Partile constitutive ale actului normativ

Partile constitutive ale actului normativ

Un act normativ este compus, de regula din urmatoarele parti:

expunerea de motive;

titlul actului normativ;

preambulul si formula introductiva;

dispozitii sau principii generale;

dispozitii de continut;

dispozitii finale si tranzitorii.

Expunerea de motive insoteste unele acte normative de importanta deosebita. In ea se face o prezentare succinta a actului normativ, a conditiilor care au impus aparitia acestuia, a finalitatilor urmarite prin adoptarea respectivului act normativ.

Titlul actului normativ este elementul sau de identificare. El trebuie sa fie scurt si sugestiv (sa exprime cu claritate continutul actului normativ).

Preambulul actului normativ constituie o introducere, o punere in tema a subiectilor in legatura cu motivatia social-politica a interventiei legiuitorului. Aceasta parte nu este obligatorie, ea se va regasi in continutul actelor normative de importanta deosebita.

Formula introductiva cuprinde temeiul constitutional sau legal al reglementarii. Aici sunt institutionalizate normele de competenta pentru organul care adopta actul normativ respectiv.

Dispozitiile generale cuprind prevederile prin care se determina obiectul, scopul, sfera relatiilor ce se reglementeaza, definirea unor notiuni.

Dispozitiile de continut formeaza propriu-zis continutul actului normativ. In aceasta parte sunt cuprinse regulile ce stabilesc drepturi si obligatii, se stipuleaza un anumit comportament, sunt reglementate urmarile nefavorabile in cazul nerespectarii conduitei impuse.

Dispozitiile finale si tranzitorii cuprind prevederi in legatura cu:

punerea in aplicare a reglementarii;

intrarea sa in vigoare;

relatiile cu reglementarile preexistente.

Actele normative mai pot cuprinde si Anexe, care fac corp comun cu legea si cu aceeasi forta juridica. Necesitatea lor usor este determinata de faptul ca prin continutul lor sunt redate organigrame, tabele, schite, statistici, etc.

Document online: Contract de afiliere Referat: Contractul de donatie

b) De a restitui bunul depozitat. Depozitarul este obligat sa restituie chiar bunul ce i s-a remis in depozit. Daca depozitarul decedeaza, iar bunul este instrainat de mostenitorii lui cu buna-credinta, erezii sunt obligati la restituirea pretului primit sau la cedarea actiunii pentru plata pretului.

Neexecutarea acestei obligatii de restituire da dreptul deponentului fie la actiunea in restituire, daca bunul se afla la in posesia depozitarului, fie la actiunea in despagubire, daca bunul a pierit din vina depozitarului.

Daca depozitarul a facut cheltuieli necesare si utile cu bunul sau daca a suferit un prejudiciu datorita bunului, el are un drept de retentie asupra acestuia pana la plata integrala a debitului ce i se datoreaza.

Art. 1616 prevede ca depozitarul este obligat sa restituie bunul la simpla cerere a deponentului, chiar daca in contract a fost stipulat un termen care nu s-a implinit; in acest ultim caz, depozitarul are dreptul la daune-interese pentru nerespectarea termenului contractual daca contractul a fost si in interesul lui.

Obligatiile deponentului. Acestea difera dupa cum depozitul este gratuit sau oneros.

Daca depozitul este gratuit, deponentul are doar obligatia de a-si ridica bunul la termenul stipulat. Daca deponentul nu ridica bunul, depozitarul se va elibera de obligatiile sale prin procedura ofertei reale urmate de consemnatiune, lucru valabil si pentru depozitul oneros.

Deponentul poate avea si alte obligatii, dar extracontractuale: de a despagubi pe depozitar pentru cheltuielile utile si necesare facute cu bunul cat si pentru prejudiciul suferit de acesta datorita bunului sau.

Daca depozitul este oneros, pe langa aceste obligatii, deponentul are obligatia de plata a remuneratiei cuvenite depozitarului.

Depozitul necesar

1. Notiune, caracteristici. Depozitul necesar presupune existenta unor imprejurari exceptionale care constrang pe deponent sa faca depozitul, fara posibilitatea de a alege dupa vointa sa pe depozitar.

