O filozofie sociala de tip Crusoe

O filozofie sociala de tip Crusoe

Una dintre constructiile indeobste cele mai luate in deradere ale teoriei economice clasice este "economia de tip Crusoe", analiza unui individ izolat fata in fata cu natura. Si totusi, acest model aparent "nerealist" are, dupa cum am incercat sa demonstrez si in alta parte, utilizari foarte importante, ba chiar indinspensabile[1]. Serveste la izolarea omului fata in fata cu natura, castingand astfel claritate prin abstragerea initiala de la relatiile interpersonale. Ulterior, aceasta analiza om/natura poate fi extinsa si aplicata "lumii reale". Introducerea lui "Vineri", ori a uneia sau a mai multor alte persoane, dupa analiza strictei izolari robinsoniene, serveste pentru a ilustra modul in care adaugarea altor persoane afecteaza discutia. Aceste concluzii pot fi apoi aplicate lumii contemporane. Astfel, abstractiunea analizarii catorva persoane interactionand pe o insula faciliteaza o perceptie clara a adevarurilor fundamentale ale relatiilor interpersonale, adevaruri care raman obscure daca insistam in a privi din capul locului lumea contemporana numai in integralitatea si unitatea ei.

Daca economia de tip Crusoe poate si chiar furnizeaza fundamentul indispensabil al intregii structuri a economiei si praxeologiei - analiza formala, in sens larg, a actiunii umane - un procedeu similar ar trebui sa fie capabil a realiza acelasi lucru si pentru filozofia sociala, pentru analiza adevarurilor fundamentale ale naturii omului fata in fata cu natura lumii in care s-a nascut, precum si cu cea a lumii celorlalti indivizi. Mai precis, poate ajuta considerabil la rezolvarea unor probleme ale filozofiei politice precum natura si rolul libertatii, proprietatii si violentei.[2]

Sa ne oprim asupra lui Crusoe care a naufragiat pe insula lui si - pentru a simplifica lucrurile - are amnezie. Cu ce realitati de neocolit se confrunta el? Se confrunta, pentru inceput, cu el insusi, cu faptul primordial al propriei sale constiinte si al propriului sau trup. Descopera, in al doilea rand, natura din jurul sau, habitatul natural si resursele pe care economistii le desemneaza prin termenul de "pamant".[3] Descopera de asemenea ca, prin contrast cu animalele, nu poseda cunoastere innascuta instinctuala care sa-l ghideze catre caile adecvate de a-si satisface nevoile si dorintele. In fapt, isi incepe viata in aceasta lume necunoscand literalmente nimic; trebuie sa invete totul. Invata ca are numeroase teluri, scopuri pe care doreste sa le atinga, dintre care multe ii sunt necesare pentru mentinerea vietii: hrana, adapost, imbracaminte, etc. Dupa ce nevoile de baza sunt satisfacute, descopera trebuinte mai "avansate" pe care sa le urmareasca. Pentru a-si satisface oricare dintre - sau toate - aceste nevoi pe care le evalueaza in functie de importanta lor relativa pentru el, Crusoe trebuie de asemenea sa invete cum sa faca aceasta; trebuie, pe scurt, sa dobandeasca "cunostinte tehnologice" sau "retete".

Crusoe are, prin urmare, multiple nevoi pe care doreste sa si le satisfaca, obiective pe care se straduieste sa le atinga. Unele dintre aceste obiective pot fi atinse cu eforturi minime din partea lui; daca insula e astfel alcatuita, el poate culege fructele comestibile ale arbustilor din vecinatate. In astfel de cazuri, consumul unui bun sau serviciu ii este la indemana rapid si aproape instantaneu. In ceea ce priveste majoritatea nevoilor sale, Crusoe descopera insa ca lumea naturala din preajma sa nu le satisface imediat si instantaneu; nu se afla, cu alte cuvinte, in Gradina Raiului. Pentru a-si atinge scopurile el trebuie, cat mai rapid si productiv cu putinta, sa ia elementele puse la dispozitie de natura si sa le transforme in obiecte, forme si locuri utile pentru el - astfel incat sa-si poata satisface nevoile.

