Principala clasificare cunoscuta cu privire la partaj porneste de la rolul vointei partilor in realizarea acestuia. Atunci cand el se realizeaza prin acordul de vointa al partilor suntem in prezenta unui partaj conventional sau voluntar. Cand realizarea partajului nu este rezultatul acordului de vointa al coindivizarilor, ci al interventiei justitiei in realizarea acestei operatiuni, partajul este de natura judiciara.

Partajul conventional. Este posibil sa se efectueze daca exista acordul valabil si unanim al coindivizarilor, cu exceptia cazurilor expres reglementate de lege, cand el trebuie realizat pe cale judiciara.

Din punctul de vedere al momentului realizarii lui, partajul conventional este posibil oricand pe durata existentei indiviziunii, cu conditia inexistentei unei conventii de mentinere a acesteia, incheiata in conditiile art. 728 alin. (2) C. civ. Sub aceasta rezerva, partajul conventional poate fi realizat in cursul procedurii succesorale, urmand a se lua act de el prin certificatul de mostenitor, poate fi realizat in afara acestei proceduri, sau chiar dupa ce a fost sesizata instanta de judecata pentru sistarea indiviziunii pe cale judiciara. In acest ultim caz, partile pot incheia partajul prin tranzactie, urmand a se lua act de ea prin hotararea de expedient in conditiile art. 271-273 C. proc. civ., sau pot renunta la actiunea judecatoreasca pentru a incheia conventia de partaj in afara cadrului judiciar.

Aceasta forma de imparteala poate privi toate bunurile din indiviziune sau numai o parte din ele, celelalte putand fi impartite pe cale judecatoreasca sau ulterior printr-o alta conventie.

Sub aspectul formei, partajul conventional este un contract consensual. El este deci valabil prin simplul acord de vointa al partilor, fara a fi nevoie de vreo alta formalitate. Cele aratate sunt valabile chiar si cand obiect al partajului il constituie un teren deoarece partajul are efect declarativ si nu translativ, astfel incat nu este aplicabil art. 2 alin. (1) din Legea nr. 54/1998 privind circulatia juridica a terenurilor, text legal ce prevede necesitatea formei autentice pentru actele de instrainare a terenurilor de orice fel.

Dovada partajului conventional se poate face in conditiile de probatiune specifice actelor juridice. Desi partajul este valabil chiar daca operatiunea juridica nu este consemnata intr-un inscris, pentru dovedirea lui este nevoie de regula de un act scris. De aceea chestiunea valabilitatii unui partaj verbal este mai mult teoretica pentru ca in practica partajul este incheiat in forma scrisa, de regula autentica, datorita importantei si complexitatii operatiunilor de partaj si din necesitatea efectuarii formalitatilor de publicitate imobiliara in cazul imobilelor.

Sub aspectul conditiilor de fond este necesar, in raport de dispozitiile art. 730 C. civ., ca toti coindivizarii sa fie prezenti, acestia sa aiba capacitate deplina de exercitiu si, evident, sa existe acordul coindivizarilor cu privire la toate aspectele partajului. In afara acestor conditii principiul este ca partile au deplina libertate in modul de efectuare a partajului. Spre exemplu ei pot evalua bunurile in raport de alta data decat a partajului, pot efectua raportul prin echivalent acolo unde el ar putea fi pretins in natura, pot conveni componenta loturilor si repartizarea lor dupa criteriile voite etc.

Partajul conventional este avantajos pentru coindivizari deoarece implica cheltuieli nesemnificative si o realizare prompta a drepturilor in raport cu partajul judiciar.

