Dreptul de uz si dreptul de abitatie - dreptul de uz si de abitatie

Caracteristici comune. Dreptul de uz si dreptul de abitatie, reglementate in art.565-576 C.civ., sunt varietati ale dreptului de uzufruct, care se particularizeaza prin aceea ca titularul are recunoscute atributele de posesie si folosinta asupra bunului altuia, dar numai in limitele satisfacerii nevoilor lui si ale membrilor familiei sale. Deci, nu este posibila cedarea emolumentului acestor drepturi.

Dreptul de uz poate avea ca obiect orice bun, mobil sau imobil, care se afla in circuitul civil. Atunci cand dreptul de uz are ca obiect o casa de locuit sau o locuinta se numeste drept de abitatie.

Drepturile de uz si de abitatie sunt in realitate drepturi de uzufruct restranse. De aceea, ele se dobandesc, se exercita si se sting potrivit normelor juridice aplicabile uzufructului.

Dreptul de uz . Dreptul de uz este acel drept real principal, esentialmente temporar, dezmembramant al dreptului de proprietate, care confera titularului sau atributele de posesie si folosinta asupra unui bun aflat in proprietatea altuia, dar numai in limitele necesare satisfacerii trebuintelor lui si ale familiei sale. Culegerea fructelor bunului poate fi facuta numai in natura si sunt destinate exclusiv pentru consumul uzuarului si al membrilor familiei sale. Ele nu pot fi urmarite de creditorii uzuarului. Fructele care depasesc trebuintele titularului dreptului si ale familiei sale sunt inalienabile.

Asa cum s-a spus in literatura juridica interbelica, prin familie, in sensul art.570 C.civ., se inteleg toate persoanele care se gospodaresc cu uzuarul si desfasoara un singur menaj (sotul sau sotia, copiii din afara casatoriei, copiii adoptivi, servitorii)^[2]. Salariatii uzuarului nu fac parte din familia sa.

Dreptul de uz are aceleasi regim juridic ca si uzufructul. Totusi, el prezinta urmatoarele particularitati: titularul sau poate fi numai o persoana fizica; are caracter strict personal, in sensul ca uzuarul nu poate instraina beneficiul sau emolumentul dreptului sau^[3].

Dreptul de abitatie. Dreptul de abitatie este un drept de uz care are ca obiect o locuinta. El confera titularului sau dreptul de a poseda si folosi acea locuinta proprietatea altei persoane, pentru satisfacerea trebuintelor de locuit ale lui si ale familiei sale.

Dreptului de abitatie i se aplica regulile de la uzufruct. De altfel, daca dreptul de uzufruct are ca obiect o casa de locuit, el include, ca o componenta a sa, si dreptul de abitatie. Dar, privit in individualitatea sa, dreptul de abitatie, in raport cu dreptul de uzufruct, la fel ca dreptul de uz, se caracterizeaza prin doua particularitati: titularul sau poate fi numai o persoana fizica si are caracter personal, putand fi exercitat, de regula, numai pentru satisfacerea nevoilor de locuit ale titularului si ale membrilor sai de familie. Aceasta inseamna ca dreptul de abitatie este inalienabil, insesizabil si nu poate fi inchiriat. Totusi, potrivit art.572 alin.2 C.civ., prin exceptie, cel care are un drept de abitatie, are posibilitatea sa inchirieze o parte din locuinta daca, fiind prea mare, depaseste nevoile de locuit ale lui si familiei sale.

Dreptul de abitatie poate fi constituit prin contract si testament. De asemenea, Legea nr.319/1944 pentru dreptul de mostenire al sotului supravietuitor reglementeaza un drept de abitatie legala care se naste, ex lege, fara alte formalitati.

Potrivit art.4 din Legea nr.319/1944, sotul supravietuitor are un drept de abitatie asupra casei de locuit care a apartinut sotului predecedat, daca sunt intrunite urmatoarele conditii:

a) casa de locuit sa faca parte din succesiunea sotului decedat;

b) sotul supravietuitor sa nu aiba o alta locuinta proprie.

Acest drept de abitatie este recunoscut numai temporar, pana la iesirea din indiviziune a mostenitorilor, dar cel putin pe timp de un an de la decesul celuilalt sot. Daca sotul supravietuitor se recasatoreste, dreptul de abitatie inceteaza automat, chiar daca nu s-a procedat la iesirea din indiviziune.

Legea prevede ca sotul supravietuitor nu este obligat sa aduca garant. De asemenea, dreptul de abitatie nu poate fi inchiriat, nici macar in situatia reglementata de art.572 alin.2 C.civ. Daca locuinta nu este necesara in intregime sotului supravietuitor, mostenitorii pot cere restrangerea dreptului de abitatie. Ba mai mult, ei au dreptul de a procura sotului supravietuitor o alta locuinta.

Dreptul de abitatie poate fi aparat prin actiunea confesorie, care este o actiune reala si petitorie. Fata de proprietarul locuintei are la dispozitie si o actiune personala, daca abitatia s-a constituit prin act juridic^[4].