Pedepse - notiunea si caracterul pedepselor ( trasaturile), scopul si functiile pedepsei, cadrul pedepselor in dreptul penal roman

Pedepse

Notiunea si caracterul pedepselor ( trasaturile)

Pedeapsa este acea sanctiune de drept penal care consta intr-o masura de constrangere si reeducare prevazuta de lege pentru savarsirea unei anumite infractiuni si care se aplica de instanta judecatoreasca infractorului, in scopul prevenirii savarsirii de noi infractiuni.( art. 52 c.pen- pedeapsa si scopul ei)

Din analiza acestei definitii reies trasaturile esentiale ale pedepsei ca sanctiune penala si ca institutie a dreptului penal, si anume:

a)     Pedeapsa este o masura de constrangere.

Ea implica o anumita suferinta impusa infractorului ca reactie sociala la infractiunea savarsita de acesta.

b)     Pedeapsa este un mijloc de reeducare.

Constrangerea pe care o implica pedeapsa nu poate fi conceputa ca un scop in sine ori ca expresie a unor idei de justitie absoluta, ci este ea insasi un mijloc de impiedicare a repetarii conduitei antisociale. Constrangerea apare ca un mijloc sau instrument de continuare, in conditii speciale a procesului educativ.

c)      Pedeapsa este un mijloc de constrangere statala.

Ea nu poate fi aplicata decat de stat in numele societatii, constituind o reactie a societatii fata de savarsirea infractiunii. Statul prin organele sale specializate, are dreptul si indatorirea de a exercita actiunea penala in numele societatii, in vederea tragerii la raspundere penala a infractorului, iar in cazul stabilirii vinovatiei, in vederea aplicarii pedepsei si constrangerii condanmatului la executarea acesteia.

d)     Pedeapsa este prevazuta de lege pentru o anumita infractiune.

Este o sanctiune specifica dreptului penalsi exprima consecinta incalcarii preceptului unei norme penale incriminatoare.Nu exista pedeapsa in general, ci numai pedeapsa ca sanctiune pentru o anumita infactiune.

e)     Pedeapsa se aplica infractorului.

Adica numai unei persoane care a savarsit o infractiune. In aceasta trasatura se reflecta caracterul personal al pedepsei care nu poate fi aplicata decat infractorului; este legata de persoana acestuia. Nu este pasibil de pedeapsa decat subiectul active al infractiunii( art.144 c.pen.- savarsirea oricaror fapte pe care legea le pedepseste ca infractiune consumata sau ca tentativa, precum si participarea la comiterea acestora ca autor, instigator sau complice).

f)      Pedeapsa se aplica in scopul prevenirii savarsirii de noi infractiuni.

Aceasta trasatura esentiala a pedepsei reflecta nu numai ratiunea pedepsei sub raportul consecintelor ulterioare ale executarii sale, dar si increderea in aptitudinea pedepsei de a determina schimbarea mentalitatii condamnatului in asa fel incat sa nu mai savarseasca din nou infractiuni.

In afara acestei finalitati pedeapsa nu poate fi conceputa sau justificata.

Scopul si functiile pedepsei

Scopul pedepsei.

Este consacrat in dispozitiile art.52, alin 1 c.pen. care prevede ca " scopul pedepsei este prevenirea savarsirii de noi infractiuni, care se realizeaza atat pentru cel caruia I se aplica o pedeapsa care este menita sa asigure constrangerea si reeducarea infractorului, asa numita "preventie speciala", cat si pentru ceilalti destinatari ai legii penale care sub amenintarea cu pedeapsa prevazuta in norma penala isi conformeaza conduita exigentelor acesteia, asa numita "preventie generala".

Proiect: Conditiile de existenta ale rezolutiunii si rezilierii Proiect: Teste grila - test grila

Preventia speciala si generala constituie scopul imediat al pedepsei, scop care este determinat de aplicarea concreta a pedepsei pentru savarsirea de infractiuni. Scopul mediat al pedepsei, care este tot prevenirea savarsirii de infractiuni, se realizeaza prin incriminarea unor fapte periculoase si prevederea pedepsei corespunzatoare.

Deci, prin amenintarea cu pedeapsa, se realizeaza prevenirea savarsirii de infractiuni chiar din momentul incriminarii faptei periculoase.

