Lupta romanilor din Transilvania impotriva dualismului austro-ungar

Lupta romanilor din Transilvania impotriva dualismului austro-ungar

Lupta romanilor fata de incorporarea la Ungaria a Transilvaniei si fata de regimul discriminatoriu la care au fost supusi a imbracat forme variate si s-a bucurat de puternice ecouri de simpatie si solidaritate atat in Romania, cat si pe plan international. Astfel, la numai cateva zile dupa ce Dieta de la Cluj a hotarat incorporarea Transilvaniei la Ungaria (31 decembrie 1866), G. Baritiu si I. Ratiu au intocmit un memoriu semnat de 1493 intelectuali si de reprezentanti ai altor categorii sociale, care a fost inaintat imparatului pentru a se respinge incorporarea Transilvaniei. Memoriul a fost larg raspandit in Transilvania si la Viena, astfel incat s-a declansat prigoana impotriva semnatarilor lui.

La 3 mai 1868, cu prilejul aniversarii a 20 de ani de la revolutia de la 1848, a fost organizata o mare adunare populara de protest la Blaj. Miile de reprezentanti ai romanilor, avand mandate din partea adunarilor provinciale, au adoptat Pronunciamentul de la Blaj, care era un protest colectiv prin care se afirmau drepturile romanilor si se cerea respectarea acestora.

In anul 1881 s-a intrunit Conferinta Nationala a romanilor din Banat si Transilvania la Sibiu, pentru unificarea partidelor politice si a liniei tactice. Cu acea ocazie s-a constituit Partidul National al Romanilor din Transilvania, Banat si Ungaria.

Programul acestui partid prevedea:

- autonomia Transilvaniei;

- introducerea limbii romane in administratie si justitie;

- alegerea functionarilor publici din randul romanilor;

- lupta impotriva oprimarii nationale;

- modificarea Legii nationalitatilor;

- democratizarea sistemului electoral.

Totodata, Conferinta i-a incredintat presedintelui partidului, Vicentiu Babes, mandatul de a intocmi un memoriu destinat imparatului si opiniei publice internationale in care sa se prezinte prigoana desfasurata de catre Ungaria impotriva romanilor din Transilvania in scopul desnationalizarii lor. Memoriul, publicat in anul 1882 in limbile romana, maghiara, germana si franceza, a fost reprodus de catre aproape intreaga presa romaneasca si de catre numeroase ziare straine, reprezentand un adevarat act de acuzare al poporului roman impotriva asupririi sale.

La conferinta nationala a partidului din 1887 s-a hotarat elaborarea unui Memorandum. Redactat de catre Iuliu Coroianu si definitivat in anul 1892, memorandumul a fost semnat de catre presedintele partidului, Ion Ratiu, ca si de catre fruntasii politici: G. Pop de Basesti, E. Brote, V. Lucaciu, S. Albini si I. Coroianu.

Memorandumul a fost redactat in limbile romana, maghiara, germana, italiana si franceza si popularizat in Transilvania, in Romania, precum si in intreaga Europa.

Protestul si revendicarile romanilor au fost intemeiate pe dreptul istoric, pe ponderea numerica, pe argumente de ordin etnic si geografic, pe contributia adusa de populatia romaneasca majoritara la viata economica si sociala a Transilvaniei. Totodata, au fost supuse unui amplu rechizitoriu dispozitiile discriminatorii vizand desfiintarea natiunii romane, din legea electorala, legea nationalitatilor, legile scolare, legile agrare si legea presei.

Raspunsul Guvernului Ungariei a fost prigoana organizata impotriva fruntasilor politici romani, care a imbracat forma unor actiuni penale, sub motivul ca acestia au atentat impotriva statului maghiar.

Procesul memorandistilor, desfasurat la Cluj in mai 1894, a dat romanilor prilejul sa isi afirme unitatea si increderea in cauza nationala.

Lupta romanilor din Transilvania, sustinuta de catre toate categoriile sociale, avand ca principal tel afirmarea fiintei si unitatii nationale, a dus in final la realizarea Unirii Transilvaniei cu Romania la 1 decembrie 1918.