Home - qdidactic.com
Didactica si proiecte didacticeBani si dezvoltarea cariereiStiinta  si proiecte tehniceIstorie si biografiiSanatate si medicinaDezvoltare personala
referate stiintaSa fii al doilea inseamna sa fii primul care pierde - Ayrton Senna





Aeronautica Comunicatii Drept Informatica Nutritie Sociologie
Tehnica mecanica


Drept


Qdidactic » stiinta & tehnica » drept
Descrierea bunului ipotecat



Descrierea bunului ipotecat


Descrierea bunului ipotecat

Contractul trebuie sa cuprinda o descriere suficient de precisa a bunului grevat de ipoteca mobiliara [art. 2391 alin. (1) N.C.C.]. Descrierea este suficient de precisa, chiar daca bunul nu este individualizat, in masura in care permite in mod rezonabil identificarea acestuia [art. 2391 alin. (2) N.C.C.].

Descrierea se poate face prin intocmirea unei liste a bunurilor ipotecate, prin determinarea categoriei din care acestea fac parte, prin indicarea cantitatii, prin stabilirea unei formule de determinare si prin orice alta modalitate care permite in mod rezonabil identificarea bunului ipotecat [art. 2391 alin. (3) N.C.C.].

Stipulația potrivit careia ipoteca greveaza toate bunurile mobile sau toate bunurile mobile prezente si viitoare ale constituitorului nu constituie o descriere suficient de precisa.

In cazul in care ipoteca mobiliara va purta asupra mai multor bunuri, a caror identificare individuala (obiect cu obiect) este dificil de realizat, se vor stabili in mod neechivoc regulile de determinare a genului bunurilor ce vor fi afectate ipotecii mobiliare (de exemplu prin raportarea la gen). De asemenea, in acest caz se va mentiona in cuprinsul contractului ca bunurile afectate de ipoteca mobiliara nu constituie o universalitate de fapt, ci sunt privite in mod individual.

o    Constitutorul  ipotecii mobiliare are dreptul si poate sa adreseze creditorului obligatiei garantate o cerere scrisa prin care sa solicite acestuia:

a)     sa emita o declaratie cu privire la valoarea ramasa din creanta garantata prin ipoteca;



b)            sa confirme ori, dupa caz, sa rectifice lista bunurilor care, in opinia debitorului, fac obiectul ipotecii;

c)     sa confirme ori, dupa caz, sa rectifice valoarea creantei care, in opinia debitorului, mai este garantata prin ipoteca la o anumita data.

Exercitiul acestui drept nu poate fi interzis prin conventia partilor (contractul de garantie).

Creditorul este obligat sa comunice debitorului, in termen de 15 zile de la primirea cererii prevazute mai sus, dupa caz:

a)     o declaratie scrisa prin care indica suma ramasa a fi garantata prin ipoteca;

b)            confirmarea sau rectificarea declaratiei debitorului privitoare la bunurile grevate si la suma ramasa;

c)     o declaratie potrivit careia nu mai este titularul ipotecii, indicand totodata numele si adresa succesorului sau in drepturi.

Debitorul are dreptul sa obtina in mod gratuit o asemenea declaratie la fiecare 6 luni. In cazul in care constitutorul ipotecii mobiliare solicita mai multe declaratii in intervalul de 6 luni, creditorul poate sa ceara debitorului rambursarea costurilor rezonabile ocazionate de emiterea unor declaratii suplimentare.





Contact |- ia legatura cu noi -| contact
Adauga document |- pune-ti documente online -| adauga-document
Termeni & conditii de utilizare |- politica de cookies si de confidentialitate -| termeni
Copyright © |- 2024 - Toate drepturile rezervate -| copyright