Reglementarea Uniunii - cadrul juridic

Cadrul juridic

Reglementarea Uniunii

Din articolul 1 alineatul (1) și alineatul (2) litera (a) din Directiva 2003/88 rezulta ca  aceasta stabilește cerințe minime de securitate și sanatate pentru organizarea timpului de lucru și se aplica perioadelor minime de repaus zilnic, repaus saptamanal și concediu anual, precum și pauzelor și timpului de lucru maxim saptamanal.

Articolul 2 din Directiva 2003/88, intitulat "Definiții", prevede la punctele 1-5:

"In sensul prezentei directive:

1.      prin «timp de lucru» se ințelege orice perioada in care lucratorul se afla la locul de munca, la dispoziția angajatorului și iși exercita activitatea sau funcțiile, in conformitate cu legislațiile și practicile naționale;

2.      prin «perioada de repaus» se ințelege orice perioada care nu este timp de lucru;

4.      prin «lucrator de noapte» se ințelege:

(a)      pe de o parte, orice lucrator care, pe timpul nopții, muncește cel puțin trei ore din timpul de lucru zilnic normal;

(b)      de alta parte, orice lucrator care poate realiza noaptea o anumita parte din timpul sau de lucru anual [ . ];

5.      prin «munca in schimburi» se ințelege orice mod de organizare a lucrului in echipa, in conformitate cu care lucratorii se succed la aceleași posturi de lucru in conformitate cu un anumit ritm, inclusiv prin rotație, și care poate fi de tip continuu sau discontinuu, impunand lucratorilor necesitatea de a realiza o munca la ore diferite intr‑o perioada data de zile sau saptamani."

Potrivit articolului 6 din aceeași directiva, intitulat "Timpul de lucru maxim saptamanal":

"Statele membre iau masurile necesare pentru ca, in funcție de necesitațile de protecție a sanatații și securitații lucratorilor:

(a)      timpul de lucru saptamanal sa fie limitat prin acte cu putere de lege și acte administrative sau prin convenții colective sau acorduri incheiate intre partenerii sociali;

(b)      timpul mediu de lucru pentru fiecare perioada de șapte zile, inclusiv orele suplimentare, sa nu depașeasca 48 de ore."

Articolul 8 primul paragraf  litera a) din Directiva 2003/88 prevede:

"Statele membre iau masurile necesare pentru ca:

(a)      timpul normal de lucru al lucratorilor de noapte sa nu depașeasca in medie opt ore pe parcursul unei perioade de 24 de ore."

Articolul 16 din Directiva 2003/88 are urmatorul cuprins:

"Statele membre pot prevedea:

(b)      pentru aplicarea articolului 6 (timpul maxim de lucru saptamanal), o perioada de referința care sa nu depașeasca patru luni.

In conformitate cu articolul 17 alineatul (1) din directiva menționata, ținand cont de principiile generale de protecție a securitații și a sanatații lucratorilor, statele membre pot deroga, intre altele, de la articolele 6 și 16 din directiva atunci cand, pe baza caracteristicilor specifice ale activitații exercitate, durata timpului de lucru nu este masurata și predeterminata sau poate fi determinata de lucratorii inșiși.

In temeiul articolului 22 alineatul (1) primul paragraf din Directiva 2003/88, statele membre au opțiunea de a nu aplica articolul 6, cu condiția sa respecte principiile generale de protecție a securitații și a sanatații lucratorilor și sa indeplineasca o serie de condiții cumulative enunțate in cadrul dispoziției in cauza.

Reglementarea naționala

Codul Muncii

Potrivit articolului 108 din Codul muncii (denumit in continuare "Codul muncii"), cu modificarile ulterioare, timpul de munca reprezinta orice perioada in care salariatul presteaza munca, se afla la dispoziția angajatorului și indeplinește sarcinile și atribuțiile sale, conform prevederilor contractului individual de munca, ale contractului colectiv de munca aplicabil și/sau ale legislației in vigoare.

Pentru salariații angajați cu norma intreaga, durata normala a timpului de munca este, potrivit articolului 109 alineatul (1) din Codul muncii, de opt ore pe zi și de 40 de ore pe saptamana.

Articolul 110 din Codul muncii prevede:

"(1)      Repartizarea timpului de munca in cadrul saptamanii este, de regula, uniforma, de opt ore pe zi timp de cinci zile, cu doua zile de repaus.

(2)      In funcție de specificul unitații sau al muncii prestate, se poate opta și pentru o repartizare inegala a timpului de munca, cu respectarea duratei normale a timpului de munca de 40 de ore pe saptamana."

Potrivit articolului 111 alineatul (1) din Codul muncii, durata maxima legala a timpului de munca nu poate depași 48 de ore pe saptamana, inclusiv orele suplimentare. In conformitate cu alineatul (2) al aceluiași articol, durata timpului de munca, ce include și orele suplimentare, poate fi, prin excepție, prelungita peste 48 de ore pe saptamana, cu condiția ca media orelor de munca, calculata pe o perioada de referința de 3 luni calendaristice, sa nu depașeasca 48 de ore pe saptamana.

Articolul 115 din Codul muncii este formulat dupa cum urmeaza:

"(1)      Angajatorul poate stabili programe individualizate de munca, cu acordul sau la solicitarea salariatului in cauza, daca aceasta posibilitate este prevazuta in contractele colective de munca aplicabile la nivelul angajatorului sau, in absența acestora, in regulamentele interne.

(2)      Programele individualizate de munca presupun un mod de organizare flexibil a timpului de munca.

(3)      Durata zilnica a timpului de munca este imparțita in doua perioade: o perioada fixa in care personalul se afla simultan la locul de munca și o perioada variabila, mobila, in care salariatul iși alege orele de sosire și de plecare, cu respectarea timpului de munca zilnic.

(4)      Programul individualizat de munca poate funcționa numai cu respectarea dispozițiilor art. 109 și 111 [din codul menționat]."

Potrivit articolului 117 alineatele (1) și (2) din Codul muncii, orele de lucru efectuate in afara duratei normale a timpului de munca saptamanal, prevazuta la articolul 109 din același cod, sunt considerate ore de lucru suplimentare. Nu pot fi efectuate ore de lucru suplimentare fara acordul salariatului, cu excepția cazului de forța majora sau pentru lucrari urgente destinate prevenirii producerii unor accidente ori inlaturarii consecințelor unui accident.

Articolul 118 din Codul muncii prevede ca, la solicitarea angajatorului, salariații pot efectua ore de lucru suplimentare, cu respectarea prevederilor articolelor 111 sau 112 din codul menționat, dupa caz.

