Incadrandu‑se in politica generala a statului de ocrotire a copilului, legislatia actuala cuprinde dispozitii in acest domeniu atat in Codul familiei, care constituie dreptul comun in materie, cat si in legi speciale.

Ocrotirea copilului, educarea si pregatirea sa psiho‑fizica pentru a se incadra firesc in societate si a respecta normele morale si de convietuire sociala, precum si ordinea de drept constituie o preocupare importanta a tot mai multe organisme si organizatii de stat sau neguvernamentale.

In prezentul capitol ne‑am ocupat de ocrotirea copilului exercitata prin parinti (sau doar printr‑unul dintre ei), insa exista si cazuri in care copiii sunt lipsiti de ocrotire parinteasca sau aceasta se exercita necorespunzator. In aceste situatii, se vor lua masurile de protectie alternativa prevazute de Legea nr. 272/2004, anume: tutela, masurile de protectie speciala sau adoptia.

1. Tutela si curatela

Aceste institutii sunt reglementate de Codul familiei[1] si privesc protejarea copilului lipsit de ocrotire parinteasca, respectiv a celui care necesita reprezentare provi­zoriu, in cazuri speciale.

1.1. Tutela. Deschiderea tutelei

Tutela, ca institutie juridica, grupeaza ansamblul normelor juridice care reglementeaza ocrotirea unui minor lipsit de ocrotire parinteasca prin intermediul unei persoane numite tutore si care‑si exercita atributiile sub supravegherea auto­ritatii tutelare[2] .

Tutela se deschide cand copilul este lipsit temporar sau definitiv de ocrotire parinteasca, deci de ingri­jirea ambilor parinti, cazurile fiind cele prevazute de art. 113 C.fam. si art. 40 din Legea nr. 272/2004, si anume:

- ambii parinti sunt morti sau declarati morti;

- ambii parinti sunt necunoscuti sau disparuti[3] ;

- ambii parinti sunt pusi sub interdictie;

- ambii parinti sunt decazuti din drepturile parintesti.

Tutela se instituie si in cazul in care, la incetarea adoptiei, instanta judecatoreasca hotaraste ca aceasta este in interesul copilului.

Numirea tutorelui se face de catre instanta judecatoreasca. Alegerea tutorelui tre­buie facuta astfel incat sa fie ocrotite interesele copilului, preferabila fiind numi­rea unei rude, a unui afin ori a unui prieten al familiei copilului, in stare sa indeplineasca aceasta sarcina. Persoana fizica sau familia care urmeaza a fi tutore trebuie sa fie evaluata de catre directia generala de asistenta sociala si protectia copilului cu privire la garantiile morale si conditiile materiale pe care trebuie sa le indeplineasca pentru a primi un copil in ingrijire. Evaluarea se realizeaza de catre directia generala de asis­tenta sociala si protectia copilului de la domiciliul persoanei sau familiei, acor­dandu‑se prioritate membrilor familiei extinse a copilului. La numirea tutorelui se va tine seama de relatiile personale, de apropierea domiciliilor si de opinia copilului.

Potrivit acestui articol nu pot fi tutori: minorul sau cel pus sub interdictie; cel decazut din drepturile parintesti sau declarat incapabil de a fi tutore; cel caruia i s‑a restrans exercitiul unor drepturi politice sau civile, fie in temeiul legii, fie prin hota­rare judecatoreasca, precum si cel cu rele purtari; cel lipsit, potrivit legii speciale, de dreptul de a alege si de a fi ales; cel care, exercitand o alta tutela a fost indepartat din aceasta; cel care din cauza intereselor potrivnice cu ale minorului nu ar putea inde­plini sarcina tutelei.

Cand numirea unui tutore necesita un timp mai indelungat, se poate numi, provi­zoriu, un curator care sa reprezinte interesele copilului.

1.2. Caracterele generale ale tutelei

A) Tutela se exercita numai in interesul minorului (art. 114 C.fam.)

Ea se instituie in toate cazurile in care un minor este lipsit de ocrotire parinteasca si are ca scop suplinirea acestei ocrotiri. De aceea unele persoane care au savarsit fapte antisociale grave sau au avut o comportare necorespunzatoare in propria familie, nu pot fi tutore.

