Pedeapsa instigatorului

Pedeapsa instigatorului

Instigatorul, potrivit sistemului parificarii, se pedepseste cu pedeapsa prevazuta de lege pentru autor (art. 27 C. penal). Intre limitele de pedeapsa (minim si maxim) prevazute de lege pentru autor se stabileste pedeapsa pentru instigator, tinand seama de criteriile generale de individualizare prevazute de art.72 C. penal si de contributia acestuia la savarsirea faptei.

Pentru ca pedeapsa sa poata fi aplicata instigatorului, trebuie ca contributia sa sa se incadreze in calificarile care atrag raspunderea penala.

Daca normativ, pedeapsa instigatorului este aceeasi ca si pedeapsa prevazuta pentru autor, adica acelasi maxim si acelasi minim special, in concret, pedeapsa aplicata instigatorului va putea sa difere de cea aplicata autorului.

Aplicarea se face pe baza criteriului realist, adica tinandu-se cont de modul si de mijloacele prin care instigatorul si-a dat contributia la savarsirea faptei si de criteriile de individualizare generala prevazute de art. 72 C. penal.

Sunt cazuri in care se constata ca partea de vina a instigatorului este mai mare decat a executantului (autorului) si ca este locul sa i se aplice o pedeapsa mai grea decat cea aplicata autorului[1]. De exemplu: instigator - o persoana adulta si autor - un minor cu raspundere penala; instigator, care profitand de starea critica in care se afla o persoana, a determinat-o prin daruri sau promisiuni sa comita fapta prevazuta de legea penala.

Se poate intampla ca persoana care a comis fapta prevazuta de legea penala sa fi fost determinata de mai multi instigatori, fie laolalta (coinstigare), fie in mod separat (instigari concurente). in astfel de cazuri, fiecare coinstigator sau instigator concurent este normativ sanctionat cu pedeapsa prevazuta de lege pentru autor. Dar in concret, pedepsele vor putea fi diferentiate in raport cu specificul fiecaruia dintre ei. Cele aratate mai sus cu privire la aplicarea pedepsei fata de instigator sunt valabile si in ipoteza pluralitatii de instigatori.

In cazul constrangerii, se va tine seama de eventuala prezenta a unui instigator ocult (ascuns, mediat), care a actionat printr-un instigator fatis (direct,imediat).

In cazul instigarilor concurente, existenta acestora se datoreaza imprejurarii ca fapta prevazuta de legea penala trebuie sa fie savarsita de mai multi coautori, asa incat, fiecare instigator si-a efectuat activitatea de determinare fata de un anumit coautor. In astfel de cazuri, va trebui sa se tina seama la stabilirea in concret a pedepsei ce urmeaza sa se aplice diferitilor instigatori si de rolul si contributia autorilor instigati.

Cele aratate mai sus cu privire la pedeapsa instigatorului si coinstigatorilor se aplica si in cazul cand instigarea s-a produs la o fapta cu pluralitate de subiecti activi (pluralitate naturala sau pluralitate constituita).

In categoria contributiilor care atrag pedeapsa instigarii nu intra acele forme de instigare care constituie acte de complicitate cum este: complicitatea la instigare si instigarea la complicitate.

Desi potrivit dispozitiei din art. 27 C. penal complicii sunt sanctionati ca si instigatorii cu pedeapsa prevazuta de lege pentru autor, totusi tratamentul juridic al instigarii difera de tratamentul juridic al complicitatii. Cea dintai, produce, in anumite conditii, consecinte si in cazul cand autorul nu a mai savarsit fapta, pe cand instigarile calificate complicitate nu produc astfel de consecinte.

Tratamentul instigarii nu trebuie, de asemenea, sa fie extins la complicitatea efectuata prin intarirea hotararii autorului de a savarsi fapta prevazuta de legea penala. intre determinarea hotararii autorului, act de instigare si intarirea hotararii luate de autor, act de complicitate, exista o reala deosebire,asa incat trebuie sa se tina cont de ea in concret, la aplicarea si diferentierea

Ceea ce caracterizeaza participatia improprie, in modalitatea intentie si culpa, este imprejurarea ca autorul savarseste fapta din culpa, in urma determinarii cu intentie de catre o alta persoana (instigator), sau sprijinit in executarea faptei prin inlesnire sau ajutare in orice mod, cu intentie, de catre o alta persoana (complice). Aceasta modalitate o intalnim atunci cand autorul este instigat sau sprijinit cu intentie in savarsirea faptei prevazute de legea penala, fara ca el sa-si dea seama de aceasta, deoarece este indus sau lasat in eroare de fapt si in aceasta situatie el

savarseste din culpa fapta respectiva. Participatia realizata in aceste conditii este improprie sau imperfecta sub raport subiectiv, fiindca lipseste unitatea de scop, care asigura coeziunea psihica intre participanti, fiecare actionand cu alta forma de vinovatie.