Partajul judiciar. Obligativitatea partajului judiciar. Coindivizarii au, in principiu, latitudinea sa aleaga calea pe care vor sa realizeze partajul, adica sa-l efectueze pe cale conventionala sau judiciara. Partajul judiciar reprezinta o procedura suficient de complicata pentru a necesita un timp indelungat pentru infaptuirea sa, precum si cheltuieli apreciabile. De aceea partile nu recurg la aceasta procedura cand aceleasi efecte le pot obtine pe cale conventionala. Trebuie insa subliniat ca in dreptul nostru existenta unui acord total cu privire la operatiunile de imparteala nu poate stopa partile de la formularea unei actiuni in justitie si sistarea indiviziunii pe cale judiciara, chiar daca nu inteleg ca acordul lor sa-l concretizeze intr-o tranzactie.

Referat: Contractul de mandat - notiuni generale. Conditii de valabilitate ale mandatului1 Referat: Contract de Colaborare

In ce ne priveste ne raliem acestei din urma opinii. In adevar legatul in uzufruct nu poate fi calificat niciodata legat universal chiar si atunci cand uzufructul vizeaza intreaga avere a defunctului intrucat legatarul nu are chemare la intreaga mostenire. El dobandeste numai folosinta si fructele patrimoniului succesoral pe o durata determinata sau in cel mai bun caz pe durata vietii legatarului, neputand insa avea niciodata vocatie la dobandirea totalitatii drepturilor care compun masa succesorala. Asa fiind, de ineficacitatea legatului nudei proprietati vor profita mostenitorii legali iar nu legatarul uzufructului. In schimb, asa cum am aratat, legatarul universal al nudei proprietati are vocatie la dobandirea intregii mosteniri in plina proprietate. Lui ii va profita stingerea uzufructului sau ineficacitatea legatului in uzufruct. In alta ordine de idei, acest legat nu este amintit de art. 894 C. civ. printre legatele cu titlu universal, iar, asa cum am precizat, aceasta enumerare este exhaustiva.

Asadar, concluzia care se impune este aceea ca legatul uzufructului este un legat cu titlu particular, chiar in ipoteza in care are ca obiect o universalitate sau o fractiune din universalitate. Nu se poate pune semnul egalitatii intre uzufructul universal sau cu titlu universal si legatul universal sau cu titlu universal. Calificarea uzufructului ca universal sau cu titlu universal vizeaza numai obiectul dreptului de uzufruct pe cand cea a legatelor universale vizeaza vocatia la mostenire. Nici faptul ca legatarul in uzufructul intregii mosteniri sau a unei fractiuni din aceasta este obligat alaturi de nudul proprietar, potrivit art. 550 si art. 552 C. civ., la suportarea datoriilor si sarcinilor nu este de natura a-i schimba caracterul, caci nu exista incompatibilitate intre calificarea acestui legat ca fiind unul cu titlu particular si plata datoriilor si sarcinilor, testatorul sau legea putand impune legatarului astfel de obligatii ⁴ .

In legatura cu legatul lucrului altuia, care vizeaza situatia in care testatorul a dispus de un bun cert in favoarea legatarului, dar acest bun nu-i apartine nici in momentul intocmirii testamentului si nici in acela al deschiderii succesiunii, Codul civil distinge intre situatia in care testatorul cunostea ca bunul nu-i apartine si aceea in care el nu avea cunostinta de aceasta imprejurare. Potrivit art. 906 C. civ., daca testatorul cunostea ca bunul de care a dispus nu-i apartine, legatul va fi valabil prezumandu-se ca el a inteles sa impuna celor indatorati la executarea legatului procurarea bunului si predarea acestuia legatarului.

Cel obligat la executarea legatului intr-o astfel de situatie are doua posibilitati. Prima este aceea de a procura bunul si a-l preda legatarului si a doua este aceea de a plati legatarului o suma echivalenta cu valoarea bunului in momentul deschiderii succesiunii. Daca bunul a fost procurat spre a fi predat legatarului transferul proprietatii catre legatar nu are loc in momentul deschiderii succesiunii ci in acela al procurarii acestuia.

Daca testatorul nu cunostea ca bunul nu-i apartine si totusi a dispus de el legatul va fi considerat nul potrivit art. 907 C. civ.