Legea nr. 22/1969 privind angajarea gestionarilor, constituirea de garanții și raspunderea in legatura cu gestionarea bunurilor agenților economici, autoritaților sau instituțiilor publice

Potrivit articolului 23 din Legea nr. 22/1969, cu modificarile ulterioare, "incalcarea dispozițiilor legale cu privire la gestionarea bunurilor atrage raspunderea materiala, disciplinara, administrativa, penala sau civila, dupa caz".

In temeiul articolului 24 din Legea nr. 22/1969, "angajații raspund material, potrivit Codului muncii și prevederilor legii menționate, pentru pagubele cauzate in gestiune prin fapte ce nu constituie infracțiuni".

Hotararea Guvernului nr. 997/1999 pentru aprobarea Regulamentului privind constituirea, organizarea si functionarea structurilor silvice proprii, necesare pentru gospodarirea padurilor proprietate publica apartinand unitatilor administrativ-teritoriale si a celor proprietate privata

Articolul 8 din Hotararea Guvernului nr. 997/1999 pentru aprobarea Regulamentului privind constituirea, organizarea și funcționarea structurilor silvice proprii (Monitorul Oficial al Romaniei, partea I nr. 597 din 8 decembrie 1999) prevede la alineatul (3):

"Dupa semnarea procesului‑verbal, padurarul poarta raspunderea pentru modul cum iși desfașoara activitatea de paza și gospodarire a patrimoniului forestier din cantonul silvic pe care il conduce."

Regulamentul privind paza fondului forestier

Articolul 6 alineatul (2) din Regulamentul pentru paza fondului forestier, a fondurilor de vanatoare și a fondurilor de pescuit din apele de munte, anexa la Ordinul ministrului silviculturii nr. 15/1988 (denumit in continuare "Regulamentul privind paza"), prevede ca paza fondului forestier, a fondurilor de vanatoare și a fondurilor de pescuit din apele de munte se realizeaza de catre padurarii silvici sau de vanatoare, pentru suprafața ce li s‑a incredințat.

In conformitate cu articolul 7 din regulamentul menționat, paza padurilor, a vanatului și a peștelui din apele de munte dintr‑un canton se executa și se asigura de padurari printr‑o supraveghere permanenta.

Articolul 22 din Regulamentul privind paza prevede:

"Padurarii raspund material, in condițiile prevazute de Codul muncii, pentru arborii taiați, scoși din radacini, distruși, degradați ilegal sau sustrași, pe care nu‑i justifica prin procese‑verbale de constatare a contravențiilor și infracțiunilor. De asemenea, padurarul raspunde material, contravențional, disciplinar sau penal, dupa caz, pentru orice fapta ilegala savarșita impotriva fondului forestier, daca pentru recuperarea pagubelor produse a incheiat acte in privința carora s‑a constatat ulterior, de organele de justiție sau procuratura, ca sunt neintemeiate. Inainte de inceperea controlului, padurarul va da o declarație in care precizeaza prejudiciile cunoscute in canton, dupa care cel ce efectueaza controlul incheie condica de serviciu a acestuia."

O noua versiune a Regulamentului privind paza a intrat in vigoare la 24 ianuarie 2010 (Monitorul Oficial al Romaniei, partea I nr. 721 din 26 octombrie 2009), ca urmare a adoptarii Hotararii nr. 1076/2009, articolele incidente fiind urmatoarele:

"Art. 1

(1)Unitatea de baza pentru asigurarea pazei este cantonul silvic.

(2)La nivelul ocolului silvic se pot constitui districte silvice avand in componenta mai multe cantoane silvice,

Art. 2

Paza fondului forestier dintr-un canton se executa si se asigura de catre padurarul titular de canton printr-o supraveghere permanenta, luand masuri speciale in locurile in care se inregistreaza frecvent taieri ilegale de arbori, pasunat neautorizat, incendii sau alte fapte ce contravin regimului silvic.

Art. 3

Personalul silvic cu atributii de paza a fondului forestier are obligatia sa ia masuri de prevenire a savarsirii de fapte care, potrivit prevederilor legale, constituie contraventii sau infractiuni silvice, sa identifice persoanele care le-au savarsit si sa ia masuri in vederea sanctionarii acestora si recuperarii pagubelor, potrivit legii.

Art. 6

Padurarul poarta raspunderea pentru modul in care isi desfasoara activitatea de paza a cantonului si are in principal urmatoarele atributii:

a)apara integritatea fondului forestier impotriva ocuparii sau folosirii ilegale de terenuri, a taierilor ilegale de arbori si a sustragerii de lemn sau a altor produse ale padurii, distrugerii constructiilor, instalatiilor, bornelor, culturilor, degradarii arborilor, puietilor si lastarilor, precum si a oricaror fapte ilegale;

b)mentine in buna stare bornele de hotar si limitele amenajistice, semnaleaza in scris sefului ierarhic eventualele incalcari ale limitelor fondului forestier sau ocuparea de terenuri din acest fond fara aprobare legala;

c)identifica arborii infestati, rupti, doborati de fenomene naturale si raporteaza in scris sefului ierarhic;

Lucrare: Vanzarea cu gramada Eseu: Contract de achizitie

d)participa la stabilirea prejudiciului produs in raza cantonului prin taierea, scoaterea din radacini, distrugerea, degradarea sau sustragerea arborilor, puietilor si lastarilor si actioneaza pentru identificarea autorilor acestor fapte;

e)identifica cioatele arborilor taiati ilegal si locurile arborilor scosi din pamant si le inregistreaza in condica de serviciu;

f)incheie acte de constatare a contraventiilor si infractiunilor silvice si tine evidenta acestora in condica de serviciu;

g)confisca sau retine, dupa caz, materialele lemnoase provenite din savarsirea faptelor ilegale, in conditiile prevazute de lege;

h)depune la sediul ocolului silvic, in termen de 5 zile de la data incheierii, actele de constatare a contraventiilor si infractiunilor silvice;

i)delimiteaza suprafetele aprobate pentru pasunat sau pentru trecerea animalelor prin paduri si urmareste respectarea conditiilor stabilite prin aprobarile emise potrivit legii;

j)pastreaza in stare de functionare pichetele de incendiu si mijloacele pentru prevenirea si stingerea incendiilor din dotarea cantonului;

k)executa patrulari in vederea prevenirii incendiilor in zonele si perioadele de risc, iar in cazul declansarii unui incendiu alarmeaza ocolul silvic si celelalte institutii abilitate pentru astfel de situatii si actioneaza imediat pentru localizarea si stingerea incendiului;

l)urmareste ca accesul si circulatia persoanelor, autovehiculelor, motocicletelor, ATV-urilor sau mopedelor in fondul forestier sa se faca in conditii legale;