Pentru realizarea scopului sau, pedeapsa indeplineste anumite functii prin care influenteaza asupra condamnatului, determinand schimbarea conduitei viitoare a acestuia si avertizand alte persoane asupra consecintelor pe care le-ar putea avea de suportat daca ar urma exemplul lui.

FUNCTIA DE CONSTRANGERE

Este unanim recunoscuta de literatura juridica si consacrata expres in definitia legala a pedepsei (art.52 c.pen.), " pedeapsa este o masura de constrangere". Functia de constrangere a pedepsei este de esenta acesteia implicand o privatiune de repturi, de bunuri, o restrangere a acestora. Condamnatul este fortat sa suporte privatiunile, restrictiile prevazute ca pedeapsa, ca raspuns la conduita lui periculosasa, prin care a nesocotit dispozitiile legii penale. Caracterul represiv al pedepsei creste sau se diminueaza in functie de gravitatea infractiunii savarsite.

FUNCTIA DE REEDUCARE

Este functia pedepsei evidentiata in doctrina penala si consacrata legislativ ( art.52 c.pen.). Aceasta functie decurge din caracterul de mijloc de reeducare pe care il are pedapsa si consta in influentarea asupra mentalitatii si deprinderilor condamnatului, in sensul inlaturarii celor antisociale. Functia de reeducare a pedepsei, impreuna cu cea de constrangere asigura realizarea scopului urmarit de stat prin aplicarea de pedepse fata de infractori. Dispozitiile art.52 alin.2 prevad ca executarea pedepsei nu trebuie sa cauzeze suferinte fizice sau sa injoseasca persoana condamnatului. Pe langa functiile de constrangere si reeducare ale pedepsei care servesc in principal prevenirii speciale, in doctrina penala mai sunt examinate functiile de exemplaritate si de eliminare care, ar indeplini in principal preventia generala.

FUNCTIA DE EXEMPLARITATE

a pedepsei se manifesta si decurge din caracterul ei inevitabil atunci cand a fost savarsita  o infractiune. Ea nu se poate reastrange la exemplaritatea pedepsei aplicate, in sensul de gravitate, care ar viza maximul pedepsei prevazute pentru respectiva infractiune. Fermitatea, intransigenta, promtitudinea cu care este pedepsit infractorul exercita o influenta pozitiva asupra altor indivizi care vor fi determinati astfel sa nu savarseasca infractiuni caci pedeapsa este inevitabila.

Pentru realizarea scopului sau, pedeapsa poate actiona si prin

FUNCTIA DE ELIMINARE

temporara sau definitiva a condamnatului din cadrul societatii. In codul nostru pena, aceasta functie a pedepsei se realizeaza in ambele forme: izolarea temporara a infractorului cand I se aplica pedeapsa inchisorii care intotdeauna este pet imp marginit si eliminarea definitiva, cand in cazuri exceptionale, strict prevazute de lege, infractorului i se aplica pedeapsa detentiunii pe viata. Functia de eliminare serveste in aceeasi forta si la realizarea preventiei speciale.

Categorii de pedepse

In stiinta dreptului penal au fost propuse diferite clasificari care servesc la o mai buna cunoastere si folosire a pedepselor, dupa diverse criterii, cum ar fi:

Dupa obiectul asupra caruia poarta coercitiunea,

se cunosc: pedepse corporale, pedepse privative sau restrictive de libertate, pedepse pecuniare pedepse privative sau restrictive de drepturi morale.

Dupa gravitatea lor:

pedepse criminale, pedepse corectionale, pedepse de simpla politie.

Dupa durata lor:

pedepse perpetue si pedepse temporare.

Dupa rolul si importanta atribuita pedepsei din punct de vedere functional se face distinctie intre :

pedepse  principale sau de sine statatoare si pedepse secundare sau alaturate. La randul lor, pedepsele secundare sunt de doua feluri: pedepse complementare si pedepse accesorii.

Pedepsele principale au un rol principal in sanctionarea infractorului, de aceea pentru orice fapta incriminata, este prevazuta de lege, in mod obligatoriu pedeapsa principala aplicabila in cazul savarsirii acesteia. Este pedeapsa care se poate aplica singura infractorului fara a fi conditionata de aplicarea altor sanctiuni de drept penal.

Pedepsele complementare sunt acele pedepse care au rolul de a complini, completa represiunea si sunt aplicabile numai pe langa o pedeapsa principala. Pedepsele complementare nu pot fiinta de sine statator, de aceea sunt numite si pedepse secundare sau alaturate.