B) Tutela este o sarcina legala, obligatorie (art. 118 C.fam.)

Cel numit tutore nu poate refuza aceasta sarcina, cu exceptia cazului in care se afla intr‑una din urmatoarele situatii: are varsta de 60 de ani impliniti; este o femeie insarcinata sau mama unui copil mai mic de 8 ani; creste si educa 2 sau mai multi copii; exercita o alta tutela sau curatela; din cauza bolii, a infirmitatii, a felului inde­let­nicirii, a departarii domiciliului de locul unde se afla bunurile minorului sau din alte motive intemeiate, nu ar putea indeplini aceasta sarcina.

Din exceptiile prevazute de textul legal rezulta importanta care trebuie acordata acestei sarcini, astfel ca, daca o persoana nu o poate indeplini corespunzator, datorita pro­blemelor familiale, profesionale sau de alta natura, poate refuza numirea ca tutore.

C) Tutela este o sarcina gratuita (art. 121 C.fam.)[4]

Totusi, tinand seama de munca depusa in administrarea averii si de starea mate­riala a minorului si a tutorelui, se va putea stabili in favoarea acestuia din urma o remuneratie care nu va depasi 10% din veniturile bunurilor minorului. Acest caracter reflecta si autonomia patrimoniala dintre minor si tutore, conform careia tutorele nu are niciun drept asupra bunurilor copilului si nici copilul asupra bunurilor tutorelui.

D) Tutela este o sarcina personala

Tutorele este desemnat in considerarea persoanei acestuia, astfel ca sarcina sa nu poate fi transmisa. In cazul in care se ivesc situatii care‑l impiedica sa‑si exercite indatoririle, tutorele trebuie sa solicite inlocuirea sa.

1.3. Procedura instituirii tutelei

In reglementarea Legii nr. 272/2004 tutela se instituie de catre instanta judecatoreasca, respectiv de Tribunalul pentru minori si familie in a carui circumscriptie teritoriala domiciliaza sau a fost gasit copilul[5] .

Cererile sunt scutite de taxa judiciara de timbru si pot fi formulate de orice persoana interesata.

Directia generala de asistenta sociala si protectia copilului are obligatia de a intocmi raportul referitor la copil, conform art.130 alin. (1) din Legea nr. 272/2004.

Intrucat legislatia nu prevede alte dispozitii speciale pentru judecarea cererii de instituire a tutelei, se va aplica dreptul comun, desi celeritatea cu care trebuie solutionate aceste cereri impunea, cel putin, instituirea unor termene procedurale mai scurte. In plus, la instituirea tutelei trebuie respectate si conditiile impuse, in general, pentru formele protectiei alternative a copilului, respectiv: sa se asigure continuitatea in educarea copilului si sa fie ascultat copilul care a implinit 10 ani (poate fi ascultat si copilul care nu a implinit aceasta varsta, daca se apreciaza necesar).

1.4. Exercitarea tutelei. Drepturile si indatoririle tutorelui

A) Exercitarea tutelei asupra persoanei minorului

Continutul tutelei in aceasta privinta este identic cu cel al ocrotirii copilului prin parintii firesti. Tutorele are obligatia de a ocroti minorul si de a‑i asigura locuinta, dar si dreptul de a cere inapoierea copilului de la orice persoana care il tine fara drept[6] .

B) Exercitarea tutelei asupra bunurilor minorului

Intinderea drepturilor si obligatiilor tutorelui sub aspect patrimonial depinde de varsta minorului.

 1. Cand minorul nu a implinit 14 ani, tutorele are obligatia de a administra bunu­rile minorului si de a‑l reprezenta in actele civile.

Ca urmare, actele civile vor fi incheiate de tutore in numele, dar pe seama mino­rului.

Tutorele poate incheia singur, fara vreo incuviintare prealabila, acte de conservare a patrimoniului minorului[7] si acte de administrare a patrimoniului care pot include chiar instrainarea unor bunuri supuse pieirii sau stricaciunii, precum si a bunurilor de valoare mica si care nu sunt folositoare minorului (art. 129 alin. final C.fam.).