m)supravegheaza amenajarile si lucrarile silvice de combatere a eroziunii solului din padure si din perimetrele de ameliorare si constructiile aflate in raza cantonului, in vederea mentinerii acestora in buna stare de functionare;

n)ia masuri de prevenire a depozitarii de gunoaie, moloz, resturi menajere si altele asemenea, pe terenurile forestiere si in albiile cursurilor de apa din raza de competenta, aplica prevederile legale in cazul constatarii unor astfel de fapte;

o)urmareste ca recoltarea, din paduri sau alte terenuri din fondul forestier, de fructe de padure, ciuperci comestibile, plante medicinale, seminte, rasina, litiera, strat fertil de sol, nisip, piatra si altele asemenea sa se faca de catre persoane legal autorizate;

p)controleaza circulatia materialului lemnos in fondul forestier in vederea stabilirii provenientei si legalitatii transportului de materiale lemnoase;

q)instaleaza tablite avertizoare si de popularizare privind paza padurilor, prevenirea si stingerea incendiilor de padure, accesul si parcarea autovehiculelor in paduri;

r)identifica si semnaleaza organelor abilitate aparitia cazurilor de poluare din raza cantonului;

s)completeaza corespunzator evidentele specifice in condica de serviciu si anexa la condica."

Contractul colectiv de munca al Romsilva

Articolul 110 din Contractul colectiv de munca de la nivelul Romsilva, incheiat la 2 iunie 2006 și reinnoit la 4 iunie 2007 (denumit in continuare "contractul colectiv"), prevede:

"Pentru salariații angajați cu norma intreaga durata normala a timpului de munca este de 8 ore pe zi și de 40 de ore pe saptamana. 

Pentru personalul de teren (padurari, agenți de teren, șefi de districte, brigadieri silvici) și pentru personalul cu funcții de conducere programul de lucru este flexibil [ . ], dar se va incadra in durata normala a timpului de munca prevazuta de legislația in vigoare."

Articolul 179 din contractul colectiv prevede:

"In vederea asigurarii unor condiții de munca și viața mai bune pentru personalul angajat, unitatea va asigura, pentru unele categorii de salariați, urmatoarele facilitați:

c)      [membrii] personalul[ui] silvic din structura [Romsilva], care locuiesc cu familia in imobile aparținand acestor subunitați, primesc spre folosința, in mod gratuit, spații de locuit in incinta sediilor de cantoane [sau de] districte silvice sau a imobilelor aparținand pepinierelor, pastravariilor sau fazaneriilor etc. aflate in administrarea unitații. [ . ]

In cazul in care in zona de activitate nu exista sedii de cantoane sau districte, iar personalul utilizeaza in acest scop locuința personala, acesta are dreptul la o indemnizație echivalenta cu cea stabilita potrivit legii pentru o camera."

 Acțiunea principala și intrebarile preliminare

Domnul Grigore a fost angajat de Romsilva in calitate de padurar intre 1 martie 2006 și 19 septembrie 2008. Acestuia i‑a fost incredințat inițial Cantonul silvic nr. 12 Valea Mocanului și, incepand cu luna august 2006, și Cantonul silvic nr. 13 Valea Mocanului Buftea.

Din decizia de trimitere și din observațiile prezentate Curții rezulta ca, potrivit contractului colectiv, programul de lucru al padurarilor este flexibil, in limitele prevazute de legislația naționala in vigoare. Potrivit contractului sau de munca, domnul Grigore avea un program de lucru flexibil de opt ore pe zi și de 40 de ore pe saptamana. Remunerația sa era calculata și platita pe baza acestui program de lucru.

In speța, conform fișei postului incluse in contractul menționat, domnul Grigore, singurul care raspundea de Cantonul nr. 12 Valea Mocanului, trebuia sa asigure paza cantoanelor silvice aflate in gestiunea sa.

Decizia de trimitere nu specifica daca domnul Grigore beneficia de o locuința de serviciu situata in incinta cantoanelor respective. Potrivit observațiilor transmise Curții de guvernul roman, Cantonul nr. 12 Valea Mocanului nu dispune de o locuința care sa poata fi pusa la dispoziția padurarului, iar reclamantul din acțiunea principala nu a folosit posibilitatea oferita de contractul colectiv de a locui in sediul administrativ de care dispune Cantonul nr. 13 Valea Mocanului Buftea.

Prin acțiunea introdusa la 27 octombrie 2008 la instanța de trimitere, domnul Grigore a solicitat obligarea Romsilva, printre altele, la plata, pe de o parte, a sporurilor salariale pentru efectuarea de ore suplimentare, pentru orele de lucru efectuate sambata și duminica, precum și pentru efectuarea de ore de noapte și, pe de alta parte, a unei indemnizații pentru inchirierea unei locuințe.

Reclamantul din acțiunea principala considera ca noțiunea "timp de lucru" care figureaza la articolul 2 punctul 1 din Directiva 2003/88 include perioada in cursul careia padurarul are obligația, legala și contractuala, sa asigure in mod permanent paza cantonului silvic aflat in gestiunea sa. Potrivit acestuia, prin obligarea padurarului sa asigure paza neintrerupta a unui astfel de canton se incalca prevederile articolelor 2 și 6 din directiva menționata.

In schimb, Romsilva susține ca un padurar precum reclamantul din acțiunea principala beneficiaza de un program flexibil și iși poate, așadar, indeplini atribuțiile pe parcursul unei zile fara a depași insumat opt ore de lucru și fara a fi ținut sa respecte un program fix intre ora 8 și ora 16, important fiind sa iși indeplineasca sarcinile de serviciu.

Instanța de trimitere constata ca, in temeiul reglementarii naționale aplicabile, un padurar trebuie sa iși indeplineasca atribuțiile 24 de ore din 24, șapte zile din șapte, fara a primi alta remunerație decat cea aferenta unui program de lucru de opt ore pe zi, și aceasta in condițiile in care raspunderea sa este angajata in mod permanent și continuu.

Considerand ca, in aceste condiții, soluționarea litigiului cu care este sesizat necesita interpretarea Directivei 2003/88, Tribunalul Dambovița a hotarat sa suspende judecarea cauzei și sa adreseze Curții urmatoarele intrebari preliminare:

"1)      Perioada in care un padurar cu un program de opt ore pe zi, conform contractului individual de munca, are obligația de a asigura paza unui canton silvic, raspunzand disciplinar, patrimonial, contravențional sau penal, dupa caz, pentru pagubele constatate in cantonul aflat in gestiunea sa, indiferent de momentul in care se savarșesc pagubele, reprezinta «timp de munca» in sensul dispozițiilor articolului 2 punctul 1 din Directiva 2003/88 [ . ]?