Dovada faptului ca testatorul a cunoscut ca bunul nu-i apartine revine legatarului interesat, acesta avand posibilitatea sa se foloseasca in aceste scop de orice mijloc de proba si putand folosi chiar elemente din afara testamentului.

Desigur, aceste reguli se aplica numai in ipoteza ca este vorba de un bun cert, intrucat numai un astfel de bun poate apartine cuiva, caci bunurile de gen nu apartin unui anume titular determinat. In consecinta, legatul unui bun de gen va fi intotdeauna valabil chiar daca in patrimoniul defunctului nu se gasesc atari bunuri.

Problema legatului indiviz se pune atunci cand obiectul legatului il constituie un bun individual-determinat aflat in indiviziune la data deschiderii succesiunii.

In ipoteza in care testatorul a lasat cota sa ideala de proprietate dintr-un bun determinat sau cota sa dintr-un bun determinat dintr-o universalitate, legatul este valabil intrucat o cota ideala de proprietate este un drept absolut si exclusiv al fiecarui coindivizar, iar aceasta se poate transmite, atat prin acte inter vivos cat si prin acte mortis causa, asadar inclusiv prin legate.

In ipoteza in care insa obiectul legatului il constituie nu cota ideala apartinatoare testatorului ci bunul in integralitatea lui sau o cota determinata din acesta, se vor aplica prin asemanare regulile pe care le-am vazut in cazul legatului lucrului altuia. Daca testatorul a stiut ca are numai o cota-parte din bun si totusi a dispus de el in integralitatea lui legatul va fi valabil, cel insarcinat cu executarea liberalitatii avand obligatia, fie sa procure pentru legatar bunul in integralitatea lui, fie sa plateasca in bani cota-parte care nu i-a apartinut testatorului. Bine s-a argumentat ca de vreme ce legea considera valabil un legat care are ca obiect un bun care nu este al testatorului in totalitatea lui cu atat mai mult se impune a considera valabil un legat care are ca obiect doar o cota care nu este a testatorului ⁵ .

In cazul in care testatorul a crezut numai ca bunul ii apartine in totalitate dar de fapt nu avea decat o cota-parte din acesta, legatul va fi nul pentru partea care depaseste cota sa de proprietate. Se presupune ca el nu ar fi testat peste cota sa de proprietate daca ar fi fost in cunostinta de cauza.

Conchizand precizam ca enumerarea tuturor legatelor cu titlu particular nefiind posibila amintim, cu titlu de exemplu, cateva:

- legatul unui bun cert;

- legatul unui bun de gen;

- legatul unei creante fata de un mostenitor legal, un legatar universal sau cu titlu universal sau fata de alt legatar cu titlu particular;

- legatul de liberare, prin care testatorul il iarta pe legatar de datoria ce avea fata de el;

- legatul tuturor bunurilor dintr-o anumita localitate;

- legatul tuturor bunurilor testatorului din momentul intocmirii testamentului, daca se dovedeste ca intentia sa a fost de a limita chemarea legatarului numai la acele bunuri determinate;

- legatul unei succesiuni cuvenita lui de cuius, dar nelichidata pana la moartea acestuia [art. 894 alin. (2) C. civ.) caci acea mostenire in raporturile dintre testator si legatarul sau nu reprezinta o universalitate sau o parte din aceasta ci un grup de bunuri determinate ⁶ .

Sectiunea a III-a

Clasificarea legatelor dupa modalitatea care le afecteaza

- Legatul pur si simplu

- Legatul cu termen

- Legatul sub conditie

- Legatul cu sarcina

Legatul pur si simplu

Este legatul neafectat de nici o modalitate. In acest caz drepturile legatarului se dobandesc din momentul deschiderii succesiunii asemanator cu situatia mostenitorilor legali. Asa fiind legatarul poate instraina, prin acte intre vii, din momentul deschiderii succesiunii, drepturile dobandite, indiferent de momentul acceptarii mostenirii sau de punerea sa in posesie. In cazul mortii legatarului dupa deschiderea succesiunii drepturile lui se vor transmite propriilor mostenitori, asa cum rezulta din prevederile art. 899 C. civ. Textul se refera expres numai la legatele cu titlu particular dar se accepta ca are aplicabilitate si in cazul legatelor universale si cu titlu universal ¹ .

