Organizarea de stat a Transilvaniei in perioada voievodatului (secolul X-1541)

Organizarea de stat a Transilvaniei in perioada voievodatului (secolul X-1541)

Procesul formarii statului transilvan a durat cateva secole.

In secolul al X-lea, cand a inceput infiltrarea ungurilor in Transilvania, romanii erau deja organizati in voievodate. Documentele istorice mentioneaza voievodatele lui Glad, Gelu si Menumorut, precum si rezistenta acestora impotriva patrunderii ungurilor in Transilvania.

In secolele XI si XII regii Ungarirei au procedat la colonizari intense in Transilvania. Cu toate acestea, populatia romaneasca a continuat sa fie majoritara si sa-si apere drepturile.

Pana spre sfarsitul secolului al XII-lea, dominatia maghiara se exercita numai asupra unei parti din nord-vestul Transilvaniei. Acest teritoriu se afla sub conducerea unui principe, care isi avea sediul la curtea regala maghiara. Celelalte zone ale Transilvaniei erau conduse de catre juzi si voievozi romani. Constatand ca nu isi pot subordona Transilvania prin forta, ungurii au fost nevoiti sa accepte unele forme de organizare traditionale ale romanilor si sa colaboreze cu nobilimea autohtona. Asa se face ca statul feudal de sine statator al Transilvaniei a imbracat forma unui voievodat prin preluarea formelor de organizare romanesti si prin extinderea lor la scara intregii Transilvanii.

Primul conducator al Transilvaniei este desemnat in anul 1176 prin termenul de voievod Leustachius (Eustatiu).

Dupa constituire, statul transilvanean a avut institutii politice si juridice proprii, distincte de cele ale Ungariei, aflandu-se totusi intr-o stare de vasalitate fata de regele Ungariei.

Pe plan central, puterea politica era detinuta de catre voievod, care exercita atributiuni militare, administrative si judiciare. Pana la jumatatea secolului al XV-lea, atributiile voievodului Transilvaniei au fost partial ingradite. Pe de o parte, prin incercarea regelui Ungariei de a se amesteca in treburile interne ale Transilvaniei, iar pe de alta parte datorita faptului ca in Transilvania biserica catolica, care era sprijinita de papalitate, se bucura de o larga autonomie. De asemenea, de o larga autonomie se bucurau unitatile administrativ-teritoriale ale sasilor si secuilor, iar intinse tinuturi, precum Tara Amlasului, Tara Fagarasului, Ciceiul si Cetatea de Balta erau feude romanesti, stapanite de catre domnii Tarii Romanesti si ai Moldovei.

Raportul de forte dintre regele Ungariei si voievodul Transilvaniei a evoluat constant in favoarea voievodului Transilvaniei, care manifesta veleitati de independenta intr-un stat cu pretentii de suveranitate, numit Regnum Transilvaniae. De retinut ca in limbajul medieval, termenul de "regnum" desemneaza un stat de sine statator.

La nivel central, voievodul era ajutat de catre un vicevoievod, care era numit de catre voievod.

Principalii dregatori aflati pe langa voievod erau judele voievodal, care exercita atributii similare celor ale vornicului, si notarul voievodal, similar logofatului.

Cele mai importante prerogative in materie legislativa reveneau Congregatiei nobililor (congregatium generalis nobilium). Aceasta adunare reprezentativa era convocata periodic de catre voievodul Transilvaniei si adopta hotarari in diverse domenii.

Faptul ca Transilvania era un stat de sine statator era ilustrat si de sistemul adoptarii legilor. Astfel, legile aplicabile in Transilvania erau adoptate de catre Congregatia nobililor, iar decretele regelui Ungariei nu puteau fi aplicate in Transilvania daca nu erau in mod expres adoptate de catre Congregatia nobililor.

La lucrarile Congregatiei nobililor au participat si nobilii romani pana in anul 1291, ocazie cu care acestia sunt mentionati pentru ultima data in calitate de participanti la Congregatia nobililor - universis nobilibus Saxonis, Siculis et Olachis (Adunarea sasilor, secuilor si valahilor din Transilvania).

Mai mult decat atat, in anul 1437 s-a format Unio trium nationum, adica alianta politica a celor trei natiuni minoritare din Transilvania, indreptata impotriva romanilor majoritari, care din acel moment au fost total exclusi din viata politica.