2)      Raspunsul la intrebarea 1 ar fi diferit in situația in care padurarul locuiește in locuința de serviciu aflata in incinta cantonului silvic din gestiunea sa?

3)      Sunt incalcate dispozițiile articolului 6 din Directiva 2003/88 [ . ], articol intitulat «Timpul de lucru maxim saptamanal», in situația in care, deși prin contractul individual de munca se prevede un timp de munca de maximum opt ore pe zi, 40 ore pe saptamana, in realitate, in temeiul obligației legale, padurarul asigura, in mod permanent, paza cantonului silvic aflat in gestiunea sa?

4)      In situația unui raspuns afirmativ la intrebarea 1), angajatorul este obligat la plata drepturilor salariale sau care pot fi asimilate acestora, pe perioada in care padurarul are obligația de a asigura paza padurii?

5)      In cazul in care raspunsul la intrebarea 1) ar fi negativ, care este regimul juridic pentru timpul in care un padurar este responsabil cu paza padurii aflate in gestiunea sa?"

Cu privire la intrebarile preliminare

Conform articolului 104 alineatul (3) primul paragraf din Regulamentul de procedura, atunci cand raspunsul la intrebarile adresate cu titlu preliminar poate fi in mod clar dedus din jurisprudența, Curtea, dupa ascultarea avocatului general, poate oricand sa se pronunțe prin ordonanța motivata, in cuprinsul careia se face trimitere la jurisprudența pertinenta. Curtea considera ca aceasta este situația in ceea ce privește acțiunea principala.

Cu privire la prima intrebare

Prin intermediul primei intrebari, instanța de trimitere solicita sa se stabileasca daca articolul 2 punctul 1 din Directiva 2003/88 trebuie interpretat in sensul ca o perioada in care un padurar, al carui timp de lucru zilnic, astfel cum este stipulat in contractul sau de munca, este de opt ore, are obligația de a asigura paza unui canton silvic, raspunzand disciplinar, patrimonial, contravențional sau penal, dupa caz, pentru pagubele constatate in cantonul aflat in gestiunea sa, indiferent de momentul in care se produc aceste pagube, reprezinta "timp de lucru" in sensul acestei dispoziții.

Cu titlu introductiv, trebuie amintit ca, intrucat articolele 1-8 din Directiva 2003/88 sunt redactate intr‑un mod in esența identic cu cel in care sunt redactate articolele 1-8 din Directiva 93/104, astfel cum a fost modificata prin Directiva 2000/34, interpretarea data acestora din urma de catre Curte poate fi transpusa pe deplin in privința articolelor menționate din Directiva 2003/88 (a se vedea in acest sens Hotararea din 25 noiembrie 2010, Fuß, C‑429/09, nepublicata inca in Repertoriu, punctul 32).

In plus, trebuie amintit ca Directiva 2003/88 are ca obiect stabilirea unor cerințe minime destinate ameliorarii condițiilor de viața și de munca ale lucratorilor printr‑o apropiere a reglementarilor naționale referitoare in special la timpul de lucru. Aceasta armonizare la nivelul Uniunii Europene in materie de organizare a timpului de lucru urmarește garantarea unei mai bune protecții a securitații și a sanatații lucratorilor, acordandu‑le dreptul de a beneficia de perioade minime de repaus - in special zilnic și saptamanal -, precum și de pauze adecvate și prevazand un plafon de 48 de ore pentru durata medie a saptamanii de lucru, limita maxima in privința careia se precizeaza expres ca include orele suplimentare (a se vedea Hotararea din 3 octombrie 2000, Simap, C‑303/98, Rec., p. I‑7963, punctul 49, Hotararea din 26 iunie 2001, BECTU, C‑173/99, Rec., p. I‑4881, punctele 37 și 38, precum și Hotararea din 9 septembrie 2003, Jaeger, C‑151/02, Rec., p. I‑8389, punctul 46).

Diferitele prevederi cuprinse in directiva menționata in materia duratei maxime de lucru și a timpului minim de repaus constituie norme ale dreptului social al Uniunii de o importanța deosebita, de care trebuie sa beneficieze toți lucratorii in calitate de cerințe minime necesare pentru a asigura protecția securitații și a sanatații acestora (a se vedea Hotararea din 1 decembrie 2005, Dellas și alții, C‑14/04, Rec., p. I‑10253, punctul 49 și jurisprudența citata).

In ceea ce privește noțiunea "timp de lucru" in sensul articolului 2 punctul 1 din Directiva 2003/88, este necesar in primul rand sa se aminteasca faptul ca a fost deja stabilit de catre Curte ca directiva definește respectiva noțiune ca fiind orice perioada in care lucratorul se afla la locul de munca, la dispoziția angajatorului și iși exercita activitatea sau funcțiile, in conformitate cu legislațiile și/sau practicile naționale, și ca aceasta noțiune trebuie ințeleasa prin opoziție cu noțiunea de perioada de repaus, acestea excluzandu‑se reciproc (Hotararile citate anterior Jaeger, punctul 48, precum și Dellas și alții, punctul 42, și Ordonanța din 11 ianuarie 2007, Vorel, C‑437/05, Rep., p. I‑331, punctul 24).

In acest context, Directiva 2003/88 nu prevede o categorie intermediara intre perioadele de lucru și cele de repaus, iar printre elementele caracteristice ale noțiunii "timp de lucru" in sensul acestei directive nu figureaza intensitatea lucrului efectuat de salariat sau randamentul acestuia (Hotararea Dellas și alții, citata anterior, punctul 43, precum și Ordonanța Vorel, citata anterior, punctul 25).

In continuare, Curtea a hotarat de asemenea ca noțiunile "timp de lucru" și "perioada de repaus" in sensul Directivei 2003/88 reprezinta noțiuni de drept al Uniunii care trebuie definite in funcție de caracteristici obiective, cu referire la sistemul și finalitatea directivei menționate, care urmarește stabilirea unor cerințe minime destinate ameliorarii condițiilor de viața și de munca ale lucratorilor. Intr‑adevar, numai o astfel de interpretare autonoma poate garanta eficacitatea deplina a directivei, precum și aplicarea uniforma a respectivelor noțiuni in toate statele membre (a se vedea Hotararea Dellas și alții, citata anterior, punctele 44 și 45, precum și Ordonanța Vorel, citata anterior, punctul 26).

In sfarșit, este necesar a se aminti ca articolul 2 din Directiva 2003/88 nu se numara printre dispozițiile directivei de la care se poate deroga.

