin autoritatile alese la nivelul judetului sau localitatii.

Desconcentrarea serviciilor publice ale ministerelor difera de descentralizare si este un alt principiu al Statului unitar, care inseamna ca pe plan local se infiinteaza servicii publice care sunt doar tutelate de ministere. De exemplu: Ministerul Sanatatii, Ministerul Educatiei Nationale, Ministerul de Interne etc. infiinteaza la nivelul judetelor servicii publice, denumite inspectorate.

Conceptul de serviciu public are doua sensuri: primul de activitate si al doilea de organism. Prin serviciu public¹⁾ intelegem acea activitate desfasurata in regim de drept public, in scopul satisfacerii continue si permanente a intereselor generale, nationale si locale, desfasurata de o structura organizatorica special infiintata prin lege sau pe baza legii, de catre stat, judet, municipiu, oras si comuna, investita cu o anumita competenta, dotata cu mijloace materiale si banesti si incadrata cu personal de specialitate, cu regim de functionar public. Serviciile publice pot fi de trei feluri: legislativ, judecatoresc si administrativ.

Astfel autoritatile administratiei publice locale au in subordine servicii publice pe care le gestioneaza, le infiinteaza in raport de interesele locale pe care le servesc, servicii prin care contribuie la autonomia administrativa locala. Aceste servicii publice nu se subordoneaza central si fiind descentralizate, functioneaza in cadrul autoritatilor administrative locale sau pe langa acestea.

c)         Autonomia administrativa locala

Este un principiu (in consens cu descentralizarea) dupa care functioneaza numai autoritatile publice locale, respectiv consiliile locale si primarii, si se caracterizeaza prin aceea ca:

-exclude autonomia legislativa si judecatoreasca;

-autonomia administrativa este stabilita si reglementata de legiuitor care este

unic la nivel central; stabilirea acesteia in afara legii vizeaza unitatea statului;

-autonomia administrativa se exercita numai in limitele legii;

-autonomia administrativa urmareste satisfacerea intereselor generale locale;

-autoritatile administratiei publice locale sunt subordonate numai legii; de

exemplu primarul nu are un sef care sa-l controleze si sanctioneze

disciplinar;

-controlul asupra autoritatilor administratiei publice locale este limitat fiind

numai 'de legalitate', denumit 'control de tutela'; autoritatile tutelare nu se

substituie autoritatilor tutelare; controlul de legalitate se exercita si de

prefect prin intermediul justitiei;

A se vedea pe larg V. Dabu. Raspunderea juridica a functionarului public. Ed. Global Lex. Bucuresti, 2000, p.86-100

-presupune autonomie functionala si autonomie teritoriala (dar numai in

domeniul administratiei , adica al organizarii executarii si executarea in

concret a legii).

Avantajele descentralizarii sunt:

-autoritatile locale autonome administrativ cunosc mai bine decat cele

centrale interesele colectivitatii locale, mijloacele si modalitatile de

satisfacere a acestora;

-autoritatile locale sunt alese de cei care ii servesc, respectiv colectivitatea

locala, pentru care probabilitatea de a se insela asupra lor este mica,

putandu-i sanctiona prin nerealegere sau prin referendum;

-autoadministrarea limitata si-a dovedit eficienta;

-este un rezultat al aplicarii eficiente a principiului separatiei puterilor;

-permit valorificarea initiativei locale in raport de specificul local.

Neajunsurile descentralizarii s-au dovedit a fi:

-cele doua forme ale descentralizarii au uneori ca rezultat aparitia unui angrenaj birocratic cu functionare greoaie (multi functionari, formulare complicate, o specializare ingusta a functionarilor s.a.) agravata de cresterea complexitatii activitatii statale;

-descentralizarea poate fi compromisa de un personal administrativ incompetent ales sau numit pe 'plan local';

-savarsirea unor abuzuri grave de catre functionarii carora li s-au incredintat prerogative de conducere administrativa pe plan local si care nu pot fi controlati temeinic de la centru, iar formele de control cetatenesc au uneori caracter formal (daca exista) sunt coruptibile ori nu sunt eficiente; spre exemplu, pentru un primar indolent, betiv, incompetent etc., nu exista un sef care pana la alegerile locale sa-l sanctioneze pentru abaterile sale, aspect ce poate influenta serios eficienta sa;

-pe de alta parte, autonomia poate fi o sursa de conflicte economice, sociale, religioase, culturale intre unitatile carora li s-a acordat autonomie sau intre cele care beneficiaza de autonomie si cele care nu au capatat autonomie;

-poate aparea tendinta unor unitati administativ-teritoriale autonome de a se desprinde de statul unitar¹⁾, tendinta ce se poate transforma intr-o sursa de conflicte, cu implicatii deosebite.