Rezolutiunea in dreptul german

Rezolutiunea in dreptul german

Codul civil german a intrat in vigoare la 1 ianuarie 1900. Lucrarile la acest cod au inceput in anul 1874, iar anteproiectul a fost supus unei critici virulente, iar o a doua comisie a reusit sa inlature defectele acestuia.

Conform art. 325 alin. 1 Codul civil german, una dintre parti poate alege intre a cere daune-interese si a rezilia contractul sinalagmatic, in cazul in care acesta a devenit imposibil de executat ca urmare a unei imprejurari pentru care este responsabila partea cealalta. Din dispozitie acestui articol rezulta ca rezolutiunea contractului sinalagmatic nu se intemeiaza pe simpla neexecutare a obligatiilor asumate de parti, ci doar pe imposibilitatea de executare. Aceasta imposibilitate trebuie sa fie reala si culpabila, imprejurare pentru care este responsabil debitorul. Efectele imposibilitatii, partiale sau totale, sunt identice daca creditorul nu are interes sa primeasca numai o parte din prestatia care formeaza obiectul obligatiei.

Rezolutiunea contractului sinalagmatic poate fi justificata, daca sunt indeplinite conditiile din art. 326 si 361, si prin intarzierea in executare sau neexecutarea obligatiilor la o anumita data sau intr-un anumit termen fixat de parti. Din cele enuntate mai sus rezulta ca creditorul poate cere fie rezolutiunea totala fie cea partiala.

Chiar daca partile nu au prevazut expres o clauza de rezolutiune, dar au convenit in cadrul unui contract sinalagmatic ca prestatiile unei parti trebuie indeplinite pana la o anumita data, se prezuma ca cealalta parte este autorizata sa rezilieze contractul daca prestatia nu a fost indeplinita pana la data fixata. Atat jurisprudenta cat si doctrina germana au admis ca partea care are dreptul de a cere rezolutiunea contractului poate fie sa declare rezolutiunea imediata, fie sa ceara daune-interese.

Desi rezolutiunea este o sanctiune civila dispozitiile art. 325, 283 si 326 ofera creditorului numai dreptul de a opta intre rezolutiune si daune-interese excluzand cumulul dintre acestea. Atat rezolutiunea cat si daunele-interese se intemeiaza pe contract. Solutia adoptata de Codul civil german este nu numai rigida, ci si inechitabila intrucat creditorul nu poate obtine nici macar o despagubire, desi debitorul se face vinovat de neexecutarea obligatiilor sale.

Spre deosebire de Codul civil roman, care consacra regula caracterului judiciar al rezolutiunii, Codul civil german consacra regula caracterului nejudiciar al rezolutiunii. Rezolutiunea opereaza prin intermediul unei declaratii adresate celeilalte parti. Efectele declaratiei se produc din momentul in care a fost receptionata de debitor. Acest act unilateral este irevocabil, iar astfel nu se mai poate renunta unilateral la efectele rezolutiunii, acestea putand fi inlaturate doar prin incheierea unui nou contract. Chiar daca rezolutiunea nu se dispune prin hotarare judecatoreasca, aprecierea conditiilor necesare pentru valabilitatea declaratiei de rezolutiune este diferita din perspectiva creditorului si din cea a debitorului.

La fel ca si in sistemul nostru de drept, desfiintarea contractului opereaza in mod retroactiv in cazul contractelor cu executare dintr-o data si numai pentru viitor in cazul contractelor cu executare succesiva. In raporturile dintre parti si terti desfiintarea contractului cu efect retroactiv nu produce efecte, avand in vedere ca rezolutiunea are caracter personal.

Inca de la intrarea sa in vigoare, Codul civil german, a suferit o serie de corectii care l-au apropiat de sistemul francez.