In acțiunea principala, astfel cum a afirmat Comisia Europeana in observațiile sale scrise, nu reiese cu certitudine din dosarul transmis Curții daca sunt intrunite cele trei elemente ale definiției noțiunii "timp de lucru" amintite la punctul 42 din prezenta ordonanța. In timp ce Romsilva și guvernul roman, in observațiile prezentate Curții, contesta obligația unui padurar de a se afla la dispoziția angajatorului la locul de munca in afara celor opt ore de lucru zilnic, reclamantul din acțiunea principala susține ca, din moment ce padurarul preia intreaga raspundere pentru paza și administrarea cantonului silvic și poate raspunde pentru eventualele pagube materiale produse in cadrul acestei administrari, acesta are obligația de a indeplini funcțiile care ii sunt atribuite 24 de ore din 24 și șapte zile din șapte.

Guvernul roman susține ca padurarul asigura o misiune de protecție permanenta a fondului forestier, fara ca acesta sa fie ținut sa iși indeplineasca atribuțiile in mod continuu, contrar celor afirmate de reclamantul din acțiunea principala. Potrivit guvernului, contrar celor ce reies din decizia de trimitere, faptul ca legislația naționala aplicabila in acțiunea principala califica unele obligații de serviciu ale padurarului ca fiind "permanente" trebuie interpretat in sensul ca acestea trebuie indeplinite in mod constant pe parcursul programului de lucru și ca nu este necesar sa fie stabilita o anumita periodicitate in privința acestora. In opinia guvernului menționat, soluționarea acțiunii principale depinde de stabilirea intinderii in timp a obligației de paza a padurarului, aspect care ține de interpretarea reglementarii naționale.

In aceasta privința, trebuie amintit ca, in cadrul unei trimiteri preliminare, orice apreciere a situației de fapt din cauza este de competența instanței de trimitere și nu revine Curții competența de a se pronunța cu privire la interpretarea dispozițiilor naționale și nici de a hotari daca interpretarea pe care instanța de trimitere o da acestora este corecta (a se vedea intre altele Hotararea din 5 martie 2009, Apis‑Hristovich, C‑545/07, Rep., p. I‑1627, punctul 32, precum și Hotararea din 23 aprilie 2009, Angelidaki și alții, C‑378/07-C‑380/07, Rep., p. I‑3071, punctul 48).

Prin urmare, nu Curtea, ci instanța de trimitere este competenta sa aprecieze, in funcție de termenii contractului de munca al unui padurar precum reclamantul din acțiunea principala, ai contractelor colective care guverneaza exercitarea funcțiilor de catre acesta și ai dispozițiilor relevante din dreptul național, inclusiv cele privind condițiile in care intervine raspunderea potrivit Regulamentului privind paza, care este natura, intinderea și durata responsabilitaților care ii revin. In acest context, instanța naționala trebuie sa verifice caracterul veridic al afirmației reclamantului din acțiunea principala potrivit careia acesta ar avea obligația sa munceasca in permanența.

In cadrul verificarii obligațiilor care ii revin unui padurar in vederea determinarii timpului de lucru al acestuia in sensul Directivei 2003/88, instanța de trimitere este datoare sa nu se limiteze la examinarea dispozițiilor din legislația naționala care au ca obiect reglementarea explicita a timpului de lucru, ci trebuie de asemenea sa examineze prevederile care afecteaza, in practica, modul de organizare a timpului de lucru al persoanei in cauza.

In cazul in care, astfel cum a admis chiar guvernul roman, ca urmare a acestei examinari se va desprinde concluzia ca prin contractul individual de munca al unui padurar precum reclamantul din acțiunea principala, care este singurul care raspunde de un canton silvic, și/sau prin dispozițiile relevante din legislația naționala aplicabila in acțiunea principala se impune o obligație de supraveghere a respectivului canton care are ca rezultat faptul ca timpul de lucru al padurarului in cauza depașește in realitate numarul de ore stipulat in contractul sau de munca și in convenția colectiva care ii este aplicabila, ar fi posibil ca cerințele articolului 6 din Directiva 2003/88 privind timpul de lucru maxim saptamanal sa nu fie respectate.

In cadrul verificarii pe care instanța de trimitere trebuie sa o realizeze in ceea ce privește aprecierea timpului real de lucru efectuat de un padurar precum reclamantul din acțiunea principala, sunt relevante natura și consecințele, in dreptul roman, ale tipului de contract "flexibil" de care beneficiaza acesta, condițiile in care intervine regimul juridic al raspunderii care ii este aplicabil pentru pagubele constatate in cadrul cantonului sau silvic, ținand seama de condițiile prevazute de dreptul roman in ceea ce privește existența unei astfel de raspunderi, precum și aspectul daca este posibila in realitate executarea obligației de paza permanenta care ii revine in cadrul programului de lucru fixat prin contractul sau de munca, precum și prin reglementarea naționala in vigoare.

Trebuie de asemenea amintit ca, in acest context, calificarea drept "timp de lucru", in sensul Directivei 2003/88, a unei perioade de prezența a lucratorului depinde de obligația acestuia din urma de a se afla la dispoziția angajatorului sau (Hotararea Dellas și alții, citata anterior, punctul 58). Factorul determinant este imprejurarea ca lucratorul este obligat sa fie prezent fizic la locul determinat de angajator și sa fie la dispoziția acestuia pentru a putea efectua imediat, in caz de nevoie, prestațiile corespunzatoare (Hotararea Dellas și alții, citata anterior, punctul 48, precum și Ordonanța Vorel, citata anterior, punctul 28).

Potrivit informațiilor prezentate Curții, un contract flexibil de tipul celui in discuție in acțiunea principala urmarește sa permita, in funcție de caracteristicile intreprinderii in cadrul careia este angajat lucratorul in cauza sau de munca prestata, o repartizare libera a timpului de lucru, cu condiția insa de a se respecta durata normala a acestuia, de 40 de ore pe saptamana.

Cu toate acestea, intr‑o situație precum cea din acțiunea principala, ar putea fi relevanta deopotriva, astfel cum in mod corect a subliniat Comisia, imprejurarea ca padurarul este singurul care raspunde de paza unui canton silvic, nefiind prevazute nicio posibilitate de munca in schimburi și nicio alta modalitate pentru indeplinirea obligației de paza permanenta a carei existența o susține reclamantul din acțiunea principala.

Prin urmare, trebuie ca instanța de trimitere, avand in vedere definiția timpului de lucru care figureaza la articolul 2 punctul 1 din Directiva 2003/88, astfel cum a fost amintita la punctul 42 din prezenta ordonanța, pe de o parte, sa verifice compatibilitatea dispozițiilor relevante din reglementarea naționala care guverneaza timpul de lucru al padurarilor cu aceasta directiva și, pe de alta parte, chiar și in cazul in care reglementarea menționata ar fi compatibila cu directiva, sa examineze daca modul de aplicare efectiva a acesteia, ținand seama, printre altele, de regimul juridic al raspunderii care poate fi aplicabil, in anumite condiții, in ceea ce privește padurarii, poate duce, in cazuri specifice, la rezultate incompatibile cu cerințele directivei.