Contributiilor diferitilor participanti, in cadrul acestei modalitati a participatiei improprii (determinarea cu intentie si inlesnirea ori ajutorul dat cu intentie la savarsirea faptei), constituie instigare si, respectiv, complicitate la infractiunea intentionata, iar savarsirea nemijlocita din culpa a faptei reprezinta autorat la infractiunea savarsita din culpa (bineinteles, daca legea incrimineaza

fapta respectiva si atunci cand este savarsita din culpa). Asa, de exemplu, reprezentantul unui organ de control, aflat intr-o actiune de verificare a unei gestiuni, avand, la un moment dat, incredere in cel controlat, in loc sa numere si sa cantareasca produsele personal, cum prevedeau atributiile de serviciu, accepta dictarea acestora de catre cel controlat, care, profitand, ii transmite si il determina sa inscrie in actele de control date fictive si, astfel, isi acopera lipsa din gestiune. Intr-o asemenea situatie, pentru persoana controlata care a determinat inscrierea unor date false si acoperirea lipsei din gestiune se va retine instigare, iar pentru reprezentantul organului de control se va retine o neglijenta in serviciu (prin incalcarea din culpa a atributiilor de serviciu).

2. Modalitatea intentie si lipsa de vinovatie.

Este reglementata prin dispozitiile alineatului 2 al art. 31 C. pen., potrivit carora exista participatie improprie si atunci cand are loc o determinare, ajutare sau inlesnire in orice mod cu intentie la savarsirea unei fapte prevazute de legea penala de catre o persoana care actioneaza fara vinovatie. Spre deosebire de modalitatea intentie si culpa, la modalitatea intentie si lipsa de vinovatie, autorul, determinat si in acest caz cu intentie sau sprijinit prin inlesnire sau ajutor cu intentie, savarseste fapta prevazuta de legea penala fara vinovatie, datorita iresponsabilitatii (art. 48 C. pen.), minoritatii faptuitorului (art. 50 C. pen.), erorii de fapt (art. 61 C. pen.), constrangerii fizice sau morale (art. 46 C. pen.), betiei fortuite complete (art. 49 alin. l C. pen.). Trebuie precizat ca, pentru a inlatura vinovatia faptuitorului, oricare dintre cauzele la care ne-am referit trebuie sa existe in momentul savarsirii faptei.    Contributiile date de participanti (determinarea si inlesnirea sau ajutorul) constituie si in acest caz instigare si, respectiv, complicitate la infractiunea savarsita cu intentie. Autorul insa nu va raspunde penal, intrucat nu a actionat cu vinovatie.

3 Conditiile participatiei improprii

Existenta participatiei improprii presupune indeplinirea a doua categorii de conditii conditii ,unele generale ,comune ambelor ipoteze in care se infatisaza participatia improprie ,dar si- sub unele aspecte -participatiei proprii,precum unele speciale ,care particularizeazafiecare din formele participatiei improprii

pedepsei.

In literatura juridica penala, unii autori au propus ca instigatorul sa fie sanctionat cu o pedeapsa mai usoara atunci cand se constata ca autorul faptei a avut motive proprii care l-au determinat sa comita fapta si, deci actiunea de determinare a instigatorului s-a conjugat cu motivele determinatoare proprii ale autorului.

O diferentiere apriorica facuta de lege la sanctionarea participantilor, nu este de natura sa asigure o buna aplicare a pedepselor. Deci, nu este recomandabil sa se admita o astfel de diferentiere nici in cazul instigarii, dar diferentierea se va putea face mult mai in concordanta cu realitatea in operatia de individualizare a pedepsei.

In ceea ce priveste motivele proprii, ele nu constituie decat aparent un caz de exceptie, fiindca am putea afirma ca orice persoana care cedeaza unei instigari are si motive proprii pentru a voi savarsirea faptei. Motivele proprii lipsesc doar in caz de constrangere si chiar si atunci uneori determinarea se grefeaza pe un substrat de motive proprii. Exemplu: autorul pretinde ca a cedat

instigarii fiindca a fost constrans, dar constrangerea s-a concretizat in amenintarea ca daca nu va savarsi fapta la care era instigat, va fi denuntat pentru o alta infractiune comisa anterior. De aceea, trebuie ca de la caz la caz sa se examineze in ce masura au inraurit motivele proprii, ori o necesitate stringenta, teama de a nu fi denuntat, sau grija de a nu parea nesupus sau nerecunoscator .