Pedepsele accesorii sunt un accesoriu al pedepsei principale, decurg din pedeapsa principala.

Cadrul pedepselor in dreptul penal roman

In teoria dreptului penal si in legislatia penala se intelege prin cadrul pedepselor totalitatea pedepselor de orice fel aplicabile intr-un system de drept determinat.

Cadrul pedepselor aplicabile este de obicei prevazut in partea generala a Codului penal si cuprinde enumerarea intr-o anumita ordine, a tuturor pedepselor aplicabille in sistemul de drept penal respectiv si stabilirea limitelor generale ale acestora. Cadrul general al pedepselor in vigoare formeaza continutul art. 53 si art.53 indice 1 c.pen.

Art. 53 cuprinde trei categorii de pedepse diferentiate dupa modul de aplicare, si anume:

Pedepse principale- detentiunea pe viata, inchisoarea de la 15 zile la 30 ani, amenda de la 100 lei la 50000 lei.

Pedepsele complementare sunt: interzicerea unor drepturi de la unu la 10 ani, degradarea militara,

Ca pedeapsa accesorie, legea prevede interzicerea in bloc a anumitor drepturi( prevazute in art.64 c.pen.) ca accesoriu al pedepsei inchisorii( in conditiile prevazute in art.71).

In art. 53 indice 1 c. pen. sunt prevazute categoriile si limitele generale ale pedepselor care se aplica persoanei juridice. Cadru de pedepse statornicit in acest articol cuprinde doua categorii de pedepse, diferentiate dupa modul de aplicare, si anume: pedepse principale si pedepse complementare.

Pedeapsa principala pentru persoana juridical este amenda de la 2500 lei la 2000000 lei.

Pedepsele complementare sunt urmatoarele: dizolvarea persoanei juridice, suspendarea activitatii persoanei juridice pe o durata de la 3 luni la un an sau suspendarea uneia dintre activitatile persoanei juridice in legatura cu care s-a savarsit infractiunea, pe o durata de la 3 luni la 3 ani, inchiderea unor puncte de lucru ale persoanei juridice pe o durata de la 3 luni la 3 ani, interzicerea de a participa la procedurile de achizitii publice pe o durata de la unu la 3 ani, afisarea sau difuzarea hotararii de condamnare.

Cand instanta constata ca, fata de natura si gravitatea infractiunii, precum si de imprejurarile in care a fost savarsita este necesara aplicarea uneia sau mai multor pedepse complementare. Aplicarea acestora este obligatorie cand legea prevede aceasta pedeapsa. Executarea pedepselor complementare incepe dupa ramanerea definitiva a hotararii de condamnare.

Codul penal din 1969, spre deosebire de codurile anterioare a prevazut o singura pedeapsa privative de libertate denumita " inchisoare" ( dupa abolirea pedepsei cu moartea prin Decretul-lege nr.6/1990 si introducerea pedepsei detentiunii pe viata, legea penala in vigoare contine doua pedepse privative de libertate). Aceasta simplificare isi gasea explicatia, pe de o parte, in renuntarea la impartirea infractiunilor in crime, delicte si contraventii, iar pe de alta parte, datorita conceptiei timpului, in sensul ca era suficient un singur regim de executare a pedepsei privative de libertate, acelasi pentru toate infractiunile. Codul penal din 1969 prevede urmatoarele pedepse: detentiunea pe viata, inchisoarea de la 15 zile la 30 ani si amenda de la 100 la 50000 lei. El prevedea initial urmatoarele "pedepse complementare": interzicerea unor drepturi de la un an la 10 ani, degradarea militara si confiscarea averii, partiala sau totala. Odata cu intrarea in vigoare a Constitutiei din 1991, nu au mai fost aplicate prevederile privind confiscarea averii, art. 68-70 c.pen. in vigoare fiind considerate (tacit)abrogate, chiar daca, formal, aceste texte continuau sa figureze in Codul penal. Abrogarea lor explicita s-a realizat mai tarziu, prin legea nr.140/1996. Codul penal din 1969 prevede in art. 71, ca "pedeapsa accesorie consta in interzicerea tuturor drepturilor prevazute in art.64( dreptul de a alege si de a fi ales in autoritatile publice, dreptul de a ocupa o functie sau de a exercita o profesie ori de a desfasura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru savarsirea infractiunii, drepturile parintesti, dreptul de a fi tutore sau curator).