In orice caz, este necesar a se aminti ca, inclusiv in cazul in care timpul de lucru al unui padurar precum reclamantul din acțiunea principala ar fi, in practica, limitat la cele 40 de ore saptamanale stipulate in contractul sau de munca, trebuie deopotriva respectate cerințele Directivei 2003/88 referitoare la perioadele minime de repaus zilnic (articolul 3), de pauza (articolul 4) și de repaus saptamanal (articolul 5), desigur, sub rezerva posibilitaților de a deroga de la respectivele dispoziții prevazute de directiva. In plus, din moment ce, in acțiunea principala, este in discuție un contract de munca "flexibil", instanța de trimitere trebuie de asemenea sa verifice daca modul de aplicare a acestuia permite sa fie asigurata respectarea articolului 8 primul paragraf litera (a) din directiva, care impune anumite cerințe in ceea ce privește munca de noapte.

Avand in vedere cele de mai sus, trebuie sa se raspunda la prima intrebare ca articolul 2 punctul 1 din Directiva 2003/88 trebuie interpretat in sensul ca o perioada in care un padurar, al carui timp de lucru zilnic, astfel cum este stipulat in contractul sau de munca, este de opt ore, are obligația de a asigura paza unui canton silvic, raspunzand disciplinar, patrimonial, contravențional sau penal, dupa caz, pentru pagubele constatate in cantonul aflat in gestiunea sa, indiferent de momentul in care se produc aceste pagube, reprezinta "timp de lucru" in sensul dispoziției menționate numai daca natura și intinderea obligației de paza care ii revine padurarului și regimul juridic al raspunderii care ii este aplicabil impun prezența sa fizica la locul de munca și daca, in cursul acestei perioade, trebuie sa se afle la dispoziția angajatorului. Este de competența instanței de trimitere sa efectueze verificarile necesare privind situația de fapt și aspectele juridice, in special din perspectiva dreptului național aplicabil, pentru a aprecia daca aceasta este situația in cauza cu care a fost sesizata.

 Cu privire la a doua intrebare

Prin intermediul celei de a doua intrebari, instanța de trimitere solicita, in esența, sa se stabileasca daca, in ceea ce privește stabilirea timpului de lucru al unui padurar precum reclamantul din acțiunea principala, este relevanta imprejurarea ca acesta dispune de o locuința de serviciu situata in cadrul cantonului silvic pe care il gestioneaza.

Cu titlu introductiv, trebuie constatat ca, din moment ce instanța de trimitere nu a furnizat niciun detaliu cu privire la domiciliul reclamantului din acțiunea principala sau la punerea la dispoziția sa a unei locuințe de serviciu, guvernul roman considera necesar sa se respinga aceasta intrebare ca inadmisibila.

Cu toate acestea, intrucat, astfel cum reiese din jurisprudența Curții, instanța de trimitere este singura competenta sa aprecieze, in raport cu particularitațile cauzei, atat necesitatea unei hotarari preliminare pentru a fi in masura sa pronunțe propria hotarare, cat și pertinența intrebarilor pe care le adreseaza Curții și intrucat acestea au ca obiect interpretarea dreptului Uniunii, iar interpretarea oferita de Curte se poate dovedi utila pentru instanța naționala in soluționarea litigiului cu care este sesizata, Curtea este, in principiu, obligata sa se pronunțe (a se vedea in acest sens, intre altele, Hotararea din 15 decembrie 1995, Bosman, C‑415/93, Rec., p. I‑4921, punctul 59, și Hotararea din 12 octombrie 2010, Rosenbladt, C‑45/09, nepublicata inca in Repertoriu, punctul 32).

Astfel cum s‑a indicat la punctul 42 din prezenta ordonanța, noțiunea "timp de lucru" in sensul Directivei 2003/88 este definita ca fiind orice perioada in care lucratorul se afla la locul de munca, la dispoziția angajatorului și iși exercita activitatea sau funcțiile, in conformitate cu legislațiile și/sau practicile naționale. Aceasta noțiune trebuie ințeleasa prin opoziție cu noțiunea de perioada de repaus, cele doua noțiuni excluzandu‑se reciproc.

Astfel cum reiese deopotriva de la punctul 53 din prezenta ordonanța, calificarea drept "timp de lucru", in sensul directivei menționate, a unei perioade de prezența a lucratorului depinde de obligația acestuia din urma de a se afla la dispoziția angajatorului sau (Hotararea Dellas și alții, citata anterior, punctul 58). Factorul determinant este imprejurarea ca lucratorul este obligat sa fie prezent fizic la locul determinat de angajator și sa ramana la dispoziția acestuia pentru a putea efectua imediat, in caz de nevoie, prestațiile corespunzatoare (Hotararea Dellas și alții, citata anterior, punctul 48, precum și Ordonanța Vorel, citata anterior, punctul 28).

In ceea ce privește imprejurarea ca se pune la dispoziția padurarului o locuința de serviciu, aceasta nu inseamna nicidecum ca cele trei condiții enunțate la articolul 2 punctul 1 din Directiva 2003/88, care sunt cerute pentru ca activitatea unui lucrator sa fie calificata drept "timp de lucru" in sensul dispoziției amintite, sunt indeplinite in mod automat prin simplul fapt ca locuința in cauza se situeaza in incinta cantonului silvic aflat in gestiunea padurarului.

 In cazul in care, ca urmare a verificarilor efectuate de instanța de trimitere, se dovedește ca un padurar precum reclamantul din acțiunea principala efectueaza orele de lucru obligatorii in temeiul contractului sau de munca, mai exact cele 40 de ore saptamanale stipulate in contract, potrivit unui program flexibil și ca, ținand seama de regimul juridic al raspunderii care ii este aplicabil, acesta trebuie sa iși indeplineasca obligațiile referitoare la paza și administrarea cantonului silvic aflat in gestiunea sa numai in cursul acestor ore, imprejurarea ca i se pune la dispoziție o locuința in respectivul canton nu ar trebui in mod necesar sa afecteze calificarea timpului sau de lucru și a perioadelor sale de repaus din perspectiva articolului 2 din Directiva 2003/88 și, prin urmare, nici respectarea timpului de lucru maxim saptamanal astfel cum este definit la articolul 6 din directiva.