Legatul cu termen

Testatorul poate sa supuna legatul unui termen, fie suspensiv, fie extinctiv aplicandu-se regulile dreptului comun in materie de modalitati.

In cazul termenului suspensiv executarea legatului este amanata pana la implinirea lui (de pilda la sase luni de la deschiderea mostenirii) dar drepturile legatarului se nasc si se pot transmite inter vivos si mortis causa din momentul deschiderii mostenirii. Cu alte cuvinte, desi legatarul devine proprietar sau creditor din momentul deschiderii mostenirii el nu poate cere predarea lucrului legat sau plata creantei la deschiderea mostenirii ci numai la implinirea termenului, asa cum rezulta din prevederile art. 926 si art. 1022 C. civ.

In cazul legatului afectat de un termen extinctiv, acesta isi produce efectele din momentul deschiderii mostenirii, la fel ca in cazul legatului pur si simplu, dar la implinirea termenului legatul se stinge (de pilda cand se lasa prin legat dobanzile unei sume de bani pe o durata de timp sau dreptul la o renta pe o durata limitata.

Legatul sub conditie

Este acel legat a carui nastere sau stingere depinde de un eveniment viitor si incert cat priveste producerea lui. La fel ca in dreptul comun conditia care afecteaza legatul poate fi suspensiva sau rezolutorie.

In cazul conditiei suspensive legatarul nu devine proprietar sau creditor la data deschiderii succesiunii ci numai de la data indeplinirii sau neindeplinirii evenimentului (conditiei) in functie de faptul daca conditia este pozitiva sau negativa. Daca conditia s-a realizat ea produce efecte retroactive, legatarul devenind proprietar sau creditor din momentul deschiderii mostenirii. De pilda testatorul a dispus de biblioteca sa juridica in favoarea legatarului cu conditia ca acesta sa termine facultatea de drept etc.

Pana la indeplinirea conditiei, potrivit art. 1016 C. civ. legatarul poate lua masuri conservatorii, la fel ca in dreptul comun, dar spre deosebire de dreptul comun, in cazul predecesului legatarului inainte de realizarea conditiei acesta devine caduc si nu trece la mostenitorii sai chiar daca post-mortem conditia se realizeaza, asa cum in mod expres prevede art. 925 C. civ. S-a precizat in doctrina ¹ ca asa fiind, practic, dreptul legatarului devine dublu conditionat caci nasterea dreptului legat depinde o data de realizarea conditiei instituite de catre testator si a doua oara de indeplinirea conditiei ceruta de lege si anume supravietuirea legatarului indeplinirii conditiei. Prin acte juridice intre vii transmiterea legatului sub conditie suspensiva este posibila, dreptul tertului dobanditor fiind insa dublu conditionat la fel ca al legatarului transmitator.

In cazul conditiei rezolutorii drepturile legatarului se nasc din momentul deschiderii succesiunii, la fel ca in cazul legatelor pure si simple. Daca conditia rezolutorie se realizeaza legatul se desfiinteaza retroactiv de la data deschiderii mostenirii. Intr-o asemenea situatie se desfiinteaza retroactiv si drepturile dobandite de succesorii in drepturi ai legatarului, fie prin acte intre vii, fie pentru cauza de moarte. Daca conditia rezolutorie nu se realizeaza, sau este sigur ca nu se poate realiza drepturile legatarului se consolideaza definitiv ca si cum ar fi fost un legat pur si simplu.

Pendente conditione legatul este transmisibil prin acte intre vii sau pentru cauza de moarte. Mostenitorii legatarului dobandesc dreptul asupra acestuia, indiferent ca este vorba de un legat universal, cu titlu universal sau cu titlu particular, dar in caz de retransmitere prin testament legatul care ar avea acest obiect determinat nu poate fi decat legat cu titlu particular in toate cazurile.