Actele de dispozitie pot fi incheiate de tutorele minorului sub 14 ani numai cu incuviintarea prealabila a autoritatii tutelare. In aceasta categorie, textul legal [art. 129 alin. (2) C.fam.] cuprinde: instrainarea sau gajarea bunurilor minorului, renuntarea la drepturile sale patrimoniale, orice acte care depasesc dreptul de a administra. In aceasta ultima categorie trebuie inclusa si o eventuala tranzactie avand ca obiect bunurile minorului, intrucat tranzactia este asimilata unui act de dispozitie .

Incuviintarea autoritatii tutelare mai este necesara si pentru plata creantelor pe care le au fata de minor tutorele, sotul, o ruda in linie dreapta ori fratii sau surorile tutorelui, precum si pentru ridicarea sumelor si hartiilor de valoare depuse pe numele minorului la o casa de pastrare de stat [art. 126 alin. (2) si art. 131 C.fam.].

Legea interzice tutorelui sa incheie anumite acte juridice, considerate prejudi­ciabile pentru minor, chiar daca ar exista incuviintarea autoritatii tutelare. Astfel de acte sunt:

‑ contractele de donatie si cele prin care se garanteaza obligatia altuia [art. 129 alin. (1) C.fam.];

‑ actele juridice intre tutore, sotul, o ruda in linie dreapta ori fratii si surorile tutorelui, de o parte si minor de alta (art. 128 C.fam.)[10] .

2. Cand minorul a implinit 14 ani, deci are capacitate de exercitiu restransa, el incheie singur acte civile, insa cu incuviintarea prealabila a tutorelui.

Nemaifiind total lipsit de capacitate de exercitiu, minorul poate incheia singur, fara nicio incuviintare, anumite acte juridice, ca de exemplu:

‑ acte de dreptul familiei – minora de 16 ani se poate casatori, minorul care a impli­nit 10 ani trebuie sa‑si dea consimtamantul la adoptie;

‑ acte de drept civil – minorul de 16 ani poate dispune prin testament de jumatate din averea sa si poate sa accepte o donatie fara sarcini sau conditii, sa incheie acte de administrare si de conservare;

‑ acte de dreptul muncii – incheierea si executarea contractului de munca de catre minorul care a implinit 16 ani.

Actele de dispozitie nu pot fi incheiate fara incuviintarea tutorelui, iar pentru actele ce l‑ar putea prejudicia este nevoie de incuviintarea prealabila a autoritatii tutelare (este vorba despre actele pentru incheierea carora si tutorele minorului sub 14 ani are nevoie de incuviintarea autoritatii tutelare).

In exercitarea sarcinii sale tutorele este obligat sa prezinte autoritatii tutelare dari de seama periodice privitoare la activitatea sa, precum si o dare de seama generala, atunci cand tutela inceteaza.

1.5. Incetarea tutelei

Tutela inceteaza atunci cand dispar cauzele care au dus la deschiderea ei. Astfel de situatii sunt:

‑ implinirea varstei de 18 ani de catre minorul ocrotit;

‑ casatoria minorei de peste 16 ani si dobandirea capacitatii depline de exercitiu de catre aceasta;

‑ parintii minorului au fost identificati, au reaparut (in urma disparitiei sau a declararii mortii) sau li s‑a ridicat sanctiunea decaderii din drepturile parintesti;

‑ minorul moare sau este declarat mort prin hotarare judecatoreasca definitiva;

‑ a fost ridicata punerea sub interdictie pronuntata impotriva parintilor firesti ai minorului.

Eseu: Politica regionala a Uniunii Europene - oportunitati pentru Romania Referat: Dezvoltarea autosustinuta a comunitatii prin identificarea si utilizarea eficienta a resurselor

Incetarea tutelei nu se confunda cu incetarea functiei tutorelui, aceasta din urma intervenind intr‑un numar mai mare de situatii. Ca urmare, incetarea functiei tutorelui are loc la incetarea tutelei, dar si cand tutorele moare, a fost indepartat de la tutela (cand se iveste vreun caz prevazut de art. 117 C.fam. care‑l fac incapabil de a fi tutore) sau a fost inlocuit [la cererea sa, in cazurile prevazute de art. 118 alin. (2) si (3) C.fam.].

1.6. Raspunderea tutorelui

Intrucat sarcina tutelei este deosebit de importanta si poate avea urmari asupra dezvoltarii psihico‑fizice si sociale a persoanei ocrotite, legiuitorul a instituit raspun­derea tutorelui diferit, in functie de natura si consecintele faptelor sale.

a) Raspunderea civila a tutorelui poate fi patrimoniala sau nepatrimoniala[11] .

