Boicotul
Un boicot este o tentativa de
a-i convinge pe alti oameni sa nu aiba nimic de-a face cu o
anumita persoana sau firma particulara - fie pe plan
social, fie in sensul de a nu achizitiona produsele firmei. Din punct de
vedere moral, boicotul poate fi intrebuintat in scopuri absurde,
reprobabile, onorabile, sau neutre. De pilda, el poate fi utilizat pentru
a incerca sa-i convingem pe oameni sa nu cumpere struguri
produsi de nesindicalisti, sau sa nu cumpere struguri
produsi de sindicalisti. Din punctul nostru de vedere, elementul
important in legatura cu boicotul este ca el este pur voluntar,
o incercare de persuasiune si, de aceea, ca el reprezinta un
instrument de actiune perfect legal si licit. Din nou, ca si in
cazul pamfletului calomniator, un boicot poate foarte bine sa diminueze
clientela firmei si, prin aceasta, sa reduca valoarea
detinerilor sale; dar o asemenea actiune este, cu toate acestea, un
mod perfect legitim de exercitare a libertatii de expresie si a
drepturilor de proprietate. Daca ne place sau nu un anumit boicot
particular va depinde de valorile noastre morale si de atitudinea
noastra fata de telul sau activitatile sale
concrete. Dar actiunea de boicotare este legitima per se.
Daca un anumit boicot ni se pare moralmente reprobabil, atunci cei care
sunt de aceasta parere au dreptul de a organiza un contra-boicot, in
vederea convingerii clientilor sa adopte o alta pozitie,
sau sa-i boicoteze pe boicotatori. Toate acestea fac parte din procesul
raspandirii de informatii si de opinii, in cadrul furnizat de
drepturile de proprietate privata.
Mai mult, boicoturile "secundare"
sunt si ele legitime, in ciuda actualei lor proscrieri, de catre
actuala noastra legislatie a muncii. Intr-un boicot secundar,
sindicatele incearca sa-i convinga pe consumatori sa nu
cumpere de la firmele care fac afaceri cu firmele nesindicalizate (tintele
boicotului initial). Din nou, intr-o societate libera ele ar trebui
sa aiba dreptul sa incerce o asemenea actiune de
convingere, exact asa cum oponentii lor ar avea dreptul sa
replice cu un boicot de sens opus. In acelasi fel, Liga Pentru
Decenta are dreptul sa organizeze boicoturi ale filmelor
pornografice, dupa cum fortele de sens opus ar avea dreptul sa
organizeze un boicot al participantilor la boicotul Ligii.
Un interes deosebit, in
legatura cu boicotul, il prezinta faptul ca el constituie
un mecanism ce poate fi intrebuintat de persoanele care doresc sa
intreprinda ceva impotriva celor care se angajeaza in
activitati considerate licite, dar pe care ei le considera
imorale. Astfel, in vreme ce firmele nesindicalizate, pornografia, pamfletele
calomniatoare si altele ar fi legale intr-o societate libera*,
dreptul celor care gasesc ca asemenea activitati sunt
moralmente respingatoare de a organiza boicoturi impotriva celor care le
practica ar fi la fel de legal. Intr-o societate liberala, ar fi
legale toate actiunile care nu incalca drepturi de proprietate
(proprietatea de sine sau obiectele materiale ale altora) - printre acestea se
numara si boicoturile indreptate impotriva acestor
activitati, precum si contra-boicoturile, indreptate impotriva
boicotatorilor. Asadar coercitia nu este [132] singura actiune
ce poate fi intreprinsa impotriva persoanelor si activitatilor
pe care unii le considera imorale; mai axista si actiuni
voluntare si persuasive, asa ca boicotul.
O intrebare cu mult mai
complexa este daca pichetarea, ca forma de promotie
a unui boicot, ar fi legitima intr-o societate libera. Evident
ca pichetarea in masa, care ar bloca intrarea sau iesirea dintr-o
cladire, ar fi o infractiune si o incalcare a drepturilor
de proprietate - dupa cum ar fi si grevele in care se sta jos
sau se ramane inauntrul unei cladiri, in masura in care ar
ocupa cu forta proprietatea altora. Tot invaziv este si tipul de
pichetare in care demonstrantii i-ar ameninta pe oamenii care ar
trece de linia pichetului - un caz inambiguu de intimidare prin amenintare
cu forta. Dar chiar si "pichetarea pasnica" este o
chestiune complexa, deoarece si in acest caz este implicata
utilizarea strazitor guvernamentale. Asadar, ca si in cazul
adunarilor sau al demonstratiilor de strada in general, statul nu
poate lua decizii non-arbitrare referitoare la dreptul platitorilor de
impozite [deci si al potentialilor lor invitati, cum ar fi
imigrantii, care nu platesc impozite - n.tr.], de a utiliza
strazile guvernamentale pentru a demonstra in favoarea cauzei lor,
respectiv la dreptul proprietarilor de imobile, sau al soferilor auto,
care doresc si ei sa utilizeze strazile. Este, din nou,
imposibil pentru stat sa ia o decizie in asa fel incat sa
elimine conflictele si sa vegheze la respectarea drepturilor intr-o
maniera lipsita de echivoc. Daca, pe de alta parte, strada
din fata cladirii pichetate ar fi in proprietate privata, atunci
proprietarii ei ar avea dreptul absolut sa decida, in orice fel ar
considera ei de cuviinta, daca pichetatorii pot utiliza strada.1
Similar, anumite mecanisme
utilizate de patroni, cum ar fi listele negre - o forma de boicot - ar fi
legale intr-o societate libera. Inainte de asa-numitul
Norris-LaGuardia Act, din 1931, patronii aveau posibilitatea legala
sa concedieze pe organizatorii de sindicate dintre angajatii lor
si sa faca sa circule liste negre cu asemenea persoane,
printre ceilalti patroni. De asemenea, [intr-o societate libera] ar
fi legale si asa-numitele "yellow-dog contracts" - un alt
mecanism interzis prin Norris-LaGuardia Act. In conditiile unui astfel de
contract, angajatul si patronul cad de acord ca, daca cel dintai s-ar
alatura unui sindicat, patronul sa-l poata concedia pe loc.
* N.tr.: Pentru cazul cand
asemenea activitati ar implica utilizarea strazilor
guvernamentale sau publice, a se vedea insa discutia de mai jos,
referitoare la "pichetare" si cea despre "dreptul la libera
exprimare" din cap. 16.
1 A se vedea Murray N. Rothbard, For
a New Liberty, ed. rev. , New York, Macmillan, 1978, pp. 96-97.