Astfel, daca padurarul poate, in afara timpului sau de lucru de 40 de ore pe saptamana, sa iși organizeze timpul, sa paraseasca cantonul silvic aflat in gestiunea sa și sa se dedice propriilor interese, perioada consacrata unor astfel de activitați nu poate, astfel cum reiese din jurisprudența Curții, sa fie calificata drept "timp de lucru" in sensul articolului 2 punctul 1 din Directiva 2003/88, in pofida faptului ca locuința de serviciu pusa la dispoziția sa este situata in incinta cantonului respectiv (a se vedea in acest sens Hotararile citate anterior Simap, punctul 50, și Jaeger, punctul 51).

Daca, dimpotriva, padurarul locuiește intr‑o locuința de serviciu pusa la dispoziția sa in cantonul respectiv și daca reiese din verificarile realizate de instanța de trimitere ca, fie chiar in temeiul reglementarii naționale aplicabile, fie datorita modalitaților de punere in aplicare efectiva a acestei reglementari, padurarul trebuie in realitate, in vederea indeplinirii obligației sale de paza, sa se afle la dispoziția angajatorului pentru a putea efectua imediat, in caz de nevoie, prestațiile corespunzatoare, ne aflam in prezența elementelor caracteristice ale noțiunii "timp de lucru" in sensul dispoziției menționate (a se vedea Hotararile citate anterior Simap, punctul 48, și Jaeger, punctul 63).

Astfel, dupa cum reiese din jurisprudența Curții, este necesar sa se considere ca obligațiile care il pun pe lucratorul in cauza in imposibilitatea de a‑și alege locul de ședere in perioadele de inactivitate profesionala reprezinta o forma de exercitare a funcțiilor acestuia (a se vedea Hotararile citate anterior Simap, punctul 48, și Jaeger, punctul 63).

Este de competența instanței de trimitere sa efectueze verificarile necesare pentru a aprecia daca aceasta este situația in cauza cu care este sesizata.

 Prin urmare, trebuie sa se raspunda la a doua intrebare ca, avand in vedere cele de mai sus, calificarea unei perioade drept "timp de lucru" in sensul articolului 2 punctul 1 din Directiva 2003/88 nu depinde de punerea la dispoziție a unei locuințe de serviciu in incinta cantonului aflat in gestiunea padurarului in cauza, in masura in care aceasta punere la dispoziție a unei locuințe nu presupune ca acesta este obligat sa fie prezent fizic la locul determinat de angajator și sa ramana la dispoziția acestuia pentru a putea efectua imediat, in caz de nevoie, prestațiile corespunzatoare. Este de competența instanței de trimitere sa efectueze verificarile necesare pentru a aprecia daca aceasta este situația in cauza cu care este sesizata.

Cu privire la a treia intrebare

Prin intermediul celei de a treia intrebari, instanța de trimitere solicita, in esența, sa se stabileasca daca articolul 6 din Directiva 2003/88 trebuie interpretat in sensul ca se opune unei situații in care, deși contractul de munca al unui padurar prevede ca timpul de lucru maxim este de opt ore pe zi, iar timpul de lucru maxim saptamanal este de 40 de ore, in realitate acesta asigura in mod permanent, in temeiul unor obligații legale, paza cantonului silvic aflat in gestiunea sa.

Articolul 6 litera (b) din Directiva 2003/88 obliga statele membre sa ia masurile necesare pentru ca, in funcție de necesitațile de protecție a securitații și a sanatații lucratorilor, timpul mediu de lucru pentru fiecare perioada de șapte zile, inclusiv orele suplimentare, sa nu depașeasca 48 de ore.

Astfel cum reiese din raspunsul dat la prima intrebare, daca dispozițiile relevante din cadrul reglementarii naționale aplicabile unui padurar precum reclamantul din acțiunea principala, inclusiv prevederile care instituie regimul juridic al raspunderii care ii este aplicabil, ar trebui interpretate in sensul ca impun ca paza cantonului silvic aflat in gestiunea sa sa fie asigurata astfel incat timpul de lucru al padurarului in cauza sa depașeasca in realitate numarul de ore de lucru care este stipulat in contractul de munca și in contractul colectiv care ii este aplicabil, ar fi posibil ca cerințele articolului 6 din Directiva 2003/88 privind timpul de lucru maxim saptamanal sa nu fie respectate.

Cu toate acestea, astfel cum reiese din raspunsul dat la prima intrebare, in condițiile in care natura și intinderea obligației de paza care ii revine unui padurar și consecințele regimului juridic al raspunderii care ii este aplicabil nu reies cu claritate din dosar, este de competența instanței de trimitere sa efectueze verificarile necesare in aceasta privința.

In cazul in care se dovedește ca timpul de lucru maxim saptamanal poate fi depașit in situații precum cea din acțiunea principala, trebuie amintit ca articolul 17 alineatul (1) din Directiva 2003/88 prevede ca statele membre pot deroga, intre altele, de la articolele 6 și 16 din directiva, aceasta din urma dispoziție reglementand perioada de referința pentru calculul timpului maxim de lucru saptamanal, atunci cand, pe baza caracteristicilor specifice ale activitații exercitate, durata timpului de lucru nu este masurata și predeterminata sau poate fi determinata de lucratorii inșiși.

Cu toate acestea, nu se poate stabili pe baza informațiilor din dosarul de care dispune Curtea daca exista o legatura intre activitațile prevazute la articolul 17 alineatul (1) din Directiva 2003/88 și cele indeplinite de un padurar precum reclamantul din acțiunea principala.

Trebuie de asemenea amintit ca articolul 22 alineatul (1) din Directiva 2003/88 prevede ca statele membre au opțiunea de a nu aplica articolul 6 menționat, cu condiția sa respecte principiile generale de protecție a securitații și a sanatații lucratorilor și sa indeplineasca o serie de condiții cumulative enunțate in cadrul dispoziției menționate.

Totuși, dosarul de care dispune Curtea nu permite nici sa se stabileasca daca Romania a utilizat aceasta posibilitate de derogare.

Avand in vedere cele de mai sus, trebuie sa se raspunda la a treia intrebare ca articolul 6 din Directiva 2003/88 trebuie interpretat in sensul ca se opune, in principiu, unei situații in care, deși contractul de munca al unui padurar prevede ca timpul de lucru maxim este de opt ore pe zi, iar timpul maxim saptamanal este de 40 de ore, in realitate acesta asigura paza cantonului silvic aflat in gestiunea sa, in temeiul unor obligații legale, fie in mod permanent, fie intr‑un mod care face sa fie depașit timpul de lucru maxim saptamanal prevazut la acest articol. Este de competența instanței de trimitere sa efectueze verificarile necesare pentru a aprecia daca aceasta este situația in cauza cu care este sesizata și, eventual, sa verifice daca sunt respectate in speța condițiile prevazute la articolul 17 alineatul (1) din Directiva 2003/88 sau la articolul 22 alineatul (1) din aceasta, referitoare la posibilitatea de a deroga de la articolul 6 menționat.