Pe scurt, trebuie (a) sa-si aleaga obiectivele; (b) sa invete cum sa le atinga prin utilizarea resurselor puse la dispozitie de natura; si apoi (c) sa-si exercite energia muncii pentru a transforma aceste resurse in forme si locuri mai utile: i.e., in "bunuri de capital" si in cele din urma in "bunuri de consum" pe care le poate consuma direct. Astfel, Crusoe si-ar putea confectiona, din materia prima disponibila in natura, o secure (bun de capital) cu care sa taie lemne pentru a-si construi o coliba (bun de consum). Sau ar putea confectiona o plasa (bun de capital) cu care sa prinda peste (bun de consum). De fiecare data el utilizeaza cunostintele tehnologice invatate pentru a-si exercita munca si a transforma resursele naturale in bunuri de capital si, in cele din urma, in bunuri de consum. Acest proces de transformare a resurselor naturale constituie "productia" sa. Pe scurt Crusoe trebuie sa produca inainte de a putea consuma, si pentru a putea consuma. Iar prin acest proces de productie, de transformare, el modeleaza si modifica mediul natural in conformitate cu nevoile sale, in loc sa fie, precum animalele, pur si simplu determinat de acest mediu.

Si astfel omul, neavand o cunoastere innascuta, instinctiva, dobandita automat a scopurilor sale adecvate, sau a mijloacelor prin care acestea pot fi atinse, trebuie sa le invete, iar pentru a le invata trebuie sa-si exercite puterea de observatie, abstractie si gandire: pe scurt, ratiunea sa. Ratiunea este instrumentul omului pentru cunoastere si pentru insasi supravietuirea sa; utilizarea si dezvoltarea mintii sale, dobandirea de cunostinte despre ceea este cel mai bine pentru el si cum se poate aceasta realiza, este metoda unic umana de existenta si dezvoltare. Si aceasta este in mod unic natura umana; omul, cum a aratat Aristotel, este animalul rational, sau pentru a fi mai exacti, fiinta rationala. Prin ratiunea sa, individul uman observa atat realitatile si legile lumii exterioare, cat si si pe cele ale propriei sale constiinte, inclusiv ale emotiilor sale: altfel spus, utilizeaza atat extrospectia cat si introspectia.

Crusoe, spuneam, invata despre scopurile sale si despre modul de atingere a acestora. Dar ce anume realizeaza facultatea sa de invatare, ratiunea sa, in procesul de dobandire a unei astfel de cunoasteri? Invata despre felul in care lucrurile functioneaza in lume, i.e., despre naturile diferitelor entitati specifice si clase de entitati pe care le identifica; cu alte cuvinte cunoaste legile naturale ale felului in care lucrurile se comporta in lume. Invata ca o sageata eliberata din coarda unui arc poate dobori o caprioara si ca o plasa de pescuit poate prinde o multime de pesti. Mai departe, invata despre propria sa natura, despre tipurile de evenimente sau actiuni care-l fac fericit sau nefericit; pe scurt, invata despre scopurile pe care are nevoie sa le atinga sau pe care ar trebui sa le evite.

Acest proces, aceasta metoda necesara pentru supravietuirea si prosperitatea omului in aceasta lume, a fost adesea luata in deradere ca nepotrivit de - sau exclusiv - "materialista". Dar ar trebui sa fie limpede ca ceea ce s-a intamplat in aceasta activitate in conformitate cu natura umana este o contopire a "spiritului" cu materia; mintea omului, utilizand ideile pe care le-a dobandit, directioneaza energia inspre transformarea si remodelarea materiei in mijloace de sustinere si propasire a nevoilor si vietii sale. In spatele oricarui bun "produs", a oricarei transformari de catre om a resurselor naturale, sta o idee care directioneaza efortul, o manifestare a spiritului uman.

Individul uman, introspectand faptul propriei sale constiinte, descopera de asemenea realitatea primordiala naturala a libertatii sale: libertate de a alege, libertate de a utiliza sau nu ratiunea in legatura cu orice problema data. Pe scurt, descopera faptul natural al propriei "libertati de vointa". Descopera de asemenea faptul natural al controlului mintii sale asupra trupului si actiunilor sale: adica al proprietatii sale naturale asupra lui insusi.