In ceea ce priveste organizarea bisericii, inca inainte de venirea ungurilor, in Transilvania biserica ortodoxa era organizata la nivelul intregului teritoriu. Cu toate acestea, datorita opresiunii maghiare, in epoca voievodatului ea nu s-a putut constitui intr-un sistem ierarhic.

Armata din Transilvania era compusa din doua corpuri distincte: armata voievodului, pe de o parte, si o armata locala organizata de catre nobili, pe de alta parte.

In ce priveste organizarea fiscala, in epoca voievodatului romanii si ungurii plateau un impozit numit lucrum camerae, initial in natura, iar mai tarziu in bani. (lucrum=beneficiu, castig). Taranii romani si unguri plateau un impozit numit terragium, care apoi a fost extins si asupra orasenilor. In conditii exceptionale, erau platit un impozit suplimentar, numit subsidia, care vine din latinescul "subsideo", care inseamna a fi de rezerva. In plus, romanii care erau si pastori plateau quinquagesima ovium (o oaie si un miel din 50).

Secuii erau scutiti de plata impozitelor, intrucat indeplineau obligatii militare. Totusi, la incoronarea regelui, la prima sa casatorie, precum si la nasterea primului sau copil, erau obligati la darea boilor (un bou de fiecare familie).

Sasii aveau indatorirea de a plati o taxa anuala, la Sfantul Martin, de 500 de marci de argint, prin contributia tuturor gospodariilor, numita si darea Sfantului Martin.

In ceea ce priveste organizarea administrativ-teritoriala, in epoca voievodatului Transilvania era impartita in districte romanesti, comitate unguresti, scaune secuiesti si scaune sasesti. Districtele romanesti s-au bucurat pana in secolul al XIV-lea de o totala autonomie. In Maramures au existat opt districte autonome romanesti, care aveau un voievod propriu, precum si instanta lor de judecata. In acelasi timp, Tara Fagarasului a fost organizata pana la jumatatea secolului al XV-lea intr-un district autonom cu instanta de judecata proprie. Numeroase districte romanesti au existat, de asemenea, si in Banat, Tara Hategului, in tinutul Rodnei si in zona Hunedoarei.

In regiunile in care printre romani au patruns si ungurii, acestia din urma s-au organizat in comitate, unitati administrativ-teritoriale conduse de catre comiti, care erau ajutati de vicecomiti. Comitii erau numiti de catre voievodul Transilvaniei. Fiecare comitat era impartit in mai multe plasi, conduse de catre pretori, alesi din randurile micii nobilimi locale.

Scaunele secuiesti, in zona de sud-est, unde s-au asezat secuii, s-au format succesiv. In secolul al XV-lea erau sapte asemenea scaune cu capitala la Odorhei, formand Obstea secuilor (Universitas Siculorum). Aceasta obste era condusa de catre un comite numit de regele Ungariei, dar voievodul Transilvaniei, in tendinta lui de centralizare a puterii, si-a asumat si calitatea de comite al secuilor. Fiecare scaun era condus de catre un capitan de scaun, care exercita atributii administrative, militare si judecatoresti. Acesta era ajutat in problemele juridice de catre un jude scaunal. Incepand din anul 1426, comitele secuilor era reprezentat in fiecare scaun de catre un jude regal, cu atributiuni de control judiciar.

Scaunele sasesti s-au constituit in prima jumatate a secolului al XIV-lea, in cadrul unei unitati administrativ-teritoriale autonome, numita Universitas Saxonum, adica Obstea sasilor, cu capitala la Sibiu. In plus, mai existau inca doua districte sasesti care nu depindeau de acea obste, si anume districtul Banatului si districtul Bistritei. Obstea sasilor se afla sub conducerea unui comite. Fiecare scaun era condus de catre un jude regal, ajutat de un vicejude, ambii aflati in dependenta fata de organele centrale. Pe de alta parte, locuitorii scaunelor sasesti aveau dreptul sa-si aleaga cate un jude scaunal, care sa le reprezinte interesele.

Orasele din Transilvania se bucurau de o autonomie pronuntata. Conducerea orasului era exercitata de catre un jude, impreuna cu un Consiliu municipal format din doisprezece jurati. Atributiile acestora erau fixate prin acte speciale de privilegii.

Satele romanesti erau conduse de catre cnezi, care exercitau atributiuni judiciare, strangeau impozitele si chemau oamenii la oaste.