Raspunderea nepatrimoniala specifica este indepartarea de la tutela atunci cand savarseste un abuz, o neglijenta grava sau fapte care il fac nevrednic de a fi tutore [art. 138 alin. (2) C.fam.].

Raspunderea patrimoniala se intemeiaza pe principiile raspunderii civile delic­tuale prevazute de art. 998‑999 C.civ. Aceasta forma a raspunderii opereaza chiar si in cazul in care autoritatea tutelara a dat descarcare de gestiune, intrucat tutorele trebuie sa raspunda pentru prejudiciile cauzate minorului sau unor terti prin fapta sa[12] .

b) Raspunderea administrativa intervine, ca si in cazul parintilor, in cazul savar­sirii unor contraventii. Sanctiunea aplicabila este amenda.

c) Raspunderea penala poate interveni atunci cand faptele savarsite sunt grave si intrunesc elemente constitutive ale unei infractiuni ca: rele tratamente aplicate mino­rului, punerea in primejdie a unei persoane in neputinta de a se ingriji etc.

1. Curatela minorului

Curatela reprezinta o institutie de ocrotire a minorului care are caracter temporar si subsidiar[13] . Curatela nu este specifica ocrotirii persoanelor lipsite de capacitate de exercitiu, ci poate interveni si in cazul persoanelor capabile, care din diferite motive, nu‑si pot ingriji interesele (art. 152 C.fam.).

In cazul minorului, curatorul este chemat sa inlocuiasca parintii firesti sau tutorele fie la incheierea anumitor acte juridice, fie la incheierea tuturor actelor presupuse de ocrotirea minorului, insa numai provizoriu.

Curatela minorului se instituie:

‑ cand exista contrarietate de interese intre ocrotitorul legal si minor[14] (art. 132 si art. 105 C.fam.);

‑ cand ocrotitorul legal, parinte sau tutore este vremelnic impiedicat sa‑si indepli­neasca indatoririle [art. 152 lit. c) C.fam.];

‑ cand, pentru numirea sau inlocuirea tutorelui minorului, este nevoie de o perioada mai indelungata (art. 139 C.fam.);

‑ pana la solutionarea cererii de punere sub interdictie a minorului (art. 146 C.fam.).

Exercitarea curatelei se face aplicandu‑se prin asemanare regulile prezentate la tutela minorului. Curatela inceteaza cand dispar cauzele ce au dus la instituirea ei[15] .

2. Protectia speciala a copilului

Legislatia actuala impune institutiilor statului, respectiv serviciului public de asis­tenta sociala si Directiei generale de asistenta sociala si protectia copilului, sa actioneze pe doua planuri in vederea protejarii copiilor.

In primul rand, se urmareste prevenirea separarii copilului de parinti si, in al doilea rand, daca separarea a intervenit, se urmareste integrarea copilului intr‑un mediu familial stabil, permanent, in cel mai scurt timp posibil.

Serviciul public de asistenta sociala va lua toate masurile necesare pentru depis­ta­rea precoce a situatiilor de risc care pot determina separarea copilului de parintii sai, precum si pentru prevenirea comportamentelor abuzive ale parintilor si a violentei in familie.

Orice separare a copilului de parintii sai, precum si orice limitare a exercitiului drep­turilor parintesti trebuie sa fie precedate de acordarea sistematica a serviciilor si presta­tiilor prevazute de lege, cu accent deosebit pe informarea corespunzatoare a parintilor, consilierea acestora, terapie sau mediere, acordate pe baza unui plan de servicii.

Planul de servicii are ca obiectiv prevenirea separarii copilului de parintii sai. In acest scop serviciul public de asistenta sociala ori, dupa caz, directia generala de asistenta sociala si protectia copilului de la nivelul fiecarui sector al municipiului Bucuresti sprijina accesul copilului si al familiei sale la serviciile si prestatiile desti­nate mentinerii copilului in familie.

  Planul de servicii poate avea ca finalitate transmiterea catre directia generala de asistenta sociala si protectia copilului a cererii de instituire a unei masuri de protectie speciala a copilului, numai daca, dupa acordarea serviciilor prevazute de acest plan, se constata ca mentinerea copilului alaturi de parintii sai nu este posibila.