Crusoe, prin urmare, este proprietarul trupului sau; mintea lui este libera sa adopte orice scopuri doreste, sa-si exercite ratiunea pentru a descoperi ce obiective ar trebui sa aleaga si sa invete retetele pentru utilizarea mijloacelor la indemana in atingerea acestora. Intr-adevar, faptul in sine ca nu-i este data congenital - sau determinata de evenimente externe - cunoasterea necesara pentru supravietuire si progres, ca trebuie sa-si utilizeze mintea pentru a o dobandi, demonstreaza ca este prin natura sa liber sa-si utilizeze sau nu aceasta ratiune - i.e., adica are libertate de vointa (free will).[4] Cu siguranta, nu e nimic outré sau mistic in legatura cu faptul ca omul difera de pietre, plante sau chiar animale si ca cele de mai sus sunt diferente cruciale fata de acestea. Faptele critice si unice in legatura cu omul si modalidatile in care trebuie sa traiasca pentru a supravietui - constiinta sa, libertatea de vointa si alegere, facultatea ratiunii, necesitatea de a invata legile naturale ale lumii exterioare si ale lui insusi, proprietatea asupra lui insusi, nevoia de a "produce" prin transformarea materiei din natura in forme consumabile - toate acestea compun ceea ce se cheama natura omului, si caile prin care acesta poate supravietui si prospera. Sa presupunem acum ca Crusoe se confrunta cu alternativa de a culege fructe sau de a strange ciuperci pentru hrana si ca se decide pentru gustoasele ciuperci, cand deodata, un locuitor al insulei naufragiat in trecut, venind inspre el, striga: "Nu face asta! Ciupercile acelea sunt otravitoare." Nu e nimic misterios in reprofilarea ulterioara a lui Crusoe inspre fructe. Ce s-a intamplat? Amandoi indivizii au operat cu o presupunere atat de puternica incat a ramas tacita, si anume ca otrava este rea, daunatoare pentru sanatatea si chiar supravietuirea organismului uman - pe scurt, nociva pentru prezervarea si calitatea vietii umane. In acest acord implicit asupra valorii vietii si sanatatii pentru persoana umana precum si asupra indezirabilitatii durerii si mortii, cei doi indivizi au ajuns in mod limpede la bazele une etici, fundamentata pe realitate si pe legile naturale ale organismului uman.

Daca Crusoe ar fi mancat ciupercile fara sa afle despre efectele lor otravitoare, atunci decizia sa ar fi fost incorecta - o eroare posibil tragica avand la baza faptul ca omul nu e nicidecum determinat in mod automat sa ia deciziile corecte tot timpul. De aici lipsa omniscientei in ceea ce il priveste si posibilitatea de a gresi. Daca, pe de alta parte, Crusoe ar fi stiut de otrava si ar fi mancat totusi ciupercile - poate pentru "senzatii tari" sau datorita unei preferinte de timp foarte ridicate - atunci decizia lui ar fi fost in mod obiectiv imorala, un act deliberat impotriva propriei sanatati si vieti. S-ar putea ridica foarte bine intrebarea de ce ar trebui viata sa fie o valoare ultima obiectiva, de ce ar trebui omul sa opteze pentru viata (atat sub aspectul duratei cat si al calitatii)[5]. In replica, am putea consemna ca o propozitie se ridica la statutul de axioma cand se poate arata ca cel care o neaga o utilizeaza in chiar procesul presupusei negari[6]. Asadar, orice persoana care ia parte la orice tip de discutie, inclusiv una asupra valorilor, este vie si afirma, in virtutea acestei participari, viata. Pentru ca daca s-ar opune realmente vietii n-ar mai avea ce cauta intr-o astfel de discutie, mai mult, n-ar mai avea de ce continua sa traiasca. Prin urmare, presupusul oponent al vietii de fapt afirma viata tocmai in procesul discutiei sale, iar prezervarea si propasirea vietii capata deci, statutul unei incontestabile axiome.

