Sarcina filosofiei politice
Aceasta carte nu-si
propune sa expuna sau sa apere pe larg filosofia legii naturale,
sau sa elaboreze o etica bazata pe legea naturala pentru
moralitatea personala a omului. Intentia noastra este de a
prezenta o etica sociala a libertatii, adica de a
elabora acea submultime a legii naturale care dezvolta conceptul de
drepturi naturale si care analizeaza sfera adecvata a "politicii",
adica studiaza violenta si non-violenta, ca tipuri de
relatii interpersonale. Pe scurt, dorim sa furnizam o filosofie
politica a libertatii.
In opinia noastra, cea mai
importanta sarcina a "stiintei politice", sau, mai bine
zis, a "filosofiei politice", este de a inalta edificiul legii morale
care este pertinent pentru scena politica. Faptul ca aceasta
sarcina a fost aproape complet neglijata de catre politologii
din secolul nostru este cat se poate de limpede. Stiinta
politica fie a urmarit "constructia de modele" pozitiviste
si scientiste, intr-o imitatie vana a metodologiei si a
continutului stiintelor fizice, fie s-a angrenat intr-o
vanatoare pur empirica de fapte. Politologul contemporan
considera ca poate evita necesitatea judecatilor morale
si ca poate contribui la alcatuirea politicilor publice
fara a-si asuma nici o pozitie etica. Cu toate acestea
insa, indata ce cineva avanseaza orice sugestie
politica, indiferent cat de modesta sau de limitata, el propune,
vrand-nevrand, o judecata etica - care poate fi
sanatoasa sau nesanatoasa[1]. Diferenta
dintre reprezentantul stiintelor politice si filosoful politic
este ca judecatile de valoare ale "omului de
stiinta" sunt camuflate si implicite - si de aceea
nesupuse cercetarilor detaliate, asadar, mai susceptibile de a fi
nesanatoase. Mai mult, evitarea judecatilor etice explicite
ii duce pe reprezentantii stiintelor politice la adoptarea unei
anumite judecati de valoare atotcuprinzatoare, care
favorizeaza status-quo-ul politic, asa cum se intampla
sa predomine acesta in orice societate data. In cel mai bun caz,
lipsa unei etici politice sistematice il impiedica pe omul de
stiinta sa convinga pe cineva de valoarea vreunei
schimbari in raport cu status-quo-ul.
Mai mult insa, astazi
chiar si cvasi-totalitatea filosofilor politici se limiteaza, tot in
spiritul Wertfrei, al neutralitatii fata de valori,
la descrieri si exegeze de anticariat ale ideilor altor filosofi
politici, de mult disparuti. Facand aceasta ei se
eschiveaza de la principala sarcina a filosofiei politice, care este
- in cuvintele lui Thomas Thorson - "justificarea filosofica a
pozitiilor valorice relevante pentru politica"[2]. [p. 26]
Prin urmare, pentru a sustine
anumite politici publice trebuie construit un sistem de etica sociala
sau politica. In secolele trecute, aceasta era principala sarcina a
filosofiei politice. Dar in lumea contemporana, in numele unei false
"stiinte", teoria politica a zvarlit deoparte filosofia
etica, devenind apoi ea insasi sterila in ce priveste
capacitatea de a-i orienta pe cetateni. Acelasi curs a fost
urmat de toate disciplinele care tin de stiintele sociale
si de filosofie, datorita abandonului metodelor legii naturale.
Haideti, asadar, sa scoatem afara gnomii asa zisei
neutralitati fata de valori (Wertfreiheit), al
pozitivismului si al scientismului. Ignorand cerintele imperative ale
unui status-quo arbitrar, haideti sa configuram - chiar
daca pare un cliseu invechit - niste criterii ale legii naturale
si ale drepturilor naturale, la care omul cu minte si onest sa
se poata raporta. Mai precis, haideti sa cautam
sa clarificam filosofia politica a libertatii si
a sferei proprii a legii, a drepturilor de proprietate si a statului.
A.lonascu s-a pronuntat in sensul ca,
pana la incheierea contractului prin care consimte la folosirea operei,
autorul isi poate exercita nestingherit dreptul de divulgare. Dar
dupa divulgarea operei, dreptul de retractare va fi limitat de principiul
fortei obligatorii a contractelor, in sensul ca acesta va trebui
sa justifice prin motive temeinice hotararea sa, sarcina
verificarii temeiniciei revenind instantelor judecatoresti,
care vor hotari si asupra eventualelor despagubiri datorate de
autor.
Intr-un dezacord total cu acest punct de vedere, Doru
Cosma si Yolanda Eminescu considerau dreptul de retractare, ca si
dreptul de divulgare, un drept absolut, opozabil tuturor si impunand o
obligatie universala de abtinere de la orice act sau fapt
juridic de natura a-1 vatama si, in consecinta,
necenzurabil de catre instantele de judecata. Legiuitorul roman
din 1996 a
adoptat o solutie de mijloc, recunoscand autorului dreptul de retractare,
fara a-1 conditiona in privinta motivelor care il
determina, recunoscand, in acelasi timp, titularilor drepturilor de
utilizare, prejudiciati prin exercitarea retractarii, dreptul de a fi
despagubiti. Solutii asemanatoare au fost adoptate si in
Franta, Germania si Italia.
In cazul coautoratului, dreptul de retractare al unui autor poate
intra in conflict cu dreptul de divulgare al celorlalti autori si cu
principiul fortei obligatorii a contractelor.
Solutia propusa este subordonarea
exercitiului dreptului de retractare existentei unor motive
justificate care vor fi apreciate, in caz de conflict, de catre
instantele judecatoresti. Legea noastra nu contine
dispozitii privind posibilitatea retractarii operei
audiovizuale, totusi, in temeiul
principiului simetriei, numai autorul principal (regizorul sau realizatorul),
care este singurul indreptatit sa se opuna aducerii operei
la cunostinta publica art. 67 alin. 4 din
[1] Cf. W. Zajdlic, "The
Limitations of Social Sciences", Kyklos 9 (1956), p. 68-71.
[2] Prin urmare, asa cum
arata Thorson, filosofia politica este o subdiviziune a filosofiei
eticii, spre deosebire de "teoria politica" sau de filosofia
analitica de tip pozitivist. A se vedea Thomas Landon Thorson, "Political
Values and Analitic Phylosophy", Journal of Politics, noiembrie 1961, p.
712n. Poate ca profesorul Holton are dreptate atunci cand afirma
ca "declinul filosofiei politice este parte a unui declin generalizat", nu
doar al filosofiei insesi, ci si "al statutului rationalitatii
si al ideilor ca atare". Holton adauga in continuare ca cele
doua provocari majore adresate filosofiei politice in ultimele decade
provin de la istorism - doctrina ca toate ideile si adevarurile
sunt relative la conditii istorice particulare - si de la scientism,
[care consta in] imitarea stiintelor fizice. James Holton, "Is
Political Philosophy Dead?" Western Political Quarterly, septembrie,
1961, p. 75 si urm.