In cazul in care copilul a fost separat de familia sa, respectiv este temporar sau definitiv lipsit de ocrotirea parintilor sai, in vederea protejarii intereselor sale, nu poate fi lasat in grija acestora, are dreptul la protectie alternativa.

Protectia alternativa include instituirea tutelei, masurile de protectie speciala prevazute de prezenta lege, adoptia. In alegerea uneia dintre aceste solutii autoritatea competenta va tine seama in mod corespunzator de necesitatea asigurarii unei anumite continuitati in educarea copilului, precum si de originea sa etnica, religioasa, culturala si lingvistica.

Institutiile tutelei si adoptiei au fost analizate in paginile anterioare, ca urmare, in cele ce urmeaza, ne vom ocupa doar de masurile de protectie speciala. Acestea se stabilesc si se aplica pe baza planului individualizat de protectie.

Planul individualizat de protectie este documentul prin care se realizeaza planifi­carea serviciilor, prestatiilor si a masurilor de protectie speciala a copilului, pe baza evaluarii psihosociale a acestuia si a familiei sale, in vederea integrarii copilului care a fost separat de familia sa intr‑un mediu familial stabil permanent, in cel mai scurt timp posibil.

Protectia speciala se aplica in situatia urmatoarelor categorii de copii:

‑ copilul ai carui parinti sunt decedati, necunoscuti, decazuti din exercitiul dreptu­rilor parintesti sau carora li s‑a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor parintesti, pusi sub interdictie, declarati judecatoreste morti sau disparuti, cand nu a putut fi instituita tutela;

‑ copilul care, in vederea protejarii intereselor sale, nu poate fi lasat in grija parintilor din motive neimputabile acestora;

‑ copilul abuzat sau neglijat;

‑ copilul gasit sau copilul abandonat de catre mama in unitati sanitare;

‑ copilul care a savarsit o fapta prevazuta de legea penala si care nu raspunde penal.

Masurile de protectie speciala se acorda pana la dobandirea capacitatii depline de exercitiu, dar pot fi acordate si in continuare, la cererea copilului care‑si continua studiile intr‑o forma de invatamant de zi, pe toata durata studiilor, dar fara a depasi 26 de ani.

Tinerii care nu‑si continua studiile, dar nici nu pot reveni in propria familie, fiind confruntati cu riscul excluderii sociale pot beneficia, la cerere, de protectie speciala, pe o perioada de doi ani.

Serviciile de protectie speciala sunt:

‑ servicii de zi;

‑ servicii de tip familial;

‑ servicii de tip rezidential.

Serviciile de zi sunt acele servicii prin care se asigura mentinerea, refacerea si dezvoltarea capacitatilor copilului si ale parintilor sai, pentru depasirea situatiilor care ar putea determina separarea copilului de familia sa.

Serviciile de tip familial sunt acele servicii prin care se asigura, la domiciliul unei persoane fizice sau familii, cresterea si ingrijirea copilului separat, temporar sau definitiv, de parintii sai, ca urmare a stabilirii in conditiile prezentei legi a masurii plasamentului.

Serviciile de tip rezidential sunt acele servicii prin care se asigura protectia, cresterea si ingrijirea copilului separat, temporar sau definitiv, de parintii sai, ca urmare a stabilirii in conditiile prezentei legi a masurii plasamentului. Fac parte din categoria serviciilor de tip rezidential centrele de plasament si centrele de primire a copilului in regim de urgenta.

 Sunt considerate servicii de tip rezidential si centrele maternale.

 Serviciile de tip rezidential se organizeaza pe model familial si pot avea caracter specializat in functie de nevoile copiilor plasati.

Obiectivele planului individualizat de protectie sunt cu prioritate: reintegrarea copilului in familia sa, plasamentul in familia extinsa, la un asistent maternal sau la alta persoana sau familie si, abia in ultimul rand, plasamentul intr‑un serviciu de tip rezidential.

Masurile de protectie speciala a copilului care a implinit varsta de 14 ani se stabilesc numai cu consimtamantul acestuia. In situatia in care copilul refuza sa isi dea consimtamantul, masurile de protectie se stabilesc numai de catre instanta jude­catoreasca, care, in situatii temeinic motivate, poate trece peste refuzul acestuia de a‑si exprima consimtamantul fata de masura propusa.