Am vazut ca Crusoe, ca orice alt om, are libertate de vointa, libertatea de a alege cursul vietii si al actiunilor sale. Unii critici au obiectat ca aceasta libertate este iluzorie deoarece omul este constrans de legi naturale. Aceasta, totusi, este o neintelegere (misrepresentation) - unul dintre multele exemple ale persistentei confuzii moderne intre libertate si putere. Omul este liber sa adere la valori si sa-si aleaga cursul actiunilor; dar aceasta nu inseamna nicidecum ca poate incalca legile naturii fara consecinte - ca poate, de exemplu, traversa oceane dintr-un singur salt. Pe scurt, cand spunem ca "omul nu e 'liber' sa sara peste ocean", discutam de fapt nu de lipsa sa de libertate ci de lipsa de putere de a traversa oceane, date fiind legile naturii sale si ale naturii lumii inconjuratoare. Libertatea lui Crusoe de a adopta idei, de a-si alege scopurile, este inviolabila si inalienabila; pe de alta parte, omul, nefiind nici omnipotent si nici omniscient, descopera intotdeauna ca puterea sa de a face toate lucrurile pe care le-ar dori este limitata. Pe scurt, puterea sa este limitata in mod necesar de legile naturale, dar nu si libertatea sa de vointa. Sau altfel spus, este vadit absurd sa definesti "libertatea" unei entitati ca puterea acesteia de a intreprinde un act care-i este imposibil prin natura sa![7]

Daca libertatea vointei omului de a adopta idei si valori este inalienabila, libertatea sa de actiune - adica de a pune la lucru aceste idei in lume, nu beneficiaza de conditii la fel de norocoase. Inca o data, nu vorbim de limitele puterii omului inerente legilor naturii sale si ale naturilor altor entitati. Ceea ce avem in vedere este interferenta altor persoane cu sfera sa de actiune - dar il depasim putin pe Robinson Crusoe si discutia noastra. E de ajuns sa spunem la acest punct ca, in sensul libertatii sociale - al libertatii ca absenta a agresiunii din partea altor persoane - Crusoe este absolut liber, dar ca o lume alcatuita din mai mult de o persoana necesita investigatii suplimentare.

Din moment ce in aceasta carte suntem interesati mai degraba de filozofia sociala si politica decat de filozofie in sine, vom fi interesati de termenul de "libertate" in acest sens social sau interpersonal, mai degraba decat in cel de libertate a vointei.[8]

Sa ne intoarcem la analiza transformarii intentionale (purposeful) de catre Crusoe a datelor naturii prin intelegerea legilor naturale. Crusoe gaseste pe insula terenuri virgine, neutilizate; pamanturi, asadar, neutilizate si necontrolate de nimeni, prin urmare nedetinute in proprietate. Prin descoperirea resurselor naturale, invatand cum sa le foloseasca si, in particular, prin transformarea lor efectiva in forme mai utile, Crusoe - cu cuvintele memorabile ale lui John Locke - isi "imbina munca cu pamantul". Facand astfel, punandu-si amprenta personalitatii si energiei sale asupra pamantului, el a preluat in mod natural pamantul si roadele acestuia in proprietatea sa. Deci, individul izolat detine in proprietate ceea ce utilizeaza si transforma; prin urmare, in cazul sau nu se pune problema a ceea ce ar trebui sa constituie proprietatea lui A spre deosebire de a lui B. Proprietatea oricarui om se constituie, ipso facto, din ceea ce produce, i.e., transforma in vederea utilizarii, prin eforturi proprii. Proprietatea sa asupra pamantului si bunurilor de capital se prelungeste de-a lungul stadiilor de productie, pana cand Crusoe ajunge sa detina in proprietate bunurile de consum pe care le-a produs si pana cand acestea, in cele din urma, dispar prin consum.