Sectiunea a IV-a

Ineficacitatea legatelor

Prin ineficacitatea legatelor vom intelege acele ipoteze in care ele nu-si produc efectele pe care, in principiu, ar trebui sa le produca.

In privinta cauzelor care duc la ineficacitatea legatelor se amintesc in doctrina ¹ nulitatea, revocarea si caducitatea, dar uneori s-a mai adaugat si reductiunea legatelor ² , cu toate ca efectul reductiunii liberalitatilor excesive este tot caducitatea acelor legate. Toate cauzele de ineficacitate au aceleasi efect si anume desfiintarea retroactiva a legatelor, insa pe cand cauzele de nulitate (relativa sau absoluta) existau anterior sau concomitent cu momentul intocmirii testamentului, cauzele de revocare sau cele de caducitate sunt intotdeauna posterioare acestui moment. De asemenea, s-a precizat in doctrina, revocarea nu trebuie confundata cu caducitatea caci revocarea se datoreaza, in cazul celei judecatoresti, unei culpe a legatarului sau, in cazul celei voluntare, vointei unilaterale a testatorului, iar caducitatea este determinata intotdeauna de cauze straine atat de culpa legatarului cat si de vointa unilaterala a testatorului ³ . Ea consta, asa cum vom vedea in cele ce urmeaza, intr-o imposibilitate obiectiva de executare a legatului.

Nulitatea legatelor

Incalcarea conditiilor de fond sau de forma instituite de legiuitor duce la nulitatea actelor juridice in general, asadar, si a legatelor. Vom avea, in consecinta, cauze de nulitate care se regasesc la orice act juridic, cum sunt viciile de consimtamant, cauza sau obiect ilicite ori imorale, precum si cauze specifice actelor juridice pentru cauza de moarte pentru care sunt prevazute conditii de validitate aparte.

Astfel, de pilda, testatorul nu avea capacitatea de a dispune, nu s-au respectat conditiile de forma instituite pentru validitatea diferitelor forme testamentare, s-a stipulat o substitutie fideicomisara, s-au incalcat dispozitiile privind interzicerea testamentului conjunctiv etc.

Regimul juridic al nulitatilor este cel de drept comun, cu unele deosebiri specifice acestei materii.

Astfel, in ce priveste termenul de prescriptie a actiunii in anulare prevazut de art. 9 alin. (2

De la regula de principiu a posibilitatii alegerii caii de a iesi din indiviziune, legea a instituit o serie de exceptii. Acestea reprezinta situatii deosebite, in care partajul nu poate fi obtinut decat pe cale judiciara.

Cazurile in care partajul judiciar este obligatoriu sunt urmatoarele:

- cand partile nu cad de acord asupra chestiunilor legate de imparteala. Este firesc ca in astfel de situatii conventia de partaj, care ca orice contract presupune un acord de vointe, nu se poate realiza, astfel incat nu ramane decat posibilitatea partajului judiciar;

- cand unul dintre coindivizari este absent si nu are nici reprezentant la imparteala conventionala. Si in acest caz, ca si in cel precedent, realizarea acordului de vointe nu este posibila, astfel incat se impune partajul judiciar;

- cand printre coindivizari se afla minori sau persoane puse sub interdictie, iar autoritatea tutelara, in virtutea prerogativelor ce-i revin in baza art. 129 alin. (2) din Codul familiei nu si-a dat acordul pentru realizarea impartelii pe cale conventionala. Autoritatea tutelara, ca organ cu atributii pe linia asigurarii protectiei drepturilor persoanelor incapabile, poate refuza autorizarea unei conventii incheiate intr-o maniera care nu asigura realizarea drepturilor coindivizarilor minori sau interzisi, sau ii prejudiciaza in orice mod. Autorizarea nu mai este necesara in cazul partajului judiciar, protectia persoanelor incapabile fiind asigurata in acest caz prin intermediul instantei judecatoresti.