Parintii, precum si copilul care a implinit varsta de 14 ani au dreptul sa atace in instanta masurile de protectie speciala instituite de prezenta lege, beneficiind de asis­tenta juridica gratuita, in conditiile legii.

Masurile de protectie speciala a copilului sunt:

a) plasamentul;

b) plasamentul in regim de urgenta;

c) supravegherea specializata.

2.1. Plasamentul

Plasamentul copilului constituie o masura de protectie speciala, avand caracter temporar, care poate fi dispusa, in conditiile prezentei legi, dupa caz, la: o persoana sau familie; un asistent maternal; un serviciu de tip rezidential.

Persoana sau familia care primeste un copil in plasament trebuie sa aiba domi­ciliul in Romania si sa fie evaluata de catre directia generala de asistenta sociala si pro­tectia copilului cu privire la garantiile morale si conditiile materiale pe care trebuie sa le indeplineasca pentru a primi un copil in plasament.

Principiile urmarite la stabilirea acestei masuri sunt:

a) plasarea copilului, cu prioritate, la familia extinsa sau la familia substitutiva;

b) mentinerea fratilor impreuna;

c) facilitarea exercitarii de catre parinti a dreptului de a vizita copilul si de a men­tine legatura cu acesta.

Este interzis plasamentul copilului sub 2 ani intr‑un serviciu de tip rezidential, cu exceptia cazului in care acesta prezinta handicapuri grave cu dependenta de ingrijiri specializate.

Masura se instituie de catre Comisia pentru protectia copilului sau instanta de judecata.

Masura plasamentului se stabileste de catre comisia pentru protectia copilului, in situatia in care exista acordul parintilor, pentru situatiile prevazute la art. 56 lit. b) si e).

Masura plasamentului se stabileste de catre instanta judecatoreasca, la cererea directiei generale de asistenta sociala si protectia copilului:

a) in situatia copilului prevazut la art. 56 lit. a), precum si in situatia copilului pre­vazut la art. 56 lit. c) si d), daca se impune inlocuirea plasamentului in regim de urgenta dispus de catre directia generala de asistenta sociala si protectia copilului;

b) in situatia copilului prevazut la art. 56 lit. b) si e), atunci cand nu exista acordul parintilor sau, dupa caz, al unuia dintre parinti, pentru instituirea acestei masuri.

Efectele masurii plasamentului sunt urmatoarele:

- domiciliul copilului se afla la persoana sau serviciul ce‑l are in ingrijire;

- drepturile si obligatiile parintesti referitoare la persoana si bunurile copilului raman la parinti, cand masura a fost dispusa de comisia pentru protectia copilului. Relativ la copilul pentru care nu a putut fi instituita tutela si pentru care instanta a dispus masura plasamentului drepturile si obligatiile parintesti sunt exercitate si, respectiv, indeplinite de catre presedintele consiliului judetean, respectiv primarul sectorului municipiului Bucuresti[16] , parintii pastrand doar dreptul de a consimti la adoptia copilului si obligatia de intretinere;

- comisia pentru protectia copilului sau instanta stabileste sumele cu care parintii trebuie sa contribuie la intretinerea copilului, conform Codului familiei. Aceste sume se fac venit la bugetele locale.

2.2. Plasamentul in regim de urgenta

Plasamentul copilului in regim de urgenta este o masura de protectie speciala, cu caracter temporar, care se stabileste in situatia copilului abuzat sau neglijat, precum si in situatia copilului gasit sau a celui abandonat in unitati sanitare.

Pe toata durata plasamentului in regim de urgenta se suspenda de drept exercitiul drepturilor parintesti, pana cand instanta judecatoreasca va decide cu privire la mentinerea sau la inlocuirea acestei masuri si cu privire la exercitarea drepturilor parintesti. Pe perioada suspendarii, drepturile si obligatiile parintesti privitoare la persoana copilului sunt exercitate si, respectiv, sunt indeplinite de catre persoana, familia, asistentul maternal sau de catre seful serviciului de tip rezidential care a primit copilul in plasament in regim de urgenta, iar cele privitoare la bunurile copilu­lui sunt exercitate si, respectiv, sunt indeplinite de catre presedintele consiliului jude­tean, respectiv de catre primarul sectorului municipiului Bucuresti.