Asemenea evenimente care determina caracterul necesar al depozitului sunt: focul, ruina, naufragiul sau alte evenimente de forta majora.

Datorita conditiilor in care se incheie, dovada contractului poate fi facuta cu martori si orice alt mijloc de proba.

Depozitul necesar este supus in intregime regulilor depozitului voluntar.

Art. 1623 asimileaza in mod expres depozitul hotelier depozitului necesar si se refera la bunurile aduse de calatori in hoteluri, hanuri, vile,, moteluri etc. Se asimileaza depozitului hotelier si deci celui necesar depozitele facute de cei internati in spital, cele facute de public la garderoba teatrelor, operelor, unitatilor prestatoare de servicii etc.

Intrucat depozitul hotelier este remunerat, raspunderea depozitarului se apreciaza in abstracto pentru orice culpa.

Pentru furturile cauzate de straini, depozitarul nu raspunde daca dovedeste ca acestea s-au comis "cu mana inarmata sau in alt fel cu forta majora".

Depozitul neregulat. Este depozitul care are ca obiect bunuri consumptibile si fungibile si care, cu acordul deponentului, ingaduie depozitarului sa consume prin folosinta bunurile depozitate, urmand sa restituie la scadenta o cantitate similara de bunuri de acelasi gen si calitate.

In cazul depozitului neregulat, depozitarul devine proprietarul bunului depozitat, fiind obligat sa restituie la cerere bunuri in aceeasi cantitate, calitate si gen cu cele depuse.

Cu o mare aplicabilitate practica este depozitul neregulat avand ca obiect o suma de bani.

Sechestrul

Notiune, reglementare, feluri

Elementele de structura ale actului normativ

Norma juridica, cu structura sa interna (ipoteza, dispozitie, sanctiune), este cuprinsa in articolele actului normativ.

Elementul structural de baza al actului normativ il formeaza articolul (asa cum norma juridica alcatuieste celula de baza a dreptului).

Continutul normei juridice este redat in articolele actului normativ in mod variat. Articolul, de regula, contine o dispozitie de sine-statatoare.

Exista cazuri insa cand in cuprinsul actului normativ un articol contine o singura norma sau, dimpotriva, o norma este cuprinsa in mai multe articole. Totodata, diversele componente ale structurii logice a normei juridice, pot fi regasite, in articole diverse. Pentru acest motiv, nu se poate identifica norma juridica cu articolul actului normativ. Ideal ar fi ca fiecare articol dintr-un act normativ sa cuprinda o singura regula (norma) cu toate trasaturile care o caracterizeaza.

Aceste caracteristici trebuie redate in asa fel incat ele sa exprime in mod cat mai complet norma juridica si sa delimiteze in mod precis continutul acelei norme in raport cu celelalte norme ale actului normativ.

Intr-o buna tehnica legislativa articolele actului normativ trebuie sa se afle in stransa legatura, iar structurarea pe articole sa se faca intr-o ordine de expunere logica.

Complexitatea reglementarii este impusa de natura relatiilor sociale. Pentru acest motiv, articolul se subdivide uneori in paragrafe si aliniate.

Articolele se numeroteaza cu cifre arabe. In cazul unor acte normative care modifica reglementarea din alte acte normative se utilizeaza numerotarea cu cifre latine.

De obicei aliniatele si paragrafele nu se numeroteaza.

In cazul unor acte normative, de mare importanta (Constitutia, Codul) articolele au si note marginale, care redau, intr-o forma sintetica, continutul articolului respectiv.

Atunci cand intr-un act normativ se introduc articole noi, fara sa se modifice numerotarea veche a actului normativ, se foloseste metoda introducerii unor indici. Pentru o mai buna sistematizare a actului normativ, articolele acestuia se pot grupa in sectiuni, capitole, titluri.

Unele coduri sunt organizate pe parti (partea generala si partea speciala - cum este cazul Codului penal).

Sectiunile, capitolele si titlurile au denumiri, care evoca pe scurt continutul prevederilor pe care la contine.

In cazul in care un act normativ face referire la dispozitii dintr-un alt act normativ deja existent, noul act normativ nu va reproduce dispozitiile din actul normativ preexistent, ci va face trimitere la dispozitiile respective printr-o norma de trimitere.