Cata vreme individul ramane izolat, asadar, nu apare nici un fel de problema in legatura cu limitele pana la care proprietatea sa - detinerile sale - se extinde; ca fiinta rationala inzestrata cu libertate de vointa, aceasta se extinde asupra corpului sau si se prelungeste mai departe asupra bunurilor materiale pe care le transforma prin munca. Sa presupunem ca Crusoe a ajuns nu pe o mica insula, ci pe un continent nou si necunoscut, si ca, stand pe tarm, a revendicat "proprietatea" asupra intregului continent in virtutea faptului de a-l fi descoperit. Aceasta afirmatie n-ar fi decat simpla glorie desarta (vainglory) atata timp cat nimeni altcineva n-ar mai ajunge pe continent. Si asta pentru ca prin firea lucrurilor veritabila sa proprietate - controlul sau efectiv asupra resurselor materiale - s-ar extinde numai asupra resurselor pe care munca sa le-a angrenat in productie. Proprietatea sa reala nu s-ar putea extinde dincolo de sfera lui de control.[9] In mod similar, ar fi lipsit de sens ca Robinson sa trambiteze ca nu detine "realmente" in proprietate o parte din, sau tot ceea ce a produs (poate ca acest Crusoe se intampla sa fie vreun oponent romantic al conceptului de proprietate), deoarece in fapt utilizarea si, prin urmare proprietatea, ii apartine deja. Crusoe, prin firea lucrurilor, detine in proprietate nici mai mult nici mai putin decat propria persoana si extensia acesteia in lumea materiala.

[1] Vezi Murray N. Rothbard, Man, Economy, and State (Princeton, N.J.: D. Van Nostrand, 1962), vol. 1, cap. 1 si 2.

[2] Constructe de secol saptesprezece sau optsprezece precum "starea de natura" sau "contractul social" au fost incercari nu tocmai reusite de a realiza o astfel de analiza logica. Astfel de incercari au fost cu mult mai importante decat orice afirmatii istorice efective care s-ar fi putut face pe parcursul dezvoltarii acestor concepte.

[3] Acest "pamant" in sens economic, cuprinzand toate resursele puse la dispozite de natura, nu inseamna in mod necesar "pamant" in sensul obisnuit, deoarece poate include parti din mare, e.g., ape de pescuit si exclude imbunatatirile aduse de om solului.

[4] Vezi Murray N. Rothbard, Individualism and the Philosophy of the Social Sciences (San Francisco: Cato Institute, 1979), pp. 5-10. Ca idee, o pesoana nu poate in mod coerent crede ca face judecati si in acelasi timp ca este determinata de o cauza externa in acest sens. Deoarece daca ar fi asa, care ar fi statutul judecatii ca este determinat? Acest argument a fost utilizat de Immanuel Kant, Groundwork of the Metaphysics of Morals, traducere in limba engleza H.J. Paton (New York: Harper and Row, 1964), pp. 115 si urm.

[5] Asupra valorii vietii ca nedepinzand de faptul a fi perceputa ca una fericita, vezi Philippa R. Foot, Virtues and Vices (Berkeley: Universitz of California Press, 1978), pag. 41.

[6] Altundeva, am scris: "daca un individ nu poate afirma o propozitie fara a utiliza in acelasi timp negatia acesteia, atunci nu doar ca este prins intr-o inextricabila contradictie; concede negatiei statutul de axioma." Rothbard, Individualism, pag. 8. Vezi de asemenea R. P. Phillips, Modern Thomistic Philosophy (Westminster, Md.: Newman Bookshop, 1934-35), vol. 2, pag. 36-37.

[7] Vezi Rothbard, Individualism, pag. 8, si F.A. Hayek, The Road to Serfdom (Chicago: University of Chicago Press, 1944), pag. 26.

[8] Poate ca unul din marile avantaje ale termenului "libertate" in sens social (liberty) fata de sinonimul sau "libertate" in sensul metafizic (freedom) este ca primul este utilizat in general numai in sensul social si nu si in cel pur filozofic de liber arbitru, fiind de asemenea mai putin confundat cu conceptul de putere. Pentru o discutie excelenta asupra libertatii de vointa, vezi J. R. Lucas, The Freedom of the Will (Oxford: Clarendon Press, 1970).

[9] Ulterior, o data cu ajungerea altor persoane pe continent, acestea ar detine de asemenea in proprietate prin firea lucrurilor resursele naturale pe care le-ar transforma prin munca, primul venit putand deveni proprietarul ultimelor fie prin utilizarea fortei invazive impotriva proprietatii naturale a noilor veniti, fie prin dobandirea bunurilor in discutie de la acestia prin cadouri sau schimb.