Masura plasamentului in regim de urgenta se stabileste de catre directorul direc­tiei generale de asistenta sociala si protectia copilului din unitatea administrativ‑teri­toriala in care se gaseste copilul gasit sau cel abandonat de catre mama in unitati sanitare ori copilul abuzat sau neglijat, in situatia in care nu se intampina opozitie din partea reprezentantilor persoanelor juridice, precum si a persoanelor fizice care au in ingrijire sau asigura protectia copilului respectiv.

Instanta judecatoreasca dispune aceasta masura numai cand se constata ca in legatura cu un copil incredintat unei persoane fizice sau juridice exista o situatie de pericol iminent, datorita abuzului sau neglijarii. Instanta se va pronunta prin ordo­nanta presedintiala.

In situatia plasamentului in regim de urgenta dispus de catre directia generala de asistenta sociala si protectia copilului, aceasta este obligata sa sesizeze instanta judecatoreasca in termen de 48 de ore de la data la care a dispus aceasta masura.

 Instanta judecatoreasca va analiza motivele care au stat la baza masurii adoptate de catre directia generala de asistenta sociala si protectia copilului si se va pronunta, dupa caz, cu privire la mentinerea plasamentului in regim de urgenta sau la inlo­cuirea acestuia cu masura plasamentului, instituirea tutelei ori cu privire la reinte­grarea copilului in familia sa. Instanta este obligata sa se pronunte si cu privire la exercitarea drepturilor parintesti.

2.3. Supravegherea specializata

Masura de supraveghere specializata se dispune in conditiile prezentei legi fata de copilul care a savarsit o fapta penala si care nu raspunde penal.

In cazul in care exista acordul parintilor sau al reprezentantului legal, masura supravegherii specializate se dispune de catre comisia pentru protectia copilului, iar, in lipsa acestui acord, de catre instanta judecatoreasca.

Fata de copiii care au savarsit o fapta penala, dar care nu raspund penal se pot dispune urmatoarele masuri: masura plasamentului, care a fost analizata anterior, si supravegherea specializata. Pentru a alege intre cele doua masuri, instanta sau comisia pentru protectia copilului va tine seama de:

a) conditiile care au favorizat savarsirea faptei;

b) gradul de pericol social al faptei;

c) mediul in care a crescut si a trait copilul;

d) riscul savarsirii din nou de catre copil a unei fapte prevazute de legea penala;

e) orice alte elemente de natura a caracteriza situatia copilului.

Masura supravegherii specializate consta in mentinerea copilului in familia sa, sub conditia respectarii de catre acesta a unor obligatii, cum ar fi:

a) frecventarea cursurilor scolare;

b) utilizarea unor servicii de ingrijire de zi;

c) urmarea unor tratamente medicale, consiliere sau psihoterapie;

d) interzicerea de a frecventa anumite locuri sau de a avea legaturi cu anumite persoane.

In cazul in care mentinerea in familie nu este posibila sau atunci cand copilul nu isi indeplineste obligatiile stabilite prin masura supravegherii specializate, comisia pentru protectia copilului ori, dupa caz, instanta judecatoreasca poate dispune plasa­mentul acestuia in familia extinsa ori in cea substitutiva, precum si indeplinirea de catre copil a obligatiilor prevazute mai sus.

 In cazul in care fapta prevazuta de legea penala, savarsita de copilul care nu raspunde penal, prezinta un grad ridicat de pericol social, precum si in cazul in care copilul pentru care s‑a luat deja o masura savarseste in continuare fapte penale, comisia pentru protectia copilului sau, dupa caz, instanta judecatoreasca dispune, pe o perioada determinata, plasamentul copilului intr‑un serviciu de tip rezidential specializat.

 Este interzis sa se dea publicitatii orice date referitoare la savarsirea de fapte penale de catre copilul care nu raspunde penal, inclusiv date privitoare la persoana acestuia.

Test de evaluare:

1.Care sunt cazurile de incetare a tutelei?

Caror copii li se aplica masurile de protectie speciala?

Care sunt principiile ce stau la baza luarii masurii plasamentului?