Cu privire la a patra intrebare

Prin intermediul celei de a patra intrebari, instanța de trimitere solicita, in esența, sa se stabileasca daca Directiva 2003/88 trebuie interpretata in sensul ca angajatorul este obligat la plata drepturilor salariale sau a celor care pot fi asimilate acestora pe perioada in care padurarul are obligația de a asigura paza cantonului silvic aflat in gestiunea sa.

In aceasta privința, trebuie amintit ca temeiul juridic al Directivei 2003/88 il constituie articolul 137 alineatul (2) CE și ca alineatul (5) al acestui articol, astfel cum a fost modificat prin Tratatul de la Nisa, prevede ca "dispozițiile [sale] nu se aplica remunerațiilor, dreptului de asociere, dreptului la greva și nici dreptului la lock‑out".

Aceasta excepție iși gasește justificarea in faptul ca stabilirea nivelului remunerațiilor ține de autonomia contractuala a partenerilor sociali la nivel național, precum și de competența statelor membre in domeniu. In aceste condiții, avandu‑se in vedere stadiul actual al dreptului Uniunii, s‑a considerat adecvata excluderea stabilirii nivelului salariilor din cadrul domeniilor supuse armonizarii in temeiul articolului 136 CE și al urmatoarelor (Hotararea din 13 septembrie 2007, Del Cerro Alonso, C‑307/05, Rep., p. I‑7109, punctele 40 și 46, precum și Hotararea din 15 aprilie 2008, Impact, C‑268/06, Rep., p. I‑2483, punctul 123).

In consecința, din jurisprudența Curții rezulta ca, cu excepția situației speciale prevazute la articolul 7 alineatul (1) din Directiva 2003/88 in privința concediului anual platit, directiva se limiteaza sa reglementeze anumite aspecte ale organizarii timpului de lucru, astfel incat, in principiu, nu se aplica in privința remunerarii lucratorilor (a se vedea Hotararea Dellas și alții, citata anterior, punctul 38, precum și Ordonanța Vorel, citata anterior, punctul 32).

In aceste condiții, este necesar sa se raspunda la a patra intrebare ca Directiva 2003/88 trebuie interpretata in sensul ca obligația angajatorului de a plati drepturile salariale sau cele care pot fi asimilate acestora pe perioada in care padurarul are obligația de a asigura paza cantonului silvic aflat in gestiunea sa nu intra sub incidența directivei menționate, ci a dispozițiilor relevante din dreptul național.

Cu privire la a cincea intrebare

Prin intermediul celei de a cincea intrebari, instanța de trimitere solicita sa se stabileasca, in cazul unui raspuns negativ la prima intrebare, care ar fi regimul juridic aplicabil perioadei in care padurarul are obligația de a asigura paza cantonului silvic aflat in gestiunea sa.

Cu toate acestea, avand in vedere atat raspunsul oferit la primele patru intrebari, cat și faptul ca este de competența instanței naționale sa stabileasca, in circumstanțe precum cele din acțiunea principala, care sunt consecințele in ceea ce privește calificarea drept "timp de lucru" in sensul articolului 2 punctul 1 din Directiva 2003/88 ale obligațiilor de paza și de administrare care ii revin unui padurar, precum și ale regimului juridic al raspunderii aplicabil acestuia, nu este necesar sa se raspunda la a cincea intrebare.

Cu privire la cheltuielile de judecata

Intrucat, in privința parților din acțiunea principala, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia sa se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecata. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decat cele ale parților menționate, nu pot face obiectul unei rambursari.

Astfel, raspunsurile la intrebarile preliminare sunt urmatoarele

1)      Articolul 2 punctul 1 din Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind anumite aspecte ale organizarii timpului de lucru trebuie interpretat in sensul ca o perioada in care un padurar, al carui timp de lucru zilnic, astfel cum este stipulat in contractul sau de munca, este de opt ore, are obligația de a asigura paza unui canton silvic, raspunzand disciplinar, patrimonial, contravențional sau penal, dupa caz, pentru pagubele constatate in cantonul aflat in gestiunea sa, indiferent de momentul in care se produc aceste pagube, reprezinta "timp de lucru" in sensul dispoziției menționate numai daca natura și intinderea obligației de paza care ii revine padurarului și regimul juridic al raspunderii care ii este aplicabil impun prezența sa fizica la locul de munca și daca, in cursul acestei perioade, trebuie sa se afle la dispoziția angajatorului. Este de competența instanței de trimitere sa efectueze verificarile necesare privind situația de fapt și aspectele juridice, in special din perspectiva dreptului național aplicabil, pentru a aprecia daca aceasta este situația in cauza cu care a fost sesizata.

2)      Calificarea unei perioade drept "timp de lucru" in sensul articolului 2 punctul 1 din Directiva 2003/88 nu depinde de punerea la dispoziție a unei locuințe de serviciu in incinta cantonului aflat in gestiunea padurarului in cauza, in masura in care aceasta punere la dispoziție a unei locuințe nu presupune ca acesta este obligat sa fie prezent fizic la locul determinat de angajator și sa ramana la dispoziția acestuia pentru a putea efectua imediat, in caz de nevoie, prestațiile corespunzatoare. Este de competența instanței de trimitere sa efectueze verificarile necesare pentru a aprecia daca aceasta este situația in cauza cu care este sesizata.

3)      Articolul 6 din Directiva 2003/88 trebuie interpretat in sensul ca se opune, in principiu, unei situații in care, deși contractul de munca al unui padurar prevede ca timpul de lucru maxim este de opt ore pe zi, iar timpul maxim saptamanal este de 40 de ore, in realitate acesta asigura paza cantonului silvic aflat in gestiunea sa, in temeiul unor obligații legale, fie in mod permanent, fie intr‑un mod care face sa fie depașit timpul de lucru maxim saptamanal prevazut la acest articol. Este de competența instanței de trimitere sa efectueze verificarile necesare pentru a aprecia daca aceasta este situația in cauza cu care este sesizata și, eventual, sa verifice daca sunt respectate in speța condițiile prevazute la articolul 17 alineatul (1) din Directiva 2003/88 sau la articolul 22 alineatul (1) din aceasta, referitoare la posibilitatea de a deroga de la articolul 6 menționat.

4)      Directiva 2003/88 trebuie interpretata in sensul ca obligația angajatorului de a plati drepturile salariale sau cele care pot fi asimilate acestora pe perioada in care padurarul are obligația de a asigura paza cantonului silvic aflat in gestiunea sa nu intra sub incidența directivei menționate, ci a dispozițiilor relevante din dreptul național.