In ce consta masura supravegherii specializate si in ce cazuri se dispune aceasta?

RASPUNSURI:

1. Tutela inceteaza atunci cand dispar cauzele care au dus la deschiderea ei. Astfel de situatii sunt:

‑ implinirea varstei de 18 ani de catre minorul ocrotit;

‑ casatoria minorei de peste 16 ani si dobandirea capacitatii depline de exercitiu de catre aceasta;

‑ parintii minorului au fost identificati, au reaparut (in urma disparitiei sau a declararii mortii) sau li s‑a ridicat sanctiunea decaderii din drepturile parintesti;

‑ minorul moare sau este declarat mort prin hotarare judecatoreasca definitiva;

‑ a fost ridicata punerea sub interdictie pronuntata impotriva parintilor firesti ai minorului.

Incetarea tutelei nu se confunda cu incetarea functiei tutorelui, aceasta din urma intervenind intr‑un numar mai mare de situatii. Ca urmare, incetarea functiei tutorelui are loc la incetarea tutelei, dar si cand tutorele moare, a fost indepartat de la tutela (cand se iveste vreun caz prevazut de art. 117 C.fam. care‑l fac incapabil de a fi tutore) sau a fost inlocuit [la cererea sa, in cazurile prevazute de art. 118 alin. (2) si (3) C.fam.

2. Protectia speciala se aplica in situatia urmatoarelor categorii de copii:

‑ copilul ai carui parinti sunt decedati, necunoscuti, decazuti din exercitiul dreptu­rilor parintesti sau carora li s‑a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor parintesti, pusi sub interdictie, declarati judecatoreste morti sau disparuti, cand nu a putut fi instituita tutela;

‑ copilul care, in vederea protejarii intereselor sale, nu poate fi lasat in grija parintilor din motive neimputabile acestora;

‑ copilul abuzat sau neglijat;

‑ copilul gasit sau copilul abandonat de catre mama in unitati sanitare;

‑ copilul care a savarsit o fapta prevazuta de legea penala si care nu raspunde penal.

3. Principiile urmarite la stabilirea acestei masuri sunt:

a) plasarea copilului, cu prioritate, la familia extinsa sau la familia substitutiva;

b) mentinerea fratilor impreuna;

c) facilitarea exercitarii de catre parinti a dreptului de a vizita copilul si de a men­tine legatura cu acesta.

4. Masura de supraveghere specializata se dispune in conditiile prezentei legi fata de copilul care a savarsit o fapta penala si care nu raspunde penal.

Fata de copiii care au savarsit o fapta penala, dar care nu raspund penal se pot dispune urmatoarele masuri: masura plasamentului, care a fost analizata anterior, si supravegherea specializata. Pentru a alege intre cele doua masuri, instanta sau comisia pentru protectia copilului va tine seama de:

a) conditiile care au favorizat savarsirea faptei;

b) gradul de pericol social al faptei;

c) mediul in care a crescut si a trait copilul;

d) riscul savarsirii din nou de catre copil a unei fapte prevazute de legea penala;

e) orice alte elemente de natura a caracteriza situatia copilului.

Masura supravegherii specializate consta in mentinerea copilului in familia sa, sub conditia respectarii de catre acesta a unor obligatii, cum ar fi:

a) frecventarea cursurilor scolare;

b) utilizarea unor servicii de ingrijire de zi;

c) urmarea unor tratamente medicale, consiliere sau psihoterapie;

d) interzicerea de a frecventa anumite locuri sau de a avea legaturi cu anumite persoane.

In cazul in care mentinerea in familie nu este posibila sau atunci cand copilul nu isi indeplineste obligatiile stabilite prin masura supravegherii specializate, comisia pentru protectia copilului ori, dupa caz, instanta judecatoreasca poate dispune plasa­mentul acestuia in familia extinsa ori in cea substitutiva, precum si indeplinirea de catre copil a obligatiilor prevazute mai sus.

Bibliografie:

1.Al. Bacaci, V. Dumitrache, C. Hageanu, Dreptul familiei, Ed. All Beck, Bucuresti, 2006.

2.I.P. Filipescu, A.I.Filipescu,Tratat de dreptul familiei, Editura All Beck, Bucuresti, ed. a VII-a